Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Femei celebre în istorie
Femei celebre în istorie Imprimare Email
Luni, 03 Decembrie 2012 19:00

 

 

 

 

Estera-eliberatoarea evreilor
 

     Unul dintre cele mai faimoase mituri din antichitatea evreilor este al Esterei, evreică la origine ce a ajuns soţia unui rege persan şi a dejucat planul de exterminare al evreilor din împărăţie pus la cale de un ministru numit Haman. Cartea Esterei este unul din cele Cinci suluri- ,,Hameş meghilot“ şi face parte din secţiunea Hagiografelor şi apare imediat după cărţile istorice în Septuaginta şi Vulgata. Unii cercetători au considerat această carte a fi o ficţiune dar alţii precum H.H. Rowley sînt de părere că autorul ,,pare să fi avut acces la unele surse bune de informaţii despre viaţa din Persia şi că nucleul acestei povestiri ar putea fi mai vechi decît cartea“ (Growth of the Old Testament) Povestirea nu a fost însă confirmată de nicio cronică persană. Acest rege Ahaşveroş despre care se relatează în Cartea Esterei este identificat de unii cercetători ca fiind Xerxes (486-465 î.Hr) iar de alţii în persoana altui rege persan Artaxerxe II (404-359 î.Hr.) Estera este pentru evrei un reper moral şi o eroină chiar dacă existenţa ei istorică este pusă de unii cercetători sub semnul întrebării. Pe scurt cartea relatează despre modul în care Estera, soţia împăratului persan de origine evreiască, dejoacă împreună cu unchiul ei Mordehai planurile primului ministru Haman, care urmărea exterminarea evreilor din întreaga împărăţie. În finalul povestirii Haman este spînzurat iar Mordehai ajunge prim-ministru în locul lui. Evreii se răzbună pe duşmanii lor: ,,...Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorît şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor...Ceilalţi iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s-au strîns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpînd de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n-au pus mîna pe averile lor“ (Estera 9, 1-16) Cartea Esterei se citeşte în sinagogile evreieşti şi astăzi la slujbele de dimineaţă şi de seară cu ocazia sărbătorii de Purim care comemorează acest eveniment din istoria lor: ,,Mardoheu a scris aceste lucruri, şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare. Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar, ca zile în care căpătaseră odihnă, scăpînd de vrăjmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, cînd să-şi trimeată daruri de mîncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi. De aceea zilele acestea s-au numkit Purim, de la numirea Pur“ (Estera 9, 17-32) Denumirea de ,,pur“ vine de la sorţ: ,,Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare pe toţi“ (Estera 9,24)

Zenobia-regina din Răsărit

    Un mic oraş sirian numit Palmyra a jucat în zonă un rol de-a dreptul imperial dezvoltîndu-se în secolul I Î.Hr. prin organizarea şi protejarea caravanelor ce traversau deşertul pe ruta comercială dintre ţinutul Babilonului şi Siria. Încoroporată în Imperiul Roman după anul 17.d.Hr. sub un regim semiautonom oraşul a atins apogeul şi strălucirea în secolul III. d.Hr. sub Odenathus mort în anul 267 iar apoi sub soţia sa Zenobia care a ajuns să guverneze cîţiva ani Siria, Egiptul şi cea mai mare parte a Asiei Mijlocii. În anul 273 împăratul Aurelian a distrus această perlă a Arabiei care nu s-a mai refăcut niciodată. Septimius Odenathos, conducătorul uneia din familiile de negustori care au reuşit să preia putera, a fost proclamat de către Licinius Gallienus, conducătorul Romei, ,,Dux Romanorum“ iar în această calitate el porneşte război împotriva lui Shapur, regele persan. Odenathus era un general strălucit care avea trupe de mercenari extrem de bine plătite şi de motivate distingîndu-se prin două arme de elită: arcaşii şi catafracţii. Odenathus a recucerit rapid fortăreţele strategice de la Carrhae şi Nisibis reuşind în cele din urmă să-l asedieze pe regele persan chiar în capitala acestuia. În urma acestor victorii el se va auto-denumi ,,Rege al Regilor“ ca o insultă la adresa monarhului Sasanid (persan). Gallienus îi atribuie titlul de ,,corrector totius orientis“ adică ,,supervizor al întregului Răsărit“. Însă nu se poate bucura prea mult de gloria sa efemeră pentru că va cădea alături de fiul său Septimius Herodes sub pumnalul asasinilor puşi de Maeonius, un nepot de-al său care rîvnea la coroană. De aici intră în scenă Zenobia, soţia lui Odenathus, care îl prinde pe Maeonius şi îl sacrifică zeilor pentru a cinsti memoria soţului ei. Principalele suspiciuni cădeau însă asupra Zenobiei întrucît fiul şi moştenitorul lui Odenathus provenea dintr-un alt mariaj, astfel încît dacă el ar fi trăit existau puţine şanse ca Vallabathus, fiul ei natural în numele căruia domnea, să preia sceptrul regal. Dintr-un oraş mic Zenobia a ajuns să controleze un adevărat imperiu ce se întindea de la Munţii Taurus, în nord, la Golful Persic, în sud, incluzînd Cilicia, Mesopotamia, Arabia şi unele părţi din Siria. Zenobia a devenit fascinantă pentru istorici, ea fiind comparată cu Semiramida, legendara suverană a Asiriei şi Artemisa regina ce a domnit la Halicarnas în sec.V î.Hr. Ea pretindea în repetate rînduri că se trage din Cleopatra, o pretenţie destul de nesigură dar nu imposibilă ţinînd cont de faptul că urmaşa Ptolemeilor a fost o regină elenistică iar Palmyra a făcut parte o vreme dintr-un regat elenistic succesor al Imperiului lui Alexandru, deşi acesta era Seleucia şi nu Egiptul. Zenobia se înfăţişa îniantea soldaţilor în armură de luptă şi li se adresa cu o voce puternică, prea puţin feminină, potrivit unor documente ale epocii. Ea şi-a adunat la curte un grup de filosofi neoplatonişti de excepţie. Pe unul dintre aceştia, Longinus, l-a făcut consilierul ei principal. În anul 268 Gallienus este asasinat la Mediolanum (Milano) de către uzurpatorul Aureolus. Claudius Gothicus, succesorul lui Gallienus, s-a angajat în respingerea invaziei goţilor. Zenobia a profitat de această situaţie şi hotărăşte să extindă graniţele statului său. În anul 270 începe o amplă campanie de cucerire: cetatea Bostra în sud după care preia controlul asupra Antiohiei precum şi în regiunea Mării Negre, mişcare care a produs confuzie printre ofiţerii romani care nu mai ştiau cum să se poarte cu acest aliat imprevizibil. Ea îşi va îndrepta privirile şi asupra Egiptului dar documentele devin confuze în acest sens. ,,Nova Historia“ lui Zosimus este cea mai bună sursă dar şi ,,Historia Augusta“ oferă cîteva detalii în acest sens dar această scriere abundă în zvonuri şi speculaţii. Mai există o tradiţie arabă păstrată în Cronica lui Tabari care descrie faptele unei suverane numite Zebba care ar putea fi Zenobia dar aceasta este prea fantezistă. Ştim însă care au fosat reacţiile împăratului Aurelian, conducător aspru şi viteaz ridicat din Balcani, care a condus cu pricepere Imperiul aflat în agonie. Aceasta a fost seria împăraţilor ilirici din care se trăgea şi Constantin cel Mare. Aurelian nu este descris a fi un diplomat de carieră ci un militar în adevăratul sens al cuvîntului. După ce a instaurat pacea la graniţa dunăreană el se hotărăşte să răspundă cu fermitate pretenţiilor Palmyrei de a deţine hegemonia în Orient. Potrivit istoricului Zosimus prima întîlnire dintre romani şi palmyreni a avut loc la Immae, un sat de cîmpie din apropiere de Antiohia. Zenobia şi-a pus armata sub conducerea lui Zabdas, cel mai bun general al său. Aurelian reuşeşte prin manevre abile să anuleze forţa catafracţilor reuşind să cucerească Antiohia pe care nu o jefuieşte, dimpotrivă, înalţă mai multe temple aici. Strategia a dat roade pentru că Apamea, Larissa şi Arethusa s-au predat repede. Singura rezistenţă a întîmpinat-o la Emesa: ,,De astă dată, cavaleria palmyreană a reuşit să intercepteze călăreţii romani şi i-au învins, punîndu-i pe fugă. Dar înainte ca victorioşii catafracţi să se regrupeze, Aurelian a aruncat în luptă o unitate specială de războinici palestinieni. Aceştia erau înarmaţi cu ghioage masive ţintuite cu fier, care au zdrobit cămăşile de zale foarte flexibile ale catafracţilor, distrugîndu-le preţiosul acoperămînt şi lăsîndu-i fără protecţie. Catafracţii au fugit şi din nou armata Zenobiei a fost obligată să dea înapoi“ (Philip Matyszak, Duşmanii Romei) După un război istovitor prin deşert Aurelian ajunge cu legiunile sale la porţile Palmyrei. Mai întîi îi face Zenobiei o propunere de pace. ,,Historia Augusta“ oferă o versiune a acestei propuneri: ,,De la Aurelian, împărat al Romei şi Restaurator al Orientului; Zenobiei şi celor ce luptă în acest război de partea ei. N-aţi îndeplinit poruncile pe care vi le-am dat, în ultima mea scrisoare. Cu toate astea, dacă vă predaţi, vă promit că veţi trăi. Zenobia, tu şi familia ta veţi putea locui în palatul pe care voi cere veneratului nostru Senat să vi-l pună la dispoziţie. În schimb, va trebui să predaţi toate bijuteriile, argintul, aurul, mantiile de mătase, caii şi cămilele, visteriei Romei. Drepturile oamenilor din Palmyra vor fi respectate. Zenobia refuză oferta iar Aurelian alege varianta unui asediu lung pentru că ştia foarte bine la ce riscuri îşi expunea soldaţii printr-un asalt iar de partea cealaltă nici palmyrenii nu mai aveau puterea de a ieşi din încercuire. Zenobia încearcă să se strecoare din cetate şi să ajungă pe pămînturile Sasanizilor sperînd într-un ajutor persan. Dar acest pariu a costat-o scump pentru că pe cînd a ajuns aproape de fluviu a fost capturată de cavaleria romană. Cetatea se predă iar locuitorii ei scapă destul de ieftin. Fericiţi, negustorii bogaţi din oraş, îl copleşesc cu daruri. Zenobia scapă de moarte dar nu şi de umilinţă pentru că ea a fost plimbată pe străzile Antiohiei legată de un dromader şi apoi expusă timp de trei zile într-o cuşcă de lemn construită special în acest scop. Nu avem informaţii precise cu privire la Vallabathus, tînărul rege în numele căruia domnea Zenobia. Este posibil să fi fost ucis în timpul cuceririi Palmyrei sau conform informaţiilor unui autor antic, a pierit într-un naufragiu în largul coastelor ilirice în timp ce era transportat spre Roma. În anul 273 adepţii Zenobiei comit un gest de imprudenţă care va scoate cetatea din istorie: aceştia produc o rebeliune, alungă de la putere facţiunea pro-romană şi ucid garnizoana pe care Aurelian a lăsat-o acolo. Aurelian nu a mai fost dispus să să mai acorde compasiune unor nerecunoscători şi distruge cetatea din temelii. Zenobia a fost cruţată şi trimisă pe o proprietate de ţară, aproape de faimoasa vilă a lui Hadrian de la Tivoli. Se spune că ea s-ar fi căsătorit cu un senator roman ducînd o viaţă de respectabilă latifundiară romană. Dintre toţi adversarii Romei se pare că regina Răsăritului a avut cea mai fericită soartă.

Hypatia-simbolul toleranţei (370-415)
 

     Şi acum numele ei stîrneşte curiozitate printre oamenii de ştiinţă. Hypatia, ultima conducătoare a şcolii filosofice din Alexandria, a reuşit să ajungă o legendă în secolul XVIII, ,,secolul luminilor“ fiind idealizată de către poeţii romantici ai Europei. A fost fiica lui Theon, ultimul director al vestitei Biblioteci din Alexandria. Ea a trăit în secolul al IV-lea pe vremea cînd Imperiul Roman intra în decadenţă şi în lume se instaura o nouă ordine. Hypatia a fost prima femeie matematician şi astronom şi filosof platonician despre care s-au păstrat mărturii. Frumoasă, inteligentă şi talentată ea va deveni victima fanatismului religios şi a intoleranţei ce pune chiar şi azi stăpînire pe masele inculte şi superstiţioase. În anul 415 ea este omorîtă de o gloată de fanatici convertiţi recent la creştinism dar care nu au înţeles nimic din mesajul Evangheliei lui Hristos ce propovăduieşte iubirea între oameni. Tragismul morţii filosoafei din Alexandria îmbracă martirajul în numele ştiinţei şi al toleranţei între oameni. Ea a fost de-a dreptul sfîrtecată în bucăţi pe străzile metropolei egiptene de către gloata de fanatici aflată în beţia extazului religios crezînd că prin acest gest apără doctrina creştină. Prin opera, viaţa şi moartea sa Hypatia a contribuit la edificarea panteonului cultural universal al întregii specii umane. Deşi lucrările ei ştiinţifice s-au pierdut ea a rămas în istorie ca un simbol al femeii puternice ce şi-a dedicat viaţa căutării adevărului. Autorul indirect al acestei crime abominabile a fost Ciril, episcopul Alexandriei, nepotul lui Teofil Alexandrinul care a jucat un rol foarte trist în controversa origenistă împotriva Sfîntului Ioan Gură de Aur. El s-a aflat alături de cei care l-au depus pe Sfîntul Ioan Gură de Aur la sinodul care s-a ţinut în localitatea ,,La Stejar“ aproape de Calcedon. Tot el l-a scos din diptice pe Ioan Gură de Aur.Totuşi, meritele sale în ceea ce priveşte doctrina creştină sînt incontestabile, el luptînd foarte mult împotriva ereziei nestoriene. A condus biserica din Alexandria cu o mînă de fier făcînd şi greşeli datorită caracterului său dominator şi impulsiv. Spre bătrîneţe a devenit mult mai tolerant, umil şi răbdător. Portretul Hypatiei a cucerit şi arta cinematografică, o ecranizare recentă a fost dedicată vieţii ei. Alejandro Amenabar, regizorul filmului spunea: ,,Am încercat să punem în contrast tot ceea ce cunoaştem despre Hypatia. Se cunosc date despre moartea ei, despre ce a însemnat în oraşul vremii, despre ea ca personaj şi ceea ce simbolizează. Dar se cunosc puţine despre munca ei. Introducînd un sub-complot astronomic, prin personajul ei, şi chiar să ne imaginăm consecinţele civilizaţiei antice asupra Evului Mediu, dacă căderea Romei nu s-ar fi petrecut aşa, ca un joc de domino, şi dacă nu ar fi paralizat lumea vreme de 1500 de ani“. Actriţa britanică Rachel Weisz, distinsă cu un Oscar pentru rolul din ,,The Constant Gardner“ şi binecunoscută din ,,Mumia“ interpretează rolul Hypatiei. Ea declara în timpul filmărilor: ,,Nu ştiam nimic despre ea şi am fost uimită cînd am început să citesc despre ea şi să descopăr că era o persoană care îşi depăşea vremurile. A fost o femeie extraordinară cu o viaţă nemaipomenită. În secolul al XVIII-lea în Europa, ajunsese legendă. Poeţii romantici au idealizat-o sciind poeme despre ea. Cred că datorită faptului că a fost un simbol de pasiune, dar şi pentru că a fost ucisă de fundamentalişti“. Mateo Gil spunea: ,,Hypatia a întrupat două simboluri interesante. Pe de o parte, a reprezentat mentalitatea greacă, în căutarea adevărului, într-o lume în care religia avea o mare putere în viaţa oamenilor. Pe de altă parte, era o femeie într-o lume a bărbaţilor. O femeie care voia să-şi conducă singură viaţa, aşa cum ar fi făcut-o un bărbat, cu aceeaşi libertate de a se dedica studiului filosofiei, ca şi tatăl ei. De aici şi decizia de a nu se dărui niciodată unui bărbat pentru a nu-şi pierde libertatea de care avea nevoie“  (Ştefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1465 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873017

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare