Azilul din Victoria nu are destui angajaţi

-11 posturi vacante la Centru de vîrstnici ,,Castanul” din Victoria au fost scoase la concurs

-Centrul ,,Castanul” funcţionează fără medic

Centrul pentru persoane vîrstnice ,,Castanul” din Victoria este singurul azil din Ţara Făgăraşului aflat sub tutela statului, prin intermediul CJ Braşov. Deşi este ocupat pînă la refuz, personalul care deserveşte azilul este insuficient. În plus aici nu există medic în condiţiile în care beneficiarii sînt bătrîni bolnavi şi imobilizaţi la pat. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov (DGASPC) s-a decis să ocupe posturile vacante din organigrama centrului şi a scos la concurs 11 dintre ele.  Concursul a fost stabilit pentru data  de 23 octombrie 2018 şi va avea loc la sediul centrului ,,Castanul”.   Aşa cum susţine conducerea unităţii, cererile   se pot depune  pînă cel tîrziu în data  de 17 octombrie 2018,  la sediul unităţii  din Victoria de pe strada Policlinicii, nr. 12.

 

Infirmiere puţine

La Centrul de bătrîni ,,Castanul” sînt angajate  24 de persoane care îngrijesc 29 de beneficiari. Cele mai solicitate posturi sînt cele de infirmiere şi de asistente medicale.   ,,Sperăm să se ocupe toate posturile vacante. Multe persoane s-au interesat de aceste posturi. De la înfiinţarea centrului ,,Castanul” şi pînă în prezent am lucrat cu deficit de personal. După ocuparea acestor posturi, sperăm ca unitatea să funcţioneze  în condiţii optime” a spus inspectorul, Sorin Geczi.  Deşi personalul este insuficient, angajaţii nu sînt plătiţi suplimentar.   ,, Am lucrat  ore suplimentare din lipsă de personal, dar a fost şi perioada concediilor. La noi în unitate nu se plătesc orele suplimentare,  dar avem posibilitatea să ne luăm zile libere, însă la ora actuală nu se poate. Abia aşteptăm noile colege pentru a ne putea lua liberele cuvenite” au spus infirmierele.

 

Fără medici

La o astfel de unitate, ar trebui să lucreze  mai mulţi medici, dar în prezent nu există nici măcar un medic angajat.    În ultimii trei ani DGASPC Braşov a semnat un  contract de prestări servicii cu un medic care a avut valabilitate pînă la  începutul lunii mai 2018, după care n-a mai fost reînnoit. ,,O astfel de unitate nu poate funcţiona fără medic, beneficiarii sînt bătrîni şi bolnavi şi au nevoie de medic. În anumite cazuri asistentele au solicitat ambulanţă, iar beneficiarii au fost internaţi la Spitalul Municipal Făgăraş. În spital nu au avut însoţitor, dacă era medic la centrul nostru  puteau fi trataţi în unitate. Mai mult, numărul asistentelor şi infirmierelor ar trebui dublat pentru că nivelul de muncă este mare. Condiţiile trebuie să fie mai bune pentru că beneficiarii plătesc 2.400 lei/lună” au spus rudele beneficiarilor.

 

11 posturi scoase la concurs

-un post medic specialist

-un post – asistent medical principal

-un post – asistent medical

-un post –psiholog

-un post – maseur

-trei posturi – infirmieră

-un post – consilier juridic

-un post – magaziner

-un post – fochist

 

Zece ani de activitate

Azilul de bătrîni ,,Castanul” a fost dat în folosinţă  în data de 24 mai 2008, după un an în care s-au derulat investiţii în valoare de 306.000 lei. Aici au fost create 14 posturi care au fost ocupate încă de la deschidere. ,,Castanul” este coordonat de DGASPC Braşov şi administrat de  CJ Braşov. Căminul de bătrîni are 14 camere amenajate cu băi, sală de tratament, bucătărie, cabinet psihologic, cabinet medical, cameră de zi, magazie şi un vestiar.  În prezent sînt internaţi la  centru persoane care au vîrste cuprinse între 65 – 95 ani. (Carla TATU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here