Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Femei celebre de-a lungul istoriei
Femei celebre de-a lungul istoriei Email
Luni, 12 Noiembrie 2012 22:34

 

 

Boudicca, regina preoteasă
 

     ,,Era o femeie foarte înaltă şi arăta înspăimîntător. Ochii ei erau sălbatici şi vocea aspră. Părul ei roşcat îi cădea pe şolduri, în neorînduială. Ca veşminte, purta mereu o tunică multicoloră şi un mare colier de aur, în jurul gîtului. O pelerină groasă era aruncată peste ele, încheiată cu o broşă. Cînd vorbea, agita o suliţă, spre a îngrozi pe oricine ar fi văzut-o“ (Cassius Dio, Istorii)

     Continuăm serialul ,,Femei celebre în istorie" cu prezentarea renumitei războinice Boudicca, regina preoteasă a icenilor. Caesar învinge rezistenţa dîrză a lui Vercingetorix şi cucereşte Galia însă nu fără mari pierderi. Deşi romanii privesc spre Britannia, Augustus decide să nu intre acolo iar politica sa este continuată de Tiberius. În anul 40 Caligula reuneşte o armată la Gesoriacum, actualul Boulogne, cu intenţia să treracă şi Canalul Mînecii, dar ulterior se răzgîndeşte. Din dorinţa de a reface prestigiul Romei şifonat după domnia dezastruoasă a lui Caligula, Claudius hotărăşte cucerirea Britanniei. În anul 43 o armată de 50.000 de romani debarcă la Rutupiae (Rcihborough) în Kent. Triburile britanice sînt supuse pe rînd.

Atrocităţile Romei
 

     ,,În estul Angliei colectorii de impozite şi cămătarii romani profitau de pe urma tribului icenilor, care fuseseră împovăraţi de curînd cu un nou impozit din pricina unei revolte minore; iar un procurator roman confiscase proprietăţile ultimului rege, pretinzînd că-i respectă testamentul, în care împăratul roman fusese desemnat moştenitor....“ (Istoria Romei, M.Carry, H.H. Scullard) Acest procurator se numea Catus Decianus şi a interpretat greşit cu bună ştiinţă intenţiile ultimului rege pe care se pare că îl chema Prasutagus dar istoricii însă nu s-au pus unanim de acord în ceea ce priveşte acest nume. Romanii au început să trateze pămînturile icenilor ca fiind de-ale lor considerînd greşit că testamentul a fost lăsat la latitudinea lor să-şi aleagă cele mai bune pămînturi precum şi cele mai valoroase bunuri ale fostului suveran. De fapt ei s-au folosit de un pretext pentru a smulge întreaga moştenire din mîinile fiicelor regelui Prasutagus. Romanii au uitat că au pierdut Germania după ce au rămas fără sprijinul nobilimii care iniţial le-au fost favorabile. Aceeaşi greşeală au repetat-o şi în Anglia de Est încălcînd tradiţia conform căreia domneau cu sprijinul aristocraţiei pe care şi-o făceau mai întîi loială. Istoricul Tacitus descrie această stare de lucruri: ,,După aceea pe căpeteniile icenilor le-au despuiat de averile strămoşeşti, de parcă romanii ar fi primit în dar întregul ţinut. Rudele regelui fură socotite în rîndul sclavilor...în vreme ce centurionii cotropeau regatul, slujitorii lor jefuiau bunurile casei regale, de parcă ar fi fost prăzile lor de război. Sentimentele naţionale ale icenilor au fost lezate grav cînd regina lor, văduva regelui Prasutagus, a fost biciuită în public pentru proteste iar cele două fiice ale regelui au fost violate ca să nu mai poată fi luate de nimeni în căsătorie. Josnicia lui Decianus a reuşit să transforme un popor în general mulţumit de colaborarea cu Roma într-un aprig duşman răzbunător şi înverşunat.

Ragina preoteasă
 

     Romanii, neam patriarhal, nu erau pe deplin familiriarizaţi cu tradiţiile unui popor cucerit relativ recent, mai ales în ceea ce privea cultul faţă de regină. Unele dintre aceste conducătoare deţineau şi statutul de preotese ale unor zeităţi locale iar jignirea familiei acestora era considerată drept o profanare la însăşi religia acestor triburi britannice. Druizii, preoţii şi legislatorii acestor triburi, reprezentau chintesenţa vieţii religioase din Britania şi încurajau rezistenţa activă faţă de Roma. Suetnoius Paulinus, în grija căruia cădea supervizarea chestiunilor legale şi militare ale provinciei, face o gravă eroare încercînd să distrugă din temelie cultul druizilor reuşind să-i enerveze şi mai mult pe bretoni care deja îi considerau pe romani nişte opresori de care trebuiau să scape. Tacitus descrie cum druizii au băgat spaimă în legiunile romane cînd Paulinus a invadat insula Anglesey: ,,Pentru a ajunge la ţărmul înşelător şi cu apă adîncă, el construieşte o serie de bărci cu fundul plat. Infanteria a fost suită la bordul lor în vreme ce călăreţii au ajuns pe mal fie urmînd calea vadurilor puţin adînci, fie trecînd cu caii înot. Astfel, au reuşit să ocupe un cap de pod, pe insulă. La distanţă de ei, pe mal, britonii stăteau, strînşi unii în alţii, gata de luptă. Femeile se vedeau alergînd sălbatice printre rînduri; ele purtau veşminte de îngropăciune şi ţineau în mîini torţe aprinse, în vreme ce pletele le fluturau în vînt. Apariţia lor era înspăimîntătoare, păreau a fi Furiile cuprinse de nebunească mînie. Druizii se retrăseseră în spatele luptătorilor din prima linie şi, cu braţele ridicate, invocau zeii şi aruncau cumplite blesteme. Această privelişte nemaivăzută a stîrnit spaima în rîndurile soldaţilor romani, astfel încît, ca şi cum le-ar fi încremenit mădularele, ei se expuneau loviturilor fără a face o mişcare“. Legionarii romani care erau foarte disciplinaţi şi văzuseră multe în campaniile lor şi-au revenit în fire şi au salvat situaţia. Revenind la Boudicca în care tribul icenilor şi-a pus speranţa, interpretarea surselor antice sugerează că această războinică care a băgat ulterior spaima în romani a fost şi una dintre cele mai mari preotese ale regatului. Numele Boudicca se pare că are legătură cu zeiţa celtică Boudiga şi ar fi putut fi un titlu, numele propriu rămînînd în anonimat-în spatele celui sacerdotal.

Masacrul de la Camulodunum
 

     P.Ostorius Capula înfiinţează o colonie de veterani la Camulodunum-actualul Colchester- după ce a consolidat frontierele noii provincii. Oraşul a devenit capitala provinciei avînd şi un templu închinat împăratului Claudius drept centru al cultului imperial. Coloniştii nu s-au obosit însă să fortifice oraşul din timp, lucru care va avea mai tîrziu consecinţe dezastruoase. Trinovanţii, alt trib britanic învecinat cu icenii, s-au alăturat cauzei astfel încît ambele triburi s-au năpustit asupra oraşului. ,,Camulodunum era bîntuit de zvonuri contradictorii şi de alarme, dar în condiţiile în care armata era dislocată în Ţara Galilor, autorităţile locale au putut aduna cu dificultate vreo două sute de oameni slab înarmaţi, în vederea apărării oraşului. Eforturile de pregătire a fortificaţiilor pentru asediu au fost zădărnicite de localnicii aflaţi în oraş, ce sabotau munca romanilor prin orice fel de mijloace găseau. Prin urmare, atunci cînd Boudicca lansase atacul, romanii nu pregătiseră încă nici măcar un val defensiv sau un zid. Unii dintre veterani s-au retras în templul lui Caesar şi de aici şi-au văzut soţiile şi copiii masacraţi“ (Philip Matyszak, Duşmanii Romei) Săpăturile arheologice au scos la iveală faptul că oraşul a fost pur şi simplu ras de pe faţa pămîntului.

Căderea Londrei
 

     După ce a făcut Camulodunum una cu pămîntul oastea răsculaţilor porneşte spre sud către Londinium, actuala capitală a Angliei. Petillius Cerialis, o rudă a viitorului împărat Vespasian, a reuşit să devină faimos pentru înfrîngerile sale dintre care prima a început cu Boudicca. El a strîns mai multe detaşamente ale Legiunii a IX-a ce se aflau în sudul Britaniei şi s-a îndreptat spre Boudicca fiind total dezinformat cu privire la numărul real al combatanţilor pe care aceasta a reuşit să-i strîngă pentru că şi alte triburi bretone s-au alăturat lui Boudicca, unii din entuziasm iar alţii de frică pentru că temuta regină îi ucidea pe toţi care ezitau să i se alăture. Fiind depăşit numeric într-o proporţie zdrobitoare el a căzut într-o ambuscadă pe care şi-a făcut-o cu mîna lui reuşind să scape din masacrul ce a urmat doar el însoţit de cîţiva călăreţi. Suetonius Paulinus, dezinformat de acelaşi Decianus vinovat direct pentru răzmeriţă, se grăbeşte spre Londra dar îşi dă într-un tîrziu seama că nu poate face faţă armatei strînse de Boudicca şi face cale întoarsă fiind conştient că mulţi dintre locuitorii oraşului vor fi decimaţi. Tacitus relatează: ,,Boudicca nu s-a îngrijit deloc să ia prizonieri şi să-i vîndă sau să se înfrupte de pe urma traficului războiului, ci s-a pornit de zor către măcel, înălţînd spînzurători, punînd foc şi răstignind oameni pe cruce de parcă ar fi vrut să le întoarcă suferinţele îndurate de britoni şi totodată să împiedice răzbunarea romanilor“. Un alt istoric, Cassius Dio, îl completează: ,,Cei care fuseseră luaţi prizonieri de către britoni au fost supuşi tuturor chinurilor cunoscute. Cele mai rele şi mai bestiale atrocităţi comise de duşmani au fost cele ce le voi aminti în continuare. Ei le-au dezbrăcat pe cele mai nobile şi mai distinse femei şi le-au spînzurat, tăindu-le sînii şi legîndu-i la gura bietelor victime, ca pentru a da impresia că îi mănîncă; după aceea, au tras trupurile femeilor în ţepuşe ascuţite, lungi cît un stat de om. Toate acestea le-au făcut pentru a însoţi sacrificiile, banchetele şi comportamentul lor nebunesc, atît în locurile pe care ei le consideră sacre cît mai ales în crîngul zeiţei Andraste. Aceasta era la ei zeiţa Victoriei şi britonii i se închinau cu cea mai mare veneraţie“. Romanii însă au primit ceea ce au cules după ce au biciuit în public o regină bretonă şi i-au violat fiicele. Lodinium a fost ars pînă în temelii iar urmele acestui dezastru persistă şi astăzi la patru metri sub străzile Londrei de astăzi. Boudicca s-a dovedit un strateg excelent finanţîndu-şi răscoala cu argintul dobîndit de pe urma oraşelor prădate menţinînd totodată coeziunea uriaşei sale armate.

Cîinii de luptă, rasa Mastiff
 

     Surse din epocă ne informează că bretonii foloseau în luptă şi cîini special antrenaţi din rasa mastiff-destinaţi vînătorii. Aceste animale, conform unor surse apocrife, erau antrenate nu numai pentru vînătoare ci şi să-şi însoţească stăpînii în luptă. Aceştia erau de statura unui St. Bernard modern dovedindu-se a fi nişte adversari destul de surprinzători. Vopsitul în albastru cu un preparat extras dintr-o plantă numită cardamă sau drobuşor îi făceau înspăimîntători la vedere. Această substanţă avea şi efecte antiseptice care împiedicau infectarea rănilor căpătate în luptă.

Distrugerea oraşului Verulamium
 

     Oraşul Verulamium, actualul St. Albans, a împărtăşit soarta celorlalte oraşe prin care au trecut bretonii. În jur de 70.000 de romani şi susţinători ai lor au fost masacraţi într-un mod oribil. Incapabilul Decianus care şi-a găsit ulterior refugiul în Galia a produs un adevărat dezastru politic şi social. De acum încolo nu mai era cale de mijloc-Fiara romană a fost trezită: singura opţiune era alungarea definitivă a romanilor sau căderea din nou în jug.

Midlands
 

     ,,Priviţi în jurul vostru şi vedeţi cît de mulţi sînteţi. Luaţi aminte la spiritul nostru mîndru de luptători şi gîndiţi-vă la toate motivele de răzbunare pentru care am ridicat sabia. În locul ăsta trebuie să învingem sau să murim cu glorie. Nu există altă cale. Sînt femeie, dar vă jur că aşa am să fac. Voi, bărbaţii, n-aveţi decît să alegeţi dacă vreţi să trăiţi o viaţă de ocară şi să muriţi ca sclavi“ (Discursul lui Boudicca citat de Tacitus în ,,Anale“). Paulinus, ale cărui abilităţi militare erau mult mai dezvoltate decît cele ale Boudiccăi care nu era o luptătoare înnăscută ci mai degrabă o regină-preoteasă pe care orgoliul rănit o transformase în războinică, a reuşit să-i atragă pe bretoni pe un teren ales de el, undeva lîngă Midlands. El a devastat altarele britone din regiune pentru a o determina pe Boudicca să se îndrepte spre el. El şi-a postat trupele în vîrful unei coline ca avea în spate o pădure deasă dintr-un defileu cu pante abrupte care le proteja flancurile. Bretonii au pătruns pe cîmpul de luptă dezorganizaţi, fiecare ceată era adunată în jurul căpeteniilor locale sau al nobililor. Ei şi-au adus femeile şi copiii care şi-au postat căruţele în spatele liniilor de luptă, într-o linie uriaşă. Aceştia strigau sudălmii şi ocare împotriva romanilor care îi priveau tăcuţi de pe colină iar femeile îi încurajau din spate. Boudicca s-a rugat zeiţei Andraste şi a dat drumul unui iepure pe care-l ţinea sub mantie pentru a prevesti soarta bătăliei pentru că iepurii sălbatici aveau puternice conotaţii religioase. Boudicca şi-a subestimat de această dată adversarul pentru că nu mai avea de-a face cu forţe slab înarmate încropite în grabă sau civili care nu erau luptători de profesie. De această dată bretonii aveau în faţă războinici profesionişti şi veterani versaţi în tot felul de lupte care aveau multe campanii la activ. Boudicca îşi încuraja războinicii din carul de luptă avînd cu ea pe una dintre cele două fiice.

Descrierea luptei
 

     Istoricul Cassius Dio a descris lupta astfel: ,,După care armatele s-au apropiat una de cealaltă, barbarii ţipînd şi chiuind şi intonînd cîntece ameninţătoare, romanii în tăcere şi deplină ordine, pînă au ajuns la distanţă de o aruncătură de suliţă de inamic. Atunci, pe cînd inamicul încă înainta, s-a dat semnalul şarjei romane. Legionarii s-au repezit înainte şi au lovit duşmanii cu atîta putere încît au zdrobit pe dată prima linie. Dar imensul număr al adversarilor a făcut ca romanii să fie înconjuraţi din toate părţile. Bătălia s-a încins pe tot cîmpul, deodată, căpătînd multe forme. Suliţaşii se luptau cu suliţaşii, cei cu armuri grele îi înfruntau pe cei asemeni lor, pe cînd cavaleria dădea piept cu călăreţii inamici. O altă provocare i-a opus pe arcaşii romani conducătorilor de care britoni. Barbarii îşi trimiteau carele spre romani, în dezordine, dar erau respinşi de acestea; uneori, britonii se apropiau de arcaşi şi-i puneau pe fugă, pe cînd alţi arcaşi îi hărţuiau cu săgeţile, de la distanţă“. Romanii şi-au lansat mai întîi suliţele lor grele numite ,,pila“ în prima fază şi i-au izbit pe bretonii dezorganizaţi înainte ca aceştia să-şi pregătească propria şarjă. Cohortele organizate în dispozitiv de luptă triunghiular i-au lovit cu putere pe bretoni iar legionarii înconjuraţi de o masă uriaşă de adversari nu s-au pierdut cu firea fiind soldaţi profesionişti ştiind că vor fi ajutaţi de cavaleria care a şarjat rupînd rîndurile inamicului. Cum nici o armată celtică nu era obişnuită să lupte în retragere cei care dădeau înapoi s-au izbit de zidul căruţelor cu care şi-au adus familiile pe cîmpul de luptă. Într-o altă ordine de idei aceştia aveau nevoie de un spaţiu de cel puţin un metru pentru a-şi putea folosi suliţele lor lungi sau sabia lor lungă şi lată ori romanii erau obişnuiţi să lupte în formaţii strînse iar săbiile lor scurte confecţionate special pentru a înjunghia de aproape şi nu ridicate cu avînt au făcut ravagii. Înainte de apusul soarelui 80.000 de bretoni zăceau pe cîmpul de luptă. Romanii au suferit pierderi infime: doar 400 de legionari.

Sfîrşit de capitol
 

     Deşi Boudicca a reuşit să se salveze şi să scape teafără de pe cîmpul de luptă miile de oameni masacraţi la Camulodunum, Londinium şi Verulamium, mulţi dintre aceştia civili nevinovaţi îi pecetluiseră destinul. Oricum ea nu s-ar fi predat nici măcar dacă i s-ar fi cerut. Ea s-a retras la vechea reşedinţă şi a sorbit din cupa de otravă precum alt mare general al antichităţii-Hannibal. Nu se ştie sigur soarta celor două fiice ale sale dar se pare că a fost identică. Cassius Dio menţionează că i s-au făcut funeralii impresionante de către bretoni. O legendă povesteşte că osemintele reginei care a băgat spaima în romani se află undeva sub staţia de metrou londoneză King's Cross dar acest lucru nu are nicio bază istorică. În urma acestui episod autorităţile romane au pus în practică o politică pacifistă foarte înţeleaptă reflectînd îndelung la greşelile şi imprudenţele comise în trecut. Boudicca, regina icenilor, a devenit eroină naţională iar o statuie de-a sa în carul de luptă străjuieşte peste Tamisa, în Londra. Oraşul pe care l-a ars din temelii îi aduce acum recunoştinţă. (Ştefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,În Decembrie 1989 a fost lovitură de stat“

 

      Se împlinesc în curînd 28 de ani de la evenimentele sîngeroase din Decemrie 1989, cînd românii au ieşit în stradă pentru a-şi cîştiga libertatea în faţa unui regim dictatorial condus de Nicoale Ceauşescu. Dacă pînă la fuga soţilor Ceauşescu (22 Decembrie 1989), s-au înregisrat zeci de victime în rîndul populaţiei, după aceasta numărul morţilor a crescut, depăşind 1000. Faptul explică preluarea conducerii ţării de către perestrokişti printr-o lovitură de stat, adică acei conducători formaţi la Moscova lui Mihail Gorbaciov. Emoţia publică a românilor de a ieşi în stradă pentru a răsturna regimul Ceauşescu a fost valorificată la maxim de grupul ce se pregătea să preia conducerea încă din 1984. Evenimentele au fost pregătite la întîlnirea de la Malta a preşedinţilor SUA şi URSS, iar forma de acţiune a fost decisă ulterior, 4 decembrie 1989, la Moscova, unde au fost invitaţi preşedinţii ţărilor comuniste. În cei 28 de ani ce s-au scurs, românii nu cunosc adevărul despre acele evenimente, istoricii nu l-au spus răspicat, politicienii nici atît. În schimb, jurnaliştii au încercat să despice firul în patru în ziare sau în emisiuni televizate. Concluzia a fost una singură, lovitură de stat, una sîngeroasă care a dat mulţi morţi şi răniţi.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 635 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 743
Număr afişări conţinut : 3956250

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare