Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Drogurile în istoria românilor
Drogurile în istoria românilor Email
Marţi, 24 Noiembrie 2015 12:17

 

 

      Povestea narcotismului pe plaiurile mioritice este pe atît de interesantă pe cît de adevărată. Stupefiantele se pare că au ajuns pe meleagurile noastre cu cel puţin 4 veacuri în urmă, iar consumatorii cei mai fideli au fost marile personalităţi ale vremii. Stupefiantele sînt însă mult mai longevive în istoria umanităţii decît ne-am închipui la prima vedere, aşa cum binele şi răul sînt cele două forţe opuse care se ciocnesc în toate religiile lumii.

Paşoptiştii au scăpat de turci cu opium
 

     Circulă o legendă foarte interesantă despre cum au scăpat Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Cesar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu şi fraţii Goleşti din prizonieratul turcilor. ,,Se ştie că, în octombrie 1848, Maria Rosetti a urmărit pe mal, în susul Dunării, între Giurgiu şi Orşova, ghimia în care turcii îi ţineau prizonieri pe membrii guvernului revoluţionar. Turcii îi duceau în surghiun undeva în Bosnia, iar Maria Rosetti şi pictorul Constantin Daniel Rosenthal, care o însoţea, făceau planuri să-i elibereze. Legenda spune că, după ce au trecut de insula Ada Kaleh, la Sfeniţa, în amonte de Orşova, ea ar fi reuşit să-i adoarmă pe soldaţii turci cu opium, organizînd astfel evadarea revoluţionarilor“. (Andrei OIŞTEANU, Narcotice în cultura română, Istorie, religie şi literatură). Acest episod este amintit şi de Jules Michelet, istoricul francez, în scrierile sale revoluţionare, mai precis ,,Legendes democratiques du Nord“, carte scrisă la Paris în anul 1854. Michelet scria: ,,Doamna Rosetti, care le-o luase înainte, pregătise un ospăţ pe cinste, cu vin din belşug, cafele şi lichioruri. Turcii, şi aşa năuciţi de cît băuseră toată ziua, îşi leapădă acolo orice urmă de judecată. Fumează şi, pică de somn. Prizonierii urcaţi în care, o porniseră voios pe cîmp“. Ion Heliade Rădulescu, fără a cunoaşte acest episod picant, conferă o aură eroică evadării ,,vitejilor“ masoni valahi: ,,În fine, ei au ajuns la Orşova şi de acolo pe porţiunea austriacă a fluviului. Disperaţi, pierzîndu-şi toată răbdarea, au fost forţaţi să se revolte, să sară pe teritoriul Banatului şi să fugă în primul sat românesc ca să se salveze“.

Vizirul otoman şi-a pierdut funcţia din cauza opiumului
 

     Mai este un episod din culisele Revoluţiei de la 1848 care merită amintit aici. Ion Heliade-Rădulescu, în memoriile sale publicate la Paris (Memoires sur l histoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 en Valachie, 1851), relatează modul în care ambasadorul Rusiei la Constantinopol ar fi reuşit să-l facă pe marele vizir să semneze o scrisoare denigratoare către sultan. Totul s-a făcut cu ajutorul opiumului: ,,De data aceasta, din nou ambasadorul rus a reuşit, prin forţa intrigilor şi a calomniilor, să-i facă pe turci să creadă că mişcarea defensivă şi legitimă a Valahiei ar fi fost de fapt o mişcare de revoltă şi anarhie. El a fabricat în birourile sale o scrisoare fulminantă, destinată să dea o nouă lovitură autonomiei valahe, şi l-a sedus sau l-a cumpărat pe secretarul marelui vizir ca să obţină semnătura acestui înalt funcţionar (în momentul în care acesta se afla într-o stare de apatie fericită provocată de opium)“. Această semnătură l-a costat pe demnitarul turc viziratul.

Odă adusă fumatului
 

     Odată cu perioada modernă îngerul tenebrelor şi-a băgat coada şi în artă dar, dacă stăm bine să ne gîndim, acest lucru a început cu Renaşterea cînd artiştii au început reabilitarea panteonului greco-roman. Pictorul Daniel Rosenthal, evreo-maghiar la origine, aduce şi el, într-una din picturile sale, un omagiu drogului. Se ştie că astăzi alcoolul, cafeaua şi ţigarea au devenit drogurile tolerate dar, ele, nu sînt mai puţin nocive decît LSD, cocaina, marijuana, etc. Însă omului îi place să se îmbete cu apă rece şi, uneori, să prindă vîntul cu mîna. ,,Se pare că pictorul, stabilit la Bucureşti, Constantin Daniel Rosenthal, prieten cu Maria şi C.A. Rosetti, era la curent cu practicile de intoxicare cu diverse tutunuri. Într-una din picturile sale, datată 1848, o natură moartă de genul vechilor reprezentări Vanitas (Deşertăciune), Rosenthal închină un soi de odă fumatului. Este un tablou din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României. Rosenthal pictează cu sute de detalii un altar al fumătorului, cuprinzînd preţioase narghilele, ciubuce, lulele, pipe şi chisele, unele nemţeşti şi altele turceşti. În prim-planul picturii lui Rosenthal este o mică tabacheră întredeschisă, avînd pe capacul rotund o miniatură emailată cu chipul unei femei. Poate chiar al Mariei Rosetti, care i-a fost model nu o dată. Este o boite a portrait de tipul celor scoase pe piaţa franceză de fraţii Martin, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cutiuţa ar putea fi plină cu tutun de prizat“. (ibidem)

 

   

 

   

 



Nicolae Milescu vorbeşte despre droguri în călătoriile sale
 

     Nicolae Milescu ne lasă amănunte interesante în jurnalul său de călătorie în China cu privire la un fel de iarbă care ,,alungă mîhnirea“ dar pe care el o înfiera. El a fost una dintre cele mai celebre figuri ale culturii noastre. ,,Cărturar umanist din Moldova, alături de Dimitrie Cantemir unul dintre cele mai multilaterale şi erudite spirite ale epocii, autor al unei bogate opere filologice, didactice, istorice, filosofice, geografice, religioase. Om politic, înalt demnitar şi diplomat, cunoscător la perfecţie al limbilor greacă, slavonă, neogreacă, turcă etc. Remarcabil traducător, tălmăceşte din greacă în limba română Vechiul Testament. Revizuită, traducerea va fi inclusă în marea Biblie de la Bucureşti din 1688. Este primul autor român care-şi vede tipărită la Paris o lucrare (un tratat teologic, în 1669). Fiu al unui boier moldovean originar din Pelopones, Milescu îndeplineşte, după studii făcute la Constantinopol, înalte demnităţi (între care şi cea de mare spătar), dar, implicat într-un complot eşuat împotriva domnului Moldovei Ştefăniţă Lupu (1659-1661), i se taie nasul, de unde şi porecla Cîrnul. Pribegeşte prin Germania, Franţa, Suedia, Imperiul Otoman şi ajunge în final, în 1671, la Moscova, unde rămîne în slujba ţarilor pînă la moarte. Interpret şi şef al Departamentului soliilor (Posolski Prikaz), ţarul Aleksei Mihailovici îi încredinţează o misiune diplomatică în China (1675-1678), Milescu devenind astfel primul român care vizitează curtea imperială de la Beijing. Dintre lucrările scrise în limba rusă cu această ocazie, Jurnalul misiunii lui Nicolai spătarul în China şi Descrierea Chinei s-au bucurat la apariţie, graţie bogăţiei informaţiilor, de o largă circulaţie europeană“. ( Enciclopedie Ilustrată de Istorie Universală) ,,Din documentele oficiale ruseşti, emise în 20 februarie 1675 de Posolski Prikaz cu prilejul plecării soliei, rezultă că Nicolae Milescu Spătarul şi delegaţia sa (formată din 40 de oameni) au luat, printre multe altele, blănuri de samur şi 20 de butoaie de tutun. Cu aceste daruri, trimise de măritul suveran, ambasadorul ţarului urma să cîştige bunăvoinţa şefilor unor puternice triburi mongole de la graniţa cu China. Interesant este faptul că, în acea epocă, tutunul era considerat un narcotic periculos, fiind interzise folosirea şi comercuializarea lui, atît în Rusia ţarului Aleksei Mihailovici, cît şi în China împăratului Kangxi. În Rusia, încă de pe vremea ţarului Mihail Romanov (1613-1645), cei care beau tutun erau ameninţaţi cu deportarea în Siberia. Împăratul Chinei interzisese, la rîndul său, consumul de tabac (în chineză tan-pa-ku) printr-un edict emis în 1637. Interdicţia de a folosi tutunul în China a fost reînnoită şi de împăratul Kangxi, în 1676, chiar în timpul ambasadei lui Milescu Spătarul la Beijing“. (Andrei OIŞTEANU, Narcotice...). Este interesant faptul că împăratul Chinei a fost el însuşi fumător şi a continuat să primească tutun de la iezuiţii portughezi şi de la Papa“. Milescu admira medicina tradiţională chineză dar era scandalizat de folosirea diverselor droguri de către ,,alchimiştii“ şi ,,vrăjitorii chinezi“. ,,În China se află mulţi doctori alchimişti care zic nu numai că ar scoate aur din cositor şi altele, dar că ei ar avea şi leacuri prin care oamenii pot dobîndi nemurirea; aceeaşi minciună sfruntată ca a alchimiştilor din ţările europene.“ scrie Milescu în Jurnalul său. ,,Revenind la lucrarea Descrierea Chinei, în capitolul privind credinţa chinezilor, Nicolae Milescu Spătarul vorbeşte despre confucianişti, budişti şi taoişti. Aceştia din urmă ar fi nişte vrăjitori fără Dumnezeu, nişte nemernici hedonişti care ar căuta fără încetare elixirul nemuririi. Percepţia cărturarului moldovean asupra drogurilor este una negativă, fiind datorată unei perspective de natură etico-religioasă“ (ibidem p. 159). Iată ce consemnează umanistul moldovean: ,,A treia treaptă sau cin, este cea epicureană, care nu recunoaşte nici pe Dumnezeu, nici pe idoli, ci învaţă doar că pe lume nu este nimic mai bun decît să petreci mereu. În legătură cu aceasta au născocit (N.R-Nicolae Milescu se referea la taoişti) droguri fără număr şi că prin drogurile acelea se poate face ca omul să nu mai moară, şi de aceea le caută mereu. Cea mai mare parte dintre ei sînt vrăjitori, iar credinţa sau cinul lor este mai rău şi mai nemernic din toate cîte se află în China“. (Descrierea Chinei)

Dimitrie Cantemir descrie năravurile turceşti
 

     ,,Dimitrie Cantemir a stat vreo două decenii la Istanbul, în perioadele 1688-1690 şi 1693-1710, fie ca student, fie ca ambasador (capuchehaie), fie ca ostatic. Şi-a făcut studiile la Academia din Istanbul, printre alţii, cu medicul savant Alexandru Mavrocordat Exaporitul. A fost lăsat ca ostatic de lux în capitala imperiului de către tatăl său Constantin, domnitorul Moldovei (de aici şi numele turcizat de Kantemiroglu sau Kukuc Kantemiroglu, fiul cel mic al lui Cantemir). Dimitrie Cantemir a reuşit să observe şi să studieze societatea turcească în cele mai mici detalii, inclusiv mentalităţile şi moravurile epocii. Lucrările sale despre turci şi Imperiul Otoman au circulat în toată Europa (în rusă, latină, şi apoi în engleză, franceză, germană), învăţatul fiind ales membru al Academiei din Berlin (secţia orientalistică) la 11 iulie 1714. Unele năravuri turceşti, inclusiv consumul de excitante şi narcotice (cafea, tutun, opium, afion, tiriac şi haşiş), au fost un model pentru domnitorii şi tîrgoveţii români. A bea cafea turcească, a fuma ca un turc, a face kyef, a bea afion, a umbla tiriachiu (ameţit) etc. sînt expresii arhaice intrate în limba română“ (Andrei Oişteanu, Narcotice....p. 161).

Prima atestare a cefelei la români
 

     Intrarea cafelei pentru prima dată în contextul societăţii româneşti s-a făcut undeva prin sec. XVI-XVII şi a fost oarecum disputată: ,,De pildă prima atestare în cultura noastră a cafelei este o poveste legată de Înalta Poartă, relatată de Ion Neculce în Letopiseţul Ţării Moldovei. Pe la 1505, logofătul Tăutu, povesteşte cronicarul, trimis ca sol la turci de către Bogdan-vodă, n-a ştiut cum să bea o cahfe oferită de vizirul de la Istanbul. El a închinat cu caphe-aua, crezînd că e vreun fel de rachiu: Să trăiască împăratul şi vizirul!. Logofătul Tăutu s-a fript cu cafeaua, sorbind feleagenul, ca altă băutură. Istoricul Aurel Decei a contestat informaţia din cronica lui Neculce, susţinînd că în Turcia cafeaua ar fi fost introdusă cu vreo 50 de ani mai tîrziu, abia pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pe vremea sultanului Suleiman Magnificul. Adevărată sau nu, povestea logofătului Tăutu este simptomatică. Cea mai veche atestare documentară a unei cahvenele în Bucureşti este din 1667, cu cîţiva ani înainte de naşterea lui Dimitrie Cantemir. Denumirea de cahvenea provine evident, din limba turcă, şi anume din sintagma kahve kahne (casa cafelei). La începutul secolului al XVIII-lea, Cantemir vorbeşte despre Kahvenelele din Istanbul, numindu-le , cîrciumi unde se fiebe şi se vinde kofe. Vrînd să sublinieze calităţile excitante ale cafelei, principele moldovean aminteşte de duhul treaz pe care îl conţine“ (ibidem p. 161-162).

Alcoolul, permis la turci
 

     Dimitrie Cantemir scrie în lucrarea sa intitulată ,,Istoria Imperiului otoman“ despre faptul că sultanul Murad, care era un beţiv notoriu, a emis în anul 1633 ,,un edict public, prin care a permis de a putea vinde şi bea vin toţi oamenii ori de ce stare sau condiţiune ar fi ei“. Cantemir mai spune în prestigioasa sa lucrare: ,,Există un preaslăvit verset al sultanului Murad care, fiind într-adevăr căpetenia beţivilor, bătîndu-şi joc de cei ce mîncau suc de mac şi fumau tutun, zice acestea: Ehlikeif olmak istersen bade nuş ol, bok ieme, ,,Dacă vrei să fii cinstitor al veseliei, bea vin, dar murdărie nu mînca“. ,,În 1876, Iosif Hodoşiu a făcut o traducere mai corectă şi mai directă: cînd vreţi să fiţi în voie bună, beţi vin, şi nu mîncaţi c..... Interesant este faptul că şi astăzi, în limbajul argotic, termenul englezesc shit (dar şi cel franţuzesc, merde) în afară de înţelesul cunoscut, înseamnă şi marijuana, haşiş etc., fiind şi o denumire generică dată drogurilor“ (ibidem p. 163).

Dervişii opiomani
 

     Dimitrie Cantemir a mai scris şi despre modul în care consumau opium dervişii, mai exact cei din secta mevlevi: ,,Iar cei ce se abţin de la vin întrebuinţează în mare măsură suc de mac şi alt amestec alcătuit din mai multe lucruri (pe care îl numesc berci), de la care mai întîi le vine somn, apoi simt un fel de veselie şi o înviorare a duhului. Eu însumi am văzut în zilele lui Mustafa sultanul pe un derviş care mînca dintr-o dată 60 de dramuri din cel mai ales suc de mac. După aceasta el cădea într-o letargie prelungită cîteva ceasuri după care se înviora din senin. După aceea, ca deşteptat din somn începea fie un cuvînt preafrumos de învăţătură, fie versuri de dragoste foarte plăcute, fie o istorie nemaiauzită, mîngîioasă şi de folos, care cuvîntare continua vreo patru ceasuri şi ceva“.

Romanticii
 

     ,,Aminteam, spune preotul Claudiu Dumea, că scriitorii moderni, în special romanticii, l-au reabilitat pe Satana: dacă Dumnezeu l-a condamnat, afirmă aceşti scriitori, e de datoria omului să-l salveze, să-l repună în drepturi pe îngerul rebel. Lucifer, inspiratorul revoluţionarilor, al anarhiştilor, al artiştilor, al scriitorilor romantici, e descris în toată frumuseţea sa, e preamărit şi invocat în rugăciune“ (Pr. Claudiu DUMEA, Îngeri şi demoni, p. 122). Adrian Marino, asistentul lui George Călinescu, spunea despre stupefiante: ,,Stupefiantele sînt de dată destul de recentă în literatură, fiind introduse cam odată cu descoperirea Orientului, operă în mare parte a scriitorilor romantici din secolul XIX. Poezia stupefiantelor, oricît ar părea de paradoxal, e strict europeană, literatura culturilor asiatice, în forma cel puţin în care punem noi problema, n-o cunoaşte, mai ales occidentală, şi ea apare, în primul rînd, ca o urmare a violentării acestei mentalităţi de către peisajul oriental în care imobilitatea fumătorului, reveria opiacee, viziunile somptuoase formează elementele tipice“ (Adrian MARINO, Cultură şi creaţie, Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română). Nu ştim cîtă dreptate are preotul Claudiu Dumea în ceea ce priveşte romantismul, oricum din punct de vedere al istoriei literaturii universale rolul acestui curent nu poate fi tăgăduit, dar se pare că romanticii sînt înaintaşi demni ai generaţiei hippies din anii 60-70. ,,Încercînd să diferenţieze portretul robot al poetului clasic de cel al poetului romantic, G. Călinescu scrie: Clasicul bea lapte, apă de izvor, vin de Falern, ori mănîncă miere de Ibla şi fructe. Romanticul consumă gin, opiu, ori bea apă din Lete, fiindcă el are nevoie de excitante, ori de analgeziceca să suporte sau să uite infernul vieţii“ (ibidem). Renaşterea a reabilitat idolatria panteonului greco-roman păgîn dar romantismul a şlefuit din plin această revenire. ,,Zeul viselor, Morfeu, zeu predilect al romanticilor, şi-a împrumutat numele principalului alcaloid al opiumului. Întîmplător sau nu, morfina a fost izolată de farmacistul german F.W.A. Serturmer în 1804, cam în aceeaşi epocă cu naşterea romantismului. În jurul substanţelor halucinogene, spune Ernst Junger, se ţese în Occident o întreagă literatură proprie pe care o putem urmări din perioada romantică pînă la finalul secolului“ (ibidem)

Drama poetului Daniil Scavinski
 

     Daniil Scavin a fost unul dintre poeţii noştri opiomani, nu se ştie anul exact al naşterii sale, se pare că a fost 1805, dar se cunoaşte cu certitudine anul morţii: 1837. ,,Deşi era de neam român din Bucovina, el şi-a polonizat numele în Scavinski. Învăţase puţină botanică şi meşteşugul drogurilor la Liov în Galiţia, de la o rubedenie spiţer, după cum povesteşte Costache Negruzzi. În 1823 s-a stabilit la Iaşi. În acea perioadă, mulţi farmacişti galiţieni s-au stabilit în oraşele moldoveneşti. Fiind ipohondru şi depresiv, poetul Daniil Scavinski era complexat de statura sa mai mică decît mică“ (ibidem, p. 174). Eminescu l-a evocat în poezia ,,Epigonii“ nimindu-l ,,Daniil cel trist şi mic“. Daniil Scavinski a fost primul scriitor român care a introdus termenul de ,,romantism“ în literatura română: ,,Acolo sosind cu toţii obosiţi de osteneală/ Şi pătrunşi d-acea frumoasă, romanticească priveală“ (Călătoria dumnealui hatmanul Constandin Paladi la feredeile Borsăcului, 1828). Acest romantic nefericit s-a sinucis în anul 1837, la doar 32 de ani, luînd o doză foarte mare de mercur şi opium. ,,Foarte probabil, în stecluţa folosită de Daniil Stavinski se afla laudanum (opium dizolvat în alcool), tinctura opii sau spirt de afion, cum se mai numea acea tinctură opiacee în Moldova secolului al XIX-lea. Fiind ipohondru, poetul se îndopa cu diverse medicamente: În toată dimineaţa, după ce sfîrşea toaleta musteţilor, scrie C. Negruzzi, bea cîteva pahare de cocot; la tot ceasul lua hapuri şi seara picături. Spiţăriile stricîndu-i sănătatea, înghiţeau puţinii bani ce cîştiga pentru că de multe ori îi lipsea pînea, iar medicamentele niciodată. În plus, fiind probabil bolnav de sifilis (sfrenţă), Scavinski se trata cu mercur, fapt care îi afecta nu numai falnica-i mustaţă, dar şi întregul organism“ (ibidem p. 175)

Moartea doctorului Eugen Rizu
 

     Un alt proeminent nume universitar din sec. al XIX-lea îşi pune capăt zilelor ingerînd laudanum. Este vorba de medicul farmacolog Eugen Rizu, decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi şi directorul laboratorului de farmacologie. Era căsătorit cu Corina Urechia, fiica lui V.A. Urechia. Nicolae Leon, asistentul său a spus în memoriile sale că acesta a luat dintr-un laborator un flacon de 250 de grame de laudanum, ,,l-a băut şi s-a pus în pat să doarmă pentru totdeauna“. ,,De pe la jumătatea secolului al XIX-lea, moda folosirii substanţelor narcotice (ca şi alte năravuri) a început să vină în Ţările Române nu de la Istanbul, ci de la Paris, Londra, Berlin şi Viena“ (ibidem, p. 178). Tot în această perioadă Karl Marx a lansat celebra sa ,,Religia este opium pentru popor“. Însuşi tatăl socialismului utopic îşi administra opium pentru a-şi vindeca o boală dermatologică.

Alexandru Odobescu şi morfina
 

     ,,Istoric, arheolog şi scriitor în perioada clasică a culturii române. Fiul generalului Ioan Odobescu, care s-a implicat în Revoluţia din 1848 din Ţara Românească. După terminarea Liceului Sf. Sava din Bucureşti îşi formează o cultură clasică solidă la Sorbona. În 1855 revine în ţară şi se dedică literaturii, arheologiei, artelor şi învăţămîntului (este ministru al Cultelor şi Instrucţiunii în mai-oct. 1863). Scrie în franceză o monografie dedicată tezaurului de la Pietroasele (1889), Istoria arheologiei (1877) şi alte studii cu caracter istoric. Proza literară este şi ea inspirată din istorie: Mihnea Vodă cel rău (1857) şi Doamna Chiajna (1860). Publică basmele Jupîn Rănică Vulpoiul şi Tigrul păcălit. Ultima operă şi cea mai valoroasă este Pseudokzneghetikos (în greceşte: Fals tratat de vînătoare)“ (op.cit. Enciclopedie Ilustrată p. 485). Acest colos al culturii româneşti îşi ameliora crizele nevralgice cu morfină administrată de un medic francez. ,,Poate din 1867, cînd savantul a organizat pavilionul românesc din cadrul Expoziţiei universale de la Paris, fie din 1880, cînd Odobescu a ocupat postul de secretar de legaţie la Paris“ (Andrei Oişteanu, op.cit. Narcotice....p. 182). Precursorul arheologiei româneşti s-a stins în împrejurări tragice la data de 10 noiembrie 1895, din cauza iubirii. ,,O combinaţie nefericită de încurcături financiare şi probleme sentimentale. Femeia pe care a iubit-o în ultimii ani din viaţă a fost Hortsensia Racoviţă (1864-1953), nepoata baronului moldovean Keminger de Lippa. Căsătorită întîi cu Al. Davila (fiul lui Carol Davila), apoi cu Dumitru Racoviţă, femeia fatală era mai tînără cu treizeci de ani decît savantul arheolog. Femeia pe care o dumnezeiam, cum spunea Odobescu. ea a refuzat să se căsătorească cu amantul ridicul şi batjocorit, cum îl descrie G. Călinescu. Într-o ultimă depeşă, scrisă înaintea sinuciderii, el îi mărturisea prietenului Anghel Demetriescu că iubita i-a fost adevăratul mormînt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii, făcîndu-l să cedeze în faţa uşurinţei şi vulgarităţii simţurilor. Caragiale a descris această scenă macabră: Ajuns acasă, Odobescu scrise cîteva scrisori; apoi luă o doză forte de laudanum. Rezultatul acestei prime încercări fu la timp combătut; îngrijirile îngerului păzitor (soţia sa) îl scăpară de data aceasta“ (ibidem p. 186-187). Aceasta a fost prima tentativă de sinucidere a lui Odobescu. ,,Pînă la urmă, Odobescu s-a sinucis pe data de 8 noiembrie 1895 (va muri după o agonie de două zile), injectîndu-şi o supradoză de morfină“ (op. cit. Andrei Oişteanu, Narcotice...p. 187-188).

Regina Elisabeta
 

      Paula Ottilia Elisa, principesă de Wied şi prma regină a României prin căsătoria cu domnitorul Carol I de Hohenzollern Sigmaringen. A fost fiica principelui german Hermann de Wied. Este autoarea a 50 de volume de poezii, povestiri, romane şi încercări dramatice semnate sub pseudonimul de Carmen Sylva. Ea a tradus, de altfel, în germană un volum de poezii româneşti. S-a stins din viaţă la doi ani după moartea lui Carol I şi îşi doarme somnul de veci la Curtea de Argeş. În urma urma unei intervenţii chirurgicale pe care a avut-o în anul 1882, ea a început să fie tratată cu cloral, care era un sedativ puternic şi cloroform, acesta îi era administrat pentru extracţii stomatologice.

Carol Davila
 

     Farmacist şi medic reformator român, decedat la vîrsta de numai 56 de ani, 24 august 1884, a fost un alt independent proeminent al stupefiantelor. ,,Lui Carol Davila, cînd îi era rău, i se făceau injecţii cu morfină şi i se dădea să inspire eter“ (ibidem, p. 182). De remarcat este faptul că omul acesta fuma dintr-o superbă narghilea orientală, cu vas de porţelan, care se află în prezent expusă la ,,Muzeul de Istorie a Moldovei“. (Ştefan BOTORAN)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1302 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3871744

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare