Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştiri locale

Ştiri locale



Titluri de proprietate la Voivodeni

Email

      960 hectare de teren din hotarul Voivodeniului au intrat în linie dreaptă pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Zilele trecute au ajuns la proprietari un număr de 65 de titluri de proprietate însemnînd 34 de hectare de teren aflate la Voivodenii Mici. Alte 60 de titluri se află la semnat la Prefectura Braşov urmînd să ajungă la titulari în aceste zile. Este vorba despre alte 32 de hectare de teren. ,,Avem în total 960 ha de teren la Voivodenii Mari şi Mici pentru care documentaţiile au fost finalizate de către comisia locală de fond funciar şi au fost depuse la OCPI Braşov care le-a vizat ca fiind corecte. Cînd vor fi eliberate titlurile, conform noii legi, acestea vor fi însoţite şi de CF-uri. La Voividenii Mici am finalizat situaţia, urmează Voivodenii Mari unde avem de verificat 600 hectare de teren. Preconizăm ca în luna martie să încheiem aici situaţia fondului funciar” a spus primarul comunei Voila, Gheorghe Osalciuc. La Sâmbăta de Jos se lucrează la cele 320 hectare de teren. ,,Au fost întocmite procesele verbale şi urmează ţăruşarea în teren. Cînd oamenii vor semna procesele verbale, vom depune documentaţiile la OCPI pentru verificare şi avizare” a adăugat primarul Osalciuc. Primăria Voila a pus pe plan principal eliberarea titlurilor de proprietate şi a dislocat 8 funcţionari publici pentru fondul funciar. ,,Nu s-a lucrat mai nimic pe plan funciar în comună, iar noi am fost nevoiţi să luăm totul de la zero. Ne-au trebuit 2 luni să adunăm actele ca mai apoi să angajăm topometrişti pentru măsurătorile din teren. Avem 3 echipe topo care lucrează pentru Primăria Voila. Pînă seara tîrziu am stat în primărie să rezolvăm problemele. Mulţi primari spun că dacă au angajat o firmă topo situaţia este rezolvată.

Citeşte mai mult...
 

Cotizaţii mai mici la AVPS Făgăraş

Email

      În AGA de la AVPS Făgăraş carec s-a desfăşurat în data de 17 noiembrie a.c., s-au stabilit cotizaţiile pe care membrii vînători şi pescari trebuie să le achite în anul 2018. Pentru vînători cotizaţia a fost redusă de la 1.800 la 1.600 lei. De asemenea, s-a aprobat o bonificaţie de 100 lei pentru membrii vînători care plătesc integral taxe pînă la data de 31 ianuarie 2018. Pescarii vor achita o cotizaţie de 120 lei din care 50 lei cotizaţie pe membru şi 70 lei cotizaţie de pază şi întreţinere zonă pescuit. Şi pentru pescari s-a stabilit o bonificaţie de 10 lei pentru cei care plătesc integral cotizaţia pînă la 31 ianuarie 2018. Pentru pescarii care nu sînt membrii în nicio asociaţie de pescuit s-a stabilit o taxă de 40 de lei pentru o zi de pescui, pentru 7 zile 100 lei, pentru 3 luni 300 lei sau 400 lei pe an. Pescarii care vor să pescuiască din barcă vor plăti o cotizaţie suplimentară de 100 lei/ an.

Zonele de pescuit AVPS
Pescarii de la AVPS Făgăraş şi nu numai pot pescui în următorii 10 ani în 14 zone de pescuit. ,,Am depus documentaţiile la comisia de evaluare a cererilor pentru emiterea autorizaţiilor de pescuit recreativ şi am obţinut atribuirea în gestiune a 14 zone de pescuit în rîul Olt şi afluenţii săi de la Veneţia de Jos pînă la limita cu judeţul Sibiu. Am obţinut cel mai mare punctaj din judeţul Braşov, de 87. Zona de pescuit nou obţinută este Valea Berivoiului" a spus directorul AVPS, Sorin Şuler

Citeşte mai mult...
 

Tîrg de Crăciun la Liceul Teologic

Email

      Marţi, 5 decembrie, în cadrul Liceului Teologic ,,Constantin Brîncoveanu“ din Făgăraş s-a deschis Tîrgul de Crăciun, devenit de multă vreme o tradiţie pentru elevii şi cadrele didactice ale instituţiei. Elevii şi-au prezentat exponatele confecţionate cu mîna lor, obiecte care mai de care mai frumoase, iar corul seminariştilor condus de profesorul Gheorghe Malene a delectat publicul prezent cu frumoasele şi tradiţionalele colinde româneşti. ,,A devenit deja o tradiţie ca în preajma sărbătorilor de iarnă elevii şi profesorii să organizeze un Tîrg de Crăciun. Sînt obiecte făcute de mîna elevilor şi reprezintă totodată şi un mod de a se apropia mai mult de dascăli. Din fondurile adunate se pot bucura copiii nevoiaşi. Este cea de-a şasea ediţie a Tîrgului de Crăciun. Am adunat scrisori pe care le-au scris copiii de Moş Nicolae şi, surprinzător, nu au cerut pentru ei nimic, ci pentru alţi copii care sînt săraci“ a declarat Michaela Judele, directoarea Liceului Teologic ,,Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraş. ,,Ideile le-au aparţinut în totalitate elevilor şi chiar au imaginaţie. Am lucrat începînd de la clasa pregătitoare şi pînă la elevii de clasa a XII-a. Copiii nu sînt doar talentaţi ci şi inimoşi pentru că şi-au dorit cadouri pentru alţii“ a spus profesoara Zsuzsa Dull. 

 

Brad împodobit, la Drăguş

Email

      Drăguşenii au arătat din nou că sînt buni români creştini şi că păstrează tradiţiile. În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae s-au adunat în curtea căminului cultural pentru a participa la aprinderea luminiţelor ce împodobesc bradul de Crăciun. Numărătoarea inversă a început în jurul orei 18.30, iar cei mai bucuroşi au fost copiii. Manifestarea a fost organizată de Primăria Comunei Drăguş care a oferit sătenilor mai multe surprize. ,,Bradul a fost ales din pădurea comunală şi montat în curtea Casei de Cultură. Acesta a fost împodobit luni, 4 decembrie a.c. Păstrăm acest obicei al satului de cîţiva ani, iar bradul se aprinde în ajun de Moş Niculaie, într-o admosfera de sărbătoare" a spus primarul comunei Drăguş, Cornel Greavu. 220 de preşcolari şi şcolari din Drăguş au colindat lîngă brad, iar Moş Niculae le-a pregătit pacheţele cu dulciuri. Lîngă cortul lui Moş Nicolae s-au montat alte două corturi pentru adulţi. Femeile din sat au făcut sute de scovergi pentru acest eveniment. Nu a lipsit vinul fiert şi ceaiul. Conform obiceiului, în data de 5 decembrie a.c., se alege ceata în Drăguş. ,,În acest an tinerii din sat nu s-au organizat, majoritatea sînt plecaţi la şcoală sau la muncă şi nu mai au timp liber. Însă noi sperăm că se vor organiza şi vom avea şi ceată. Însă elevii de la Şcoala Gimnazială ,,IC Drăguşanu" au început pregătirile pentru irozi" a mai spus primarul Cornel Greavu. 

 

Stiri pe scurt

Email

Spectacol la Casa de Cultură

     Miercuri, 13 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, Casa de Cultură din Făgăraş organizează evenimentul ,,Its Christmas Time!". ,,Este un spectacol de suflet unde se va îmbina umorul de bună calitate cu atmosfera specifică Crăciunului, colinde şi cîntece vesele specifice copilăriei. Vă invităm să petreceţi alături de noi o seară minunată, plină de căldură în sufet şi voie bună" a spus Ionuţ Sas, regizorul spectacolului. Va urca pe scenă trupa Hansel şi Gretel condusă de Adela Mihalcea. Trupa este formată din preşcolari şi şcolari cu vîrste cuprinse de la 3 la 6 ani care au obţinut multe medalii, diplome şi distincţii la concursurile naţionale şi internaţionale. Un moment muzical îl va avea grupul de canto de la Casa de Cultură acompaniat de orchestra Casei de Cultură şi grupul vocal Sirinx condus de Constantin Cîrstea. Programul va fi completat de trupa Thalia care va prezenta scenete umoristice.





Maşină furată

     Unui făgărăşean de 27 de ani i s-a întocmit dosar penal 

Citeşte mai mult...
 
Pagina 4 din 4

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 1674 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3965811

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare