Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Dimensiunea suferinţei: Aiud şi Gherla
Dimensiunea suferinţei: Aiud şi Gherla Email
Marţi, 17 Septembrie 2013 11:29

 

 

     Motto: ,,Mai ţineţi minte cine şi mai ales cum a murit? Prin ce celulă, prin ce neagră casimcă sau izolare ori răpus de ce boală s-a stins? Mai ţineţi minte prin ce ungher de canal a căzut, prin ce groapă comună a fost aruncat sau prin ce vîrf de munte sau văgăună a fost împuşcat fratele vostru de cruce şi de dor? Munţi de suferinţă au crescut pînă la cer şi morţii noştri au umplut gropile comune. Dar nu zadarnic. Sunt morţi care te fiinţează, sunt morţi care te desfiinţează, precum sunt îngeri care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţi dintre acelea care adorm" Nicolae Iorga


     Veselia afişată astăzi doar în cercul lor, de altfel destul de restrîns, ascunde amara tristeţe a unei tinereţi apuse înainte de vreme şi rămasă bine ascunsă undeva între pereţii reci şi umezi ai închisorilor comuniste. Foştii deţinuţi politic sau ,,bandiţii"aşa cum le plăceau securiştilor să-i numească au învins un regim bine pus la punct şi onorat cu rîvnă de cei care-şi spuneau atunci ca şi acum români, poate chiar ,,buni". 
     Mai sînt cîteva sute dintre ei care pot mărturisi prin viu grai ororile securităţii comuniste, iar tot pe atîţia au lăsat urmaşilor care au urechi de auzit memoriile lor în care stă scrisă o pagină de istorie a neamului românesc. Octav Bjoza, Ioan Roşca, Dumitru Moldovan, Ioan Bucelea, Ilie Tudor, Teofil Mija, Octavian Balaban, Puiu Ursu, Eugen Raţiu, Nicolae Pătraşcu, Ioan Munteanu, Nicolae Purcărea, Victor Dâmboi, Traian Popescu, Vasile Bucelea, Nicolae Stanciu, Ion Gavrilă Ogoranu, col. Dabija, Nicolae Golea, Mihai Maga, Toma Arnăuţoiu, Ioan Buta, Remus Budac, Nicolae Nicolau, George Manu, Radu Gyr, Olimpiu Borzea, Ioan Halmaghi, Nistor Chioreanu, Victor Metea, Ioan Chiujdea, Remus Sofonea, Gheorghe Haşu, iar lista continuă cu mii de nume. Sînt românii care au fost osîndiţi pentru vina de a-şi iubi ţara pînă la sacrificiu şi de a purta deasupra lor ceea ce înseamnă a fi OM. Numai în anul 1959 la temuta închisoare Aiud au fost 7000 de deţinuţi poitic, victime ale sistemului stalinist, conform afirmaţiilor deţinutului care porţiona raţiile zilnice de pîine. Toţi au statut de foşti deţinuţi politic, deşi au făcut parte sau nu din vreun partid politic la vremea detenţiei. Aveau însă în comun aceleaşi idealuri şi principii, dreptate, adevăr, credinţa în Dumnezeu şi în neamul românesc. Pe ei suferinţa i-a purificat şi le-a adus bucuria de invingători asupra răului care a vrut, fără tăgată, să-i domine. Astfel îi regăsim astăzi la vîrste frumoase, drepţi şi cu memoria neîntinată. ,,Dacă fizic ne-au răpus, spiritual putem spune că am învins" era convingerea medicului Teofil Mija, cel care a cunoscut teroarea din zarca Gherlei şi reeducarea Aiudului.

 

 

 
 
 
 
 
 

Gherla şi teroarea din Zarcă
 

 

     Am avut norocul să-i cunosc pe unii dintre ei, puţini cu siguranţă, şi încerc să cred că timpul petrecut în preajma lor mi-a fost de mare folos completîndu-mi educaţia primită în familie. În acest an de Ziua Crucii m-am aflat alături de membrii AFDPR care au participat la comemorarea eroilor martiri de la închisoarea Aiud. A fost invitat în această excursie de preşedintele Asociaţiei, Octav Bjoza, şi un grup de elevi din Braşov pentru ca ei să afle adevărul istoric şi să-l ducă mai departe peste vremi. Au fost două zile memorabile petrecute într-o excusie alături de cei care au scris o pagină de istorie a neamului românesc. Nu pot decît să le mulţumesc şi pentru acest lucru. Ajunserăm la poarta închisorii Gherla. Era pentru prima dată cînd treceam pragul unei închisori. Cu emoţii am călcat în necunoscutul unei vieţi ascunse după gratii şi după o poartă masivă din metal. Regimul detenţiei din închisorile comuniste îl cunoşteam din relatările celor care i-au supravieţuit, dar acum aveam să văd pe viu dimensiunea suferinţei. Prima poartă de la închisoarea Gherla. Şef, ofiţeri, gardieni, inspectori, o forfotă care-ţi da fiori reci. Grijulii ne-au luat buletinele, ne-au trecut pe liste, ne-au trecut prin filtrul cu infraroşii, ne-au confiscat ceasuri, aparate foto, telefoane. Preţ de 30 de minute ne-au golit de tot ceea ce ei numeau compromiţător şi periculos regimului de detenţie. Asta în condiţiile în care noi eram vizitatori şi nu în barca celor vărgaţi. Nu s-a ţinut cont de faptul că pe listele îndelung verificate se aflau cei care în urmă cu decenii erau prigoniţi şi torturaţi după această poartă păzită acum cu infraroşu. ,,Ne pare rău acesta este regulamentul, fără excepţii". Parcă mai auziseră astfel de scuze şi în tinereţe, la aceeaşi poartă. ,,Bandiţilor, dacă ajungeţi la poarta 2 în picioare, veţi ieşi cu bine de aici". Era replica fiorosului Petrache Goiciu, comandantul închisorii Gherla de după 1952. ,,Cînd eram debarcaţi din camioane la poartă ne întîmpina Goiciu care ne trecea printr-un culuar format de gardienii înarmaţi cu băte, picioare de scaune, clanţe de uşi, ţevi şi care ne loveau pînă la epuizare. Aşa eram primiţi la Gherla de Goiciu" ne-a explicat Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, care a trecut prin Gherla. L-am întrebat pe Ioan Roşca din Mândra, ce simte acum cînd stă din nou între pereţii acestei închisori. Cu un surîs timorat, n-a spus decît că simte un fior pe şira spinării. Augustin Răduţ a ţinut însă să-i întrebe pe gardienii de azi dacă aparatele care-i scanează trupul radiază. Răspunsul ,,nu" l-a primit avînd în colţul gurii acelaşi surîs timorat care a barat răceala gardienilor. Oficiile de gazdă au fost preluate apoi, pentru grupul nostru de vizitatori, de Octav Bjoza care cu glasu-i sigur şi sonor ne-a prezentat temniţa aşa cum era ea între anii 1951-1964. I-a numit pe cei care comandau atunci toate suferinţele, pe torţionarii de trupuri şi suflete. Niciunul dintre şefii de azi ai penitenciarului nu păreau cunoscători ai regimului practicat înainte cu şase decenii. 

Azi, penitenciarul parcă ar fi o pensiune
 

     Astfel însoţiţi am descoperit deţinuţii de azi şi regimul oferit lor de statul român. Celule modernizate, televizoare, sală de fitnes, terenuri de sport, săli de cursuri, bibliotecă, sală de calculatoare, ateliere de creaţie, biserică, film, zonă de relaxare, terapie de toate felurile, hrană îndestulătoare, program de masă, de somn, de linişte, de studiu, şcoală, profesori, cursuri, ore de pictură, ore de muncă, etc. Sînt condiţiile europene de care beneficiază criminalii, hoţii, tălharii, evazioniştii, ucigaşii, delapidatorii şi toţi cei care au fost dovediţi drept infractori. Pentru întreţinerea unui deţinut statul român cheltuieşte azi 2400 lei pe lună. Asta în timp ce pentru hrana unui copil instituţionalizat sau pentru un bolnav internat în spital statul alocă doar 7 lei/zi. Iar condiţiile şi dotările spitalelor sau ale azilelor de bătrîni lasă de dorit. Un tînăr ofiţer de la penitenciar a avut amabilitatea să mă conducă prin zonele închise publicului. Trecînd peste ironia românească europenizată a cheltuirii banilor publici, revin la vizita de la închisoarea Gherla. Sîngele cu care sînt pătaţi pereţii celulelor de la Gherla se datorează acarului Petrache Goiciu ajuns comandant aici, ofiţerului nemilos Istrate ajuns prin '59 locotenent major, un bărbat mic şi ţigănos. ,,M-a bătut cu ciocanul la tălpi atît de tare de o lună n-am putut călca. Am avut şi martori, colegi de-ai mei aflaţi aici, acum, alături de noi" ne spune Octav Bjoza. Un Todoran, un Domocoş, un Panait, un Mihalcea, un Todea, un medic Sin au scris istoria terorii de la Gherla. ,,Tatăl meu, Ioan Despan, a fost ridicat pe cînd aveam doar 8 ani. Era economist la Braşov. L-am revăzut abia cînd eram matur, după 15 ani. În acest răstimp n-am ştiut nimic de el, am fost crescut eu şi fratele meu de mama. A fost un chin, mai ales că am fost daţi afară din casă şi vreme de 4 ani am stat în cîmp. Am fost refuzat la şcoală, am muncit ca salahor, minor fiind, la TRCL, la Teatru Dramatic, la Victoria pe şantier. Îmi doream atunci să fiu şi eu angajat al teatrului ca artist, dar nu aveam voie din cauza statutului de ,,bandit". Abia peste ani visul a devenit realitate. Tata a trecut prin Malmaison, Piteşti, Aiud, Baia Sprie, Gherla. 15 ani de temniţă grea începînd cu 1 martie 1950. Cînd a venit acasă primul lucru m-a întrebat: Eşti comunist? Nu. Atunci ne-am strîns în braţe" relatează Dan Despan care cu emoţie a trecut pragul vestitei închisori în care a fost torturat şi tatăl său. 

Zarca Gherlei, locul de exterminare al deţinuţilor
 

     După ce ne-au fost prezentate condiţiile de detenţie, am ajuns şi la renumita Zarcă a Gherlei, azi nefolosită. Am coborît pe nişte scări de piatră insalubre la subsolul temniţei, cam 3 m subteran. Lumina abia pătrunde în acest subsol prin geamurile mici acoperite de grilaje. Pe jos este apă, iar umezeala este impregnată adînc în pereţii groşi din piatră. Este întuneric şi rece. Imaginea este sinistră, iar faptul că în astfel de condiţii au fost încarceraţi oameni, ţărani, muncitori, intelectuali, generali, ingineri, înseamnă cruzime diabolică. Pentru a putea înainta în subsol fără să te uzi, gazdele au pus pe jos scînduri din lemn. În vechiul regim, deţinuţii stăteau în apă pînă la glezne sau la genunchi. Erau patru încăperi la subsolul în care am intrat. Purtau urmele fostelor izolatoare: paturile din metal fixate bine pe perete, locul în care era tineta şi fereastra îngustă, fără geam dar cu gratii. O singură celulă mai păstra uşa masivă din lemn şi cea din zăbrele. Celula avea cam un metru lăţime şi vreo 2 m lungime. În celula cu nr. 3 de exemplu a stat la carceră şi Octav Bjoza. Un regim dur, de exterminare aveau deţinuţii politici care erau trimişi în zarcă. Mîncare la trei zile şi atunci o jumătate de raţie. Dimineaţa la ora 5.00 erau treziţi, li se ridicau paturile pe perete, iar pînă la 22.00 stăteau în picioare în apa ajunsă şi pînă la mijlocul gambelor. Nici în toiul iernii nu aveau căldură, uneori geamurile nici nu aveau sticlă. Liderul ţărănist Coposu a stat într-o astfel de celulă 3 ani şi jumătate. Mintea omului nu poate cuprinde dimensiunea terorii din Zarca Gherlei, dar ea a existat şi a fost comandată de Goiciu şi alţii ca el. Deţinuţii ajunşi la Zarcă erau sigur condamnaţi la tuberculoză şi la moarte. Mulţi făgărăşeni şi-au lăsat numele pe aceşti pereţi, Ioan Roşca, Simion Ghzdavu, Ioniţă Greavu, Victor Geamănu, Ioan Buta, Puiu Ursu, Octavian Balaban, Dumitru Moldovan şi nu doar ei. Nu pot să nu redau aici suferinţa dusă la extrem pe care Nistor Chioreanu a trăit-o la Gherla şi pe care medicul Teofil MIja din Braşov a relatat-o în cartea sa de memorii, dar şi oral. După greva de la Aiud, Nistor Chioreanu a ajuns la Gherla unde Goiciu îi pregătise un regim de exterminare cu dedicaţie. ,,O hrubă de cărămidă netencuită, 3 m pe 2 m, cu un plafon jos, să-l atingi cu mîna. Era o putoare teribilă în interior. Începînd cu ziua a treia nu mă mai puteam ridica din cauza durerilor de şale, căci aburii pătrunseră peste tot, ca şi în hainele care acum miroseau nu numai a fecale dar şi a putreziciune" relata Nistor Chioreanu. Şase zile a stat în acea hrubă după care a fost dus înapoi în Zarcă. Abia după ce a refuzat hrana, a venit medicul, iar gardienii l-au spălat şi i-au dat haine curate şi l-au dus în celulă. L-au salvat de la moarte tot deţinuţii printre care dr. Mija care i-au procurat vitamine şi slănină din poţia lor. Aşa s-a însănătoşit Nistor Chioreanu căruia deţinuţii îi spuneau ,,Moşu". ,,Eh, n-ai murit, tu-i mama mă-sii!" i-a spus Goiciu. Regimul de izolare din Zarca Gherlei impus de Goiciu a fost unul dintre cele mai drastice. 

Camera de execuţie
 

     Nu departe de Zarcă se afla camera de execuţie care astăzi este amenajată ca muzeu. O încăpere care-ţi dă fiori, cu pereţi groşi din cărămidă, întunecoasă şi rece. O nişă construită într-unul din pereţi servea drept loc pentru ececuţie. Deţinuţii condamnaţi în pseudo-procese erau puşi în faţa armei şi executaţi. Pe lista afişată în camera muzeu sînt 22 de persoane care au fost ucise prin împuşcare, printre ele fiind Alexandru Dejeu, fratele fostului ministru postdecembrist, Gavril Dejeu din Sibiu. Deţinuţii consideraţi periouloşi pentru regim erau ţinuţi în lanţuri la mîini şi picioare şi cu ochelari negri la ochi. Sînt expuse lanţurile pe care deţinuţii politici erau obligaţi să le poarte pînă la epuizare. ,,Am încercat să le ridic, dar bila din metal care lega lanţurile picioarelor era foarte grea, abia dacă am clintit-o" a spus Ioan Roşca. Deţinuţii de drept comun din ziua de azi au o frumoasă biserică în care se pot ruga, iar un preot le poate asculta spovedania. ,,Cam 100 de deţinuţi dintr-o mie cît sînt s-au spovedit în acest an" spunea preotul penitenciarului. În partea de incintă în care se află biserica este o zonă încercuită de pereţi pictaţi cu însemne religioase. Un pictor acoperea acum zidurile cu numele preoţilor care au trecut prin Gherla, din toate confesiunile. Figurează numele preoţilor făgărăşeni Victor Dâmboiu, Ioan Năftănăilă, Ioan Opriş. 
Condiţiile inumane i-au determinat pe foştii deţinuţi politic să se revolte împotriva comenduirii pentru a o determina să respecte măcar regulamentul detenţiei stipulat tot de ei. Era prin 1956. Deţinuţii i-au atenţionat, unii prin greva foamei, iar cei mai mulţi şi-au aruncat obloanele şi hornurile. După revoltă a fost un pic mai bine, dar pentru puţin timp. Goiciu, comandantul cu faţa roşie-vînătă, şi-a aplicat din nou exerciţiile de cruzime pe semenii lui. ,,Odată şi-a montat mitraliera pe peretele acestui balcon de unde se vedeau celulele şi a început să tragă în orb. I-a rănit pe mulţi dintre cei care se aflau în celule" relata Octav Bjoza. 

Cetatea morţii, Aiud
 

     Aiud era socotită cea mai severă din sud-estul Europei. Pavilionul Celular era o clădire în formă de T, cu patru nivele, fiecare având 78 de celule şi două saloane mari. În interiorul închisorii, mai era Zarca - o clădire cu parter şi etaj, totalizînd 70 de celule - ridicată din ordinul împărătesei Maria Tereza, pentru osânda ardelenilor români. Începând din anul 1929, Zarca a fost declarată insalubră, dar comuniştii n-au ţinut cont de acest fapt. Pereţii Zărcii erau umezi până la înălţimea de 1-1,5 m şi pe alocuri mucegăiţi. Începând din vara lui 1953, în Zarcă şi cele două secţii s-au montat peste geamuri obloane de culoare albastră, iar în Celular jaluzele din lemn, de aceeaşi culoare, pentru a nu se vedea în curte. Deţinuţii abia mai puteau zări cîte un petic de cer. În astfel de condiţii au făcut osândă cei mai mari oameni ai neamului românesc, profesori universitari, savanţi, foşti miniştri, oameni de cultură, politicieni şi tot acolo au murit 34 de generali, eroi din ultimul război mondial. O celulă avea 4 m lngime şi 2 m lăţime şi mai mereu era suprapopulată. Deţinuţii dormeu pe duşumea pe cîte o pătură roasă şi ruptă. Hrana avea cam 700 calorii zilnic, iar apa era raţionalizată - cam 32 linguri/om, şi trebuia să ajungă pentru băut, spălat faţa şi vasele. Se urmărea exterminarea fizică prin înfometare şi boli. Deţinuţii erau schelete ambulante, doar pielea le mai acoperea oasele. Trupurile lor erau pline de puroi şi murdărie. Unele statistici care s-au mai păstrat arată că din septembrie 1949 pînă în august 1950 au murit de foame 625 de oameni care au fost aruncaţi în gropi comune săpate în Râpa Robilor. ,,Dezbrăcaţi, în pieile goale, noaptea între 12 şi 2 erau scoase cadavrele din închisoare şi duse la Râpă" relata Octav Bjoza. ,,Lovitura fatală, terminală, folosită de călăul colonel de securitate Gheorghe Crăciun, directorul penitenciarului Aiud în perioada reeducării, era izolarea cu regim spcial de asasinare prin exterminare, într-o fostă capelă creştină a penitenciarului. Nu trebuie uitaţi colaboratorii lui: colonelul politic Iacob, primul adjunct al lui Crăciun, colonelul Ivan, plutonierul Dumitrescu şi ceilalţi ofiţeri şi politici, ajutaţi de subofiţeri securişti, paznici. Crăciun a fost chestorul Poliţiei Cluj pe timpul grevei studenţeşti din 1946 de la Cluj, apoi a fost şeful Securităţii Sibiu, executantul condamnărilor la moarte a luptătorilor anticomunişti din Munţii Apuseni conduşi de majorul Dabija. I-a urmărit şi persecutat şi pe făgărăşenii din rezistenţa activă şi pasivă din Ţara Făgăraşului. Cuiul lui Crăciun a fost însă Ion Gavrilă Ogoranu, singurul care nu s-a lăsat prins de Securitate vreme de 30 de ani. S-a predat în 1976 afişîndu-se la Cluj, locul în care a intrat în revolta anticomunistă. Nici atunci Crăciun sau alţii ca el n-au putut să-l încarcereze, preşedintele american Nixon intervenind pentru eliberarea lui. Lui Crăciun i s-a deschis un proces, dar pînă justiţia s-a pus în mişcare pentru a-i găsi capetele de acuzare, Crăciun a decedat prin 2000 considerat de vecinii lui de la Cluj ca un ,,bătrînel simpatic şi de treabă". 

Celulele din capelă
 

     Celulele morţii erau amenajate în cele trei capele contruite de Maria Tereza. Aveau pereţi înalţi de 6-8 m, iar ferestrele care serveau la fosta biserică drept aerisire, erau acum acoperite cu scînduri bătute în cuie, astfel încît iarna aerul rece să poată intra uşor. Nu aveau sursă de încălzire, iar gardienii aruncau apă pe pavimentul de ciment care iarna se transforma în gheaţă. Zidurile din beton făceau ca în interior temperatura să fie mai scăzută decît afară. Aici erau lăsaţi în cămaşă, indispensabili, pantaloni, vestă şi o bonetă, iar iarna mantaua de puşcăriaş. Hrana era pentru o zi un polonic de apă sărată caldă, iar tot a trei azi şi cîte 80 g de pîine. Aceste celule au funcţionat între 1962-1964, atît cît a funcţionar reeducarea la Aiud. Celulele de la capelă erau destinate în special legionarilor. Nistor Chioreanu, Teofil Mija ereau mereu locatari ai acestor celule. Acum în incinta închisorii funcţionează biserica, una frumos pictată. Sfinţii închisorilor nu se regăsesc în picturi, în schimb sînt mai marii Bisericii de azi. Un candelabru imens atîrnă din tavanul capelei pentru a lumina incinta în care deţinuţii de azi îi trec pragul arar. 

Celula muzeu este mincinoasă
 

     În curtea închisorii de azi, pe un perete, a fost amplasat un panou pe care sînt trecute numele a vreo 200 de foşti deţinuţi politic care au fost încarceraţi aici. ,,Dacă s-ar scrie numele tuturor celor închişi la Aiud n-ar ajunge toţi pereţii închisorii. Mai bine nu mai scriau niciun nume decît să-i pună doar pe aceşti 200" a fost de părere Augustin Răduţ din Făgăraş care a trecut prin această închisoare. Penitenciarul Aiud se află azi în şantier, se construiesc fel şi fel de pavilioane care să asigure condiţii europene deţinuţilor. Comenduirea a găsit totuşi de cuviinţă să ofere vizitatorilor un circuit turistic. Două celule în temuta Zarcă a Aiudului. Una care să redea viaţa de azi a deţinuţilor şi alta vechile condiţii. Dar fosta Zarcă a fost reamenjată şi nu mai aminteşte de teroarea instaurată în regimul comunist. Un tînăr de azi dacă vizitează celula muzeu rămîne cu falsa impresie că foştii deţinuţi politic duceau o viaţă uşoară. Un geam intact cu gratii, un pat acoperit de o saltea groasă şi un pled din lînă curat, o sobă nouă, o tinetă care ocupa un colţ al celulei şi un ciubăr din lemn pentru apă amplasat în colţul opus, lîngă geam, paviment din scîndură de brad curată şi călduroasă. N-a fost astfel în trecut, deţinuţii nu aveau sobe sau saltele groase de tip relaxa sau măcar din paie, strejacuri cum se numeau. Am stat de vorbă cu doi dintre deţinuţii din cealaltă celulă, doi tineri infractori. Interviul cu ei va fi publicat în ediţia viitoare. La Aiud foştii deţinuţi erau exterminaţi, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune săpate pe Râpa Robilor de la marginea oraşului. Osemintele lor au fost descoperite în timpul săpăturilor din timpul construcţiei monumentului martirilor de la Aiud. 

Râpa Robilor
 

     Ne-am continuat circuitul cu complexul de la Râpa Robilor: monument, capelă, osuar. Părintele Iustin Pârvu a fost cel care s-a îngrijit de edificarea acestui monument. Este impresionant! O cruce imensă din lem care se sprijină pe alte cruci montate pe un suport masiv din beton. Construcţia lui a început la 28 octombrie 1992, iar la 14 septembrie 1999 a fost sfinţit. Foştii deţinuţi politic din toată ţară au participat la eveniment, iar pelerinajul se repetă în fiecare an de Ziua Crucii. La baza monumentului se fac parastase, se ţin cuvîntări, se cîntă ,,Imnul eroilor căzuţi" şi se citeşte ,,Veşnica pomenire". ,,Aici la Aiud, ne-a ajutat Dumnezeu să transformăm celula în chilie" spunea Virgil Totoescu. Au fost închişi la Aiud elitele ţării: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Gerge Manu, Petre Ţuţea, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Aurel Călin, Virgil Mateiaş, Traian Brăileanu, Ioan Ianolide, Iustin Pârvu, Nicolae Pătraşcu, Ioan Halmaghi, etc. Părintele Iustin Pârvu spunea că Aiudul este Ierusalimul neamului românesc. Sub monument a fost construit un altar în care au fost amplasate oasele scoase la suprafţă în timpul şantierului. Erau osemintele martirilor ucişi în închisoarea Aiud. Pereţii încăperii nu poartă icoane ci plăci de marmură pe care sînt încrustate numele celor ucişi aici. În osuar cel mai mare spaţiu este ocupat de numele făgărăşenilor care au trecut prin teroarea Aiudului. În partea opusă osuarului a fost construită capela. Pereţii acesteia sînt tapetaţi cu numele deţinuţilor politici din închisorile comuniste ale ţării. Sînt mii şi mii de nume. Oamenii prezenţi la eveniment îşi rezervă timp să-şi caute morţii printre miile de nume scrise aici. Sînt mulţi făgărăşeni pomeniţi la ,,Calvarul Aiudului" aşa cum a fost denumit monumentul. Dacă la Făgăraş nu pot fi pomeniţi pentru că nu a fost construit un monumet, ei sînt pomeniţi la Aiud şi la Mănăstirea Brâncoveanu. Fără să vrei, lacrimile îţi curg şuvoi pe obraz atunci cînd atingi cu mîna marmura încrustată cu numele martirilor. În spatele fiecărui nume este suferinţă şi moarte. La Râpa Robilor şantierul continuă cu edificarea unei catedrale. Primarul Aiudului este deschis şi manifestă înţelegere şi tocmai de aceea s-a creat compelxul memorial ,,Calvarul Aiudului". În ediţia viitoare vor fi publicate cruzimile fără margine din Aiud. Vom titra vizita de la mormîntul eroului făgărăşean Ion Gavrilă Ogoranu din cimitirul de la Gâltiu, Alba. Vor fi prezentate mănăstirile Nicula şi Râmeţ, care au fost vizitate, dar şi catedrala de la Alba Iulia, locul în care regele Ferdinand şi regina Maria au fost încoronaţi. Va urma. (Lucia Baki)
  

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 804 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959635

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare