Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje ,,Vă dau o ciorbă, daţi-mi eternitatea!"
,,Vă dau o ciorbă, daţi-mi eternitatea!" Email
Marţi, 04 Martie 2014 12:48

 

 

Radu Anton Roman, făgărăşeanul care a dat o şansă bucătăriei româneşti

     Cînd rosteşti numele lui Radu Anton Roman gîndul te duce la bucătăria românească. Făgărăşeanul a fost cel care a dat un nou sens bucătăriei mioritice, punînd-o pe acelaşi piedestal cu marile gastronomii mondiale. ,,Turcii fac halva cum facem noi pâine, italienii gălăgie, americanii filme şi francezii cumpărături: pentru că li se pare a fi cea mai veche şi mai importantă îndatorire a vieţii" scria, în 1998, Radu Anton Roman în ,,Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti". Radu Anton Roman a reuşit ce alţi români nici nu s-ar fi gîndit, să transforme orice preparat culinar românesc într-o poveste în care cuvintele să devină ingrediente indispensabile. Radu Anton Roman a fost scriitorul, aventurierul, bucătarul, etnologul, prezentatorul TV, o persoană specială de care cu greu puteai să te deslipeşti odată ce-i ascultai spusele. Deţinea reţeta fericirii şi transforma cu succes orice moment al vieţii în bucurie. ,,Viaţa merită să fie sorbită picătură cu picătură, până la ultimul strop"era de părere făgărăşeanul Radu Anton Roman. Criticul Alex Ştefănescu scria despre Radu Anton Roman, în lucrarea „Istoria literaturii române contemporane“, „structural entuziast şi risipitor, dornic de cunoaştere în sensul cultural, dar şi existenţial al cuvântului“. Nimic mai adevărat mai ales că de mic era dornic de cunoaştere, căuta frumosul în orice lucru oriunde s-ar fi aflat el. Radu Anton Roman a fost printre puţinii făgărăşeni stabiliţi aiurea care îşi iubea cu adevărat originile şi le-a dus acolo unde paşii i s-au îndreptat. Faptul că era din Ţara Făgăraşului pentru RAR era o mîndrie fără seamăn. Preţuia tot ceea ce era legat de Ţara Făgăraşului, tradiţii, obiceiuri, viaţa satului, natura, Munţii Făgăraşului, pîraiele de munte cu păstrăvii strălucind în lumina lunii, Oltul, iar la loc de cinste şi-a pus întotdeauna părinţii şi în special pe mama sa, Antoaneta, pe care o diviniza. Radu Anton Roman ajungea la Făgăraş cînd nu te aşteptai. Cînd se deschidea uşa redacţiei şi păşea peste prag, atmosfera se înveselea, iar sfaturile pe care ni le da erau întotdeauna în cel mai potrivit moment. Ziua de 29 august 2005 a fost una foarte tristă. Radu Anton Roman pleca dintre noi, urma să ducă la cer tolba cu sfaturi, tradiţiile locului, reţetele culinare povestite, dar şi sursa sa inepuizabilă de poveşti.

O biografie completă
 

     S-a născut la 19 august 1948 în Făgăraş. Studiile le face în oraşul natal, liceul la ,,Radu Negru" unde s-a afirmat mai ales la orele de limba română. Moartea mamei reprezintă pentru Radu Anton Roman primul punct de cotitură din viaţa sa. Este trimis de tată, alături de sora sa, la Bucureşti, şi astfel a pierdut într-un fel legătura cu locurile natale. Celor doi copii, unul de 14 ani şi celălalt de 12 ani, capitala le-a oferit multe greutăţi, spun cei din familie. Se înscrie la Facultatea de Drept, dar renunţă în scurt timp. Se înrolează în armată, iar la finalul stagiului militar revine în Bucureşti. N-a renunţat însă niciodată la gîndul lui de a publica. Astfel frecventează cenacluri literare şi în paralel munceşte pentru a se întreţine, el şi sora lui. Acceptă munca de „chituitor de ferestre etaje înalte“ la Hotel Intercontinental, între 1968 şi 1969. Revine în Ţara Făgăraşului unde predă la clasele I-IV la şcoala din Râuşor, în 1970. ,,Am predat la 5-6 amărîţi de copii" spunea Radu Anton Roman. În anul următor lucrează ca gardian de noapte la „Sanatoriul pentru copii“ din Timişul de Sus. În perioada 1976-1978 este bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti. Se înscrie şi la Facultatea de Jurnalism care îi schimbă linia vieţii. În 1974, câştigă prima sa distincţie: „Premiul tineretului pentru reportaj literar“, iar în 1976, îşi susţine dizertaţia, cu titlul „Clişee imperative în cronica de artă“. Începe să publice poeme şi reportaje. În 1985 i se publică primul roman „Zile de pescuit“ (titlul iniţial era „Peşti pe nisip“) care conţinea unsprezece povestiri, având în centru soarta unui sat pescăresc, din Delta Dunării, în cea mai neagră perioadă a dictaturii lui Ceauşescu. A fost un tiraj de 30.000 de exemplare care s-a vîndut integral, iar Radu Anton Roman a fost premiat cu „Luceafărul“. Romanul a deranjat regimul ceauşit, iar ca pedeapsă a fost dat afară din funcţia de redactor al ziarului „Munca“, unde lucra în perioada respectivă, şi forţat să se pensioneze medical. Pînă în 1989 nu i s-a mai publicat nicio carte. Acea perioadă tulbure, Radu Anton Roman a descris-o în doar cîteva cuvinte, extrem de ironic, „veselă şi frumoasă“. După evenimentele din decembrie 1989 publică, ocazional, în ziarele vremii criticând aspru jocurile politice din culise. Dar revine la adevărata lui pasiune, Delta Dunării şi soarta oamenilor ce trăiesc aici. Realizează două documentare, ambele pentru Televiziunea Română, „Paradisul pierdut“ (1990) şi „Delta, acum!“ (1991), extrem de bine primite, atât în ţară, cât şi la festivaluri de profil din străinătate. Cochetează cu ideea de a se muta definitiv în Deltă, ba chiar îşi cumpără, la un preţ derizoriu, o căsuţă în Sfântu Gheorghe. Aici, într-o seară friguroasă de martie 1991, Radu Anton Roman primea o vizită neaşteptată. Avea să fie unul din acele momente ce-i vor schimba definitiv viaţa.

 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Aventura din Delta Dunării
 

 

     Roman avea să-l cunoască pe unul din idolii tinereţii sale: marele explorator francez Jacques-Yves Cousteau. Aventura din Delta Dunării, din acel început de 1991, avea să fie transcrisă într-o carte absolut fabuloasă: „În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau“, apărută, în 2001, la Editura Paideia. La nivel narativ, cartea este organizată pe trei laturi: una autobiografică, o latură descriptivă, în care intră „faptele de vitejie“ ale echipajului prin Delta Dunării şi, în fine, una care schiţează un portret atipic al lui Cousteau. Radu Anton Roman descoperă stupefiat, pe vasul lui Cousteau, o bucătărie caracterizată printr-un singur cuvânt: opulenţă. Una dintre secvenţele antologice ale cărţii este cea în care, dându-şi seama că rămân fără provizii, francezii îl trimit pe Radu Anton Roman cu o listă halucinantă pentru România anului 1991: „500 de pâini, 1.800 de litri de apă minerală… plată, vin roşu, St. Emilion şi Margaux, de preferinţă, 50 de chile de carne de viţel şi de pui, brânză (numai Camembert) 20 de chile, cartofi, orez (cu bob lung!), ceapă, dovlecei şi roşii“. Şi lista continua, pe cealaltă pagină: „Somon congelat, pepene galben, struguri, conopidă, lapte la cutie, creveţi şi languste, ananas, banane, mandarine şi salată verde!“. A urmat o noapte lungă pentru bietul Radu, încheiată însă, în zorii zilei următoare, cu o victorie de răsunet a caracterului „descurcăreţ“ al românilor. Alimentele de bază (pâinea, cartofii, orezul, oţetul etc) le-a obţinut devalizând restaurantul unui prieten din Deltă (amplasament închis a doua zi, temporar, din lipsă de marfă). Restul listei a fost acoperită prin înlocuiri: vinul francez cu Feteasca Neagră de Valea Călugărească şi Cabernetul de Sâmbureşti („nu sunt chiar borş!“), somonul şi păstrăvul cu nisetrul („nu este un peşte complet respingător“), ananasul şi bananele cu mere ionatane, iar mezelurile franţuzeşti cu salam de Sibiu şi „şuncă de Praga de la Timişoara“. „Când am dat de papa, nu bun, ci foarte, foarte bun, şi abundent până la risipă, nu m-am mai putut stăpâni. Am devorat ca o fiară, tot ce mi se punea în faţă, cu o foame veche, adunată din sărăcia atâtor ani“, scria Radu Anton Roman. Se întîlneau aici bogaţii Franţei şi săracii Deltei „Cousteau a ieşit din cabină, pregătindu-se să debarce, pentru prima dată, în Delta Dunării. Operatorii şi fotografii au ţâşnit pe punte, alergându-i prin faţă cu camerele pe umăr, fotografiindu-i şi filmându-i fiecare pas. Momentul semăna izbitor cu jurnalele de actualităţi de la televizor, cu Ceauşescu. Am avut o strângere de inimă, un fel de revoltă stânjenită şi dezamăgită“, scria Radu Anton Roman.

Scriitorul Radu Anton Roman
 

     După Jurnalism şi-a continuat perfecţionarea în Comunicare şi Antropologie Şi-a obţinut doctoratul cu teza „Balcanism şi spirit balcanic în literatura şi filmul românesc“. A avut o bogată activitate publicistică: „Ohaba, Ţara asta“, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972. „Ţările de sus ale merilor“, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974. „Călătorie spre nord“, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976. „Vara nimănui“, Editura Eminescu, Bucureşti, 1978. „Elegii“, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980. „Zile de pescuit“, Editura Cartea Românească, 1985 (tradusă în franceză, în 2002, cu titlul „Des poissons sur le sable“, Éditions Noir sur Blanc). „Haz cu... peşte“, Editura Globus, Bucureşti, 1994. „Precum fumul“, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996. „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“, Editura Paideia, 1998 (tradusă în franceză, în 2004, cu titlul „Savoureuse Roumanie“). „În Deltă cu “, Editura Paideia, 2001. A stat apropae de televiziune semnînd numeroase documentare şi filme: „Paradisul pierdut“, documentar, TVR, 1990. „Delta, acum!“, documentar, TVR, 1991. Realizator şi prezentator al emisiunii „Bucătăria lui Radu“, difuzată de Pro TV, între 1998 şi 2005.

Aventura adolescenţei
 

     „Mâncarea am descoperit-o prin foame. Aveam o surioară mai mică şi trebuia să trăim din puţinul care... nu era. Sigur că, în aceste condiţii, mâncarea devine foarte importantă. Când mănânci o dată pe zi, din întâmplare, sau din noroc, trebuie să preţuieşti mâncarea. Mama s-a prăpădit când eram foarte mici, adică aveam 14 ani eu şi 12 ani soră-mea, iar tata era destul de absent, nu vreau să intru în detalii. Trăiam toţi dintr-o pensioară de 900 de lei pe lună şi, în primele luni, cumpăram savarine la început, şi după aia mâncam ce mai puteam. Treptat, am învăţat să ne gospodărim, să gătim, să iubim vremurile, practic, o aventură de adolescenţă. “ Radu Anton Roman, într-un interviu realizat de Stelian Nistor, în revista „Bucătăria pentru toţi“, aprilie 2004. „Eu am scris şi poezie şi romane şi memorialistică, dar dacă lumea mă iubeşte şi mă vrea aşa, eu ce să fac? Asta e. Vă dau o ciorbă, daţi-mi eternitatea!“ spunea Radu Anton Roman.

Sora lui Radu Anton Roman, destăinuiri
 

     Anca Pop este sora lui Radu Anton Roman, cu doi ani mai mică. Despre ea, Radu vorbea frumos şi protector. ,,Noi am avut o familie foarte frumoasă, adevărată, de români adevăraţi. Ai noştri erau foarte atenţi cu păstrarea obiceiurilor. Şi nu erau oameni simpli, cum se spune, ci aveau studii superioare. Numele fratelui bunicii mele este trecut pe Statuia Aviatorilor. S-a întors în Făgăraş după război şi au făcut acolo un soi de enclavă. Noi, copiii, eram frumos crescuţi şi educaţi. Tradiţiile erau ţinute cu sfinţenie. Radu s-a simţit tot timpul legat de locul acela. Revenea de câte ori putea. Adora locurile, oamenii, tradiţiile, ritmul lor de viaţă. Făcea toate poznele posibile. Unde n-avea voie, acolo se ducea. Mergeam singuri pe dealuri, în excursii. Erau 15 kilometri până în Poiana Narciselor, pe care îi făceam singuri, cu bicicleta, un grup de vreo 20 de copii. Ce voia să devină când se va face mare? Scriitor. De mic ştia că asta o să devină. Profesoara de română a fost prima care l-a simţit pe Radu. Bine, în afara mamei, care-l dirijase din umbră, îl îndruma spre lectură. Citea mult? Temelia fusese pusă de mama. Radu vorbea foarte frumos şi plastic, încă de mic. Mama îl învăţa limbile străine, vorbea franceza cu el de mic, prin casă. El citea pe sub pătură seara, ştiu asta pentru că dormeam în aceeaşi cameră. Se dădea ora de culcare, dar Radu se băga sub pătură şi citea cu o lanternă mică. Nişte cărţi grele. Când avea 14 ani mă teroriza, mă punea să citesc Schopenhauer. Aveam 12 ani, nu înţelegeam nimic. Citea mult, enorm. Depăşea de departe nivelul unui adolescent. Era de o frumuseţe copilul ăsta... Brunet cu ochi albaştri, se uitau toate cucoanele la el. Dar şi fălos... Mama avea şi foarte multă personalitate, iar pentru Radu era model. O iubea foarte tare, o diviniza. Oricum, pe el nu-l putea controla nimeni, în afară de mama, iar după ce n-a mai fost ea, Radu a făcut fix ce a dorit. Mama a murit de cancer. Tata a încercat să ne aducă la Bucureşti, pentru a ne apropia de mătuşi. Ne-a fost foarte greu, vreme de ani buni. Ne sprijineam unul pe celălalt. Radu era foarte posesiv cu mine, nu lăsa pe nimeni să se apropie. Eram doar noi doi şi trebuia să avem grijă unul de celălalt. Radu mergea la un club literar, zi de zi, era disperat să publice. Perioada respectivă a fost una foarte tulbure. S-a liniştit abia când a descoperit Jurnalismul, perioadă care a coincis cumva şi cu primele publicări ale textelor sale. Apoi a urmat un alt moment foarte greu, când a fost diagnosticat cu o boală despre care nici nu ştiam că există, la acel moment. „Radu urma să paralizeze complet“ Ce boală? Avea cam 35 de ani. Oricum, boala asta nici nu se manifestă înainte de mijlocul vieţii. A fost întâmplător. A căzut, a avut o fractură, la analize i-a ieşit ceva care a trimis spre altă zonă şi, din aproape în aproape, au aflat. I-au descoperit o afecţiune congenitală, un tip de displazie neurogenă, cauzată de o enzimă lipsă. Afectează membrele, este înrudită cu scleroza în plăci. Mergea foarte greu. S-a şi îngrăşat din cauza maladiei. Unul din efectele bolii era modificarea ţesutului muscular. Lui i-a afectat zona centurilor, cum se numeşte, umerii şi picioarele. Nu avea tonus normal. Suferea cumplit. Îmi spunea tot timpul: „Sunt închis în acest trup“. A fost extem de marcat, extrem de şocat, mai ales când i s-a spus că e ireversibilă. Indiferent de ceea ce i s-a întâmplat cu inima, Radu urma să paralizeze complet. Când a aflat asta, a plecat în Deltă. S-a izolat. A vrut să rămână acolo, cred. A rupt legătura cu toţi, vreme de câteva luni. A apărut în anul următor. I-a fost îngrozitor de greu, n-a vorbit cu nimeni despre asta. Cred că, nici până la final, nu a reuşit să-şi accepte soarta. De fapt, mare parte a problemelor lui de sănătate i se trag din perioada dură pe care a trăit-o înainte de a se lansa şi a deveni cunoscut. În anii ’70. Am locuit împreună, fără bani, mâncam ce prindeam" a povestit sora lui Radu Anton Roman pentru adevărul.ro.

,,Sînt un om al limbii române"
 

     ,,În romane sînt un om al limbii române, fac limba română cu un anumit patetism, disperat, am senzaţia că limba română este o limbă care dispare, se pierde, iese din uz şi rămînem cu foarte puţin, cu un limbaj laconic şi simplist, construit pe marginea bucătăriilor fast-food. Or, de limbaj fast-food sînt sătul. Eu fac pledoarie disperată pentru limba română. O limbă care e foarte expresivă în a exprima mîncarea, senzualitatea, emoţiile, erotismul… Atît de mult încît am descoperit sărăcia altor limbi. Mi-am tradus două cărţi în limbi străine (una chiar cu mintea şi cu mîna mea) şi am descoperit sărăcia limbii franceze prin comparaţie, lipsa de nuanţe, dar am descoperit şi golurile limbii române; româna şi franceza sînt limbi asemănătoare, care au goluri şi plinuri asemănătoare. La engleză însă nu poţi face nimic, limba română şi engleza nu-şi vorbesc. Adjectivele sînt cele care dau acestei limbi farmecul şi originalitatea. Să poţi spune de exemplu în aproape 100 de noţiuni şi locuţiuni: amărît, sărac, nu mi-s boii acasă, trist, apetisit, morocănos, mi s-au înecat corăbiile ş.a.m.d. De exemplu, voluptuos nu-i cuvînt românesc, e împrumutat; senzual, exuberant, înfloritor, sclipitor, de asemenea, nu sînt numai cuvinte româneşti. Ca să exprimi virilitatea, spui vîrlav, puternic, tare bărbat, cum spune Caragiale ş.a.m.d. sînt o seamă întreagă de adjective şi locuţiuni care dau sentimentul de forţă şi virilitate. Aici e limba română foarte puternică, în adjective. Ne putem picta cu cuvinte! La Rebreanu limba este masculină, dacă stăm să ne gîndim bine. În schimb, la Caragiale sau Panait Istrati e feminină. Caragiale e feminin în limbă, e interesant, el este un satiric, dar cu o limbă feminină, cu o culoare extraordinară: maţe-fripte, zgîrîie-brînză, burtă verde, toată această lume este de fapt, cearta leliţelor de la poartă. Nu mai vorbesc de Panait Istrati, Ştefan Bănulescu, Vasile Voiculescu, toţi sînt de o feminitate şi o graţie, de o culoare şi o policromie extraordinară, de o densitate păstoasă pe care deja poţi s-o apuci, să o mesteci..." era de părere Radu Anton Roman.

Copiii lui Radu Anton Roman
 

     Radu a avut doi copii, o fată Antoaneta, şi un băiat, Radu. „Tata mi-a gătit o singură dată: o omletă din opt ouă! A înnebunit mama!“ Radu Ţuţulan, fiul lui RAR, reporter la Realitatea Tv.
     Antoaneta este primul copil al lui Radu Anton Roman din căsătoria cu Irina Paris. „Nu pleci aşa departe, şi eşti puternică şi răzbătătoare, deci nu mi-e frică pentru tine. Dar îţi doresc să te vegheze îngeri poligloţi şi ecumenici, divinităţi multiculturale să te înţeleagă şi să te ocrotească. Poate că nu vei fi fericită mereu ci, cum e dat şi suportabil omului (şi oamei, adică omului de parte femeiască!), doar din când în când. Dar sunt sigur c-o să fii mereu vie, atentă şi creativă, ceea ce îţi va umple viaţa. Care viaţă e plină, mai ales atunci când îi trăieşti bucuriile, dar şi necazurile, când îi guşti şi binele, dar şi răul. Nimic mai stupid şi mai steril decât un optimist mereu fericit! Nu-ţi dori totdeauna prezenţa, simpatia şi nici dragostea celorlalţi: bunul cel mai de preţ e puterea ta de a gândi neobosit şi de a încerca să înţelegi, chiar şi în cea mai deplină singurătate, lumea în care trăieşti. Nu vei reuşi, n-a făcut-o nimeni până acum, dar vei încerca, ceea ce e totul şi încă ceva.“ (Scrisoarea trimisă Antoanetei de către tatăl ei, pe 13 septembrie 2004, când aceasta a decis să părăsească România, cu direcţia Montreal, Canada).

,,Colos şi la propriu şi la figurat"
 

     ,,Radu Anton Roman, OM, prieten, făgărăşean, scriitor şi jurnalist, maestru al gastronomiei tradiţionale româneşti. ...Şi cîte nu aş putea scrie despre acest colos şi la propriu şi la figurat. Amintirile îmi revin în minte suprapuse şi intersectate ca o peliculă prăfuită a unor vremuri de mult apuse. Mă întreb dacă starea de nostalgie care mi-a inundat sufletul este datorită ploii de afară sau dorului ce m-a cuprins de acst bun şi neuitat prieten. Îmi torn un păhărel de pălincă de Bobâlna, cum tare îi mai plăcea lui Răducu, vărs cîteva picături pe pardoseală în memoria răposatului prieten şi îl dau pe gît. Amintirile vin una după alta. Ne-am cunoscut la ,,Piscul Alb" la începutul anilor '90 prin intermediul bunului meu prieten, inginerul silvic Iancu Roman, vărul lui primar şi care era reprezentantul de suflet al familiei lui făgărăşene. Masă mare cu de toate, cum bine şties-o organizeze făgărăşeanul, cînd dă treaba deoparte. La început vorbea Radu şi toţi ascultau fascinaţi, ca nişte elevi cuminţi ce nu îndrăzneau să-şi întrerupă discipolul. Pe atunci nu ştiam nimic despre Radu Anton Roman, dar felul cum povestea, modul cum aşeza frazele încărcate de comparaţii, metafore care de care mai hazlii nu avea cum să nu trezească invidia celui mai iscusit narator. Am întrebat un comesean: E bucătar? Unde găteşte?. Acesta cu un rîs zgomotos mi-a răspuns: E scriitor, e vărul lui Iancu Radu, e făgărăşean de-al nost'. Toată seara m-a fascinat cu păţanile lui şi trebuie să recunosc că rar am mai întîlnit oameni ca el. Era plecat de mulţi ani în ,,oraşul cu miniştri" cum îi plăcea să spună, în Bucureşti, unde talentul său a fost şlefuit şi a prins strălucire, dar cu o dragoste care i se citea în privire, folosea frecvent expresii ca ,,Făgăraşul meu", ,,făgărăşenii mei". Cred acum că Radu n-a plecat niciodată din Făgăraş, nici măcar acum. La ,,Piscul Alb" era locul unde-i plăcea să se retragă cînd venea acasă la Făgăraş. Avea apartamentul lui şi camera de lucru, la parter, unde din păcate mai putea să dea ,,pragul" datorită greutăţii acumulate în ultimul timp. La ,,Piscul Alb" a mobilizat peste o sută de oameni ca să filmeze mai mult de 10 emisiuni din ,,Bucătăria lui Radu" de la Pro TV. A reuşit să împletească cu un talent de mare maestru tradiţiile şi obiceiurile făgărăşene cu tradiţionalele mîncăruri, luate din caietele mamelor, bunicilor şi străbunicilor noastre. La filmări a adus gospodine din sat cu care se consulta în prepararea minunăţiilor gastronomiei făgărăşene. În final îi cerea părerea maestrului degustător ,,Busu" (Florin Busuioc) care adulmeca mirosurile bucatelor învîrtindu-se prin jurul cratiţelor ore bune. Nu pot să uit expresia pe care a folosit-o în timp ce arunca pătrunjelul peste o ciorbă pe care o diviniza: Ploaie de verdeaţă peste un miracol". Aş vrea, şi sigur s-ar bucura şi el, să nu le dăm uitării pe asistentele lui Radu, maestre în bucătăria făgărăşeană şi cu care a legat o prietenie adevărată, pînă în ultimele zile ale vieţii lui. A pus la oale acele minunăţii gastronomice împreună cu Maman (Victoria Bălan- Hârseni 152), Natalia (Natalia Grecu- Hârseni), Bunica ( Marin Zamfir- Făgăraş), Tanti Maria ( Maria Iarca- Sebeş). L-au ajutat în realizarea emisiunilor foarte mulţi făgărăşeni, bine intenţionaţi şi adevăraţi iubitori ai tradiţiilor făgărăşene. Avea darul cînd povestea reţeta vreunui ,,miraccol" ce urma să-l pregătească, să declanşeze cele mai nebănuite simţuri, o foame şi o sete teribile. Ştia să le stropească pe toate cu cele mai alese şi potrivite băuturi. Nu de puţine ori ne prindeau zorile pe malul Sebeşului, povestind cele mai năstruşnice întîmplări. Ceaunul haiducesc (ciobănesc) l-a filmat la un sfîrşit de octombrie împreună cu primarul Hârseniului de atunci, Ioan Mesaroş, şi cu Busu. Filmarea avea două etape: prima execuţia ceaunului, iar a doua degustarea în interiorul cabanei. Cînd s-a filmat execuţia propriu-zisă a ceaunului afară acesta a fost trimis apoi în cabană pentru etapa a doua a filmării. Împiedicîndu-se de o sticlă de palincă adusă la foc de mai marele satului a uitat să dea indicaţiile necesare ce trebuie făcut cu ceaunul. Echipa de filmare a confundat cina cu tocana haiducească şi a terminat ceaunul îndată. Ne-am distrat teribil în timp ce se prepara al dolea ceaun pentru filmarea programată. A fost autorul moral al kilogramelor acumulate în prezenţa lui şi ne distram copios cînd îşi numea prietenii de calibru ,,XXXL"- lebedele mele durdulii şi insetate". Am petrecut împreună nenumărate sărbători de Sf. Paşti, ale CRciunului şi Anului Nou, aniversări la care au participat multe personalităţi româneşti, nume sonore care au dus mai departe în toată ţara şi în lume veşti frumoase despre Ţara Făgăraşului şi locuitooii acestei zone. Radu era liantul şi organizatorul desăvîrşit pe care nimeni nu-l refuza . Era o plăcere să mergi cu el la crîşmele şi terasele bucureştene. Tot personalul acestora ştia că Radu a făcut rezervare, iar lăutarii îl întîmpinau cu ,,Radu mamii....", iar el lăcrima în amintirea unor vremuri apuse. Bucătarii îşi luau notiţe şi ospătarii luau aminte. Lîngă Radu te simţeiai mic. Pot spune că am avut o şansă cunoscîndu-l şi mai ales considerîndu-mă prieten" inginer Sorin Ioan Miloiu, proprietarul cabanei ,,Piscul Alb".

,,Făcea parte din stirpea unui Sadoveanu încuscrit cu Fănuş Neagu"
 

     ,,V-a căutat Radu Anton Roman! Sunaţi-l la numărul acesta!" Aşa mi-au spus colegii într-o seară de octombrie 2002 sau 2003…Părea o glumă…De unde până unde? Îi citisem câteva cronici teatrale şi-l mai bârfisem, de bine, cu colegi din teatrul braşovean, dar de cunoscut …Desigur, gurmand şi bucătar amator fiind, îi sorbeam, înghiţind în sec, emisiunile culinare, înjurându-l invidios pe Busu…Sun, şi-mi răspunde vocea inconfundabilă…Voia să-i fiu consilier cultural pentru cele şapte emisiuni cu specific gastronomic pe care voia să le facă ,,acasă" la Făgăraş. Ne-am întâlnit sub soarele târziu de octombrie pe terasa dezafectată a unui cunoscut local făgărăşean şi, după ce a cântărit din ochi şubrezenia unui, apoi a două scaune de plastic, s-a aşezat temeinic pe o băncuţă ţărănească de lemn, adusă în goană dinlăuntrul cramei localului. Era imens, atât ca statură, cât şi ca personalitate. Mai apoi, după ce i-am citit ,,Zile de pescuit", proaspăt reeditată, şi ,,În Deltă cu Jacques Yves Cousteau", mi-am dat seama că făcea parte din stirpea unui Sadoveanu încuscrit, pesemne, cu Fănuş Neagu. Schimbase formatul emisiunii, şi acum voia să asezoneze bucatele Ţării Făgăraşului, pe care atâta a iubit-o, cu câte o porţie zdravănă de cântec, dans şi obiceiuri populare din partea asta minunată de lume. Privirea jucăuşă, verbul sprinţar şi metafora aflată-n largul ei şi-n cele mai banale discuţii, fac din orice întâlnire cu Radu o sărbătoare.
     După ce a cernut propunerile mele, filmările făcute-n frig pe la Ohaba, Sâmbăta de Sus, Sebeş, au fost o încântare ! Ţin minte cum, şugubăţ ca-ntotdeauna, îmbia horitoarele de la Grid cu ţuică fiartă, pentru ca, mai apoi, cu o sclipire de copil poznaş în ochi, să le ceară să zică şi strigături "d-alea, mai deocheate", spre hazul tuturor, dar, mai ales al echipei de la Bucureşti, zâmbind mândru de spiritualitatea alor lui.
     Distanţa a pus stavilă între noi. Câte un telefon de sărbători şi o urare creştinească…În august 2005, după Sfânta Marie, la Zilele Cetăţii, duminica după-amiaza când tot făgărăşeanul se odihneşte pentru ultima seară de petrecere, simt o mână prietenească după ceafă…Mă întorc şi privirea albastră ca cerul Făgăraşului mă scrutează printre gene…Radu…ce faci ??? Venise de la pescuit, vorba vine, de pe Brescioara…unde nu avusese ce să prindă din cauza "flămânzilor cu baterii" care împuţinaseră păstrăvii…Slăbise mult, aproape treizeci de kilograme…Cum ai reuşit?...Cu foame melancolică, amice…Am mai tăinuit vreme de vreun ceas, punând la cale aventura vieţii mele - un pescuit în Deltă, în noiembrie, când începe să mişte ştiuca, cu Radu Anton Roman… După nici două săptămâni, la ştirile de dimineaţă de la postul care l-a făcut şi pe care l-a făcut celebru, aveam să aflu că aventura vieţii mele nu va mai avea loc…şi, totuşi, cât sunt de norocos că l-am cunoscut…" Mihai Giuriţan, directorul Casei Municipale de Cultură Făgăraş.

Despre Radu Anton Roman....
 

     Vânzările cărţii „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“ n-au fost din prima spectaculoase, dar, după câţiva ani, au explodat, fiind, la vremea respectivă, cea mai vândută carte scrisă de un autor român. Radu Anton Roman era aproape celebru. Redăm două din reţetele făgărăşeanului Radu Anton Roman:
- Clătite cu ce-o fi: 1 ou, 1 lingură făină cu vârf, ulei, 1 praf de sare, 1 pahar cu lapte recişor (100 ml). Se amestecă oul cu făină, se adaugă laptele şi sarea, şi se bat bine împreună. Se lasă să respire 1 sfert de oră. O tigăiţă de tablă, cu coada lungă, se unge cu ulei şi se încinge pe foc iute. Se scurge uleiul într-o căniţă, să rămână doar o peliculă pe tigaie, se pune iar pe foc. Se agită pasta (cu polonicul) şi se umple cam o jumătate de polonic de zeamă la o tigăiţă de 20-25 cm diametru. Se toarnă şi se joacă pasta până acoperă tot fundul tigăii încinse. Când s-a desprins de tablă, clătita se întoarce cu un cuţit lat (sau prin aruncare). Se lasă să se rumenească până joacă-n tigaie şi se varsă în farfurie, unde o aşteaptă lista interminabilă de umpluturi dulci, sărate, piperate, cu fructe, cu cârnate, cu laptate, cu de toate... Oricât vi s-ar părea de ciudat, suntem diferiţi de toţi până şi în clătite! Clătita franţuzească e ceva mai casantă şi mai poroasă decât cea mioritică, nu se poate re-ncălzi, pentru că se sparge şi se usucă iască. Clătita rusească, blini, este mult mai groasă şi cu compoziţie mai complicată decât a noastră. Clătita carpatină e unică deci, în simplitatea ei suplă (nu vă vine să vă ridicaţi în picioare şi, cu clătita fluturând ca o flamură în gând, în mână şi în gură, să morfoliţi un imn de slavă gliei străbune şi roditoare?)! Trăiască clătita Noastră!
- Ţuică fiartă: 500 ml ţuică, 5 linguri miere, 10 boabe piper, 10 cuişoare, 1 vârf cuţit scorţişoară. Se pune ţuica într-un ibric la fiert cu piperul, scorţişoara şi cuişoarele. Când s-a încălzit de ies aburi se adaugă mierea şi se amestecă puţin, până se contopeşte totul. La primul semn, atenţie!, doar semn de clocot, se ia de pe foc şi se acoperă. Parfumul binefăcător ia răceala cu mâna. Ţuica, care numai de prune poate fi, altminteri e rachiu (de mere, pere, caise ori din ce o mai fi) e, sub dealurile argeşene, de treizeci de grade, iar de la Haţeg şi Făgăraş spre nord, până-n hotarul vechi al Transilvaniei, de cincizeci şi chiar optzeci de „tării“, sub minunate nume: palincă (ceea ce înseamnă vin ars în nibelungică), vinars, ginars, horincă. Tare ori slabă, e bună oricum!, şi imaginaţi-vă ce ar însemna viscolul românesc, muşcând îngrozitor din ferestre, fără lumina asta mică şi delicată de pe masă, a ţuicii fierte, la care să se-ncălzească omul pe înserate. Românii n-ar fi putut nicicând scrie „Fetiţa cu chibrituri“ că n-am avut „catraniţe“ pe vremea genezei folclorului neaoş. Dar „Băieţelul cu ţuici“ e o capodoperă nescrisă încă, care îşi aşteaptă autorul emoţionat.

Moştenire
 

Tata spunea că ar trebui să scriu Eu, firavă ramură ce sunt
Crescută din trunchiul lui puternic ce-a pierit
Acum e o absenţă vizibilă
O hologramă
Un film pe care-l văd din spatele ecranului
Caut sprijin într-o imagine
Proiectată de mine înlăuntrul meu
Câteodată îl văd în oglindă
Eu sunt urma lui încă aici
Şi el e cel care încă zâmbeşte
Când eu nu mai pot.
(Poem scris de Antoaneta Roman, în memoria tatălui)

(Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
Marian Radulescu  - rugaminte...   |03-10-2014 11:53:32
Am colaborat cu Radu Anton Roman la realizarea celor patru emisiuni din 2005 la
Buzau. A fost cel care mi-a spus „Scrie, daca vrei sa ramana eva dupa tine!”
Si am scris. Acum vreau sa scriu, la comemorarea celor zece ani de cand ne-a
parasit, despre Radu si Delta asa cum cred ca i-ar fi placut.
In realizarea
acestui proiect as dori sa iau legatura cu sora lui Anca POP sau cu
Antoaneta.
Va rog, ajutati-ma in aest demers...
Multumesc anticipat.
Marian
Radulescu
0773870204
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1706 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866418

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare