Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Cum văd ruşii harta Europei în 2035
Cum văd ruşii harta Europei în 2035 Imprimare Email
Scris de MF   
Marţi, 14 Octombrie 2014 10:47

 

 

      O hartă publicată în presa rusă arată cum unele aspiraţii expansioniste ale Kremlinului au devenit realitate, ridicând noi semne de întrebare cu privire la momentul în care au apărut planurile de anexare a Peninsulei Crimeea. Acum doi ani, în presa rusă era rostogolită o hartă a Europei. Sursa era „Express Gazeta”, un cotidian tabloid care se face remarcat pentru titlurile senzaţionaliste. Harta ar fi fost elaborată, susţineau jurnaliştii ruşi, de „experţi în geopolitică” pe care nu-i numea, care ar fi folosit şi lucrări ale analiştilor Alvin Toffler, Zbignew Brzezinski şi Samuel Huntington. Atunci, harta era considerată cel mult o încercare de a aţâţa spiretele naţionaliste în rândul categoriei de ruşi nemulţumiţi de declinul Rusiei în rândul puterilor mondiale.

Aceleaşi graniţe trasate ca în 2012
 

     Harta a fost reluată recent de publicaţiile internaţionale şi, deşi ea nu a suferit nicio modificare, o graniţă s-a schimbat categoric: cea a Ucrainei. Aşa cum anunţa harta acum doi ani, Peninsula Crimeea a trecut înapoi la Rusia, de care a aparţinut până în 1953. Aceeaşi hartă delimitează estul separatist al Ucrainei, care ar urma să treacă tot la Rusia. După aceste schimbări, Kievul şi-ar pierde ieşirea la Marea Neagră, iar întreaga coastă de nord a acesteia ar cădea sub controlul Moscovei. Aceasta ar fi însă doar una dintre schimbările de la graniţa Uniunii Europene. Treptat, tot mai multe state din vestul şi centrul continentului, „inima” UE, ar începe să se dezintegreze, roase din interior de tensiunile separatiste. Ruşii descriu astfel o Europă falită din punct de vedere moral şi economic, retorica fiind din acelaşi registru perfecţionat în timpul URSS. Acelaşi discurs s-a putut auzi şi în ceea ce priveşte anexarea Crimeei şi criza din Ucraina: Moscova se prezenta drept un bastion al păcii şi securităţii internaţionale, în timp ce NATO este descris drept agresorul care înaintează nepermis de mult spre graniţele Rusiei. Astfel, declinul moral şi economic atrage scinarea pentru aproape toate marile ţări din UE.

Regatul nu mai e unit
 

     Astfel, ruşii prevăd că scoţienii vor alege independenţa de Londra la referendumul din septembrie 2014 (n.r. nu s-a întîmplat deocamdată), şi Irlanda de Nord dă curs chemării de a se alătura Irlandei ca parte a unui stat reunificat. Marea Britanie rămâne formată doar din Anglia şi Ţara Galilor.

 

 

 
 
 
 
 
 

Spania pierde Ţara Bascilor şi Catalonia
 

 

     Nici mişcările separatiste din Spania, mult mai accentuate, nu rămân fără deznodământ în viziunea ruşilor. Madridul ar pierde controlul asupra Ţării Bascilor, dar şi asupra Cataloniei. Deja, în aceste regiuni circulă deja monede alternative, populaţia locală fiind nemulţumită de euro şi de criza care a izbucnit în zona euro acum trei ani. În plus, catalanii au votat deja într-un referendum local independenţa de Spania.

Franţa rămâne fără Piemont şi Alsacia
 

     Bascii nu se limitează însă la pământ spaniol şi se extind spre nord, ocupând doar o zonă de coastă din sudul Franţei. Piemontul ar alege, iar Alsacia-Lorena ar reveni Germaniei, de care a aparţinut până la Primul Război Mondial.

Germania câştigă cel mai mult
 

     Ajungem astfel la primul câştig teritorial al Germaniei care, după Rusia, bineînţeles, câştigă cel mai mult în noua ordine trasată de ruşi. Germania ar prelua şi Luxemburgul, iar jumătatea de nord a Belgiei ar trece la Olanda, în timp ce sudul rămâne independent, cu numele Valonia. Tot în favoarea Germaniei, Polonia ar pierde Pomerania, Silezia şi Prusia.

Liga Nordului ia jumătate din Italia
 

     Felul în care „experţii în geopolitică” au desenat noua hartă a Italiei acum doi ani arată că, măcar la nivel politic, nu au fost exageraţi. Ruşii au tăiat simplu Peninsula Italiană la mijloc, de la Ancona la Piombino, iar partea de nord se va numi Liga Nordului, după partidul care tocmai a bifat o reuşită majoră la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai.

Ungaria îşi vede visul cu ochii şi devine mare
 

     Schimbările sunt majore însă în zona de graniţă a Uniunii Europene. România, Moldova, Ucraina şi Serbia ar urma să aibă alte graniţe. În primul rând, iar o parte din Transilvania ar trece la Ungaria, după cum îşi doresc extremiştii din Jobbik, şi el partid intrat în Parlamentul European.

România se uneşte cu Moldova şi are graniţă cu Rusia
 

     România ar prelua însă Republica Moldova, dar fără regiunea separatistă Tranistria, care s-ar alipi Rusiei ajunsă astfel la un pas de Delta Dunării. Şi regiunea Cernăuţi s-ar întoarce la România, iar nordul acesteia s-ar rupe şi el de Ucraina şi s-ar concentra în statul independent Galiţia, care ar prelua şi regiunea Helm de la Polonia.

Ce pierd ruşii
 

     Nici bulgarii nu ies bine din planurile ruşilor. Ei ar urma să cedeze Burgasul, port de importanţă strategică, în favoarea Turciei. Spre est, Abhazia s-ar uni oficial cu Rusia, dar ar primi înapoi Oseţia de Sud. În mod straniu, ruşii desenează pe hartă şi o pierdere. Rusia ar renunţa la Caucaz, care s-ar transformat în emirat.

Noua Rusie de lângă noi
 

     Imediat după episodul Crimeea, care astăzi pare mai degrabă uitat, analiştii internaţionali au început să atragă atenţia asupra tensiunilor separatiste din estul Ucrainei. În câteva zile, pro-ruşii cereau independenţa de noile autorităţi de la Kiev, pe care nu le recunosc. Criza continuă şi astăzi, în ciuda unui simulacru de referendum local organizat la 16 mai şi a alegerilor naţionale de la 25 mai. Separatiştii nu-l recunosc pe Petro Poroşenko, noul preşedinte, drept lider legitim. Iar harta focarelor separatiste s-ar plia perfect pe aspiraţiile expansioniste ale Rusiei. În aprilie, după ce anexase Crimeea, iar criza din estul Ucrainei se accentua, Vladimir Putin readucea în atenţie sintagma „Noua Rusie”. Aş vrea să vă reamintesc: teritoriul care se numea Novorossiya pe vremea Imperiului Ţarist - Harkov, Lugansk, Cherson, Nikolaev şi Odesa - nu făceau parte din Ucraina, pe atunci”, spunea Vladimir Putin într-o sesiune-maraton de întrebări şi răspunsuri cu jurnaliştii acreditaţi la Kremlin. Dacă vom conecta aceste puncte între ele, vedem nu doar estul tulburat de separatism al Ucrainei, ci întreaga parte de sud a ţării, de-a lungul coastei Mării Negre şi până la graniţa cu Moldova şi problematica regiune separatistă Transnistria, unde „forţele pacificatoare” ruse au fost mobilizate din 1994. Adică exact cum apare ea şi pe harta „experţilor în geopolitică”. Deocamdată, singura zonă care pare să se ralieze mai greu către înfiinţarea „Noii Rusii” este chiar Odessa, unde tendinţele separatiste s-au domolit în ultima perioadă. Oraşul a avut chiar şi o prezenţă ridicată la alegerile prezidenţiale. Şi Kievul a reacţionat însă diferit. În timp ce operaţiunile din Donbas au început sub semnul unei ofensive ridicole a armatei ucrainene, care s-a soldat cu şase tancuri căzute în mâinile separatiştilor, intervenţia în Odessa a fost mult mai fermă. Iar asta în primul rând pentru că mizele sunt mult mai mari: oraşul port este principala deschidere la Marea Neagră a Kievului. La Odessa s-a înregistrat şi cea mai dură lovitură pentru separatişti: 40 dintre aceştia au murit în Casa Sindicatelor în care se baricadaseră atunci când luptau cu armata. Ancheta a arătat că aceştia au murit intoxicaţi, în urma unui incendiu izbucnit în condţii încă neclare.

Dorinţele şi frustările Rusiei
 

     Potrivit Foreign Policy, Rusia anului 2035 va fi una fragmentată, islamizată şi suferind de pe urma unei ascensiuni puternice a Germaniei, dar, în egală măsură, se arată în articole, că acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Moscova îşi menţinea statutul de mare putere după prăbuşirea URSS, în 1991.
,,Râdeţi cât vreţi, concluzionează Foreign Policy. Oricât de ridicol ar putea să pară acum, comparând cu modul în care lucrurile arătau în 2012, situaţia pare să se mişte în această direcţie". Dacă ne-am refri la Europa de Vest, Europa Centrală şi Europa de Est, graniţele văzute de ruşi ar fi următoarele:

Europa de Vest
 

     Hărţile prezentate de Express Gazeta prezintă o Europă de Vest mai fragmentată în anul 2035, drept urmare a decăderii morale şi a falimentului economic, de care vorbeşte acum preşedintele Putin. Marile state europene vor suferi de pe urma secesiunii. După separarea Scoţiei şi Cataloniei, ca urmare a referendumurilor din 2013, Irlanda de Nord se va integra în Republica Irlanda, astfel ca Regatul Unit va rămâne doar cu Anglia şi Ţara Galilor. Va urma apoi declararea independenţei Ţării Bascilor, iar Spania se va transforma într-o confederaţie.
Şi Franţa va pierde teritorii fie în favoarea Ţării Bascilor, fie prin pierderea efectivă a Corsicii, dar şi a Alsaciei şi Lorenei, provinciile veşnic disputate cu Germania. Totodată, în sudul Franţei, cel mai probabil cu capitala la Marsilia, va apărea un stat independent, denumit de experţii ruşi “Piemontul Arab”. Belgia se va scinda între Flandra, ce se va uni cu Olanda, şi Valonia, care va încăpea în mâinile Franţei.

Europa Centrală
 

     Italia se va scinda din cauza clivajului economic nord/sud. Noul stat din nordul Italiei se va întinde până la graniţa dintre provinciile Toscana şi Lazio, în timp ce Roma va fi capitala statului sudic, un stat prea slab economic pentru a împeidica secesiunea Sardiniei.
     Bosnia şi Herţegovina – un produs al diplomaţiei SUA, după cum scrie Express Gazeta – va fi împărţită între Croaţia şi Serbia. În compensaţie pentru pierderea teritoriilor musulmane de aici, Turcia va obţine crearea Albaniei Mari, prin unirea Albaniei cu Kosovo şi cu porţiuni din Serbia şi Macedonia.
     Ungaria revizionistă va reuşi să îşi recupereze o parte din teritoriile pierdute în 1918, în special în dauna României, prin anexarea unei părţi din Transilvania şi a Voivodinei. În viziunea publicaţiei ruse, Polonia va fi pedepsită pentru alierea cu Vestul şi, până în 2035, va fi dezmembrată chiar de către actualii parteneri. Germania va anexa Pomerania şi Silezia, dar şi Prusia de Est (Rusia retrăgându-se din actuala sa exclavă Kaliningrad). Cât priveşte Ucraina, o mică parte din Ucraina de vest îşi va declara independenţa, dar din noul stat se va desprinde Transcarpatia, care va fi imediat anexată de Ungaria.

Europa de Est
 

     Până în 2035, Rusia îşi va extinde dominaţia asupra tuturor teritoriilor în care există o majoritate etnică rusă. Astfel, Belarus va deveni doar o nouă republică a Federaţiei Ruse, iar statele baltice vor pierde părţi din teritoriu în favoarea Moscovei. Ucraina de est va deveni, de asemenea, o provincie a Rusiei.
“Experţii” citaţi de Express Gazeta preconizează însă că, pentru a se compensa pierderea unei părţi din Transilvania, România se va reuni cu actuala Republică Moldova (fără Transnistria) şi cu Bucovina de Nord. În schimb, Bulgaria va fi pedepsită de Turcia, care va ocupa o zonă mare în jurul portului Burgas, acolo unde se va stabili bună parte din numeroasa minoritate turcă din Bulgaria. În Caucaz, Georgia va plăti scump apropierea actuală faţă de Vest. Ţara va fi practic ruptă în doua printr-un coridor care va lega Armenia de aliaţii ruşi. Apoi, Georgia va pierde actuala republică separatistă Abhazia, care va fi anexată de Moscova.

Cum a ajuns Europa de Est sub talpa lui Stalin
 

Churchill, Roosevelt şi Stalin la întâlnirea de la Yalta
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa de Est, cu largul concurs al Marii Britanii şi SUA, a intrat timp de aproape 50 de ani în sfera de influenţa a URSS-ului. În cartea sa „Diplomacy”, istoricul american Henry Kissinger, fost Secretar de Stat, scrie, citat de historia.ro că adevăratul lider al coaliţiei Naţiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a fost Roosevelt, ci Stalin.
Stalin a încercat şi a reuşit nu doar să readucă în cadrul statului sovietic fostele teritorii ţariste desprinse în timpul revoluţiei bolşevice, ci să extindă cât se poate de mult influenţa şi puterea URSS-ului.
Dacă urmărim acest aspect, determinant în privinţa politicii externe promovate de dictatorul sovietic, putem înţelege că în aceeaşi notă se înscriu deopotrivă Pactul Ribbentrop-Molotov (prin care Polonia era împărţită, iar România pierdea Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa) şi Conferinţa de la Yalta (prin care se definesc multe din graniţele actuale ale Europei). Odată intrat în război de partea Aliaţilor, Stalin a ştiut să extragă de la aceştia avantaje maxime.

„Un petic de hârtie"
 

     A înţeles importanţa momentului potrivit în toate negocierile. Dacă în 1941 era de aşteptat ca Aliaţii să se opună pretenţiilor teritoriale ale Uniunii Sovietice, situaţia s-a schimbat în momentul în care Armata Roşie şi-a început ofensiva spre Vest. În 1943, la Teheran, Churchill acceptă integrarea estului Poloniei în URSS pentru a-i face pe plac lui Stalin, deşi acesta nici măcar nu ridicase problema. Una dintre surprizele de la Teheran a fost faptul că preşedintele SUA, Franklin Roosevelt, a fost găzduit, spre consternarea lui Churchill, în incinta Ambasadei URSS din capitala Iranului. Europa de Est a fost reconstruită după bunul plac al lui Stalin şi cu acordul celorlalţi doi mari lideri ai momentului, care aveau nevoie ca trupele sovietice să termine ofensiva împotriva lui Hitler, fără a se gândi prea mult la consecinţele ulterioare.
     Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Yalta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990, stă mărturie asupra acestui lucru: România: Rusia - 90%, ceilalţi - 10%; Grecia, Marea Britanie (de acord cu SUA) - 90%, Rusia - 10%; Iugoslavia - 50-50%; Ungaria - 50-50%; Bulgaria: Rusia - 75%, ceilalţi - 25%.
     Despre Polonia, deşi nu s-a discutat la Conferinţa de la Yalta, soarta îi era pecetluită. În viziunea lui Stalin aici nu putea fi altceva decât un guvern pro-sovietic, cu toate că Aliaţii sprijineau guvernul polonez aflat în exil la Londra din 1939.

Armata Roşie şi noii lideri
 

     În privinţa Cehoslovaciei, dezvăluirile pe care fostul director general al NKVD-ului, Pavel Sudoplatov, le face în lucrarea Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, sunt edificatoare. Acesta spune că preşedintele Eduard Beneş ar fi fost recrutat de NKVD, ajutat să fugă de trupele naziste şi plătit să stea la Londra în timpul războiului. După război, Stalin îl pregătise pe Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei şi l-a trimis chiar pe Molotov să-i spună lui Beneş să se retragă, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă pentru unele state implementarea comunismului a venit firesc pentru că partidul fusese în spatele mişcărilor de partizani, cum este cazul iugoslav, unde înlocuirea regelui cu generalul Tito nu a fost o surpriză, în altele Armata Roşie a adus şi noii lideri care au umplut vidul de putere lăsat în urmă de fugari, cum s-a petrecut în Bulgaria şi în Ungaria.

Churchill, înţeles cu Stalin
 

     În România, lucrurile au stat diferit. Reprezentanţii partidelor politice nu au fugit cu nemţii, iar Regele Mihai I este cel din urmă lider democratic care a părăsit Europa de Est în 30 decembrie 1947.
     Nici bătrânul Churchill nu se aştepta la o asemenea schimbare. După conferinţa de la Yalta, el scria că „săracul Neville Chamberlain a crezut că poate avea încredere în Hitler. S-a înşelat. Însă nu cred că eu mă înşel în privinţa lui Stalin". Un an mai târziu, în martie 1946, Churchill rostea celebrul discurs despre „cortina de fier". Se înşelase amarnic în privinţa tovarăşului Stalin. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 725 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3962264

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare