Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Scormonind prin cenuşa războiului
Scormonind prin cenuşa războiului Email
Marţi, 26 Mai 2015 09:43

 

 

70 de ani de la căderea Reichului 70 de ani de tăcere peste eroii României

     Fatidicul an 1945. Cete răzleţe de militari băteau pasul agale pe drumurile dinspre Praga, Viena şi Budapesta. Unii dintre ei şchiopau, alţii nu mai aveau un ochi, dar toţi erau zdrenţuiţi şi epuizaţi. Se întorceau din Munţii Tatra şi erau români. Unora li se făcuse de multă vreme Parastasul acasă, pentru că au fost daţi dispăruţi iar multe dintre soţiile lor îşi întemeiaseră noi familii. Veneau din iad ca să revadă dragul Rai de acasă pe care-l lăsaseră de mult în urmă. Dar nu aveau de unde să ştie că, de fapt, se întoc în alt iad, poate mai rău. A fost un veac în care Dumnezeu a murit provizoriu. Pe data de 8 mai s-au împlinit 70 de ani de la căderea Reichului celor 1000 de ani. 70 de ani de cînd omenirea s-a sofisticat şi mai mult în a ucide. Măcelul a rămas însă sub o altă formă.

Raiul din spatele iadului
 

     Francesco Goya a spus că ,,Somnul raţiunii naşte monştri“. Da, monştrii se plimbă printre noi în limuzine şi ne vînd moartea la tarabe. Moartea este mai căutată decît dragostea. A fost Irod, Nero, Maximian, Maxenţiu, Liciniu, Iulian Paravatul, Torquemada, Erjebet Bathory, şi alţii şi alţii pînă la Hitler. Germania juca, cînta şi dansa. O atmosferă de veselie garnisită cu fete graţioase şi halbe de bere care curgeau peste cîntecele Rinului. Nimeni nu ştia însă că un monstru frustrat se va naşte tocmai în sînul lor. ,,Adolf Hitler ( 1889-1945 ) a împins fascismul la extrem prin crearea Partidului Nazist în 1921. A impus puterea absolută în Germania, a provocat cel de-al Doilea Război Mondial învadînd Polonia în 1939 şi a cucerit o mare parte a Europei, înainte de a se sinucide în ruinele Berlinului în aprilie 1945“. ( Enciclopedie Ilustrată de Istorie Universală, Nume, Date, Evenimente, Reader s Digest, Bucureşti, 2006, p. 316 ) În anul 1938 revista americană ,,Time“ l-a numit ,,omul anului“ pe cel care îi va băga în sperieţi. Hitler a comis crime abominabile, sau aşa spune istoria oficială. Dar cu ce este el mai prejos decît Isabela de Castilia şi Ferdinand de Aragon, eroii Spaniei catolice, care, sub patrafirul lui Tomas de Torquemada, au făcut şi ei un ,,mic holocaust“? Ilustrul om de cultură Olimpian Ungherea a remarcat bine că războaiele religioase au fost cele mai monstruoase din întreaga istorie a omenirii. Cînd ,,dumnezeii“ încep să se bată, cetele de înţelepţi nu mai pot scoate pietrele din oceane. În şcoli se predă o istorie de partid. Un exemplu foarte elocvent este cel din perioada interbelică. ,,România era grînarul Europei“. Da, dar grînarilor le mureau copiii pe capete din cauza mălaiului că nu aveau altceva să mănînce. Profesorul Tatai Baltă care preda Istoria Religiilor şi Istoria Artei spunea: ,,O lume care făcea caz de propria-i prostituţie“. Dar cine a auzit de acest erudit din Blaj? Vorbim despre Mahatma Gandhi şi trecem sub tăcere valorile de lîngă noi. Pentru că importăm şi avem o istorie care importă. Hitler nu a fost mai criminal decît Napoleon Bonaparte, războinicul alinat în braţele Josephinei de Beauhernais, care a măcelărit civilii din Spania. Spaniolii îi spuneau ,,căpcăunul din Corsica“ şi l-au primit pe ducele de Wellington ca pe un Dumnezeu. Raiul din spatele iadului unde şampania este băută în mînuţele fine din dosul prafului de puşcă.

Erou de război
 

     Hitler a fost demonizat dar, în ciuda atrocităţilor sale, a fost un mare patriot şi un mare soldat. U.R.S.S a fost privită ca un Imperiu al Răului dar să nu uităm că diavolii din Spetsnatz au băgat groaza în N.A.T.O şi nu numai. Nu vorbim aici de morală ci de calitate iar Hitler a fost un soldat de o mare calitate. A fost prezent la marile bătălii din Primul Război Mondial: pe Somme, Arras şi Passchendale şi a fost decorat. În anul 1914 i s-a oferit ,,Crucea de Fier“ clasa a II-a iar pe data de 4 august 1918 i s-a dăruit ,,Crucea de Fier“ clasa I. Pe data de 18 mai 1918 primeşte pe merit Insigna ,,Rănile suferite“. Cam mult pentru un simplu caporal excentric pe care superiorii nu au vrut să-l înainteze la gradul de, măcar, subofiţer, pentru că au considerat că el nu este capabil să ,,conducă“. Era primul Război Mondial, Germania a pierdut dar a dat o lecţie serioasă! Şi astăzi are un cuvînt foarte greu de spus pe plan mondial pentru că a învăţat din înfrîngeri. ,,În octombire 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stîngă, în toiul bătăliei de pe Somme. El a petrecut 2 luni în spitalul din Beelitz şi s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917. Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit temporar de un atac cu iperită ( gaz cu muştar ) şi a fost spitalizat în Pasewalk. În timp ce se afla aici Hitler a aflat de înfrîngerea Germaniei care l-a şocat. Amarul înfrîngerii din război a început să-i modeleze ideologia lui. Ca şi alţi naţionalişti germani, el credea în -mitul cuţitului înfipt în spate-care susţinea că armata germană, neînvinsă pe cîmpul de luptă, a fost înjunghiată în spate, de marxişti şi civili, mai tîrziu numiţi criminalii din noiembrie“ ( Sursa: ro.wikipedia.org/wiki/Adolf _Hitler )

 

 

 
 
    

Evreu la origini
 

 

     Hitler Alois, tatăl lui Adolf, a fost fiul ilegitim al Mariei Anna Schicklgruber. ,,Deoarece în registrul baptist nu era indicat numele tatălui său, Alois şi-a luat iniţial numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În 1842 Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul ei din 1847 şi al lui Johann Georg Hiedler din 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann Nepomuk Hiedler. În 1876, Alois a fost legitimizat şi în registrul baptist a fost trecut Johann Georg Hiedler drept tatăl lui. De atunci Alois a preluat numele de familie Hitler, scris şi ca Hiedler, Huttler sau Huettler. Mai tîrziu, oficialul nazist Hans Frank ar fi sugerat că mama lui Alois a fost angajată în casa unei familii de evrei din Graz şi că fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl lui Alois. Deoarece nimeni cu numele de familie Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în acea perioadă şi nu au fost găsite documente care să ateste existenţa lui Leopold Frankenberger, istoricii afirmă că tatăl lui Alois era evreu“ ( ibidem ) Adolf Hitler s-a născut pe data de 20 aprilie 1889 în Braunan am Inn, partea de Vest a Austro-Ungariei, în apropiere de graniţa cu Imperiul German, Austria de astăzi. A fost cel de-al patrulea copil al lui Alois Hitler şi Klara Pozl.

Partidul Naţional Socialist
 

     ,,Ca student în artă ratat, ce făcea de toate şi avea tot felul de slujbe ocazionale la Viena, Hitler a devenit un simpatizant al antisemitismului răspîndit la vremea aceea în oraş. .....În 1919, fiind informator al armatei, ce se ocupa cu spionarea partidelor politice, Hitler a devenit membru al unuia dintre acestea, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani ( cunoscut mai tîrziu ca Partidul Nazist ); în 1921 ajunsese liderul acestui partid“ ( op.cit. Enciclopedie Ilustrată....p. 316 ) Pe fondul unei labile guvernări a democraţiei germane naziştii încep să preia frîiele, cu paşi mărunţi dar siguri. Mai întîi va urma o lovitură de stat eşuată. ,,Hitler nu a reuşit să răstoarne guvernul din Bavaria printr-o lovitură de stat montată în 1923 şi a profitat de scurta sa întemniţare pentru a scrie Mein Kampf. Acet manifest politic a pus bazele chemării sale-Un imperiu, Un popor, Un conducător-cu care avea să-i nimicească pe evrei, să rupă în bucăţi Tratatul de la Versailles impus ţării sale la sfîrşitul Primului Război Mondial şi să conducă o Germanie mare spre noi cuceriri în răsărit. ...În 1933, naziştii constituiau partidul cel mai numeros, iar Hitler fusese numit cancelar“ ( ibidem ) Este începutul sfîrşitului. ,,Poliţia secretă, Gestapo, era creată după model sovietic. Disidenţii şi evreii au început să fie ucişi sau să dispară în lagăre de concentrare. Oportunist politic iscusit, Hitler a încorporat Austria şi Cehoslovacia în cel de-al Treilea Reich, înainte de a porni împotriva Poloniei în septembrie 1939. A invadat Franţa şi Ţările de Jos în 1940 şi Uniunea Sovietică în 1941“ ( ibidem ) A fost bun, dar pînă la un punct. ,,Nesocotinţa şi bestialitatea sa i-au atras nenumăraţi duşmani cărora nici o armată nu li se putea opune“ ( ibidem )

Asaltul
 

     ,,După numai două decenii de pace, statele fasciste au dezlănţuit un nou război...Germania pretindea că frontierele şi condiţiile ce-i fuseseră impuse prin tratatul de la Versailles îi -sufocă- dezvoltarea şi că are nevoie de un -spaţiu vital-, de lărgirea teritoriului ei în Europa şi de colonii. Aceleaşi pretenţii de expansiune le manifesta Italia, în zona Mediteranei şi în Africa, iar Japonia în Extremul Orient, mai cu seamă în dauna Chinei, dar rîvnind şi la acapararea resurselor economice ale întregii Asii de sud-est şi ale Pacificului de Vest“ ( Probleme Fundamentale ale Istoriei Lumii Moderne şi Contemporane, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987, p. 128-129 ) Polonia cade repede. ,,La 1 septembrie 1939 armata germană a invadat Polonia. Determinate de opinia publică şi de starea de spirit antifascistă, Franţa şi Anglia au declarat război Germaniei, fără a întreprinde ceva deosebit în sprijinul Poloniei, care, cu tot eroismul soldaţilor săi, nu a putut rezista forţei dezlănţuite a agresorului, fiind înfrîntă în 3-4 săptămîni...“ ( ibidem ) Mai bine zis artei de a purta un război. Urmează, rînd pe rînd, Danemarca şi Norvegia, respingînd intervenţia armatelor anglo-franceze şi acaparînd minereurile şi bazele navale şi aeriene din cele două ţări. ,În mai 1940, Germania a dezlănţuit ofensiva de-a lungul întregii frontiere cu Belgia, Olanda, Luxemburg şi Franţa. Insuficienta cooperare a armatelor acestor ţări luate prin surprindere, lipsa de pregătire şi dotare tehnică, intensa activitate a aşa-zisei coloane a cincea ( acţiunile de sabotaj organizate de trădători şi spioni ) au dus la înfrîngere. Olanda şi Belgia au fost scoase din luptă şi ocupate. ...Franţa, atacată şi de fasciştii italieni, a capitulat ( 22 iunie 1940 )“ ( ibidem ) Philippe Petain devine şeful unui guvern colaboraţionist. Urmează invadarea Rusiei. Stalin se dovedeşte a fi un mare comandant şi strateg militar, în ciuda părţii sale întunecate. ,,Leningradul avea să reziste 900 de zile blocadei, Sevastopolul 250 de zile, iar liniile de apărare ale Moscovei au fost zadarnic asaltate. Războiul fulger a suferit un eşec, iar mitul invincibilităţii armatei germane s-a spulberat“. Din focul acestei experienţei se naşte redutabilul Spetsnatz, elita Armatei Roşii, super-luptătorii. Stalin, vulpoi versat, îi ţine în şah pe nemţi pînă la venirea iernii pentru a-şi pune în linie de bătaie luptătorii asiatici din Siberia. Armata germană este hărţuită de această ,,moarte albă“. Au venit ruşii cu ochi asiatici în spatele lor. Se dezlănţuie Jocul ielelor.

România şi Antonescu
 

     Controversatul Antonescu. ,,Antonescu nu avea nici o intenţie de a accepta vasalitatea politică şi economică faţă de Germania. În primul rînd, el nu era filogerman. Ca majoritatea ofiţerilor români, era profrancez şi proenglez, iar în decembrie 1937 şi-a condiţionat participarea la guvernul lui Goga de evitarea către acesta a unor legături strînse cu Germania. Fusese chiar de părere că România ar fi trebuit să se alăture eforturilor ţărilor occidentale de a-l împiedica pe Hitler să distrugă Cehoslovacia. Cînd, în cele din urmă, a hotărît să-şi lege soarta de Germania, a făcut-o fiind convins că acest lucru era necesar pentru salvarea ţării“. ( Istoria României, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2003, Desăvîrşirea naţiunii române-Keith HITCHINS, p. 378 )

Înfiinţarea primei trupe de comando
 

     Pe data de 10 iunie 1941 a luat fiinţă prima Companie de paraşutişti a Armatei Române în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii de la Popeşti-Leordeni. Locotenentul Mihai Ţanţu a fost printre primii ofiţeri care au răspuns apelului de încadrare în această unitate care a constituit elita oştirii române. De numele său se leagă şi dezvoltarea Judo-ului românesc.

Cine a fost Mihai Ţanţu?
 

     ,,Aceşti munţi în ceaţă/Au devenit acum o casă a mea./Dar acasă sînt cîmpiile/Şi întotdeauna vor fi./Într-o zi vă veţi întoarce la/Văile şi fermele voastre./Şi veţi înceta să fiţi camarazi de arme“. ( Brothers in arms-Camarazi de arme, Mark Knopfler şi Dire Straits )

     Mihai Ţanţu s-a născut pe data de 16 iulie 1914 la Ghermăneşti, Jud. Bălţi, Basarabia din părinţii Vasile şi Maria. Tatăl său a fost învăţător, deputat în Sfatul Ţării la Chişinău şi unul dintre principalii artizani ai Unirii Basarabiei cu România la 23 Martie 1918 şi a prezentat ca deputat Judeţul Chişinău la 20 noiembrie 1919 în sala mare a Ateneului Român cu ocazia deschiderii primului Parlament al României reîntregite. A fost consecutiv de trei ori prefect de Chişinău şi s-a retras la ţară, dezamăgit fiind de viaţa politică. Se stinge din viaţă la vîrsta de doar 55 de ani, pe data de 30 ianuarie 1937. În anul 1940, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, aceştia i-au căutat pe naţionaliştii români şi s-au răzbunat pe ei. Doi fii ai deputatului Vasile Ţanţu au fost ucişi, rămîne însă în viaţă Mihai, care va avea să le plătească multe poliţe ruşilor. Conform Foii calificative pe anul 1943 aflată în Arhivele Militare Române se menţionează că Mihai Ţanţu s-a evidenţiat în acţiuni diversioniste cu Plutonul de Misiuni Speciale ,,dovedind excepţionale aptitudini în instruirea elementelor sale ca saboteuri, informatori şi terorişti“. Maestrul Anton Moraru ( 8 Dan în Judo ) vorbeşte în cartea sa intitulată ,,Judo în Armata României“ despre actele de eroism ale lui Mihai Ţanţu. ,,La Ordinul Subsecretariatului de Stat al Aerului, Detaşamentul Operativ al căpitanului Mihai Ţanţu a intrat în dispozitiv cu: 1 pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Petre Ghica, pe aerodromul Băneasa; 1 pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Fulicea, pe aerodromul Boteni ( Titu ) unde se afla dislocat Statul Major al Aerului; 1 pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Frugină, pentru paza Subsecretariatului de Stat al Aerului ( Bucureşti ); 1 pluton de paraşutişti sub comanda lt. paraşutist Grigore Meteş, la Comandamentul Artileriei Anti-aeriene din Parcul Carol. Cele mai bune cadre din acest Detaşament, denumit şi Compania de Misiuni Speciale-au intrat sub conducerea personală a căpitanului Mihai Ţanţu care avea ordinul de a avea o trupă de comando, gata de acţiune. Au beneficiat de strategii de pregătire în Germania sub conducerea unor instructori japonezi. Instrucţia lor de paraşutişti încuraja iniţiativa, originalitatea în luptă, trucurile, şiretricurile din ju-jitsu, orientarea în teren, abilitatea şi curajul fără margini...Acţiunile de comando au fost iniţiate de căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu începînd din anul 1943. La o astfel de acţiune a participat-şi ne-au şi confirmat Vasile Cosma şi Mircea Butoescu. După ce au distrus un pod şi un depozit de muniţii din Uniunea Sovietică paraşutiştii au trecut printre linii şi s-au întors în ţară. Odată cu sosirea ruşilor, au venit vremuri grele pentru practicanţii tehnicilor de ju-jitsu şi judo, componenţii din trupele de paraşutişti, au trecut în silentio-stampa pentru că riscau să fie duşi prizonieri în Uniunea Sovietică. Comandantul Mihai Ţanţu a distrus atunci Arhiva şi a desfiinţat unitatea. Paraşutiştii s-au răspîndit prin ţară. Vasile Cosma s-a întors la Timişoara, unde-i locuiau părinţii. Personal l-am cunoscut în anul 1967, domnia sa fiind contabil la C.S.S. Energia Bucureşti, după 12 ani de detenţie. Luptase într-o trupă de comando împotriva ocupanţilor ruşi şi a comuniştilor“. Pe data de 28 Aprilie 1946 Mihai Ţanţu este arestat pentru apartenenţa la Mişcarea de Rezistenţă şi condamnat la 25 de ani închisoare pentru ,,crimă de complotare pentru distrugerea unităţii statului“. În anul 1949 evadează din temniţa de la Aiud şi ajunge la Viena unde este recrutat de spionajul francez. Va face parte din Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil şi a fost instruit de Batalionul 2 francez împreună cu generalul Dumitru Petrescu şi comandorul Mihai Opran. În anul 1950 se întoarce în România şi intră în legătură cu Lia Popescu care a fost prinsă încercînd să treacă frontiera. Este prins şi Mihai Ţanţu fiind întemniţat din nou la Aiud. La prima pedeapsă i se mai adaugă şi cea de spionaj. În anul 1964 Mihai Ţanţu este eliberat în urma decretului de amnistiere a deţinuţilor politici care a fost emis după retragerea consilierilor sovietici. Îşi va petrece restul vieţii în anonimat şi moare în anul 1977 în urma unei boli. Va fi condus pe ultimul drum de către camarazii de arme la Cimitirul Cărămidarii de Jos din cartierul Berceni.

Leonard Mociulschi şi Vînătorii de Munte
 

     După 1948 detaşamentele de Vînători de Munte au fost desfiinţate din ordinul consilierilor ruşi. N-au putut uita niciodată bătăile pe care le-au luat de la soldaţii noştri de elită. Vînătorii de Munte constituie şi acum un detaşament de elită al Armatei Române, cu o pregătire solidă şi o frumoasă istorie şi tradiţie. Leonard Mociulschi a luptat în ambele războaie mondiale şi a fost decorat cu zeci de distincţii, ordine, decoraţii şi medalii. A luptat în sprijinul nemţilor dar şi împotriva lor, şi-a făcut însă datoria. Iată cîteva din distincţiile sale: ,,Avîntul ţării“ din ordinul regelui Carol I; ,,Croix de Guerre“-acordată de generalul Henri Mathias Berthelot-nr. 834/1918; Ordinul ,,Steaua României“ cu spade în grad de cavaler pentru ,,bravura şi destoinicia ce a dovedit în luptele din 1916“ conform brevetului cu nr. 1416 din data de 13 iunie 1917; ,,Steaua României“ în Grad de cavaler ( ad personam ) în urma unui Decret Regal cu nr. 3323 din data de 6 august 1919. În perioada interbelică a fost promovat la gradul de maior şi va urca în ierarhia Ordinului ,,Coroana României“ la rangul de Ofiţer şi Comandor. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2292 din data de 4 iulie 1931 i se acordă ,,Semnul Onorific“ pentru serviciul militar de 25 de ani împliniţi. Aceeaşi distincţie va avea să o primească şi în ultimul an al celui de-al II-lea Război Mondial prin Înaltul Decret Regal din 2 iunie 1945. A fost decorat cu ordinul ,,Mihai Viteazul“ pe Frontul de Est în urma Decretului Regal cu nr. 2886 din 17 octombrie 1941. A fost decorat din partea Axei ca urmare a răsunătoarelor victorii din anul 1943 cu ordinele ,,Vapaudenristin miekkoinnen“ clasa I-a care i-a fost conferită direct de către mareşalul Finlandei, baronul Carl Gustav Emil Mannerheim ( 1943 ), cu ,,Deutches Kreuz in Gold“ ( 1942 ) şi ,,Ritterkreuz des Eisernen Kreuzes“ ( 1943 ). Poza acestui destoinic ostaş român apare pe prima pagină a diferitelor publicaţii. Era o somitate internaţională. La data de 23.03 1945 a fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul“ în urma decretelor Regale cu nr. 382/19.02 1944 şi 805/23.03 din acelaşi an de către Regele Mihai I. Pe data de 15 Aprilie 2007 baioneta generalului Mociulschi a fost prezentată mass-mediei din ţara noastră, cu ocazia unei conferinţe de presă organizată de Muzeul Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I“ din Bucureşti. Vestonul său model 1941 a fost expus în cadrul unei vitrine din expoziţia permanentă a muzeului, în secţiunea dedicată Armatei Române din cel de-al II-lea Război Mondial.

Cariera eroului
 

     Leonard Mociulschi s-a născut în data de 27 Martie 1889, în comuna Simincea din Judeţul Suceava şi se stinge din viaţă la data de 15 Aprilie 1979, la Braşov. În anul 1910 este admis la şcoala de ofiţeri de Infanterie pe care o absolveşte după doi ani cu gradul de sublocotenent. Participă la campania României din timpul Războiului Balcanic ( 1913 ) şi ajunge cu armata română la Nord de Sofia în momentul semnării armistiţiului. Devine comandant al Regimentului 29 de Infanterie Dorohoi. În perioada 1916-1917 se împrieteneşte cu căpitanul rus Taras Pavlovich Gorobets care ducea lupte în Carpaţii Orientali. Se reîntîlneşte cu acesta în Apuseni. ( 1944 ) A fost promovat la gradul de căpitan după Primul Război Mondial apoi a fost avansat maior. În anul 1932 Leonard Mociulschi este numit la comanda unui batalion de munte în Sighetul Marmaţiei şi este înaintat de această dată la gradul de locotenent-colonel iar în anul 1937 devine colonel. Anul 1940 îl găseşte alături de Axă pe frontul de Est în toiul luptelor pentru reîntregirea naţională cu funcţia de comandant adjunct al Brigăzii I Mixtă de Munte cînd vînătorii de munte români au străpuns ansamblul de fortificaţii ,,Linia Stalin“. Armata a 3-a Română şi Corpul de Munte vor participa la asaltul Crimeei condus de generalul von Manstein. În anul 1942 Leonard Mociulschi este promovat pe front la gradul de general şi este numit la comanda diviziei de Vînători de Munte. Se distinge în bătăliile din zona Sevastopolului şi peninsula Taman din Caucazul de Vest. Împreună cu generalul Ion Dumitrache au ordonat trimiterea unor cantităţi îndestulătoare de provizii pentru funcţionarea punctelor de hrănire a populaţiei civile. Tot el s-a implicat şi în repararea spitalelor şi a bisericilor distruse de război. După ce România întoarce armele împotriva foştilor parteneri, Leonard Mociulschi participă activ la campania Anti-Axă şi ia comanda grupului Crişuri care lupta pentru eliberarea Ţării Crişurilor. Duce lupte împreună cu compania sa în apropiere de Praga şi munţii Bukk apoi în Slovacia, la Javorina, unde cucereşte un vîrf de munte cu trupe de comando din Batalionul 22 Vînători de Munte. Pe data de 17 februarie 1945 drapelul românesc flutura la cota 1044. Conduce trupele speciale româneşti în diferite teatre de operaţiuni militare: munţi, ape, străzi unde duce războaie de gherilă etc. Sfîrşitul Războiului îl găseşte la comanda Corpului de Munte.

Incarcerat de comunişti
 

     Nu scapă nici el de exterminarea elitei româneşti, astfel încît este arestat pentru acuzaţii născocite. Este achitat iniţial de către Tribunalul Militar pentru ca să fie iarăşi acuzat şi trimis în judecată drept ,,criminal“, ,,duşman al poporului“ şi ,,element reacţionar şi ostil R.P.R.“ A fost acuzat conform unei note anonime că ar fi intrat în contact cu ofiţerii americani şi englezi din comisia Aliată de control. Este încarcerat pînă în toamna anului 1955. Iese din arest preventiv cu domiciliul forţat la Blaj. În anul 1966 mareşalul Charles de Gaulle, venit într-o vizită oficială în România, se interesează de soarta sa. Este reabilitat şi i se tipăresc memoriile de război. Comuniştii i-au refuzat bravului general acordarea unei pensii pentru merite deosebite dar, mai mult decît atît, nu i s-a rambursat nici pensia cuvenită pentru anii detenţiei din perioada 1948-1955. La data de 15 aprilie 1979, conducătorul forţelor de elită româneşti, pleacă spre ceruri la vîrsta de 90 de ani. A fost incinerat conform ultimei sale dorinţe iar cenuşa i-a fost împrăştiată de cercetaşii Batalionului 21 Vînători de Munte peste crestele Carpaţilor. Abia în anul 2007 a fost repus în demnitatea pe care o merita. Cam tîrziu! În cinstea sa un batalion a fost botezat cu numele ,,General Leonard Mociulschi“ şi a participat la misiuni sub comanda directă a Naţiunilor Unite.

Prăbuşirea Reichului
 

     ,,Armaghedonul biblic e un cîmp de bătălie. Acolo, forţele binelui vor fi biruitoare asupra răului, iar anii de după vor fi plini de pace, armonie şi fericire. În mai 1945, lumea credea că profeţia s-a împlinit. Puţine sînt momentele din istorie care să cutremure din temelii fundaţia lumii aşa cum a făcut-o şi ultima conflagraţie mondială. În ultimii 70 de ani, ne punem întrebări şi nu găsim răspunsuri: cum a fost posibil? Cum s-a ajuns la un război total, profund ideologizat, de exterminare? Cum a reuşit nazismul să aibă atîta susţinere din partea unui popor dispus să sacrifice totul? De ce s-a ajuns la milioane de morţi, la epurare etnică, la Holocaust?....“ se întreabă Manuel Stănescu ( Historia, an XV, nr. 160, Mai 2015, ,,Mai 1945 Prăbuşirea“ ) S-a prăbuşit un Imperiu al Răului şi i-a luat locul Pacea? Nu, nicidecum, s-au schimbat doar monştrii. Să vedem puţin cîteva din minunatele fapte de vitejie ale Armatei Roşii. Trebuie să fim conştienţi de faptul că trecutul este direct legat de prezent şi viitor, este liantul unui bumerang pe care, dacă nu înveţi mai întîi să-l prinzi, vine şi te loveşte peste faţă. ,,Asaltul Armatei Roşii asupra Prusiei Orientale-titrează Historia- a declanşat un exod uman de proporţii gigantice. Cifrele sînt, în mod evident, imposibil de stabilit cu precizie: cu toate acestea se estimează că în jur de 7 milioane de oameni au încercat cu disperare să ajungă cît mai departe spre Vest. Coloanele nesfîrşite de refuigiaţi au umplut pînă la refuz porturile, luînd cu asalt navele insuficiente de care dispunea Marina Militară. Multe dintre ele au fost scufundate de sovietici, aşa cum s-a întîmplat cu Wilhelm Gustloff, atacată şi scufundată de un submarin comandat de un ofiţer născut la Odessa, Alexandru Marinescu ( Marinesko ), al cărui tată era român“ ( ibidem p. 13 ) În mai 1990 acest criminal a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. ,,Groaza cu care milioane de civili au fugit din calea Armatei Roşii îşi avea originea într-un incident petrecut în toamna anului precedent. La 21 octombrie 1944, unităţi din batalionul 21 al Diviziei 25 tancuri Gardă au pătruns în satul Nemmersdorf, din Prusia Orientală, primul teritoriu german ocupat de sovietici. În 48 de ore, germanii au contraatacat şi au reocupat satul, descoperind că soldaţii sovietici masacraseră populaţia civilă, precum şi prizonierii de război francezi şi belgieni“ ( ibidem ) Cele 72 de femei ucise au fost mai întîi violate de către ,,armata sovietică eliberatoare“. Să ne amintim de poveştile bătrînilor noştri din Ţara Făgăraşului cum îşi ascundeau părinţii fetele în cuptoarele de pîine şi prin şură de frica hoardelor ,,armatei eliberatoare“. Dar s-au găsit şi indivizi, adunaţi cu marfarul care strigau: ,,Stalin şi boborul rus, libertate ne-au adus!“. Dacă vorbim de holocaust, întrebăm firesc: care holocaust, cel german sau cel sovietic?

Graniţa dintre adevăr şi minciună
 

     Istoria scrisă în manuale ignoră detaliile. De ce voluntari francezi, belgieni şi scandinavi au luptat de partea nemţilor? ,,Printre cei care apără ultimul bastion al naţionalismului german sînt şi voluntarii străini, între care se creează o extraordinară camaraderie a condamnaţilor. Printre cei care se acoperă de glorie sînt francezii din divizia SS Charlemagne. Greu de înţeles pentru noi, cei de astăzi, de ce aceşti francezi, belgieni, scandinavi şi mulţi alţii de pe întinsul întregului continent sînt atît de loiali nazismului...Nu e o luptă a Germaniei pentru Germania; e o luptă a Germaniei pentru Europa, pentru salvarea civilizaţiei europene în faţa ,,barbarilor“ din est. Majoritatea celor înrolaţi în SS, de la francezi şi valoni, spanioli şi scandinavi şi pînă la bosniaci, români, bieloruşi sau ucarinieni, sînt idealişti ai extremei drepte. Francezii au luptat cu mult curaj în ruinele Berlinului; mulţi dintre ei, prizonieri fiind, vor plăti cu viaţa“. ( Sursa: Historia ) Unde este graniţa dintre minciună şi adevăr?

Ruşii ne-au adus sărăcie şi prostie
 

     ,,Berlinul va rămîne german, iar Viena va redeveni germană“ spunea Hitler la aflarea veştii că feblissima Vienă a fost ocupată de soldaţii Armatei Roşii. ,,Atitudinea sovieticilor faţă de populaţia civilă din Austria a variat de la foarte prietenoasă la şocant de brutală. Exista pericolul ca un civil care trecea pe lîngă un comandament sovietic să fie bătut din senin sau răpit pur şi simplu şi trimis, alături de alţi civili culeşi pur şi simplu de pe stradă, în Uniunea Sovietică la muncă forţată“. ( ibidem ) Cînd hoardele bolşevice au tăbărît în România, au furat tot şi au lăsat în faţa lor doar praf şi pulbere. Şi au scos România din Europa Occidentală, acolo unde îi era locul aducînd sărăcia şi prostia. ,,La 1 Mai, sovieticii au organizat un miting pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Internaţională a Muncii. Steagurile roşii ale vechiului regim ( n-am fost noi primii care am decupat simbolurile vechiului regim din steag! ); alt martor mărturisea, ironic-,,Nu doar că erau aceleaşi steaguri, dar tot aceiaşi oameni le fluturau“. Participarea a fost numeroasă dintr-un motiv destul de simplu: autorităţile sovietice promiseseră raţii de alimente pentru fiecare participant...“ ( ibidem, p. 16 ).

Ultimul cartuş
 

     Heinz Linge, valetul lui Hitler mărturisea: ,,La un moment dat, am simţit miros de praf de puşcă. Am ajuns în faţa biroului lui Hitler şi am intrat. Bormann m-a urmat şi imediat s-a făcut alb ca varul. Pe o canapea se aflau Adolf şi Eva Hitler ( N.R- numele de fată era Braun ) Amîndoi erau morţi. Hitler îşi trăsese un glonţ în tîmpla dreaptă, cu pistolul său de calibrul 7,65 mm., pe care îl luase, probabil pentru cazul în care pistolul de calibru mai mare nu va funcţiona, se aflau la picioarele lui, pe podea. Capul lui era puţin înclinat spre perete. Sîngele pătase covorul, chiar lîngă canapea. În dreapta lui Hitler se găsea soţia lui. Îşi trăsese picioarele la piept. Faţa ei schimonosită trăda modul în care murise: se otrăvise. Faptul că muşcase din capsula cu otravă se citea pe trăsăturile ei“. Hitler versus Stalin, Roosevelt şi Churchil, cei care ne-au vîndut la Yalta. Anii au trecut şi astăzi ne punem problema: Cine este mai simpatic? Vladimir Putin sau Angela Merkel? Spectacolul trebuie să continue! (Ştefan BOTORAN) 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,În Decembrie 1989 a fost lovitură de stat“

 

      Se împlinesc în curînd 28 de ani de la evenimentele sîngeroase din Decemrie 1989, cînd românii au ieşit în stradă pentru a-şi cîştiga libertatea în faţa unui regim dictatorial condus de Nicoale Ceauşescu. Dacă pînă la fuga soţilor Ceauşescu (22 Decembrie 1989), s-au înregisrat zeci de victime în rîndul populaţiei, după aceasta numărul morţilor a crescut, depăşind 1000. Faptul explică preluarea conducerii ţării de către perestrokişti printr-o lovitură de stat, adică acei conducători formaţi la Moscova lui Mihail Gorbaciov. Emoţia publică a românilor de a ieşi în stradă pentru a răsturna regimul Ceauşescu a fost valorificată la maxim de grupul ce se pregătea să preia conducerea încă din 1984. Evenimentele au fost pregătite la întîlnirea de la Malta a preşedinţilor SUA şi URSS, iar forma de acţiune a fost decisă ulterior, 4 decembrie 1989, la Moscova, unde au fost invitaţi preşedinţii ţărilor comuniste. În cei 28 de ani ce s-au scurs, românii nu cunosc adevărul despre acele evenimente, istoricii nu l-au spus răspicat, politicienii nici atît. În schimb, jurnaliştii au încercat să despice firul în patru în ziare sau în emisiuni televizate. Concluzia a fost una singură, lovitură de stat, una sîngeroasă care a dat mulţi morţi şi răniţi.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 614 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 743
Număr afişări conţinut : 3956224

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare