Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Disperarea lui Aris
Disperarea lui Aris

 

      Mai marele Aris, care pãstoreste în lungul si latul tinutului, a dat buzna într-o dimineatã însoritã în cea mai ferecatã salã a castelului, unde nimeni nu putea intra decît cu depesã parafatã doar de el. Cãuta cu disperare ceva, ceva care sã-l facă auzit pînã spre marginile tinutului. A aruncat un ochi spre viola veche a strãbunicului, apoi spre o armã bine îngrijitã care fusese cîndva a tãtãlui sãu, si el mare peste rãzesii tinutului, care au dus frica glonţului sãu. Voia totuşi altceva... Dar totul se pierdea în pãienjenisul gîndurilor sale negre. Sus a sãrit Aris în douã picioare cînd privirea i-a cãzut pe trompeta sa auritã pe care n-o mai mîngîiase de mult. Si-a dat toalele domnesti slugilor si a cerut vesminte tineresti cu care sã poatã ajunge degrabã pînã la marginea tinutului unde sã vorbeascã rãspicat în fata supusilor adunati. Îsi frãmînta mîinile de mai multã vreme si încerca cu disperare sã-si alunge gîndurile care-l bîntuiau. Nu de grija poporului nu dormise mai marele Aris, ci un gînd mult mai aspru îi pedepsea intelighenta. Venise primãvara, iar firele arãmii si fruntea latã încercatã de curînd cu mirul tineretii începeau a pãli în bãtaia soarelui. A cerut sfat mare cu supusii cei mai buni care, credea el, îl vor scãpa de chinul gîndurilor aspre. A sunat îndelung din trompeta-i auritã, o vreme si alte vremi. Degeaba supusii îl rugarã sã-i lase pe ei sã sune, cã Aris nu voia sub niciun chip. I se dusese vestea în tot tinutul cît de încãpãtînat era. Sunetul trompetei aurite era bine cunoscut supusilor, iar la auzul lui toti lãsarã degrabă treburile locului si alergarã într-un suflet la castel. Primii care au bãtut la poarta castelului au fost supusii de prim rang. Odatã cu sunetul trompetei ajunsese la ei si gîndul mai marelui Aris de a se învesmînta cu toale usoare si fãrã podoabe. Cu plecãciune pînã la pãmînt si pupãturi ale inelului ariscian, primii veniti au fost Moliuc, Clime, Duru, Mânzei si Mateevolici. Cînd erau ei cu fruntile lipite de tãrîna curtii castelului, într-o alergare sosi si Sebaaum. Era acel supus care urzea de cînd se stie itele de jos ale tinutului. Încercase pe la toti domnii din tinut, dar nu avuse loc niciunde. N-a fost bine primit la castel la începuturi, dar înfãtisarea lui l-a înduplecat pe Aris. Zise mai marele Aris odatã: Supuse Sebaaum îti voi da tie partea de nord a tinutului ca sã-mi aduci mie toatã bogãtia lui. Dar vremurile s-au dus si Aris uitase de Sebaaum. Nu demult însã, dupã o noapte nu prea linistitã pentru Aris, îsi amintise acesta de vorbele spuse lui Sebaaum cînd l-a vãzut prima datã. De atunci, Sebaaum a fost doar miere în fata mai marelui Aris. Recunoscu Aris cã Sebaaum n-avea intelighentã si nici tinere de minte si nici nu stia a scrie, dar i-a plãcut cã îi da ascultare si ţesea toate urzelile ce i se cereau. Mai venirã dupã sunetul trompetei si altii, dar fură ocãrîti de Aris pentru cã nu sosiserã la timp la chemarea lui.
 

-Supusilor, zise mai marele Aris. Cine-mi va îndepãrta mie gîndurile aspre, îl voi mãri în rang si-i voi da cea mai bogatã parte din tinut.
 

     Au început supusii sã caute, sã se facã luntre si punte pentru a-l vedea pe mai marele lor liber de gîndurile aspre. Sã fie iar cu plete arãmii, iar mirul tineretii sã nu-i mai disparã niciodatã. Unul dintre supusi, pare-se Mânzei, îi aduse degrabã o depesã fãcutã în alt tinut. Era lãudatã si cãutatã de toti oamenii din tinut. Atunci Sebaaum îsi încercã norocul în fata lui Aris si a celorlalti supusi care nu-l prea voiau în preajmã si zise: Eu sînt asa cum mã vedeti, cam hidos la înfãtisare, dar lãsati-mã sã încerc si eu. Scoase aurul din punga primitã în dar de la marele Aris, îi luă pe Mezei si Maeevolici si plecarã în fugã. Nu durã mult si venirã cu o depesã la fel ca aceea din tinutul celãlalt. Bucurie mare în rîndul celor din castel, iar lui Aris i s-a luminat fruntea latã încercatã de mirul tineretii. Primul care luă o grãmadã din depese a fost mai marele Aris. Dupã el Sebaaum, apoi Clime si ultimul Moliuc. I-a rînduit Aris si i-a trimis în tinut dîndu-le mare poruncã. Îi urmãrea din coada sirului Aris cu privirea lui asprã cum pierdeau depele aduse de Sebaaum. Vrerea lor era sã ducã în tinut vestea cã gîndurile negre ale lui Aris au fost spulberate si sã facã totul pentru acestea.
     Dar n-a fost sã fie asa. Oamenii locului i-au hulit pe supusii lui Aris si le-au azvîrlit toate depesele. Auzind acestea, Aris tare se mai supãră si iarãsi gîndurile aspre îl tintuiră în castel. De frica norodului nu-l mai puteau scãpa nici supusii cei mai devotati. Le-a dat din nou aur si averi, dar norodul n-a mai putut fi oprit. Anuntase norodul cã va face mare rãzmeritã în partea de nord a tinutului, cea care fusese datã lui Sebaaum. Cãutau scãpare pentru ei si mai marele Aris care iarãsi intrase în sala ferecatã a castelului si astepta. Moliuc, Clime, Duru, Sebaaum si altii ca ei n-au mai plecat de atunci de la usa sãlii ferecate. Asteptau un alt semn de la mai maerle lor, Aris, sã subjuge pentru altã vreme norodul pentru cã vremea era aproape.

     Orice asemãnare cu personaje reale este absolut întîmplãtoare. Materialul se încadreazã în categoria ,,pamflet" si trebuie tratat ca atare.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 1690 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3965821

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare