Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Omagiu adus eroilor anticomunişti din Şoarş
Omagiu adus eroilor anticomunişti din Şoarş Email
Marţi, 21 Octombrie 2014 11:20

 

 

Elevii Şcolii Gimnaziale din Şoarş au ţinut să-şi cunoască istoria satului şi au poposit la mormintele eroilor cu flori şi lumînări Profesorii Ileana Haşegan, Claudiu Buitan şi preotul paroh Cristian Adomniţei au organizat şi sprijinit acţiunea elevilor Invitata lor a fost Lucia Baki, director al ziarului Monitorul de Făgăraş şi coautor al volumului ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc" despre Rezistenţa Anticomunistă din Ţara Făgăraşului

     În Rezistenţa Anticomunistă au fost implicate 64 localităţi din Ţara Făgăraşului. Au fost locuitori care s-au implicat direct în mişcarea anticomunistă, alţii i-au sprijinit pe luptători, dar unii s-au poziţionat de la început de partea comuniştilor ajutînd la instaurarea noului regim în Ţara Făgăraşului în schimbul banilor, funcţiilor, locuri de muncă mai bune, locuinţe la care altfel nici nu visau şi poziţii sociale mai bune în satul lor. Aşa s-a ajuns ca luptătorii şi sprijinitorii anticomunişti să fie arestaţi, persecutaţi, încarceraţi în închisori şi lagăre, executaţi, iar toată agoniseala lor confiscată. În Ţara Făgăraşului a fost cea mai dură şi lungă luptă anticomunistă cu mii de victime. Tocmai de aceea aici au fost concentrate batalioane întregi ale armatei şi numeroase trupe ale securităţii pentru a desfiinţa prin orice mijloace opozanţii regimului comunist. Din 1948 pînă în 1955 cînd luptătorii din Munţii Făgăraşului conduşi de Ioan Gavrilă Ogoranu au fost arestaţi prin trădare ca în 1957 să fie executaţi prin împuşcare de comunişti, Ţara Făgăraşului a fost o arenă de luptă. După această dată a fost o hăituială continuă faţă de sprijinitorii acestora care au ajuns şi ei în închisori. Unii au pierit între zidurile închisorilor sau în lagărele de muncă din cauza regimului mult prea sever faţă de puterea de suportare a lor, unii s-au îmbolnăvit grav decedînd la puţin timp după eliberare, iar alţii au reuşit să revină acasă eliberaţi fiind în baza Decretului emis în 1964 şi au rămas mărturii vii pentru viaţa şi teroarea de la începuturile regimului comunist din România. Chiar şi după 1964 hăituiala nu s-a oprit, securitatea încerca să-i racoleze sub ameninţarea persecuţiilor şi a torturii. Abia după 1989 s-a putut vorbi liber despre crunta perioadă comunistă, iar noi, generaţia mai tînără, am putut afla adevărul despre acea perioadă. Mulţi dintre cei încarceraţi de comunişti şi-au scris memoriile, iar mărturiile lor pot fi analizate de oricine. Mărturie mai sînt arhivele CNSAS unde se mai poate ajunge şi cerceta documentele scrise chiar de cei care au comis faptele inumane asupra luptătorilor anticomunişti. Iar pînă cînd va fi scrisă şi istoria regimului comunist de către specialişti, putem afla direct de la cei care au scris acea pagină de istorie cu sîngele lor. La ora actuală mai sînt puţini supravieţuitori, la nivel naţional cîteva sute, iar în Ţara Făgărăaşului vreo 20. Urmaşii lor (fii, nepoţi) evită să vorbească despre acele suferinţe, trăite chiar de ei. Dar închisori precum Piteşti, Gherla, Aiud, Rm Sărat, Târşor, Miercurea Ciuc, , Făgăraş sau Sighet stau de veghe pentru ca adevărul să nu fie trunchiat. Închisoarea Sighet transformată în muzeu după 1990 este astăzi un reper al suferinţei luptătorilor anticomunişti din România, aşa cum sînt şi monumentele ridicate în ţară pe locurile în care au murit eroii anticomunişti.

 

 

 
 

O lecţie de istorie
 

 

     Întîlnirea cu elevii de la Şcoala din Şoarş avînd ca temă Rezistena Anticomunistă făgărăşană a fost o lecţie deschisă de istorie la care interesul copiilor a fost unul neaşteptat. Au ţinut să-şi cunoască bunicii care s-au implicat în lupta anticomunistă şi ale căror fapte le erau necunoscute. Împreună cu ei, cu dascălii lor, cu preotul satului şi cu mulţi săteni am poposit la mormintele luptătorilor anticomunişti ai satului Şoarş. O slujbă de pomenire aşa cum este obiceiul locului, o floare şi o lumînare au reprezentat omagiul adus de tînăra generaţie eroilor anticomunişti din Şoarş, Ioan Grecu, Nicolae Grecu, Ioan Puşcaşu, Nicolae Puia, Ion Roman. Elevii sub îndrumarea profesorilor Ileana Luminiţa Haşegan şi Claudiu Nicolae Buitan au recitat poezii de Mihai Eminescu şi George Coşbuc, au cîntat imnuri patriotice. La mormîntul eroului satului Ioan Grecu, un grup de elevi a recitat ,,Doina" de Mihai Eminescu, poezia pe care Ioan Grecu o iubea cel mai mult şi o recita oricui era intereast . ,,De la Nistru pân' la Tissa/Tot Românul plânsu-mi-s'a,/ Ca nu mai poate străbate/De-atâta străinatate".

Elevii şi dascălii lor
 

     Omagiu la mormîntul eroilor din Şoarş a fost posibil doar prin implicarea profesoarei de limba română de la Şcoala Gimnazială din Şoarş, Ileana Luminiţa Haşegan şi a profesorului de religie Claudiu Nicolae Buitan. Ei au fost cei care au organizat în ziua de 14 octombrie 2014, de Sfînta Paraschiva, o activitate extracurriculară de comemorare a eroilor anticomunişti din localitatea Şoarş. Manifestarea a început cu slujba de la Biserica Ortodoxă din Şoarş şi pomenirea din cimitir a eroilor anticomunişti împreună cu preotul paroh Ciprian Adomniţei, elevii şcolii, profesorii şi enoriaşii comunei. Elevii au pregătit poezii şi cîntece în cinstea acestora, flori şi lumînări. Au recitat ,,Doină" de Mihai Eminescu, ,,Decebal către popor", ,,Cântece", ,,Raport", ,,Paşa Hasan", ,,Dorobanţul", ,,Patria română", ,,Poetul" de George Coşbuc, ,,Glosă", ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce România" de Mihai Eminescu şi cîntecele ,,Imnul eroilor" şi ,,Pui de lei". Merită enumeraţi elevii care au participat la manifestare.
- Din clasa a V-a: Ciolan Roxana Cristina, Ciolan Raluca Florentina, Ionescu Claudia Maria, Oală Gheorghe Constantin, Piticaş Cătălina Maria, Mureşan Giulian.
- Clasa a VI-a: Anghel Melentina Andreea, Bidi Andrea, Bunariu Ştefan Marcel, Cimpoier Codruţ, Geczi Cosmin, Grigoriu Daria, Lungu Ioan, Mihali Andreea, Mihali Ioana, Nedelcu Andreas, Şoneriu Laura.
- Clasa a VII-a: Graef Florentina, Martini Vlăduţ, Nedelcu Robert.
- Clasa a VIII-a: Cimpoier Codruţa, Ciolan Florentina, Ionaşcu Cătălin, Stan Alexandru, Suru Elena Viorica, Mocanu Camelia, Puşcaş Larisa.
- ,,Eroii anticomunişti sînt memoria vie a neamului nostru, iar datoria noastră este să-i cinstim şi să-i respectăm pentru că sînt un simbol de libertate. Ne mîndrim cu eroii noştri"

Preotul este alături de elevi
 

     Alături de săteni, de elevi este întotdeauna preotul paroh al satului Şoarş, Cristian Adomniţei. Tînărul preot participă şi iniţiază tot felul de acţiuni menite să unească şi să educe comunitatea. ,,Vrem să oferim oamenilor nu doar să avem pretenţii de la ei. Noi sîntem tineri şi sîntem dispuşi să-i unim pe oameni. Mulţi sînt receptivi şi capabili să se bucure de ceea ce li se oferă. Copiii sînt viitorul nostru şi trebuie să le oferim multe oportunităţi. Iar dacă ei înţeleg ceva e o şansă pentru orice sat. Cînd am venit la Şoarş, bătrînii satului mi-au zis că nu mai sperau să vină în satul lor un preot tînăr care să locuiască în sat. Eu am vrut să stau în sat pentru că iubesc satul, am crescut la sat. Acum văd din nou cerul, stelele, este linişte, ce putem să ne dorim mai mult? Copiii din sat sînt receptivi, dar nu putem să avem mari pretenţii de la ei, dar ne facem timp pentru că ei sînt viitorul. I-am atras la cercul de pictură şi le-a plăcut, sînt mîndri acum de ceea ce pot realiza, ce scot din mîinile lor. Cînd protopopul de Făgăraş mi-a spus că la Şoarş biserica nu este pictată, mi-am zis, acolo e de noi. Acolo putem face ceva. Noi pictăm, soţia mai mult decît mine, pictează icoane bizantine. Vom picta biserica în frescă, chiar dacă va dura mai mult. Biserica din sat este veche de pe la 1860. N-a fost niciodată pictată pentru că românii din sat nu aveau bani. Poate sînt şi influenţele săseşti pentru că era o comunitate în majoritate săsească aici şi aveau în centrul satului biserica lor. Saşii erau cei înstăriţi, nu românii. Încercăm să-i ţinem uniţi pe oameni şi împreună să facem lucruri care să ne bucure" a spus preotul satului, Cristian Adomniţei.

Dascălul care nu-şi uită trecutul
 

     ,,Acţiunea a fost extracurriculară şi preferată de copii. Am dorit să nu ne uităm trecutul, moşii şi strămoşii noştri. Ne-am dorit să-i ajutăm şi pe elevii noştri să afle trecutul şi să-i aducem în prezent pe cei care au suferit pentru noi. Poate că de acolo de unde sînt ei ne privesc şi sînt alături de noi. Am pregătit împreună cu elevii această acţiune, iar ei şi-au dorit să recite poezii. Au fost 28 de elevi implicaţi în acţiunea de astăzi. În manualul de clasa a VI-a avem poezia ,,Doină" de Mihai Eminescu şi pentru că toţi au vrut să recite am împărţit-o la mai mulţi elevi. Nu este singura acţiune pe care o organizăm cu elevii noştri. Avem serbările de peste an, ziua eroilor cînd facem mici serbări la monument, colindăm de sărbători. Au fost impresionaţi toţi din comună văzîndu-ne la poartă la colindat, la farmacie, la cabinetul medical, la primărie. La Bărcut mergem cu elevii de 20 de ani la monumentul eroilor unde aducem un omagiu eroilor satului. Vom continua să facem astfel de acţiuni prin care elevii noştri să participe la viaţa comunei fie ea din trecut sau prezent" a spus profesoara de limba română Ileana Luminiţa Haşegan de la Şcoala Gimnazială Şoarş, organizator al acţiunii.

Lacrimile suferinţei
 

     La mormînt au fost prezenţi şi membrii familiei Grecu, fiul lui eroului Ioan Grecu împreună cu soţia şi fiul lor care locuiesc în sat. ,,A fost o surpriză pentru noi să comemorăm eroii anticomunişti, pe cei dragi nouă. Mi-ar fi plăcut ca lumea să-l fi cunoscut pe Ioan Grecu aşa cum a fost el. Iubea poezia foarte mult, iar preferata lui era ,,Doina" de Mihai Eminescu. Mă bucur că a fost recitată la mormînt. La noi în casă s-a suferit mult, copiii, tata, mama. Copiii n-au putut urma şcoli pentru că nu erau lăsaţi de securitate, erau fiii ,,banditului". Doar sora mai mare a făcut o şcoală sanitară la Braşov după ce a fost înfiată de o mătuşă. Soţul meu a reuşit la şcoală la Făgăraş, dar n-au vrut să-l anunţe să urmeze şcoala. A pierdut. Aşa erau trataţi toţi copiii luptătorilor anticomunişti. Au fost 5 fraţi care au avut mult de suferit" au spus cei din familia Grecu.

Mărturiile lui Ioan Grecu din Şoarş
Motto:
,,Trecutul unui luptător nu-i dă decât un singur drept acestuia: să continue lupta."
Horia Sima

     Marea prigoană comunistă împotriva poporului român începea în 1948, când mii de oameni, bâtrâni, dar mai ales tineri au fost schingiuiţi, arestaţi şi aruncaţi în închisori şi lagăre. Începea marele calvar, care a cuprins cu repeziciune toată ţara, durând mai bine de 50 de ani, pentru că putem spune că nici astăzi nu poate fi vorba de normalitate în viaţa publică românească. În comunism, minciuna şi reaua credinţă se ridicau la rang de politică de partid şi de stat. Toţi cei care au servit regimului comunist au fost recompensaţi cu vârf şi îndesat şi, drept urmare, ei au aplicat cu mult zel odioasele metode bolşevice, asuprindu-şi semenii pînă la înfăptuirea de crime. Cei care s-au împotrivit dictaturii au fost în timp anihilaţi, lupta lor rămânând doar un ideal pe care l-au închis în carapacea sufletului lor curat de români adevăraţi.
     Unul din satele Ţării Făgăraşului care s-a opus în majoritate instaurării comunismului, considerându-l o ameninţare la însăşi puritatea neamului românesc, a fost Şoarş. Idealurile de dreptate, adevăr şi credinţă pe care le respectau opunându-se comunismului, ar explica de ce şorşenii erau în 1940 în totalitate legionari. Pentru a se cunoaşte adevărul despre acţiunile locuitorilor din Şoarş în acea perioadă stau mărturiile fraţilor Ioan şi Nicolae Grecu. ,,Începând cu 1948, sătenii din Şoarş, de la ţărani şi până la cei care ocupau funcţii de conducere în localitate au respins ideile comuniste. Prin urmare, ei s-au raliat, fiecare aducându-şi contribuţia la lupta împotriva noului regim şi în sprijinul semenilor lor care luptau deja cu arma în mână", a mărturisit Ioan Grecu. Luptătorii din munţi aveau în Şoarş puncte de sprijin în care aveau încredere şi la care puteau apela oricând. ,,Îl cunoşteam pe Ion Gavrilă Ogoranu, şeful luptătorilor din munţi, de când eram copii. Tatăl lui era coleg de muncă, la drumuri, cu tatăl meu. De atunci ne-am câştigat încrederea. Ulterior, când era în formare "Frăţia de Cruce" Şoarş, organizaţie care cuprindea tinerii din sat şi pe care am condus-o, relaţiile mele cu Ogoranu s-au intensificat, având în vedere şi faptul că el era şeful Frăţiei de la Liceul Radu Negru. Pe acelaşi sistem colaboram cu Dumitru Comşa, şeful Frăţiei de Cruce din Cincu. Făceau parte din organizaţia din Şoarş: Ioan Malene, Ioan Vâja, alt Ioan Malene, Dumitru Bârsan, Cornelia Oală, Emilia Bârsan, Gheorghe Puia şi alţii. Ne desfăşuram activitatea după Legea Onoarei care ne-a fost descifrată (şi în acelaşi timp ne-au ajutat s-o înţelegem) de învăţătorul Dănilă Pop şi de preotul doctorand Petru Bruda care a fost coleg la Cernăuţi cu părintele Galeriu. Eram instruiţi în spiritul dreptăţii şi al credinţei. Aveam întâlniri în care subiectele de discuţie erau axate pe cele mai elementare reguli de bună credinţă, pe adevăr, corectitudine, dreptate, cultură generală, istorie şi chiar idei politice. Realizam marşuri prin sat, când cântam cântece legionare şi când ni se alăturau şi vechii legionari, vechea gardă din sat. Îmi amintesc cu plăcere de acele vremuri. Mergeam regulat la biserică, unde cântam în corul liturgic existent. Cum puteam să acceptăm ideile comuniste când noi eram crescuţi şi cultivaţi într-o altă lume de idei? Ceea ce a fost în ţară şi ceea ce urma reprezentau poli opuşi", spunea Ioan Grecu.

Totul a început în 1948
 

     Anul 1948 l-a găsit pe Ioan Grecu la conducerea cinematografului din Şoarş, iar pe fratele lui, Nicolae Grecu, în CAP, unde a fost numit preşedinte, acceptând sfatul lui Gavrilă, Haşu şi Gelu Novac (n.r. Este vorba despre Ion Gavrilă Ogoranu, Ghiţă Haşu şi Nelu Novac, toţi luptători în Munţii Făgăraş), care erau ascunşi la el acasă. Prin prisma posturilor pe care le ocupau şi cu ajutorul şi altor săteni care deţineau funcţii în sat, precum brigadier, contabil, director de bancă, secretar de partid au reuşit să susţină mişcarea anticomunistă.
     ,,Primul contact al meu cu grupul lui Gavrilă Ogoranu a fost în toamna lui 1948, când luptătorii, mai precis Gavrilă, Nelu Novac şi Haşu erau în zona Rotbav, ascunşi la o femeie, rudă cu Gavrilă. Iniţial au venit la Nicolae Puia (fiul lui era contabil la CAP), naşul meu de botez. Acesta a venit la mine să-mi ceară sfatul în privinţa siguranţei celor trei. Puia fusese închis în 1947 pentru un an la închisoarea Piteşti împreună cu Corneliu Coposu. I-am ascuns în şopron 1-2 zile. De atunci vizitele lor au devenit din ce în ce mai dese. În iarna aceluiaşi an m-a vizitat notarul Câlţea să mă întrebe despre fiul său, Cornel Câlţea. Atunci, acesta nu era la mine. Timp de două săptămâni i-am găzduit pe Cornel, fiul notarului, şi pe un coleg de al lui, Ilie, în grajd. Ulterior am aflat că ei s-au predat sub îndrumarea notarului, care a fost apoi pedepsit cu trei ani de închisoare. Pentru grupul lui Gavrilă am amenajat un buncăr în fân deasupra grajdului, încăpător pentru trei persoane, la casa fratelui meu, Nicolae, care se afla atunci la o şcoală de preşedinţi de CAP în Alba. De acolo, fugarii puteau observa cu binoclu toată mişcarea din stradă. Îi alimentam eu şi soţia lui Nicolae, Lucreţia. Au rămas în buncăr până primăvara, când au plecat spre munte. Erau dotaţi cu arme şi le-am procurat şi eu un pistol. În acea perioadă securitatea împânzise toată zona, dat fiind faptul că în acea vară fugarii au acţionat la Cincu. Acolo au blocat ferma de porci de la Piscu Morii, au făcut tăieri şi carnea au depozitat-o la Toarcla. Securitatea a pus pază la toate fermele din zonă pentru a preveni astfel de acţiuni şi totodată a mărit numărul de gardieni de peste tot. La Şoarş erau atunci 60 de soldaţi care patrulau şi supravegheau fiecare casă din sat. Eu eram singurul din Şoarş care aveam aparat de radio şi veneau la mine inclusiv securiştii să asculte Vocea Americii. Era de fapt un pretext, pentru că, în realitate, doreau să afle informaţii despre luptători. De multe ori îmi spuneau să devin "om nou" şi să fiu de partea lor. Nu puteam face aşa ceva", a mărturisit Ioan Grecu.

Au fost trădaţi
 

     Ioan Grecu avea posibilitatea să contacteze oameni din toată Ţara Făgăraşului şi să vadă pe viu ceea ce presupunea aderarea la Comunism. El era mecanic la o batoză cu care treiera grâul în mai toate satele. Era omul care afla multe informaţii absolut necesare pentru luptători şi un om de bază al acestora.
     ,,Comunicam cu luptătorii codificat. Când erau în sat veneau la mine acasă, băteau la geamul unei camere aflate în spatele curţii şi şuierau, un zgomot ca de şarpe. Ne lăsam bilete într-o sticlă la o salcie şi la un anume stejar, în câmp, unde scriam noutăţile şi eventual locul viitoarei întâlniri. M-au rugat odată să le pregătesc carteruirea la Grânari. Am pregătit totul la un anume Renciu din Grânari, dar problema nu a mai rămas valabilă atunci. Erau de partea noastră Ioan Roman, directorul băncii din sat, care a spus că îi poate ajuta cu bani din bancă pe care îi va acoperi înscenând un furt. Întorsătura pe care o luaseră lucrurile a făcut să nu mai fie valabil acel "împrumut ". Mai aveau ajutorul sincer al conducerii CAP-ului, respectiv pe fratele meu, Nicolae Grecu, pe secretarul de partid, Ioan Puşcaşu. Au fost însă trădaţi de un brigadier de CAP, Gheorghe Kraus, dar din fericire nu au fost prinşi atunci, ci doar ne-au fost supravegheate acţiunile şi au fost descoperite legăturile lor în sat. Atunci oamenii nu erau fricoşi, aveau curaj să înfrunte situaţiile dificile" s-a destăinuit Ioan Grecu.

Povestea cu ,,vorvocel"
 

     Ioan Grecu a riscat foarte mult ajutându-i pe luptători, mai ales că avea familie şi 5 copii. Fugarii poposeau prin sate, în general în grupuri de câte trei sau doi. Percheziţiile securiştilor s-au intensificat şi mai mult după ce Ion Ilioiu a căzut în luptă directă cu armata (n.r. Ion Ilioiu a fost rănit grav în august 1954 în munţi, în zona Avrigului, cînd în luptă directă cu securitatea un glonte i-a perforat plămînul drept, ficatul şi coloana vertebrală). ,,În perioada 1948-1955, fugarii au tot venit la Şoarş. Le procuram alimente şi piatră acră şi îi găzduiam. O dată erau în şop. Băiatul meu, care avea 4 anişori, s-a urcat la ei şi le-a văzut armele. Îmi amintesc cum mi-a descris copilul intâlnirea lui cu băieţii:
- Sunt trei oameni cu vorvecel
Era mic şi nu vorbea destul de bine. Timp de o lună l-am supravegheat pe micuţ şi nu l-am lăsat pe stradă pentru a nu povesti şi altora întâmplarea lui. După prinderea lui Ilioiu a venit într-o seară la una din întâlnirile programate un securist care s-a prezentat Victor Metea. Mi-am dat seama că nu este Metea pentru că nu a vrut să vină în casă chiar dacă am insistat şi în al doilea rând m-a întrebat dacă inginerul a mai venit, referindu-se la Gavrilă. Noi toţi îi spuneam lui Gavrilă, ,,Moşu", amănunt pe care securiştii l-au scăpat din vedere sau nu-l ştiau atunci. Mi-am dat seama că eram vizat şi că va urma arestarea mea" a mărturisit Ioan Grecu.

Primele anchete la Braşov
 

     ,,Mi-am pregătit o şubă cu care să plec în munţi cu prima ocazie când Gavrilă va reveni la mine la Şoarş. Planul mi-a fost dat peste cap, pentru că securiştii m-au chemat la Braşov. După două săptămâni de la vizita acelui pretins Metea, şeful meu de la Cinema Braşov m-a chemat să-mi predea un film. M-am dus, cum era şi firesc. La plecare m-a luat un ARO. După ce am urcat în maşină mi s-a spus că sunt în maşina Securităţii. M-au dus la sediul Securităţii din Braşov unde m-au ţinut două zile în anchete. Mi-au dat drumul acasă cu condiţia să-i anunţ dacă Gavrilă sau alţi fugari mai vin la mine. Printre altele mi-au sugerat să le pun otravă în mâncare. Era în sat un inginer agricol care era securist şi care mă supraveghea" a povestit Ioan Grecu.

Un an de libertate pentru Gavrilă Ogoranu
 

     ,, Colonelul Crăciun a încercat prin diverse metode să mă determine să fiu colaboratorul securităţii.
- Îţi dau 30.000 de lei dacă îl denunţi pe Ogoranu, îmi spunea Crăciun. Mă gândeam că atât a luat Iuda pentru vânzarea lui Iisus. Nici prin gând nu-mi trecea să fac aşa ceva. În acea perioadă făceam drumuri la Bucureşti. Le-am spus securiştilor, prin omul lor de legătură, Dascălul, că l-am văzut pe Gavrilă în Bucureşti, în tranvaiul nr. 17, pe strada Şerban Vodă. M-au trimis la Bucureşti să aflu alte date despre Gavrilă. Bineînţeles că nu aveam ce să aflu, pentru că era o minciună. Am persistat în ideea mea timp de un an, când şi-au dat seama cu adevărat că i-am înşelat. M-au dus la Securitate în Braşov unde era col. Crăciun, Col. Mezei şi un rus. Nu au avut ce să-mi facă. După un timp col. Alexandrescu mi-a zis: ne-ai trântit o minciună după care am făcut investigaţii timp de un an. Am pierdut un an după vorba ta. A fost perioada când Gavrilă plecase la Alba. Eu bănuiam atunci că el fugise din ţară", a mărturisit Ioan Grecu.

Arestaţi toţi patru
 

     Dată fiind activitatea lui, nu după mult timp, Ioan Grecu a fost arestat. În 23 aprilie 1957, de Sfântul Gheorghe, l-au ridicat de acasă de lângă familie. În luna august au fost arestaţi şi Nicolae Grecu, fratele său, Nicolae Puia şi Ion Puşcaşu. Au fost depuşi la Securitate în Braşov şi au început anchetele. ,,Locotenentul Popeia le spunea consătenilor mei că dacă eu eram băiat deştept nu sufereau atîta. Voia să-i determine să mă urască, ceea ce nu s-a întâmplat". În toamna lui 1958 a avut loc procesul la Braşov, unde ne-a judecat Tribunalul Militar Cluj. Până la proces cei patru şorşeni au stat încarceraţi la Codlea. Sentinţele au fost dure. ,,Deşi faptele se încadrează la pedeapsa cu moartea, propunem muncă silnică pe viaţă", aşa suna pledoaria avocatului dat din oficiu", spune Grecu.
     Chiar dacă exista sentinţa, ei au fost ţinuţi la Codlea până după Bobotează, ianuarie 1959. Au fost încărcaţi apoi în dubă cu lanţuri la mâini şi la picioare şi depuşi la Aiud.

Coleg de suferinţă cu poetul Radu Gyr
 

     ,,Lui Puia i s-au umflat picioarele foarte tare încât lanţurile îl strângeau provocându-i dureri groaznice. A tras foarte mult, ţipa de durere. La Aiud am rămas timp de o lună împreună într-o celulă. M-au mutat apoi într-o cameră cu alte 42 de persoane. Printre noi erau şi informatori. Ne-au tratat dur şi ne-au aplicat metoda înfometării. Timp de cinci ani m-au ţinut în celulă. Beneficiam doar de puţin timp de plimbare prin curtea închisorii. Am fost obligat să găsesc ceva care să mă ajute să-mi păstrez mintea întreagă. Nevoia, însă, te învaţă. Erau în penitenciar încarceraţi şi Radu Gyr, Nichifor Crainic şi mulţi alţi oameni de onoare ai vremii, legionari. Am învăţat atunci sute de versuri. De folos mi-a fost alfabetul morse. Erau studenţi care ştiau morse. Din celulă în celulă ne transmiteam versurile marelui poet Radu Gyr, care compusese acolo, în gând, sute de versuri. Să pot repeta versurile trimise prin morse mi le scriam pe talpa ghetelor cu o sârmă. Rezistau înscrisurile până la prima plimbare în curtea închisorii. Aşa am învăţat cele 146 de strofe ale Baladei Codrului fără Haiduc şi multe alte poezii pe care le pot reproduce integral şi acum. Radu Gyr avea un regim special. Era scos la plimbare singur, foarte rar şi doar câteva minute. I-am întâlnit acolo pe Virgil Mateiaş, pe Emil Tokaci (era şef de cameră), pe Costică Cişmaşu din Porumbacul de Sus, pe Olimpiu Borzea, care era foarte bolnav şi se chinuia mult. În ultimii doi ani am fost scos la muncă. Făceam sobe, tuburi şi tot felul de obiecte. Aveam în subordine o echipă de 12 preoţi. M-au pus şef de echipă, pentru că m-au văzut bun meseriaş. Am învăţat multe în închisoare de la ingineri renumiţi, precum Gavrilescu. Am făcut multe inovaţii, am copiat o maşină de ouat a englezilor, acumulatoare care reduceau consumurile cu 300% etc. Degeaba ne străduiam că tot bandiţi ne numeau", a povestit Ioan Grecu.

Decretul de eliberare din 1964
 

     Suferinţele celor întemniţaţi la Aiud (şi nu numai) nu pot fi descrise în cuvinte. Cred că nici unii dintre cei care le auzim astăzi nu putem înţelege pe deplin ceea ce a fost cu adevărat în sufletul acelor oameni. Nu putem conştientiza comportamentul malefic al slugăilor comunişti şi nici gândirea lor bolnavă şi satanică. Dacă minutele de plimbare prin curtea unui penitenciar însemnau pentru deţinuţii politic o oază de fericire, o lumină în viaţa lor zilnic întunecată de suferinţă, amploarea şi dimensiunea suferinţei nu ne-o putem imagina. Ne putem oare imagina cum poate ferici pe cineva un dialog imaginar cu o creangă de bozie ce creşte pe zidul unei închisori? Nu cred, dar a existat aşa ceva. Foştii deţinuţi politic s-au încurajat şi au găsit resursele fizice şi psihice necesare să facă faţă cu fruntea sus la toate metodele inumane la care au fost supuşi de către reprezentanţii ciumei roşii. Cum au reuşit? Printr-o educaţie de durată, în timpul Mişcării Legionare, pe care şi-au însuşit-o şi care s-a dovedit a fi un succes. Ioan Grecu este o dovată a acestor afirmaţii. Ca şi Nea' Grecu mai sunt mulţi care ne pot convinge nu doar povestind şi derulând firul istoriei acelei vremi, ci doar privindu-le faţa, mâinile şi ochii care exprimă durere şi dezamăgire. În interiorul sufletului lor, aceşti oameni care au trecut prin tăvălugul comunist spun cu tărie şi cu convingere că oricând ar lua de la capăt lupta împotriva a tot ceea ce nu este drept şi cinstit pentru poporul român. Pentru Ioan Grecu şi pentru toţi deţinuţii politic, botezaţi de comunişti -bandiţi- decretul din 1964 a însemnat eliberarea din închisori. Ca o ultimă umilinţă în Aiud a fost "spovedania" în faţa tuturor colegilor de suferinţă şi a conducerii penitenciarului. Trebuia să spună cu voce tare că regretă ceea ce au făcut, că nu se vor mai împotrivi partidului şi să ponegrescă Mişcarea Legionară şi pe conducătorul ei. Ioan Grecu a participat la o astfel de analiză, dar spovedania lui a fost cu totul altfel decât s-au aşteptat şefii închisorii.
     ,,Nu puteam să urlu în gura mare în faţa tuturor ceea ce-mi pretindeau ei. Am refuzat. Am spus în schimb că aş lupta împotriva comuniştilor indiferent unde m-aş afla, pentru că ştiam de ce sunt în stare. Am văzut cum toată munca omului de un an era luată de către ei. Eram cu batoza la treierat în Ileni. Metea trebuia să dea dare 100 de saci de grâu pentru că era considerat chiabur. Nu rămăsese cu nimic din recolta acelui an. Cum puteam să-i laud pe nemernici după astfel de acte şi să defăimez Mişcarea care lupta pentru binele nostru al tuturor. Reacţia mea m-a costat încă 3 luni de închisoare după eliberarea tuturor deţinuţilor. M-am întors acasă abia în august 1964, după 7 ani de detenţie", a spus Ioan Grecu.

Nu şi-a mai recăpătat casa
 

     După arestarea lui Ioan Grecu, familia a rămas fără nici un sprijin. Eugenia, soţia lui, trebuia să îngrijească cei 5 copii minori, cel mai mare având doar 12 ani. I-a fost confiscată toată averea, toate bunurile şi casa. Singura sursă de venit era munca în colectiv. Eugenia muncea zi lumină la câmp şi abia reuşea să câştige mâncarea pentru pruncii ei. Copiii nu au fost primiţi în şcoală pentru că erau fii de "bandit". Au fost acceptaţi la cursuri în Felmer şi Calbor abia după ce Eugenia a divorţat de soţul ei. Un alt divorţ forţat, de data aceasta pus la cale de un anume Filip, slugoi al securităţii. Fiica lor cea mare a fost înfiată de o mătuşă pentru a putea urma şcoala sanitară din Braşov. După eliberarea din închisoare cei doi soţi divorţaţi s-au recăsătorit şi şi-au reluat viaţa de familie crescîndu-şi copiii. ,,M-am angajat la ferma din sat. După puţin timp a venit un ordin să mă prezint la Centrul Cinematografic Braşov. Am semnat cu ei contractul de muncă şi mi-am reluat lucrul dar la Cinema Făgăraş. Acolo m-au supravegheat tot timpul. Comandantul Bâlbă al Securităţii m-a abordat deseori pentru a mă convinge să devin informator. Nu renunţaseră la practicile lor. I-am refuzat de fiecare dată. Am lucrat 20 de ani acolo. În paralel am pus în practică ceea ce am învăţat în timpul detenţiei. Am confecţionat aparate de sudură. M-am pensionat în 1982" a spus Ioan Grecu. Primea o pensie de vechime, o indemnizaţie de fost deţinut politic şi una de veteran de război. Soţia lui, Eugenia, după zeci de ani de muncă la CAP, avea doar o pensie de 80.000 de lei vechi pe lună. ,,Noul regim instaurat după '89 mi-a dat speraţe, dar acestea s-au spulberat. Nici după 10 ani de democraţie nu pot să-mi recapăt casa confiscată în anii prigoanei comuniste. Dacă mă gândesc şi la haosul din ţară pot spune că nu s-a realizat nimic din ceea ce se aştepta. Toţi au fost şi sunt o apă şi un pământ. Păcat de neam şi ţară. Cred că românul din noi odată şi odată se va trezi la realitate şi va scoate la lumină adevăratele valori ale neamului nostru", a încheiat Ioan Grecu din Şoarş. Ioan Grecu a decedat în aprilie 2004, în prima zi după Duminica Tomii şi este înmormîntat în cimitirul din sat, iar soţia sa, Eugenia, tot în aprilie după trei ani, prima zi după Duminica Tomii din 2007. Nicolae Gecu a decedat în 2001, iar soţia sa, Lucreţia, în 2004. Mormintele lor sînt în cimitirul satului Şorş, unul lîngă altul.
(Lucia Baki- Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc, vol III)

Eroii anticomunişti din comuna Şoarş:
 

- Satul Şoarş: Ioan Grecu, Nicolae Grecu, fratele său, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, Nicolae Puia- 15 ani de muncă silnică şi Ion Puşcaşu condamnaţi la muncă silnică pe viaţă; Ion Roman- directorul băncii din Şoarş. Au efectuat cîte 7 ani pentru că în 1964 a fost dat Decretul de eliberare pentru toţi foştii deţinuţi politic din închisori şi lagăre. Eugenia şi Lucreţia Grecu au fost sprijinitoare pentru luptătorii anticomunişti.
- Satul Bărcut: Ieronim Mihai, ţăran, Ieronim Albu, comandor.
- Satul Felmer: Moise Bărcuţean- 10 ani de muncă silnică; Ioan Bărcuţean, elev, Vasile Câlţea, Moise Câlţea, notar, Cornel Câlţea, student, Nicolae Codrea, medic, toţi condamnaţi. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,În Decembrie 1989 a fost lovitură de stat“

 

      Se împlinesc în curînd 28 de ani de la evenimentele sîngeroase din Decemrie 1989, cînd românii au ieşit în stradă pentru a-şi cîştiga libertatea în faţa unui regim dictatorial condus de Nicoale Ceauşescu. Dacă pînă la fuga soţilor Ceauşescu (22 Decembrie 1989), s-au înregisrat zeci de victime în rîndul populaţiei, după aceasta numărul morţilor a crescut, depăşind 1000. Faptul explică preluarea conducerii ţării de către perestrokişti printr-o lovitură de stat, adică acei conducători formaţi la Moscova lui Mihail Gorbaciov. Emoţia publică a românilor de a ieşi în stradă pentru a răsturna regimul Ceauşescu a fost valorificată la maxim de grupul ce se pregătea să preia conducerea încă din 1984. Evenimentele au fost pregătite la întîlnirea de la Malta a preşedinţilor SUA şi URSS, iar forma de acţiune a fost decisă ulterior, 4 decembrie 1989, la Moscova, unde au fost invitaţi preşedinţii ţărilor comuniste. În cei 28 de ani ce s-au scurs, românii nu cunosc adevărul despre acele evenimente, istoricii nu l-au spus răspicat, politicienii nici atît. În schimb, jurnaliştii au încercat să despice firul în patru în ziare sau în emisiuni televizate. Concluzia a fost una singură, lovitură de stat, una sîngeroasă care a dat mulţi morţi şi răniţi.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 621 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 743
Număr afişări conţinut : 3956217

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare