Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Oraşul construit cu lopata, tîrnăcopul şi roaba
Oraşul construit cu lopata, tîrnăcopul şi roaba Email
Marţi, 04 Noiembrie 2014 12:20

 

 

Oraşul Victoria s-a născut în 1954 din Colonia Ucea formată din muncitorii care lucrau la Fabricile Ucea Nemţii din Essen au edificat Fabricile Ucea începînd cu anul 1938 Fabricile Ucea s-au construit cu prizonieri de război şi un detaşament de evrei Pentru investiţia de la Ucea au fost afectate peste 900 de hectare ce aparţineau composesoratelor şi proprietarilor individuali din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus şi Corbi Terenurile au fost luate de stat prin expropriere, dar astăzi mai sînt puţine dovezi care să ateste acest lucru

     Puţini sînt localnicii din Victoria care cunosc istoria oraşului în care trăiesc, poate cei mai în vîrstă care au pus umărul la edificarea lui. Construirea oraşului a fost strîns legată de combinatul chimic, intreprinderea care datează încă din anul 1938. La vremea aceea, cînd războiul al doilea mondial bătea la uşă, guvernanţii au iniţiat proiectul de edificare a unei fabrici chimice la Ucea care să producă pulberi explozive. Aveau deja ca exemplu o fabrică similară care era în plină dezvoltare la Făgăraş, ,,Fabrica de explozivi ENA" care se afla la al 16-lea an de activitate. Alegerea locului în care să se edifice o nouă fabrică n-a fost greu de realizat astfel că singura opţiune a fost la poalele Munţilor Făgăraş, pe raza comunei Ucea. S-au întrecut în oferte firme din Germania, SUA, Anglia, România, dar Societatea Ferrostaal AG din Essen, Germania, a fost desemnată pentru construirea Fabricilor Ucea, aşa cum a fost denumită investiţia. Lîngă fabrică s-a edificat apoi o colonie pentru muncitori, militari şi specialiştii care lucrau în intreprindere. După 1944 însă colonia s-a extins înspre satele din jur formîndu-se o întreagă localitate cu locuinţe şi utilităţi. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit Oraşul Victoria, cel în care astăzi convieţuiesc peste 7.000 de locuitori. La opt decenii distanţă lucrurile s-au schimbat. Forfota de altă dată s-a stins, iar oraşul muncitoresc este îmbătrînit şi dominat de nemulţumiri. Combinatul Chimic este la un pas de a se închide, iar locuitorii migrează spre alte zone pentru a putea supravieţui. Oraşul nu mai are spital, nu mai are fabrici, nu mai are administraţie financiară, nu are bibliotecă, librărie. Are în schimb primărie care se luptă să nu piardă terenurile care-i alcătuiesc bugetul public. La mîna magistraţilor stă acum viitorul acestui oraş.

Nemţii din Essen au edificat Fabricile Ucea
 

     Societatea Ferrostaal A.G. din Essen a avut două variante pentru construirea Fabricilor Ucea, îngropată sau camuflată, dar a fost aleasă ultima ţinînd cont de costurile investiţiei. Primul director al şantierului a fost ing. colonel Ion Ioniţă care a avut rolul de a analiza terenurile din mai multe zone împreună cu nemţii de Ferrostaal. Astfel Valea Strîmbei, Ucea Mare, Răşinari, Brăteiul pentru Nitroceluloză şi acid azotic, Podeiul, Trestioara, Valea Rîşnoavei, Şopa pentru Pulberi au concurat pentru amplasarea fabricilor, dar a fost aleasă Ucea Mare. Iar pentru camuflajul fabricii ce urma să fie construită pădurea era elementul de bază, caz în care 450 jugăre de pădure au asiguraţi pentru suma de 4 milioane de lei la firma Asigurarea Românească şi reasigurată la cele mai mari societăţi de reasigurare din Germania, Italia şi Elveţia. Constructorii au recurs şi la plantarea tuturor poienilor din zonă care însumau 150 hectare astfel ca pădurea să fie bună pentru camuflarea instalaţiilor.

 

 

 
 
 
 

Le-au luat terenurile
 

 

     Numai că situaţia n-a fost atît de simplă pe cum se părea. Terenurile afectate de construcţii aparţineau proprietarilor de composesorate, iar utilizarea lor putea fi făcută doar prin expropriere. Au apărut tot felul de decrete şi decizii în acest sens, dar multe din ele n-au fost oficializate. Astfel că şi astăzi, pe plan local, terenurile pe care au fost edificate fabricile şi oraşul sînt subiecte de dispută dezbătute în instanţă. În cartea funduară aparţinînd Tribunalului Făgăraş, apare pentru prima dată denumirea de ,,composesorat" în anul 1872. Composesoratele au luat fiinţă după Revoluţia din 1848, cînd administraţia austriacă a hotărît, ca pe lîngă proprietatea individuală, fiecare sat să aibă un loc de păşune comun şi o parte de pădure, cu proprietate în devălmăşie. Composesoratele şi-au luat drept nume, numele satului de care aparţineau: ,,composesoratul- foşti Coloni şi boieri- Ucea de Sus, sau ...Corbi. În această regiune s-a luat pămînt în devălmăţie şi înainte de 1848, de către oamenii liberi dar fără pămînt (grăniceri), în a doua jumătate a sec. XVIII-lea şi de către iobagi. Aceştia, prin împroprietărire, au devenit ,,foşti coloni", iar ,,foşti boieri" sînt boierii de odinioară (începînd cu sec. al XIV-lea), care în decursul vremii, prin împărţirea pămîntului unde urmaşii, au rămas fără moşii. Terenul împădurit nu a fost cuprins în totalitate în cadrul composesoratelor, ci au rămas unele păduri în proprietate individuală. Aceşti proprietari se numeau ,,răzleţi".

Exproprierea
 

     Exproprierea terenurilor s-a făcut în două etape. În prima etapă s-a expropriat terenul pentru construirea Fabricilor Ucea şi căilor de acces, iar în etapa a doua s-a expropriat terenul pentru construirea oraşului muncitoresc Ucea (actualul oraş Victoria). Pe lîngă suprafaţa expropriată s-a mai cerut atunci (n.r. 5 noiembrie 1939) exproprierea versantului de vest al pîrîului Ucea pe toată întinderea hotarului de vest, majorată cu 150 m spre nord şi 200 m spre sud de actuala graniţă, pentru motivul că ,,în marginea disnspre albia pîrîului Ucea, fabricile Ucea instalează uzinele, transformatoarele, casa de reglare a gazului metan, sanatoriul pentru lucrărtori şi funcţionari, ce trebuie perfect camuflate, ceea ce nu se poate face decît atunci cînd sînt asigurate de vegetaţia forestieră ce există dincolo de acest pîrîu, Aceste construcţii fiind făcute pînă în pîrîul Ucea, ele sînt expuse în văzul tuturor celor care circulă dincolo de pîrîu". Exproprierea la vest de pîrîul Ucea nu s-a aprobat. La data de 3 august 1940 s-a emis Decretul de expropriere a terenului necesar construririi Fabricilor Ucea şi a celor două căi de acces, şoseaua şi calea ferată. Suprafaţa expropriată a fost de 462 hectare. Decretul pentru exproprierea terenului necesar construirii oraşului muncitoresc Ucea s-a dat în anul 1951.

,,Prezidiul Marii Aduncări Naţionale al RPR,
În temeiul art. 44 pc. 2 şi art. 45 din Constituţia RPR,
văzînd hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 101 din 8.02.1951,
emite următorul
Decret nr. 28
pentru declararea de utilitate publică şi exproprierea unor terenuri necesare construirii oraşului muncitoresc al Uzinei Ucea- Sovromchim:
Art. 1. Se declară de utilitate publică, se expropriază şi se trec în proprietatea statului dîndu-se în folosinţa Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice în vederea construirii oraşului muncitoresc pe lîngă Uzinele Sovromchim-Ucea", următoarele terenuri:
A. Din Comuna Ucea de Jos, regiunea Sibiu
B. Din comuna Corbi
C. Din Comuna Ucea de Sus.
Art. 2. Se autorizează ministerul Agriculturii de a da din rezervele Statului drept despăgubiri celor expropriaţi prin prezentul decret, o suprafaţă de 451 hectare 5573 mp teren arabil, precum urmează:
a. Pentru cei expropriaţi din comuna Corbi, se vor da terenuri în comuna Şomartin în suprafaţă de 261 hectare 4723 mp.
b. Pentru cei expropriaţi din comuna Ucea de Sus se vor da terenuri în comuna Brui în suprafaţă de 73 hectare 1354 mp şi în comuna Şomartin 46 ha 0850 mp.
c. Pentru cei expropriaţi din comuna Ucea de Jos se vor da terenuri în comuna Brui în suprafaţă de 70 ha 8646 mp.
Art. 3. Ministrul Metalurgiei şi Industriei Chimice va încheia cu Uzinele Sovromchim Ucea, o convenţie prin care se vor stabili condiţiile şi modul în care se vor folosi de către Uzinele Sovromchim terenurile expropriate în vederea construirii oraşului muncitoresc.
Art. 4. Decretul nr. 314 din 23 iulie 1949 se abrogă pe data emiterii lui.
Dat în Bucureşti la 22 februarie 1951
(ss) C.I. Parhon (ss) Marin Florae Ionescu
Vicepreşedinte. Cons. de Miniştri şi Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice
(ss) Chivu Stoica
Ministrul Agriculturii
(ss) V. Vaida
Ministrul Justiiei
(ss) Stelian Niţulescu

Suprafeţele afectate de investiţie
 

Conform datelor de la Cartea Funduară Făgăraş, oraşul Victoria posedă următoarele terenuri:
-Suprafaţa totală oraş şi combinat: 983 hectare 3722 mp
- Suprafaţa oraşului Victoria 496 ha 5422 mp
-Suprafaţa Combinat Chimic Victoria 486 ha 8300 mp
- Suprafaţa construită a oraşului Victoria 110 ha din care 33 ha zone verzi
- Suprafaţa străzi în oraş 7 ha
-Suprafaţa liberă (construibilă) 320 ha 6222 mp
-Suprafaţa zone industriale exceptînd combinatul (PTTR, spital, complex, şcoli, şantier, etc) 58 ha 9200 mp.

Documente păstrate şi azi
 

     Actele care se referă la exproprieri au fost menţionate la vremea respectivă în presă. În ziarul ,,Ardealul" nr. 233 din 17 octombrie 1939 s-a publicat un deceret pentru expropriere a 141.795 mp de la Ucea de Sus şi Ucea de Jos. Şi Decizia fostei Curţi de Apel Braşov nr. 171/1941 pentru exproprierea suprafeţei de teren 424.0297 mp a fost publicată. Un exemplar al acestei decizii a fost păstrată la arhiva oraşului prin aportul av. Nicolae Bozonea din Feldioara. De asemenea Decretul nr. 28/1951 pentru exproprierea suprafeţei de teren de 4515573 mp se păstrează. Însumate aceste suprafeţe dau 8897665 mp. În Cartea Funduară apar 9833722 mp deci o diferenţă de 9833722- 8897665 egal 936057 mp suprafaţă pentru care nu au fost găsite acte de expropriere.

Edificarea oraşului
 

     Evenimentele istorice au determinat ca la 23 august 1944 să se închidă şantierul de la Ucea. Abia în februarie 1948 s-au reînceput lucrările de edificare a oraşului. În tot acest răstimp oamenii, cei care lucrau în fabrică, locuiau în bărăci sau în comunele apropiate. Bărăcile au fost construite în incinta Fabricilor Ucea, dar şi în exteriorul acestora, în Poiana Neamţului, Viştişoara şi Arpaş. A fost perioada în care s-au executat şi lucrări de aducţiune a apei la Ucea de Sus, Ucea de Jos, Viştea, Olteţ de către intreprinderile care au lucrat pe şantierul Fabricilor Ucea. În anul 1948 existau mai multe pavilioane din zidărie destinate locuinţelor care erau racordate la apă, gaz şi curent electric, pavilioane din lemn de asemenei pentru locuinţe. Urmele vechilor locuinţe, bărăci, se mai văd astăzi pe strada Muncii. Terenul pe care urma să se construiască oraşul era acoperit de arbuşti de variate esenţe şi arata la fel ca şi pădurea de azi amplasată la est de oraş. Conform unui document datat 30 noiembrie 1948, în paralel cu lucrările de canalizare s-au început lucrările de defrişare a Coloniei. Lucrările de construcţie însă au început în toamna anului 1949. Bătrînii zonei îşi amintesc însă că s-au trasat primele clădiri în octombrie 1949. Primele clădiri au fost edificate pe strada Lenin, în capătul de sud şi blocurile de pe strada Trandafirilor, în faţa stadionului care erau blocuri de necăsătoriţi. Arhitectul de care se leagă numele acestor construcţii era sovietic, (ss) Sceghelschi. ,,Sovieticii au avut un album cu tipuri de clădiri din care s-au inspirat la construcirea Coloniei". De inspiraţie rusească sînt clădirile cu două nivele care au 8 apartamente, 10 apartamente sau cele pentru necăsătoriţi, dar şi vilele din apropierea fabricii, 5 la număr. Primii salariaţi ai fabricii s-au mutat în locuinţele construite după un an, în toamna anului 1950. Atunci s-a convenit şi ca aceste clădiri să fie colorate diferit pentru fiecare stradă. S-au edificat, pentru nevoile salariaţilor, magazine, cantină, cinematograf, iniţial din scîndură tip baracă, în imediata apropiere a căii ferate. Cinematograful avea 600 de locuri, iar într-o baracă s-a amenajat o sală de dans pentru tineret. Aceste bărăci nu mai există ele au fost demolate după construirea clubului. Tot în bărăci au fost amplasate Cooperativa meşteşugărească, alimentara şi textilele. În partea de sud a oraşului au fost construite bărăci în care au funcţionat măcelăria, aprozarul. Pentru librărie nu s-a găsit un spaţiu propriu, aceasta a funcţionat pe lîngă alte unităţi. Primul restaurant al oraşului a fost amplasat pe locul unde astăzi este ştrandul şi funcţiona într-o baracă cu un aspect de tavernă cu două sobe. Localul era destinat în exclusivitate bărbaţilor. În 1959 restaurantul a fost mutat în noua construcţie, acolo unde este şi azi.

Ani de şantier
 

     O baie publică nu s-a avut în vedere a se construi în noua colonie pentru că fiecare locuinţă era prevăzută cu baie. Dar totuşi în partea de sud de Policlinică s-a construit o baie publică pentru locuitorii de la bărăci, militari, elevi. În schimb s-a dorit încă de la început construirea unui ştrand cu bazin de înot şi s-a construit.
Prima piaţă avea o masă de lemn cu acoperiş de scîndură situată de cam la egală distanţă între actuala piaţă şi cantină. Pentru a ne face astăzi o imagine a începutul coloniei, aici nu earu drumuri, iar pentru a ajunge la obiectivele construite străbăteai distanţe lungi prin noroaie. Toată zona avea aspectul unui şantier în lucru.

Certificatul de naştere al Oraşului Victoria
 

     ,,Certificatul de naştere pentru oraşul Victoria a fost completat în noiembrie 1949. Oraşul Victoria seamănă cu un oraş staţiune. Casele au colorit viu, dantelăria de lemn a balcoanelor, ferestrele mari şi luminoase..." se titra în ziarul Scînteia. Ion Leonte a scris prima poezie dedicată noul oraş, la 21 iunie 1959, publicată în ,,Drum Nou" şi apoi în ,,Luceafărul" la 1 mai 1960. Oraşul Victoria a fost edificat pe locuri neumblate, pe pădure aşa cum au fost şi Motru sau Dej. La recensămîntul de la 1 iulie 1968 Oraşul Victoria avea 7.107 locuitori, iar Făgăraşul 23.940 aproximativ egal cu Săcele- 23.537 locuitori. Colonia Ucea a fost transformată în Oraşul Victoria prin Decretul 467 din 12 noiembrie 1954 al MAN. Prima unitate administrativă de conducere a oraşului a fost Sfatul Popular înfiinţat la 28 aprilie 1954. Dumitru Mihăescu a fost primul preşedinte al Sfatului Popular, un laborant al combinatului în vîrstă de 35 de ani originar din judeţul Dîmboviţa, comuna Bezdeal. În această funcţie i-au urmat Ion Chitic, şofer, Nicolae Coţofană, strungar, Victor Morariu, Ioan Glăjariu, Vasile Roşoiu, Nicolae Breaz, Victor Zamfirescu, Ionel Baiulescu, Olimpia Beca, Viorel Olteanu, Gheorghe Cristian.

Fabricile s-au construit cu lopara şi roaba
 

     Fabricile Ucea au fost construite de firma germană Ferrostaal din Essen Germania începînd cu anul 1939. Şantierul de la Ucea a fost însă închis cu ocazia evenimentelor de la 23 august 1944. Activitatea a fost dificilă, spun documentele vremii, pe de o parte ţinînd cont de munca şantierelor, dar şi din cauza războiului. ,,Terenul era mlăştinos. S-a lucrat cu tîrnăcopul, hîrleţul, lopata, căruţa şi roaba. Umblam cu opinci sau cu picioarele goale. Adăpostul nostru, cînd luam masa, era sub un brad; vara mai mergea cum mergea, dar iarna era greu, foarte greu. Mergeam acasă prin zăpadă, pînă în comunele de unde eram fiecare. Am început să ne facem bordeie în jurul fabricii şi alte adăposturi, cum puteam fiecare" povestea Ion Polmolea din Viştea de Sus, muncitor pe şantierul combinatului. Hrana, cazarea şi salarizarea şantieriştilor au fost vitrege. ,,Muncitorii sînt adăpostiţi în bărăci prin care suflă vîntul, fără cazarmament, cu paturi suprapuse, din care nu lipsesc ploşniţele şi păduchii" se araăta într-o corespondenţă a vremii.

S-a lucrat cu prizonieri de război şi cu evrei
 

     Pe şantier au existat prizonieri şi un detaşament de evrei. ,,Lagărul posedă un medic evreu cu gradul de plt. T.R. care se îngrijeşte în de aproape atît de trupă cît şi de prizonieri. Prizonierii sînt plini de paraziţi cu toate măsurile luate de medic (arderea paielor la 3-4 zile şi baie). Apa se aduce de la 500-600 m depărtare cu două butoaie mici care sînt suficiente. Dacă Intreprinderea nu se îngrijeşte de trupă şi de prizonieiri să fie ridicaţi şi daţi altei intreprinderi pentru lucru" se arată într-un raport al Marelui Stat Major întocmit după o inspecţie făcută la lagărul de prizonieri şi la trupa de pază de pe Şantierul Ucea-Făgăraş. Despre detaşamentul de evrei se vorbeşte şi într-o adresă a Direcţiei Fabricilor Ucea către RA-CFR: ,,Medicul şanrierului Fabricilor Ucea ne semnalează că pe şantier s-au ivit cazuri de pediculoză între lucrărtorii evrei, epidemie ce persistă. Nu este exclusă nici o epidemie de tifos exantematic printre lucrătorii evrei pentru că ei sînt subnutriţi, expuşi răcelii, nu au rufe de corp pentru schimburi şi nici încălţăminte" col ing. (ss) Ion Ioniţă.
 

Spital şi Policlinică
 

     Pentru noua comunitate care s-a format la Ucea, pe lîngă fabrică erau necesare unităţi sanitare. Colonia ajunsese să numere 5000 de persoane, toţi angajaţi în intreprinderea chimică Ucea. Funcţiona o unitate sanitară în incinta gabricii, la barăci, dar necesitatea unui Spital şi a unei Policlinici nu se mai putea amîna. Spitalul a fost amenajat într-un bloc de locuinţe, nr. 14 de pe strada Stadionului, la început ca şi ,,staţionar. Policlinica a fost dată în folosinţă în anul 1954. Activau în staţionar medici militari dar şi civili. Primul medic de pe şantierul de la Ucea a fost Olimpiu Boier, medic de circumscripţie de la Arpaşul de Jos. I-au urmat şi alţi medici precum Cîlţea Petre, Iacob Orăşteanu, Vladimir Miron, Ivanov Mihai, Ivanov Elena după care Ion Dragu, radiolog, Paul Pop, chirurg, Alexandru Filoti, chirurg, Vasile Cucu, stomatolog, Ioan Ciucu, chirurg. Primul farmacist a fost Şerban Mironescu, numit aici în 1949, apoi Ion Schwartz. Cadrele medicale cu pregătire medie au facut şi ele parte mulţi ani din serviciul medical, Ana Botea, Ana Togor şi Vasile Maniu. După anul 1958 dotarea serviciului medical a fost mult îmbunătăţită: spitalul avea 100 paturi şi secţii ca chirurgie, ginecologie, bloc operator, laborator, nou-născuţi, reanimare. Lucrau 19 medici şi 68 asistente medicale. Conform rapoartelor vremii, bolile profesionale frecvente erau dermitele care apar prin contactul cu formolul şi hidratul de hidrazină.

Apa industrială şi apa potabilă
 

     O problemă gravă a Coloniei Ucea a fost încă de la început alimentarea cu apă potabilă. Alimentarea cu apă a Fabricilor Ucea a fost soluţionată în 1941 de specialiştii germani sosiţi la Ucea sub coordonarea prof. Schaffernach de la Politehnica din Viena şi ing. Weigel. Au fost introduse în pămînt ţevi de fier, iar apa a fost adusă din rîurile Ucea, Ucişoara, Viştea Mare şi Arpaş. Au fost date în folosinţă în noiembrie 1948. De aducţiunea de apă este legat numele lui Gheorghe Ţîrmonea, cel care a avut misiunea de a întreţine staţia de pompare a apei. Între 1948-1952 s-au executat lucrările de captare a apei din rîurile Arpaş şi Viştea, care împreună cu apa din Ucea şi Ucişoara au constituit sursa de apă a combinatului. Ulterior au fost captate şi rîurile Viştioara şi Sâmbăta. O problemă la acea dată şi mulţi ani după aceea a fost problema apei potabile. Apa industrială captată din rîuri avea carenţe de calciu, magneziu, flor şi iod. Invenţiile apărute n-au rezolvat însă această problemă. Mult timp după aceea s-au făcut investiţii în alimentarea cu apă potabilă a oraşului.

Cimitirul disputelor
 

     În comuna Ucea exista doar un cimitir confesional. Aici au fost îngropaţitoţi decedaţii de pe şantierul Fabricilor Ucea. Printre ei se aflau şi prizonierii care au fost aduşi să lucreze, mahomedani, evrei. Preotul din Ucea s-a opus ca morţii de pe şantier să mai fie înhumaţi în cimitirul satului. Notarul comunei Ucea, Vasile Dobrin, a cerut atunci Biroului Militar al Fabricilor Ucea să repartizeze un loc pentru cimitir pe raza fabricilor astfel ca nemulţumirile oamenilor din sat să fie rezolvate. La 16 ianuarie 1942 Şantierul Fabricilor Ucea a cerut Direcţiei FU Bucureşti să intervină la Lagărul nr. 2 Homorod ca prizonierii grav bolnavi să fie transportaţi la sediul lagărului pentru a se evita decesele pe şantier. Nu s-a dat aviz favorabil, dar în februarie 1942 s-a repartizat un teren pentru construirea unui cimitir, la întretăierea hotarelor a 3 comune, Ucea de Sus, Ucea de Jos şi Corbi. O dispută s-a iscat şi pentru împrejmuirea cimitirului, în sarcina cui cade. Chiar şi aşa în martie 1942 au fost înregistraţi primii inhumaţi în noul cimitir. Ion Chitic, preşedintele Sfatului Popular Victoria, a răspuns la întrebarea ,,dacă a început să fie populat cimitirul": ,,Da, doi copilaşi, sărăcuţii, stau singuri acolo". Unul din cei doi copii a fost al familiei Tărcuţă. Primul cavou construit în acest cimitir a fost al familiei ing. Gheorghe Ţibrea căruia i-a decedat un copil.

Organizaţii culturale şi sportive
 

     Chiar dacă zna era în şantier, oamenii stabiliţi aici mai aveau timp să desfăşoare şi activităţi de altă natură decît cele de producţie sau construcţie. În anul 1938 s-a înfiinţat organizaţia ,,Muncă şi Voie Bună" destinată activităţii muncitorimii, meseriaşilor, comercianţilor, ucebicilor şi patronilor. După doi ani s-a înfiinţat organizaţia ,,Luptă şi Lumină" care a activat pînă în ianuarie 1941. Printr-un Decret-lege emis în noiembrie 1941 se înfiinţează pe lîngă Ministerul Muncii, Direcţia ,,Muncă şi Lumină" care se ghida după modelul organizaţiilor similare din Germania ,,Kraft durch Freude" sau ,,Dopolavoro" din Italia. După 23 august 1944 a luat fiinţă Direcţia Sport şi Cultură condusă de Teodor Popescu, maior chimist. Aici activau grupe sportive (atletism, turism, ciclism, popice) culturale (cor, instrumente, muzică de cameră, muzică uşoară, biblioteca, teatru, jocuri de cazinou, publicaţii, cinematograf). Primul film a rulat la Victoria în 1947. La 20 de ani distanţă oraşul avea o clădire nouă pentru toate aceste activităţi, ,,Clubul muncitoresc" care s-a dat în folosinţă în 1964. Amintim aici instructorii de dansuri, Nicolae Cîndea şi Nicolae Ivan, care au obţinut locul II pe ţară în anul 1956. Instructori la teatru au fost Eugen Aslan şi Liliana Şarplan, care au avut anual cîte şapte premiere, iar pentru cor- Ion Cunţan. Clubul muncitoresc din Victoria a avut următrii directori: Manole Zamfir, Silviu Tănase, Nicolae Morariu, Ion Leonte, Dumitru Tătar, Ion Banea. Activităţile sportive din Victoria s-au derulat sub cupola asociaţiei sportive denumită succesiv ,,Sinteza", ,,Flacăra", ,,Chimia". Echipa de fotbal ,,Chimia" a fost campioană judeţeană în anul 1972. Echipa de handbal feminin sub conducerea prof. N. Marian a promovat în Divizia B dînd sportive pentru echipa naţională: Băicoianu Petruţa, Maniu Viorica, Pişcu Lucia.

Bibliotecă
 

     Dacă oraşul n-a avut niciodată o librărie cu sediu propriu, a avut însă biblioteci. Erau bibliotecile care funcţionau pe lîngă sindicate sau şcoli. Fondul de carte al bibliotecilor din oraş însuma la data de 31 decembrie 1971 un număr de 1971 25.871 volume distribuite astfel: la Combinatul Chimic: 23.331 volume, Şcoala profesională: 189, Şantierul de construcţii- 490 volume, Serviciul medico-sanitar: 484, Învăţămînt- 1103, Intreprinderea Gospodărire orăşenească: 274. Astăzi, Oraşul Victoria nu are bibliotecă, iar conducerea oraşului nu are cunoştinţă despre fondul de carte. Localnicii apelează însă la bibliotecile liceelor din oraş.

Istoria şcolilor
 

     Prima şcoală din Victoria şi-a început activitatea în anul şcolar 1945-1946 prin decizia Ministerului Culturii Naţioanle ca Şcoală primară cu doi învăţători, Nicolae Codrea (director şi învăţător) şi învăţătoarea Bujor, soţia preotului Constantin Bujor. Şcoala a activat în incinta fabricii, într-o sală, în care duminica se oficiau şi slujbele religioase. Directori ai şcolii au fost Nicolae Codrea, Ion Neamţu şi Anatolie Saftiuc. Au fost 16 copii la clasele I-V, ai angajaţilor din fabrică. În anul şcolar 1950-1951 şcoala a trecut din fabrică în colonie, în blocul nr. 16 de pe bulevardul Lenin. În noua clădire care este şi azi şcoală şi-a început activitatea în anul şcolar 1952-1953 cu clase de generală şi de liceu. După 1966 în această clădire a rămas doar şcoala generală, iar liceul s-a mutat în clădirea construită cu acest scop. La nivelul anului 1971 activau 1138 elevi în 21 clase dimineaţa şi 21 clase în schimbul de după masa, cu 53 de cadre didactice. Directorii şcolii au fost după 1950 Şerban Ion, Ilie Nicolae, Crăsnic Ion, Hăşfăleanu Ion. După 1966 cînd s-a despărţit şcoala generală de liceu, directorii primeia au fost Negară Mihai, Trifonof Tiberiu, iar la liceu Costin Dumitrescu şi Saftiuc Anatolie. În paralel a funcţionat începînd cu 1955 în incinta fabricii şcoala profesională care pregătea specialişti pentru Fabrica Ucea, care după 1963 s-a mutat în noul sediu prevăzut şi cu spaţii pentru cursuri dar şi cu clădiri de dormitoare. Au condus Şcoala profesională transformată în 1971 în Liceu Industrial de Chimie directorii: Gheorghe Bucurenciu, Gheorghe Dumitru, Mironescu Elena, Mazilu Petre, Cioplea Ion, Grovu Ion, Bîrsan Nicolae.

Primul născut al oraşului, un băieţel
 

     Dacă la primul recensămînt, cel din 1956, Victoria avea 2762 locuitori, după 16 ani populaţia oraşului număra 7300 persoane, majoritate români, 91%. Primul născut al oraşului Victoria a fost înregistrat în 1954, actul de naştere nr. 1 fiind al unui băieţel, Ciorogaru Ion. Al doilea copil a fost Doina Craighero. Primul cuplu căsătorit în Victoria a fost înregistrat prin actul nr. 1 din 1954: Sfecliş Dumitru, 45 de ani, şi Opriţa Maria, 38 de ani. Al doilea act de căsătorie din 1954 a fost pe numele Madvei Vasile de 19 ani şi Ion Aurelia de 16 ani. Următorul cuplu a fost Mărgean Gheorghe şi Maria Chiper. Naşteri şi căsătorii au mai fost înregistrate dar pe colonia Ucea.

Oraşul trăia de pe urma combinatului
 

     Economia oraşului era reprezentată în principal de Combinatul Chimic, dar funcţionau şi un atelier de tîmplărie, o unitate de panificaţie, staţie PECO, cooperativa Meşteşugărească, Gospodăria Comunală, fabrică de lapte, gară, etc. Oraşul avea şi un hotel destinat celor care poposeau aici, acesta fiind dat în folosinţă în anul 1959 şi avea 82 de locuri de cazare pe strada Lenin nr. 2, clădirea cunoscută şi azi sub denumirea ,,Casa de oaspeţi". În anul 1960 în baza HCM nr. 8 toate imobilele, arterele de circulaţie şi reţelele de canalizare, apă, gaz şi electrice au fost trecute în subordinea Consiliului Popular luînd astfel fiinţă Intreprinderea de Gospodărire Orăşenească Victoria. Primul director la această unitate a fost ing. Drăghici Ilie, după care din 1962 a fost numit Damian Vasile Liviu. În aprilie 1963 intreprinderea s-a desfiinţat luîndu-i locul Sectorul Mixt de gospodărire condus de Boieriu Ioan, apoi de Tocoaia Ion. 

Comments
Comentariu nou Cautare
floarea-soarelui  - alegeri   |12-11-2014 13:25:31
este rau ce s-a intamplat sau ne souneti cat de buni au fost austirecii si
nemtii pentru ca au construit fabricile ca sa votam in cunostinta de cauza?!
Misu  - Cea mai performanta sportiva al Or. Victoria   |06-10-2015 17:55:57
Din pacate autoarea/-ul acestui articol, a omis-o pe cea mai buna sportiva a
orasului: doamna Laura Lunca n. Lupsor, handbalista de renume pe plan national
si european.
Daca face o cautare pe google v-a completa articolul.
cristina  - intrebare   |01-02-2016 17:44:08
Buna ziua, vreau sa scriu o lucrare pe aceasta tema si m-ar interesa sa citesc
mai multe despre orasul Victoria. Daca mi-ati putea spune sursa (sursele)
acestor informatii v-as fi foarte recunoscatoare. Va multumesc!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1473 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873041

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare