Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale

Ştiri locale



PNL avertizează: Jaful secolului

Email

 

Guvernul vrea să naţionalizeze Pilonul 2 privat de pensii Un fond de 9,1 miliarde de euro s-a acumulat la Pilonul 2 privat de pensii Liberalii făgărăşeni strîng semnături pentru blocarea atacurilor PSD asupra Pilonului 2 privat de pensii

     Pilonul 2 privat de pensii este subiectul care i-a pus pe treabă pe liberali, indiferent din ce organizaţie fac parte. Fie că este vorba de imaginea partidului aducătoare de voturi fie că i-ar interesa soarta românilor pensionari, liberalii vor să strîngă semnături de la români pe care să le folosească drept obstacol în faţa tăvălugului psd-ist care ar vrea, spun liberalii, să naţionalizeze fondul strîns la acest Pilon 2 de pensii. Este vorba despre 9,1 miliarde de euro, bani aflaţi deja în conturile personale ale contribuabililor la Pilonul 2 privat de pensii administrate de fondurile de investiţii. Organizaţia PNL Făgăraş a organizat o conferinţă de presă marţi, 12 iunie a.c., cînd pe lîngă alte subiecte doi consilieri locali au explicat situaţia actuală a Pilonului 2 privat de pensii. 

Citeşte mai mult...
 

Prefectura Braşov, suport de reclamă pentru CEC

Email

     Site-ul oficial al Prefecturii Braşov a devenit suport de reclamă pentru CEC Bank. Un anunţ publicat de Instituţia Prefectului Braşov aduce la cunoştinţa cetăţenilor că pot plăti taxele pentru paşapoarte şi permise de conducere / certificate de înmatriculare la CEC Bank. Dar anunţul publicat în data de 12 iunie a.c. nu se opreşte la această facilitate ci prezintă întreaga ofertă a serviciilor acestei bănci. ,,Taxele pot fi achitate atît prin ordin de plată, Internet şi Mobile Banking cît şi la ghişeele celor aproximativ 1025 de unităţi CEC Bank. În plus, în perioada 11.06.2018 – 31.12.2018. CEC Bank vine în întîmpinarea contribuabililor persoane fizice cu o promoţie prin care sumele reprezentînd impozite, contribuţii, taxe, alte venituri ale bugetelor componente ale bugetului general consolidat sau a sumelor colectate de instituţiile publice se vor încasa la ghişeele băncii fără comisioane în sarcina platitorului” se arată în comunicatul care este completat cu un linc de prezentare a ofertelor băncii şi cu adresa de internet a acesteia.

 

Apeluri 112

Email

     În perioada 11 – 14 iunie a.c., paramedicii făgărăşeni au fost solicitaţi prin apel 112 la zece intervenţii în Țara Făgăraşului. Luni, 11 iunie a.c., în jurul orei 12.25 pe strada Stadionului o pensionară acuza stări de rău şi avea tulburări de vedere. R.E. de 77 de ani a fost monitorizată şi transportată la Spitalul Municipal Făgăraş. În jurul orei 14.15 paramedicii au intervenit în Toderiţa la un accident rutier, unde victima de 4 ani acuza dureri de cap. Minorul a fost transportat de urgenţă la spital. În jurul orei 15.00 o femeie de 82 de ani din Dridif, a fost monitorizată şi transportată la spital semiconştientă. Paramedicii au diagnosticat-o cu suspiciune accident vascular cerebral. Marţi, 12 iunie a.c., în jurul orei 00.05 paramedicii au fost solicitaţi în Ticuşul Vechi unde L.G. de 24 de ani a fost victima unei agresiuni. Femeia a sunat la 112 acuzînd dureri de abdomen. În jurul orei 16.00 paramedicii au intervenit în Veneţia de Jos, unde un băieţel de 3 ani şi-a băgat un sîmbure în nas. Victima a fost monitorizată, dar părinţii minorului au refuzat transportul la spital. Miercuri, 13 iunie a.c., în jurul orei 8.30 paramedicii au fost solicitaţi în satul Iaşi unde o femeie de 52 de ani a căzut. Victima a fost transportată la spital cu diagnostic suspiciune fractură membru inferior stîng. În jurul orei 13.30, paramedicii au intervenit pe strada Negoiu unde o fetiţă de nouă luni s-a tăiat în palmă.

Citeşte mai mult...
 

Post ocupat la Primăria Victoria

Email

     Primăria Victoria a organizat concurs pentru ocuparea unui post de secretar – dactilograf la care s-au înscris şase persoane. Prima probă scrisă a avut loc în data de 11 iunie a.c., cînd au fost declaraţi admişi patru concurenţi. Este vorba despre: Dorina Bulezuc Onciu, Simona Claudia Grovu, Anca Iulia Sinea şi Paraschiva Laura Văcariu. În data de 13 iunie a.c., concurenţii au fost testaţi la cunoştinţele în limba engleză şi au obţinut punctajul următor: Dorina Bulezu Onciu a obţinut 13 puncte, Simona Claudia Grovu 6 puncte, Sinea Anca Iuliana 15 puncte, iar Paraschiva Laura Văcariu a obţinut 63,5 puncte. Conform Procesului verbal număr 10.433 din 13 iunie a.c., concurentul care a obţinut cel mai mare punctaj a fost declarat admis. Joi, 14 iunie a.c., în jurul orei 15.00 a avut loc interviul, iar Paraschiva Laura Văcariu a fost declarată admisă şi la această probă. Prin urmare Aceasta va fi încadrată pe postul de secretar-dactilograf.

 

Șantier la Victoria

Email

     În această perioadă, Primăria Victoria execută două lucrări de investiţii în valoare totală de 256.800 lei. Este vorba despre reţeaua de canalizare de pe strada Viitorului şi despre amenajarea unei parcări pe strada Pieţii. ,,10 case de pe strada Viitorului foloseau fose septice. 387 de metri de tuburi PVC au fost montate, iar pe strada Victoriei s-a executat foraj orizontal pentru a se evita spargerea carosabilului. Pînă în prezent s-a executat 95% din lucrare” a spus Sorin Tişulescu, şef serviciu UAT din cadrul primărei. Licitaţia a fost organizată în luna aprilie a.c., şi a existat un singur ofertant, I.F. Construct SRL. Conform contractului, şantierul trebuie să se încheie luni, 18 iunie a.c., cînd lucrarea va fi predată primăriei. Din bugetul local pentru canalizare s-a alocat suma de 185.000 lei, iar documentaţia tehnică a fost executată de SC Domus Maximus SRL Sibiu. În cazul parcării ce se amenajează pe strada Pieţii, s-au prezentat la licitaţie două firme, SC Cored Impex SRL şi I.C. Metal Confex SRL. Comisia de licitaţie a încredinţat lucrările firmei I.C. Metal, valoarea lor fiind de 71.800 lei. Şantierul s-a deschis pe 4 iunie a.c., iar termenul de executate este 13 iulie 2018. În zona respectivă pe o suprafaţă de 250 mp se vor amenaja 21 locuri de parcare. Proiectul pentru această lucrare a fost executat de SC Ayacont Proiect SRL Sibiu.

 
Pagina 4 din 4

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 654 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4209385

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare