Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Povestea Fiului Omului
Povestea Fiului Omului Email
Marţi, 15 Aprilie 2014 12:38

 

 

      Toată lumea este o poveste nesfîrşită din care ies alte poveşti. Eroi viteji, dragoni zburători, zmei, vrajitoare, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Cum ar arăta această lume fără ei? Putem spune fără să greşim că în momentul în care se termină poveştile ia sfîrşit şi speranţa. Dar cea mai adevărată şi mai frumoasă este ,,Povestea Fiului Omului“.

Omul cu biciul
 

     Ierusalimul anului 33 al erei noastre. Oraş cosmopolit aflat la graniţa între imperii care au venit şi au apus. O lume colorată, negustori, oameni, santinele romane care căscau a plictiseală, puzderie de copii murdari şi cu feţele arse de soare care se zbenguiau prin colbul drumului iar deasupra, soarele Orientului arunca raze în acea lume de furnici harnice şi atît de minuscule. Un spiriduş stătea ascuns după un palmier şi privea la acel microcosmos pus în mişcare. ,,Pentru ce i-a iubit El pe oamenii ăştia?“ se întreba spiriduşul căutînd cît mai multă umbră, avînd gîtul uscat de sete. ,,Sînt atît de proşti, de înapoiaţi şi de superficiali. A risipit lutul degeaba pe pacostele astea. Şi mai are El pretenţia că este culmea creaţiei Sale. Ptiu!“ Piticul cu coarne de ţap şi coadă de şarpe scuip- nervos în ţărînă. Nu apucă însă să-şi ducă gîndul pînă la capăt căci simţi în spate o arsură puternică şi o pocnitură care-i zgudui timpanele. Un bici de raze incandescente i se încolăci după gît. Spiriduşul căpătă paloarea unui mort viu, timpul se opreşte în loc, Iordanul îşi schimbă cursul în sus iar catîrii încep să meargă înapoi cu spatele. Este aruncat cu putere peste copaci şi cade cu capul în ţărînă. Unul dintre coarne i se rupe. Alte pocnete şi alte arsuri îi fac spatele precum o zebră şi fuge împiedicat ca un om beat încercînd să scape de Heruvimul care-l mîna ca pe un dobitoc. Acum se simţea mult mai prost, mai superficial şi mai dobitoc decît acele furnicuţe pe care le privea în bătaie de joc. Templul lui Solomon, splendoarea Răsăritului. Zidurile falnice şi porţile pe care intrau oamenii cu miei, mirodenii, porumbei şi daruri aduse,chipurile, Domnului. În tinda Casei Domnului stăteau zarafii, vînzătorii şi cumpărătorii sub privirile mulţumite ale preoţilor. ,,Domnul e mare! Astăzi e o zi bogată“ se gîndea unul dintre ei în sinea lui. Vedea aievea punga plină de dinari cu care se va întoarce acasă la soţia durdulie care-l va aştepta în prag şi la dragii lor copilaşi. Toţi graşi, rotofei şi împliniţi de pe urma hoţiilor făcute în numele Celui Preaînalt. Dintr-o dată acea zarvă care prevestea un cîştig frumos se opreşte. Scaune aruncate, mese răsturnate şi zarafii care fugeau care încotro din cauza loviturilor de bici aruncate cu o dibăcie neobişnuită de un tînăr voinic, cu părul ce-i curgea rîuri, rîuri pe spate şi nişte ochi albaştri de culoarea cerului. ,,Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi faceţi din ea peşteră de tîlhari“ răsună vocea Lui precum a unui tunet. În tinda Templului se făcu o hărmălaie de nedescris, negustorii fugeau care încotro ferindu-se de loviturile de bici iar mulţimea se călca în picioare să adune de jos dinarii răsturnaţi odată cu mesele. Santinelele romane postate pe ziduri se amuzau copios de scena care se deschidea în faţa lor. ,,Iudei nebuni“ spune Caius. ,,Am trecut prin trei legiuni şi am luptat în Germania, Galia, Britania şi Dacia dar pe nebunii ăştia nu-i voi înţelege niciodată“ completează Antonius. ,,Este Iisus din Nazaret“ se aude un glas din mulţime. Dintr-o dată toţi cerşetorii, orbii, ciungii şi surdo-muţii dau năvală în curtea Templului. Şchiopii care au apucat să-l atingă pe Omul cu biciul au plecat înapoi alergînd de bucurie, orbii au început să vadă iar muţii să vorbească. Soldaţii romani se uitau unii la alţii nevenindu-le să creadă. Erau de atîta timp în acel Orient şi nu l-au putut înţelege dar ceea ce se întîmpla sub ochii lor întrecea cu mult toate aşteptările. Soarele începea să se afunde în pustia Iordanului. Văzduhul este acoperit de o culoare roşiatică, seara începe să se lase peste zavera acelei zile iar umbra nopţii începe să se întindă peste oraşul lui David. Nazarineanul iese împreună cu ucenicii spre Betania pentru a înnopta.

 

 

 
 
 
 
 

Smochinul şi fariseii
 

 

     A doua zi, la întoarcere, vede un smochin pe cale şi încearcă să ia roade din el pentru că era flămînd dar copacul era sterp. ,,De acum înainte să nu se mai facă rod din tine în veac!“ îi spune El copacului care se usucă pe loc. ,,Cît de grabnic s-a uscat smochinul“ se miră învăţăceii lui. Omul cu biciul, Învăţătorul lor, se întoarce spre ei şi le spune: ,,Adevăr grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, nu numai aceasta cu smochinul veţi face, dar şi acestui munte de-i veţi zice: ridică-te şi aruncă-te în mare, aşa va fi. Şi toate cîte veţi cere, rugîndu-vă cu credinţă, veţi primi“ Şi intrară din nou în Templu învăţîndu-i pe oameni nişte lucruri pe care de la preoţii lor nu le-au auzit niciodată în afară de ,,corban“, ,,dijmă“ sau ,,zeciuială“ Nu trecu multă vreme şi se apropiară de ei un grup de caftangii cu bărbile pînă la brîu. Erau cei care ţineau în mînă pîinea şi cuţitul. ,,Cu ce putere faci acestea? Şi cine ţi-a dat ţie puterea aceasta? mîrîi cel mai bătrîn dintre ei. ,,Vă voi întreba şi eu pe voi un cuvînt, pe care de mi-l spuneţi, şi eu vă voi spune vouă cu ce putere lucrez acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni?“ le întoarce El răspunsul. ,,Nu ştim“ au spus cioclii băgaţi în ceaţă. ,,Nici eu nu vă spun cu ce puteri lucrez acestea“ le răspunde ferm omul care cu o zi înainte le-a dat peste cap un cîştig de un an de zile.

Dinarul
 

     Fariseii scoteau fum pe nări şi foc pe gură. Se simţeau umiliţi şi învinşi în orgoliul şi toată ştiinţa lor deprinsă din tinereţe. Ei, cunoscătorii de norme şi reguli, una mai ,,divină“ decît cealaltă. Umiliţi de un tînăr venit de nu ştiu unde. Asta era prea de tot. ,,Trebuie să-l prindem cu ceva şi să-l dăm pe mîna romanilor“ îşi făceau ei socoteala. Şi-au trimis iscoadele la El. Portăreii s-au dus de L-au întrebat mieros: ,,Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-ţi pasă de nimenea, pentru că nu te uiţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci nouă, cum ţi se pare ţie? Se cade să dăm dajdie Cezarului sau nu?“ Dintr-o dată se simt pătrunşi de nişte ochi albaştri şi profunzi. Pe şira spinării simt sudori reci. ,,Ce mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-mi banul de dajdie“ Ei îi aduc un dinar. Atunci îi întreabă: ,,Al cui e chipul de deasupra?“ ,,Al Cezarului“ spun ei prinşi ca nişte peşti în mrejele pescarului. Rabi Joshua se întoarce către ei şi le spune rîzînd: ,,Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sînt ale lui Dumnezeu“ Nimeni n-a mai îndrăznit să-l întrebe nimic din ziua aceea. Doar să uneltească.

Liderii
 

     Sînt plini de ei, aroganţi, împînzesc pămîntul, nimic nu s-a schimbat decît vremurile: în loc de caleşti merg în maşini luxoase iar în loc de cete înarmate cu bîte şi săbii sînt păziţi de oameni cu ochelari fumurii înarmaţi cu arcuri care scuipă foc. Liderii! Politici şi religioşi. O mînă o spală pe alta iar de-a lungul vremii crima şi turnătoria au devenit argument pentru ,,apărarea credinţei“ De la procesul vrăjitoarelor şi pînă la procesele politice din zilele noastre cu mascaţi, cameramani şi ziarişti de casă arătînd mulţimilor de neghiobi ce bun e Liderul! Şi cum apără el...Ce? Dar de peste veacuri răsună vocea Nazarineanului pentru fariseii politici şi religioşi: ,,Cărturarii şi Fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate cîte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, ci ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac să fie priviţi de oameni (N.R- acte de caritate în văzul camerelor de luat vederi, filantropie ); căci îşi fac filacteriile late şi-şi măresc ciucurii de pe poale. Le place să stea în capul mesei, la ospeţe, şi în băncile dintîi, în sinagoge ( N.R-biserici, instituţii, pomeni, mese şi agape mai mult sau mai puţin ,,frăţeşti“ ), Şi să se închine lumea, Şi să li se închine lumea în tîrguri şi să-i numească oamenii: Rabi. Voi însă să nu vă ziceţi Rabi, că unul este Învăţătorul vostru; ci voi sînteţi fraţi. Şi să nu numiţi tatăl vostru pe pămînt pe nimeni, că tatăl vostru unul este, cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că învăţătorul vostru este unul: Hristos. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Iar cine se va înălţa pe sine, se va smeri, şi cine se va smeri pe sine, se va înălţa. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi! Vai vouă fariseilor şi cărturarilor făţarnici, că mîncaţi casele văduvelor şi de ochii lumii vă rugaţi rugăciuni lungi; pentru aceasta mai multă osîndă veţi lua! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit, şi cînd a ajuns, îl faceţi fiul Gheenei încă o dată cît voi! Vai vouă, povăţuitorilor orbi, care ziceţi: Cel ce se va jura pe Templu, nu e nimic dator, dar cel ce se va jura pe aurul templului este dator! Nebuni şi orbi! ce este mai mare; aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar, nimic nu este dator, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este dator. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul?...Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi! Povăţuitori orbi care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înlăuntru sînt pline de hrăpire şi de necumpătare! Fariseule orb, curăţă întîi lăuntrul paharului şi al blidului, ca să fie curat şi pe dinafară! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că semănaţi cu mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înlăuntru însă sînt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia!...Şerpi, pui de năpîrcă, cum veţi scăpa de osînda Gheenei? De aceea, iată eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagoge şi veţi urmări din oraş în oraş. Ca să cadă asupra voastră tot sîngele drepţilor, răspîndit pe pămînt, de la sîngele dreptului Abel, pînă la sîngele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pa care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevăr grăiesc vouă: vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime! Ierusalime ( N.R-Ierusalimul istoric şi cel simbolic-opulenţa, setea de putere şi de îmbogăţire, rapacitatea unora; capitalele spirituale şi politice de-a lungul istoriei-acestea sînt profeţii ), care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine, de cîte ori voit-am să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii ei, sub aripi, dar nu aţi vrut! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; Căci vă zic vouă, că de acum nu mă veţi mai vedea, pînă cînd nu veţi zice: Binecuvîntat este cel ce vine întru numele Domnului!“

Ungerea
 

     Le vorbea despre ură, egoism, mulţumirea de sine; iubire, milă, compătimire, plata tuturor faptelor, Patimile Sale, Răstignirea, moartea şi Învierea dar ei încă nu înţelegeau acele cuvinte. Între timp se apropie de El o femeie cu un albastru de mir de mare preţ şi i-l toarnă pe cap pe cînd El şedea la masă. Toate acestea se întîmplau în casa lui Simon Leprosul. Unora li s-a părut un lucru necugetat: ,,Căci mirul acesta putea să fie vîndut scump, iar banii daţi săracilor“ a spus unul dintre ei. Acesta era Iuda Iscarioteanul, cel ce avea să-l vîndă. Dar nu pentru că-i păsa lui de săraci, ci pentru că ,,ochiul dracului“ intrase în sufletul lui. ,,Pe săraci pururea îi aveţi cu voi dar pe Mine nu mă aveţi pururea. Căci ea, turnînd mirul acesta pe trupul meu, a făcut-o întru înmormîntarea Mea“ Spiriduşul, rănit şi şchiop, pitic şi urît, care mai purta urmele biciului slobozit de luptătorul venit din Cer; se apropie de Iuda şi îi şopti ceva la ureche. Iuda privea orbit la nardul de mir şi se gîndea ce bani frumoşi putea face cu acesta. Căscă gura a uimire şi un şarpe se strecură pe ea. Apostolul lui Hristos, alesul, nu-şi putu păzi mintea şi gîndurile. Discipolii satanei l-au ademenit în mrejele lor. Fugi în noapte şi bătu la uşa popilor: ,,Ce voiţi să-mi daţi, şi eu îl voi da în mîinile voastre?. ,,Treizeci de arginţi“ fu răspunsul sec al acestora.

Ultima Cină
 

     Sublima Carte, cartea cea de căpătîi a omenirii spune în continuare povestea tristă a nopţii şi a zilei, a întunericului şi a răsăritului de soare, a durerii şi cea a Izbăvirii; a morţii şi a Învierii, istoria biruinţei Binelui asupra răului, luminii asupra întunericului. Noapte şi zi, întuneric şi lumină, apus şi răsărit. Toate le găsim într-o singură Carte, restul cărţilor scrise de alţi înţelepţi sînt doar frînturi, pe cînd Cartea cuprinde totul. Şi ea ne spune: ,,În cea dintîi zi a Azimilor, au venit ucenicii la Iisus şi l-au întrebat: Unde voieşti să-ţi gătim, ca să mănînci Paştile? El le-a răspuns: Mergeţi în oraş, la cutare, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: timpul meu este aproape; la tine voi să fac Paştile cu ucenicii mei! Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au gătit Paştile. Iar cînd s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Şi pe cînd mîncau, Iisus a zis: Adevăr grăiesc vouă: unul dintre voi mă va vinde. Atunci ei, întristîndu-se foarte, începură să-i zică fiecare, unul după altul: Nu cumva eu sînt, Doamne? Iar El răspunzînd a zis: Cel ce a întins cu Mine mîna în blid, acela mă va vinde. Într-adevăr, Fiul omului se vinde. Mai bine era de omul acela dacă nu se mai năştea. Atunci Iuda, cel ce l-a vîndut, deschizînd gura a întrebat: Nu cumva sînt eu, Învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis-o. Iar pe cînd mîncau, Iisus luînd pîinea, a binecuvîntat, a frînt şi dînd ucenicilor a zis: Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luînd paharul şi mulţumind, le-a dat lor zicînd: Beţi dintru acesta toţi; Că acesta este sîngele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor. Ci vă spun vouă, nu voi mai bea de acum din acest rod al viei, pînă în ziua aceea cînd îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui meu“

Noaptea cea de pe urmă
 

     Au ieşi la Muntele Măslinilor cîntînd. ,,Toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei. Dar după Învierea mea, voi merge mai nainte de voi în Galileia“ le spune El. ,,Eu niciodată nu te voi părăsi“ strigă Petru din toţi rărunchii. Rabi se întoarce spre el spunîndu-i: ,,Mai înainte de a cînta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine“ Luna se ridică ca o făclie pe bolta cerului luminînd Ghetsimanii. Toţi ucenicii au adormit, chiar şi Petru împreună cu Iacob şi Ioan pe care i-a luat mai aproape de Sine. Omul-Dumnezeu îşi simţea singurătatea şi sfîrşitul cît mai aproape. Nu mai era mult dar începu să se teamă. Simţea frica pînă-n măduva oaselor. Picioarele nu-l mai ţineau, neputinţa şi slăbiciunea firii omeneşti îl făcură să cadă în genunchi: ,,Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta, însă nu precum voiesc eu, ci precum voieşti Tu“ Ridică ochii spre cer dar de acolo nu mai auzi nici un glas ca atunci cînd a îngenuncheat înaintea vărului său Ioan în apele Iordanului ca să fie botezat. De această dată cerul era mut şi El era înconjurat doar de linişte, o linişte terifiantă ce anunţa furtuna. Se auziră glasuri şi văzu făclii. Oamenii lui Ana şi Caiafa însoţiţi de cîţiva soldaţi romani au apărut dintre copaci. Iuda, livid la faţă şi cu un gest teatral se apropie de El tremurînd şi îl sărută. Sărutul, sabia cea cu două tăişuri, iubirea şi trădarea la un loc. L-au dus la Caiafa arhiereul şi l-au pus în curtea acestuia. Petru s-a strecurat înăuntru printre ceilalţi servitori pentru că toţi ceilalţi au fugit mîncînd pămîntul. Îi auzea pe martorii mincinoşi spunînd: ,,Acesta a grăit că poate să dărîme lăcaşul lui Dumnezeu şi să-l clădească la loc în trei zile“ ,,Juru-te pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“ a zbierat Caiafa. ,,Tu ai zis-o-îi răspunde ,,Omul“-de acum veţi vedea pe Fiul omului şezînd de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului“ Caiafa, plin de fericire în sufletul său că a găsit acuzarea, face un gest teatral mimînd durerea: îşi sfîşie hainele de pe el şi ţipă: ,,Hulă a adus lui Dumnezeu! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum aţi auzit hula lui“ Sunetul cucuvelei se auzi în noapte. ,,Este vinovat de moarte“ spun fariseii din jur. Petru se apropie de focul lîngă care se încălzeau slugile arhiereului. O servitoare din casa Caiafei se apropie de el spunîndu-i: ,,Şi tu erai cu Iisus Galileianul“ ,,Nu ştiu despre ce vorbeşti“ răspunde Petru simţind frigurile morţii. Şarpele începu să urce pe copac unduindu-se prin roua frunzelor. Ochii îi sticleau în întuneric trădînd o bucurie glacială. Petru se îndepărtă de ei şi se îndreptă spre poartă. Inima îi bătea cu putere iar picioarele de-abia îl mai duceau. O altă servitoare se apropie de el şi începu să strige: ,,Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul“ Petru se îndepărtă spunînd: ,,Nu cunosc pe omul acesta“ Într-o clipă este înconjurat şi de ceilalţi care-i spuneau: ,,Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi vorbirea ta te dă pe faţă“ ,,Nu cunosc pe omul acesta“ strigă Petru în timp ce o luă la fugă. Cocoşul a început să cînte. Privirea lui se întîlni cu cea a Învăţătorului. Îşi aduse aminte de cuvintele Sale: ,,Mai nainte de a cînta cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori“ Încă o dată Rabi îl privi cu milă. Atunci Petru fu zguduit de plîns. Şarpele rîdea iar o negură întunecată acoperi pînă şi luna.

Iisus şi Pilat
 

     ,,Iar în faptul dimineţii-spune Cartea-toţi mai marii preoţilor şi bătrînii poporului au ţinut un sfat împotriva lui Iisus, ca să-l omoare. Apoi legîndu-l l-au dus şi l-au predat lui Ponţiu Pilat, procuratorul. Atunci Iuda, cel ce l-a vîndut, văzînd că a fost osîndit la moarte, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrînilor cei treizeci de arginţi zicînd: Greşit-am de am vîndut sînge nevinovat. Ei îi răspunseră: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Apoi s-a dus şi s-a spînzurat. Iar mai marii preoţilor luînd banii ziseră: Nu se cuvine să-i punem în vistieria Templului, deoarece sînt preţ de sînge. Şi după ce au luat înţelegere împreună, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sîngelui, pînă în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvîntul spus de Ieremia proorocul, care zice: Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, care s-a drămuit de fiii lui Israil. Şi i-au dat pe ţarina olarului, după cum mi-a rînduit mie Domnul“ Pilat se uită mirat la tînărul din faţa sa care nu arăta a tîlhar apoi la acei farisei pe care-i detesta şi îi întreabă: ,,Ce pîră aduceţi acestui om?“ ,,De n-ar fi fost acesta un făcător de rele, nu ţi l-am fi dat ţie pe mînă“ Pilat se uită la ei cu o privire obosită şi le spune: ,,N-aveţi decît să-l judecaţi după legile voastre“ dar veni prompt răspunsul lor cinic : ,,Nouă nu ne este iertat să omorîm pe nimeni“ Guvernatorul se întoarce spre tînărul nazarinean şi îl întreabă: ,,Tu eşti împăratul iudeilor?“ Iisus îl întreabă: ,,De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?“ ,,Nu cumva oi fi eu iudeu? Poporul tău şi mai-marii preoţilor te-au dat în mîna mea. Ce-ai săvîrşit?“ Iisus îi spune: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu prins. Dar, acum, împărăţia mea nu este de aici“ ,,Aşadar eşti împărat?“ îl mai întrebă romanul încă o dată. ,,Tu zici prea bine că eu sînt împărat-îi răspunde Iisus-Eu spre aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Oricine care purcede din adevăr ascultă glasul Meu“ ,,Ce este adevărul?“ reflectă guvernatorul resemnat precum un stoic. Iese din nou la căpeteniile iudaice şi le spune: ,,Eu nu găsesc în el nici o vină dar este o datină la voi, ca de Paşti să dau drumul unuia din poporul vostru din închisoare. Voiţi dar să vi-l las slobod pe Împăratul iudeilor? ,,Nu pe el, ci pe Baraba vrem“ au răspuns ei. Baraba ucisese un soldat roman într-o încăierare. ,,Dacă îi dai drumul acestuia, nu eşti prieten al Cezarului“

Cît poate suferi un Dumnezeu?
 

     Pilat se spală pe mîini alegoric în faţa mulţimii manipulate de popii iudei care striga: ,,Răstigneşte-l, răstigneşte-l“ Era în locul numit ,,Litostraton“, loc ce în evreieşte se numea ,,Gabata“, adică ,,pardosit cu lespezi“ Ceea ce au spus proorocii s-a împlinit: ,,flagellum“-urile-biciurile romane cu plumb la capăt îi făcură trupul numai rană, carnea cădea de pe el; un ochi îi era complet închis ca acela al unui luptător de panktatius iar pe spate i se pusese ,,crux imissa“, semnul celor mai josnici tîlhari pînă la Golgota-,,Locul Căpăţînii“ L-au ridicat pe Cruce şi l-au pus între doi tîlhari iar unul dintre aceştia a început să-şi bată joc de El. Dar Dismas, cel din dreapta, îşi mustră tovarăşul: ,,Nu ţi-e frică de Dumnezeu, noi ne luăm plata dar omul acesta n-a făcut nimic rău“ Apoi se întoarce către Iisus şi îl roagă: ,,Doamne, pomeneşte-mă cînd vei fi în Împărăţia Ta“ Iisus, îl privi doar cu singurul ochi sănătos şi îi adevereşte: ,,Adevărat îţi spun, în seara asta vei fi cu Mine în Rai“ De unde încetează puterea omenirii începe puterea dumnezeirii. Lîngă Cruce stăteau mama lui şi sora mamei lui: Maria lui Cleopa. Iar lîngă ele Maria Magdalena. Alături de femei stătea tînărul Ioan, ucenicul său iubit. Iisus îşi privi mama, pe Maria, şi îi spuse: ,,Femeie, iată fiul tău“ Iar întorcîndu-se spre Ioan îi spuse: ,,Iată mama ta“ Îşi simţi buzele uscate şi rosti cu o voce stinsă: ,,Mie-e sete“ Un soldat pune în vîrful unei trestii de isop un burete muiat în oţet şi l-a dus la gura lui. Întregul trup începe să-i amorţească, durerile încep să-i dispară, un somn dulce îl cuprinde; îşi pleacă capul într-o parte apucînd să mai spună doar: ,,Săvîrşitu-s-a“ Era Vineri, ziua pregătirii. Iudeii l-au rugat pe Pilat să ridice trupurile înaintea Sîmbetei celei Mari. Dar de Iisus nu s-au atins ca să se împlinească ceea ce s-a spus în proorocie: ,,Nu i se va zdrobi nici un os“ Unul din ostaşi Îl împunge cu suliţa în coastă. ,,Cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui este adevărată şi acela ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi“ spune Ioan, ucenicul iubit al lui Iisus care a văzut toate acestea. Iosif din Arimatea îi ia trupul şi-l pune într-un mormînt al său săpat în stîncă iar Nicodim-cel căruia Iisus i-a spus că trebuie să se nască din apă şi din duh-a adus smirnă şi aloe pentru a-i unge trupul. ,,Iar în locul unde a fost răstignit era grădină şi în grădină mormînt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Astfel, din pricina Vinerii iudeilor, l-au pus pe Iisus acolo, căci mormîntul era aproape“ mai spune Cartea.

Cel mai frumos sfîrşit de poveste
 

     Cea mai minunată Carte ne descoperă esenţa vieţii şi a morţii: ,,În cea dintîi zi a săptămînii, Maria Magdalena a venit la mormînt, dis-de dimineaţă, pe cînd era încă întuneric, şi a văzut piatra de la gura mormîntului, dată la o parte. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormînt şi nu ştim unde l-au pus. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi au pornit spre mormînt. Şi alergau amîndoi împreună; dar celălalt ucenic, alergînd înainte mai repede ca Petru, a sosit cel dintîi, la mormînt. Şi s-a plecat înlăuntru şi a văzut giulgiurile zăcînd, dar n-a intrat în criptă. Sosit-a şi Simon Petru după el şi a intrat în mormînt şi a văzut giulgiurile zăcînd. Iar mahrama care fusese pe capul lui Iisus nu era împreună cu giulgiurile, ci deosebit învălătucită, într-un anume loc. Atunci a intrat şi ucenicul celălalt, care sosise întîi la mormînt, şi a văzut şi a crezut. Căci pînă atunci nu pricepuseră Scriptura că trebuie să se scoale Iisus din morţi. Şi s-au dus ucenicii înapoi, la ei acasă. Ci Maria stătea afară la gura mormîntului şi plîngea. Şi pe cînd plîngea, s-a plecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri, şezînd unul către cap iar altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Femeie, o întreabă aceia, de ce plîngi? Ea le spuse: Căci au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au dus. Zicînd acestea, ea s-a întors înapoi şi a văzut pe Iisus stînd în picioare, dar nu l-a cunoscut că e Iisus. Iisus îi vorbeşte: Femeie, de ce plîngi, pe cine cauţi? Ea, gîndind că este grădinarul, îi răspunde: Doamne, dacă tu l-ai dus aiurea, spune-mi mie unde l-ai pus şi eu îl voi ridica. Marie! zice Iisus. Întorcîndu-se cu toată faţa ea rosteşte: Rabuni! Adică, evreeşte, Învăţătorule!“ Nu l-a cunoscut la început Maria, nici ucenicii săi cînd l-au întîlnit la Marea Tiberiadei necăjiţi că s-au chinuit întreaga noapte şi n-au prins nici un peşte. Doar cînd i-a îndemnat să arunce mreaja din nou Ioan a spus: ,,Este Domnul“ Şi mreaja s-a umplut îndată de peşti. Multe i-a sfătuit şi învăţat atunci Fiul Omului pe care ei le-au adus la împlinire. ,,Datu-mi-s'a toată puterea în cer şi pe pămînt“ le-a spus El îndemnîndu-i: ,,Drept aceea, mergînd învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Învăţîndu-i să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin“. (Ştefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 801 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959643

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare