Mărturiile Victoriei Trâmbiţaş, sora luptătorilor Andrei şi Gheorghe Haşu- Andrei haşu a fost împuşcat, răstignit pe o scară şi depus în centrul satului Voivodeni pentru intimidarea sătenilor
- Luptătorii şi sprijinitorii din satul Pojorta
Lupta împotriva comunismului a antrenat toată Ţara Făgăraşului încă din anul 1948. Tinerii curajoşi refugiaţi în munţi şi sătenii care s-au alăturat lor au pus comuniştii şi securitatea în alertă timp de 10 ani. Rând pe rând, au fost arestaţi şi supuşi la cele mai crunte pedepse cei care au avut curajul să se împotrivească regimului. .„Ai crezut că-ţi baţi joc de Ministerul de Interne. O singură zi de acţiune contra voastră ne costă 72.000 lei (salariul unui muncitor era de 300 lei)”, era ameninţarea generalului Nicolski pentru Olimpiu Borzea la arestarea din 7 octombrie 1955. In satul Pojorta există o singură familie cu numele Haşu, recunoscută în zonă ca adeptă a ideilor de dreptate şi adevăr. Fraţii Andrei şi Gheorghe Haşu au confirmat prin acţiunile lor renumele familiei, ei fiind descendenţi de primar ( bunicul Rucăreanu), preoţi, căpitan de armată, medici. Andrei s-a născut în 1916 şi Gheorghe în 1921. Andrei era considerat de familie cel mai înţelept dintre cei opt copii. Era un iscusit meşteşugar şi drept urmare a ajuns şef de depou la CFR Arad, unde a condus organizaţia de legionari. Pentru activitatea legionară a fost întemniţat cinci ani la Aiud. S-a întors în satul natal în 1945, bolnav de plămâni. A colaborat cu preoţii şi dascălii din Ţara Făgăraşului cu scopul de a educa populaţia să lupte împotriva comunismului care se instala. Sora sa, Victoria, îşi aminteşte : „La revenirea lui acasă primul lucru pe care ni l-a spus a fost : pentru mine o să vă lege pe toţi. Eu n-o să mai merg unde am fost. Intr-avedăr s-a ţinut de cuvânt. Timp de doi ani a stat acasă confecţionând pentru oamenii din zonă tot felul de lucruri la joagărul părinţilor noştri. Când s-a întors acasă a venit cu o puşcă pe care a ascuns-o în horn. Un vecin, Nicolae Ganea, l-a pârât securităţii că deţine o armă. A urmat un proces. L-a salvat de la o altă condamnare un cetăţean din Lisa care a susţinut că arma a fost ascunsă de un răufăcător în casa noastră“.
Andrei era creierul grupului de partizani din Munţii Făgăraşului
În anul 1947 a plecat în munţi formând alături de Ion Gavrilă Ogoranu ,,Grupul Gavrilă”. Andrei a fost poreclit de luptătorii din grup, Baciu. L-a urmat şi fratele mai mic, Gheorghe. De atunci au început percheziţiile şi anchetele pentru membrii familiei Haşu. „Securitatea dorea cu orice preţ să-i prindă pe fraţii mei, mai ales că Andrei era considerat creierul mişcării din munţi în anii 1947-1948“ mărturisea Victoria Haşu. Sora luptătorilor, născută în 1919, era singura din cei opt fraţi care ţinea legătura cu Andrei şi cu Gheorghe, iar în scurt timp a ajuns pionul de legătură între luptătorii din munţi şi persoanele din sate care îi sprijineau atât cu hrană cât şi cu informaţii. „Eram de acord cu misiunea lor şi i-am ajutat cu tot ceea ce am putut“ explica sora luptătorilor.
,,A fost pârât de Gălbincea din Sâmbăta de Jos”
În 1935 Victoria s-a căsătorit cu Mihai Trâmbiţaş şi a avut cinci copii. „Familia pe care mi-am întemeiat-o alături de Mihai nu m-a împiedicat să lupt alături de partizani. Curajul nu m-a părăsit niciodată chiar dacă eram femeie. În perioada în care Andrei şi Ghiţă erau în munţi, familia mea era ocolită de toată lumea. În toamna anului 1951 Andrei a venit în satul Breaza pentru a face rost de provizii. Era să fie prins de securitate. A stat ascuns la căminul cultural din sat, sub scenă, timp de trei zile. În luna februarie 1952 tot Andrei s-a ascuns în şura unui anume Ciobanu din Voivodeni (Ioan Ramba), un om credincios mişcării partizanilor încă din 1948. A fost pârât însă de unul Gălbincea din Sâmbăta de Jos. A fost descoperit şi împuşcat direct în inimă, din spate, de un securist, chiar dacă indicaţiile superiorilor acestuia erau să fie prins de viu. Corpul lui a fost legat pe o scară şi depus în faţa sfatului din Voivodeni. Aceeaşi soartă a avut-o şi Ciobanu, cel care l-a ascuns pe Andrei. A fost obligat tot satul să vină să-i vadă pentru a se înspăimânta şi astfel să divulge orice informaţie despre luptători. Cadravul lui Andrei a fost dus apoi la Morga din Făgăraş. O soră de a mea, Areta Drugă şi soţul ei, Gheorghe, care era dascăl în Voivodeni au fost chemaţi în faţa sfatului să-l recunoască pe Andrei. Eu am mers timp de o săptămână la casa rece din Făgăraş pentru a-l vedea pe Andrei, dar nu am reuşit. Nici în ziua de astăzi nu ştiu ce au făcut cu el. Aş da orice să-mi spună cineva unde este înmormântat Andrei“ a afirmat Victoria (Tori) Trâmbiţaş în urmă cu ani.
Bordeiul de la moara din Pojorta, sub ochii Securităţii
Satul Pojorta era supravegheat de o mulţime de securişti, iar duba neagră patrula zi şi noapte. Unul din motivele pentru care satul era foarte bine supravegheat a fost convingerea sătenilor de răul pe care comuniştii îl fac prin instaurarea dictaturii bolşevice. Chiar şi cu acea concentrare de forţe armate în zonă, partizanii au rămas mult timp bine organizaţi în Pojorta. Ei aveau un adăpost săpat în pămînt cu intrare din Iazul Morii, loc unde se aflau moara şi joagărele satului. Aici, luptătorii şi-au avut ascunzătoarea mult timp fără să fie descoperiţi de securitate. Bordeiul se afla între Pojorta şi Voivodenii Mari.
Torturată la Securitate
În seara de 26 octombrie 1952, când Victoria se afla la frângătoarea de cânepă, a fost ridicată de securitate şi dusă împreună cu învăţătorul Gheorghe Drugă din Voivodenii Mari şi cu sora ei Minodora la sediul securităţii din Făgăraş. „ M-au legat la ochi cu o cârpă neagră şi m-au bătut. Am suportat ameninţările şi teroarea securiştilor timp de trei săptămîni. M-au bătut cu obiecte dure peste tot corpul. Mi-au legat mâinile la curent, dar nu au reuşit să obţină informaţii despre partizani. Cînd m-am întors acasă Gheorghiţă, copilul meu, nu m-a recunoscut. Faţa şi întreg corpul îmi erau tumefiate şi învineţite.“ a mărturisit Victoria.
Toată familia a fost arestată
Până la arestarea lui Gheorghe Haşu, Victoria a fost dusă săptămânal la Făgăraş pentru anchete. Întotdeauna acestea erau însoţite de tortură. Alături de ea au mai fost arestaţi şi părinţii ei. În anul 1951, Zenovia, mama lor, a fost condamnată la doi ani închisoare. A stat în temniţa de la Jilava un an, unde s-a îmbolnăvit de plămâni. Aici a întâlnit-o şi pe Maria Antonescu. Tatăl Victoriei era deseori dus de securitate în pădurea din apropierea satului unde era bătut la tălpi şi la testicole. Soţul sorei mai mici a Victoriei, Ion Ganea, a ispăşit o pedeapsă de patru ani închisoare pentru că a spus securiştilor că îl cunoaşte pe Jean Pop din Lisa.
Teroarea văzută de un copil de 7 ani
Gheorghe, băiatul Victoriei, care avea atunci şapte ani, îşi aminteşte: „ Toată lumea era înspăimântată atunci când apărea duba neagră. Cănd soseau securiştii în sat şi asta se întâmpla foarte des, nu protejau pe nimeni, nici femei, nici copii. Veneau foarte mulţi. La noi în curte în permanenţă erau câte 20-30 de securişti care se ascundeau în şură pentru a-i surprinde pe luptători în cazul în care ar veni la noi. Mama când se întorcea de la anchete nu o mai cunoşteam din cauza vânătăilor. Chiar dacă eram copil de numai 7 ani marionetele comuniste care erau salariate ale sfatului, în special un anume Sâmburel, mă batjocoreau şi mă catalogau „bandit“ pentru că făceam parte din familia Haşu. Din cauza comuniştilor şi a terorii instalate în sat, majoritatea sătenilor se fereau de noi. Era cumplit ca şi copil să nu am cu cine să mă joc. Îmi mai amintesc de unchiul meu Andrei care îmi confecţiona din lemn diferite jucării, precum oraşul Wiflaem în miniatură cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. La teroarea pe care am trăit-o, aceste jucării îmi dădeau speranţă la linişte şi înţelegere. Amîndoi unchii mei, Andrei şi Gheorghe, mă iubeau foarte mult. După ce au plecat de acasă, le duceam dorul sperând ca de fiecare sărbătoare să revină pentru a-mi aduce obişnuitele jucării. În mintea mea de copil plecarea şi ulterior moartea lor a fost o durere cumplită. Perioada pe care am trăit-o atunci cu toată familia mi-a insuflat şi mie aceleaşi idealuri de dreptate şi credinţă aşa cum familia mea a fost crescută“.
Victoria a fost ultima care i-a văzut pe partizani înainte de arestare
În 1955 Victoria a primit un bilet de la Ghiţă în care acesta o informa că pleacă în Grecia cât de curând. Ea era rugată să-l anunţe pe Victor Metea în Ileni despre această tentativă. Era a doua grupă de partizani care intenţiona să părăsească ţara (Gheorghe Haşu, Victor Metea şi Ion Chiujdea). S-a dovedit a fi însă doar o amăgire pentru că securitatea a găsit modalitatea de a-i aresta. „Trebuia să fiu în Gara de Nord din Bucureşti să-i văd când pleacă în Grecia. Veneau cu trenul de la Piteşti. În gară m-am dus cu fiul meu, Mihai, care era în Bucureşti. I-am văzut când au coborât din tren, mai întâi Ghiţă, apoi Metea şi la urmă Chiujdea, care avea o sticlă în mână. Înaintea lor mergea un străin şi în urma lor altul. I-am urmărit până au ieşit din gară şi i-am văzut cum se urcau într-un taxi. Nu-mi imaginam atunci că este pentru ultima oară când îmi văd fratele. Şi astăzi îmi pare rău că nu am luat şi eu un taxi să-i urmăresc şi să văd unde se duc. Aveam o convenţie cu Ghiţă prin care mă anunţa că a ajuns în Grecia. El trebuia să-i trimită nişte injecţii tatălui nostru. În primăvara anului 1957 am aflat că sînt arestaţi” a mai relatat Victoria Haşu.
Condamnaţi la moarte şi executaţi
Procesul lor a avut loc la Sibiu. ,,În zadar m-am deplasat acolo să-l întâlnesc pe Ghiţă. A fost condamnat şi împuşcat. A fost ţinut în lanţuri în penitenciarul Jilava şi dus la locul execuţiei tot în lanţuri după cum mărturisesc cei care au fost încarceraţi atunci la Jilava“ mai spune Victoria. Persecuţiile asupra familiei Victoriei Trâmbiţaş au continuat mulţi ani. Mihai, fiul Victoriei, care era student la Facultatea de Construcţii din Cluj era ameninţat tot timpul că va fi dat afară din şcoală. Prin 1963 cînd la presiunea securiştilor era pe punctul de exmatriculare, a fost salvat de decan care s-a ocupat de caz” a mai relatat Victoria.
Comemorarea de la Cruce
Victoria Trâmbiţaş a trăit cu o pensie socială în urma anilor lucraţi în zootehnie la CAP şi dintr-o pensie de deţinut politic. Mihai este căsătorit şi locuieşte în Făgăraş, inginer constructor, pensionar. Gheorghe, fost tehnician la Combinatul Chimic Făgăraş, căsătorit, doi copii, s-a stabilit în Germania, în oraşul Sacsenheim. Andrei a lucrat ca mecanic în Combinat, are doi copii, locuieşte în Făgăraş şi este moştenitorul Victoriei. Areta, profesoară, căsătorită, doi copii şi trăieşte în Oradea cu familia ei. Victoria Trîmbiţaş încerca să-şi mai aline durerea cauzată de pierderea fraţilor ei participând la toate parastasurile oficiate în memoria luptătorilor anticomuni şi căzuţi în timpul prigoanei. Anual o întâlneam la Comemorarea de la Cruce, în prima duminică după sărbătoarea Sf. Ilie, de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Până în 2002 când a lipsit. Victoria este înmormântată în cimitirul din Făgăraş.
Eroii din Pojorta
U Andrei Haşu (Baciu)- sufletul şi conducătorul de fapt al Grupului Gavrilă. Vândut, moare împuşcat de Securitate în februarie 1952, la Voivodeni.
U Gheorghe Haşu (Ghiţă)- se încadrează în grup în 1949, este prins prin trădare în 1955, condamnat la moarte şi executat în 1957.
U Andrei Haşu, tatăl luptătorilor Andrei şi Ghiţă. Anchetat, torturat şi condamnat.
U Zina Haşu, mama lutătorilor, anchetată şi condamnată
U Victoria Trâmbiţaş, sora luptătorilor, anchetată şi torturată de Securitate
U Gheorghe Drugă, ţăran, condamnat
U Victor Drugă, ţăran, condamnat
U Gheorghe Cristian, ţăran, condamnat
U Gheorghe Mihăilă, ţăran, condamnat
U Simion Negrea, ţăran, condamnat
U Ion Ganea, cumnat cu fraţii Haşu, arestat şi condamnat
U Petre Cristea, morar, condamnat la 15 ani de muncă silnică
U Tit Liviu Negrea, preot, anchetat, dar nedovedit de securitate
U Hareta Negrea, soţia preotului, anchetată, dar nedovedită de Securitate
U Fraţii Ganea, poştaşi, au ajutat grupul, dar n-au fost descoperiţi de Securitate
U Ion Ganea, student la Cluj, încadrat în Grupul Volcinschi, condamnat la 15 ani de muncă silnică, în 1957
U Matei Mihăilă, condamnat pentru sprijinul dat grupului din munţi.
(Extras din Vol III, ed. III, din seria ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia BAKI)
