Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Zilele oraşului Victoria
Zilele oraşului Victoria Email
Luni, 24 Septembrie 2012 16:34

 

 

      În perioada 22 - 23 septembrie a.c., Primăria Victoria a organizat Zilele oraşului Victoria. Începînd de vineri, 21 septembrie a.c., au început pregătirile pentru acest eveniment. Scena de spectacol a fost montată în faţa Casei de Cultură, iar în toată piaţa din centrul oraşului au fost montate tarabe şi terase ale comercianţilor. Copiii au fost cei mai bucuroşi pentru că au avut ocazia să se distreze în parcul de joacă special amenajat cu tot felul de trambuline şi jocuri. Tinerii aşteptau concertele anunţate de organizatori, iar cei mai vîrstnici dintre localnici spectacolele folclorice prezentate de formaţii şi artişti renumiţi. Încă din prima zi a manifestării, piaţa centrală a devenit arhiplină, participanţii bucurîndu-se de spectacole, muzică, dar şi de vremea însorită.

Teatru şi karate
 

     Deschiderea evenimentului a avut loc sîmbătă, 22 septembrie a.c.,la ora 14.00.

 

Primii care şi-au făcut apariţia pe scenă au fost elevii de la Clubul Elevilor Victoria care au pregătit un spectacol de teatru şi cîntece.La ora 15.30 scena a fost ocupată de karatiştii din oraş. 20 de preşcolari, şcolari şi studenţi au încîntat publicul prezent cu o demonstraţie de karate. Aceştia au executat elemente de kata adică luptă cu mai mulţi adversari, tehnici de bază kihon şi elemente de autoapărare. Publicul i-a putut astfel cunoaşte pe sportivii karatişti, Andra Ilieş, Raluca Mardan, Andra Funariu, Ana Maria Enache, fraţii Simionesei David, Alexandru şi Gabriela, fraţii Raluca şi Bogdan Tocoaie, fraţii Iulia şi Silviu Fogoroş, Laurenţiu Vlad, Betina Tureac, Maria Cristian, Daria Pampu, Andrei Popescu, Vlad Niţu, Roxana Codreanu, Daniel Mon şi pe instructorul lor, Cristian Iosipescu. ,,La această demonstraţie au participat preşcolari, elevi şi studenţi cu vîrste cuprinse de la 5 la 21 de ani. În ultimile două săptămîni am făcut pregătiri pentru acest eveniment. Toţi am avut emoţii însă le-am depăşit atunci cînd am început demonstraţia. De cîte ori am fost solicitaţi la diverse evenimente în oraş am vrut să arătăm că la Victoria se face sport de perfomanţă. Doar în acest an copiii au obţinut 150 de medalii la diverse concursuri. Pe această cale mulţumim organizatorilor pentru invitaţie şi pentru sprijinul acordat" a spus antrenorul Cristian Iosipescu. După demonstraţie antrenorul a fost luat cu asalt de către părinţii sportivilor care i-au solicitat noi înscrieri. Karatiştii avansaţi se antrenează de 3 ori pe săptămînă, iar cei începători au cîte două antrenamente. Sportivii îşi desfăşoară activitatea la sala de sport de la CT Dr. Alexandru Bărbat. Camelia Bertea directorul de la Clubul Elevilor şi instructorul Cristi Iosipescu au primit diplomă de excelenţă pentru rezultatele deosebite obţinute la diverse concursuri. Diplome de participare au mai obţinut şi sportivii care au desfăşurat sîmbătă activităţi pe linie de tenis de masă, tenis de cîmp, baschet şi fotbal.


Cetăţenii au cerut organizarea evenimentului
 

     ,,Ce să zic, mă bucur că am reuşit să facem rost de banii necesari pentru acest eveniment, pentru că este cerut de oameni, lumea întreaba mereu cînd se vor organiza ,,Zilele oraşului Victoria". Ne-am străduit ca totul să fie bine, cu bani mai puţini comparativ cu anul trecut şi cu o contribuţie de la Consiliul Judeţean s-a organizat evenimentul. Sper ca evenimentul să fie pe placul cetăţenilor. Mă bucur ca în fiecare an alături de noi au fost societăţile din oraş care au sponsorizat acest eveniment. Sîmbătă, 22 septembrie a.c.,a fost o zi cu muzică uşoară, iar duminică, 23 septembrie a.c., este muzică populară. Am vrut să mulţumim şi pe cei tineri, dar şi pe cei mai în vîrstă. Prin intermediul ziarului vreau să felicit organizatorii evenimentului, dar să mulţumesc şi sponsorilor pentru ajutorul acordat" a spus consilierul local Alexandru Lup. ,,De la sfîrşitul lunii august aştept acest eveniment. În ultimi ani a devenit o tradiţie. Îmi pare rău că este foarte frig şi nu mai rezist la tot programul. Nu se mai poate sta pe loc că mi-au îngheţat picioarele. Felicitări pentru Executiv că a reuşit şi în acest an de criză să organizeze acest eveniment. Pot să spun că au fost cei mai fericitţi copiii din oraş care s-au distrat în locurile amenajate pentru ei" a spus Ioana P. ,,În calitate de preşedinte al comisiei de cultură din cadrul CL Victoria am susţinut organizarea acestui eveniment. Deoarece această sărbătoare a devenit o tradiţie într-un oraş zis fără ,,istorie" care iată îşi face istorie an de an prin această sărbătoare. Am spus şi mă repet că de acest spectacol se poate bucura şi ,,om bogat şi om sărac", dar mai ales oamenii simpli care nu-şi permit să plece din localitate la un spectacol. Cred că nu trebuie să uităm că ,,în oraşul în care nu se întîmplă nimic" avem totuşi două tradiţii. Este vorba despre zilele oraşului Victoria şi concertul de colinzi de Sfîntul Ştefan. Chiar dacă se cheltuiesc bani din bugetul local pentru aceste evenimente cred că trebuie să avem grijă cu toţii şi de sufletele noastre. Felicitări întregului personal din Primărie şi artiştilor prezenţi care ne-au încîntat sufletul cu muzică şi voie bună. Nu vă puteţi închipui ce imagine extraordinară aţi dat oameni buni prin numărul mare de participanţi la eveniment avînd în spate panorama Munţilor Făgăraş" a spus Olimpia Beca, consilier local.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
 



Muzică bună
 

     La acest eveniment prezentator a fost Cosmin de la trupa Simbol. ,,Mă bucur că am ajuns la acest eveniment. Îmi place distracţia şi muzica bună. Am venit însoţit de prieteni, să bem bere şi să dansăm. Nu cunosc artiştii care au urcat pe scenă, dar totul e bine. Anul trecut de ziua oraşului am avut nume cunoscute pe scenă, dar cred că s-au limitat la bani. Noi am venit mai mult şi mai mult să vedem fetele din echipa Andreei Bălan. Faţă de anul trecut pot să spun că este mult mai puţină lume. Cred că toţi tinerii din Victoria sînt aici în centrul oraşului. Cel puţin odată în an să ne întîlnim,să mîncăm mici şi să bem bere" a spus nişte tineri. Pe scenă a urcat şi Luana Prodea care a încîntat publicul cu melodiile ei ritmate. ,,Cel mai mult mi-a plăcut cum a cîntat Luana. Aş fi fericită dacă aş putea cînta şi eu ca ea. În ultimii doi ani nu am lipsit de la acest eveniment, de fapt unicul eveniment din Victoria de acest gen" a spus Ioana Maria. Tinerii din Victoria au cîntat şi au dansat alături de Sorin şi Bogdan de la formaţia Akces. ,,Chiar mi-au plăcut, sînt fan al acestei formaţii şi am reuşit să fac poze cu ei şi am primit autograf. Mi-a venit să plîng cînd i-am văzut pe scenă, am avut emoţii de parcă eu cîntam. Aproape toate melodiile lor le ştiu. De la Sorin am primit cruciuliţa pe care o purta la gît în timpul concertului. Sînt cel mai fericit" a spus Mihai Alexandru. Împreună cu trupa Simbol a cîntat şi a dansat şi publicul care n-a mai simţit temperatura scăzută din timpul serii.

Moment mult aşteptat
 

     Cel mai aşteptat moment a fost trupa lui Andreea Bălan. Tinerii au aplaudat şi au strigat în momentul în care fetele au urcat pe scenă. Artistele şi-au schimbat de mai multe ori ţinutele vestimentare în funcţie de melodiile cîntate. După mai bine de o oră fetele au părăsit scena fără însă să dea autografe, gest care a nemulţumit publicul. ,,Pentru Andreea Bălan am venit în această seară de la Sîmbăta de Sus şi a meritat. Am cîntat şi am dansat în rînd cu ele. Chiar dacă era frig afară, Andeea a încălzit admosfera. Îmi pare rău că nu au mai scos şi alte melodii noi. Am fost şocată cînd am văzut că fuge de fanii ei. Chiar nu am înţeles de ce a fugit" a spus Maria Andreiaş. După şocul marca Andreea Bălan a urcat pe scenă formaţia VH 2. ,,Cotabiţă a îmbătînit, asta am remarcat. Pe scenă nu a dansat aşa cum obişnuia el. Acum l-am văzut pentru prima dată pe o scenă şi chiar mi-a plăcut. Au fost singurii care au cîntat life. Îmi pare rău că programul lor a fost scurt. Pot să spun că m-am simţit ca la 20 de ani. Am dansat şi m-am simţit bine" a spus Ana P. ,,Mă aşteptam să facă schow Cotabiţă, dar m-am înşelat. În ultimii doi ani am avut printre noi la Victoria cu ocazia acestei sărbători a oraşului mult mai cunoscute formaţii, dar ne mulţumim şi cu Cotabiţă. O fi el Cotabiţă dar nu-i mai stă bine pe scenă, a îmbătrînit şi nu mai poate" au spus tinerii dintr-un grup postat în faţa scenei.

Zumba, senzaţia serii
 

      Un grup de femei din Victoria au încheiat programul artistic de sîmbătă seara prin zumba. Au dansat 6 melodii fără să dea semn de oboseală. Chiar dacă au urcat pentru prima dată pe o scenă, au atras aplauzele publicului. ,,De mult ne-am pregătit să dansăm în public, dar de fiecare dată s-a întîmplat ceva. Am avut emoţii, nu ştiam cum o să reacţioneze publicul. Acum vrem să le mulţumim prin intermediul ziarului că a fost un public extraordinar. Cu alte cuvinte ne-am dat jos de pe scenă şi am fost felicitate pentru programul nostru. Acest proiect ,,Mişcare prin dans" a început la iniţiativa Cristinei Bratu" au spus dansatoarele. Alături de Cătălina Coman, instructorul de dans, au păşit pe scenă cu mari emoţii următoarele femei Cosmina Robu, Lucia Bărbat, Mioara Băieş, Valeria Zăgan, Cornelia Şoneriu, Ana Hărăbală, Mădălina Mardan, Anca Jurcovan, Mariana Florea, Sînziana Lazăr, Roxana Mihai. ,,Au dansat foarte bine nici nu am ştiut că la noi în oraş se practică ,,mişcarea prin dans". Nu ştiu cine a fost cu ideea, dar sincer vă spun aceste fete au fost aplaudate mai mult comparativ cu alte formaţii şi nu vreau să fiu rea" a spus Corina G. ,,Mi-aş fi dorit să fiu pe scenă alături de fete, dar nu a fost momentul. Personal încurajez mişcarea care de fapt înseamnă sănătate. Proiectul cu fetele a început în urmă cu 3 ani şi participarea lor la finalul programului a fost o invitaţie pentru toată lumea la mişcare" a spus Cristina Bratu.

Ziua de folclor
 

     Duminică, 23 septembrie a.c., începînd cu ora 14.00, s-a derulat un frumos spectacol folcloric. Centrul oraşului a fost plin, iar localnicii i-au aplaudat îndelung pe artiştii de muzică populară din Ţara Făgăraşului şi din zona Sibiului. Aceştia au încîntat publicul cu cele mai frumoase melodii. Şi echipele de dans din localităţile învecinate au oferit un spectacol special. ,,Tradiţiile şi folclorul din zona noastră ne leagă sufleteşte. Am privit cu drag tinerii care au dansat şi cîntat pe scenă. Aceşti copii au fost educaţi şi crescuţi în acest mediu de tradiţie şi folclor. Mă bucur că tinerii duc tradiţia mai departe. Am văzut că pun suflet şi dansează ca adevăraţi artişti. Soliştii au fost aplaudaţi îndelung pentru frumoasele melodii cîntate" a spus Viorica Pascu. Sute de persoane din Victoria şi din împrejurimi au participat la spectacol. Gazda evenimentului, Primăria Victoria, a ţinut să invite la sărbătoarea oraşului toate ansamblurile folclorice şi artiştii din Ţara Făgăraşului. Au intrat pe rînd în faţa publicului Ansamblul din Făgăraş, Ansamblul din Cîrţişoara şi Ansamblul din Drăguş. Au încîntat prin vocile lor Constantin Tudor, Georgiana Patrinjel, Viorica Cerbu, Nicoleta Florea, Mariana Şandru, Mioara Greavu, Mariana Deac şi Ilie Medrea. Programul artistic a fost încheiat de cunoscuta formaţie Armonia Grup.

Artiştii locului
 

     ,,Mi-a făcut plăcere să le ascult pe Mariana Şandru, Viorica Cerbu şi pe Nicoleta Florea. În Ţara Făgăraşului avem mulţi artişti de renume. Mă bucur că aceşti oameni care ne fac cinste zonei au venit la acest eveniment. Noi am putea participa la multe spectacole cu artiştii şi ansamblurile de dans din zonă. Cu ocazia acestui eveniment am văzut cît de mult ţinem la tradiţii. Fiecare comună şi-a ,,etalat" costumele populare. A fost un spectacol minunat, fiecare artist a cîntat cele mai frumoase melodii. Mă bucur că în acest an artiştii de la noi din zonă ne-au încîntat cu melodiile lor" a spus Corina A. ,,Am venit din Făgăraş la acest eveniment. Artiştii şi ansamblurile de dansuri au fost de milioane. Am ascultat doine, haţegana şi învîrtite, abia am reuşit să mai stau pe scaun. Spectacolul este de nota 10. Merită felicitări organizatorii evenimentului. Pe lîngă artiştii noştri locali şi Mariana Deac a cîntat foarte frumos. Pentru prima dată am venit la Victoria la un eveniment cultural, dar nu o să mai pierd niciunul de acum încolo" a spus Ioan Vintilă.

Eveniment reuşit
 

     ,,În şedinţa de luna trecută s-a hotărît să organizăm acest eveniment în parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov şi cu ajutorul sponsorilor. Numărul mare de participanţi cred că spune totul. Acest eveniment a fost aşteptat de locuitorii oraşului. Oamenii au spus că formaţia VH 2 şi Andreea Bălan au făcut spectacol şi prezenţa lor a fost mult aşteptată. Copiii au fost cei mai încîntaţi de eveniment şi au profitat de jocurile care au fost montate. Comercianţii la rîndul lor au fost foarte mulţumiţi, dovadă au fost cozile care s-au format la standul lor. Pentru acest eveniment am dispus de 60de mii lei, 50 mii de la CL şi 10 mii de la CJ. Am reuşit să acordăm diplome şi premii pentru copiii care au participat la activităţi sportive cum ar fi tenis de masă, tenis decîmp, baschet, fotbal. Pe lîngă locuitorii oraşului Victoria au participat foarte mulţi oameni din zonă şi noi ne bucurăm că am fost gazda lor. Mulţi primari şi viceprimari din zonă au asistat la spectacol. Cu alte cuvinet a fost un eveniment reuşit" a spus viceprimarul Cristina Bratu.

Foc de artificii
 

     ,,Odată pe an este bine venită o astfel de acţiune, mai ales că avem artişti în zonă. Mai mult, cu această ocazie am avut prilejul să ne întîlnim, rude, prieteni şi cunoscuţi. Iar în condiţiile de astăzi, destul de grele, avem nevoie să ne bucurăm. Mă uitam pe faţa copiilor cît de fericiţi au fost, au stat în faţa scenei nemişcaţi ore în şir. Mă bucur că primăria a organizat acest eveniment. Adevărul este că anul trecut tot la zilele oraşului am asistat la spectacol. Noi, pensionarii, ne deplasăm greu şi nu ne permitem să achităm costuri pentru deplasare, bilete la un spectacol. Acum am profitat şi am băut o bere, am mîncat doi mici. M-am bucurat că i-am văzut pe scenă şi pe băieţii de la taraful din Victoria care au acompaniat artiştii. Şi Armonia Grup a cîntat foarte bine, ultima dată i-am scultat la o nuntă" a spus un localnic. ,,Mizică şi voie bună sînt cuvintele care descriu acest eveniment. Este o zi frumoasă pentru acest eveniment. Am participat la toate ediţiile ale acestei manifestări din oraşul nostru, tradiţia la noi în zonă nu s-a pierdut. Îmi doresc să particip şi anul viitor la acest eveniment. Acest eveniment s-a simţit şi la noi în buzunar pentru că am profitat şi am mîncat două zile în oraş plus alte cheltuieli pentru distracţia copiilor. Dar nu ne pare rău pentru că doar o dată în an ne permitem acest ,,lux". Şi sîmbătă şi duminică am stat pînă la încheierea programului. Copii au fost încîntaţi de focul de artificii care a încheiat evenimentul" a spus un localnic.

,,Armonia" a încîntat publicul
 

     La finalul evenimentului, formaţia Armonia a urcat pe scenă împreună cu solista formaţiei Corina Hoajă. Publicul a dansat şi a cîntat cu formaţia Armonia. ,,Primăria Victoria şi CL ne-a invitat la acest eveniment şi vreau să le mulţumesc prin intermediul ziarului. Şi anul trecut am fost prezenţi la Zilele Oraşului Victoria iar publicul este minunat. Ne-am bucurat că publicul a cîntat cu noi şi ne-au aplaudat îndelung. La începutul programului am cîntat muzică uşoară după care am finalizat cu muzică populară cînd s-a încins o horă în faţa scenei" a spus Victor Hoajă, fondatorul şi artistul formaţiei ,,Armonia". (Carla Tatu)

Comments
Comentariu nou Cautare
Mariana   |29-09-2012 23:33:15
Intr-adevar au fost 2 zile "de sarbatoare" pentru orasul nostru.
Felicitari organizatorilor.Cat priveste prestatia Andreei Balan si a lui
Cotabita...undeva de nota 8. Melodii vechi...iar faptul ca au "fugit"
fara sa dea autografe...a lasat o imagine urata fanilor. Nu-i mai vrem la anu'.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1470 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873039

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare