Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Ansamblul care a scris legenda folclorului făgărăsean
Ansamblul care a scris legenda folclorului făgărăsean

 

 

      Făgărăşenii îşi aduc aminte cu drag de spectacolele care aveau loc la Casa de Cultură din Făgăraş în urmă cu peste două decenii. Sala era întotdeauna arhiplină, localnicii fiind dornici să revadă ori de cîte ori aveau ocazia evoluţia dansatorilor şi a tarafului de la Ansamblul ,,Făgăraşul". Fiecare spectacol aducea în faţa publicului artişti mari ai folclorului românesc. Voci precum ale Marianei Drăghicescu, Mariei Ciobanu, Irinei Loghin şi Benone Sinulescu, Savei Negrean Brudaşcu sau taragotul lui Dumitru Fărcaş erau aşteptate cu nerăbdare de publicul făgărăşean. Sălta scena sălii de spectacole sub cizmele căluşarilor, ale feciorilor prinşi în feciorească sau în brîu şi ale săriturilor din dansul de pe Ţara Oaşului, a Someşului şi a Tîrnavelor. Artiştii din Ansamblul folcloric ,,Făgăraşul" erau de neîntrecut şi de neoprit. Deşi era un ansamblu de amatori puteai să pui oricînd prinsoare pentru profesionalismul lor. Erau de nivelul ,,Junilor din Sibiu" spuneau spectatorii care-i urmăreau în toate evoluţiile lor de pe scene din marile oraşe din ţară. Li s-a dus renumele pentru măiestria cu care interpretau doine la taragot, acordeon, nai, fluier şi caval, iar fecioreasca era pentru dansatori un adevărat balet. Sunetul taragotului întrecea acordeonul şi viorile care acompaniau dansul sau vocile soliştilor. Taraful ,,Făgăraşul" amintea întotdeauna de măiestria vestitului clarinetist Traian Lăscuţ Făgăraşanul sau de vioara bătrînului Dodos. Profesionalismul artiştilor făgărăşeni avea în spate ore multe de muncă şi de repetiţii sub bagheta instructorilor. Nume precum Ghiţă Motoc, Şofaru sau Marinovici au scris istorie pentru Ansamblul ,,Făgăraşul". Numele acestor făgărăşeni au depăşit între anii '75-'90 graniţele ţării impresionîndu-i pe francezi, spanioli, nemţi, belgieni şi nu numai. Deşi au fost aşteptaţi şi peste ocean, regimul comunist le-a blocat evoluţia pe scene din Cleveland sau din Canada. Am stat de vorbă cu unul dintre artiştii acelor ani care a fost membru activ în Ansamblul ,,Făgăraşul". Ion Stanciu a fost instrumentist al orchestrei, maestru al fluierului, unul dintre artiştii nelipsiţi de la toate spectacolele ansamblului, fie ele în faţa publicului din Făgăraş, Braşov, Sibiu, Tulcea sau peste hotare. Ansamblul ,,Făgăraşul" a fost pentru Ion Stanciu o a doua familie, una a tradiţiilor, obiceiurilor şi a muzicii de calitate. 


A copilărit cu Maria Ciobanu
 

 

     Ion Stanciu este făgărăşeanul care a activat în Ansamblul artistic ,,Făgăraşul" în cadrul orchestrei sau al tarafului aşa cum îi spune el. Făgărăşeanul povesteşte cu mult drag despre acest ansamblu şi despre anii pe care i-a petrecut alături de artiştii făgărăşeni. Deşi este oltean la origine a devenit un adevărat făgărăşean, iubitor al tradiţiilor locului şi al folclorului făgărăşean. S-a născut în comuna Roşiile din judeţul Vîlcea, dar s-a stabilit în Făgăraş în anul 1953 cînd a venit să înveţe meseria de mecanic la şcoala din Făgăraş căreia i s-a dus vestea în ţară. De atunci n-a mai plecat din Făgăraş fiind încîntat de locurile şi de oamenii de aici. Deşi cunoaşte foarte bine istoria şi tradiţiile făgărăşene relatează cu mult drag despre viaţa din satul lui natal. ,,Am fost coleg de bancă pînă în clasa a IV-a cu Maria Ciobanu, marea artistă de muzică populară, renumită prin cîntecul ,,Lie, ciocîrlie". Era din satul vecin, Hătăroaia. De mică era talentată şi cînta foarte frumos. Părinţii ei erau lăutari, violonişti şi ţambalişti şi cîntau la nunţi. Numai că după clasa a IV-a n-a mai venit la şcoală Maria Ciobanu" îşi aminteşte Ion Stanciu.

Din satul de fluieraşi
 

     Ion Stanciu se laudă şi astăzi cu consătenii lui care erau cei mai renumiţi fluieraşi şi flautişti din ţară. ,,Comuna noastră avea cea mai numeroasă echipă de flautişti. Erau 300 de membri, împărţiţi pe două categorii de vîrste, copii şi adulţi. Toţi bărbaţii din sat ştiau să cînte la fluier şi la flaut. În comună erau mulţi meşteri de fluiere. Şi tatăl meu cînta foarte frumos la fluier şi de mic am vrut să învăţ şi eu. Admiram un vecin care cînta la picolină, la flaut şi la fluier şi l-am rugat să mă înveţe şi pe mine să cînt. Mi-aduc aminte că în 1953 echipa de flautişti a comunei trebuia să participe la Festivalul Tineretului şi Studenţilor. Eram şi eu în echipa de copii. Din păcate eu n-am mai participat la festival pentru că am plecat la şcoală la Făgăraş. Era în echipă un băiat care cînta la coajă de mesteacăn, unul Nadolu Manolică. Pe atunci eu cîntam la frunză. L-am rugat să mă înveţe şi pe mine la coaja de mesteacăn, s-o prepar şi apoi să cînt la ea. N-a vrut. M-am ambiţionat şi i-am spus că voi învăţa singur. M-am dus în pădure şi mi-am adus o traistă plină cu coajă de mesteacăn. Am lucrat vreo săptămînă la ea şi am reuşit s-o prepar pentru a cînta. Pe atunci averam vreo 13 ani. M-am dus la echipă şi am cîntat din coajă. Sunetele din coajă sînt diferite de cele scoase de frunză sau din flaut. Manolică m-a întrebat cum am preparat coaja, dar nu i-am spus nici eu. După aceea am învăţat şi la fluier" povesteşte Ion Stanciu.

Făgăraşul, un punct pe harta ţării
 

     Ion Stanciu relatează zîmbind cum a ales să urmeze şcoala la Făgăraş. ,,Era în 1953. Vroiam să merg la şcoală să fac o meserie. Tata n-a vrut să mă lase să plec din comună. Cu toate acestea eu am ales să plec chiar fără să-i spun. Mă uitam pe harta ţării să văd unde aş putea urma vreo şcoală. Făgăraşul era oraşul cel mai aproape de munte şi l-am ales pentru că, gîndeam eu atunci, în caz de război mă pot refugia în munţi. Aveam teama războiului din poveştile familiei, bunicii mei făcuse războiul, dar şi din cărţile pe care le citeam. Mi-am făcut bagajul şi i-am spus mamei că plec la Făgăraş să mă înscriu la şcoala metalurgică. Am mers 45 de km pe jos pînă la prima gară (la Băbeni) şi am luat trenul spre Făgăraş. Singur mi-am făcut şi rost de bani pentru drum şi pentru şcoală muncind la cîmp, la cules de prune. La 19 iulie 1953 noaptea la 12.00 am plecat din sat. Ajuns la Făgăraş m-am dus la şcoală să mă înscriu. Spre dezamăgirea mea am fost respins întrucît făceam parte din altă regiune. Atunci m-am înscris la şcoala de chimie care funcţiona pe lîngă Radu Negru. M-am întors la examenul pe care l-am susţinut la română şi matematică, iar oral la chimie. Am obţinut notele maxime la examen (5.00) şi am fost admis. La ieşirea de la examen am întîlnit un elev de la şcoala profesională la care aş fi vrut să învăţ şi eu, Nicolae Capălău, pe care l-am rugat să mă ajute să intru la acea şcoală. Nu vroiam la taxă pentru că nu aveam bani. Am găsit însă varianta la înscriere, adeverinţă că tata era meseriaş, tîmplărie. M-am dus la directorul şcolii la care dădusem examen, Popovici, să-mi iau dosarul să-l duc la profesionala care funcţiona în clădirea actualei biserici evanghelice. Acolo mi-au cerut adeverinţă de la primăria comunei mele pentru meseria tatălui. Am obţinut-o şi pe aceea, dar aveam emoţii că vor vedea că eram din altă regiune. N-au observat şi astfel am devenit elev la Făgăraş după un alt examen. Trebuie să spun că pe atunci se făcea carte. Tata a aflat că plec la şcoală la Făgăraş după ce a primit o scrisoare de la şcoală prin care eram anunţat că am fost admis. S-a supărat pe mine pentru că vroia să rămîn în sat să-l ajut la cîmp. La 15 septembrie am plecat definitiv la Făgăraş. Am stat la internat, în primul an în curte la şcoala germană, anul II într-o clădire vis-a-vis de magazinul ferometal, iar în anul III în combinat. Mi-am luat cu mine picolina şi un flaut la care mai exersam în cămin. Pentru mine muzica era o relaxare. Cel mai greu a fost să preiau vorba ardelenească pentru că toţi colegii se amuzau pe seama mea cînd vorbeam olteneşte. În timp m-am obişnuit. După terminarea şcolii m-am angajat în combinatul chimic pe un post de lăcătuş mecanic. În 1958 m-am dus în armată, iar în 1960 am revenit în combinat ca mecanic de reparaţii. După doi ani m-am înscris la Şcoala Tehinică de Maiştri, la seral, unde am făcut 3 ani. Făceam şcoală 4 ore pe zi, după orele de program de la combinat" îşi aminteşte Ion Stanciu.

 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

A găsit refugiul la Ansamblul ,,Făgăraşul"
 

 

     La Făgăraş funcţiona cu succes Ansamblul artistic ,,Făgăraşul" la casa de cultură. Şi cum pentru Ion Stanciu muzica reprezenta o relaxare, într-o zi a bătut la uşa dirijorului orchestrei de la Casa de Cultură, Marinovici. Acesta l-a pus să cînte la instrumente. Cînd a terminat de cîntat o piesă la fluier, l-a întrebat simplu: ,,Cînd vii?". Aşa au început repetiţiile alături de taraf cîte două zile pe săptămînă. După ce s-a integrat bine în orchestră i-a spus directorului că ştie să cînte şi la caval şi la flaut. ,,Aveam un flaut din 1957 de la un unchi de-al meu. Pe atunci îmi doream şi un nai. Am avut noroc că a venit la Făgăraş în spectacol Rapsodia Română. M-am dus la naistul orchestrei şi am vorbit cu el despre cum aş putea să-mi procur un nai. Mi-a dat adresa unui anume Constantin Popescu din Bucureşti care lucra la fabrica de instrumente muzicale a lui Gheorghe Zamfir din Elveţia. Era singura fabrică din Europa care confecţiona naiuri cu bambus adus din Vietnam. M-am dus la el la Bucureşti să mă ajute să-mi procur şi eu un nai. Mi-a dat două naiuri din bambus. Naiurile mai pot fi confecţionate şi din lemn de tei, de prun, de păr, paltin sau salcîm. Sînt naiuri cu trei game care au 21 de tuburi şi cu patru game cu 29 de tuburi. Şi azi mai am acel nai din bambus, dar n-am mai cîntat la el din '88. Mi-au trebuit doi ani să învăţ să cînt la nai. E total diferit faţă de fluier sau de flaut" îşi aminteşte Ion Stanciu. După plecarea lui Marinovici de la orchestră a venit Sandu Dodos care cînta la vioară. Şi fiul său, Săndel Dodos, este instrumentist la acordeon. Nepotul lui este azi profesor de muzică şi cîntă la vioară, acordeon şi clape" mai spune instrumentistul. În anul 1956, Ion Stanciu s-a înscris la Şcoala de Muzică din Bucureşti pentru a se perfecţiona în instrumente muzicale. Din păcate din lipsa banilor n-a putut urma cursurile acelei şcoli. ,,Îmi plac instrumentele muzicale pentru că este mai uşor să reţi o melodie şi mai mult decît atît te relaxează" subliniază Ion Stanciu.

Turneele din Europa
 

     Ansamblul ,,Făgăraşul" susţinea spectacole şi participa la mai toate festivalurile de folclor ce se organizau în ţară şi peste hotare. Ion Stanciu îşi aminteşte de spectacolele pe care le-a dat cu ansamblul Casei de Cultură în străinătate. La acea vreme era singura posibilitate ca oamenii de rînd să viziteze Europa pentru că graniţele erau închise. Ansamblul ,,Făgăraşul" a bătut Europa în lung şi-n lat, iar de la festivalurile de folclor internaţionale s-a întors întotdeauna cu locul I. Artiştii făgărăşeni au fost în Franţa la Nisa, Touluse, Marsillia, în Spania, Tunisia, Belgia, Germania, Republica Moldova. În 1982, Ion Stanciu a avut ocazia să participe la un turneu de o lună de zile prin Europa. Şi astăzi mai păstrează vie amintirea acelui turneu.

Dansatori, instrumentişti şi solişti
 

    Orchestra sau taraful de la ,,Făgăraşul" avea 12 instrumentişti, nouă din Făgăraş, iar ceilalţi ,,împrumutaţi" doar pentru turnee. În orchestră activau Cornel Ungur la acordeon, Ion Macrea, acordeon, Nicolae Belmega, vioară, Ştefan Idomir, vioară şi vocal, Avram, contrabas, Ioan Lăcătuş, saxofon, Ion Stanciu, fluier, George Ungureanu, nai. De la ansamblul ,,Mioriţa" din Braşov a fost ,,împrumutat" violonistul Rade, de la Arpaşul de Sus un taragotist (n.r. Ion Stanciu nu şi-a mai amintit numele), iar de la Mârşa un anume Costache, vioară. Ansamblul avea trei solişti vocali, pe Anuţa Belea, pe Ştefan Idomir şi pe Maria Şerban. Echipa de dansuri avea opt perechi de dansatori care prezentau întotdeauna cel puţin 13 suite de dansuri din toate zonele ţării. Prezentau brîul, crihalma (fete), învîrtite, fecioreasca (băieţi), dansuri de pe Tîrnave, Someş, Oaş, dansul de codru (Satu Mare), din Dobrogea, din Banat, etc. Era nelipsit căluşul, dansul care întotdeauna încheia spectacolul şi care făcea furori mai ales în străinătate. Orice turneu organizat avea pe listă 45 de persoane care alcătuiau Ansamblul ,,Făgăraşul".

Turneul din 1982
 

     În iulie 1982 Ansamblul ,,Făgăraşul" era invitat să participe la Festivalul internaţional de Folclor din Nisa, iar de acolo s-a organizat un turneu pe Coasta de Azur şi în Spania. ,,La Nisa era un festival internaţional la care erau înscrise 36 de ansambluri din toată lumea. Cînd am intrat noi pe scenă am impresionat publicul. Am fost cel mai prestigios ansamblu şi drept dovadă am fost singurul prezentat pe televiziunea franceză, TV Nisa. Pe vremea aceea, Franţa era ţara care organiza cele mai multe festivaluri de folclor. Vreau să spun că mie personal nu mi-a plăcut de francezi, erau mîndri, se credeau superiori faţă de toţi ceilalţi. În aceste turnee eram cazaţi la familii de francezi şi pe la internate de şcoli. La turneul din 1982 am plecat 45 de persoane, artişii, directoarea Casei de Cultură, Marian, iar de la Braşov, de la judeţ, un reprezentant care era şi translator, o anume Croitoru. Aveam doi şoferi, pe Vasile Căpriţă şi pe Ioan Nica. Fiecare aveam paşaport personal, dar erau ţinute toate la directoarea Casei de Cultură, Marian. Aşa era regula şi trebuia să respectăm întocmai ,,indicaţiile". În turneele din străinătate plecam cu un autobuz de la IRTA, o Skoda veche. Am făcut pînă în Spania 5 zile şi 5 nopţi. Drumul n-a fost scutit de peripeţii de tot felul. Am avut parte şi de defecţiuni la maşină, dar şi la amenzi din partea poliţiştilor francezi sau spanioli. Ne-au oprit odată o patrulă în Spania şi ne-a cerut 50.000 pentru nişte nereguli în trafic invocate de ei. Cînd am ripostat cerîndu-le să ne ducă la sediul poliţiei să vorbim cu şefii pentru că eram acolo în turneu, cu acordul ambelor state, au micşorat amenda la jumătate. Văzînd că nu ne lăsăm, oricum nu avem banii, s-au mulţumit cu un avertisment. Ca şi pe la noi, aveau şi ei metehnele lor. Am ieşit din ţară prin vama Moraviţa. Acolo ne-au pus să cîntăm, după care ne-au luat la purecat toate bagajele. Ore în şir a durat pînă am trecut graniţa. Verificau tot. Au găsit la unul dintre noi două viori şi una i-au reţinut-o la vamă, iar la întoarcere i-au dat-o" povesteşte Ion Stanciu. .

,,Bătaia cu flori" de la Nisa
 

     ,,La aceste festivaluri programul era foarte strict, fiecare ţară era programată cînd să intre pe scenă şi avea timpul foarte bine delimitat. Noi am intrat în spectacol după o echipă de dansuri din SUA, Cleveland. Erau şase perechi, graşi toţi şi îmbrăcaţi într-un fel de salopete. Cînd ne-au văziut pe noi au devenit ca nişte lei. Nu ştiau la ce să se uite, trăgeau de hainele noastre să ni le ia. Au intervenit persoanele de la ordine pentru a-i linişti. Ne-au aşteptat după ce am dat spectacolul şi ne-am împrietenit cu ei. Ne-au spus că ne fac invitaţii să mergem în SUA. Erau 36 de ţări care evoluau pe scena din amfiteatrul din Nisa în faţa a peste 18.000 de spectatori. Am fost foarte bine apreciaţi şi cotaţi. La Nisa am ajuns la 14 iulie, de ziua Franţei. Obiceiul era acolo să se organizeze parada portului popular, urmată de ,,bătaia cu flori". Se făcea un car alegoric pe care erau puse vagoane întregi de flori şi care făcea turul oraşului. Noi cei din paradă trebuia să luăm acele flori şi să le aruncăm în public. Era foarte frumos şi impresionant. Am întîlnit acolo o româncă, originară din Săvineşti, care era căsătorită în Germania, iar în acea zi venise la Nisa la ,,bătaia cu flori" pentru a întîlni români. Am povestit mult cu ea, îi era dor de ţară şi nu avea voie să o viziteze. Ne-au programat în spectacol cu cel mai lung interval de timp faţă de alte ţări. Am susţinut atunci un spectacol de 1,15 ore pe care l-am încheiat cu dansul căluşarilor şi cu ,,Ciocîrlia" prezentată de orchestră. Toată lumea aplauda şi ne rechema pe scenă. Chiar în faţa scenei era formaţia care intona imnul fiecărei ţări înaintea începerii spectacolului ţărilor respective. Cînd au auzit cîntecul ,,Ciocîrlia" la nai, fluier şi vioară, saxafonistul acelei formaţii franceze şi taragotistul şi-au luat instrumentele şi le-au îndoit de genunhi. Saxafonistul nostru le-a zis că trebuia să-i dea lui instrumentul pentru că al lui era de Timişoara. Francezii erau obişnuiţi cu folclorul românesc şi chiar îl îndrăgeau. Peste tot auzeai Gheorghe Zamfir, la Nisa, la Paris, oriunde. Zamfir era cineva în Franţa" povesteşte instrumentistul.

Turneul din America, bifat pe hîrtie
 

     Grupul folcloric din Cleveland s-a ţinut de promisiune şi a trimis pe adresa Ansamblului ,,Făgăraşul" invitaţia pentru America. Drept urmare a acelei invitaţii oficiale, în 1984 o delegaţie de la Ambasada SUA s-a prezentat la Făgăraş. ,,Era o delegaţie numeroasă formată din consul, ataşatul cultural, reprezentantul oraşului Cleveland, reprezentantul ONU şi alţi şefi din România. Delegaţia oficială a înmînat cheia oraşului Cleveland directoarei Casei de Cultură însoţită de invitaţia scrisă pe numele ansamblului. Acea delegaţie a asistat şi la o repetiţie a noastră pe scena Casei de Cultură după care a stat de vorbă cu noi. Au venit şi renumita Emilia Comişel şi Constantin Arvinte, dirijorul Radiodifuziunii Române, maestru muzical. Ne-au urmărit în spectacol, ne-au dat indicaţii pentru a avea un spectacol bun. Plecarea era condiţionată de prezenţa în spectacol a doi artişti, Dumitru Fărcaş şi Sava Negrean Brudaşcu ca şi cap de afiş. Plecarea era stabilită pentru data de 3 septembrie 1985. Am început un program de repetiţii strict şi intens. În paralel organizam spectacole în judeţul Braşov şi în judeţul Sibiu. După o lună şi jumătate am primit un telex în care am fost anunţaţi că turneul va avea loc în SUA şi Canada. Ne pregăteam intens şi fiecare dintre noi aştepta data plecării în turneu. În iulie 1984 a venit o altă delegaţie la Făgăraş pentru aşa numita ,,vizionare mare". Erau vreo 14 persoane în comisia venită de la Comitetul Central. Noi trebuia să le prezentăm un spectacol de 4,5 ore exact cum va fi cel din turneul din SUA. Aveam 14 suite de dansuri intercalate cu orchestră şi solişti. Am început repetiţia. După 25 de minute s-a întrerupt curentul în sală. Noi nu ne-am oprit ci am continuat cu orchestră şi cu solişti pe întuneric. Nici delegaţia n-a părăsit sala. Am cîntat pe întuneric vreo 23 de minute după care a venit curentul. Am susţinut un spectacol de 4 ore şi 45 de minute fără întrerupere. Soliştii cap de afiş Fărcaş şi Sava Negrean n-au putut veni la acea repetiţie asistată. A urmat concluzia delegaţiei: ,,un ansamblu de profesionişti". Au fost impresionaţi mai ales de faptul că am continuat spectacolul şi fără curent electric. De atunci am continuat repetiţiile cîte 5 zile pe săptămînă, iar în paralel se lucra la actele nostre pentru plecare. Turneul dura 45 de zile. Noi, artiştii, trebuia să ne luăm liber de la locurile de muncă 45 de zile pentru că nu eram scoşi din producţie aşa cum se proceda în urmă cu cîţiva ani. Atunci fiecare dintre noi ne-am sacrificat concediile din trei ani. Cînd a venit data de 3 septembrie toţi eram gata de plecare. S-a primit un telex în care eram anunţaţi că turneul se amînă pentru data de 15 decembrie 1985. Elena Ceauşscu a fost cea care ne-a amînat plecarea. Am continuat repetiţiile şi am fost folosiţi la filmări pentru revelioane la Braşov, Sibiu, la Cetate, la Râşnov. La 15 decembrie eram din nou pregătiţi de plecare. Am primit din nou un telex prin care eram anunţaţi că se amînă turneul pînă la data de 25 aprilie 1986. Ne-am conformat. Am continuat repetiţiile, spectacolele şi festivalul Cântarea României. Ajunsesem să fim cel mai bun ansamblu din judeţ, îi întreceam pe cei de la Tractorul, de la Steagu Roşu sau Cooperaţia. Eram de nivelul Junilor şi Cindrelului de la Sibiu cu deosebirea că ei erau profesionişti cu atestat, iar noi nu aveam atestate şi eram cotaţi ca şi amatori. Orchestra Cindrelul de la Sibiu era coordonată de Giurca, iar chipa de dansuri ,,Junii" de Macrea. Cele două ansambluri au fuzionat prin 1987. După un timp ne-am dat seama de ce eram amînaţi cu plecarea în SUA. În iunie 1984 Cindrelul a fost în turneu în SUA, iar vreo 3 membri din orchestră au rămas în America definitiv. N-a mai venit nicio altă amînare, dar nici n-am mai plecat în turneu peste ocean" îşi aminteşte Ion Stanciu.

Spectacolul de la Casimcea
 

     ,,În august 1986 am participat la Festivalul Republican de Folclor" organizat la Tulcea la care au fost înscrise 34 de judeţe. Judeţul Braşov a fost reprezentat de noi. Am stat colo 5 zile în care am fost cazaţi la un cămin al fabricii Alumina. Erau condiţii groaznice. mizerie, fără apă. Directoarea Marian s-a luat de directorul fabricii, iar acesta fiind şi preşedinte al juriului de la festival ne-a penalizat acordîndu-ne locul II deşi am fost cotaţi cei mai buni. În acele zile am fost invitaţi într-o croazieră la Sulina. În drum trebuia să susţinem un spectacol în comuna Casimcea. Am ţinut un spectacol de 5 ore după care lumea era foarte entuziasmată. Pe primul rînd în sala căminului cultural din Casimcea era o delegaţie din SUA, chiar grupul cu care noi ne întîlnisem în Nisa şi care ne-a trimis invitaţiile pentru SUA. Americanii ne-au promis că ne vor trimite din nou chemare, lucru pe care l-au şi făcut. După spectacol ne-am suit în maşină să plecăm. Am fost opriţi de o femeie care s-a urcat la noi în autobuz. Era primăriţa comunei Casimcea care ne-a invitat pe toţi la o masă, la primărie. Ne-am dus. Ne aşteptau cu de toate, mîncare, băutură pentru că erau mulţumiţi de spectacolul nostru. Am rămas cu ei pînă spre dimineaţă. În SUA n-am mai plecat niciodată deşi am avut invitaţii. După 1990 s-a dus o delegaţie în America, dar nu mai eram noi. Vechiul ansamblu ,,Făgăraşul" s-a desfiinţat" povesteşte artistul făgărăşean.

Recuzită completă
 

     Casa de Cultură Făgăraş avea o pepinieră de artişti. Pe grupe de vîrste se lucra intens cu fiecare categorie de vîrstă. Instituţia avea costume populare din toate regiunile ţării astfel că artiştii cînd apăreau pe scenă arătau impecabil. Pe lîngă dansurile populare prezentate fără de cusur, artiştii ansamblului ,,Făgăraşul" prezentau o impresionantă paradă a portului popular românesc. Bugetul Casei de Cultură prevedea în fiecare an fonduri pentru achiziţia de costume populare şi pentru întreţinerea celor existente.

Remuneraţi simbolic
 

     Ion Stanciu spune că fiecare artist din cadrul ansamblului nu aştepta bani pentru munca depusă. Fiecare membru era angajat în intreprinderile din Făgăraş, majoritatea la combinatul chimic, iar munca artistică se făcea în timpul liber şi de plăcere. Cu toate acestea primeau nişte indemnizaţii simbolice pentru repetiţii şi pentru spectacole. ,,Primeam cam 3 lei pentru o repetiţie, iar pentru un spectacol o sumă dublă. Aceste plăţi au fost pînă în 1982, după aceea s-au sistat. Probabil că ei considerau că voluntariatul este mai bun, iar ca recompense erau deplasările în afara ţării. Este adevărat că a fost singura şansă să vedem lumea" a adăugat Ion Stanciu.

Traian Lăscuţ Făgărăşanul
 

     Măiestria instrumentiştilor făgărăşeni a fost dusă peste graniţele Făgăraşului de renumitul clarinetist Traian Lăscuţ Făgărăşanul. A deprins de mic tainele clarinetului după anii 1910, în cartierul de muzicanţi ai urbei denumit ,,Ţigănie", actuala stradă a Narciselor. Alături de alţi muzicanţi ai Făgăraşului şcoliţi la şcoli înalte din Europa, Traian Lăscuţ încînta clientela restaurantelor de elită ale oraşului. Interpreta orice fel de muzică, iar respectul cu care se înclina în faţa instrumentelor îl primea de la publicul de elită al Făgăraşului. Nu pentru mult timp a rămas la Făgăraş pentru că talentul său l-a recomandat orchestrei Rapsodia Română. După război îl găsim membru la Rapsodia Română unde a primit titlul de ,,artist emerit al artei". A avut doi băieţi care i-au moştenit talentul de solişti instrumentişti, dar care n-au ajuns niciodată la nivelul tatălui lor. S-a stabilit la Bucureşti împreună cu familia, iar la Făgăraş a revenit destul de rar. Şi pentru că-şi iubea originile şi oraşul natal, şi-a completat numele cu ,,Făgărăşeanul". Notarul Mariana Săbăduş şi-l aminteşte pe Traian Lăscuţ Făgărăşanul. ,,L-am văzut prima dată în biroul tatălui meu, în vacanţa dintre anii şcolari 1956-1957. Era o persoană mică de înălţime, brunet cu un păr ondulat castaniu. Avea nişte sprîncene groase şi purta o mustaţă îngroşată sub nas prelungită spre buze. Avea o ţinută impecabilă, purta costum şi cravată întotdeauna. Era pedant şi foarte respectos. L-am văzut ultima dată într-un spectacol organizat de OCL Făgăraş, o serbare jubiliară a Cooperaţiei. Era în 1974. A cîntat la acel spectacol" îşi aminteşte notarul Mariana Săbăduş. O amintire despre renumitul clarinetist făgărăşean o are şi Ion Stanciu. ,,L-am văzut într-un spectacol la Făgăraş. Era prin anul 1957 şi spectacolul a fost ţinut pe stadion de către Ansamblul Uniunii Generale a Sindicatelor. Traian Lăscuţ Făgărăşeanul a fost invitat. Stadionul a fost plin, iar spectacolul care a durat mai multe ore a fost foarte frumos. Traian Lăscuţ a avut un repertoriu deosebit, iar toată lumea a rămas fără cuvinte. Avea un stil cu totul diferit faţă de alţi clarinetişti din ţară. Era unic. Tocmai de aceea era foarte greu să interpretezi cîntecele lui. Îl pot asemăna cu acordeonistul Vasile Pandelescu din orchestra lui Gheorghe Zamfir. Şi acesta avea propria lui interpretare, diferită şi unică. Traian Lăscuţ folosea nişte înflorituri, nişte devieri de la tehnica obişnuită încît nu oricine le putea reda. Era unic, ăsta este cuvîntul. Avea u repertoriu bogat. Avea înregistrări şi se cînta mult pe radio. Eu am preluat din repertoriul lui trei piese, doina ,,Deschide bade fereastra", o piesă ardelenească, mai lentă, o învîrtită. Mai erau clarinetişti mari pe vremea aceea Iliuţă Rudpreanu, Florea Netcu, Nicolae Băluţă, dar Traian Lăscuţ era, poate, peste ei" povesteşte Ion Stanciu.

Vechii uzicanţil ai Făgăraşului
 

     Făgăraşul vechi ştia să se distreze şi folosea talentul nativ al ţiganilor de a cînta la instrumente şi vocal. În renumitele retaurante care mărgineau Piaţa Mare a Făgăraşului în serile lungi de iarnă sau pe terasele frumos amenjate în timpul verii, aceştia erau sufletul ambientului. Talentul muzicanţilor făgărăşenei, Rusu sau Dodos a ajuns peste graniţe, în Ungaria, Belgia în timp ce la Sibiu sau Braşov ei susţineau concerte pe scenele cele mai mari. Făgăraşul avea două tipuri de ţigănii. Era ţigănia de sus, în capul oraşului spre Braşov şi ţigănia de jos, spre Sibiu. Ca şi acum, era naţia care se înmulţea cel mai repede. La nivelul anului 1913 de exmplu, ţigănia de de jos număra cam 100 de suflete. Toţi erau aparţinători ai bisericii greco catolice româneşti şi aveau un simţ religios deosebit. Dacă nativ erau buni şi talentaţi muzicanţi, în viaţa de zi cu zi se ocupau de potcoave, cultivau ceapa pe pămîntul luat în arendă, făceau cisme, sobe, zideau case. Nu se ocupau, ca în ziua de azi, cu hoţiile sau cu valorificarea fierului vechi furat. Localnicii nu aveau teamă de ei sub aspectul furturilor. Ţiganii interbelici îşi ştiau locul în societate şi erau respectuoşi. Înainte de 1900 se organizau în echipe de 2-3 persoane şi cîntau pe la nunţi, petreceri, clăci iar seara prin cîrciumele din oraş. Prima societate a muzicanţilor făgărăşeni a luat fiinţă oficial la 1848 şi era condusă de un anume George Dodos. Trupa lui Dodos avea 12 muzicanţi toţi dotaţi cu instrumente de aramă care au fost instruiţi de un neamţ Huber. Era un fel de fanfară muzicală care putea interpreta la instrumente orice cîntec, fie el militar, popular, cafe concert, etc. La 1870, menţionează Nicolae Aron în monografia sa, a funcţionat trupa muzicală condusă de Pepi Libiceanu care a avut tot 12 instrumentişti. Avea şase instrumente din aramă şi şase violine. Pepi Libicean învăţase să cînte la instrumente de la un sas din Sibiu, Gruber. Acesta şi-a organizat şi condus trupa muzicală după modelul celei de la Sibiu avînd trîmbiţe şi violine. După un deceniu, la 1880, s-a ridicat un alt muzicant iscusit, Ioan Rusu, care şi-a format o fanfară din 16 membri. El şi-a şcolit trupa numai la violine chiar în casa sa, învăţîndu-i să foloseacă notele muzicale. ,,Tînărul Rusu de 24 de ani, m-a surprins şi pe mine odată cînd prînzeam la Gazneroaia, în strada Hurezului, vis-a-vis de biserica reformată, cu capela sa într-o zi de Maiu 1881, storcîndu-mi lacrimi de bucurie cu cîntecele sale duioase româneşti. Şi cum amicul meu profesorul George Moian din Braşov, mi-a trimis un braţ de note, pe cari ca învăţător în Făgăraş, le-am dat capel-maistrului Ioan Rusu, făcînd de pe aceste note o frumoasă serenadă unei domnişoare Hareti Popescu, viitoarea soţie a preotului Nicolae Cloţia din Beclean“. Ioan Rusu prinsese notele de la Ioan Ţântea, un muzicat profesionist, după care a urmat Conservatorul din Budapesta. Revenit la Făgăraş şi-a format propria trupă muzicală pentru care a şi compus diferite piese, de pildă valsuri. În casa sa avea un clavir şi instrumente muzicale şi o serie de cîntece puse pe note. Ioan Rusu a fost şi mentorul şi instructorul formaţiei orchestrale din comuna Galaţi care avea 24 de membri, dar şi a viştenilor. Lui Ioan Rusu i s-a dus vestea de bun instructor şi instrumentist şi a fost invitat la Braşov, să cînte la Hotel Transilvania. La 22 iulie 1912 se stinge din viaţă şi este înmormîntat în cimitirul din Făgăraş ortodox de către preoţii Nicolae Aron şi Vicenţiu Grama, fiind un bun creştin ortodox. ,,Ioan Rusu, cînta cu violina, cu flauta, şi cu fluerul, doine dulci româneşti pe cari le ascultau cu deosebită plăcere şi străinii.“ Pe crucea sa din cimitir, sora sa Sofia a scris: ,,Dormi în pace Bard al Făgăraşului“. I-a urmat la cîrma trupei de muzicanţi Friţi Dodos, dar acesta nu se mai ridica la nivelul lui Ioan Rusu. Familia Dodos a avut mulţi copii, toţi talentaţi muzicanţi. George Dodos, fiul, a fost un renumit fligelhornist. ,,A fost sergent maior în România, învăţînd feciorii de român de la cătănie cu 240 lei plată la lună“ scrie pr. Aron în monografie. A compus capela pompierilor din Făgăraş sub comanda lui Iacob Nathana. Muzicantul deţinea în Făgăraş un magazin unde îşi vindea sobele şi ploatenele confecţionate de el şi care erau la mare căutare. Buni muzicanţi mai erau Ioan Dodos, violon-primaş, Friţi Dodos, violon-celo, Dolfi Dodos, violă, Iulius Dodos, violonist, Valeriu Dodos, cimbulist. Friţi Dodos a studiat ţambalul la Sîngiorgiu şi la Budapesta. Pe lîngă familia de renumiţi muzicanţi Dodos, mai erau la căutare Ioan Miluţ şi fiul său, Ioan, dar şi Ioan Mândrean la violină. Muzicanţii din Făgăraş erau renumiţi în ţară şi în afara graniţelor. De sărbători muzica lor se asculta în biserici şi pe promenadă. Erau invitaţi şi în străinătate, în Ungaria, Belgia. De pildă în Belgia erau plătiţi cu 105 franci la zi. (Lucia BAKI)

Comments
Comentariu nou Cautare
DRAGUSIN ADRIAN  - articol   |13-03-2013 14:58:43
sincere felicitari pentru articol
DODOS ALEXANDRU   |13-03-2013 18:25:19
Felicitari.Un articol reusit,dar mai sunt multe de spus.Cred ca era bine sa ma
contactati si pe mine pentru acest articol.Oricum sincere multumiri.
adrian motoc  - fost dansator   |03-06-2013 05:53:46
Foarte frumos articol.
Nu se vorbeste aproape nimic de maestrul Motoc sau
maestrul Miklos care au muncit cu copiii la liceul industial si generala 5 .
Acolo au fost pregatiti mari dansatori . Despre domnul director Munteanu care
a fost unul din cei care a iubit folclorul in FAGARAS,despre profesori de la
sate sau despre D-nul Gheorhe Moga din satul Iasi care a colindat toata tara cu
formatia de CALUSARI . Despre generatile de dansatori care au fugit de la sapa
sau coasa sa vina sa faca repetitii si sa pregateasca spectacole de neuitat .Si
despre sprijinul care nu a avut parte din partea autoritatilor locale din aceea
vreme . Cea mai frumoasa zoana folcorica din Romania ( TARA FAGARASULUI ) afost
neglijata . Ne bucuram cand vedem CETELE de la sate inbracate in costumele
populare de peste 100 ani vechi .As vrea sa vad sprijin mai mult di partea
autoritatilor.Proiecte care poate sa se autofinanteaze singure in 2/3 ani.

Este parerea mea personala in tot se am scris.
Sa ne ajute Dumnezeu.
Cu rspect
Adriam Motoc
Adriana (Tibrea) Cook  - Memorile cele Mai frumoase din tinerete   |12-05-2015 04:12:31
Am searched de un timp lung sa gasesc pe internet pose sau chiar un video clip
din 1978, 1979 (de la festival din June/Julie din Bruxelles Belgia) and or 1980
cu colegi care miam petrecut tineretea zilnic la pregatiri CE amintiri minunate
avem in inima si multumesc lui Dumnezeu pentru experienta de atunci sa fiu parte
de ansamblu de dans (Casa de cultura din Fagaras and Scoala Industriala)
Multumesc la Instructori Dnul Dan and Dnul Miklos. Daca aveti poze or video
please trimite, te rog. Eu sint in US din July 1980.
Adrian Leancu   |21-04-2014 12:49:47
Aceste nume vor ramane numai in amintirea noastra a celor care am dansat sau
cantat
in acest ANSAMBLU. si poate in amintirea celor care au indragit si
indragesc folclorul din TARA FAGARASULUI. Pentru ceilaltii ramane doar amintirea
unui frumos spectacol la sfarsit de saptamana. Respesct pentru toti acesti
oameni care de-a lungul timpului au facut renume pentru Fagaras.
Pentru cei care
se mai sacrifica in continuare pentru folclorul si dansul fagarasan le doresc
mult succes in continuare,

D-zeu se le ajute sa se bucure de roadele muncii
lor.

Adrian Leancu
Daniela Baloi  - fosta dansatoare   |21-04-2014 20:02:15
Foarte bun articol! Se poate face o serie si in continuare - intervievati si
solisti si dansatori! Sin multe povesti de spus in spatele acestui ansamblu
istoric din Fagaras din anii '80. Am fost una din persoanele foarte norocoase
care a participat in turneul din Europa din '81! Am simtit ca multe dintre
amanuntele turneului din '82 erau valabile si pentru cel din '81! Eram un copil
pe atunci si cea mai tinara membra a ansamblului implinind 14 ani in Nice,
France. Amintiri de neuitat! Cite ore de repetitii, citi pantofi tociti, cita
transpiratie au depus dansatorii acestui ansamblu. Multi au continuat sa danseze
in alte parti ale tarii sau lumii sau sa instruiasca copii romani. Visul
Americii mi s-a indeplinit si mie si altora din acest ansamblu dupa Revolutie.
Sint in US de 23 de ani dar Muzica si dansul Romanesc mi-au ramas foarte dragi
si experientele cu acest ansamblu de neuitat.
Multumim pentru aceste memorii
rascolite!
Daniela Baloi (Gruia)
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1513 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873090

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare