Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Crimeea, un război care nu s-a sfîrşit
Crimeea, un război care nu s-a sfîrşit Email
Marţi, 16 Iunie 2015 13:00

 

 

,,Trebuie să vii în Rusia pentru a vedea rezultatul acestei teribile combinaţii dintre inteligenţa şi tăcerea Europei şi genialitatea Asiei“. ( Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia )

     Moscova, cea ,,de-a treia Romă“, bisericile ce au acoperişuri poleite cu aur ce trădează măreţia şi fastul fostului Bizanţ şi Kremlinul care a băgat atîta timp groaza în Occident, un Occident căruia nu i-a prea păsat decît de propriile sale interese iar ţările mici au fost doar nişte simpli pioni pe o tablă de şah în care nebunii şi caii se sacrifică pentru a salva Regina şi Regele. Micul război început de ceva vreme în apropierea graniţelor noastre ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi. Materialul de faţă îşi propune să realizeze un arc peste timp şi să readucă în faţa cititorului relaţiile dintre ţara noastră cu Rusia, vechiul imperiu care s-a vrut stăpînul ortodoxiei. Nu trebuie să uităm că nu am avut întotdeauna relaţii încordate cu acest Imperiu, dar nici cum ortodocşii ardeleni se duceau cu jalba-n proţap la Ţarigrad ca să se plîngă de faptul că nu au dreptul să-şi exercite religia ortodoxă. Dar să ne mai amintim şi de Pavel Kisselef, artizanul Regulamentelor Organice.

La răscruce de Imperii
 

     Noi, românii, sîntem situaţi într-o zonă în care Orientul se îmbină cu Occidentul iar această îmbinare nu a fost tot timpul paşnică. Noi am fost prinşi între ciocanul sovietic şi nicovala occidentală. Istoricii au spus că Balcanii sînt butoiul de pulbere al Europei. ,,...Cu cît privim mai spre răsărit, cu atît există mai puţine informaţii. Cea mai mare parte a primului mileniu, Europa răsăriteană a fost în întregime păgînă şi ca atare inaccesibilă clerului creştin, unicul grup alfabetizat capabil să lase o relatare a experienţelor sale. Prin urmare singurul lucru pe care îl posedă istoricul sub formă de izvoare scrise sînt fragmentele disparate de povestiri, iar opera sa de reconstrucţie trebuie în mod necesar să avanseze atît prin aproximări cît şi printr-o cercetare documentară migăloasă“ ( Martyn RADY, Ţarii, Rusia, Polonia şi Ucraina, traducere de Radu Săndulescu, Editura All Educational, Bucureşti, 2002, p. 5-6 ). Ruşii fac parte din marea familie a neamurilor slave: ,,Grupul rasial şi lingvistic dominant din Europa răsăriteană este cel slav. Slavii alcătuiesc majoritatea populaţiei actuale a Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Bulgariei şi Rusiei europene, inclusiv a Ucrainei. Vatra originală a slavilor este incertă, deşi după toate probabilităţile se afla în partea nordică a Munţilor Carpaţi. De-a lungul secolelor al VII-lea şi al VIII-lea ale erei noastre, populaţia slavă a început să se disperseze pe o largă arie geografică. Ca urmare a acestei deplasări s-au format trei grupuri slave separate: slavii de sud, care au ocupat Balcanii; slavii de răsărit care s-au îndreptat spre Rusia; şi slavii de apus care au migrat către zona Poloniei şi Cehoslovaciei de azi. În noile regiuni în care s-au stabilit, slavii s-au amestecat cu populaţiile băştinaşe, celte, trace şi finice. Ca urmare a acestui proces de dispersare şi amestec, limbile vorbite de către popoarele slave au început să se deosebească una de alta şi chiar să se subdividă între ele. Datorită absenţei unor rămăşiţe ale limbii slavonice din această perioadă, procesul de fragmentare lingvistică nu poate fi urmărit cu precizie. Slavii trăiau în principal din războaie şi agricultură, iar cele mai timpurii aşezări au luat forma unor grupuri izolate de state, deseori clădite în jurul unor fortificaţii. Totuşi, treptat, pe parcursul secolului al IX-lea, o organizare politică rudimentară a început să unifice comunităţile individuale slave...“ ( ibidem )

 

 

 
 
 
 

Rusia, ,,o protectoare a Balcanilor"
 

 

     Să vedem ce se întîmplă cu ruşii: ,,În rîndurile slavilor răsăriteni, evenimentele au urmat un curs foarte diferit. Slavii care se stabiliseră de-a lungul Niprului şi al Dvinei au fost rapid atraşi în relaţii comerciale strînse cu triburile turceşti ale kazarilor şi bulgarilor, care constituiau forţa economică şi politică cea mai avansată din regiune. Făcînd negoţ cu blănuri, miere, ceară şi sclavi, triburile slave din ceea ce este acum Rusia europeană şi Ucraina au stabilit în scurtă vreme o reţea de centre comerciale unde îşi schimbau mărfurile locale pe mătase şi metale. Un număr probabil de 600 de mici orăşele au apărut spre a face faţă necesităţilor comerciale ale regiunii, de unde şi cel mai vechi nume dat teritoriului slavilor răsăriteni: Gaadariki, <<regatul oraşelor>>. Bogăţia din Gaadariki a atras imediat atenţia vecinilor din nord ai slavilor. Din comunităţile situate de-a lungul ţărmului Balticii, căpeteniile vikingilor sau varegilor au început să pătrundă în interiorul continentului. În 862 d.Hr. varegul Roderick ( sau Rurik ) a cucerit oraşul slav Novgorod. La sfîrşitul veacului, urmaşii lui Roderickî îşi întinseseră dominaţia în sud pînă la Kiev. Oraşul Kiev( N.R-de unde a pornit noul armaghedon balcanic ), care se află la marginea zonei cu pămînt negru şi este construit pe local unde pădurile din nord fac loc spaţiilor deschise ale Ucrainei, a devenit cea mai importantă fortăreaţă a varegilor de pe teritoriile slavilor de răsărit. Rutele comerciale de la Baltica pînă la Marea Neagră şi Marea Caspică, care treceau toate pînă la Kiev, au ajuns în scurtă vreme sub controlul varegilor. Aceştia denumeau proaspăt dobînditele lor teritorii Rus. De la acest cuvînt scandinav, care înseamnă <<ţara navigatorilor>>, derivă numele de Rusia“ ( ibidem ) Rusia s-a auto-definit tot timpul o protectoare a Balcanilor şi o urmaşă a fostului Bizanţ, o continuatoare a Imperiului Ortodox al bazileilor. De fapt, istoria Rusiei se împarte în două: Imperiul binecuvîntat de Dumnezeu şi Imperiul Roşu, al ateismului. Arhiepiscopul Novgorodului declara la înmormîntarea lui Petru cel Mare: ,,O, Rusie, a fost Samsonul tău! Te-a aflat cu slabe puteri şi te-a lăsat...tare ca o stîncă, ca un diamant...Rusie, a fost primul tău Iafet! El a săvîrşit ceva nemaiauzit pînă acum în Rusia-construirea şi lansarea la apă a corăbiilor, a unei flote nou-născute, dar cu nimic mai prejos de cele cu vechime. A fost un Moise pentru tine, Rusie! Oare nu sînt legile lui precum viziera puternică a justiţiei şi lanţurile de nefrînt ce înăbuşe fărădelegea? O, Rusie! Solomonul tău a fost el, primind de la Domnul belşug de înţelepciune şi raţiune. El a fost Davidul şi Constantinul tău, o biserică a Rusiei! Luate de pe cărările ignoranţei, inimile noastre scot un suspin de uşurare“. Un tînăr ofiţer de marină scria succint-,,Acest monarh a adus ţara noastră la nivelul celorlalte. Ne-a învăţat să ne dăm seama că sîntem un popor. Pe scurt, toate lucrurile la care ne uitam admirativ în Rusia îşi au originea în el, iar tot ceea ce va fi făcut în viitor va fi determinat de această sursă“. Nivelul european la care Petru a adus Rusia a fost mai degrabă în plan extern. ,,Dacă lăsăm la o parte retorica funebră şi cercetăm domnia lui Petru din perspectivă istorică, este evident că el a adus Rusia la un <<nivel>> european mai degrabă prin realizările sale în domeniul afacerilor externe decît prin intermediul reformelor sale interne. Aşa după cum am văzut, transformarea guvernării şi societăţii Rusiei de către Petru s-a desfăşurat inegal, şi nu a avut impact asupra marii mase a populaţiei“. ( ibidem, p. 136 )

Rusia kieveană
 

     De-a lungul secolelor XI-XII, Rusia s-a dezintegrat în aproximativ şase principate separate iar, din cei 150 de ani scurşi în intervalul 1074-1223, vreo 80 au fost de război civil. Membrii rivali ai Casei lui Rurik ( descendenţii varegului Roderick ) îşi disputau în mod constant controlul. O altă perioadă de 300 de ani Rusia s-a aflat sub jugul mongolo-tătar al Hoardei de Aur. Nu este însă subiectul acestui material şi ne limităm doar la esenţial. ,,La cîţiva zeci de ani după sosirea lor, cuceritorii varegi stabiliseră relaţii paşnice cu triburile care locuiau în regiune. În scurt timp ei au făcut căsătorii mixte cu femeile băştinaşe şi au adoptat limba rusă ca limbă a lor, ajungînd să renunţe la vechile lor nume scandinave. Astfel, Roderick a devenit Rurik, iar Waldemar s-a transformat în Vladimir“ ( ibidem p. 8-9 ) Apare convertirea la creştinism în anul 988 d.Hr. , fapt care schimbă situaţia politică. Ba, mai mult, preia ,,teocraţia bizantină“: ,,Cu toate că un împărat este trupeşte la fel ca toată lumea, totuşi în puterea misiunii sale el este asemenea lui Dumnezeu, Stăpînul tuturor oamenilor“ În Imperiul bizantin acest lucru era literă de lege. ,,În întregul Imperiu bizantin, nu există nici o instituţie care să se opună voinţei împăratului; cuvîntul său era lege, iar el era răspunzător doar în faţa lui Dumnezeu. Chiar şi biserica era socotită o ramură subordonată guvernării imperiale“. ( ibidem ) Această aşa-zisă armonie simbiotică între stat şi biserică poartă numele de ,,Simfonia“. ,,Spre deosebire de situaţia din Europa apuseană, unde papa şi clerul exercitau o influenţă şi o autoritate complet independente de conducătorii seculari, biserica din Rusia susţinea şi întărea puterea cneazului. Preoţimea ortodoxă a continuat pe parcursul perioadei de suzeranitate tătară să sprijine noţiunea de regalitate teocratică. Această idee, care îşi avea originea în Bizanţul grecesc, afirma că domnitorul/conducătorul este numit direct de Dumnezeu şi că el funcţionează ca un purtător de cuvînt al Atotputernicului“ ( ibidem p. 15 ) Iată mărturia unui călător apusean prin Rusia sfîrşitului de ev mediu: ,,Ei mărturisesc deschis că voinţa cneazului reprezintă voinţa lui Dumnezeu, şi pe scurt socotesc că este executantul voinţei divine“.

Moscova, oraşul dintre pădurile de conifere
 

     ,,Dominaţia Moscovei asupra Rusiei europene şi, în cele din urmă, asupra unei mari părţi a Rusiei asiatice nu ar fi putut fi prevăzută la sfîrşitul secolului al XIII-lea. În acea vreme, cnezatul Moscovei era închis în pădurile nordului şi era doar unul dintre vreo zece mici state supuse hanului mongolo-tătar. Totuşi la începutul anilor 1580, stăpînirea Moscovei se întindea din Urali şi Siberia, către apus spre Marea Baltică şi Marea Albă şi, înspre sud, către Marea Caspică...Dacă analizăm poziţia geografică a Moscovei, apar trei avantaje distincte. În primul rînd, Moscova este situată pe rîul cu acelaşi nume, care se varsă în Oka, apoi în Volga. În plus, întinderile superioare ale rîurilor Oka şi Volga sînt situate în apropierea cursurilor de apă ale Dvinei şi Niprului, care merg către Marea Baltică şi Marea Neagră. În acest fel, cu toate că era înconjurată de păduri impenetrabile, Moscova se află în centrul unui sistem de rîuri care o leagă de centrele comerciale şi de civilizaţiile din Asia de Sud şi din nord-estul Europei. În al doilea rînd, cu toate că Moscova este dispusă între pădurile conifere şi copaci cu frunze căzătoare, ea este situată lîngă zona de teren fertil. Această suprafaţă de pămînt, întinsă pe 4000 km. pătraţi, a oferit rezervorul agricol care a susţinut oraşul şi populaţia sa. În al treilea rînd, poziţia Moscovei în mijlocul pădurilor nordului i-a conferit protecţie faţă de triburile nomade din Asia Centrală. Prin urmare, pe parcursul secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, Moscova a oferit refugiu multor foşti locuitori ai regiunii mult expuse şi Kievului“ (ibidem p. 20 )

Expansiunea Rusiei
 

     Să urmărim ascensiunea Rusiei moscovite pentru a înţelege cît mai clar conflictul din actuala Ucraină. ,,Sub suzeranitatea tătară, Moscova s-a remarcat ca fiind principalul cnezat rusesc şi a fost astfel capabilă să-şi extindă teritoriul aflat în posesia sa. După doborîrea <<jugului mongol>>şi mai ales în timpul domniei lui Ivan IV ( <<cel Groaznic>>), noul stat rusesc s-a dezvoltat, astfel încît pe la mijlocul secolului al XV-lea, o mare parte a teritoriului primului stat rusesc, fosta Rusie Kieveană, fusese consolidat sub control moscovit. Statul rus a intrat acum într-un proces de consolidare imperială, acaparînd regiuni ce nu făcuseră niciodată parte din Rusia şi, în unele cazuri, erau ocupate de forţe ostile“. ( Editor Robert Aldrich, Epoca Imperiilor; Graeme GILL-Rusia: cele două imperii, traducere de Gabriel Tudor, Editura All, Bucureşti, 2008, p. 178 ) Întinderea eurasiatică a Rusiei i se datorează lui Ivan cel Groaznic care în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a cucerit hanatele Kazanului, Astrahanului şi Crimeei astfel încît el împinge hotarele statului rus pînă la Marea Caspică. ,,Pe la 1580, o armată de cazaci condusă de Yermak a traversat munţii Urali şi a cucerit hanatul siberian Tiumen“. ( ibidem ) În secolul al XVII-lea Rusia cucereşte Siberia şi atinge astfel coastele Oceanului Pacific. În anul 1915 este finalizată magistrala feroviară Transsiberiană. În sec. XVIII Rusia îşi întinde controlul pînă la graniţele Mongoliei, Sudul actualei Ucraine, marginea masivului Caucaz şi la vest pînă la statele baltice-Polonia, Bielorusia şi vestul Ucrainei. ,,În secolul al XIX-lea, regiunea Amur, în Orientul Îndepărtat, Kazahstanul şi regiunea Caucaz, la sud, şi Finlanda, ceea ce rămăsese din Polonia şi Moldova din zilele noastre, la vest, au ajuns sub control rusesc“ ( ibidem ).

Fostul imperiu bizantin
 

     Imperialismul Moscovei avea în spate depozitul spiritual al fostului Imperiu bizantin. Sfătuitorii ţarilor le spuneau acestora că, datorită căderii Bizanţului, Moscova trebuia să-i preia rolul măreţ şi maiestuos pe care l-a avut acesta în timpurile sale de glorie. Spre exemplu. Filoteos din Pskov îi spunea ţarului Vasili al III-lea: ,,Iar dacă vei stăpîni cum trebuie imperiul, vei fi fiul luminii şi cetăţeanul Ierusalimului ceresc, aşa după cum ţi-am scris. Iară acum îţi grăiesc: ai grijă şi fii atent, evlaviosule ţar: toate imperiile creştinătăţii sînt unite în imperiul tău, căci au căzut două Rome, iar cea de-a treia există şi nu va mai fi o a patra; imperiul tău creştin, după cum grăieşte marele teolog, nu va trece în mîinile altora...“ Aşadar, Moscova era deţinătoarea şi păstrătoarea depozitului spiritual al Bizanţului. Ruşii cred cu tărie şi astăzi acest lucru. ,,Sistemul imperial se sprijinea pe ideologia unicităţii şi superiorităţii ruseşti. După căderea Constantinopolului în mîinile turcilor, la 1453, şi crearea unei patriarhii separate a Moscovei, în 1589 -care separa oficial Biserica Rusă de cea din Constantinopol, şi-a făcut apariţia doctrina <<celei de-a treia Rome>>. Ea enunţa că atît Roma cît şi Constantinopolul trădaseră adevărata religie şi că Moscova era acum centrul acelei religii. Această concepţie a zămislit noţiunea <<sfintei Rusii>>, deseori invocată de personalităţile politice şi religioase. Doctrina implica unitatea dintre dinastie, Biserică şi popor şi era reflectată în trinitatea conceptelor care pentru mulţi simbolizau statutul special al Rusiei: <<ortodoxie, autocraţie, naţionalitate>> Construcţia ideologică proslăvea comuniunea dintre popor, împărat şi Biserică şi sprijinea devoţiunea faţă de monarhie“. ( ibidem p. 183 )

Rusia şi Principatele Române
 

     În urma războiului ruso-turc, trupele ruseşti ocupă Ţara Românească şi Moldova. ,,...O altă problemă nerezolvată se referea la rolul Rusiei. Noul ţar, Nicolae I ( 1825-1855 ) era hotărît să apere cu orice preţ interesele Rusiei în Principate; în 1826 el l-a silit pe sultanul turc să semneze Convenţia de la Akkerman. Prevederile acesteia reafirmau prerogativele Rusiei ca <<putere protectoare>> şi cereau domnilor, boierilor şi Porţii să respecte <<observaţiile>> ambasadorului rus la Constantinopol privind Principatele. Guvernul rus părea decis să soată complet Principatele de sub suzeranitate otomană, deoarece a solicitat domnilor şi boierilor să elaboreze un regulament general...“ ( Mihai BĂRBULESCU, Dennis DELETANT, Keith HITCHINS, Şerban PAPACOSTEA, Pompiliu TEODOR, Istoria României, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2003, p. 291 ) Dezacordurile politice au făcut ca Rusia să declare război Turciei şi să ocupe Principatele. În august 1829 ruşii străpung liniile de apărare ale turcilor în Tracia de răsărit şi se pregăteau să se îndrepte spre Constantinopol. În aceste condiţii sultanul acceptă termenii păcii făcuţi de Rusia. Prin tratatul de la Adrianopol sultanul recunoaşte autonomia administrativă a Ţării Româneşti şi a Moldovei şi retrocedează cetăţile Turnu, Giurgiu şi Brăila. Prevederile economice ale tratatului au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, deoarece au scutit Principatele de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi le-au recunoscut libertatea comerţului cu toate ţările“ ( ibidem ) Deşi, prin Regulamentele Organice, consilierii ruşi interveneau mereu în treburile interne ale ţării şi au menţinut privilegiile boiereşti, totuşi, au avut şi părţi bune. ,,Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte şi participarea, cel puţin limitată, a clasei mijlocii în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia“. Bineînţeles că ţăranii nu au beneficiat de acest lucru.

Războiul Crimeii
 

     Acest conflict va fi începutul prăbuşirii Imperiului Ţarist dar aici noi ne vom raporta doar la Crimeea şi conflictul actual. Să vedem puţin care au fost motivele ce au dus la Războiul Crimeei. ,,Rusia a căutat permanent să depăşească restricţiile geografice care îi condiţionau dezvoltarea. La nord şi est, nu existau porturi libere de gheţuri pe toată durata anului. La vest şi sud-vest, accesul maritim către lumea largă era restricţionat, căci punctele strategice erau controlate de puteri potenţial ostile: accesul la Baltica ( şi ca urmare ieşirea din St. Petersburg ) se făcea printr-un canal strîmt între Suedia şi Danemarca, în vreme ce ieşirea din porturile Mării Negre era gîtuită de Dardanele. O astfel de situaţie a făcut ca activităţile navale ale Rusiei, atît cele militare cît şi cele comerciale, să fie vulnerabile şi a stat la baza permanentelor încercări ale ruşilor de a scăpa din această cămaşă de forţă. Războiul din Crimeea ( 1853-1856 ) a fost în parte motivat de dorinţa Rusiei de a controla Dardanelele şi astfel de a scăpa de constrîngere. În cele din urmă, colapsul primului imperiu rusesc a fost precipitat de acţiunea ostilă a rivalilor europeni...“( ibidem, p. 185 ) Trebuie să fim foarte atenţi la faptul că acest Război al Crimeei are puncte comune cu conflictul actual din Ucraina. În această Revoluţie din Ucraina pentru libertatea de a decide apropierea faţă de Occident serviciile secrete occidentale au avut un mare rol. Ca şi în căderea comunismului din Sud-Estul Europei. ,,Este mai simplu a evidenţia deosebirile dintre situaţia geo-politică din prezent faţă de cea din 1853 decît asemănările. Aceasta, deoarece elementele nou apărute sînt mai puţine în comparaţie cu cele vechi, care se păstrează peste secole, deasupra imenselor progrese tehnologice sau politico-economice. Surprinzător, nici mult invocata globalizare nu schimbă în mod semnificativ datele ecuaţiei politice din 2014 faţă de cele din 1853. Rolul şi importanţa Germaniei de astăzi, locomotiva Europei, nu pot fi comparate cu poziţia Prusiei pre-bimarckiene, tot aşa cum Statele Unite, ce pe vremuri aplicau în mod fervent doctrina Monroe ( lansată în 1823 ), nu aveau influenţa globală pe care o gestionează în prezent. Cert este că rolul de atunci al Marii Britanii pare să fi fost preluat de către S.U.A, tot aşa cum Polonia continuă ştafeta atitudinii antiruse a Franţei napoleoniene. Polonia este un actor nou, robust, activ şi puternic motivat, care a apărut pe scena din 2014 avînd un trecut recent la fel de tumultuos ca şi cel ucrainean. Dacă Prusia şi Austria habsburgică au jucat un rol pasiv în 1853-1856 ( din motive diferite, Viena, spre exemplu fiind <<obligată>> Moscovei pentru ajutorul militar din 1849 ), nu acelaşi lucru se poate spune în prezent, cînd relaţiile economice germano-ruse sînt atît de strînse. Totodată, dintre noii actori ai dramei orientale mai trebuie deosebită Ucraina, care joacă în prezent fostul rol al <<Bolnavului Europei>>, care-i aparţinuse acum o sută cincizeci de ani Imperiului Otoman“. ( Historia, an XIV, nr. 146, Martie 2014, Războiul Crimeii, atunci şi acum p. 53 )

Primul război fotografiat
 

     ,,Radical deosebită pare a fi şi atitudinea faţă de război a cetăţeanului contribuabil occidental: dacă în 1853 era predominant emoţional-belicos, în 2014, el a devenit lucid, sceptic şi egoist rezervat. Este aproape imposibil de imaginat astăzi un scenariu în care soldaţi occidentali, germani să spunem, ar pune piciorul să lupte în Crimeea, după ce, în 1944, au evacuat-o sub o ploaie de bombe ale Armatei Roşii în cadrul Operaţiunii 60.000. Un asediu al Sevastopolului rusesc de către o flotă NATO trecută prin strîmtori, la fel ca în 1885, ar fi un coşmar de neacceptat în 2014 pentru toţi participanţii. De asemenea, aşa cum acum un secol şi jumătate niciuna dintre marile puteri nu era dispusă să se bată pentru salvarea Imperiului Otoman, care-i servea drept cap de pod în Orient, fără a întrevedea beneficii politice, militare şi economice peste măsură, nici astăzi Occidentul nu se arată ( deocamdată ) dispus să acopere marile datorii ale unei Ucraine aproape falite sau, mai rău, să se bată, să verse sînge pentru apărarea unei statalităţi extrem de recente şi a unei identităţi etno-culturale încă nesedimentate. Dacă zdrobirea escadronului naval otoman de către flota rusă în bătălia de la Sinop, la 30 noiembrie 1853, a constituit un casus belli pentru intrarea în război a Franţei şi a Marii Britanii de partea Imperiului Otoman în martie 1853, la data scrierii acestor rînduri nu putem decît spera că acest lucru nu se va repeta în 2014“ ( ibidem p. 54 ) Războiul Crimeii a fost primul conflict armat fotografiat. Primul care a făcut acest lucru a fost Carol Popp de Szathmary în 1854 pe frontul ruso-turc de la Dunăre iar apoi i-a venit rîndul britanicului Roger Fenton în anul 1855, în Crimeea.

,,Diavolii“, arma secretă a lui Putin
 

     Căliţi în focul Afganistanului, în salvarea de ostatici, îngeri şi demoni, băieţi buni şi terorişti totodată-,,Diavolii“ grupaţi sub titulatura oficială VOISKA SPETSIALNOGO NAZNACHENIYA, este cea mai dură unitate de comando din lume. Unii analişti încep să-i încadreze drept ca pe o nouă etapă evolutivă a speciei umane: uniforme de camuflaj cu tricouri alb-albastre sau alb-negre. La aceşti flăcăi nu există frica, ezitarea, mila, abandonul sau orice altă slăbiciune. Antrenamentele lor sînt inumane şi l-ar îngrozi pe orice om normal la cap. Sînt recrutaţi cei cu înclinaţii înnăscute spre violenţă şi ucidere sub emblema liliacului aducător de moarte. Cadeţii sînt sfărîmaţi de-a dreptul încet, metodic şi remodelaţi sub forma unor luptători de elită cu reflexe ascuţite şi instincte de animale de pradă. Antrenamentele urmăresc decondiţionarea treptată şi transformarea ucenicului într-un luptător care se bazează pe folosirea aşa-numitului ,,creier reptilian“. Cadeţii luptă zilnic cu scopul de a-şi face răni cît mai grave, coaste şi degete rupte, nasuri şi dinţi sparţi, articulaţii sucite. Pe scurt, ei sînt învăţaţi să iubească durerea. Dacă antrenamentele şi pregătirile celorlalte trupe de comando din lume se axează pe acumulare de cunoştinţe şi abilităţi, ideologia Spetsnaz se bazează doar pe durere, violenţă şi teroare. Practică la nivel înalt artele marţiale ruseşti precum Sistema şi Combat Sambo. Au luptat în teatrele militare din Afganistan, Dagestan, Cecenia, Georgia şi Osetia. În prezent ei se află în subordinea GRU, serviciile secrete ale Kremlinului. ,,Diavolii“ din Spetsnaz reprezintă arma secretă şi mortală a ,,Ţarului“ Vladimir Putin. Au avut un mare rol în preluarea flotei Mării Negre şi a Crimeii. De fapt, soldaţii ucrainieni s-au trezit cu ei năvălind din ,,cer“ într-o acţiune fulger. Chiar şi comandanţii ucrainieni au recunoscut că este sinucidere curată să stai faţă în faţă cu aceşti ,,monştri“ ai comando-ului.

Artele marţiale ruseşti
 

     Întinderea Rusiei pînă spre Orientul Îndepărtat au făcut ca soldaţii ruşi să vină în contact cu chinezi, nu mai vorbim de mongoli, chiar şi japonezi etc. Toţi asiaticii practică un sistem anume de luptă corp la corp. Ei au preluat multe tehnici din Karate, Tae-Kwon-Do, Ju-jutsu etc. şi le-au combinat cu metodele lor ancestrale de luptă. Astfel a luat fiinţă ,,Sistema“-principala artă marţială rusească. ,,Sambo“ este o altă artă marţială autentic rusească care a preluat multe tehnici din Kung Fu. De fapt şcoala de luptă a fostei Uniuni Sovietice a avut o notorietate internaţională. Sportivii ruşi au fost printre primii în lume la lupte, judo, Karate, full-contact etc. Mulţi dintre ei au făcut parte din aceste trupe speciale. În galele K.1 ei au ţinut ştafeta cît mai sus.

Premoniţiile lui Paisie Aghioritul
 

     Călugărul grec Paisie Aghioritul a avut nişte viziuni cu privire la timpurile pe care le trăim: ,,Focul care s-a aprins în Balcani se va extinde. ...şi popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din N.A.T.O, pe terenul Turciei, care va dispărea de pe hartă.....Acum va fi marea conflagraţie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va opri. Ceea ce-l împiedică să se răspîndească este stăpînirea rusească împărţită, care stă în coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca şi popoarele creştineşti ale Balcanilor vor reveni. Ruşii acum vor să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă ca pe instrumentele Lui. Aceştia coborînd vor stinge şi vor pierde într-o săptămînă vijelia turcească. Şi, cînd, vor ajunge prietenii Turciei ( adică urmaşii cruciaţilor ), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagraţie şi vor fi nimiciţi“. Paisie Aghioritul este cunoscut drept unul dintre cei mai mari sfinţi contemporani ai Ortodoxiei. (Ştefan BOTORAN)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Monitorul de Făgăraş este singurul ziar fără influenţă politică

 

      În Ţara Făgăraşului mai mult decît în orice zonă a ţării, mass-media abundă. S-au scos ziare pe bandă rulantă, iar tv-urile sau radiourile se închid şi se deschid, îşi schimbă finanţatorul, unul după altul. Dacă lucrurile ar merge în linii normale, făgărăşenii ar trebui să fie cei mai bine informaţi români. Dar nu este aşa pentru că informaţiile care le sînt ,,servite” de această breaslă sînt greu credibile. Dacă am face o istorie a presei locale, lesne am constata că puţini ziarişti fac cinste acestei bresle. Şi asta pentru că majoritatea dintre ei s-au vîndut politicului pentru o brumă de bani sau mai grav pentru puţină atenţie din partea celor cu funcţii atunci cînd au fost măguliţi cu titulatura de ,,ziarişti”. Orice ziarist ar trebui să ştie că trăieşte zilnic între cei despre care scrie, doar că nu poate fi ca ei. Dacă am face comparaţie cu presa de la 1910 sau măcar cu cea interbelică, puţini sînt ziariştii de azi care ar putea ajunge la nivelul celor de atunci. Un singur exemplu am da, dr. Ioan Şenchea. Monitorul de Făgăraş, ziar editat după modelul ,,The Sun”, a rămas pînă astăzi, după 19 ani (17 octombrie 1998 ediţia cu numărul ZERO), în inimile cititorilor.(continuarea doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1882 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 728
Număr afişări conţinut : 3874397

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare