Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Maria Tănase, Pasărea Măiastră a muzicii româneşti
Maria Tănase, Pasărea Măiastră a muzicii româneşti Email
Marţi, 28 Aprilie 2015 10:47

   

 

Marea artistă îşi are originile în Ţara Făgăraşului, în satul Cârţa

     ,,Cînd nu-mi mai veţi zări/Nici ochii şi nici mîna/ S-aşterneţi peste mine atuncea şi ţărîna/ Pe unde firul ierbii încolţeşte primăvara/Pe cît stă ea ascunsă sub pămînt/ S-o lăsaţi să se nalţe/ Deasupra de mormînt./ La cap butucul falnic/Să nu mi-l înădiţi/Nici să ciopliţi în lemnu-i/În slove vreodată/Ca să cunoaşteţi locul/Unde am fost îngropată/Veşmîntu-l veţi găsi/Vi-l las ales de mine/ Păstrat cu îngrijire/ Şi ţărănesc tipic/ Pe cap voi o maramă/Din fir de borangic/Înveşmîntare-aceasta/O să vă mire poate/E greacă şi romană/Păstrată de demult/Şi peste rochia albă/Haina-mi va da cuviinţa/Ce-o are vestală/Iar trufia romană/O veţi găsi-n croială/Marama completează ţinuta./Sigur c-o să vă placă/Sămînţa ce-am purtat-o/De la femeia dacă“.

Maria
 

     ,,O, ce dor, ce chin, ce jale! Pe la poarta dumitale...“ cînta minunatul Fănică Luca, şi el contemporan cu nemuritoarea zeiţă ce a venit pe lume ca un nimb de splendoare şi strălucire în mahalaua Cărămidarilor din Bucureştii frumoşi cînd amurgul se lăsa peste ultimii levantini. O, ce dor ne e după tine adolescentă rebelă ce ai învăţat muzele să cînte! Ce chin că te-ai dus prea devreme secerată de pasărea cu clonţ de rubin! Pe la poarta dumitale trece toată veşnicia durerilor acestui neam atît de chinuit şi de osîndit. ,,Marie, Marie ia să-mi spui tu mie/Care floare-n floare//Noaptea pe răcoare...“ Care floare a mai strălucit ca tine, divă a frumosului Bucureşti pe cînd Bucur ciobanul îi dădea clasă tandrului Paris? România, poarta dorurilor în care Jazz-ul, Can-Can-ul şi opereta sobră s-au întîlnit cu mireasma Bizanţului răsărind astfel Levantul dragostelor noastre. Bucureşti, paj răsfăţat de la răscrucea vămilor dintre Răsărit şi Apus. Frumosule Bucureşti cu grădinile tale superbe! Într-una cînta Cristian Vasile în noaptea cînd răsărea luna, în alta se auzea Fănică Luca cu taraful lui de maeştri şi, nemuritorul Moscopol, acest Elvis Presley al Bucureştiului interbelic la picioarele căruia cădeau ca secerate cele mai splendide doamne. Zavaidoc cel drăcos, iubăreţ şi fermecător care pufăia din ţigări fine şi i se deschideau toate uşile ministerelor. Să nu-i uităm pe aceşti prinţi ai nopţilor minunate în care Ileana Cosînzeana o învingea cu mult pe Şeherezada. ,,Un vis pierdut...“ vorba lui i Cristi Minculescu, dar pe care trebuie să-l înviem.

22 Iunie 1963
 

     Sfîrşit de veac şi început de legendă, Maria Tănase părăsea scena muzicii româneşti pentru a cînta pe Calea Lactee. Acesta a fost ultimul cîntec de Lebădă al Păsării Măiastre a neamului nostru, aşa cum îi spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga. La Spitalul Fundeni, primadona străzilor bucureştene punea capăt acestui drum terestru şi efemer şi se înălţa spre cer cu un car tras de cai înaripaţi, flancat de îngeri. Arhanghelul Mihail i-a deschis vămile văzduhului pentru a-i cînta lui Dumnezeu. ,,Două zile mai tîrziu, foştii spectatori ai scenelor teatrale, ai estradelor muzicale sau ai grădinilor de restaurant care au aplaudat-o frenetic altădată, păşeau tăcuţi şi îndureraţi în jurul catafalcului celei care le rămînea în amintire ca reprezentantă a Thaliei şi a Euterpei: doinitoare, neegalată interpretă a romanţei, cupletistă-cîntăreaţă pe texte proprii, solistă de muzică uşoară, subretă-primadonă în operetă“ ( Maria ROŞCA, Maria Tănase, Editura Muzicală, Bucureşti, 1988, p. 262 ) Revista muzica, nr. 8/august 1963 titra: ,,De preţuirea de care s-a bucurat neîntrecuta cîntăreaţă şi-au dat seama toţi cei care au văzut mulţimea de oameni veniţi să-i aducă ultimul lor salut“. Marele dramaturg Victor Eftimiu se destăinuia în timp ce privea îndurerat convoiul mortuar care o petrecea din această lume pe zîna cea frumoasă a cîntecului românesc: ,,De la înmormîntarea popularului actor de operetă Leonard nu s-a mai văzut atîta lume mai ales atîtea femei defilînd în faţa unui catafalc. La fel ca atunci, mii şi mii de bucureşteni au însoţit la ultimul lăcaş pe Maria Tănase“. ( Contemporanul, nr. 26 din 28 iunie 1963). Un alt martor ocular al elitei bucureştene, scriitorul Petru Vintilă, spunea: ,,Pe ultimul drum al marii artiste care a cîntat nu odată lumea dezolantă a mahalalei bucureştene au petrecut-o mulţimile marelui oraş întinerit. Nu voi uita niciodată mulţimile de oameni pe care le-am văzut adunate cu îndurerare la înmormîntarea acestei mari artiste, ciorchinii de oameni urcaţi pe acoperişurile şi balcoanele blocurilor din Calea Victoriei pînă sus în dealul de la Negru Vodă, la vechiul cimitir Belu“. ( Luceafărul, nr. 18 din 8 iulie 1963 ) Poetul Ion Vinea completa la rîndul său-,,În solara după-amiază de 25 iunie, pe o arşiţă orbitoare, bulevardele Bucureştilor se întunecaseră, totuşi de revărsarea tăcută a talazurilor de lume sosite din toate cartierele oraşului pînă şi din cele mai îndepărtate împrejurimi. Această imensă mulţime, care prin numărul ei, te duce cu gîndul la vreun exod uriaş, la vreo roire de popor în restrişte, o însoţea la locul de veci pe Maria Tănase. În fruntea convoiului înainta un car a cărui povară de coroane şi jerbe de flori sporea necontenit pe ultimul drum. Urma carul mortuar purtînd plăpîndele ei rămăşiţe. De pe terasele şi balcoanele înţesate, de la ferestrele deschise cădeau fără întrerupere buchetele supremului bun rămas. Era în această mişcare mută şi îndoliată o jale atît de mare şi de unanimă, încît ai fi zis că posomorîtul şi funebrul alai îşi petrece chiar propriul lui suflet la mormînt. A fost într-adevăr, o spontană şi obştească tresărire, un strigăt de durere în toate inimile la vestea că Maria Tănase a murit. Se ştia că se luptă cu moartea, că, deşi înţelepciunea ei surîzătoare o împăcase cu gîndul prematurului sfîrşit, puterea nemăsurată a graţiosului trup dădea-fără voie-o bătălie, care ducea negreşit la suferinţă. Se ştia că e prada bolii ucigaşe-flagel şi blestem al acestui veac-şi care-şi hrăneşte hîda înflorire din chiar fîntînile vieţii, din legea creşterii şi înfloririi fiecărei celule vii. Clipă cu clipă, publicul românesc a stat de strajă cu gîndul la căpătîiul cîntăreţei sale. Din nefericire, glasul mult îndrăgit a amuţit. Frumuseţea ei tînără, chipul expresiv şi mîndru, plin de farmec şi de căldură a îmbrăcat masca morţii risipindu-se printre crucile şi arborii cimitirului. În urma ei au păşit cu umbre cernite spectatorii Bucureştilor“ (Glasul Patriei, nr. 19 din 1 iulie 1963 )

Ion Coandă Tănase
 

     Cîţi făgărăşeni ştiu că Pasărea Măiastră a muzicii româneşti îşi trage seva din Ţara Făgăraşului? Cu siguranţă, doar cei ca inginerul Telu Popa şi notarul Mariana Săbăduş, şi nu sînt mulţi. Ana Munteanu din Cîrţa este mama îndrăgitei noastre interprete. ,,Ion Coandă Tănase era fiul Ilincăi, văduva cu 8 copii, din comuna Mierea Birnicii, în apropierea Amaradiei. Gonit de sărăcia de acasă, se hotărî să plece la oraş. Acolo spera el să agonisească <<cîţiva bănuţi>> în plus ca să-i poată ajuta pe cei dragi lăsaţi în casa părintească“ ( Maria ROŞCA, op.cit, Maria Tănase, p. 11 ) Ion era frumuşel, cu ochii verzi şi statura înaltă. Înfăţişarea sa emana ceva plăcut, vorba cîntecului: ,,Dumnezeu să te ferească de dragostea oltenească“. Opincile şi cămaşa ţărănească înflorită îi înfrumuseţau portretul. Parcă cobora dintr-o poveste culeasă de Petre Ispirescu. ,,Petrecut de ai săi pînă la marginea satului, plecase odată cu pîlcurile de rîndunele şi cu vîntul toamnei. Ajuns la Craiova, se angajă ca argat la un doctor, unde cîştiga numai atît cît să-şi ducă zilele. Poate că sub apăsarea acestei situaţii îşi lua adesea credinciosul său tovarăş-fluierul-pentru a i se destăinui. Cum treaba nu prea mergea, se gîndi să se apuce de altceva. Pentru început-ca negustor ambulant-trudea mult, dar munca nu-l speria. Dis-de dimineaţă, cu cobiliţa la spinare, încovoiat sub greutatea castroanelor de pămînt smălţuit colinda străzile Cetăţii Banilor pînă vindea toată marfa. Istovit de muncă, se întorcea acasă abia seara. Elementul de voie bună al vieţii apăsătoare îl găsea cîteodată, cînd se abătea din drum la vreo cîrciumă de mahala unde asculta cu nesaţ pe diblarul purtător al vechilor melodii populare moştenite din tată-n fiu şi transmise din gură în gură. Ion era o fire dîrză şi întreprinzătoare, cu privire ce trăda inteligenţă, avea chiar păreri libere despre lumea pestriţă a micii burghezii în care se amestecase şi el. Simţise din plin contrastul dintre sărăcia, umilinţa, viaţa modestă pe care şi-o încropise din multe renunţări şi viaţa de huzur şi belşug din casele boierilor ( ibidem p. 12 ) Aşadar, de la vîrsta de 17 ani, Ion Coandă Tănase vindea zaharicale prin Craiova.

Bucureşti-axis mundi
 

     Un gînd ascuns însă îl mîna spre inima ţării, spre ,,oraşul florilor“, Parisul levantin-mirificul Bucureşti. Auzise el, aşa, de la unul şi de la altul, prin călătoriile sale, că acolo ar fi multe grădini cu flori şi zarzavat şi tare ar fi vrut să se apuce de grădinărit! În vara anului 1905 curajosul oltean ajunge în capitală. Rămîne buimac de cum coboară din tren. ,,În faţa Gării de Nord, cîteva trăsuri îşi aşteptau clienţii. De prea mult zăduf, birjarii moţăiau cocoţaţi pe caprele birjelor pestriţe. De îndată ce larma de pe peron vestea sosirea vreunui tren, oameni prăfuiţi de drum, încărcaţi cu coşuri, damigene sau desagi, se scurgeau încet spre ieşire. La apariţia lor, birjarii se înviorau şi încercau să recunoască provincialii pe care-i cîntăreau din ochi de la prima vedere şi-i priveau cu nepăsare prefăcută mai degrabă din negustorie. Ion rămase nedumerit neştiind încotro s-o apuce. Un bătrîn birjar cu mustaţa răsucită îl purtă tocmai în cealaltă parte a oraşului. Caii mînaţi alene se poticneau din cînd în cînd pe străzile dogorite, ridicînd colbul în urma lor. Copleşit de atmosfera încinsă a oraşului, călătorul nostru avea sentimentul că nu va găsi prea uşor de lucru“ ( ibidem ) Curaj de pandur şi intuiţie specifică Olteniei, această mirificăTerra Nova, vorba lui Adrian Păunescu. Iată ce urmează: ,,După ce-l purtă pe străzi ocolite pînă la periferie, birjarul strînse hăţurile cailor. Trăsura se opri. Ion Coandă Tănase îşi adună în grabă legătura cu tot avutul său şi se îndreptă spre grădina care se vedea înaintea ochilor. Lătratul prelung al unui cîine vestea stăpînului că a sosit un drumeţ. Noul venit ceru să lucreze şi, după ce se învoi asupra simbriei, rămase acolo să munească pămîntul. Se obişnuise repede în odăiţele scunde cu miros de muşcată, unde-l purtaseră paşii în Capitală. Muncea din greu, dar era animat de o dorinţă fierbinte: să realizeze ceva în viaţă. De aceea nici nu-i trecea prin minte să rămînă mult timp acolo. Din vorbă în vorbă află că lîngă grădina de zarzavat şi fructe cultivate pe terenul mlăştinos din jurul lacului Bulindroiului s-ar afla o grădină foarte frumoasă, gospodărită şi îngrijită de un florar priceput. Şi porni să-l caute. După ce-l găsi pe Vermeulen-căci acesta era numele celui căutat-Ion Coandă se hotărî să-i ceară de lucru. Grădinarul francez fu mulţumit de statura lui vînjoasă şi-l angajă. Noul lucrător muncea cu tragere de inimă printre petunii, micsandre, bujori şi alte flori. Treptat, cu răbdare, el începu să deprindă tainele grădinăritului. Mîinile sale puternice cu degete bătătorite de muncă nu mai pridideau, de cum răsăreau ghioceii şi pînă tîrziu în iarnă, cînd pregătea răsadurile cu flori primăvăratice“ ( ibidem )

Olteanul şi Zîna din Făgăraş
 

     În toamna fatidicului şi sîngerosului an 1907, cînd cei care au făcut din România interbelică grînarul Europei erau împuşcaţi ca nişte animale, Ion Coandă se angajează la Grădina Botanică din dealul Cotrocenilor. O schimbare providenţială. ,,Îmbătat de parfumul tufelor de magnolia, de multe ori Ion asculta vrăjit un glas nespus de frumos şi puternic: vocea caldă a unei fete care lucra alături de el la Grădina Botanică. Se numea Ana Munteanu şi venise din comuna sa natală Cîrţa, din preajma Făgăraşului; îl atrăsese făptura-i frumoasă şi dreaptă, înaltă şi cu prestanţă în ţinută. O îndrăgise repede. Din pricina ei în nopţile de nesomn îşi împletea visul de dragoste cu un dor tainic; o alesese să-i fie mireasă. De acel ianuarie al anului 1909, cînd iarna aşternuse zăpada moale peste toate străzile legendarei cetăţi a ciobanului Bucur, aveau să-şi amintească deopotrivă Ana şi Ion, ziua de 15 care-i unise pentru tot restul vieţii prin cununie“ ( ibidem p. 13 ). Ion leagă o strînsă prietenie cu Vermeulen care se statorniceşte aici prin căsătoria cu o româncă. Se născu Aurelia şi Francois Ştefan. Francois era prenumele prietenului francez al lui Ion Coandă. Ana şi Ion cutreieră periferiile pentru a-şi încropi o gospodărie. ,,S-au oprit într-o mahala modestă, de unde i-a rămas şi numele Cărămidariî, răsărită lîngă povîrnişul Văcăreştilor. Acolo, Anei şi lui Ion le-a plăcut o fîşie frumoasă de pămînt şi îndeosebi casa ţărănească cu prispă mărginită de stîlpi şi acoperită cu stuf, pe care au închiriat-o împreună cu tot ce o înconjura. Se numea <<Livada cu duzi>>“. Ucenicia pe lîngă Vermeulen i-a priit-el devine neîntrecut în arta grădinăritului şi a cultivării florilor.

Naşterea viitoarei artiste
 

     ,,Culcă-te puiuţ micuţ/Scoală-te mărişoruţ/Culcă-te şi te abuă/Pînă mîini în dalbă ziuă/Şi te culcă şi adormi/Pînă mîini în dalbe zori/Liu-liu copiluţ micuţ/Taci că ţi-oi da un puiuţ/Un puiuţ de rîndunea/Cu tine s-o abua“
     Pe acest cîntecel drăgăstos era legănată prunca Maria care se născuse în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1913. ,,Dis-de dimineaţă cîntecele nu mai conteneau în <<Livada cu duzi>>. Maria asculta cu nesaţ stihurile fetelor şi flăcăilor ce munceau în grădină. Micuţei îi plăceau să-i cunoască pe toţi aceşti oameni pe care îi iscodea: <<Nene, cum se cîntă la dumneata? Nu vrei să-mi cînţi şi mie?>> Copila repeta apoi cîntecul auzit cuvînt cu cuvînt pînă-l învăţa. Treptat, treptat, îl accentua şi îl cînta cînd mai rar cînd mai repede. Şi astfel începu să prindă prima tîlcuire a versului şi a cîntecului auzit de la grădinăriţe“ ( ibidem p. 17 ) Lecţia continua seara cînd tatăl o lua pe genunchi şi o alinta cu întrebarea: ,,Ia spune tu, fata tatii, ce cîntec nou ai mai învăţat azi?“ Iar Maria începea să cînte vrăjită de frumuseţea cîntecului. Avea doar cinci ani. ,,Poate nostalgia plaiurilor sale, sau poate farmecul cîntecului popular l-au îndemnat pe Ion să-şi aducă doi rapsozi din Valea Amaradiei: pe Moş Tudor, bătrînul viorist şi pe Moş Dîlţă, neîntrecut în cavalul din care doinea. Amîndoi păstrau nealterat parfumul şi frumuseţea folclorului oltenesc. Se dusese vestea în toată mahalaua de cîntecele şi jocurile din grădina lui Ion şi a Anuţei: cînd noaptea îşi presăra cerul cu stele, fetele şi flăcăii porneau în dansurile lor năvalnice, întocmai ca o imagine din poveştile cu o mie şi una de nopţi, după cum avea să povesteacă mult mai tîrziu Maria. Iată ce spunea cîntăreaţa referitor la tatăl ei: ,,Tata, care rămăsese un sentimental în ciuda cerinţelor meseriei pe care şi-a ales-o, îşi aduna împrejurul său muncitori care pe lîngă arta grădinăritului, ştiau pe aceea a cîntatului, aşa că împrejurul meu erau totdeauna figuri animate de focul artei“ ( Arhiva Maria Tănase, Craiova ) O altă pagină de manuscris ( Arhiva Maria Tănase, Academia R.S.R, I mss. 15 ) vorbeşte despre înclinaţiile artistice ale lui Ion Coandă Tănase- ,,Mi-aduc aminte că iarna strînşi lîngă sobă şi vara cînd parfumul florilor te îmbăta, taica alcătuia viaţa acelor oameni încît le prilejuia seri de neuitat, în care lucrătorii îmbiaţi de voie bună îşi dezlegau băerile sufletului de parcă s-ar fi luat la întrecere în a juca şi a cînta ca pe la ei. Bătătura curţii se transforma atunci într-o imensă estradă“. Maria a fost înconjurată de muzică şi dans încă de cînd nu deschise bine ochii. ,,Cavalul şi vioara suspinau înecate de vocile cu strigături ale horiştilor. Cînd tinerii oboseau, jocul se oprea. În acompaniamentul rapsozilor, urma cîntecul, în care-în acord cu starea sufletească a fiecăruia-melodia purta o licărire de tristeţe sau de bucurie“. ( Maria Roşca, op.cit, Maria....p.18 ) Micuţa Marie a păstrat toate aceste lucruri în sufletul ei şi, pe cînd părinţii o credeau adormită de mult, ea se strecura să audă doinele şi cîntecele minunate. ,,Maria, care la ora aceea ar fi trebuit să fie demult adormită, se strecura afară şi nevăzută de nimeni se ascundea după vreo tufă. Ghemuită, asculta rapsozii sau privea în extaz mişcările sincrone ale trupurilor tinere ce unduiau în horă şi sîrbă sau băteau ritmul cu piciorul în pămîntul ce parcă respira odată cu ei“ ( ibidem )

Dibla lui Nelu Busuioc
 

     Duminica era, pentru Maria, un adevărat hram al bucuriei şi al naturii trezite la viaţă. ,,Mai întotdeauna, duminicile după prînz, Ion Coandă îşi purta copila în locul numit <<Stuful Belului>>, ce se afla la hotarul grădinii sale, unde începea <<Valea Plîngerii>> care, în contrast cu numele, răsuna de <<hohote şi ropote>>, căci în fiecare săptămînă se crea atmosfera de veselie a horei duminicale, în acordurile diblei lui Nelu Busuioc, ale unui ţambalagiu ce-şi purta ţambalul mic legat de gît cu o curea şi ale unui lăutar ce cînta la o chitară cobzită. Toţi trei erau veniţi de prin părţile Amaradiei şi se stabiliseră în Capitală ca lăutari profesionişti. <<Zicătorii>>, instalaţi pe un podium improvizat, cîntau în ritmul egal de horă ce unea tinerii şi tinerele mahalalelor Văcăreşti, Cărămidari, Piscului şi Mărţişor, într-un nestăpînit avînt, unde bucuria se întorcea tumultuoasă într-un tropot de dans ca valurile înspumate ale mării. În aerul plin de miresmele grădinii, cînd tatăl avea treburi, Maria se furişa de acasă şi se ducea la horă singură. Ore întregi ar fi ascultat scordaturile lui Nelu Busuioc cu triluri pe coarda liberă. Devenise micuţa admiratoare a <<zicălaşilor>>, le cunoştea chiar repertoriul. Poate că ei i-au influenţat simţirea şi întreaga natură sufletească“ ( ibidem p. 19 )

Muncă şi artă
 

     Ion îşi lucra sîrguincios pămîntul împreună cu draga lui soţie Ana şi îşi foloseau din plin cunoştinţele despre sere, flori şi alte culturi. Ei au început să-şi angajeze ajutoare din locurile natale. Grădina de flori începe să prospere şi sjunge să furnizeze buchete de flori negustorilor din Piaţa de Flori de la Hanul lui Manuc. Un nepot ce crescuse cu Maria Tănase vorbea despre faptul că ei au fost crescuţi într-un adevărat cult al muncii: ,,Am muncit de mic. Toţi copiii se jucau, numai noi nu. Primeam pauză doar atunci cînd era prea cald. Pliveam, recoltam ardei iute, apoi îl culegeam cu găleţile. După ora patru după-amiaza veneau oltenii şi cumpărau cîte o sută de ardei deodată...Mă întreb şi acum cine mînca atîta ardei...“( Sursa lacoltulstrazii.ro/2009/08/14/maria+tanase-de-bucuresti ) Pentru Maria, Ion Coandă, era un adevărat idol. ,,Maria şi-a idolatrizat tatăl, iar fascinaţia copilei pentru scenă a venit probabil odată cu poveştile grozave ale olteanului despre lumea nou descoperită a spectacolelor din Bucureşti. Mult mai tîrziu, într-un sat oltenesc, prinsă într-o petrecere improvizată pe loc, cîntăreaţa mărturisea: <<Acum îmi dau seama de ce mi-am iubit atît de mult pe taica al meu! Uite aşa făcea şi el cu muncitorii lui de grădină, cînd îi ieşea un ban în plus>> ( ibidem ) Ion a început să frecventeze teatrul şi opereta reuşind să înveţe pe de rost ariile interpretate de tenori iar cînd ajungea acasă se dădea în spectacol, imitînd, cîntînd, povestind cu lux de amănunte, spre deliciul muncitorilor şi al familiei ( Sursa lacoltulstrazii...ibidem ).

Anticomunist convins
 

     După ce comuniştii au preluat puterea, Ion Coandă Tănase a fost încadrat pe listele negre ca ,,mic burghez“ şi întreaga sa familie va avea de suferit. Nepoţii săi au ajuns să fie daţi afară din şcoli. De fapt el se confesa unui prieten în ultimele sale zile de viaţă şi îl ruga ,,să sărute pămîntul ţării cînd se va elibera de comunişti şi din partea lui“. Maria Tănase, în plină teroare comunistă, nu se sinchisea să povestească acest lucru, fapt pentru care a început să fie turnată frecvent şi îndosariată la Securitate.

Adolescenta rebelă
 

     ,,Ar fi fost în stare să fumeze şi cînd dormea-spunea un apropiat-Nu conta că sînt Naţionale sau ţăgări fine. De fumat s-a luat de pe la 16 ani, cînd a început să umble prin cartier. Toată ziua stătea ori la o familie de nemţi din vecini, ori la popa Vasile: el a botezat-o, el a cununat-o şi tot el i-a făcut slujba de înmormîntare“. Încă din adolescenţă ea începe să-şi trăiască viaţa într-un ritm alert, frenetic şi într-un stil boem. La 15 ani se înscrie la concursul <<Miss România>> dar pică la proba costumelor de baie. La vîrsta de 16 ani trăieşte o poveste de dragoste cu un tînăr medic care o lasă gravidă. Face avort şi rămîne cu sechele pentru întreaga viaţă-nu va mai putea avea niciodată copii. Maria va lua acest lucru asupra sa ca pe o pedeapsă divină. Ea se confesează de altfel pe patul de moarte al Spitalului Fundeni: ,,O viaţă întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii“. A fost o dramă resimţită chiar şi în piesele cîntate de ea. ,,Această dramă personală explică pasiunea, jalea şi deznădejdea cu care înfioară audienţa în cîntecele sale care vorbesc de moarte sau de blestemul <<Cine iubeşte şi lasă>> ( Sursa: lacoltulstrazii.ro )

Elise Lame şi Mary Atanasiu
 

     La vîrsta de 21 de ani Maria Tănase începe să cocheteze cu teatrul şi urcă pe scenă în trupa lui Constantin Tănase. Iată ce declara ea într-un interviu de arhivă cu privire la acest aspect al vieţii sale: ,,Lui m-a recomandat Alfred Paximade, care nu mai putea după mine: <<Ia fata asta, e veselă, dezgheţată, plină de talent>> După ce, de formă m-a întrebat: << Fă fată, ce vrei să joci? >>, Tănase mi-a dat rolul unei băgătoare de seamă într-un sextet. În a doua scenă, dădeam brînci celor ce stăteau...Pe afişele acestui spectacol am fost trecută sub numele de Elise Lame. În a doua revistă, mi s-a pregătit un cache-sexe cu pene de struţ, sutien, pantofi de lame şi o pălărie gen french-cancan. Cum să mă îmbrac aşa, eu, care veneam dintre răzoare şi bibilici? În ajun de premieră, mi-am făcut bocceaua şi am plecat. Pe afiş eram astădată: Mary Atanasiu“ Maria nu întrerupe însă legătura cu arta dramatică şi va mai juca pe scenă, chiar şi în filme, cînd deja era o cîntăreaţă consacrată. ,,Va reveni în lumea teatrului cînd deja nu mai era o anonimă, jucînd alături de Ion Manolescu sau chiar în film, alături de Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic în <<Ciulinii Bărăganuilui>>. Alte surse o plasează pe scenă încă din anul 1921, pe scena Căminului Cultural <<Cărămidarii de jos>> din Calea Piscului, la serbarea de sfîrşit de an a Şcolii primare nr.11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului <<Ion Heliade Rădulescu>> unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină“ ( Sursa: lacoltulstrazii, ibidem )

Primul succes
 

     ,,Întîmplările de după plecarea din trupa de teatru a lui Constantin Tănase vorbesc mai departe de viaţa artistică din Bucureştii anilor '30. Maria cunoscuse un amic care cumpărase o fabrică de discuri şi a dat o probă pe o bucată a lui Nelu Mînzatu, <<Mansarda>>. ( ibidem ). Maria menţiona că - ,,Reuşita a fost extraordinară, cu toate că din punct de vedere tehnic imprimarea lăsa de dorit. La scurt timp, am făcut o nouă imprimare, cu <<Nunta ţigănească>>. Succesul a fost fantastic. Nu se mai făcea la fabrică decît discul ăsta. O singură faţă de placă a acoperit în trei luni o pierdere de 80.000 lei, sumă destul de serioasă pentru acel timp. După aceea m-a angajat la <<Columbia>> care m-a trimis la Viena, unde am imprimat noi discuri. Înapoindu-mă, m-am dus şi m-am propus să cînt la radio. Am avut succes. Cu 10.000 de lei pe lună m-a angajat Vlădoianu, ca de la el să trec la primul restaurant la care am cîntat plătită cu 2000 de lei pe seară. Ce a urmat, se cunoaşte“ ( Interviu de arhivă ). În anul 1937 Maria Tănase va imprima primele cîntece populare la casa de discuri ,,Columbia“ sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner. Este vorba de cîntecele ,,Cine iubeşte şi lasă“ şi ,,M-am jurat de mii de ori“. Aceste piese au fost imprimate cu participarea tarafului lui Costică Vraciu din Gorj.

Debutul la radio şi calea spre Glorie
 

     În data de 20 februarie 1938 are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase. Ea va fi acompaniată de artistul Ion Matache din Argeş. Va prezenta în direct un program chiar la emisiunea ,,Ora satului“ cîntînd piesele ,,M-am jurat de mii de ori“, ,,Şapte săptămîni din post“, ,,Ce-i mai dulce ca alviţa“, ,,Cine iubeşte şi lasă“, ,,Geaba mă mai duc acasă“, ,,Marie şi Mărioară“, ,,Ţigăneasca“, ,,Cînd o fi la moartea mea“. Taraful lui Ion Matache era format din doi violonişti, un basist, un ţambalist şi un cobzar. ,,După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio şi ecoul puternic în rîndurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămînal de Radio România“ ( Sursa Wikipedia ). La data de 17 august 1938 Maria Tănase va cînta la încheierea cursurilor de vară ale Universităţii populare de la Vălenii de Munte din Prahova. Aici marele nostru istoric şi om de stat Nicolae Iorga îi va da supranumele de ,,Pasărea măiastră“. Tot în acea perioadă se va angaja la teatrul ,,Alhambra“ al lui Nicolae Vlădoianu. Lucrează la cîntecele ,,Mi-am pus busuioc în păr“ şi ,,Habar n-ai tu“ pe muzica compusă de Ion Vasilescu. Imprimările au avut loc tot la Casa de Discuri ,,Columbia“.

Expoziţia Universală de la New-York
 

     Un alt eveniment deosebit de important din viaţa Mariei Tănase îl constituie participarea acesteia la Expoziţia Universală de la New-York ( New-York Words Fair ) din 16 aprilie 1939 care a fost amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen unde va încînta publicul alături de orchestra lui Grigoraş Dinicu şi minunatul naist şi cîntăreţ Fănică Luca la Casa Românească. Aici îi va cunoaşte pe George Enescu şi pe Constantin Brâncuşi. Unele surse vorbesc chiar despre o idilă care ar fi avut loc între demiurgul ,,Coloanei Infinitului“ şi Pasărea Măiastră a cîntecului nostru.

Disensiuni cu Garda de Fier
 

     În anul 1940 mişcarea legionară îi interzice să mai iasă în public şi îi vor fi distruse toate discurile de patefon din ordinul Ministerului Propagandei. ,,Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei sau democraţi, ca etnomuzicologul Harry Brauner-cel care a cules în 1929 cîntecul ,,Cine iubeşte şi lasă“, frate al pictorului Victor Brauner şi jurnalistul Stephan Roll ( Gheorghe Dinu )“ încearcă să ne convingă surse citate de site-ul Wikipedia. Se ştie însă că adevărul despre Legiunea Arhanghelului Mihail a fost măsluit de istoria comunistă. În acest sens Maria Tănase a făcut şi unele mişcări puţin mai inspirate prin legăturile ei cu unele mişcări de stînga, fapt ce a pus-o direct în vizorul poliţiei legionare. Într-un fel, se pare că ea şi-a cam tăiat singură craca de sub picioare şi vom vedea mai încolo rolul pe care cîntăreaţa l-a jucat în umbra războiului serviciilor secrete. Înaintea cenzurii ea va avea ultimul concert la Teatrul Municipal ,,Maior Gheorghe Pastia“ din Focşani în data de 20 octombrie 1940. În nr. 1356 din data de 16 februarie 1941 ziarul ,,Timpul“ anunţa reapariţia divei într-un program radiofonic.

O viaţă artistică de invidiat
 

     Nu mulţi cîntăreţi români se pot lăuda cu o viaţă artistică atît de bogată şi un repertoriu deosebit de impresionant pentru că Maria Tănase a cules cîntece din toate zonele folclorice reprezentative ale ţării. Ea a fost de departe cea mai complexă interpretă a muzicii româneşti interpretînd doine, oraţii de nuntă, cîntece de leagăn, de joc, hore, sîrbe, învîrtite, jieneşti, de dragoste, de petrecere, lăutăreşti, satirice, bocete. Pînă în anul 1940 de repertoriul ei s-a îngrijit Harry Brauner. În martie 1941 Maria Tănase călătoreşte în Turcia unde va avea un turneu de succes. Cîntă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară ,,Taxîm“. Aici ea este desemnată cetăţean de onoare chiar de către preşedintele Turciei. Alături de alte vedete precum Fănică Luca ea va cînta răniţilor de război. Cariera sa senzaţională va continua chiar şi în timpul regimului comunist. Deşi filată de Securitate, era prea valoroasă şi reprezentativă pentru imaginea României ca să fie închisă pe motive politice. În anul 1952 este solicitată să profeseze la Şcoala medie de muzică nr.1 din Bucureşti în cadrul unei catedre de cînt popular creată recent. Le-a avut eleve pe Victoria Darvei, Ileana Constantinescu şi Natalia Şerbănescu. Va lansa în continuare cîntece care vor fi îndrăgite de publicul larg. În anul 1965 discul editat în colaborare cu prestigioasa Casă de Discuri franceză ,,Le chant du Monde“ va fi distins cu ,,Grand prix du disque“- marele premiu decernat de Academia ,,Charles Cros“ din Paris. Maria Tănase i-a încîntat pe bucureşteni nu doar pe scenă ci şi de pe terasele şi restaurantele capitalei Neptun, Cafe Wilson, Parcul Aro, Luxandra, Luther, Continental, Prispa-naltă din Piaţa Obor etc. , mai ales în perioada interbelică. În anul 1963 un buchet de 20 de cîntece i-a fost publicat la Editura Muzicală în broşura ,,Cîntecele mele-Maria Tănase“

Teatru şi film
 

     Pentru cultura românească Maria Tănase reprezintă o emblemă. Va pendula între muzică şi arta dramatică. O găsim pe scena Teatrului Municipal în ,,Cadavrul viu“ de Lev Nicolaevici Tolstoi ( 1945 ) şi drama ,,Horia“ a lui Mihail Davidoglu ( 1956 ) A mai cîntat în opereta ,,Mascota“ de Edmond Audran ( 1944 ) şi a avut rolul principal în comedia muzicală ,,Sfinxul de la Hollywood“ al lui Ralph Benatzki ( 1946 ). A cîntat de-a lungul carierei sale artistice în filmele ,,Se aprind făcliile“ ( 1939 ) care din nefericire s-a pierdut, ,,România“ ( 1947 ), ,,Ciulinii Bărăganului“ ( 1958 ) şi scurt-metrajul ,,Mic album muzical“ ( 1958 ) unde interpretează cîntecele ,,Mărioară de la Gorj“, ,,În Tîrgul Moşilor“ şi ,,Salutare, bătrîne Bucureşti“. În decembrie 1950 se căsătoreşte cu juristul Clery Sachelarie.

Distincţii
 

     În anul 1954 Maria Tănase este decorată cu Ordinul Muncii clasa a III-a de către Departamentul Artelor din Ministerul Culturii, în anul 1955 cu Premiul de Stat, pentru ca în anul 1957 să i se ofere titlul suprem de Artist Emerit.

Sfîrşit de drum
 

,,Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat
Nu mai pot s-o mîngîi...
( Pasărea cu clonţ de rubin, Nicolae Labiş )
În primăvara anului 1963, aflată în turneu la Hunedoara cu taraful Gorjului, află că este bolnavă şi este diagnosticată cu o boală grozavă de care nu prea scapă nimeni: cancer la plămîni. Întrerupe turneul şi o roagă pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe data de 2 mai ajunge acasă, în Bucureşti. Vor continua internări şi investigaţii pe la diferite spitale şi instituţii dar dăruirea medicilor şi dorinţa de viaţă nu pot s-o salveze. Pe data de 22 iunie 1963, la ora 14.10 gura sa minunată amuţeşte pe vecie iar sufletul se înalţă spre ceruri lăsînd în urmă o mare durere şi jale. De fapt, pentru români, a fost un adevărat doliu naţional. ,,Marie, Marie, ia să-mi spui tu mie/Care frunză, vîntul cînd nu bate/Frunza plopului, şi cu-a dorului/Astă frunză bate/Vîntul cînd nu bate/Vorba lor începe, doar cine-o pricepe“ ( Doină din Ardeal )

În umbra serviciilor secrete
 

     ,,Începutul cochetăriilor Mariei Tănase cu serviciile de informaţii din lumea bună din Franţa, Marea Britanie, America, datează din 1937. Ea apare în anturajul unor mari personalităţi cu care organizează un spectacol la Paris, cu ocazia unei expoziţii internaţionale, cu scopul de a-i ajuta pe răniţii de pe cîmpurile de luptă-se desfăşura războiul civil din Spania. Fondurile obţinute din spectacol, din documentele siguranţei, ar fi ajuns în partea internaţionaliştilor. Partea opusă, naţionaliştii, nemulţumiţi au pus ochii pe ea“ relatează istoricul Cristian Troncotă citat de Adevărul (adevarul.ro). Sursele menţionează în continuare: ,,Devine iubita lui Maurice Negre, jurnalist francez al agenţiei Havas, care vine la Bucureşti la sfîrşitul anilor '30. De fapt, acesta era agent al Serviciului de spionaj francez, trimis în România, în contextul în care atmosfera în Europa se încingea şi ne îndreptam cu viteză către al Doilea Război Mondial. Suspectat de spionaj, în 1941, Maurice Negre e arestat la Bucureşti şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, ulterior pedeapsa îi este redusă la 10 ani. El s-a bucurat de asistenţa Mariei Tănase, care a bătut pe la toate uşile pentru a-l elibera. În 1940, în urma unui pictorial nud, în care Maria Tănase apare jucînd şah, poliţia legionară, care o ţinuse minte de la strîngerea de fonduri din Paris, se leagă de acest pictorial pentru răzbunare. Cîteva luni, toate discurile ei sînt sparte, iar matriţele distruse la casele de discuri. De spaimă, artista e obligată să-şi părăsească locuinţa din Bucureşti şi să se refugieze în mahalaua copilăriei ei“ ( ibidem )

Agentă a Serviciului Special de Informaţii
 

     Intră în scenă Eugen Cristescu care a fost numit în anul 1940 la şefia Serviciului Special de Informaţii. ,,El se hotărăşte să o ia sub protecţie, avînd şi o relaţie de iubire, se mai arată în documente. În 1943, Cristescu o trimite pe Maria Tănase să ia contact cu serviciile speciale aliate, la Istanbul. Sub acoperirea activităţii artistice, ea putea să înlesnească legăturile dintre agenţii trimişi de Cristescu şi agenţii anglo-americani. Maria e văzută la Istanbul în compania unui personaj cunoscut serviciilor secrete, Alfred de Chastelain, rezidentul spionajului britanic în România, deci avea aceeaşi misiune ca Maurice. La sfîrşitul lui 1943, Alfred e paraşutat în România, în judeţul Teleorman, la Plosca, cu două zile înainte de Crăciun, alături de ofiţerii britanici Ivor Porter şi Silviu Metianu, în celebra acţiune <<Autonomus>>. SSI-ul ( N.R-Serviciul Special de Informaţii ) avea informaţii despre venirea lor, dar aflaseră şi nemţii, motiv pentru care trebuia să se însceneze o arestare pentru protecţie“ ( ibidem ) Cristian Troncotă mai arată următorul lucru: ,,Maria Tănase nu era agent de culegere de informaţii ci de legătură şi influenţă. Prin acţiunea de a-i aduce pe români şi pe britanici în postura de a gîndi o soluţie împreună pe frontul secret pentru a scoate România din alianţa cu Germania, a fost fundamental“. După 23 august 1944 Maria intră în vizorul autorităţilor sovietice deşi în anii '30 era privită cu simpatie din cauza legăturilor sale cu cercurile de stînga, fapt pentru care, după cum am văzut, a început să fie controlată de poliţia legionară. ,,Era filată în permanenţă de securitatea nou înfiinţată a regimului comunist. Documentarul Realităţii TV sugerează că Eugen Cristescu le-ar fi sugerat noilor autorităţi despre capacităţile Mariei Tănase, fapt pentru care la Securitate, cei din intern deschid dosar de urmărire informativă, dar, în acelaşi timp, era chemată la diverse întruniri tovărăşeşti organizate la vîrf“ ( ibidem ) Aici personalitatea ei îşi spune cuvîntul. ,,Celebritatea şi popularitatea de care se bucura au constituit atuul său în faţa noilor autorităţi, fiind absolvită de măsuri mai dure din partea aparatului represiv şi rămînînd doar o ţintă“ a spus jurnalista Miruna Munteanu.

Testamentul Mariei Tănase
 

     ,,Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniul meu la data decesului, sorei mele mai mari Aurelia şi soţului meu Clearh Sachelarie, cu acelaşi domiciliu ca al subsemnatei, pe care-i rog să ia hotărîri numai împreună privind averea rămasă. Dacă fratelui meu Ştefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect, indiferent de valoarea lui, rog pe sora şi soţul meu să i-l dăruiască spre caldă şi duioasă amintire. Nepoţilor mei, celor trei copii ai fratelui şi celor trei copii ai sorei mele, le las toată dragostea mea de mamă. Las cu cea mai aprigă dorinţă, ca ritualul înmormîntării să nu formeze obiectul vreunei vulgare acţiuni, ci să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, ci numai şters cu alcool să fie pus la dispoziţia medicilor, dacă vor considera că este cazul a se folosi de el la autopsie. Pe cap să mi se pună colţarul de pichet alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi. Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă la cunoştinţă moartea mea, cu excepţia oficialităţilor şi în orice caz înmormîntarea mea să fie anunţată cu o zi mai tîrziu celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă şi panoramă. După dispariţia mea, aş dori ca pe un drum secetos să se scobească adînc o fîntînă celor însetaţi, iar după moarte să-mi care cineva apă cu cofa timp de şase săptămîni. Aş vrea din străfund ca mama mea să nu afle că am murit, să i se spună că sînt plecată undeva în străinătate pentru tratament şi din cînd în cînd să i se citească o aşa-zisă carte poştală de la mine. Nu va fi greu pentru că ea nu vede...“ ( Sursa: Maria ROŞCA, Maria Tănase, Editura Muzicală, Bucureşti, 1988, p. 259-260 ) A vrut să moară simplu. Aşa a fost Maria întreaga sa viaţă-modestă, simplă şi simţită, lucru care iese în evidenţă doar la marile caractere. Dar...a putut trece neobservată moartea ei? După cum s-a văzut, nu. Poate fi pusă lumina sub obroc? Nicidecum. ( Ştefan BOTORAN )

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 716 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960203

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare