Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Prelatul Papal Octvian Moisin este descendent din Iancu de Hunedoara
Prelatul Papal Octvian Moisin este descendent din Iancu de Hunedoara Email
Marţi, 22 Octombrie 2013 11:00

 

 

Familia Moisin din Victoria uneşte două neamuri istorice, Iancu de Hunedoara şi Avram Iancu Octavian Moisin a pus în funcţiune numeroase instalaţii de la combinatele din Făgăraş, Victoria şi Buzău, dar a coordonat şi producţia rafinăriilor de pe Valea Prahovei A oficiat slujbe religioase la Mormîntul Sfînt

     Dacă mergem pe firul istoriei înainte de 1400 găsim numele de Morzsinai care s-ar traduce de specialiştii în etimologie Moisin. Îşi are originea în Hunedoara, locul de unde s-a ridicat Iancu de Hunedoara şi fiul său, Matei Corvin, urmaşi al Morzsinai-lor. Peste cinci secole găsim descendenţii acestui neam românesc la Victoria sub numele de Moisin. Octavian Moisin este localnicul despre care opinia publică nu ştie prea multe. A trăit în discreţie, dar a lăsat urmaşilor un tezaur deosebit. De-a lungul celor 99 de ani pe care i-a trăit a respectat viaţa, credinţa în Dumnezeu şi neamul din care a făcut parte. A absolvit patru facultăţi, iar tema de doctorat a pus bazele studiului unui compus chimic important. Preot, profesor, doctor, Octavian Moisin a avut peste 100 de invenţii în Chimie, alte cîteva în Petrol, a pus bazele unor fabrici chimice, a luptat pe front şi la Cotul Donului avînd o ţinută exemplară. Preot greco-catoloc a ţinut piept regimului comunist slujind în biserica- catacombă amenajată în propria-i locuinţă timp de şase decenii. A fost apreciat de Papa de la Roma care i-a acordat cel mai rar titlul, cel de Prelat Papal. Personalitatea lui Octavian Moisn a fost recunoscută în ţară şi străinătate, doar la Victoria, oraşul în care a trăit cu familia lui, nu i-au fost recunoscute, deocamdată, meritele. ,,Cetăţean de onoare al oraşului Victoria" ar fi titlul care i-ar încununa activitatea desfăşurată de-a lungul vieţii. Deşi au trăit în preajma acestei familii, ca vecini, ca şi concitadini, ca subalterni, ca elevi, ca studenţi, ca şi colegi, mulţi localnici n-au cunoscut vîltoarea evenimentelor care i-a marcat existenţa în regimurile politice pe care le-au traversat Octavian şi Maria Moisin. Cu sprijinul fiilor lui, prof. ing. Ioan şi pr. prof. Anton, Monitorul de Făgăraş titrează un amplu material despre viaţa lui Octavian Moisin, Prelatul Papal. Redacţia ziarului însoţeşte materialul cu solicitarea adresată Consiliului Local Victoria şi primarului Gheorghe Cristian de a decerna titlul de cetăţean de onoare al oraşului, prof. ing. pr Octavian Moisin, post-mortem.

 

 

 
 
 
 

Petru Moisin, eroul Ardealului
 

 

     Când notarul Petru Moisin din Hunedoara a aşezat în fereastra casei sale din centrul oraşului tabloul împăratului austro-ungar cu capul în jos, între două lumânări aprinse, iar alături, portretele lui Avram Iancu şi Horia, Cloşca şi Crişan, a schimbat pentru un secol, până azi, istoria familiei. Era o dublă sfidare a ocupantului străin. Pe de o parte, era ziua Imperiului Austro-Ungar, aceeaşi cu a împăratului când pe toate edificiile publice şi casele particulare se arborau drapelul imperial şi portretul împăratului, iar, pe de altă parte, România se afla în război cu Austro-Ungaria în acea toamnă a anului 1916. Petru Moisin s-a sacrificat pe sine, fiind considerat instigator al românismului (cauză pentru care activa mai discret). Siguranţa austro-ungară a pornit în urmărirea lui şi pentru a nu fi arestat, el s-a refugiat pe Valea Cernei, în Zona Topliţa. I s-a intentat proces şi averea i-a fost confiscată. Singur, în munţi, prins de iarna grea a anului 1916/1917, s-a îmbolnăvit şi a murit la 21 Februarie 1917. A fost înmormîntat la liziera Munţilor Poiana Ruscăi. Locul e năpădit azi de un hăţiş sălbatic. În aceeaşi zi a murit la Hunedoara şi fiul său mai mare, Cornel. Soţia lui Petru, Maria, rămasă văduvă şi săracă, a plecat cu cei patru copii pe care-i avea din Hunedoara la Câmpina. Aşa s-a ,,dezrădăcinat" Familia Moisin de Hunedoara, originară din Ţara Haţegului. Era familia a cărei atestare documentară se înregistra la 1360, dar în realitate fiind mult mai veche. Din acea familie cnezială-nobiliară a făcut parte şi soţia lui Iancu de Hunedoara, salvatorul Europei creştine în 1456. (Volumul I din "Familia Moisin de Hunedoara" - Sibiu, 2003, 335 pagini). Drepturile moştenite din străbuni de protopopul Moyssin (Moisin) al Hunedoarei sint confirmate de un document nobiliar datat la 12 august 1582 (foto).

Credinţa şi studiul i-a salvat
 

     Când tatăl său a fugit în munţi, de unde nu s-a mai întors, Octavian avea doi ani şi jumătate. Nu-şi amintea despre el decât o scenă, în care l-a luat pe genunchi şi i-a spus câteva cuvinte de alint. În rest, nimic.
     Au urmat două decenii grele, în mari lipsuri materiale. Orfan la doi ani, cu familia aproape muritoare de foame, toată nădejdea era în Dumnezeu şi în studiu. Toţi fraţii s-au dovedit serioşi şi s-au sprijinit unul pe altul: sora a devenit funcţionară, fratele mai mare inginer, cel mijlociu preot, iar Octavian, cel mai mic, i-a întrecut pe toţi. Mama lor le-a fost o reală pildă de credinţă. ,,Pentru viaţa ei de jertfire pentru copii şi credinţă, Dumnezeu a dat un semn la bombardamentele anglo-americane din 1944. Într-o noapte, masa de avioane care lansa "covor de bombe" asupra Rafinăriei Câmpina, a greşit cu câţiva metri ţinta şi a nimerit cimitirul, aflat peste drum de gardul rezervoarelor de benzină; bombele au răvăşit mormintele, morţii au sărit în aer, dar mormântul ei a rămas neatins" explică urmaşii familiei.

A absolvit 4 facultăţi şi doctorat
 

     Octavian Moisin s-a ţinut cu dârzenie de şcoală, în pofida greutăţilor din familie. Între 1920 - 1927 este elev la Şcoala Primară şi apoi Şcoala Civilă (Gimnaziul) din Hunedoara. Între 1927 - 1932 a urmat studiile liceale la Liceul Teoretic " D.B.Ştirbei" din Câmpina, obţinând diploma de bacalaureat (examenul de bacalaureat l-a dat la Liceul "I. L. Caragiale" din Ploieşti). După care a urmat cursurile la patru facultăţi.
- Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, între 1932 - 1936, unde a studiat cu profesori celebri, absolvind în 1936 nu mai puţin de 3 profile (după organizarea de atunci, care era în stil occidental): Fizico-chimice, Institutul de Chimie Industrială şi Institutul de Chimie Agricolă şi Alimentară. A şi profesat în aceste domenii.
- Facultatea de Chimie Industrială a Politehnicii din Bucureşti, absolvită în 1940, obţinând titlul de inginer chimist industrial - specialitatea Petrol. Lucrarea sa de diplomă: ,,Studiu asupra gazelor petroliere cu aparatul Podbielniak" a stat la baza începerii industriei petrochimice româneşti (fiind prima din ţară în această direcţie şi foarte minuţios realizată).
- Facultatea de Teologie. Octavian Moisin a urmat cursurile Academiei de Teologie ,,Sf. Treime" din Blaj (Greco-Catolică) între anii 1944-1948, teza de licenţă fiind ,,Aspecte ale slujirii în Teologia Creştină necatolică contemporană".
- Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti. A urmat-o la cursuri fără frecvenţă, între 1972 - 1978, pe cînd profesa ca inginer, profesor şi cercetător. Îşi dorea să cunoască amănunţit filozofia marxistă - comunistă, pentru a o putea combate filozofic în cunoştinţă de cauză. Şi-a susţinut teza de licenţă în filozofie în anul 1978, cu tema: ,,Abordări structurale şi sistemice în chimia modernă".
- Şi-a susţinut doctoratul în chimie, în anul 1970 alegînd tema ,,Contribuţii la studiul tehnologiei hidrazinei". Problematica hidrazinei era de interes naţional.: în industria termo-energetică, în industria de medicamente, în industria maselor plastice, iar hidrazina anhidră în realizarea carburantului pentru rachete cosmice

A sfidat moartea pe frontul de Est, în 1940
 

     De-abia îşi susţinuse lucrarea de licenţă ca inginer chimist că a şi fost ,,concentrat pe zonă" în Moldova, pentru a construi cazemate pe linia de fortificaţii EST, împotriva sovieticilor. Octavian Moisin absolvise în 1937 Şcoala de Ofiţeri Rezervă Chimişti şi era Sublocotenet în Armata Regală a României. Aici, la cazemate, şi-a văzut prima dată moartea cu ochii. S-a infectat grav la picior şi a fost operat de urgenţă, în condiţii de front, fără anestezie, întins pe scânduri într-un grajd, direct cu fierul înroşit în foc pentru a i se curăţa rana. S-a ales cu o gaură cât pumnul în picior care se putea infecta oricînd. Un comandat a avut inspiraţia însă să piseze 6 pastile de sulfamidă pe care i le-a îndesat în rană. Astfel a trecut pe lîngă moarte, vindecîndu-se. În iunie 1941, România a intrat în război, eliberând imediat Basarabia răpită de sovietici. Operaţiile militare au ruinat însă industria basarabeană. Tocmai de aceea Octavian Moisin a fost mutat la Chişinău ca specialist. Toată industria basarabeană a fost împărţită pe două zone de refacere, numite "ocoale". Octavian a fost numit Şeful Ocolului Industrial Bălţi, funcţie ce echivala cu un fel de vice-ministru al industriei din Basarabia. S-a apucat de treabă, dar după cîteva luni totul s-a schimbat brusc.

Singurul supravieţuitor al Diviziei 5 Infanterie la Cotul Donului
 

     A primit un ordin scris ca în 24 de ore să plece pe front. Avea experienţa frontului cu toate grozăviile lui, de la cazematele din Moldova şi din Basarabia. Deşi era inginer chimist, avea convingerea că vocaţia lui era preoţia. Se şi gîndea să devină misionar călugăr în coloniile din Africa după ce tăvălugul războiului va fi trecut. În august 1942 a fost trimis pe frontul antisovietic de la Cotul Donului- Stalingrad, ca ofiţer chimist, dar şi ca ofiţer de legătură între regimente. Când sovieticii au dat atacul în noaptea de 19 noiembrie 1942, cu tancuri de tip nou, T-34, Octavian Moisin a rămas singur la statul-major al Diviziei 5 Infanterie, de unde ceilalţi se retrăseseră, şi a coordonat rezistenţa. În noiembrie 1942, sovieticii au spart frontul la Cotul Donului- Stalingrad, prinzând în încercuire 80.000 de soldaţi români. Din divizia lui Octavian a scăpat doar el ( o divizie avea 10.000 de militari ), iar din divizia la care se retrăseseră ( 6 Infanterie) a scăpat doar preotul la care Octavian se spovedea. Erau doi români singuri prin furtuna de gloanţe şi obuze care au refuzat să cadă şi ei în încercuire. Preotul era Petre Băcăoanu, romano-catolic. Sovieticii trăgeau direct spre ei cu mitralierele, apoi cu tunul de pe tanc, văzând că sunt ofiţeri. Brusc, un val de ceaţă deasă i-a acoperit şi ruşii s-au oprit. Infernul a rămas în urma lor. Şi retragerea pînă în ţară, peste 2000 de km a fost un alt şir de minuni dumnezeieşti pentru Octavian Moisin, la care, mărturisea eroul, Maica Domnului i-a fost alături. De patru ori a văzut moartea cu ochii, dar a fost salvat de fiecare dată în mod neaşteptat. Atunci a promis că, dacă e salvat, se va preoţi. Toată viaţa a avut o devoţiune specială pentru Născătoarea de Dumnezeu. Când era încă un copil, a avut o viziune în vis. Maica Domnului i s-a arătat pe vârful muntelui din apropierea casei lui. În acel loc mergea uneori să culeagă ghiocei. Maica Domnului sta cu braţele întinse şi-l chema spre Ea.

Maria era descendentă din familia lui Avram Iancu.
 

     După întoarcerea de pe front, Octavian Moisin s-a căsătorit cu o fată din Câmpina, cea mai frumoasă, după cum i-a spus un coleg. O fată frumoasă, dar şi cultă, inteligentă, foarte credincioasă, un suflet îngeresc, după cum o caracteriza chiar el. Maria terminase liceul şi se înscrisese la facultate, dar Octavian a retras-o. Au avut şapte copii pe care Maria a trebuit să-i crească şi să-i educe. Era descendentă directă din familia lui Avram Iancu. Tatăl lui Avram Iancu Alisandru Iancu, avea o soră mai mare, numită Sântioana Iancu; aceasta s-a căsătorit cu Resiga şi împreună l-au avut copil pe Resiga Gheorghe (care era deci văr primar cu Avram Iancu); acesta a avut o fiică pe nume Resiga Ana, bunica Mariei Moisin de care vorbim aici, deoarece fiul ei, Resiga Vasile, a fost tatăl Mariei. Aşadar, un urmaş al Voievodului Iancu de Hunedoara, anume Octavian Moisin, s-a căsătorit cu o urmaşă a eroului Avram Iancu. Moştenirea comună s-a văzut în caracterul dârz, integru şi luptător fără compromisuri al copiilor lor. Pe niciunul comuniştii nu i-au putut lua de partea lor, nici măcar prin persecuţii.

Inginer militar de valoare
 

     În 1943-1944, Octavian Moisin a fost trimis ca inginer militar în uzine de armament, mai întâi la Ploieşti, apoi la Câmpina. A fost numit şeful Atelierelor Metalurgice Câmpina. Aici a produs obuzul de 100 mm din fontă oţelită. L-au experimentat pe un poligon asupra unui blindaj similar cu un tanc sovietic T-34. ,,A trecut prin el ca prin brânză, de la doi kilometri!" spunea el despre performanţa produsului său. Ruşii au întors frontul la Cotul Donului- Stalingrad contra românilor şi germanilor numai datorită noului tanc T-34. "Dacă am fi avut atunci obuzul acesta, nu reuşeau!" era convins ing. Moisin. S-a produs atunci un stoc mare de obuze, dar n-au mai ajuns pe front intervenind răsturnarea de la 23 August 1944. Trupele sovietice au intrat în Câmpina. Un colonel rus s-a dus direct la Atelierele Metalurgice, a întrebat de şeful fabricii, Octavian Moisin, şi a dat ordin ca niciun obuz să nu plece din fabrică. Ştiau totul.

     Octavian Moisin şi fratele lui, preotul Laurenţiu Moisin, i-au îngropat creştineşte şi cu onoruri militare pe aviatorii americani căzuţi la Câmpina
     Între august 1943-august 1944 au avut loc 50 de bombardamente anglo-americane în zona petroliferă Câmpina-Ploieşti, ţintele principale fiind rafinăriile. A fost o perioadă extremă pentru Octavian Moisin şi familia lui. La un bombardament, un avion american l-a urmărit în schelă chiar pe el şi au tras asupra lui. S-a salvat aruncându-se într-un şir de salcâmi. Ca revers al acelui eveniment, împreună cu fratele său, parohul Laurenţiu Moisin, i-a îngropat cu slujbă religioasă pe aviatorii americani căzuţi în timpul borbandamentelor din zonă. Mai mult, li s-au acordat onoruri militare, printr-un grup de soldaţi români aduşi la cimitir. Era un gest de curaj pentru că trupele germane împânzeau zona şi erau ostile aviatorilor americani. După război, comandantul Aviaţiei S.U.A., Generalul Carl Spaatz, i-a trimis o scrisoare de mulţumire preotului Laurenţiu Moisin pentru ceea ce a făcut.

După război, Octavian Moisin şi-a terminat studiile teologice
 

     În paralel cu practicarea profesiei de inginer, Octavian Moisin a urmat Academia de Teologie din Blaj. Episcopul Vasile Aftenie i-a scris la 6 martie 1945, încurajîdu-l să-şi urmeze vocaţia preoţească. ,,Cu siguranţă, că pe cine-l alege Tatăl ceresc îl şi ajută" îi scria episcolul. Era apreciat şi de Mitropolitul Alexandru Nicolescu, de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, de Episcopul Ioan Suciu, de Cardinalul Iuliu Hossu. La 18 noiembrie 1945 a primit Tonsura clericală şi Lectoratul, iar la 25 aprilie 1948 a primit Ipodiaconatul şi hirotonirea ca Diacon.

A coordonat activitatea rafinăriilor de pe Valea Prahovei
 

     În munca desfăşurată ca inginer chimist a primit calificativul ,,Excepţional". Aşa se face că i-a fost încredinţată în perioada 11945-1948 responsabilitatea în zona petroliferă de pe Valea Prahovei. A fost numit reprezentantul Ministerului Petrolului la Rafinăria Câmpina, şeful Comisiei de Coordonare Petrolieră, şeful Secţiei de Planificare, şeful Subinspectoratului Minier Câmpina avînd rolul de control şi coordonare la toate rafinăriile de la Câmpina la Braşov şi schelele petrolifere Poiana, Milea, Buştenari,Câmpina, Runcu, Drăgăneasa etc. Comuniştii n-au încercat să-l atragă politic, ştiau că nu se implică, dar s-au folosit de competenţele lui ca industria petrolieră în zonă să meargă strună. În plus fratele său, preotul Laurenţiu Moisin, parohul greco-catolic al Câmpinei şi Văii Prahovei avea un mare prestigiu în oraş. Starea de acalmie a durat numai pînă în decembrie 1948, când la Kremlin s-a decis soarta Bisericii Române Unite cu Roma.

Primul preot român unit hirotonit în prigoană
 

     Încă din octombrie 1948 au început acţiunile regizate de regimul comunist pentru desfiinţarea Bisericii Române Unite (Greco-Catolice), cerută de altfel de Kremlin. În 27/28 octombrie s-a trecut la arestarea Episcopatului Unit şi a clericilor de frunte. Cu o zi înainte de arestare, Episcopul Vasile Aftenie îi spusese lui Octavian Moisin: ,,Tavi, ultima mea dorinţă este să te hirotonesc preot". N-a mai apucat, fiind arestat împreună cu toţi episcopii greco-catolici. La 1 Decembrie 1948 Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii prin Decretul abuziv nr. 358. Octavian Moisin a insistat la ierarhii săi să fie preoţit, deşi riscul era evident. Cînd Episcopul Anton Durcovici a susţinut ,,acum e momentul", Mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Alexandru Cisar, deşi s-a temut, l-a hirotonit preot. A fost prima hirotonire greco-catolică în secret, în 8 decembie 1948, la Bucureşti.

Prigonit timp de 41 de ani.
 

     Din 8 decembrie 1948 până în 30 decembrie 1989, deci 41 de ani, a urmat crunta prigoană ateo-comunistă. Octavian Moisin a fost obligat să plece din Câmpina la Victoria, unde comuniştii construiau un oraş nou, pe care-l voiau ateu, fără biserică. Gheorghe Gheorghiu- Dej afirma la acea vreme: ,,Câtă vreme noi, comuniştii, vom fi la putere, în Victoria nu va fi biserică". Tocmai la Victoria l-au detaşat pe inginerul chimist şi preotul Octavian Moisin. ,,Acum s-a văzut clar planul lui Dumnezeu cu Octavian Moisin, de ce l-a făcut inginer chimist şi de ce l-a salvat de pe front pentru a deveni primul preot unit secret" explică fiii lui Octavian Moisin. La Victoria se construia de către ruşi un gigantic combinat chimic, iar Octavian Moisin trebuia să pună în funcţiune fabrica. Pe atunci locaţia se numea Colonia Ucea Roşie. Era 21 iunie 1952, prima zi în Colonia Ucea a ing. Moisin. Atunci a slujit şi prima liturghie în Capela-catacombă amenajată în propria-i locuinţă. De atunci a slujit zilnic, vreme de peste 60 de ani, în acea catacombă. ,,Oraşul fără biserică" ridicat de comunişti a avut în permanenţă biserică, însă un locaş tainic. Pr. Octavian Moisin şi-a asumat şi riscurile aferente acţiunilor sale contra regimului, zeci de ani de urmărire, anchete, ameninţări cu arestarea, nedreptăţi, mari lipsuri, marginalizare totală. L-au mutat forţat cu serviciul departe de familie timp de 6 ani şi jumătate, întâi la Buzău, apoi la Făgăraş, soţia lui rămânând singură cu şapte copii la Victoria. Cînd n-a mai rezistat persecuţiei, s-a dus la ministrul în funcţie pentru a cere să-l transfere, însă n-a a fost lăsat să intre. ,,A mers atunci la mormântul lui Vasile Aftenie şi a strigat: ,,Frate Vasile, ajută-mă!" La întoarcere, trecând pe lângă minister, s-a auzit strigat de la fereastră pe nume, spunându-i-se că îl cheamă ministrul. S-a dus la el. ,,Ce vrei să fac pentru dumneata?", l-a întrebat acesta. ,,Să fiu transferat!". ,,Dă-mi cererea!". I-a semnat-o pe loc. Episcopul Vasile Aftenie ascultase strigătul" mărturisesc fiii lui Octavian Moisin. A fost întrebat de reprezentanţii regimului dacă va renunţa la Biserica Română Unită în cazul în care-i vor fi reprimaţi copiii. ,,Chiar dacă-i omorâţi pe toţi şapte, nu voi ceda!"

Proteste pentru libertatea Bisericii Unite cu Roma
 

     A cerut prin numeroasele memorii şi scrisori de protest autorităţilor comuniste să redea libertatea Bisericii Române Unite cu Roma. A ţinut legătura cu mai mulţi Papi, de-a lungul vremii, asigurându-i de devotamentul celor din rezistenţa greco-catolică. Era foarte apreciat la Vatican, de unde primea scrisori de încurajare pentru acţiunile lui. ,,La Alba-Iulia era în prigoană un episcop maghiar, Marton Aron, care se afla în domiciliu forţat după eliberarea din temniţă. Am fost de faţă când, la o mare sărbătoare religioasă, a venit din locuinţa sa spre catedrală, prin curte, cu un mare cortegiu. Era multă lume, supravegheată de Securitate. L-a văzut pe margine, între oameni, pe tatăl meu, Octavian. A oprit cortegiul, s-a dus la el şi l-a îmbrăţişat. După un timp i s-a permis să meargă la Roma. S-a dus la Papa Paul al VI-lea. Când s-a întors, i-a spus tatălui meu: ,,Ştiţi care a fost primul lucru pe care mi l-a spus Papa? M-a întrebat: ,,Ce face Părintele Octavian Moisin?" De altfel, ca să-i dea de înţeles că o anumită scrisoare a tatălui meu a ajuns la el, Papa Paul VI i-a răspuns scriind cu mâna lui, cu cerneală violetă, continuarea unei propoziţii din Noul Testament, pe care Octavian o începuse şi o lăsase intenţionat neterminată în scrisoarea lui. În altă scrisoare, Papa Paul VI îi cerea să se roage pentru el şi pentru Biserică. Un alt exemplu se referă la Papa Ioan Paul al II-lea, din partea căruia avem numeroase scrisori. L-a numit Prelat Papal pe Preotul Octavian Moisin. Este o demnitate mare şi rară, pe care puţini în lume o primesc. Nu mă mai refer aici şi la alţi Papi, Cardinali sau Episcopi străini care-i scriau, inclusiv Patriarhi ortodocşi, cum a fost şi Patriarhul Constantinopolului de atunci, pe lângă mulţi Episcopi, şi Mitropoliţi ortodocşi, ca şi toţi Episcopii greco-catolici din prigoană care au mai ieşit vii din închisoare. Părintele Octavian Moisin le scria multor ierarhi şi preoţi uniţi din prigoană, încurajându-i în rezistenţa religioasă. A fost ca o flacără, răspândind lumină şi căldură. A slujit în multe locuri, inclusiv în Munţii Făgăraş într-o grotă, deşi Securitatea supraveghea masivul din cauza partizanilor" mărturisesc fiii lui.

Inginer chimist de elită
 

     u La Uzinele Ucea (Combinatul Chimic Victoria), ing. Octavian Moisin a fost şeful Serviciului tehnic şi de fabricaţie începând din 1952 şi a pus în funcţiune uzinele până în 1955. A participat la elaborarea regulamentelor de fabricaţie şi a instrucţiunilor de lucru pentru fabricile de amoniac, acid azotic (concentrat şi respectiv diluat), de uree, azotat de amoniu, oxigen, acid sulfuric etc. A verificat personal şi a îndrumat lucrul la darea în funcţiune a tuturor instalaţiilor. A participat şi la editarea volumului ,,Cartea tehnică a întreprinderii".
- La Fabrica Chimică Nr.1 Buzău a fost şeful Serviciului tehnic (1955-1956), cu sarcina de a pune în funcţiune complexul de instalaţii,unde erau mari probleme. Aici a fost promovat inginer şef adjunct deşi nu era membru P.C.R, apoi inginer-şef. I-au recunoscut astfel competenţa voind să-l facă director, dar Octavian Moisin a refuzat. ,,Un trimis de la C.C. al P.C.R. a venit la el şi i-a cerut să intre în Partid, spunând textual: ,,Într-un an vă aducem la Bucureşti şi facem din dumneavoastră un om mare pentru că avem nevoie de dumneavoastră". A înţeles că voiau să-l facă ministru al chimiei. A refuzat categoric şi a cerut să plece din Buzău. Cu greu a reuşit. Şeful cadrelor din acea mare fabrică, îmbolnăvindu-se grav şi simţind că nu mai are ce pierde, a spus unei delegaţii de Partid şi Securitate venite din Buzău şi Bucureşti să-l viziteze la spital: ,,Uite ce este, le-am spus copiilor mei înainte de a pleca aici, că nu doresc să ajungă în viaţă decât cum este inginerul Moisin!"mărturisesc fiii inginerului Moisin.
- La Combinatul Chimic Făgăraş a fost şeful Serviciului tehnic şi implicat în cercetare (aprilie 1956-decembrie 1960). I s-a dat sarcina cea mai grea, anume să pună în funcţiune noua Fabrică de Fenol. S-a achitat de sarcină dar cu un preţ mare, fiind obligat să lucreze direct în instalaţie, în vaporii foarte agresivi mai ales pentru plămâni (se cristalizau în mii de "ace" înfipte în plămâni). A obţinut concentraţia cea mai mare, 99%. După aceasta, i s-a dat sarcina de a găsi o soluţie pentru utilizarea sulfitului de sodiu rezultat de la fabricarea fenolului, care zăcea sub formă de grămezi cât dealurile. A prezentat împreună cu colaboratorii lui 12 soluţii. L-au obligat apoi să lucreze direct în Fabrica de Amoniac, într-un mediu foarte nociv, fiind retrogradat şef de tură în fabrică. Securitatea îl urmărea permanent şi a trecut la provocări grosolane. Până la urmă, văzând că nu-l poate da afară sub pretextul incompetenţei - pentru că era cel mai competent din Combinat - şi nici al refuzului de a lucra în ture cu muncitorii, pentru că a lucrat cot la cot cu ei în gaze, a fost dat afară fără explicaţii. A ajuns şomer deşi avea şapte copii şi o soţie fără venituri. Era un caz special pentru că în comunism nu se admitea şomajul. Ministrul Chimiei a dat ordin însă să fie reangajat la Combinatul Chimic Victoria. Cu ordinul ministrului în mână, cei de acolo au refuzat să-l pună în aplicare, găsind o chichiţă în "Codul Muncii", care spunea că un angajat poate fi pus la încercare 10 zile şi dacă nu corespunde i se poate refuza angajarea. Şi i-au cerut să realizeze o nouă răşină, cu cercetarea căreia îşi bătuseră capul toţi ,,competenţii" din combinat un an întreg şi nu reuşiseră nimic. O nereuşită avea ca rezultat pierderea locuinţei şi şomaj. ,,Şi de data aceasta Dumnezeu l-a inspirat. Nu trecuseră zece zile şi ei aveau o răşină nouă. Au trebuit să-l angajeze. Octavian le-a dat o lecţie. Din decembrie 1960 până în decembrie 1961 a rezolvat cu colaboratorii săi încă 11 teme de cercetare, procedee şi noi produse. Era fără precedent în industria chimică. Octavian însă niciodată nu s-a considerat un specialist atins de aripa genialităţii, ci a spus că totul venea de la Dumnezeu, care nu voia să-l lase distrus de comunisto-securişti. Spunea că-i venea inspiraţia deodată cînd i se cerea ceva" relatează Ioan şi Anton Moisin.

A excelat ca proiectant şi cercetător
 

     După ce fusese strălucit în Petrol şi în Industria de Apărare, Octavian Moisin a trecut în Chimie cînd a avut patru funcţii: inginer principal tehnolog; inginer principal cercetător; inginer principal proiectant; inginer principal dispecer.
     În calitate de cercetător a avut numeroase teme rezolvate şi produse sau procedee descoperite. Numai la Combinatul Chimic Făgăraş, unde el a înfiinţat şi a organizat cercetarea în anii 1956 - 1958, numărul lor este de 41. La Combinatul chimic Victoria, numai până în 1969, numărul lor a fost de 50. Totalul este de cel puţin 100. Pentru toate acestea n-a fost recompensat cu nimic de statul român. S-a mulţumit doar cu faptul că n-a fost arestat deşi s-a vrut de nenumărate ori. Ca proiectant, a avut o bogată activitate. Concepea instalaţii-pilot, făcând schiţe de mână, pe care le executau pe loc meşteri foarte pricepuţi. Birocraţia de proiectare şi tehnică nu putea ţine pas cu capacitatea lui creatoare.

Profesor universitar fără catedră
 

     Octavian Moisin a fost şi profesor de fizico-chimice, cu universitatea la bază şi toate gradele didactice luate. A predat în Ploieşti, Câmpina, Blaj, Bucureşti, Făgăraş şi Victoria la licee, şcoli profesionale şi tehnice. A predat elevilor de la Colegiul Naţional Sf. Sava, la Liceul Mihai Viteazul, la Liceul Marele Voievod Mihai din Bucureşti. A format generaţii de maiştri şi muncitori specializaţi în industria chimică, răspândiţi în ţară la marile combinate chimice. Fiind Doctor în Chimie, a participat la mai multe concursuri în învăţământul superior, a reuşit de fiecare dată pe post de conferenţiar sau de profesor universitar dar nu a putut fi încadrat pentru că nu era membru P.C.R. Şi copiii lui s-au format pe măsura pretenţiilor părinţilor. Primul copil: medic primar; al doilea: profesor, doctor în istorie, preot; al treilea: medic primar; al patrulea: inginer şi profesor (a fost Senator după revoluţie); al cincilea: inginer, profesor, preot; al şaselea: inginer de centrale nucleare; al şaptelea: medic primar.

O viaţă activă şi după 75 de ani.
 

     După revoluţie, cu toate că împlinise 75 de ani când a căzut comunismul, a desfăşurat o amplă activitate înfiinţând Parohia Română Unită Victoria şi Munţii Făgăraş, reactivând Parohia Drăguş unde a slujit 6 luni, a slujit alte 6 luni în S.U.A., a servit Sfânta Liturghie în diferite ţări, a publicat numeroase lucrări, a înfiinţat Acţiunea Creştină pentru Renaştere Naţională, a constituit Mişcarea Bunavestire pentru ocrotirea copiilor nenăscuţi, a realizat materiale de bază pentru Biserica Română Unită cu Roma şi dovedirea drepturilor ei patrimoniale. Cu un an înaintea trecerii în lumea celor drepţi a fost prezent la Ierusalim unde a slujit sf. liturghie la bisericile edificate în locurile sfinte. La vîrsta de 99 de ani s-a stins din viaţă, la Oradea.

Pr. Anton Moisin mărturiseşte despre sfârşitul tatălui său, Octavian
 

     ,,După întoarcerea din Israel, unde a slujit Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, s-a îmbolnăvit. Au urmat alte complicaţii în anul 2013. A ştiut când va muri. Rar descoperă Dumnezeu cuiva ziua sfârşitului vieţii sale pământeşti. În ultimele două luni practic eu n-am mai avut zi şi noapte, am stat permanent cu el. Ne-a spus încă în urmă cu cel puţin o lună: ,,Eu voi fi mort în 28 iunie". Am căutat să-i alung aceste gânduri, dar cu trei zile înainte de moarte a precizat: ,,Peste trei zile voi muri". N-am crezut însă mi-a zis: ,,Vei vedea ce complicaţii vor apare şi voi muri". Brusc s-a declanşat o hemoragie, a doua zi trei hemoragii, a treia zi şapte hemoragii şi a făcut stop cardiac. În acea noapte eram cu el singur în salonul de spital. Tot la două ore era pur şi simplu scăldat în sânge şi o ajutam pe infirmieră să-l spele. Ajunsese numai piele şi os de foame, gura îi era arsă de sete. La 2 noaptea, când începuse deja ziua de 25 iunie 2013, a murit. Când l-au coborât de pe patul însângerat să-l aşeze în sacul de dus la morgă, am avut parcă imaginea lui Cristos coborât de pe Cruce pentru a fi învelit în giulgiu. Totul era exact la fel, trupul, faţa, scena, era extraordinar!
     Şi mi-au venit în minte cuvintele Papei Francisc I rostite în faţa Cardinalilor înmărmuriţi: ,,Putem fi preoţi, putem fi episcopi, putem fi cardinali, putem fi şi papi, dar dacă nu purtăm Crucea lui Cristos, nu suntem ucenicii lui". La această enumerare, i-aş adăuga şi pe patriarhii din orice Biserică.
     Părintele Octavian Moisin a purtat o cruce grea întreaga viaţă şi a răspuns printr-o iubire extraordinară faţă de Cristos şi o devoţiune mişcătoare faţă de Maica Domnului. Cristos ne-a spus: ,,Cine vrea să vină după mine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze". Îi vine fiecăruia moartea şi apoi judecata. Iar acolo, dacă vom spune că am fost discipolii Lui, vom fi întrebaţi despre cruce. Şi dacă vom afirma că am purtat crucea, va voi să ne vadă semnele ei pe trup şi mai ales pe suflet. Acelea vor grăi despre noi, vor fi dovezile că am purtat crucea şi nu că am simulat purtarea ei. Iar Părintele Octavian Moisin are ce arăta ca un ,,alter Christus", ca un alt Cristos într-o asemănare uimitoare. N-a fost cruţat până în ultimele zile, iar în urmă cu peste două luni i-a venit ultima lovitură, din ultimul loc la care s-ar fi aşteptat pe acest pământ. Atunci a căzut sub povara crucii. M-am repezit să i-o port eu dar era prea târziu: venise sfârşitul.
     Pe lângă suferinţa de o viaţă şi sacrificiul pentru Biserică, Părintele Octavian a fost de o moralitate exemplară, un soţ fidel şi un tată excepţional. Înainte de a trece la Domnul, a dorit să facă o Spovadă generală la mine, în Catacombă, şi i-am dat dezlegarea generală. A primit Sfântul Maslu. Timp de aproape 65 de ani a servit zilnic Sfânta Liturghie. Ultima a fost în ziua de Rusalii a acestui an. Era la capătul puterilor. Îl ţineam cu o mână să nu se prăbuşească iar cu cealaltă am făcut Consacrarea. A doua zi, când n-a mai putut servi, fiind fără cunoştinţă, a murit. Am servit eu singur şi m-am împărtăşit pentru el.
     Asemenea preoţi sfinţi ne trebuie azi, gata să poarte crucea sfinţită de Cristos. Preotul Octavian Moisin, care a purtat-o în vremuri apocaliptice, ne dovedeşte că se poate. Şi mai mult, ne este un exemplu. Pentru că vremurile care se anunţă vor fi mai grele. Chiar dacă ai familie numeroasă şi eşti persecutat, Dumnezeu te va ajuta să ieşi la liman, dacă duci o viaţă morală şi plină de credinţă. Aceasta este pilda pe care ne-a oferit-o Părintele Octavian Moisin".

Doliul Bisericii Române Unite la moartea lui
 

     Pr. Prof. Dr. Octavian Moisin a avut titlul de Canonic Mitropolitan şi distincţia rară de Prelat Papal, fiind stimat şi iubit de mulţi preoţi. La moartea lui, P.F. Cardinal Lucian a trimis un mesaj public, exprimând "doliul Bisericii noastre". La slujba de înmormântare au participat doi episcopi şi 14 preoţi, precum şi mulţi credincioşi, într-o mare catedrală. Episcopul locului, care a spus la acea slujbă că Părintele Octavian a fost "un mare mărturisitor al credinţei", le-a cerut celor peste 100 de preoţi ai săi ca Sfintele Liturghii din acele trei zile să fie numai pentru Părintele Octavian Moisin. Au fost sute de slujbe în ţară şi în străinătate (mai ales în S.U.A., unde era socotit "o legendă vie"). Numeroşi episcopi au trimis mesaje de durere şi de rugăciune pentru sufletul său, atât de la greco-catolici, cât şi de la romano-catolici. Încheiem cu cuvintele trimise de un preot din New York cu acest prilej: "Dumnezeu să-l odihnească! Mare om, mare preot, mare slujitor al lui Hristos".
,,Adresăm pe această cale, în mod public, autorităţilor competente, propunerea ca Părintele Octavian Moisin să fie declarat "Cetăţean de onoare" al Oraşului Victoria" este dorinţa familiei celui care a fost pr. prof. ing. Octavian Moisin.

Comments
Comentariu nou Cautare
Carmen Urbina   |24-10-2013 01:17:10
Pr. Octavian Moisin a fost unul dintre cei mai minunati oameni pe care i-am
cunoscut. De o profunzime spirituala aparte si o credinta nestramutata in
Dumnezeu, cum rar mai intilnesti in zilele noastre, Parintele Moisin isi merita
pe deplin titlul de "cetatean de onoare". Dumnezeu sa-l odihneasca in
pace!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 730 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3961494

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare