Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Femei celebre în istorie
Femei celebre în istorie Email
Luni, 10 Decembrie 2012 18:09

 

 

Irodiada-incestuoasa perfidă
 

     Pe cînd Irod tetrarhul, unul din fiii lui Irod cel Mare, numit şi Antipa, se plimba împreună cu noua sa achiziţie-soţia fratelui său Filip, un om îmbrăcat în haine confecţionate din păr de cămilă care purta barbă semănînd izbitor cu profeţii tradiţionali ai vechilor iudei ţîşneşte din mulţime şi strigă: ,,Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău“. Era Ioan Botezătorul despre care istoricul Josephus spunea că era unul dintre drepţii poporului evreu, considerat de către lumea creştină drept ultimul profet al Vechiului Legămînt. Irodiada simte fiori reci pe spate şi se cutremură. Revolta este gata să se işte iar cei doi se grăbesc însoţiţi de gărzi. La insistenţele Irodiadei, Ioan este prins şi închis în fortăreaţa Machaerus dar se temea să-l ucidă din cauza unei iminente revolte în rîndul poporului. Irod Antipa a moştenit provinciile Galileea şi Pereea de la tatăl său, Irod cel Mare. Irodiada este cunoscută în istorie drept o incestuoasă notorie şi a rămas celebră pentru asasinarea lui Ioan Botezătorul, episod în care a avut o mare înrîurire.

 

Ea a fost fiica lui Aristobul, un alt fiu de-al lui Irod cel Mare conceput cu Mariamne. Ea s-a căsătorit mai întîi cu unul dintre unchii ei, Irod Filip ( N.R- a nu fi confundat cu Filip Tetrarhul ), un alt fiu al lui Irod cel Mare rezultat în urma legăturii cu o altă Mariamne. Îl părăseşte pe Irod Filip şi fuge în braţele altui unchi de-al ei Irod Antipa. De la primul soţ are o fiică care se căsătoreşte cu FilipTetrarhul unchiul ei. Deşi a avut o lungă tradiţie teocratică, poporul evreu va cunoaşte o perioadă de decădere morală după cucerirea romană, mai ales în sînul păturii nobiliare care a luat modelul roman de viaţă. Cartea Sfîntă relatează amănunţit scena asasinării lui Ioan Botezătorul. ,,...Că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat neprihănit şi sfînt, şi-l păstra. Şi cînd îl asculta sta mult pe gînduri şi era bucuros să-l asculte. Ci se ivi o zi cu bun prilej, cînd Irod, de ziua sa de naştere, făcu ospăţ boierilor săi şi căpitanilor săi şi celor dintîi din Galileia. Atunci fiica Irodiadei intrînd şi jucînd plăcu lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar împăratul zise fetei: Cere de la mine orice voieşti şi îţi voi da...Fata a ieşit şi a întrebat pe mama ei: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Atunci intrînd cu degrabă la împăratul i-a cerut şi i-a zis: Voiesc ca numaidecît să-mi dai, în tipsie, capul lui Ioan Botezătorul...Şi trimiţînd în acel ceas pe paznicul temniţei, împăratul porunci a-i aduce capul lui Ioan Botezătorul. Şi ducîndu-se, a tăiat capul lui Ioan, în temniţă, l-a adus în tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale“ (Marcu 6, 20-28) Fiica Irodiadei, o altă curviştină de palat, se numea Salomeea. Într-adevăr Irodiada a avut o fiică de la primul ei soţ Irod Filip care se numea Salome dar istoricii nu au căzut în unanimitate de acord dacă este aceeaşi cu Salomeea descrisă de Evanghelistul Marcu care a dansat lasciv în faţa oaspeţilor lui Antipa. O tradiţie creştină spune că această Salome care a dansat la petrecerea lui Irod a fost înghiţită de vie de pămînt. Irod Antipa cade în dizgraţia Romei şi este exilat în anul 39 d.Hr. Irodiada îl urmează în exil refuzînd favoarea împăratului Gaius (Caligula) 


Messalina-geniul cel rău al împăratului Claudius
 

      Împăratul Claudius (41-54 d.Hr.) a completat galeria cesarilor senili care s-au succedat la conducerea Imperiului. Avea peste cincizeci de ani cînd a devenit împărat fără a fi participat pînă atunci la viaţa publică. El suferea de o infirmitate congenitală din pricina căreia avea mari defecte de mers, vorbire şi gîndire. ,,În opinia lui Augustus şi Tiberius, aceste defecte îl descalificau pentru viaţa politică, aşa că l-au lăsat să-şi petreacă timpul ca anticar şi diletant literar. Caligula l-a scos din bibliotecă, dar numai pentru a face din el un bufon al curţii. După ce a devenit împărat, răţuşca cea urîtă a familiei lui Augustus s-a străduit să recupereze timpul pierdut printr-un devotament neobosit faţă de îndatoririle sale. În plus, a venit cu o serie întreagă de idei noi, de parcă studiile sale literare i-ar fi purtat imaginaţia dincolo de orizontul oarecum limitat de gîndire al primilor doi împăraţi; punctul său de vedere mult mai generos în privinţa acordării cetăţeniei şi asupra Imperiului îl aseamănă mai degrabă cu Iulius Caesar. Studiile sale de istorie, la care se spune că l-ar fi încurajat din tinereţe Livius, erau ample; a scris douăzeci de cărţi despre istoria etruscilor şi opt despre cea a cartaginezilor (ambele în greacă), patruzeci şi una despre Augustus (pe care l-a admirat foarte mult şi care i-a apreciat inteligenţa), o lucrare în apărarea lui Cicero şi opt cărţi autobiografice. Şi-a dat seama că multe dintre realizările Romei se datorează capacităţii acesteia de a promova schimbarea şi reforma fără să sacrifice tradiţiile esenţiale şi era mîndru de trecutul ţării sale. A vrut să fie un bun conducător şi în multe privinţe şi-a îndeplinit dorinţa. Însă pînă la urmă Natura perfidă a sufocat bunele intenţii ale împăratului. La un moment dat mintea i-a luat-o razna pur sau pur şi simplu a încetat să mai funcţioneze; judecăţile lui sfîrşeau cel mai adesea prin decizii stranii sau amînări“ (M. Carry, H.H. Scullard, Istoria Romei pînă la domnia lui Constantin ) Pe fondul handicapului care îl făcea să ia decizii eronate Claudius intră sub influenţa Valeriei Messalina, cea de-a treia soţie a sa dar care nu purta titlul de Augusta. Influenţa ei nefastă îl face să ia decizii greşite în administraţie şi să facă gafe mari. Plus de alta Messalina îl convinge prin senzualitatea sa pe Claudius să se înconjoare de liberţi selectaţi dintre amanţii ei fiind cunoscută drept o mare nimfomană a antichităţii. Liberţii constituiau în Roma antică o clasă de parveniţi care proveneau din rîndul sclavilor eliberaţi şi ajungeau să deţină funcţii în administraţia romană, un fel de ciocoi antici. Un exemplu elocvent îl constituie Narcissus care a ajuns să deţină funcţia de ,,praepositus ab epistulis“ adică secretar şef. Din mariajul cu Messalina Claudius a avut o fiică pe nume Octavia şi un fiu Tiberius Claudius supranumit Britannicus în urma victoriilor repurtate în Britannia. Iată cum o descrie pe Messalina istoricul roman Dio Cassius: ,,trăia în desfrîu şi silea şi pe celelalte femei să se prostitueze. Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor. Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza iar pe bărbaţii lor îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii, în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime“ Cu alte cuvinte Messalina cea iubăreaţă a reuşit să transforme cu acordul tacit al nătîngului împărat palatul imperial într-un bordel în toată regula. E drept că multă vreme hobbyu-rile Messalinei au fost ascunse de Claudius, aceasta îl manipula după cum dorea şi îşi trimitea în repetate rînduri sclavele să facă amor cu el. ,,Plătea, aşadar, tăcerea sau îi pedepsea pe toţi cei care vroiau să-i denunţe desfrîul“ mai relata Dio Cassius care îl menţionează pe un anume Mnester printre amanţii fideli ai Messalinei. Acesta la început refuză avansurile împărătesei nimfomane dar în cele din urmă se lasă convins chiar de Claudius care îi porunceşte să-i dea ascultare întru totul ,,minunatei“ sale soţii. Documentele vremii citează numele victimelor care se opuneau împărătesei sau îi stîrneau invidia prin bogăţia şi statutul lor. Cel mai ieftin a scăpat filosoful Seneca care s-a ales doar cu un exil în insula Corsica. Unii dintre politicienii romani se foloseau deseori de ea pentru a-l determina pe împărat să-i lichideze fizic pe adversarii politici. Dornică în permanenţă de averi şi bani, ea nu era interesată de problemele statului decît în măsura în care obţinea profituri materiale. După asasinarea lui Polybius, unul dintre oamenii devotaţi împăratului, ceilalţi liberţi încep să se teamă pentru viaţa lor. Ura acestora şi o iubire nefastă îi grăbesc sfîrşitul. Un alt istoric de marcă al Romei antice descrie sfîrşitul Valeriei Messalina într-una din operele sale ,,Anale“ Treisprezece capitole din această operă sînt dedicate ultimelor zile din viaţa Messalinei. Tacitus descrie aici că împărăteasa a fost distrusă de o iubire ,,vecină cu nebunia“ ce o nutrea tînărului aristocrat Caius Sillius, desemnat consul la insistenţele ei. Se pare că acest Caius Sillius aspira şi la tronul Romei. Amanţii profită de plecarea lui Claudius la Ostia, Messalina invocă o stare proastă a sănătăţii pentru a nu face deplasarea cu Claudius. Invocînd separarea unilaterală invocată de dreptul roman aceştia se căsătoresc. Istoricul Suetonius scrie că însuşi Claudius a semnat actul de dotă la căsătoria Messalinei cu iubitul ei crezînd în senilitatea sa asigurarea pe care aceştia i-o dau ,,că este o simulare, ca să îndepărteze un pericol ce-l ameninţa şi pe care îl prevesteau prin unele semne“ Libertul Narcissus îl avertizează pe împărat să nu mai ia lucrurile importante în joacă pentru că în caz contrar noul bărbat al Messalinei va pune mîna pe Roma. Narcissus ia hotărîrea să rezolve lucrurile singur fără a mai aştepta ordinele împăratului nevolnic. Pe cînd însurăţeii se bucurau de plăcerile nunţii Narcissus le ordonă centurionilor să-i ucidă pe toţi amanţii Messalinei. Capul lui Caius Sillius cade pe cînd acesta se bucura de plăcerile nunţii, mai ales de vin. Messalina doreşte o întrevedere cu împăratul dar este oprită din ordinul lui Narcissus fiind nevoită să se refugieze la mama sa. Tacitus consemnează: ,,chiar dragostea înflăcărată ce o avea pentru Messalina şi-a înăbuşit-o, nu atît din cauza ruşinii publice cît de teamă ca nu cumva iubitul ei Sillius să-i ia tronul. Atunci, fugind la tabere în mod ruşinos şi tremurînd de frică, întreba tot timpul dacă mai este împărat sau nu“ După căderea complotului Claudius porunceşte să-i fie adusă Messalina dar Narcissus împiedică acest lucru fiind convins că dacă aceasta va ajunge la el în mod sigur va cădea iarăşi în mrejele ei iar acesta ar fi însemnat sfîrşitul lui. El îşi va trimite urgent centurionii să o ucidă chiar în locul în care s-a refugiat. Tacitus relatează despre starea de spirit a împăratului care ,,nu dădu semne de ură, de bucurie, de mînie, de tristeţe într-un cuvînt de nici un simţămînt omenesc, nici atunci cînd vedea veselia acuzatorilor, nici atunci cînd privea jalea copiilor săi“. Sfîrşitul Messalinei consemnează şi un episod comic: împăratul după ce s-a aşezat la masă întreabă dacă nu vine şi împărăteasa, semn distinct al amneziei sale care se acutiza mereu în timp.

 

 

 
 

Lucreţia cea nefericită
 

 

     Zvăpăiata ,,Renaşterii“, ,,Văduva Neagră“ cum mai este descrisă în istorie, Lucreţia Borgia a fascinat atît literatura cît şi arta care i-au făcut un chip demonic folosindu-se de legendele ce au acoperit lacunele şi datele istorice care se contraziceau pe alocuri. Ea se trăgea din clanul Borgia cu rădăcini în Spania secolului XIV răspîndindu-se în secolele XV şi XVI în Italia, Spania şi Franţa. Lucreţia s-a născut la data de 18 aprilie 1480 în urma legăturii nelegitime a cardinalului Rodrigo Borgia cu Vannozza de Cattanei, o italiancă. Chiar superiorul său Papa Pius al II-lea i-a reproşat oficial într-o scrisoare viaţa de libertinaj pe care Rodrigo nu se ostenea să o ascundă. Vannozza i-a încîntat viaţa cardinalului Borgia cu patru copii, unul mai frumos ca celălalt: Juan, Cesare, Jofre şi Lucreţia. Însă acesta a mai avut încă trei copii cu femei necunoscute. ,,Va continua şi ca papă să aibă această comportare aflată sub semnul plăcerilor, astfel încît i s-au mai născut doi copii, ultimul către sfîrşitul pontificatului, dacă nu chiar şi după moartea sa. Amanta sa oficială ca papă a fost soţia lui Orsino Orsini, frumoasa Giulia Farnese, pe care contemporanii o numeau ,,concubina papae“ sau, în batjocură, ,,soţia lui Cristos“ ( Claudio Rendina, Papii, istorie şi secrete ) Un tablou al celebrului pictor Titian care este expus la Galeria Borghese din Roma oferă un fundal alegoric ce o reprezintă pe Lucreţia stînd pe marginea unui mic bazin iar de cealaltă parte, pe o altă margine, pe zeiţa Venus în nud. Între ele este aşezat un cupidon tare drăgălaş. În ochii lui Titian Lucreţia întruchipează dragostea sacră iar Venus pe cea profană. Deşi cunoscută pentru escapadele sale amoroase nu există nici o bază solidă că ar fi avut relaţii de incest cu membrii familiei ei. ,,Lucrezia, imortalizată în romanele foileton, a fost în realitate mai bună decît se spune în general: de exemplu, nu au fost dovedite presupusele sale raporturi incestuoase cu tatăl şi cu fratele ei, Cesare. S-a căsătorit de trei ori; prima căsătorie, cu contele Giovanni Sforza, senior de Pesaro şi rudă cu cardinalul Ascanio Sforza, a fost, într-un fel, una dintre nenumăratele dovezi de recunoştinţă din partea acestuia din urmă faţă de Rodrigo Borgia pentru alegerea pontificală. Celebrată cu mare fast în Vatican şi binecuvîntată de tatăl-papă, conform obiceiurilor instaurate de-acum de Inocentiu al VIII-lea, a fost declarată nulă pentru că ,,nu fusese consumată“ timp de cîteva luni. Aşa încît, Lucrezia a putut, din motive politice, dar cu rezultate benefice de această dată, să-l ia de bărbat, în 1498, pe principele Alfonso di Bisceglie, fiu natural al lui Alfons al II-lea de Napoli; şi Lucrezia a rămas văduvă după doi ani pentru că soţul ei, tot din motive politice, a fost ucis de către fratele său, cesare. A treia căsătorie, tot cu substrat politic, cu Alfonso d Este, moştenitor al ducatului Ferrara, oficiată din procură, la 30 decembrie 1501, şi sărbătorită cu adevărate bacanale care au durat pînă la Bobotează, o va purta departe de Roma, şi Lucrezia va trăi ca ducesă pînă la moartea sa, în 1519. Nu trebuie uitat că, de cel puţin două ori, tatăl, trebuind să lipsească din Roma, îi încredinţase guvernarea oraşului, înnobilînd-o astfel ca vicepapă, sau ca o adevărată ,,papesă“ ( Claudio Rendina, Papii, idem. ) În timpul procesului de divorţ Lucreţia s-a retras sau mai bine zis a fost ,,retrasă“ la o mănăstire din apropierea Romei. Ţinea legătura cu tatăl său doar prin mesajele aduse de un călugăr care se numea Perotto. În mod subit ea a rămas însărcinată. Deşi era cu burta la gură Lucreţia a participat la o ceremonie în care judecătorii Vaticanului atestau că este ,,intactă“, adică virgină, încheindu-se astfel divorţul cu primul soţ. Călugărul Perotto a fost înjunghiat de către Cesare Borgia dar a scăpat cu viaţă. Ulterior cadavrul său a fost pescuit din apele Tibrului, oficial el a căzut accidental în fluviu şi s-a înecat. Lîngă trupul său neînsufleţit a fost găsit şi corpul menajerei Lucreţia, suspectată că a facilitat întîlnirile celor doi. Copilului născut în secret i s-a dat numele de Giovanni dar şi-a dus viaţa în anonimat. El nu a primit nici un fel de titlu nobiliar lucrînd doar ca simplu funcţionar al Vaticanului. Din mariajul cu contele Sforza a rezultat încă un copil pe nume Rodrigo iar din căsătoria cu ultimul soţ ea a avut patru copii. Moartea fratelui ei Cesare în urma unei bătălii îi provoacă Lucreţiei o mare durere. În ciuda protestelor soţului ea îi aduce la Ferrara pe cei doi copii avuţi din relaţiile anterioare şi îi integrează în familie. Moartea fiului ei Rodrigo la o vîrstă fragedă de 13 ani survenită în anul 1512 o devastează complet. Ea îşi găseşte liniştea doar după ce se refugiază pentru o perioadă de timp într-o mănăstire. Se înapoiază acasă dar moare la scurt timp după naşterea celui de-al cincelea copil fiind lovită de o boală necruţătoare pentru acea vreme. Deşi Lucreţia a asistat tacit la crimele fraţilor săi ea nu poate fi învinuită pentru aceste lucruri fiind mai degrabă o victimă a conjuncturilor şi a maşinaţiunilor politice ale familiei sale. Totuşi ea şi-a iubit enorm fraţii şi mai ales pe tatăl său, Papa Alexandru al VI-lea care deşi a avut o viaţă personală agitată şi plină de slăbiciuni a fost foarte ferm în privinţa dogmelor Bisericii pe care a slujit-o. La moartea sa, Lucreţia nu împlinise 39 de ani. (Ştefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1626 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866325

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare