Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Eroii şi drama familiilor din Ardeal
Eroii şi drama familiilor din Ardeal Email
Marţi, 26 Noiembrie 2013 13:35

 

 

      Eroi au fost, eroi sînt încă/Şi-or fi în neamul românesc!/Căci rupţi sînt ca din tare stîncă/Românii orişiunde cresc/ E viţa noastră făurită/De doi bărbaţi cu braţe tari/Şi cu voinţa oţelită, Cu minţi deştepte, inimi tari/...Au fost eroi şi-or să mai fie/Ce-or frînge duşmanii cei răi/Din coasta Daciei şi-a Romei/În veci s-or naşte pui de lei“
(Pui de lei, Ionel G.Brătianu/I.Neniţescu)

Prin cenuşa Imperiului
,,Războiul este totul, artă şi creaţie“
Napoleon Bonaparte

     La data de 28 iunie 1914 prinţul austriac Franz-Ferdinand aflat într-o vizită oficială la Sarajevo este asasinat împreună cu soţia sa de către un student bosniac pe nume Gavrilo Princip. O lună mai tîrziu Austro-Ungaria declară război Serbiei pe care a acuzat-o că ar fi pregătit asasinatul. Acesta a fost însă doar un pretext pentru că adevăratele cauze se pierdeau în timp. Acestea erau: concurenţa economică, imperialismul austro-ungar şi naţionalismul sîrbilor care se băteau cap în cap. Naţiunile aşa-zise mici din cadrul Coroanei au început să-şi arate colţii sub stindardul naţionalismului încurajat, ce-i drept şi de duşmanii tradiţionali ai imperialismului germanic. Reprezentanţii Antantei fac oficial cunoscut Guvernului României ( 17/30 iulie )acordul privind Unirea Transilvaniei cu România în schimbul participării acesteia la război alături de puterile occidentale (Franţa, Anglia, Italia, Rusia care iese între timp din război din cauza Revoluţiei bolşevice, şi, ulterior S.U.A). Împăratul Wilhelm al Germaniei îi trimite un mesaj regelui Carol I (18/31 iulie) prin care cere României să-şi îndeplinească obligaţiile către Puterile Centrale conform Tratatului de Alianţă româno-austro-ungar semnat la Viena în data de 18 octombrie 1883 la care a aderat şi Germania în aceeaşi zi. Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie/3 august) respinge cererea regelui Carol I de a intra în război alături de Puterile Centrale şi hotărăşte adoptarea unei politici de neutralitate armată care nu a însemnat decît o perioadă de pregătire pentru a intra în război în vederea îndeplinirii scopurilor naţionale: satisfacerea drepturilor istorice asupra Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei. La 27 septembrie/10 octombrie 1914 regele Carol I încetează din viaţă după cea mai longevivă domnie din istoria României (48 de ani). Pe tron urcă regele Ferdinand căruia Nicolae Filimon îi spune: ,,Sire, să mori pe Câmpia Turzii sau să te încoronezi la Alba-Iulia“ făcînd aluzie la Mihai Viteazul. La începutul lunii august 1916 este semnat la Bucureşti Tratatul de Alianţă între România, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia pentru ca în 15/28 august România să declare război Austro-Ungariei. Confirmarea diplomatică a îndeplinirii dezideratelor istorice ale României de la Trianon (4 iunie 1920), Neuilly-sur-Seine (27 noiembrie 1920), Saint-Germaine-en-Laye (10 decembrie 1920) este întîi semnată cu mari jertfe de sînge. La data de 1 Decembrie 1918 este proclamată Unirea Transilvaniei cu România pe Cîmpia de la Alba-Iulia unde au participat sute de mii de români. Dar şi după Marea Unire românii ardeleni au adus mari jertfe: honvezii maghiari trăgeau din gările transilvănene în trenurile ticsite cu români ce purtau steaguri tricolore în drum spre Alba-Iulia. Pînă ce autorităţile române şi-au intrat în drepturi ,,creştinii“ unguri au săvîrşit crime abominabile. Acest lucru nu trebuie uitat acum, în secolul XXI, în Transilvania ,,tuturor“. La 1918, românii şi-au regăsit sufletul prin cenuşa unui Imperiu care era muribund cu multă vreme înainte de război.

 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Ardelenii au fost cei dintîi care au primit botezul focului
,,Neamţule, mă iai, mă duci/Tocma în graniţă la turci/Să port caii turcilor/Să duc dorul fetelor./Să port caii de căpestre/Să duc dorul la neveste“
(Cîntec de cătănie din Grid )

     Întrucît Transilvania făcea parte din imperiul Austro-Ungar, românii ardeleni au fost cei dintîi care au primit botezul focului la începutul primei conflagraţii mondiale pentru că au fost înregimentaţi în batalioanele Puterilor Centrale şi trimişi direct în prima linie unde li s-au încredinţat cele mai grele misiuni. Şi aşa ei s-au acoperit de glorie pe cîmpul de luptă fiind remarcaţi prin vitejia şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă. Făgărăşenii nu au făcut nici ei excepţie. Ziarele locale titrau buletine de ştiri care îi puneau la curent pe oameni cu situaţia frontului. Ziarul local ,,Olteanul“, ca şi întreaga presă transilvană a fost supus unei cenzuri acerbe din partea autorităţilor austro-ungare. Foarte mulţi tineri recruţi din Transilvania au făcut parte din temutele detaşamente speciale austriece ,,K,K“ Iată ce informaţii ne aduce presa făgărăşeană din epocă despre eroismul ostaşilor ardeleni: Olteanul, 29 noiembrie 1915, nr.47 titrează: ,,...Oriunde a fost ceva greu de îndeplinit, soldaţii români ( N.R-ardeleni ) au fost acolo. În cea mai teribilă încercare la cari a fost pusă armata noastră în Carpaţi, zidul de fier format în mare parte din soldaţi români, a oprit şi a înecat în sînge potopul Ţarului Alb, cari ameninţau inima Ungariei. La Tarnow, apoi la Ivangorod la Brest-Litovsk, regimente româneşti întregi au căzut jertfă, făcîndu-şi vijelios datoria. La graniţele italiene un regiment românesc din Bănat, neavînd muniţie, a respins cu pietri, atacurile unor puternice detaşamente italiene...“ Regimentul 43 de Infanterie, format în totalitate din români ardeleni, s-a distins în lupte fiind curtat de presa vremii: ,,...În special regimentul 43 de infanterie, regiment curat românesc, e sărbătorit de presa Monarhiei, pentru eroismul dovedit în faţa furioaselor atacuri italiene-după spusa ziarelor maghiare-a luat parte mai întîi împotriva Ruşilor şi n-a fost clintit niciodată de atacurile în cîte 12 coloane ale inamicului, precum n-a putut fi nici acum clintit de teribilele pregătiri de artilerie ale italienilor“ (Olteanul ) Un ziarist maghiar lăuda dăruirea soldaţilor ardeleni: ,,Într-o singură zi, au fost decoraţi 800 inşi dintre ei, ceea-ce-aşa cred-nu s-a mai întîmplat niciodată“

Ştirile de pe linia frontului
 

 

     Olteanul, Duminică 15 noiembrie 1915, nr.3 titra: ,,Armata lui Kovess, cu ocazia ocupării oraşului Mitrovica, trupele ces.şi regeşti au făcut prisonieri 10.000 sârbi şi au capturat 6 mortiere, 12 tunuri de câmp, număroase cară cu muniţii, 130 vagoane şi mult material de răsboiu. În luptele de la Pristina au fost făcuţi 6800 prisonieri şi au fost capturate 6 tunuri. A fost luată de la sârbi. În jurul de la Sitnica au căzut în mîinile noastre 7400 prisonieri şi 6 tunuri, mult material de răsboiu şi de provisiuni foarte mare. Muntenegrenii au fost respinşi la Soca, de la Sjernica au trecut peste graniţa muntenegrină".

,,Luptele cu italienii“
 

     ,,Capul de pod de la Oorz şi partea sudică a oraşului şi localităţile Savagna şi Rupa au stat zi şi noapte sub foc greu de artilerie. Multe batalioane duşmane au atacat la Slavija, dar au fost respinse, iar două companii duşmane au fost nimicite. Au fost lupte crîncene de ambele părţi la San-Mihaile. La nord de la munte italienii au pătruns în poziţiile noastre (N.R-se făcea referire la regimentele compuse din români ardeleni). Într-un contraatac după crîncene lupte duşmanul a fost respins“

,,Situaţia în sudul Monarhiei“
 

Pe cîmpul de luptă la Ost şi sud-oast...
Grupul mareşalului Hindenburg
Bersemunde stă neclintit în posesiunea noastră. Numărul prisonierilor s-a ridicat la 9 ofiţeri, 750 de soldaţi şi la 3 mitraliere.
Grupul generalului Linsigen
Ieşirile unor detaşamente ruseşti de la Zortorijsk şi la Dubisce, de la calea ferată Kovel Rowno le-a respins. Au făcut 50 de prisonieri ruşi şi au capturat 3 mitraileze...“

Cenzura
 

     ,,Procuratura regească din Braşov ne încunoştiinţează că, dl. ministru de justiţie ungar prin ordinul său Nr.57, 117. I.M. III din 13 Noembrie 1915, a ordonat cenzura faţă de foaia ,,Olteanul“ deşi nu este foaie politică. Prin urmare foaia înainte de espedare trebuie trimisă spre cenzurare dlui substitut de procuror Dr.Pap Rezso, şi numai după permisiunea dată de dînsul se poate espeda foaia. În caz contrar vor urma pedepse în bani şi închisoare. Aducem aceasta la cunoştinţă on, cetitori pentru ca să ştie, ce va fi cauza întîrzierei expediţiunei ziarului“ titra ziarul făgărăşean în anul 1915.

Ziarişti sub arme
 

     ,,Spală, maică, hainele/Că se duc cătanele/Şi le sună armele/Şi la cai potcoavele./Spală, maică, şi-ale mele/Să mă duc şi eu cu ele...“
( Cîntec de cătănie din Ţara Făgăraşului )
Autorităţile austro-ungare au mobilizat ardeleni din toate categoriile sociale ( ţărani, intelectuali-preoţi, profesori, ziarişti, învăţători, elevi, studenţi etc. ) Ziarul Oltul din anul 1915 ne informează cu privire la această realitate a vremii:
,,Sub drapel
D-L Victor Branişte, prim-redactorul ziarului ,,Gazeta Transilvaniei“ deşi a împlinit...serviciu la miliţie, a fost chemat sub drapel. Îi dorim să se întoarcă sănătos la postul său, ca să-şi poată continua activitatea zeloasă pe terenul atît de spinos al ziaristicei române“

Drama familiilor făgărăşene
 

     ,,De unde cătana pleacă/Rămîne curtea săracă/Rămîn boii înjugaţi/Şi părinţii supăraţi/Rămîn boii în restele şi părinţii plini de jele/Rămîn boii pe cîmp/Şi părinţii tot plîngînd...Cînd a fost la semănat/ A vint neamţu şi m-a luat/M-a luat şi m-a dus cătană/La puşcă de bună seamă/Dar la puşcă n-am fost bun/ Şi m-a dat la glonţ de tun“
( Cîntec de cătănie din Ţara Făgăraşului, Grid )

     Odată cu începutul războiului umbra morţii s-a făcut simţită în curţile făgărăşenilor. ,,Olteanul“ titrează drama unui tată care şi-a adus fiul de pe front. Este vorba de Ioan Boeriu, sergent major la regimentul de artilerie din Lugoj. Născut la 7 septembrie 1890 în comuna Ohaba (comitatul Făgăraşului) din părinţii George Boeriu şi Reghina, născută Câmpeanu. Tînărul Ioan Boeriu a fost înrolat mai întîi în miliţie apoi la regimentul 31din Sibiu unde este avansat la gradul de sergent după care este trecut la regimentul de artilerie de honvezi din Lugoj de unde a fost trimis pe front. Este unul dintre eroii făgărăşeni, decorat pe frontul nordic în Carpaţi cu medalia de argint clasa a I-a şi a II-a. A fost ucis la data de 4 aprilie 1915, chiar în seara de Paşti. A fost exhumat şase luni mai tîrziu la iniţiativa tatălui său dintr-un cimitir aflat pe pămînt străin. George Boeriu se destăinuie ziariştilor de la ziarul, local ,,Olteanul“: ,,Am umblat mult şi n-am cruţat nici o jertfă materială, nici oboseală, numai să-mi ajung scopul, să-l văd acasă. De şase luni nu mai aveam stare nici ziua, nici noaptea, scrisam la toţi, cîţi mi-ar fi putut da desluşiri despre împrejurările între cari a murit şi unde s-ar putea afla înmormîntat băetul meu, e dar foarte puţine date, am putut afla, aşa încît, îmi vinea a crede, că nici nu e mort“ Tatăl soldatului a urmat ruta Lugoj-Mezalaborcza-Kassa-în căutarea fiului său- ,,unde primpretorele de acolo a căutat într-un protocol mare şi a dat peste numele băietului şi arătîndu-mi negru pe alb, m-a convins deplin, că e mort. Cui era însă să mă adresez şi să-mi înţeleagă limba, ca să-mi deie îndrumări? O întîmplare fericită mă făcu să mă întîlnesc cu un preot militar, care ştia şi româneşte. Acest preot a fost atît de bun a-mi da unele îndrumări. Ajungînd în Oroskaya, am vorbit cu preotul rutean şi cu primarul, care apoi m-au condus la o evreică, la casa căruia a fost spitalul militar. Aceasta femeie spune, că ea a rămas în casa ei, ca îngrijitoare de bolnavi în tot timpul, cît a ţinut luptele prin părţile acelea. Ea îşi aduce aminte bine de feciorul meu. Dar îmi cădea atît de greu, că nu puteam să o întreb şi să-mi spue despre toate lucrurile mai amănunţit, fiindcă nu ştia numai ruteneşte. I-am arătat o fotografie pe cînd era la Regimentul 31, şi ea mi-a arătat prin semne, că după figură e el, dar după îmbrăcăminte nu. I-am arătat mai apoi una de cînd era la artilerie şi îndată l-a recunoscut. M-a condus apoi în cimitir şi mi-a arătat locul unde e înmormîntat. Sînt în şir cinci morminte deosebite. În două sînt doi husari, după aceea într-altul un german, în al patrulea un rutean şi apoi feciorul meu. Exhumarea a mers iute. Soldaţi trimişi anume l-au dezgropat şi astfel a fost scos din pămîntul, în care s-a odihnit şase luni. Pentru a mă convinge mai mult despre faptul, că e el, m-am uitat la negelul ce îl avea pe vîrful capului şi aflîndu-l, am rămas pe deplin convins că e el. Trupul lui a fost pus apoi într-un sicriu de metal, care a fost închis ermetic şi apoi l-au pus pe tren. Acum puteam pleca liniştit spre casă, că după o alergare în dreapta şi în stînga de două săptămîni, ajungîndu-mi scopul puteam pleca spre casă cu inima mîhnită şi copleşită de o jale şi mai mare“ Eroul de la Ohaba a fost înmormîntat în cimitirul satului. La funeralii au participat, pe lîngă oficialităţi, 2500 de persoane. La slujba de înmormîntare au slujit preoţii ortodocşi Ioan Crişianu din Ohaba, Ioan Fulicea din Şinca şi preotul greco-catolic Valeriu Crişianu din Mărgineni.

Eroul Nicolae Bogdan, bunicul notarului Mariana Săbăduş
 

     Mariana Săbăduş, celebrul notar şi o personalitate marcantă a vieţii făgărăşene, face parte dintr-o familie ilustră care a dat martiri, mai ales în Primul Război Mondial. Cunoscuta personalitate făgărăşeană a împărtăşit reporterului ziarului Monitorul drama bunicului matern Nicolae Bogdan, lider marcant al Partidului Nasţional Român din Transilvania, un apropiat al lui Iuliu-Maniu şi militant activ din partea Bihorului pentru realizarea Marii Uniri:
,,Bunicul meu Nicolae Bogdan s-a născut în comuna Crişcior din Bihor, lîngă Vaşcău şi a fost asasinat de trupele lui Bela Khun care se întorceau din Ungaria la data de 19 aprilie 1919, chiar în Sîmbăta Floriilor. El a fost căsătorit cu Victoria Toma, fata străbunicului meu, vestitul Nicolae Toma care era aromân- legat foarte mult de Biserica grecilor ( N.R-actuala Codru Drăguşanu ) din Făgăraş. Nicolae Bogdan şi Victoria Toma au avut două fiice: pe mama mea Teodora Bogdan, căsătorită Tămaş şi Stela Bogdan. Nicolae Bogdan a pierit eroic ca urmare a trădării unui evreu ungur din zonă. El a fost ridicat în după-amiaza zilei de 19 aprilie 1919 de soldaţii lui Bela Kuhn aflaţi în traversarea Ardealului de Nord. Aceştia veneau din Rusia şi se întorceau în Ungaria. Au mai fost luaţi avocaţii Ciordaş şi Bolcaş din Beiuş. Pe bunicul l-au luat sub pretextul că au nevoie de el la Bancă. Au fost duşi la marginea satului Lunca între Vaşcău şi Beiuş, mutilaţi îngrozitor, puşi să-şi sape gropile singuri şi împuşcaţi. Nu ştiu cum au fost mutilaţi ceilalţi doi. Am procesul verbal de dezhumare al bunicului meu. Cadavrele celor trei fruntaşi au fost descoperite întîmplător de un cioban care şi-a dus turma acolo. Cîinii acestuia au simţit miros de cadavre pentru că gropile au fost săpate doar la suprafaţă. Cîinii au rîcîit pămîntul şi au găsit marginea unui sacou după care au tras de el. Era sacoul bunicului. Ciobanul a anunţat autorităţile române care se reinstalaseră în funcţii şi au dezhumat cele trei cadavre ale fruntaşilor români. Pe corpul bunicului s-au constatat 21 de împunsături de baionetă, ochii scoşi, degetul inelar tăiat ca să i se scoată inelul şi verigheta, şi constatată o urmă de glonte în frunte tras de la distanţă mică: distrugerea craniului şi împrăştierea creierului. Bunica mea avea pe atunci 27 de ani şi a rămas cu două fete mici: mama care avea 7 ani şi sora mamei mele care nu împlinise încă 3 ani. Şi toate acestea după ce l-au aşteptat să vină acasă din Primul Război Mondial. El a fost înregimentat la început în armata austro-ungară şi a ajuns pînă în Albania. Şi ca să mai fac o paranteză vreau să vă spun că şi tatăl meu, Aurel Tămaş, a luptat în primul război mondial. A fost luat de pe băncile şcolii la vîrsta de 18 ani pe cînd era elev la Blaj şi a fost introdus într-un regiment de elită al unităţii speciale austriece ,,K,K“ În procesul verbal de dezhumare a rămăşiţelor bunicului meu sînt menţionate şi numele celor care au comis acest asasinat abominabil. După dezhumare bunicul meu a avut parte de funeralii naţionale şi a fost înmormîntat în Cimitirul vechi al oraşului Vaşcău iar în cinstea lui oficialităţile locale au ridicat un monument în Parcul Central al oraşului iar bustul său a fost cioplit în marmură de Vaşcău de către sculptorul Andriţoiu, originar din Beiuş, oraşul unde acelaşi sculptor a realizat şi monumentele celorlalţi doi martiri. După această tragedie bunica a părăsit Vaşcăul şi a venit la casa mea părintească din Făgăraş de pe strada Republicii nr.10.

Destinul unui erou
 

     Bustul eroului naţional Nicolae Bogdan are o poveste ruptă parcă dintr-un bildungs-roman. Mariana Săbăduş povesteşte mai departe: ,,Monumentul a rămas în Piaţa din Vaşcău pînă în anul 1945 cînd în ţară au intrat trupele sovietice. Atunci bustul a fost luat de pe soclu unde a fost scris un epitaf al poetului Octavian Goga care a participat la sfinţirea monumentului. A fost aruncat undeva iar în locul său a fost pusă steaua cu cinci colţuri. Epitaful a fost cioplit cu dalta iar în loc a fost scris: ,,Monumentul ostaşului sovietic“ Bustul bunicului meu a fost salvat prin grija localnicilor şi a ţăranilor din jurul Vaşcăului şi ascuns într-o şură sub fîn. În anul 1947 am plecat cu mama spre Vaşcău la dorinţa tatălui meu Aurel Tămaş: ,,Du-te Dora şi du-o pe Mariana să-şi cunoască rădăcinile“ i-a spus el mamei. Pe atunci aveam vîrsta de 10 ani. Am ajuns la Vaşcău unde mai aveam doar rude prin alianţă pentru că rudeniile de sînge s-au împrăştiat mai întîi după cedarea Ardealului iar apoi din cauza terorii comuniste. Un văr al mamei pe nume tot Nicolae Bogdan ne-a luat într-o seară de acasă şi ne-a dus să vedem bustul bunicului meu. Era tot în şura unde fusese adăpostit. Atunci am înţeles ce înseamnă să mergi conspirativ, cu felinarul, pe întuneric ca să nu pună mîna pe noi vajnica miliţie comunistă. După 1947 au venit vremurile grele iar eu n-am mai apucat să pun o lumînare la mormîntul bunicului meu pînă în vara anului 1947 cînd am mers împreună cu mama iarăşi la Vaşcău. Acolo n-am mai găsit nici o rudă apropiată iar fosta casă a bunicului a fost vîndută de către bunica mea. Spunînd că a găsit un bust dar din păcate nu era cel al bunicului Radu Ciocănelea, fiul fostului protopop ortodox Traian Ciocănelea, care era geolog, aflîndu-se în zona Vaşcăului mi-a adus pentru puţin timp speranţa în suflet-familia Ciocănelea cunoştea istoria bustului pentru că era apropiată de familia mea- spunînd că a găsit un bust dar din păcate nu era acela al bunicului. Începînd din anul 1974 nu am mai avut vacanţă pentru că mi le petreceam toate la Vaşcău în căutarea bustului bunicului meu. Am căutat şi întrebat din curte în curte şi din casă. În anul 1979 mama murise. În anii 1982-1983 am găsit bustul în curtea unui cetăţean ce avea casa lîngă Biserica Ortodoxă din Vaşcău de pe strada .Crişului nr.8, erau printre ultimele case cercetate. Proprietarul mi-a spus că are în curte un pietroi care îl încurcă. Noroc de la Dumnezeu că vărul meu primar care era inginer constructor la Oradea se afla în zonă la lucrări de construcţii. L-am anunţat şi a venit cu un utilaj. Am scos aşa-zisul pietroi şi am dat chiar de bustul bunicului meu. Nasul era mutilat şi necesita reparaţii pentru că a fost plimbat dintr-o parte în alta. Am dus bustul la Sfatul Popular unde a mai stat ascuns şi înainte pentru că secretarul era un băştinaş care ţinea la istoria oraşului. Am încercat să primesc aprobarea autorităţilor de atunci ca să aduc bustul în cimitir, la mormîntul bunicului meu. Am făcut demersuri la fostul poet Alexandru Andriţoiu, nepotul sculptorului Andriţoiu, dar el era pe atunci omul zilei şi mi-a scris într-o scrisoare că nu era încă momentul să cer reconsiderarea memoriei bunicului meu pentru a nu zgîndări resentimentele minorităţilor. Îmi spunea că se trece printr-o perioadă de destindere dar că mai trebuie aşteptat. În septembrie 1997 mi-am văzut visul cu ochii cînd la putere se afla Convenţia Democrată. Atunci a avut loc în Piaţa Vaşcăului Sf.Liturghie de resfinţire a monumentului la care au participat toţi preoţii ortodocşi din zonă iar de la şcoală au fost aduşi copii în costume naţionale de Bihor. Am participat cu fata mea, Aura (N.R- actualmente jurnalistică la o publicaţie de prestigiu din Anglia ), care avea 10 ani. M-a bucurat enorm actul de românism pe care n-am să pot să-l uit nici în mormînt. La ceremonie au participat toate oficialităţile care au ţinut să suporte şi cheltuielile ce ţineau de masa parastasului deşi am venit pregătită. La întoarcere, în compartimentul de tren, i-am spus fetei mele care mă întreba de ce nu dorm: ,Mă simt ca un soldat care a fost în prima linie şi a cîştigat bătălia. Acum în cer sînt patru suflete care se bucură: bunicul, bunica, mama şi Stela (mătuşa ) Aşteptam acest moment din anul 1974. Am făcut demersuri şi după Revoluţie cînd Iliescu se afla la putere dar am bătut ani de zile la uşi încuiate. Dacă nu făceam acest lucru cînd la putere se afla C.D.R-ul, mă tem că astăzi ar fi fost prea tîrziu“ mărturiseşte notarul Mariana Săbăduş. Nu este doar un caz izolat pentru că făuritorii României Mari au fost asasinaţi în temniţele comuniste iar călăii lor se bucură astăzi de pensii grase împreună cu foştii comunişti. Mariana Săbăduş a cărei genealogie a respirat istoria a încheiat cu cuvintele: ,,Aşa se scrie istoria“.
( Ştefan Botoran )

Regina Maria despre înfăptuirea Marii Uniri
 

     ,,Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.
     Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbuşire şi nenorocire pentru atâţia alţii, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimânt de hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinşi, căci nu plecaseră şi toate celelalte neamuri în luptă cu încredinţarea că era sfântă cauza lor? Şi chiar dacă s-ar fi înşelat guvernele, regii şi prezidenţii, oşteanul pornise cu bună-credinţă, gata să-şi jertfească viaţa pentru ceea ce învăţase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Şi câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. Mai tragice, şi cu mult mai tragice decât mormintele celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinşi. Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare, însă, zadarnic. Gândul atâtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfârşit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf".
(Regina Maria a României, Povestea vieţii mele, Ediţie îngrijită şi note de Ioana Cracă, vol. III, Bucureşti, Editura Eminescu, 1991, p. 487)

Traian Vuia a criticat politicienii care au negociat Unirea
 

     7/30 aprilie 1918 - Înfiinţarea, la Paris, a "Comitetului naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina", sub preşedinţia lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi unirea acesteia cu România.
     În 1999, eseistul şi criticul de artă Horia Medeleanu a publicat în „Aradul Cultural” un fragment dintr-o scrisoare adresată de Traian Vuia avocatului George Dobrin, fruntaş al Partidului Naţional Român din Banat, întâiul prefect al Lugojului după Unire. Traian Vuia, primul om care a zborurat cu un aparat aparat mai greu decât aerul, în 1909, era însă şi un important om politic. Bănăţeanul a făcut parte din delegaţia română de la Conferinţa de Pace de la Paris. În scrisoarea din anul 1922, Traian Vuia îşi arată dezamăgirea faţă de Unirea Transilvaniei cu România. Acesta critică dur politicienii din Ardeal şi Banat, care nu au negociat unirea cu România, astfel că provincia desprinsă din Imperiul Austro-Ungar a avut doar de suferit în urma acestui acord. Traian Vuia susţinea că Transilvania trebuia să îşi declare mai întîi independenţa, însă Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş şi Aurel Popovici vroiau „unirea fără condiţiuni cu patria mamă”. Redăm fragmente din scrisoarea trimisă de Traian Vuia, pe 11 aprilie 1922

     ,,Iubite Domnule Dobrin, Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. „Cum îţi aşterni aşa dormi”. Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condiţiunile Unirei. 1. Înainte de intrarea României în războiul european, când România cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre. 2. După armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declaraţiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decât pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide aşa casei în care noi am intrat de voie. Când doi indivizi se asociază, când două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldaţii recrutaţi din Transilvania şi Bănat să fie lăsaţi în garnizoanele din aceste provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale. Cînd în 1917 şi 1918 prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vârful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dânşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte „droit de conquete”... Şi într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé a világ” („Lumea este a celui îndrăzneţ”) – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpânească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvânt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decât pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mul şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-aţi repetat de atâtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor. În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezeanţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întâi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luând angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Când am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit... Când a sosit Al. Vaida aici cu delegaţiunea transilvăneană şi când m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situaţiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s-au comis greşeli. ... N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Până în timpurile mai recente am avut credinţa că nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpa de acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. ... Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi".

Cele mai importante evenimente: Marea Unire şi Decembrie 1989

     Marea Unire din 1918 şi schimbarea de regim din 1989 sunt considerate de români drept cele mai importante evenimente din istoria României, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research. Potrivit sondajului, Marea Unire este considerată drept evenimentul cel mai important din istoria românilor de 43,1% dintre respondenţi. Pe locul al doilea în clasamentul importanţei marilor evenimente din istoria românilor se clasează schimbarea de regim din 1989, cu un procent de 17,5%. Urmează Unirea Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească, considerată de 12% dintre respondenţi drept cel mai important eveniment din istoria românilor. Pe locul al IV-lea se situează aderarea României la Uniunea Europeană, cu 10,4% dintre opţiuni. Câştigarea independenţei este văzută de 9,9% dintre respondenţi drept cel mai important eveniment din istoria românilor, în timp ce instalarea regimului comunist cumulează 3,5% dintre opţiuni. Un procent de 0,1% dintre cei întrebaţi au indicat un alt eveniment, în timp ce non-răspunsurile cumulează 3,4%. Sondajul INSCOP evidenţiază că persoanele de peste 65 de ani apreciază într-o proporţie semnificativ mai mare decât media importanţa Marii Uniri din 1918. De asemenea, persoanele între 36 şi 50 de ani apreciază într-o proporţie mai mare decât media importanţa răsturnării regimului comunist din 1989. Acelaşi sondaj pune în evidenţă părerea românilor faţă de ţările vecine. Serbia/Iugoslavia este considerat cel mai bun vecin istoric pe care l-a avut România, 61% din populaţie împărtăşind această opinie. Bulgaria este considerată un vecin bun de 60,6% din populaţie. Relaţiile de vecinătate cu Rusia/Imperiul ţarist sunt apreciate drept bune de-a lungul istoriei de 28,1% dintre respondenţi, iar cele cu Imperiul Habsburgic de 22,4%. Ungaria/Regatul Ungariei este apreciată drept un vecin istoric bun de către 17% dintre respondenţi. Turcia/Imperiul Otoman se situează pe ultimul loc al clasamentului, 13,4% dintre români considerând că, de-a lungul istoriei, a fost un vecin bun al României.
     Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului “Adevărul”, în perioada 10-17 septembrie. Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic. (Sursa: AGERPRES)

Ziua Naţională a României
 

     Se împlinesc 20 de ani de când România sărbătoreşte Ziua Naţională la 1 Decembrie. Este o sărbătoare tânără, doar două decenii, însă de la evenimentul Marii Uniri se împlinesc 95 de ani.
În 83 de ani de monarhie, 45 de comunism şi 24 de democraţie, România a avut trei zile naţionale.
- Prima, la 10 Mai, zi care celebra trei evenimente cruciale pentru istoria noastră: Depunerea jurământului de Regele Carol I în faţa Parlamentului (la 1866), Proclamarea Independenţei (1877), Ridicarea României la rangul de Regat (la 1881, prin încoronarea lui Carol I ca rege).
- A doua, 23 August, după 1947, zi ce a cunoscut mai multe reformulări, de la ziua “eliberării noastre de către glorioasa armată sovietică” până la ziua ce omagia “revoluţia de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”, zi dedicată cuplului Ceauşescu.
- A treia: 1 Decembrie 1918, zi adoptată după Revoluţie.
1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Evenimente care au marcat ţara
 

- 1918: Entuziasmul românilor la momentul Marii Uniri n-a putut previziona marea destrămare care a urmat şi incapacitatea guvernanţilor de a conserva acest stat rotund şi firesc, precum şi infiltrarea periculoasă a bolşevismului în rândurile muncitorimii şi criza economică de care a profitat acesta.
- În 1928, ţărănismul a scos mase de oameni în stradă şi le-a mişcat într-un iluzoriu marş spre capitală, fără ca oamenii să simtă marile dezămăgiri naţionale pe care i le pregăteau liderii acestuia.
- Când a fost dată lovitura de stat din 7-13 iunie 1930 şi a fost adus Carol II pe tron, entuziasmul popular şi al intelectualităţiii a fost fără precedent. Toţi sperau într-o domnie benefică şi solidă, aducătoare de belşug. A fost o catastrofă fără precedent, pe toate planurile.
- În august 1944, în timp ce România era livrată cu braţele ridicate Uniunii Sovietice, populaţia sărbătorea în stradă terminarea războiului şi pacea, când, în realitate, abia atunci începea cel mai cumplit război îndreptat chiar împotriva ei, a populaţiei.
- În 1968, românii s-au strâns în faţa clădirii Comitetului Central al P.C.R. cu un entuziasm spontan derutant, fără să înţeleagă că, exact în acele clipe, tocmai legitimau dictatura paranoică a lui Nicolae Ceauşescu.
- Pentru revoluţia din 1989, românii au ieşit în stradă cu mult entuzasm cerînd plecarea dictatorului. Încă suferim naivitatea noastră de atunci.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1262 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3871717

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare