Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Afacere de succes în inima Romei
Afacere de succes în inima Romei Email
Marţi, 15 Octombrie 2013 10:11

 

 

Soţii Liviu şi Carmen Dotcoş din Făgăraş au unul dintre cele mai căutate restaurante din centrul Romei Trattoria Moderrnă este zilnic plină de clienţi Liviu Dotcoş a fost premiat de ManeyGram pentru curaj şi inovaţie

     În plin centrul Romei familia de făgărăşeni, Liviu şi Carmen Dotcoş, a dat o lecţie de seriozitate, responsabilitate şi perseverenţă italienilor şi nu doar lor. În zona Largo Argentina, nu departe de principalele obiective turistice ale Romei, acolo unde tot la cinci metri este deschis un restaurant, Trattoria Modernă poartă amprentă românească. Restaurantul este plin pînă la refuz la prînz şi cină şi rămîne deschis pînă tîrziu în noapte, atît timp cît clienţii se simt bine. Mesele sînt ocupate de italieni, de japonezi, de enghezi, francezi, români şi nu numai, iar pe feţele acestora este vădită mulţumirea pentru mîncărurile gustoase, frumos prezentate şi servite, dar şi pentru cuvintele deosebite cu care sînt întîmpinaţi de chiar patronul localului. Din uşa restaurantului îţi zîmbeşte întotdeauna un bărbat solid cu ochii plini de curiozitate şi căldură. Iar cînd aude vorbindu-se româneşte te pofteşte înăuntru cu o politeţe parcă venită dintr-un sat făgărăşean, acolo unde ospitalitatea este la ea acasă. Este Liviu Marian Dotcoş din Făgăraş. Putem spune, fără însă să greşim, că jumătate este făgărăşean, iar jumătate roman. Liviu are 41 de ani, iar de 20 de ani trăieşte în inima Romei. Şi soţia lui, făgărăşeanca Clara Carmen, duce păliteţea la extrem, iar copilul lor, Dario Liviu, care acum are 7 ani şi este elev în clasa a II-a la o renumită şcoală din Roma, ,,Şcoala Gianturco",a preluat mult din calităţile părinţilor. Liviu şi Carmen sînt doi tineri romantici care au reuşit să definească arta succesului departe de locurile lor natale.

Vorba dulce de acasă
 

     Cînd a auzit pronunînţîndu-se expresia ,,o ţîră", Liviu Dotcoş şi-a readus în minte parcă Făgăraşul cu tot ce are el mai frumos. A început să depene amintiri frumoase din zilele copilăriei şi adolescenţei sale petrecute prin cartierul natal sau pe holurile liceului Radu Negru. Era atent şi cu clienţii din restaurant, dar şi cu gîndul la o poveste în limbajul de acasă. Am rămas la discuţii după ce prînzul oferit clienţilor era pe sfîrşite, iar întrebările despre Făgăraş şi România n-au contenit. Cu bune şi rele abia aştepta să afle evenimentele de ,,acasă". Toţi românii stabiliţi peste graniţe au în comun acelaşi lucru: dorul de casă. ,,Dorinţa de a reveni acasă există tot timpul. Dar ce să facem acasă? Poate nepoţii noştri să reuşească să trăiască în România aşa cum trebuie. Noi ne-am obişnuit cu mentalitatea de aici şi deocamdată nu revenim acasă" au spus cu convingere soţii Dotcoş.

 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Poveste de succes
 

 

     Povestea familiei Dotcoş este una impresionantă ce poate fi caracterizată prin curaj şi perseverenţă. ,,Am plecat din Făgăraş prin 1992. Eram prima generaţie care a terminat liceul după Revoluţie. Toată generaţia noastră pleca la muncă în Italia, Germania, America, prea puţini au rămas acasă. Eu m-am înscris la Drept, la jurisprudenţă, dar am abandonat studiile. Echipa de judokani a renumitului profsor Gheorghe Gujbă avea deplasare în Italia. M-am dus şi eu cu echipa, mai erau fratele meu şi nişte prieteni. Ne-au luat viză şi duşi am fost. Eu am rămas la Roma. N-a fost de loc uşor, chiar greu. Nu ştiam nimic, nici limbă, nici nu aveam vreo meserie. N-am avut timp după liceu să am o meserie. Lucrasem puţin timp la o centrală termică în Făgăraş, dar nu era de mine" a povestit Liviu Dotcoş depre plecarea lui peste hotare.

Exodul masiv spre Italia
 

     A fost perioada în care făgărăşenii, mai ales cei tineri, plecau în număr mare prin Europa. Atunci Făgăraşul s-a golit. Scări întregi de bloc au rămas în întuneric pentru că proprietarii şi-au căutat un trai mai bun peste graniţă. Atunci, conducătorii ţării n-au ştiut sau n-au vrut să spună stop emigraţiei. Se contura al doilea mare exod al făgărăşenilor în străinătate, după cel înregistrat la începutul veacului cu destinaţia America. De data aceasta însă cei mai mulţi făgărăşeni s-au stabilit în Italia, în zona capitalei.
     ,,Am început pe şantier, apoi am cărat mobilă după care am ajuns la bucătărie. Nu ştiam nimic să fac, dar am vrut să învăţ. A fost perioada în care din România veneau foarte mulşte autocare cu români care rămâneau la Roma. Cei mai mulţi erau din Constanţa, apoi din Făgăraş şi pe locul trei erau cei din Focşani. Veneau cu autocarele şi cîte 200 odată. A fost o adevărată invazie. Dormeam în Tuscolana, în trenuri, cei mai mulţi şi mîncam la acele cantine de ajutor social din Via Dandolo sau Via Galia. Cred că toţi ne amintim acum de acele locaţii unde ne-am petrecut primii ani de Italia" povesteşte făgărăşeanul Liviu Dotcoş.

Amintiri din ţinutul Romei
 

     Italia a fost o lume nouă pentru toţi emigranţii din ţară. După viaţa într-un regim închis, dictatorial, libertatea oferită de Roma era inimaginabilă. Nu-i deranjau atunci nici munca grea, nici cazarea şi masa de la Caritas pentru că aveau un singur scop: să fie liberi şi să agonisească pentru viitor. Liviu Dotcoş îşi aminteşte fiecare zi petrecută la Roma primilor ani, dar şi după ce a devenit propriul lui patron.
,,Cea mai urîtă amintire a mea despre Iltalia o ţin minte şi acum. Era prin martie 1993. Eram în trenul unde dormeam, în vagoanele scoase din funcţiune în zona Tuscolana. Au venit carabinierii şi ne-au dat jos din tren. Eram mulţi, români, egipteni, negri, de toate naţiile. Ne-au pus în genunchi pe toţi. Cineva a comentat, iar poliţistul a crezut că eu. Mi-a dat una cu cizma, mi-a şters faţa. Mi-a venit să-i dau una, dar m-am oprit la timp. Oricum românii au făcut şi atunci ce ştiu ei mai bine. Ne-au făcut de ruşine, au rupt perdelele din tren, au urinat pe acolo. Asta e! Dar am şi o amintire frumoasă despre Roma, cea mai frumoasă. A fost acum vreo 10 ani. Era o duminică de mai, foarte frumoasă. Mergeam spre gară. Drumul acela îl făceam foarte des. Dar în acea zi am văzut un peisaj deosebit, era un măr înflorit, soare. Mi-a rămas acel peisaj deosebit în minte. Chiar mi-am zis: oraşul ăsta este foarte fain. M-a lăsat cu gura căscată acel peisaj, m-a fermecat. M-am bucurat, atunci, că trăiam la Roma" îşi aminteşte Liviu Dotcoş.

L-a încîntat bucătăria italiană
 

     ,,La bucătărie a fost fain. Deşi nu ştiam nimic, am constatat că bucătăria italiană era rîs. Îţi vine uşor să le găteşti preparatele, ca bună dimineaţa. Pot spune, acum, că nu există mîncarea cea mai bună sau cea mai rea. Totul depinde de modul de prezentare a produsului, de simpatia faţă de cel ce o aduce, de multe. De exemplu, un italian mănîncă de 50 de ani un fel de mîncare italiană. A venit la mine şi i-am preparat-o şi i-am servit-o. I-am dat mîncarea lui dar altfel, alt gust, ceva care n-a avut pînă atunci. A zis că aşa ceva n-a mîncat niciodată. Era doar mîncarea lor. Asta este reţeta succesului, nu? Am lucrat în bucătăria italiană, la un patron, unde am învăţat multe. Este important să fii bun că atunci conduci. Aşa am făcut eu. Mergeam şi în timpul liber la bucătărie, fără bani, doar pentru a învăţa" spune Liviu despre bucătăria italiană. .

Începutul afacerii
 

     După o experienţă acumulată în restaurantele italienilor, Liviu şi Carmen s-au hotărîrt să devină proprii lor patroni. Au fost ajutaţi şi de mama lui Liviu care i-a însoţit la Roma. Un imbold, după cum spune şi Carmen, a fost Dario, copilul lor. Era în 2006 cînd Carmen rămăsese însărcinată. Ne-am asociat cu un italian, cu care devenisem prieteni. Ne furniza peştele pentru restaurantul în care lucram noi. Am cumpărat localul acesta şi ne-am apucat de treabă. În timp, italianul, de fapt fiica lui, a renunţat şi am rămas singuri" povesteşte Carmen Dotcoş. ,,Recunosc că am avut curaj să fac bucătărie italiană cu ,,duşmanii" italieni. Cînd am plecat la restaurantul meu, au venit cu mine şi clienţii restaurantului la care lucrasem. Şi acum îi stau în gît celui cu restaurantul" spune Liviu. "

Angajaţi bine aleşi
 

     ,,Restaurantul nostru este foarte căutat pentru că oferim calitate, iar programul este elastic. Ne pliem după clienţi. În 7 ani am avut 60 de persoane ca angajaţi. N-am avut probleme decît cu una singură, dar s-a rezolvat. Am avut angajaţi care aveau şcoală de bucătari italiană, dar nu făceau nimic, nu ştiau. I-am lăsat să facă, să cureţe legume, să taie ceapă, să cureţe un peşte. Vai de ei. Păi eu trăgeam cu ochiul la bucătar să pot să învăţ meserie. Ajunsesem să fiu cel mai rapid la curăţat şi tăiat de ceapă. Ăştia, habar nu aveau. Le-am şi spus să-şi schimbe meseria că bucătăria nu e de ei. Bucătăria cu ei era o adevărată bombă. Păi după ce termini programul pui totul la loc, laşi ordine, că altfel o iei razna. Am avut şi angajaţi foarte buni, ştiau să vîndă şi să se vîndă. Veneau clienţii numai pentru ei în restaurant" spune făgărăşeanul.

Românii şi ruşii, fruntaşi la bacşiş
 

     ,,Clientela este foarte diversă, de la italieni la turişti din toată lumea. Au servit masa la mine în restaurant şi românii. Organizez şi evenimente româneşti, Crăciun, Paşte, cu ciorbă de perişoare, sarmale, răcitură. Au fost la noi la masă premierul Ponta, cei de la Ambasadă sau de la Academie, Biserică, etc. Apropiaţii lui Nicu Gheară au servit masa la noi. Au fost cei care au lăsat cel mai mare bacşiş. Nota era de 900 euro şi ei au lăsat 1200 euro. Le-am făcut observaţie, dar mi-au zis: este vreo problemă? Era ziua lui Gheară şi şi-au adus inclusiv muzicantul din ţară căruia i-au dat 4000 de euro. Chiar mă gîndeam ce viaţă au ăştia în ţară. Bacşişurile cele mai mari le lasă românii şi apoi ruşii. Au fost şi maneliştii, chiar unul cunoscut în ţară, nu mai ştiu cum îl cheamă. Le-am spus, văzînd modul lor de comportare, vă ofer prînzul şi pe aici nu mai călcaţi. N-am treabă cu ţiganii, dar n-au ce căuta astfel de oameni în restaurantul meu. Nici unii politicieni nu sînt altfel, iar eu nu trebuie să le fac pe plac pentru că eu nu fac politică aici. Ei au impresia că li se cuvine tot. Păi noi, aici, nu muncim pentru ei ci pentru noi. Se vorbeşte despre mafia italiană, ştiţi şi dumneavoastră, nu? Este adevărat tot ce se spune. Am avut şansa şi norocul să nu fiu afectat de astfel de situaţii deşi sînt în centrul Romei. Dar în România este o mafie, poate, mai mare"

,,La Făgăraş nu mă voi muta!"
 

     ,,Dorinţa de a veni acasă există şi nu va dispărea. Cred că toţi românii de aici îşi doresc să se întoarcă acasă cîndva. Dar la ce să ne întoarcem? Ce să facem acasă? Statul român ne poate oferi ceva? M-am obişnuit cu mentalitatea de aici. Dacă venim acasă ne mănîncă peştii mari. Aici ne vedem de treabă şi este ok. La Făgăraş nu mi-aş face niciodată restaurant sau altă afacere. Este un oraş mort şi te mănîncă politicul. Mi-aş deschide un hotel şi un restaurant la Predeal sau Sinaia cînd voi avea bani. Făgăraşului i s-a dus vestea pînă aici prin interlopi. Cînd am auzit ce trafic şi ce infracţiuni sînt nu-mi venea să cred. Le-am şi spus: ce, mă, în Făgăraş, prostituţie şi droguri? Ce să facem noi printre ei? Păi şi mafia din Italia este sub ei, nu? Îmi spunea cineva că mafia face din 10.000 de euro 250.000 euro într-un an. Aşa o fi! Am preluat şi noi românii ce-i mai rău. Am văzut că deja în România sînt bogaţi şi săraci, nu mai este o clasă de mijloc. Asta nu e bine. Şi la Făgăraş lucrurile nu merg bine deloc. Cred că vina este undeva la conducere. Şi dacă aş vrea să mă întiorc, soţia nu vrea. Poate nepoţii mei să o ducă bine acasă. La Făgăraş nu m-aş muta. Ce să aştept vara să vină acasă italienii ca să-mi meargă şi mie afacerea? Asta nu. Prima dată cînd voi veni acasă voi poposi la Corner, restaurantul unui prieten al fratelui meu. Voi intra în bucătărie să-l ajut. Altfel se munceşte aici şi cu totul altfel acolo" este de părere Liviu Dotcoş

Secretul succesului
 

     ,,Dacă aş caracteriza viaţa mea din Roma, aş spune îndrăzneală. Trebuie să fii serios, să munceşti continuu, nu o zi da şi să stai vreo două. Şi cel mai important este să-ţi placă munca pe care o faci. Am avut şi zile grele, dar le-am depăşit. Fac de 21 de ani bucătărie, n-am sărbători, n-am zile libere. Nu poţi fi bucătar dacă nu eşti romantic. Mi-e greu primăvara cînd este cald şi nu pot ieşi din bucătărie. Lunile aprilie şi mai sînt mai grele pînă mă obişnuiesc să stau înăuntru. Dacă vrei să faci o afacere trebuie să pui mîna, să nu fii şef ci coleg cu toţi de la locul de muncă. Nu este uşor să lucrezi cu oamenii, trebuie să-i înţelegi, să glumeşti, iar glumele tale să fie înţelese în limba lor pentru că degeaba spun o glumă românească pentru că nu o gustă. Nu este uşor să rezişti cu un restaurant în centrul Romei, unde tot la cinci metri este un alt restaurant italian. Am fost premiat de MoneyGram pentru ,,Curaj şi inovaţie" Este un premiu care mă bucură. Nu a fost uşor să-i faci pe italieni să revină în restaurantul tău. Le-am spus: daţi-mi mie 20 de euro şi vă fac eu mîncarea. Da, tu vrei să ne iei banii. Nu vă iau banii, eu trebuie să vă fac să reveniţi în restaurantul meu tot anul. Este vorba de idee. Este dificil să-ţi faci clientelă şi s-o păstrezi. Nici bucătăria italiană nu mai e ceea ce a fost. S-au deschis restaurante de tot felul de către indivizi care n-au nicio treabă cu bucătăria italiană, dar fac că trebuie făcut. Din nouă italieni dacă şase ştiu să mănînce. Am ajuns să le gătesc şi pentru acasă şi sînt mulţumimiţi şi de aceea revin mereu. Asta este reţeta" povesteşte făgărăşeanul Liviu Dotcoş. "

Visul: notar, iar destinul: patron de restaurant
 

     Dacă stăteam de vorbă cu făgărăşeanca Clara Carmen Dotcoş în urmă cu 15 ani, aflam că îşi va deschide un birou notarial undeva la Bucureşti. Era visul ei după ce şi-a luat licenţa în Drept. Destinul însă i-a rezervat altceva, o viaţă în cu totul alt domeniu în capitala Italiei alături de persoana pe care o iubeşte.
,,Eu am venit la Roma în 1998. Pot spune că am venit cam la gata pentru că Liviu era aici din 1992. Eram amici pe atunci după care ne-am căsătorit. Am terminat Facultatea de Drept la Bucureşti şi îmi doream o carieră în domeniu. Dar am renunţat la tot şi în ultima duminică din iulie 1998 am ajuns la Roma. Am avut viză de Germania, aşa era atunci. Nu ştiam limba, nu ştiam nimic. Perioada a fost benefică pentru că toată luna august, cînd în Italia sînt concedii, am putut să învăţ limba. M-a ajutat televizorul, revistele de can-can. Am încercat să citesc în italiană ,,Mîndrie şi prejudecată" dar cînd la fiecare cinci cuvinte aveam nevoie de dicţionar, am renunţat. Mi-am căutat de lucru la curăţenie în casă. O prietenă chiar mi-a spus cum fac curăţenie dacă am terminat Dreptul. Eu venisem să fac bani şi nu conta ce muncă fac. Apoi am lucrat în bucătărie cu Liviu. Era un restaurant pe strada Vicolo del Babuino. Amîndoi am reuşit să ridicăm nivelul restaurantului, calitate şi venituri, cu cel puţin 50%. Am rămas apoi însărcinată. Liviu, eu şi soacra mea am zis, dacă pentru italian putem, de ce n-am face şi pentru noi. De ce să nu avem restaurantul nostru. Aşa am început. Dario a fost cel care ne-a făcut să ne decidem pentru a avea propria noastră afacere. Aşa am deschis acest restaurant. ,,Trattoria Modernă" se numeşte. Avem 50 de posturi înăuntru şi 20 pe terasă. Acum avem avem 9 angajaţi din care 4 români. Pentru noi ,,clientul nostru este stăpînul nostru şi el întotdeauna are dreptate". Avem clienţi din toate ţările inclusiv din România La început toţi ne-au privit ca pe nişte intruşi aici, în inima Romei. Dar ne-am văzut şi ne vedem în continuare de lucrurile noastre. Muncim de dimineaţa pînă seara, muncim cinstit, şi nu avem treabă cu nimeni. Oferim calitate şi preţuri rezonabile. Nu mergem spre genul turistic ci ne păstrăm nivelul pe care l-am cîştigat prin muncă cinstită.
Dacă alegeam o carieră în Drept cu siguranţă alegeam notar. Este o profesie conformă cu principiile mele de viaţă. Eu sînt altruistă, romantică şi cu inima deschisă. Nu puteam fi nici avocat nici judecător. Nu puteam accepta faptul că de decizia mea atîrnă viaţa cuiva, fie el infractor sau altceva" povesteşte Carmen Clara Dotcoş.

Cum vedeţi România?
 

     ,,Îmi pare rău de ocaziile pe care le-am avut şi nu le-am valorificat. În anii '90 Europa toată era cu noi. Am avut o mare şansă, nu aveam datorii, dar n-am ştiut ce să facem cu ea. Nu vreau să dau vina pe nimeni pentru că nu cunosc politică şi nu fac politică. Ştiu doar că este păcat. Românul este deştept, se adaptează la orice situaţie, oricînd, este inventiv, dar nu i s-a acordat nicio şansă. Libertatea cîştigată în '89 ne-a costat însă scump" Întrebată cum ar caracteriza, într-un cuvînt, viaţa familiei lor în Italia, a spus ,,perseverenţă". ,, Dacă nu încerci nu poţi obţine ceea ce vrei" este de părere Carmen Dorcoş.

Cazul Mailat i-a afectat
 

     ,,Cea mai urîtă experienţă a mea din Italia a fost prin 2009. Atunci cu cazul Mailat. Se crease o atmosferă defavorabilă românilor în Italia şi care a durat mult, vreo 2 ani. Eram văzuţi ca o paria. Atunci, cînd ne auzeau vorbind româneşte în restaurant plecau de la masă. La un magazin românesc i-au pus foc. A fost neplăcut, iar presa a făcut mare tam-tam. Din păcate nu se face diferenţa între români şi rromi. Pe undeva am devenit o comunitate puternică în Italia, le-am luat locurile de muncă, dar să nu uite nici ei că au avut cîndva soarta noastră. Au plecat în număr mare în America, nu? Vremurile se întorc pentru toată lumea. Mafie au şi ei, nu doar alte naţii. Inainte au fost albanezii, apoi am venit noi, românii, peste ani va veni altă comunitate. Mi-aş dori să se ţină cont că România are multe persoane de valoare, adevărate personalităţi, dar nu este întdeauna aşa. Sînt oameni şi oameni pretutindeni. Ar trebui să se vadă şi treburile astea, nu?!" a mai spus Carmen Dotcoş. (Lucia Baki)

Peste un milion de români în Italia

     Pentru cei 60.650.000 de locuitori ai Italiei, imigraţia reprezintă deja un fenomen Cifrele oficiale se referă numai la imigranţii rezidenţi care se afla oficial şi stabil pe teritoriul ţării. Numărul acestora a atins 7,5% din populaţia totală ceea ce înseamnă 4.570.317 de persoane. Este impresionant faptul că aproape un sfert din acest număr se referă la români: 968.576. Putem spune fără să greşim că românii reprezintă comunitatea cea mai importantă de cetăţeni străini din Italia. Albanezii, care ocupă locul II, sînt mai puţin de jumătate: 480.000. Românii s-au stabilit în acele zone ale Italiei unde au găsit de lucru. În regiunea Lazio (Roma)sînt înregistraţi 196.410 români, în Lombardia (Milano) 137.718 şi în Piemont (Torino) alţi 137.077. Şi copiii români sînt în număr mare în Italia şi frecventează şcolile italiene, numărul lor fiind de ordinul a 126.441. În ajutorul lor a venit Ministerul Educaţiei Naţionale din România care a implementat un proiect referitor la predarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în şcolile italiene. În realitate numărul românilor care trăiesc în Italia este mult mai mare. Comunitatea de făgărăşeni din Italia este şi ea foarte numeroasă, ea ocupînd locul al II-lea după Constanţa. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 729 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3961497

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare