Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Deşi trăim vremuri de pace, aleşii locali pregătesc populaţia pentru război
Deşi trăim vremuri de pace, aleşii locali pregătesc populaţia pentru război Email
Marţi, 05 Noiembrie 2013 10:57

 

 

      În ultima vreme populaţia este asaltată cu fel şi fel de avertizări de către instituţiile abilitate ale statului. Cod galben sau roşu, în funcţie de gravitatea fenomenului natural, dat de inundaţii, erupţii solare, comete, tzunamii, vijelii. Ultimele avertizări se referă la cutremurele care au creat panică în rîndul oamnilor. Şi cînd generalul Emil Streinu a demonstrat ştiinţific faptul că 21 de falii s-au activat pe teritoriul României, chiar şi instituţiile statului au luat în serios avertismentul. Aşa se face că în şcoli, spitale, unităţi militare, la locul de muncă se fac instructaje cum să facem faţă unui cutremur de mare magnitudine şi să reducem riscurile. Mai nou însă statul român are şi alte preocupări. Pregăteşte ţara pentru situaţii de mobilizare şi război. Pregătirile sînt în cele mai mici detalii, de la siguranţa cetăţenilor pînă la asigurarea hranei acestora. Aleşii locali au fost nevoiţi să voteze în luna octombrie 2013 proiecte de hotărîre pe cît de stranii pe atît de inutile. Asta în cazul în care statul român se pregăteşte cu adevărat de război.

Cartele de război de 5,5 miliarde de lei în timp de pace
 

     În anii de după căderea regimului comunist s-a vorbit pentru prima dată de cartele pentru raţionalizarea alimentelor în 2010. Şi asta chiar dacă românii credeau că acele vremuri au apus de mult. Numai că de data aceasta cartelele se refereau la situaţii de război. Judeţul Braşov, conform documentaţiilor, a fost desemnat ca judeţ pilot pentru implementarea unui proiect demarat de Guvern. A apărut în iulie 2010 o HCJ privind cartele de consum şi prin care consilierii judeţeni au alocat suma de 554.000 lei pentru tiparirea de către Imprimeria Naţională a cartelelor de consum necesare populaţiei judeţului Braşov, în caz de mobilizare şi de război.
De atunci nimeni n-a mai vorbit despre respectivul proiect pînă în octombrie 2013 cînd fiecare administraţie publică locală s-a trezit cu o documentaţie stufoasă pe care avea obligaţia s-o aprobe şi s-o remită forurilor naţionale pe Probleme Speciale.

,,Ce sîntem în război?"
 

     ,,Programul de aprovizionare a populaţiei cu principalele produse alimentare raţionalizate în caz de mobilizare şi de război". Este proiectul de hotărăre pe care fiecare consiliu local a fost obligat să-l aprobe la sfîrşitul lunii octombrie 2013. Proiectul avea la bază o documentaţie stufoasă întocmită în cel mai mic detaliu de secretarul localităţii, cel care are şi atribuţia de a răspunde de evidenţa militară. Aleşii locali puşi în faţa unui act legislativ de acest gen s-au rezumat doar să întrebe: ,,Ce sîntem în război?"ca mai apoi să ridice mîna mecanic în semn că aprobă actul. Niciun consilier local, fie el de la un municipiu, oraş sau comună nu s-a sinchisit să analizeze situaţiile prezentate de secretar şi cerut cu inters de către Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale prin Ordinul nr. 109/2003. ,,Este doar o formalitate pe care noi o aprobăm cam din 10 în 10 ani. Nu este nimic ieşit din comun" a declarat relaxat un primar din Ţara Făgăraşului.

Cartele de produse
 

     Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare valabil pentru perioada 2013-2016 a fost întocmit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi aprobat prin Hotărîrea nr. 0013/5.02.2013. Conform acestuia s-a stabilit pentru fiecare unitate administrativă cantităţile de produse alimentare şi nealimentare necesare consumului populaţiei în timp de război. Totodată s-au stabilit şi agenţii economici, nominal, care vor aproviziona UAT-ul şi agenţii economici din localitate care vor face distribuirea produselor.
     De exemplu, pentru comuna Hârseni s-a prevăzut catitatea de produse alimentare: 728 tone pîine, 145,1 tone carne, 57,3 tone preparate din carne, 4,288,1 hectolitri lapte, 63,1 mii litri ulei, 63,1 tone zahăr, 300,2 tone cartofi. Acestora s-au adăugat cantităţile de confecţii, tricotaje, încălţăminte şi articole de igienă. Distribuirea lor se va face pe bază de cartele care conţin bonuri aşa cum a existat în timpul Primului Război Mondial. Cartele emise vor avea valabilitate un an.

Fiecare persoană va primi 138 kg pîine pe an
 

     Fiecare localitate deţine situaţia exactă a populaţiei sub forma: total populaţie, femei şi fete, bărbaţi şi băieţi; rezervişri, recruţi, diabetici, gravide, mediu toxic, cronici, mame cu sugari, copii sub 2 ani, etc.
     Conform Ordinului, fiecare persoană va beneficia de 138,7kg pîine /an, 27,6 kg carne/an, 10,9 kg preparate de carne/an, 67,5 litri lapte/an , 12 litri ulei/an, 12 kg zahăr/an , 57,2 kg cartofi/an/ . În privinţa produselor nealimentare pentru bărbaţi raţiile sînt de forma: 0,15 palton/an, 0,54 pantaloni/an, 0,25 costume/an, 1,54 camaşi sau bluze/an. La fmei cantităţile sînt: 0,15 palton/an, 0,18 fuste/an, 1,54 bluze/an, 0,45 rochie/an. Atît pentru bărbaţi cît şi pentru femei sînt prevăzute 5 perechi cioreapi/an, 1,1 chiloţi/an, 0,5 încălţăminte/an. În cazul produselor de igienă: ,,Raţia anuală pentru fiecare persoană este de un kg de săpun de rufe, toaletă sau semitoaletă şi 5,5 kg detergent". Fiecare produs este procurat de la diferiţi agenţi economici producători, doar în cazul cartofilor, aceştia sînt preluaţi din gospodăriile oamenilor.

 

 

 
 

Pagube umane uriaşe
 

 

     Până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, regiuni întregi din Europa şi Asia au devenit ruine. Graniţele au fost redesenate, iar o parte dintre prizonierii de război se întorceau acasă. Când Al Doilea Război Mondial a izbucnit la sfârşitul anilor ’30, populaţia lumii era de aproximativ 2 miliarde de oameni. Din 1939 şi până în 1945, confruntarea armată dintre Aliaţi şi puterile Axei a cauzat moartea a aproximativ 80 de milioane de oameni în întreaga lume, conform publicaţiei The Atlantic.
     Liderii ţărilor învingătoare au încercat să demonteze puterea militară a celor învinşi. Mii de persoane au fost acuzate de crime de război şi au fost condamnate la închisoare sau executate. Urmările războiului s-au făcut resimţite timp de zeci de ani după încheiera celei mai mari conflagraţii mondiale din istoria omenirii. Statul german a fost împărţit în Germania de Est şi Germania de Vest, Peninsula Coreeană s-a împărţit în Coreea de Nord şi Coreea de Sud, iar Israelul şi-a declarat independenţa în 1948.
     Tensiunile dintre Occident şi Blocul Sovietic au escaladat şi au dus la izbucnirea Războiului Rece, iar omenirea a fost cuprinsă de groaza pe care a oferit-o perspectiva unui război nuclear.

Făgărăşenii în timpul celor două războaie mondiale
 

     Se ştie foarte bine din istorie că pe lîngă pierderile de vieţi omeneşti războaiele au adus şi alte consecinţe pe plan social, economic şi administrativ. Cele două conflagraţii mondiale i-au afectat şi pe români. Făgărăşenii nu au făcut excepţie de la regulă. Ţinînd cont de faptul că multă vreme au fost sub coroana maghiară, principat autonom sub suzeranitate turcească în care principii ardeleni se bucurau de o mare libertate vis-avis de coroană; sub Imperiul Habsburgic în care problemele sociale ale românilor ardeleni au devenit mult mai complexe şi nu în ultimul rînd Imperiul Austro-Ungar după dualismul din anul 1867. La începutul Primului Război Mondial făgărăşenii, ca toţi ardelenii de altfel, au fost înrolaţi în armata austro-ungară pe fronturile din Balcani şi Apus. Pe lîngă aceste sacrificii umane românii din Ardeal erau obligaţi să plătească dările pentru război constînd în hrană, cînepă, fîneţuri şi animale pentru transport ( boi, cai ,măgari )

Alimente raţionalizate
 

     Deşi de-a lungul Primului Război Mondial nu s-a folosit cartela în mod oficial exista totuşi o raţionalizare a hranei impusă de către autorităţi. Istoricul Constantin Băjenaru, muzeograf în cadrul Muzeului Ţării Făgăraşului ,,Valeriu Literat“, ne explică aceste fenomene sociale: ,,Sub austro-ungari bărbaţii între 17-55 de ani erau mobilizaţi în armata imperială. Cei rămaşi acasă aveau multe obligaţii în vederea susţinerii efortului de război. Participarea la împrumuturile de război iniţiate de către stat era obligatorie pentru întreaga populaţie iar făgărăşenii nu au făcut excepţie, populaţia fiind obligată să participe cu sume de bani. Pe lîngă aceasta era impus efortul în alimente (cereale, carne) S-a ajuns la un moment dat la situaţia în care populaţia din Ardeal era obligată să mănînce carne doar cîteva zile pe săptămînă (2-3 zile) Rechiziţiile de animale (cai, boi) îi împiedica pe oameni să-şi desfăşoare lucrările cîmpului într-un ritm normal. Pînă şi copiii aveau obligaţia de a aduna plante pentru ceaiul soldaţilor de pe front şi urzici. De asemenea, se făceau numeroase colecte în hrană pentru cei de pe front. Acasă au rămas doar copiii, femeile şi bătrînii întrucît ceilalţi au fost luaţi la război. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial situaţia a fost cam aceeaşi cu excepţia faptului că atunci s-au introdus cartelele pentru alimente în mod oficial chiar dacă raţionalizarea a existat şi în Primul Război. Aceste cartele au fost introduse chiar şi la produse pentru uz cum ar fi lîna. În timpul Primului Război crescătorii de oi trebuiau să dea o cotă între 800 grame de lînă şi un kg de lînă pentru fiecare oaie pentru cei ce deţineau mai mult de 10 oi“ descrie Bejenariu.

Propagandă prin presa locală
 

     ,,Presa locală îi îndemna pe oameni să participe la aceste contribuţii de război conform unei propagande iniţiate de către autorităţile austro-ungare. Trebuie menţionat faptul că întreaga presă din Ardeal era cenzurată foarte strict“ a mai spus Constantin Băjenaru. Iată ce titra ziarul făgărăşean ,,Olteanul“ care ieşea de sub tipar în ziua de Duminecă. În ediţia cu nr. 43 din noiembrie 1915 se titra:
,,Ce dăm?“
,,Pentru una reuşită a crîncenului război, ce s-a pornit înainte cu 15 luni, între cele mai civilizate popoare, dăm toţi ce avem mai bun, tot ce putem şi ce ni se cere. Suntem datori să dăm şi să dăm cu drag. Pentru că prin răsboiu voim să salvăm bunurile noastre cele mai mari: viaţa, averea şi viitorul nostru. Dar şi pentru că de la biruinţă nădăjduim o reculegere a noastră pe întreagă linia şi vieaţă mai fericită pentru cei ce vor supravieţui răsboiul şi pentru urmaşi. Răsboiul fiind acţiunea cea mai grea, cea mai plină de primejdii şi mai costisitoare dintre toate acţiunile, pe care le întreprind popoarele, se pune la cale numai în împrejurări excepţionale. Şi chiar de aceea pentru purtarea lui cu succes se cer jertfe şi sforţări supreme din partea tuturor cetăţenilor...Pentru a da însă un răspuns la întrebarea ce au pus în fruntea acestui articol, este de ajuns să constatăm, că jertfele de oameni: morţi, schilodiţi sau altfel de nenorociţi şi neharnici de vieaţă, ce i-a reclamat şi pricinuit acest crîncen şi îndelungat răsboiu, azi sunt încă incalculabile, dar la tot cazul se urcă la milioane, căci doar, abia se găseşte o familie undeva, într-un sat sau oraş de pe întinsul acestei ţări care să nu fi trimis şi să nu trimită pe cineva la luptă, sau peste tot, în serviciul armatei, şi aşa să rămînă neatinsă de greul vieţii, ce l-a adus răsboiul. Bărbaţi mai tineri şi sănătoşi, abia se găsesc puţini neînrolaţi, şi ei fac serviciile publice ne-apărat necesare, fără cari maşinăria statului, a bisericei, a institutelor de învăţămînt, a instituţiunilor economice şi financiare s ar poticni. Dintre bărbaţi nu iau parte la răsboiu decît cei ce sunt încă copii, ori apoi cei ce au defecte corporale mai mari: Ce dăm deci? Dăm capitalul cel mai preţios pe care îl avem...Şi dîndu-i pe ei, ne-am dat tot sporul, toată nădejdea agoniselei noastre şi toată tihna, vieaţa devenind astfel pentru noi o povară grea de purtat, cum zice poetul: noaptea fără stele, ziua fără soare. Anume: a trebuit şi trebuia, pentru izbînda răsboiului, să punem la dispoziţie şi celelalte bunuri ale noastre, caii, căruţele, bucatele şi alte multe obiecte, reclamate de trebuinţele neapărate ale răsboiului. La cele două împrumuturi de răsboiu a contribuit şi obştea noastră: băncile, bisericile, alte diferite instituţii, societăţi şi privaţii. Din toată sărăcia noastră s-au adunat sume frumoase şi se vor mai aduna, şi cu ocazia împrumutului al treilea de răsboiu, pentru care tocmai acum se fac subscrierile. Nu sunt neînsemnate colectele ce se fac pentru Crucea Roşie: îndeosebi colecta de pansamente şi albituri, făcută de învăţătorimea noastră. reuniunile de femei şi institutele noastre de fete au pregătit diferite obiecte pentru scutirea de frig şi ger a soldaţilor în timpul iernii: şaluri, şăpci, învălitori de pîntece, de genunchi ş. Şi toate acestea le-am făcut şi le facem, în primul loc, ca să ne împlinim suprema datorie, ce o avem pentru patrie şi tron, iar în al doilea, pentru nădejdea unor zile mai bune pentru poporul nostru din această ţară. Aceste date şi aceste jertfe pe altarul patriei nu pot rămînea nerăsplătite!“

Activitatea de caritate
 

     Presa locală a vremii scoate în evidenţă şi mobilizarea Reuniunilor confesionale ale celor două biserici naţionale ale urbei: ortodoxă şi greco-catolică. Tot ,,Olteanul“ (ianuarie 1916) titrează: ,,La stăruinţele presidentelor s-a statornicit o conlucrare între ambele Reuniuni greco-ortodoxă şi greco-catolică pe terenul de binefacere. În August la plecarea soldaţilor în răsboiu, membrele Reuniunilor a petrecut pe ostaşi la gară, îmbărbătîndu-i şi dăruindu-le flori, ţigarete şi altele. Pe urmă s-a organizat colecta de rufărie, umblînd doamnele Reuniunilor în tot comitatul şi pe la familiile din localităţi. Astfel au adunat Reuniunea şi a donat Spitalului de rezervă militar 900 bucăţi de rufărie iară reuniunea greco-ortodoxă a donat 10 paturi complet aranjate, 1200 bucăţi împletituri de lînă, precum: mînecări, genunchiere, bonete etc. Pentru cumpărarea lînei s-a făcut cu un rezultat de 750 de coroane pentru Serbarea Crăciunului (1914) a soldaţilor răniţi şi bolnavi 800 la număr. ...De asemenea li s-a oferit şi la Paşti răniţilor în număr de 1000 ouă, roşii, vin, ţigarete, cărţi etc. Ambele reuniuni au oferit în decursul răsboiului soldaţilor din spitale cafele, ciocolate, prăjituri, cărţi de rugăciuni, de cetit, iară Spitalelor pentru bolile interne s-au trimis 15 kg. de cognac“

Războiul în presa locală
 

     Ziarul local ,,Ţara Oltului“, an.IV, nr.2, din 15 ianuarie 1944 vorbeşte despre rezultatul colectei pentru război din 5 Decembrie 1943, încă România nu întorsese armele iar ai noştri luptau alături de nemţi: ,,Cu ocazia colectei din 5-6 decembrie a.c. adunată de Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale s-a colectat suma de 884.880 lei astfel: Comunele rurale din Judeţ 546.000 lei; Comitetul Fabricii de Exploziv lei 145.000; Comitetul Orăşenesc 193.880 lei“

Situaţia copiilor celor decedaţi în război
 

     Aici au apărut numeroase probleme sociale mai ales pentru copiii rezultaţi din concubinaj sau aventuri ai căror taţi au decedat în război. Alte probleme de acest gen s-au întîmplat şi în cazul logodnicilor. ,,Ţara Oltului“ nr.5 1 din Martie 1944 îi informează pe localnici cu privire la ce pot face din punct de vedere legal cei care se găseau în această situaţie: ,,Sunt multe femei ori fete, care au întreţinut legături de dragoste, sau au trăit în concubinaj cu bărbaţi, cari fiind mobilizaţi apoi au murit pe cîmpul de luptă din cari motive nu au avut posibilitatea de a se căsători, iar copiii rezultaţi din aceste relaţii, n-au putut fi legitimaţi. Soartea acestor copii, destul de numeroşi, este tragică şi deplină şi chiar pentru a ameliora situaţia lor, legiuitorul a venit cu o dispoziţie foarte echitabilă dîndu-le posibilitatea de a fi recunoscuţi ca copiii legitimi al pretinsului tată, mort pe cîmpul de luptă. Aceste Dispoziţiuni legale sunt cuprinse în Decretul-Lege nr.1836 pentru stabilirea calităţii de copil recunoscut a celor morţi pe cîmpul de luptă publicat în Monitorul Oficial Nr.143/23 iunie 1942. Dacă instanţele judecătoreşti în drept, le recunoaşte calitatea de copil legitimat, vor avea drept la o pensie. Pentru a se cere stabilirea calităţii de copil recunoscut acelor morţi pe cîmpul de luptă sunt necesare următoarele condiţiuni:
1.În timpul legal al concepţiunii mama şi tata să fi trăit în concubinaj.
2.Din scrisori sau orice alt scris emanînd de la pretinsul tată, să rezulte o mărturisire neîndoielnică a paternităţii.
3.Pretinsul tată să fi prestat voluntar copilului întreţinerea şi educaţiunea, sau să fi contribuit tot astfel la prestarea lor, în calitate de tată.
4.Mama copilului să nu fie într-o situaţie care ar fi putut opri căsătoria ei cu pretinsul tată.
Cererile în acest scop se înaintează Tribunalului local, de către mama copilului, sau de reprezentantul legal al acestuia, alăturîndu-se la cerere toate actele originale necesare. Dovada se poate face şi cu martori. Întreaga procedură de cerere, citaţii este scutită de taxe, iar cercetările şi judecarea cauzei se face cu urgenţă. Legiuitorul prevede însă şi sancţiuni aspre faţă de aceia cari au înaintat la Tribunal cereri neîntemeiate, sau au depus mărturii mincinoase în astfel de cauze. Persoanele cari se găsesc în situaţia de sus şi vor să se folosească de dispoziţiunileDecretului Lege arătat, le recomandăm să consulte pe notarul comunal, sau pe un avocat, pentru a obţine îndrumările necesare“ (Dr.Grigore Hulpe)

Situaţia refugiaţilor
 

     Ziarul ,,Ţara Oltului“ nr.8 din data de 15 Aprilie 1944 îi sensibilizează pe făgărăşeni despre situaţia celor refugiaţi din calea frontului care se apropia de ţara noastră:
,,Să-i primim frăţeşte“
Prin apropierea frontului de hotarele Sfinte ale Patriei noastre, s-au luat unele măsuri de precauţiune în vederea purtării răsboiului...În răsboiul reîntregirii, mii de ardeleni au plecat în refugiu în Moldova, în acel ,,triunghi al morţii“ la care nu s-a ajuns însă, duşmanul fiind înfrînt. De data aceasta situaţia s-a inversat. Inamicul e la răsărit şi prin tîrgurile şi oraşele din apusul ţării au poposit primii refugiaţi. Datoria noastră, a făgărăşenilor, este ca să le facem o primire cît mai bună. Să dăm dovadă de frăţietate. Cuvîntul ales, constituie adesea un mare sprijin moral pentru cei despărţiţi de casele, avutul şi gospodăria lor. Făgăraşul nu este un judeţ bogat, dar a avut totdeauna oameni cu inimă bogată. Să împărţim puţinul ce-l avem cu acei fraţi care vin vremelnic la noi. Să le dăruim, mai ales dragostea, care le va uşura traiul între noi. Mîine aceşti fraţi se vor întoarce la vetrele lor, unde vor povesti copiilor şi urmaşilor despre lumea pe care au întîlnit-o aici. Să avem orgoliu de gazde omenoase, de fraţi români adevăraţi, care înţeleg să sprijine autoritatea, momentul istoric şi cunoaşterea reciprocă într-o lumină înaltă“ (Alexandru Marinescu)
(N.R: s-a păstrat ortografia timpului).

,,Prin cîte a trecut poporul ăsta!"
 

     ,,Eram copil la acea vreme, dar îmi aduc aminte de raţionalizarea alimentelor. Erau cartele pentru pîine, îmbrăcăminte şi alte bunuri. S-a prelungit perioada de raţionalizare mult timp după război, pînă prin 1960. Ţin minte că îmi doream un pardesiu din păr de cămilă. Mi-am adunat 300 de puncte de cartelă şi mi l-am cupărat. Nu se găseau atunci dulciuri, bomboane. De Sf. Nicolae puneam cuburile de zahăr primite pe cartelă pe foc, le caramelizam şi aşa aveam bomboane de sărbătoari. O problemă erau banii pentru că inflaţia era mare. Se recurgea la troc cu produse. Mergeam la magazin unde era un jidov care primea ouă, sau alte alimente. Îmi aduc aminte că amestecam făina de grîu cu cea de secară sau orz şi făceam pîine. Era o pîine care nu se cocea. Prin '46 veneau basarabenii, refugiaţi, şi ne cereau sare. Ce credeţi că făceau cu sarea? Rupeau lăptucii de pe marginea drumului, puneau sare pe ei şi mîncau. Pe cartelă erau pîini de 4 kg, iar nouă ne tăiau cîte o felie. Cartelele erau pe categorii, pe culori, şi se distribuiau în funcţie de munca grea, uşoară, funcţionari, etc. Prin cîte a trecut poporul ăsta, numai Dumnezeu ştie!. După război au venit despăgubirile. A fost o grea perioadă. Îmi aduc aminte cum se cărau cartofii din sate. Erau cozi de căruţe pe km întregi pentru a preda tonele de cartofi. Se plătea cu 10 bani kg de cartofi. Se preda grîul la Arie, iar dacă nu era uscat oamenii îl întindeau pe ţoale la uscat şi apoi îl selectau la mînă cu nişte roţi uriaşe din lemn. Oamenii duceau snopii de paie la Arie unde se îmblătea. Plecau oamenii acasă fără nimic. Dacă nu plăteai dările venea şeful de post cu cîinele lup şi-ţi lua din curte porcul sau ţolul de pe pat. Se preda lemnul din pădure, vagoane întregi cu lemn luau drumul Rusiei. Pe atunci nu intrai ca acum în păduri cînd vroiai. Doar cînd trebuia să întreţi puietul puteai merge în pădure. Acum poţi să iei toată pădurea că nimeni nu-ţi face nimic. Apoi au venit comuniştii şi a urmat altă pacoste. Ruşii au venit cu lecţia învăţată, să dezbini şi să distrugi ca apoi să conduci. Aşa a şi fost. Omul a predat tot la colectiv, a sărăcit de tot. Făgărăşenii au avut noroc cu combintul" a povestit Ioan Bucelea, fost deţinut politic.
(M.F.)

Lacrimile şi viaţa unui veteran de război
 

     Ţin să public în ziarul Monitorul de Făgăraş pe care-l citesc încă de la înfiinţare cele trei perioade de conducere a României în decurs de 92 de ani, vîrsta mea, începînd cu perioada de la 1918 - 1945 sub conducerea monarhiei cu rege, 27 de ani, urmată de regimul comunist care a durat 45 de ani şi apoi regimul democrat de 23 de ani. Voi evidenţia starea naţiunii române în fiecare perioadă. Mă simt dator faţă de generaţiile de acum.
     După terminarea războiului mondial, România a fost pusă într-o perioadă critică. A format graniţele ţării şi a împărţit ţara în 72 de judeţe, fiecare cu un parlamentar şi un senator, un prefect şi un suprefect. Deputaţii umblau tot timpul prin judeţ ca să cunoască greutăţile poporului ca apoi să le ducă la Senat unde se luau măsurile cuvenite. În ţară erau două partide, unul condus de Iuliu Maniu, PN, şi unul condus de IC Brăteanu, PL. Guvernarea ieşită la putere era formată din parlamentarii din partidul respectiv, restul formau opoziţia care dura 4 ani. Imediat după război a venit criza financiară, cînd erau de toate numai bani nu erau. Impozitele şi taxele erau foarte mari. Îmi aduc aminte viaţa mea de adolescent pînă la etatea de 5 ani cînd nu am avut izmene sau pantaloni doar o cămaşă lungă pe care o purtam pe tot timpul verii. Umblam desculţ. Cînd am început şcoala la 7 ani am avut şi eu pantaloni. În clasa I-a am mers la şcoală cu o tăbliţă din piatră şi un creion. Îmi băga mama în traistă la şcoală o felie de mămăligă prăjită şi o bucată de zahăr poentru că nu aveam pîine sau 2 cartofi copţi. Copiii care aveau mere aduceau cîte 2-3 şi ne dădau şi nouă celor care nu aveam. De la clasa a V-a la a-VII-a mergeam la şcoală din luna aprilie pînă terminarea examenelor de două ori pe săptămînă că în rest ajutam părinţii la muncă, mergeam cu caii la păşune. Părinţii mei au fost meseriaşi, tata cojocar, iar mama croitoreasă. Aveau de lucru, dar bani nu primeau pentru că nu aveau clienţii şi în plus impozitele erau foarte mari. Lucrau şi pe bucate. Pe atunci s-au format băncile de către asociaţii. Părinţii au luat banii din bancă pentru a cumpăra curtea pentru că stăteam cu chirie. Venea cel de la bancă să plătească ratele, dar nu aveam bani. Era o situaţie generală. Atunci statul a redus la jumătate tot astfel că oamenii au reuşit să-şi revină. În 1929 zece familii de la noi din Şona au plecat în Dobrogea la muncă pentru că n-au mai făcut faţă sărăciei şi crizei. Pe atunci nu erau pensionari şi nici locuri de muncă la noi în sat. Tinerii plecau care pe unde puteau să muncească pentru a aduce bani acasă şi pentru haine de zestre. Îmi amintesc că în 1937 am tăiat nuiele pe care le-am vîndut în Calbor de unde am luat 5 litri de vin să avem acasă de sărbătorile de Paşti. Am mers la examenul de absolvire de 7 ani cu papucii plini de petice şi făcuţi în loc de cremă de ghete cu funinginea de pe oala de mămăligă. Pe atunci lumea avea opinci, doar la sărbători încălţau papuci. Dacă se făcea o nuntă nu era dar mai mare de 25 de lei, de rămînea omul dator. Acum din banii de la nuntă îşi iau maşini şi apartamente la oraş sau stau 10 zile în luna de miere. Cine credeţi că s-a luptat să iasă ţara din criză? Fiecare familie prin chibzuinţă şi munca lor, au crescut animale, cultivau varză, ceapă, grîu pe care le duceau la Rupea sau Braşov la vînzare. Aşa s-a ajutat lumea. Anul 1938 a fost anul cu cea mai mare producţie de grîu din Europa. Dar a venit 1939 cu alte evenimente neplăcute. România se pregătea de război cu rechiziţii de cai, hamuri şi căruţe şi concentrări. Noi eram premilitari şi mergeam la telefon în Galaţi că în sat s-a băgat abia în 1942 telefonul. Aşa a mers perioada 1939-22iunie 1941 cînd s-a început războiul contra Rusiei. Vreau să scot în evidenţă convenţia României cu Germania lui Hitler care ocupase toată Europa. Regele Miahi şi mareşalul Antonescu au acceptat această momeală semnînd acest act prin care au dat o parte din Ardeal Ungariei, la Bulgari 2 judeţe din Dobrogea cu promisiunea redării Basarabiei. Cu acest pact s-a plecat la război. Cehia şi Polonia nu s-au alăturat nemţilor. S-a mers cu forţe mari pînă în Caucaz lăsînd în urmă 170.000 de morţi şi alte cîteva mii de prizonieri pe care ruşii i-au pus să lupte împotriva nemţilor în două divizii, Horia Cloşca şi Tudor Vladimirscu. După 23 august 1944 am fost repartizat la Batalionul de vînători de munte, divizia 2 după întoarcerea armelor împotriva nemţilor. Fiecare divizie română avea un dictator rus care ordona să atacăm unde era mai greu. Am plecat de la Sf. Ghrorghe şi mergînd în atac, prin lupte grele, iar la Baraolt am fost respinşi. Trecînd prin oraş ungurii aruncau cu pietre în noi. Aşa am fost priviţi de unguri, iar acum sînt puşi în Guvern să ne conducă. De bună seamă că au scopul lor bine ţintit! Cu cîtă neobrăzare sînt acum la conducerea României cînd armata ungurească nu s-a aliat atunci cu noi să luptăm pentru a lua Ardealul înapoi. Armata românească a fost cea care a pus drapelul românesc pe palatul de la Budapesta şi nu ruşii. Lupte grele s-au dat la Oarda de Mureş şi Iernut în Ardeal unde au fost pierderi mari, morţi şi răniţi peste 1200. Eu am fost pistolar la grupa de cercetare, trebuia să depistez poziţia nemţilor aflaţi în retragere. Trăgeau cu automatele în noi de la 200 de m. Am avut 13 soldaţi în grupă, iar cînd am fost rănit la piciorul stîng la 21 aprilie 1945 au mai rămas doi, restul morţi şi răniţi. Am fost dus la spital în Pieştiani şi operat după care am fost trimis la Deva unde am stat 2 luni. M-am prezentat apoi la comisariat şi am făcut încă un an de concentrare în Făgăraş ca fusier la Centrul de achiziţii de carne şi produse alimentare pe care le expediam în Rusia. M-am eliberat în 20 octombrie 1946, după care m-am căsătorit. Au urmat cotele istovitoare puse pe români de guvernul Petru Groza şi Ana Pauker. Ca urmare, după ce am luptat 4 ani pierzînd peste 200.000 de tineri care au rămas în pămînt străin tot noi, cei întorşi în ţară, a trebuit să achităm pagubele de război. Astăzi au fost date uitării acele fapte şi nimeni nu mai vorbeşte despre ele. Am trecut apoi la colectivizare, generaţia noastră, epuizaţi complet.
     S-au format la început cadrele pentru propaganda comunistă şi pentru colectivizare. Era un securist care ajutat de membri de partid făcea propuneri de a intra în colectiv. Erau luaţi 2-3 oameni înstăriţi în sat şi duşi cu maşina securităţii spre Făgăraş însă la vreo 2 km de sat opreau şi erau torturaţi în tot felul. Îi aduceau pînă în capul satului şi-i ameninţau să nu spună ce au păţit. I-au luat şi pe veteranii de război şi i-au dus la securitate în Făgăraş şi i-au torturat pentru a se înscrie în colectiv. După aceste metode s-au înscris cam 60% din sat. Am intrat în coleciv cu tot ce am avut, vite, unelte, pămînt. Am lucrat 40 de ani şi cîştigam doar cît să rezistăm. Aveam cartele pe care luam zahăr şi ulei. Am trăit ca iobagii. Nu vorbesc de muncitorii care s-au dus la fabrică sau ceferiştii. Comunismul a fost adus de SUA care au văzut că nemţii au pătruns şi în Rusia şi au ocupat toată Europa. Atunci au dat ajutor ruşilor pentru a-i învinge pe nemţi. Aşa a intrat în România comunismul, un cadou de Paştile anului 1944. În 1989 s-a terminat cu comunismul, iar cînd am auzit că Ceauşescu a fost împuşcat, am zis în public: acum vin bogaţii, săracii şi muritorii de foame. Şi după 23 de ani aşa s-a întîmplat.
     La Revoluţie, România nu a avut datorii, fabricile produceau, agricultura la fel. De unde a pornit izvorul crizei? Iliescu şi Roman au găsit de cuviinţă să distrugă 2 surse de venit, industria şi agricultura. Mandatul următor al lui Năstase şi apoi al PNŢCD au lăsat dezastrul să continue. Astfel s-au născut cei 500 miliardari în dolari ai României. Nimeni nu i-a luat la întrebări de unde au averea. Nici pe cei cu pensii de 350 milioane nu i-a întrebat nimeni unde au lucrat, unde au luptat. Noi cei care am luptat avem o indemnizaţie de 350 de lei dacă am fost răniţi, iar simpli luptători au doar 200 lei. Dacă Iisus ar pogorî între noi, ar merita El pensie mare pentru că i-ar vindeca pe bolnavii care n-au medicamente. Cei care azi critică sînt vinovaţi pentru că tot ei s-au aflat la conducerea ţării de după 1989, ca miniştri, deputaţi, senatori. În timpul lui Ceauşescu a fost un ministru din Şona, Ioan Folea. Am avut ocazia de a merge la el, sta într-un apartament în Bucureşti, conducea trei ministere cu 3 secretari şi o maşină de serviciu. Azi avem sute de deputaţi, guvernanţi cu salarii de miliarde. Iar ţara este în criză! Ţara va ieşi din criză doar atunci cînd agricultura se va pune pe picioare, cînd vor fi 2 partide şi cîte un deputat la fiecare, un preşdinte independent, reducerea numărului parlamentarilor de unu pe judeţ plătit cu un salariu. Trebuie să pornim de la zero cu oameni noi şi bine pregătiţi. Fac o prognoză: după ce ţara noastră ajunge să nu mai poată plăti la FMI datoriile, va ajunge o colonie a UE condusă de UDMR. De aceea românii sînt lăsaţi să se certe. ( Constantin Lazăr, Şona, nr. 50)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Monitorul de Făgăraş este singurul ziar fără influenţă politică

 

      În Ţara Făgăraşului mai mult decît în orice zonă a ţării, mass-media abundă. S-au scos ziare pe bandă rulantă, iar tv-urile sau radiourile se închid şi se deschid, îşi schimbă finanţatorul, unul după altul. Dacă lucrurile ar merge în linii normale, făgărăşenii ar trebui să fie cei mai bine informaţi români. Dar nu este aşa pentru că informaţiile care le sînt ,,servite” de această breaslă sînt greu credibile. Dacă am face o istorie a presei locale, lesne am constata că puţini ziarişti fac cinste acestei bresle. Şi asta pentru că majoritatea dintre ei s-au vîndut politicului pentru o brumă de bani sau mai grav pentru puţină atenţie din partea celor cu funcţii atunci cînd au fost măguliţi cu titulatura de ,,ziarişti”. Orice ziarist ar trebui să ştie că trăieşte zilnic între cei despre care scrie, doar că nu poate fi ca ei. Dacă am face comparaţie cu presa de la 1910 sau măcar cu cea interbelică, puţini sînt ziariştii de azi care ar putea ajunge la nivelul celor de atunci. Un singur exemplu am da, dr. Ioan Şenchea. Monitorul de Făgăraş, ziar editat după modelul ,,The Sun”, a rămas pînă astăzi, după 19 ani (17 octombrie 1998 ediţia cu numărul ZERO), în inimile cititorilor.(continuarea doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1852 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 728
Număr afişări conţinut : 3874384

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare