Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Rezistenţa Anticomunistă între eroi şi turnători
Rezistenţa Anticomunistă între eroi şi turnători Imprimare Email
Scris de LB   
Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

 

 

      De numele lui Ion Gavrilă Ogoranu este strîns legată lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului. Astăzi, la şapte ani de la moartea sa, îl evocăm ca pe un erou al neamului nostru. A fost făgărăşeanul care s-a luptat cu regimul comunist în timp ce alţii au aşteptat cuminţi sub papucul sovietic finalul luptei. Dintre cei care au semnat pactul cu comuniştii îndrăznesc astăzi să spună că Ion Gavrilă Ogoranu şi Rezistenţa Anticomunistă nu sînt susţinute de istorie din lipsa documentelor. Sînt călăii celor care au suferit în lagăre, închisori, în beciurile securităţii comuniste sau urmaşii lor. Iar celor care organizează conferinţe, evenimente şi simpozioane cu scopul de a demitiza eroii neamului nu le-ar strica o întîlnire faţă în faţă cu victimele lor, acelea care mai sînt în viaţă. Vor întîlni ochii îmbolnăviţi de teroare, suferinţe, nedreptăţi, marginalizări şi moarte ai luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă cărora, dacă pot, să le expună în faţă slovele lor pline de ,,istorie". L-am cunoscut pe Ion Gavrilă Ogoranu şi mă mîndresc că am avut ocazia să-i cunosc gîndurile, preocupările, vorba-i domoală şi sinceră, şugubaţă deseori, privirea iscoditoare şi înţeleaptă, mersul apăsat şi mîndru. Am avut parte de sfaturile şi de ajutorul dînsului la nevoie. Ce n-am reuşit să înţeleg în cei 10 ani în care am stat aproape de dînsul, am încercat să aflu şi din volumele de carte pe care le-a lăsat urmaşilor. Îmi imaginez însă o întîlnire faţă în faţă între Ion Gavrilă Ogoranu şi Wiliam Totok. Am convingerea că întîlnirea dintre cei doi s-ar fi sfîrşit în cîteva clipe după o privire în ochi. Primul ar fi plecat Totok fără să spună ,,ziua bună". Cred că acesta este şi motivul pentru care Totok n-a organizat o conferinţă pentru demitizarea eroului Ion Gavrilă Ogoranu înainte de 1 mai 2006, data la care eroul făgărăşean a părăsit această lume. Ce i-ar spune Totok şi alţii ca el Eugeniei Haşu (Comaniciu), soţia luptătorului Gheorghe Haşu (Ghiţă), care a făcut parte din Grupul Gavrilă? Ce i-ar fi spus unei soţii rămasă cu trei copii mici după ce soţul ei a fost împuşcat la Jilava în 1957? Acelei soţii bătute, chinuite şi obligate de Securitate să divorţeze în urma deselor ,,note informative" scrise de oameni ai locului care au dat mîna cu Securitatea, aşa cum a făcut Totok? Sau ce i-ar spune Totok sau Florian Elenei Gavrilă, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, cea care a fost arestată, bătută, încarcerată pentru că şi-a apărat fratele sau părinţii care au crezut în dreptate, adevăr şi credinţă? Ce i-ar fi spus Victoriei Haşu, sora luptătorilor Andrei şi Gheorghe Haşu, atunci cînd ambii fraţi i-au fost împuşcaţi?

 

Cum ar fi stat un astfel de ,,istoric" în faţa mamei lui Toma Pirău (Porîmbu) cel care a fost împuşcat în şura gospodăriei. Cred că nu ar fi avut curajul să înfrunte privirea familiilor lui Ioan Chiujdea, Victor Metea, Laurean Haşu, Gelu Novac, Gheorghe Şovăială, Remus Sofonea, toţi executaţi de comunişti în urma unor pseudoprocese. Un Totok n-ar fi făcut faţă vorbelor aspre şi drepte ale lui Olimpiu Borzea, cel care a descoiperit în casa sa sinuciderea luptătorului Remus Sofonea şi rănirea lui Laurean Haşu. În Ţara Făgăraşului a fost multă suferinţă, sute de famii distruse şi marginalizate. Unii au fost legionari, alţii simpatizanţi ai lor, alţii ţărănişti, alţii fără partid. Toţi au avut în comun acelaşi scop înlăturarea regimului comunist. La ani distanţă însă se vrea minimalizarea Rezistenţei Anticomuniste, iar luptătorii să nu fie consideraţi eroi. Este o pagină de istorie care nu poate fi ştearsă nici de Totok, nici de Ellie WieseL, nici de IICCMER, nici de INSHR-EW, de nimeni. Un popor trebuie să-şi cunoască istoria aşa cum este ea, iar istoricii au obligaţia s-o scrie fără cenzură. (Lucia Baki)

 

Relatare de la conferinţa susţinută de Wiliam Totok
 

     Sala de conferinţe a sediului Jockey Club din capitală a devenit neîncăpătoare în seara de 18 aprilie 2013, cu ocazia conferinţei organizate de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferinţa a avut ca temă declarată “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”, propunându-şi să analizeze, conform anunţului de pe site-ul oficial al IICCMER, “modul în care societatea românească contemporană înţelege să se raporteze la figuri controversate ale Resistenţei anticomuniste, asociate atât în trecut cât mai ales în prezent cu manifestări ale extremei drepte în România”.
     Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foşti deţinuţi politici şi tineri continuatori ai idealurilor lor, cetăţeni de naţionalitate evreiască, istorici şi cercetători – printre care Liviu Pleşa de la CNSAS, Cosmin Budeancă de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ş.a., studenţi şi chiar elevi de liceu, lideri şi voluntari ai unor ONG-uri precum Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, Fundaţia Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreieşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti ş.a.. Dezbaterea s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebit de încordată.
     Conferinţa cercetătorului Wiliam Totok, reprezentant al Institutului Elie Wiesel, s-a susţinut pe fondul derulării unor imagini adeseori tendenţioase, a vizat în mod evident câteva obiective precum destrămarea aurei de erou naţional şi ştirbirea incontestabilei autorităţi morale pe care liderul rezistenţei armate din Munţii Făgăraşului a căpătat-o în ultimele două decenii în opinia publică românească. Utilizând o logică viciată, bazându-se pe declaraţiile date de Ogoranu în ancheta Securităţii imediat după capturarea sa în 1976, declaraţii despre care a garantat (pe baza a ce oare?) că ar fi fost date fără nici un fel de constrângere, derulând în mod obsedant imagini cu participanţii la comemorările de la Sâmbăta de Sus, ori scoţând din contextul unor cărţi afirmaţii considerate antisemite de-ale unor prieteni ai lui Ogoranu, Wiliam Totok a încercat fără succes să relativizeze epopeea rezistenţei anticomuniste din Făgăraş. El a afirmat că grupurile de gherilă precum acela al lui Ion Gavrilă Ogoranu doreau înlocuirea unui totalitarism – cel comunist, cu alt totalitarism – cel fascist.
     Wiliam Totok a reproşat lui Ion Gavrilă Ogoranu că după 1990 nu s-a delimitat de trecutul său legionar, ba mai mult decât atât a participat activ la publicistica legionară, a susţinut conferinţe în acest sens, fiind iniţiatorul acţiunilor anuale de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acţiuni caracterizate de Totok ca având caracter legionar. El a exemplificat în acest sens şi prin faptul că în 1993 Ogoranu s-a numărat printre întemeietorii Partidului “Totul pentru ?ară” (Pentru Patrie), continuator al organizaţiei omonime din perioada interbelică. Pe baza acestor argumente, Totok a concluzionat că Ogoranu a rămas un fascist. Spre deriziunea publicului, Wiliam Totok a încercat să facă o paralelă între Ogoranu şi scandalul sterilizării ţigăncilor de la începutul acestui an.
      Preşedintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deşi nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mişcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranţă şi dragoste creştină. Dl Bjoza a criticat situaţia creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna, unde se exercită presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calităţii de cetăţean de onoare al oraşului fostului deţinut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, reproşînd celor de la institut că “nu ne lasă nici să ne alegem sfinţii.”
     Prezent în sală, preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, executorul testamentar al eroului anticomunist, a evocat figura luminoasă a acestuia, toleranţa şi deosebita deschidere practicate de acesta. Coriolan Baciu a arătat că Ogoranu nu a încercat monopolizarea rezistenţei armate anticomuniste în favoarea Mişcării Legionare, ci dimpotrivă a militat permanent pentru idea că lupta de rezistenţă a aparţinut poporului român, recunoscând contribuţia mai multor grupări politice în acastă încleştare cu comunismul. Dl Baciu a reproşat organizatorilor comportamentul din cadrul acestei manifestări prin care se încercă în mod evident deteriorarea imaginii lui Ion Gavrilă Ogoranu.
     A luat apoi cuvîndul dl Şerban Suru, care a arătat că a avut o relaţie deosebită cu Ion Gavrilă Ogoranu, încercând să demonteze o serie de afirmaţii făcute de dl Totok, creându-se o serie de altercaţii verbale cu cei de la prezidiu care au reproşat apariţia lui Suru în cămaşă verde cu diagonală, cel mai vehement manifestându-se profesorul Mihael Shafir, care a ameninţat că va face plângere penală.
     Istoricul Liviu Pleşa, cercetător în cadrul CNSAS, şi-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa consistenţei şi profesionalismului conferinţei susţinute de dl Totok, căruia i-a reproşat la rândul său logica viciată pe care şi-a fundamentat expunerea. Dl Pleşa a amendat lipsa de spirit academic şi deontologic a unor artificii utilizate de Wiliam Totok, propunând în acelaşi timp noi viziuni pentru viitoare astfel de dezbateri.
     Doamna Lya Beniamin, de la Centrul de Studii Evreieşti, a dat citire unui citat din Corneliu Zelea Codreanu. Impresionantă până la lacrimi a fost intervenţia dnei Zoe Rădulescu, nimeni alta decât fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, legionar, lider al rezistenţei din Dobrogea, ucis de Securitate în zona Babadagului. Doamna Zoe Rădulescu a arătat că, deşi s-a născut în închisoare, în timpul detenţiei politice a mamei sale, având în familie mai multe rude executate de comunişti, a reuşit să depăşească sentimentele de ură sau răzbunare, înţelegând să preţuiască toţi oamenii, inclusiv evreii, popor pe care a afirmat că îl admiră pentru cultura sa. De pe această poziţie, d-sa a spus că nu înţelege ura cu care iniţiatorii acestei conferinţe se străduiesc să îl defăimeze pe Ion Gavrilă Ogoranu.
     Încheierea dezbaterii a fost rezervată cuvântului dlui Alexandru Florian, directorul Institutului Ellie Wiesel. Alocuţiunea acestuia s-a remarcat prin desconsiderarea ostentativă cu care a tratat publicul, reproşându-i incapacitatea de a participa la o dezbatere ştiinţifică şi de a înţelege arta dialogului. Cu o lipsă de eleganţă inadmisibilă pentru calitatea de gazdă a dezbaterii, Florian a transmis evidentul său dispreţ acelei părţi din public care se dovedise adeptă a lui Ogoranu, decretând categoric că Mişcarea Legionară a fost şi va rămâne o mişcare fascistă, de extremă dreaptă, indiferent de “sfinţii şi sfinţişorii” în care cred cei vizaţi. La aceste ofense, am ripostat, reamintindu-i lui Alexandru Florian că tatăl său, profesorul de marxism Radu Florian, asemenea multor coreligionari ai săi, a venit cu tancurile sovietice în 1944 şi a participat la bolşevizarea României, pentru ca acum fiul său să ne jignească simbolurile naţionale şi sfinţii. De asemenea, am declarat că este o ruşine pentru IICCMER că a contribuit la această defăimare, indicându-l ca vinovat pe directorul acestuia, Andrei Muraru. Numeroase persoane din public şi-au manifestat în mod spontan, la rândul lor, indignarea faţă de ofensele aduse de Alexandru Florian. Manifestarea s-a terminat într-o atmosferă deosebit de tensionată, cu numeroase schimburi de replici dure între reprezentanţii celor două tabere. (Florin DOBRESCU, Buciumul)

Gavrilă Ogoranu “demitizat” sub egida IICCMER
 

     Evenimentul ,,Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România" a fost prezentat şi de publicaţia Epoch Times(Adrian Sturdza). 
     .,,Manifestarea, organizată de Institutul Ellie Wiessel (prin prezenţa lui Alexandru Florian) împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (Dinu Zamfirescu şi alţii) s-a ţinut într-o sală plină până la refuz, ticsită cu foşti deţinuţi politici, simpatizanţi legionari, membri ai comunităţii evreieşti, istorici şi ziarişti într-o atmosferă cel puţin bizară, încărcată de tensiune. A luat cuvântul din partea organizatorilor în principal controversatul istoric Wiliam Totok, cu o prelegere de 40 de minute, al cărei scop a părut că este demitizarea dlui Ion Gavrilă Ogoranu (sau poate a luptei anticomuniste în munţi, sau poate a mişcării legionare, nu mi-e clar încă), unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti, acuzat în mai multe rânduri de apartenenţa sa la mişcarea legionară. Evenimentul mi-a ridicat mai multe semne de întrebare.
     S-o iau de la intrare: afişul manifestării - pare făcut în grabă, înfăţişând un pumn (simbolul luptei de clasă a comuniştilor împotriva exploatatorilor) şi nişte sârmă ghimpată, mă gândesc simbol al lagărelor - sau poate a luptei în munţi? că al demitizării în niciun caz). Părea mai degrabă un afiş comunist plin de simboluri trântite aiurea făcut de tineri profani, decât unul care avea de a face cu anti-comunismul din munţi. Al doilea semn de întrebare – mare - legat de organizatori. Este firesc ca Institutul Ellie Wiessel să fie interesat de organizarea unei dezbateri privind eventualele crime comise împotriva comunităţii evreieşti (deşi nu am auzit că rezistenţa anti-comunistă din munţi şi-a propus vreodată asta). Întrebarea este: care a fost însemnătatea prezenţei IICCMER ca organizator la un asemenea eveniment? Din câte am reuşit să-mi dau seama până acum, IICCMER nu are ca obiect studierea crimelor lui moş Ion Gavrilă Ogoranu, nici a crimelor legionarilor, şi nici a crimelor comise de rezistenţa anti-comunistă din munţi. O altă problemă a fost expunerea dlui Totok, ce s-a voit „strict istorică, pe documente”. Cu toate acestea prelegerea a fost presărată cu scăpări serioase pentru un istoric. În sprijinul „demitizării” dlui Ogoranu a fost menţionată o remarcă extrem de xenofobă la adresa evreilor, postată pe internet pe una dintre paginile simpatizanţilor Mişcării Legionare (de prin 2010 din câte am reţinut), un film artistic, creat şi el mult după moartea dl Ogoranu. Ba chiar şi (!) scandalul creat de o cerere xenofobă de sterilizare a femeilor rome, stârnit anul acesta. Nu a fost expusă legătura dintre dl Ion Gavrilă Ogoranu decedat în 2006, sau rezistenţa anti-comunistă din munţi, şi aceste incidente, astfel că menţionarea lor în context mi s-a părut manipulativă.
     Prea desele afirmaţii îndoielnice care au presărat expunerea dlui Totok - de ex. cum că nu ar exista date istorice despre mişcarea de rezistenţă anti-comunistă, cum că membrii acesteia erau criminali de război, etc. etc.) au redus valoarea evenimentului la zero, transformând o expunere ce s-a voit profesionistă, într-o simplă însăilare de fapte care aducea a propagandă – singurul său efect fiind că a reuşit să irite mai mulţi istorici aflaţi în sală care au protestat- cel mai notabil fiind Liviu Pleşă. Nu în ultim rând prestaţia organizatorilor a fost lamentabilă. Într-o sală ce-i drept tensionată, organizatorii s-au pretat la a fura (la propriu!) microfonul din mâna unui simpatizant legionar care vorbea calm - deşi nu la obiect - au admonestat publicul care "a îndrăznit" să-l aplaude prea puternic pe dl Octav Bjoza preşedintele AFDPR (ce a ţinut o echilibrată şi frumoasă prezentare despre crimele comunismului, menţionând în prealabil, pentru a calma spiritele, că nu a avut/are simpatii legionare). Ba chiar am avut surpriza ca la sfârşitul evenimentului să aud un organizator din partea IICCMER permiţându-şi să califice publicul cu apelativul „castraveţi”. Pe de altă parte, atrocităţile nu au nevoie de discursuri cu politizare, manipulare, coafare, furturi de microfon şi intimidări, asemenea lucruri echivalând după părerea mea cu întinarea memoriei victimelor respective. Dacă evenimentul a dorit să convingă publicul că dl Ion Gavrilă Ogoranu nu poate fi folosit drept reper moral – nu cred că a reuşit. Cei care ştiu cine a fost Ion Gavrilă Ogoranu sunt în general avizaţi în ale istoriei, şi nu pot fi lesne convinşi de expuneri tendenţioase. Iar dacă este vorba de a convinge pe cineva de ceva, oamenii pot fi convinşi cu raţiune, principii morale sănătoase, şi – în cazul poporului român veşnic tras pe sfoară – cu fapte, sinceritate absolută şi lipsa oricăror manipulări şi agende.
     Rezistenţa anti-comunistă din munţi este un fenomen cu care avem de ce să ne mândrim, ca popor. Că ar fi fost îndreptată împotriva evreilor mi se pare o scorneală (adevărat, nu sunt istoric). Ce-i drept, nu a fost o mişcare paşnică, sau non violentă, dar la urma urmei poate că protestele non-violente împotriva celui mai satanic regim (impus cu tancul şi prin trădări şi crime, la noi) din câte a cunoscut istoria ar fi fost de neconceput. Membrii ei marcanţi au manifestat calităţi neobişnuite pentru care merită aplaudaţi - curaj, credinţă în Dumnezeu, spirit de sacrificiu - şi şi-au pus vieţile pe taler pentru a se opune unui sistem criminal care a afectat pe toată lumea şi care a creat sute de milioane de morţi.
     În mod natural mulţi dintre ei, inclusiv dl Ion Gavrilă Ogoranu, de care nu ştiu să fi incitat la ură împotriva evreilor sau a vreunei minorităţi, au ajuns şi au rămas peste vreme reperele morale ale unei părţi infime a societăţii româneşti. O societate care nu a beneficiat nici până în momentul de faţă de un proces al comunismului. Pentru a fi liberi şi a ieşi din mocirla morală care ne înconjoară, cred că avem nevoie de Adevăr. Neîntinat. În nici un caz de manipulări. (Epoch Times- Adrian Sturdza). 

William „Thomas“ Totok, omul care o spiona pe laureata Nobel Herta Muller 
 

     A fost un „luptător cu regimul comunist“, un adevărat „disident“. În 1987 a emigrat în Republica Federală Germania încununat cu această aură. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Germania şi a fost membru al Comisiei Prezidenţiale Internaţionale a lui Ion Iliescu pentru Studierea Holocaustului în Romania, condusă de Elie Wiesel, posesor al premiului Nobel pentru Pace, deportat la Auschwitz de Ungaria în timpul ocupării Ardealului. A colaborat cu Europa liberă, BBC, RFI, Deutsche Welle, tot felul de Allgemeine Zeitung, apoi cu GDS şi „22“. Acum este un „expert pe Romania“ pentru presa germană şi dă lecţii de democraţie şi federalism Republicii Moldova. Şi-a scris şi Jurnalul. L-a şi publicat, la editura Polirom a familiei Moscovici. A făcut parte din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn“, alături de laureata premiului Nobel pentru literatură Herta Müller, şi din aşa-numitul Aktionsgruppe Banat (Grupul de acţiune Banat) al scriitorilor de limbă germană din Timişoara, din care făcea parte soţul Hertei Muller, Richard Wagner. Nici atunci, în timpul „disidenţei“ sale, nici acum, în răstimpul de 20 de ani de la căderea regimului comunist, William Totok, nume de cod „Thomas“, nu a mărturisit public că, pe lângă prestigioasele sale colaborări publice din străinătate, a mai existat şi una, mai puţin publică, dar, cine ştie?, poate mai îndrăgită; de aceea a şi ţinut-o la suflet peste 35 de ani: cu Securitatea română. 

„Thomas“ necredinciosul
 

     Iată însă că CNSAS-ul, chiar dacă are un membru al Colegiului în stare de incompatibilitate legală şi mentală, începe să-şi facă datoria şi răspunde solicitărilor societăţii civile româneşti. Cu o oarecare întârziere, de vreo doi-trei ani, dar răspunde. Urmare a demersului Civic Media „Voci curate“ în presa şi viaţa publică, CNSAS-ul a întreprins cercetări care, în ce priveşte GDS-ul cel puţin, au demonstrat că este plin de agenţi ai fostei Securităţi şi ai nomenklaturi comuniste şi bolşevice. Dintre aceştia, iată, pentru calitatea sa de editorialist la revista „22“, în baza Notei de Constatare nr. S/DI/I/3706 a CNSAS, rezultă că „TOTOK William este titular al dosarului fond reţea nr. R 285953 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat la data de 08.03.1974 pentru «acoperirea informativă a anului I Filologie şi în special a secţiei germană-română din cadrul Universităţii Timişoara, cât şi a cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn unde avem semnalări privind intenţia unor membri de a strecura idei străine de ideologia noastră». A semnat Angajament având numele conspirativ «Thomas».“

Totok cânta la Securitate şi despre versurile trupei Phoenix
 

     Dacă dăm filmul înapoi, vom constata că în cenaclul literar respectiv, Herta Müller se detaşa prin activitatea sa anti-regim. Spre deosebire de colegul său de cenaclu, laureata Nobel a refuzat colaborarea cu Securitatea, devenind o ţintă a Securităţii. O dovadă concretă recentă a fost oferită anul acesta, când postul public de televiziune german ARD a dezvăluit că un alt „Thomas necredinciosul“ din acest grup, Franz Thomas Schleich, care trăieşte în Ludwigshafen, Germania, colabora cu Securitatea sub numele de cod „Voicu“. Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timişoara, Franz Thomas Schleich a raportat Securităţii că prima carte scrisă de Herta Müller, „Niederungen“ („Depresiuni“), conţine „orientări anti-statale“. Nici prietenul nostru William „Thomas“ Totok nu se lăsa mai prejos, în Notele Informative descoperite, până acum, de CNSAS, raportând dacă un scriitor sau altul preconizează sau nu „strecurarea unor idei străine ideologiei noastre sau în opoziţie cu PCR“ sau dacă manuscrisele altor colegi conţin sau nu „referiri tendenţioase la adresa orânduirii de stat din ţara noastră“. O nuanţă mai umoristică, ce ne arată nivelul de urmărire al Securităţii chiar şi asupra rock-ului tradiţional (nota bene: pentru Michael Shafir), reiese din turnătoria lui „Thomas“ legată de „textul unor cântece cântate de E. (care apare şi drept „cântăreţul E.E.“ - nota red.), care i se par reuşite şi corecte din punct de vedere politic. A mai scris acesta împreună cu Ş.F. (probabil Şerban Foarţă - nota red.) pentru formaţia Phoenix care au fost înregistrate pe discuri şi altele...“ .

O arestare în grup generată de Totok
 

     Deşi mai multe nume de scriitori urmăriţi de „sursa“ Totok sunt anonimizate de CNSAS, am reuşit să depistăm în parte identitatea acestora, membri ai celor două, chiar trei cercuri literare de contestatari etnici germani, dacă adăugăm şi cenaclul „Universitas“: Richard Wagner, Johan Lippet, Rolf Bossert, Kremm Werner, Gerhard Ortinau, Ernest Wichner (despre care „Thomas“ afirmă că plecarea sa în RFG constituie „o pierdere“) etc. Revistele avute în colimatorul „sursei“ sunt, în general, Neue Literature şi Flacăra lui Adrian Păunescu. Foarte clar nu este când şi dacă a încetat vreodată relaţia lui Totok cu Securitatea, instituţie specială care avea destulă inventivitate ca să genereze disidenţi pentru a-i infiltra ulterior în mediile vizate. Cert este că în 1975, an din care au rămas mai multe Note Informative marca „Thomas“, „grupul de acţiune“ a fost implicat într-o acţiune generată de William Totok şi care a avut drept rezultat arestarea şi interogarea mai multor membri ai cenaclului. Gerhardt Csejka relatează pentru România culturală: „La una dintre întâlnirile noastre de la Timişoara, Totok ne-a invitat pe toţi la casa părintească din Comloşu Mare. Îndreptându-ne cu o maşină spre localitatea respectivă, era pe la 10 seara, înainte de Jimbolia, ne-au oprit nişte miliţieni şi ne-au cerut buletinele. Dincolo de Jimbolia ne-au mai oprit încă o dată. De data asta, aveau pistoale, au tras chiar şi un trasor în aer, să lumineze, ne-au ordonat să coborâm din maşină. Ne-au urcat în dubiţă şi ne-au dus la Sânnicolaul Mare. Ne-au ţinut toată noaptea cu faţa la perete, nu aveam voie să vorbim. A doua zi, ne-au dus la Jimbolia. Ne întrebau de ce am vrut să trecem graniţa. Eu aveam periuţa de dinţi la mine, o purtam cu mine, şi lor li s-a părut suspect. Eram cu William Totok, Gerhard Ortinau şi Richard Wagner. Asta se întâmpla în octombrie 1975. După o noapte la Jimbolia ne-au adus în Timişoara, la sediul Securităţii. Ne-au percheziţionat la pielea goală, ne-au luat curelele şi şireturile. Am fost despărţiţi, câte doi într-o celulă, dar era şi câte un alt personaj acolo, probabil informatori. Am fost duşi la Procuratură. Am stat o săptămână în beciurile lor. Eram chemaţi în fiecare zi şi anchetaţi. Nu ne mai întrebau despre presupusa tentativă de trecere a frontierei, tema interogatoriilor era literatura, textele lor“. Csejka, emigrat şi el în RFG în anii ‘80, îşi aminteşte că le-a spus ofiţerilor de Securitate interesaţi de activitatea Aktionsgruppe Banat „că ei au înţeles greşit că, de fapt, aşa şi era, membrii grupului erau neo-marxişti şi că acel tânăr William Totok îl citeşte pe Marx“ chiar dacă acasă la fratele lui Totok se găsise „Mein Kampf“ a lui Adolf Hitler.

„Cred într-un socialism cu faţă umană“
 

     Într-adevăr: „aşa şi era“. Într-un interviu acordat de William Totok unui alt membru al GDS, „moldoveanul“ Vitalie Ciobanu, fosta sursă a Securităţii recunoaşte că „ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale. Aş dori totuşi să reliefez în acest context faptul că atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică faţă de socialismul real-existent. Eu personal am continuat şi după reprimarea reformiştilor din Cehoslovacia, în anul 1968, să cred într-un «socialism cu faţă umană». Asta în pofida faptului că eram la curent cu ororile stalinismului, cunoşteam supliciile experienţelor de la Piteşti - singulare în lumea comunistă europeană, nicidecum importate de aiurea, precum încearcă să acrediteze astăzi unii din raţiuni «patriotice» -, aflasem detalii despre deportările în Bărăgan şi eram familiarizat cu relatările unor foşti deţinuţi“. Probabil aceasta l-a şi determinat să-l considere pe realul luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, condamnat la moarte şi urmărit de Securitate vreo două decenii, drept un „fascist-extremist“. 
     Totok a publicat şi lansat în cadrul unui Simpozion de la Goethe Institut o lucrare „memorialistic-amnezică“: „Constrângerea memoriei. Însemnări, documente, amintiri“. Oare n-ar trebui sponsorii săi germani să-l roage să depene nişte amintiri şi despre colaborarea sa cu Securitatea, în cadrul unei sesiuni de anamneză? Chiar dacă CNSAS, în stilul său controversat (vezi cazul Roşca Stănescu), decide că nu se poate atribui calitatea de „lucrător“ al Securităţii, să observăm că în cazul descoperirii sursei „Voicu“, doar unul dintre spionii Hertei Müller, scriitoarea laureată a premiului Nobel a făcut apel pentru deschiderea unor anchete oficiale împotriva foştilor informatori ai Securităţii care azi locuiesc în Germania. (Curentul)

Cum a acţionat Securitatea în intenţia lichidării grupurilor de rezistenţă
Cuvântare rostită de Ion Gavrilă Ogoranu la memorialul Sighet 1996


     ,,Părintele Anania, vorbitorul dinaintea mea, episcop al Vadului şi al Feleacului, ca un fost fugar, vorbea despre situaţia în care te temi de orice zgomot, de orice în jurul tău. Făcea remarca: era de preferat situaţia de condamnat celei de fugar. Exista însă şi o altfel de cale de a scăpa de teamă. Dacă pui mâna pe o armă, te însoţeşti cu alţi fraţi de idealuri, te legi frate de cruce cu ei pe viaţă şi pe moarte, dacă ai conştiinţa că orice cale de a da înapoi este închisă, dacă-ţi tai orice punţi de întoarcere, dacă te aşezi între Dumnezeu şi neamul tău - aşa cum remarca foarte bine Petre Ţuţea -, dacă ai conştiinţa că eşti în acelaşi timp ostaş al lui Iisus şi al neamului tău, dacă le faci pe toate din iubire faţă de neamul din care faci parte şi ai conştiinţa că nu-ţi mai aparţii, dacă trăieşti cu adevărat porunca lui Iisus că nu este mai mare lucru decât să-ţi dai viaţa pentru prietenii tăi, atunci ţi se aşază în suflet o linişte, iar grija de viaţa ta şi de destinul tău o laşi în seama lui Dumnezeu. Îţi mai rămâne totuşi o grijă, aceea ca nu cumva să-ţi fie frică. Atunci nu numai bărbaţii, dar şi nişte firi fragede de fete pot deveni luptători şi eroi.
     În tinereţe am citit o scrisoare a Ecaterinei Teodoroiu către prietenul ei, care-i ceruse să se logodească pe front, la Mărăşeşti; îi răspundea: dragul meu, amândoi suntem logodiţi cu moartea, ce rost are să ne mai logodim? Atunci, dacă aceste lucruri le ştii, vei înţelege cum o Marie, Maria Plop, mai putea în munţi, în Munţii Făgăraşului, să cânte, mai putea să iubească şi să nască, şi să-şi crească într-o peşteră copilul. Înţelegi cum o tânără, Alexandrina Pop, studentă la Cluj, prinsă şi rănită în luptă, în lotul Dabija, striga atunci când era dusă prin satele de moţi: Treziţi-vă, moţilor!, sau cum eleva Lenuţa Faina, prinsă de o companie de Securitate, li se adresa râzând ostaşilor: Atâţia inşi aţi venit pentru o mână de fată? Promisesem să vorbesc despre metodele folosite de Securitate pentru distrugerea grupurilor de rezistenţă armată în munţi. Voi relata pe scurt câteva. 
     În primul rând, acolo unde eram semnalizaţi, se trimiteau forţe, la început mici - în jurul unei companii, unui pluton sau, mai târziu, al unor regimente. În anii următori (cum a fost în anul 1952, când Ceauşescu a condus o campanie), munţii erau înconjuraţi nu într-un cerc, ci în două-trei-patru cercuri, ca să nu scape nimeni. Sau în 1953, când s-au apucat de la apus, de lângă Olt, să cerceteze munte cu munte pentru a distruge cele două grupuri care mai erau - al lui Arnăuţoiu şi al făgărăşenilor din nord. Deci prima metodă era a forţei. Un amănunt: nici unul dintre noi n-a murit - vorbesc de cei din Făgăraş - în luptă directă. Răniţi au fost, dar morţi în luptă în munţi, nu. Moartea a apărut în toate cazurile ca fiind provocată de trădare, această boală, acest cancer al neamului nostru.
     A doua metodă a fost infiltrarea în rândurile noastre. Şi dacă te poţi bate cu o divizie, şi ştii să te păzeşti şi să scapi, nu te poţi apăra de vânzătorul de lângă tine.
     O a treia metodă era folosirea câinilor dresaţi. Începând cu anul 1952, în anii 1953, 1954, la toate acţiunile veneau câteva camioane cu câini, iar unde eram semnalizaţi, era înconjurat locul, li se dădea drumul acestor haite. La început erau folosiţi câini mopşi, buldogi, apoi s-a trecut la alsacieni, nu ştiu din care pricină, şi mulţi oameni nevinovaţi au sfârşit încolţiţi sau au fost răniţi de aceşti câini. Noi n-am păţit nimic, pentru că, dacă veneau, îi împuşcam.
     O altă metodă era formarea de grupuri false de partizani, care să ne înşele pe noi. Dumnezeu ne-a scăpat şi ne-am ajutat unul pe altul. În 1950, grupul Arnăuţoiu a distrus o astfel de bandă care venise pentru făgărăşeni. În 1951, lucrul s-a inversat, o grupă venită pentru Arnăuţoiu a fost distrusă de noi. Foarte interesant este că trădătorii care au vândut grupul lui Paragină din Vrancea şi-au găsit sfârşitul în Făgăraş. S-a folosit otrava. La oamenii care erau ştiuţi că ne ajută li sa impus să ne servească burduf de brânză sau băutură cu otravă. Au folosit femei-sirene care să ne atragă în cursă, s-au utilizat presiunile asupra familiei: bătăi, chinuri de aşa manieri încât a doua oară nu mai era nevoie. S-au luat apoi ostateci din toate familiile, au fost duşi la închisoare şi s-a anunţat că nu-i vom mai vedea niciodată dacă nu ne astâmpărăm. Au trecut apoi la metode mai rafinate. La început alcătuiau planuri cusute, nu cu aţă, ci cu sfoară, de le puteai vedea de departe, dar mai târziu s-au specializat. Să dau un exemplu: nici cele mai sfinte lucruri n-au fost ocolite. Grupul nostru a căzut printr-un ofiţer de Securitate, Niculescu (trăieşte în Craiova), care a urmat o şcoală de teologie,cursul scurt. A fost hirotonisit preot şi a fost trimis într-un sat de sub munte. Făcea serviciile religioase, spovedea oamenii şi la spovedanie întreba - sunt spusele lui, ale acestui ofiţer de Securitate - Nu cumva ai legături cu băieţii ăştia din munţi, că vreau să-i ajut? Mulţi n-au ştiut, mulţi şi-au dat seama de cursă, până când o femeie a spus: Părinte, dacă vrei să ai legătură în munţi, vorbeşte cu profesorul... Atâta mi-a trebuit ca să ştiu de unde să prind aţa ca să distrug banda din munţi, zicea el. Au fost şi alte metode, pentru că meşteşugul dracului are multe feţe de a se travesti şi de a face rău".

Un omagiu pr. Ioan Glăjar 

     Duminică, 14 aprilie a.c., a avut loc la biserica din Ucea de Jos comemorarea părintelui profesor Ioan Glăjar, fost deţinut politic, care a trecut în lumea celor veşnice în aprilie anul trecut. Slujba de pomenire a fost susţinută de un sobor numeros de preoţi din Ţara Făgăraşului şi de la Mitropolia Sibiului şi în prezenţa episcopului Andrei Făgărăşanul. Părintele Ioan Glăjar s-a născut la Ucea de Jos, pe 24 martie 1929. Pe 29 iunie 1948, în ultima clasă de liceu, a fost arestat pentru că făcea parte din organizaţia legionară „Frăţia de Cruce” şi a fost întemniţat la Braşov, în aceeaşi celulă cu părintele Arsenie Boca. A fost eliberat după un an şi jumătate, iar în 1950 şi-a început studiile teologice la Institutul Teologic din Sibiu. Încă din primul an de studenţie, părintele Glăjar a fost ales colaborator al publicaţiei Telegraful Român. În 1960 a fost ales paroh în satul natal, unde a slujit 52 de ani, 47 de ani ca paroh şi 5 ani ca preot pensionar. În perioada 1974-1976 a fost consilier economic al Arhiepiscopiei Sibiului, iar din 1976 a fost cadru didactic la Institutul Teologic din Sibiu, predând Îndrumări Misionare, Istoria Religiilor şi Teologie Fundamentală. Doctor în Teologie la Bucureşti, părintele profesor a avut o bogată activitate didactică şi academică. Securitatea comunistă nu i-a permis în mai multe rânduri să meargă la studii în străinătate, iar din 1990, a renunţat la postul din Sibiu şi a rămas paroh la Ucea de Jos, unde a reparat şi pictat biserica. În 1975, patriarhul Iustin Moisescu i-a oferit Efigia Jubiliară de Argint, iar în 2003 a fost ales cetăţean de onoare al comunei Ucea. A fost căsătorit cu doamna Doina-Maria, din 1954 şi au fost binecuvântaţi cu doi copii, Irineu şi Ligia. În 2004 a deţinut pentru scurt timp şi funcţia de protopop de Făgăraş. 

     În volumul III din ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc", scris de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia Baki Nicoară, un capitol a fost rezervat părintelui Ioan Glăjar care a relatat autoarei Lucia Baki Nicoară suferinţele prin care a trecut în timpul regimului comunist. 
     ,, Elevii care făceau parte din Frăţia de Cruce erau buni la carte, serioşi şi cu sufletul curat, idealişti şi altruişti. Elevii din clasele superioare, membrii în frăţie, recrutau şi îi instruiau pe cei mai mici. Se stabiliea între ei o relaţie de prietenie în care, atunci când era consolidată, se putea discuta despre problemele ţării şi ale neamului din trecut şi prezent. Eu am fost pregătit pentru Frăţie în 1945 când aveam 16 ani de către Traian Corşatea, originar din Ileni, ce era student la facultatea de Drept din Cluj. În acea perioadă făceau parte din Frăţia de la Radu Negru: Victor Roşca (şeful organizaţiei), Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Silviu Socol şi Nicolae Lungoci toţi din clasa a opta (actual clasa a 12 de liceu) iar din clasa a şaptea (respectiv clasa 11 de liceu): Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Ilioiu, Ioan Bărcuţean, Ioan Novac şi eu, ce eram casierul organizaţiei. Din clasa a şasea erau Gheorghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan, iar în curs de pregătire mai erau încă patru elevi. La încheierea anului şcolar 1947-1948, conducerea organizaţiei mi-a fost încredinţată mie"
     ,,Clipa în care m-am hotărât să plec acasă a fost hotărâtoare pentru soarta ma şi cred că atunci Dumnezeu m-a condus spre preoţie Doi securişti m-au dus la Făgăraş. La Sâmbăta de Sus m-au întrebat de Ioan Ilioiu. În Drăguş nu m-au întrebat de Remus Sofonea. M-au dus la sediul securităţii din strada Inului în casa fostului avocat Cosgarea. M-au băgat într-o celulă neagră, umedă şi cu apă pe jos. Mi-au confiscat cureaua de la pantaloni, şireturile de la pantofi şi tot ce aveam în buzunare. M-au ţinut până seara în acea încăpere. În faţa celulei negre era o încăpere mai mare cu priciuri unde se aflau elevii de clasa a VIII a care au fost deja anchetaţi. În acea seară ancheta a fost însoţită de bătaie. Toţi am fost transferaţi la Securitatea din Braşov şi întemniţaţi în aceeaşi celulă cu avocatul Virgil Mateiaş, comandant legionar şi cu părintele Arsenie Boca de la mănăstirea Brâncoveanu. Părintele Arsenie Boca privindu-l pe Mogoş i-a zis: Tu de ce eşti îmbrăcat în negru? Timp îndelungat după aceea Mogoş se gândea ce a voit să spună părintele Arsenie prin acele cuvinte, căci el nu era îmbrăcat în negru. Şi la Braşov am fost bătuţi. Era un securist fără o mână şi unul Brăila fostul şef al Securităţii din Arpaşul de Sus. Ne-au transferat apoi la penitenciarul din Braşov, într-o cameră la parter. Eram 44 de elevi, studenţi, profesori universitari şi de liceu, medici, muncitori, ingineri, avocaţi şi artişti în acea încăpere. Suferinţele noastre erau în primul rând de ordin sufletesc. Mă gândeam că mi-am ratat viitorul şi că am provocat părinţilor mei o durere prea mare". 

     ,,După şapte luni şi jumătate de detenţie, în 17 februarie 1949, a început procesul care s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Braşov. Victor Roşca doi ani de închisoare, eu un an, Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu câte doi, iar Gheorghe Motoc şi Gheorghe Sergiu Bârsan au fost achitaţi pentru că erau minori. Cei achitaţi şi cei condamnaţi cu suspendarea pedepsei au fost eliberaţi după 2-3 luni, iar cei care am primit un an cu execuţie am fost eliberaţi după un an şi trei luni, adică la 1 octombrie 1949. După eliberare, au continuat opresiunile comuniste".(Lucia Baki) 

 

 

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

Ultima actualizare în Joi, 30 Mai 2013 12:35
 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1278 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3871729

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare