Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Viaţa artistică a Făgăraşului de altădată
Viaţa artistică a Făgăraşului de altădată Email
Luni, 19 Martie 2012 20:06

 

 

      Elitele Făgăraşului de la sfîrşitul veacului XIX şi începutul celui de-al XX-lea erau renumite nu doar în ţară, dar şi în afara graniţelor. Produsele şi comerţul făgărăşenilor a răzbătut în ţările Europei şi în marile oraşe din România. Erau renumite prăjiturile Embacher, vinurile şi cogniacul de curmale ale lui Costi Toma, tipografiile lui Pop, Haţiegan sau Lazăr. Un făgărăşean spunea nu de mult că fusese în urmă cu vreo trei decenii la Viena şi într-un mediu în care a avut acces, de bună seamă elitist, a fost întrebat dacă mai există la Făgăraş renumitele prăjituri Embacher. Uimit de renumele produselor fostei cofetării făgărăşene, răspunsul a fost, desigur, ,,s-au dus de mult“. Făgăraşul vechi a cunoscut cea mai mare dezvoltare în perioada 1850- 1940. Vîrstnicii urbei îşi amintesc şi acum cu mare plăcere despre viaţa trăită în acele vremuri. Povestesc cu admiraţie despre farmaciştii Făgăraşului care erau dedicaţi întru-totul meseriei lor. ,,Străbunicul, dar şi bunicul meu, stăteau tot timpul în farmacie. Preparau medicamentele pentru bolnavi, îi diagnosticau, îi serveau prompt şi oamenii erau mulţumiţi. Din ceea ce am trăit eu, dar şi din poveştile auzite în familie, Făgăraşul a fost un oraş al elitelor“ a spus un inginerr pensionar, făgărăşean din generaţie în gemeraţie. Amintim farmaciile Herman, Brumboiu, Grama, Kontesveller. Comercianţii din Făgăraş erau dintre cei mai vestiţi în tot ţinutul. Restaurantele îşi atrăgeau clienţii şi îi răsfăţau cu cele mai diversificate oferte. Bozdoc, Dinu, Motoc, Taflan sau Zăgan erau proprietarii de restaurante care îşi alegeau clienţii după nivelul social.

 

Dacă Bozdoc era restaurantul tinerilor intelectuali necăsătoriţi, Dinu îi primea pe toţi ţăranii făgărăşeni veniţi la oraş, iar Mercur era doar pentru familiile bune ale oraşului. Şi cofetăriile erau la mare căutare, mai ales pentru doamnele Făgăraşului şi copii. Prăjiturile lui Embacher, dulciurile Chiba sau îngheţata lui Werner erau deliciul tuturor celor care poposeau în Piaţa Unirii a urbei. Piaţa centrală a Făgăraşului era ocupată de negustorii şi proprietarii evrei, saşi şi unguri între care s-a aşezat un singur român, Nicolae Toma, şi care a uimit prin stilul, rafinamentul şi corectitudinea afacerilor sale. Negustorii, breslarii şi comercianţii făgărăşeni îşi aveau proprietăţiile pe străzile lăturalnice ale oraşului, Pălăriei, Olari, Uliţa Grecilor, Uliţa Becleanului, spre cimitor, etc. În documentarul nostru de mare folos ne-a fost cartea semnată de preotul Nicolae Aron din Galaţi intitulată ,,Monografia bisericilor, şcoalelor şi reuniunilor române din Făgăraş“ editată în 1913. Mulţumim domanei notar Mariana Săbăduş care ne-a pus la dispoziţie această carte din biblioteca familiei. Menţionăm că la biblioteca oraşului sau la muzeu nu există un astfel de exemplar. Ziarele vremii ne-au fost şi ele de un real folos, pe care le-am consultat din arhiva Muzeului Ţării Făgăraşului.

Prima monografie
 

     Preotul Nicolau Aron din Galaţi (n.r. în anumite scrieri apare şi numele Nicolae) a publicat în anul 1913 prima monografie a Făgăraşului. Cartea a fost tipărită la Tipografiile Pop, care editau şi ziarul ,,Olteanul“. Munca sa adunată în paginile unei publicaţii de tip monografie a primit aprecierile marilor oameni de cultură ai şării. Istoricul Nicolae Iorga a fost cel care i-a scris la 25 februarie 1913 autorului monografiei Nicoau Aron: ,,Dragă părinte Aron, Cu cea mai mare plăcere îţi stă clişeul la dispoziţie (n.r. îi ceruse clişeul ,,peregrinului transilvan“ Ioan Codru Drăguşanu din care să folosească anumite înscrisuri şi corectarea lucrării). Gata a te îndatori, şi mai ales la lucruri aşa de frumoase“. Pînă la tipărirea cărţii, pr. Aron a cerut şi altor oameni de litere din România să-şi dea girul asupra cărţii. ,,De bună seamă la aşa o lucrare am trebuit să conzult factorii principali şi competenţi din afară şi din localitate, între cari la primul loc amintesc cu plăcere pe savantul istoric Nicolae Iorga“ scria pr. Aron. Abia după aceea, la 1913, monografia a fost dată la tipar.

 

 

  

Reuniunile vechilor făgărăşeni
 

 

     Viaţa Făgăraşului vechi era dominată de activitatea mai multor organizaţii de tip social, cultural, artistic, financiare, comerţ, dar şi religios. Astfel de organizaţii au fost denumite de pr. Nicolau Aron în monografia sa ,,reuniuni“. Enumerăm: Reuniunea învăţătorilor români greco-orientali din districtul Făgăraşului, Reuniunea învăţătorilor români greco-orientali din vicariatul Făgăraşului, Reuniunea femeilor române greco-orientale din Făgăraş şi jur, Reuniunea femeilor române greco-catolice din Făgăraş şi jur, Conferinţa preoţilor români greco-orientali din protopresbiteratul Făgăraşului, Sinodul anual al preoţilor români greco-catolici din vicariatul Făgăraşului, Societatea de diletanţi români ,,Progresul“ din Făgăraş. Funcţiona în Făgăraş o reuniune de bani, ,,Furnica“ denumită casă de economii societate pe acţiuni. Pe linie de consum funcţiona reuniunea ,,Concordia“, 1896-1898, care a falimentat, acţionarii rămînînd păgubiţi. ,,Fericitul conducător al filialei Concordia, reuniune pe acţii de consum Făgăraş, Ioan Peia, răposat în 1910, ne-ar putea istorisi mai bine, cum s-a răscumpărat marfa acestei filiale în 1898, cumpărînd-o ieftin şi plătind-o numai mai apoi în rate“ titra pr. Aron. Au existat şi reuniunile meseriaşilor. De pildă cechiul român al tăbăcarilor sau timarilor. Astăzi, în Făgăraş funcţionează societăţi de toate tipurile, srl, SA, persoane autorizate, ligi, asociaţii, fundaţii, etc. Dacă în trecut acestea se puteau număra pe degete, dar aveau activitate îmbelşugată transpusă în viaţa economică şi socială a tîrgului, astăzi acestea sînt cu miile, dar rezultatele nu se prea disting. La finele sec. XIX, a dat faliment o singură reuniune, ,,Concordia“, iar întreg oraşul a vuit de această tragedie. După un secol, falimentul sau insolvenţa societăţilor nu mai uimeşte pe nimeni pentru că zi de zi agenţii economici trag obloanele peste sedii producînd şomeri şi pagube financiare statului sau beneficiarilor.

 

 

  

Reuniunea învăţătorilor români greco-orientali
 

 

     Începînd cu anul 1870 timp de zece ani, învăţătorii din zonă se întruneau în conferinţe organizate în diferite localităţi. Activau în baza unui ,,statut organic“ stabilit de împăratul Austro-Ungariei Francisc Iosif I-ul la 1869 care impunea conferinţe conduse de bărbaţi aleşi prin vot. Dintre cei aleşi putem enumera pe Iacob Udrea din Grid, preot greco-oriental, Ioan Petric, director de şcoală la Săcele. ,,Erau adevărate foculare de cultură aceste întruniri dăscăleşti şi învăţătorii cari participau la aceste conferinţe, cari ţineau câte o săptămînă, la sfîrţitul instrucţiunei căpătau ,,atestate de frecventare“ cu calcul. Dascălii de pe sate din protopresbiteratele Făgăraş I, Făgăraş II, Agnita, Cohalm, soseau la Făgăraş cu merinde în straiţe, pe mai multe zile, şi se incvartirau (n.r. cazau) mulţi dintre ei şi în comuna Galaţi lîngă Făgăraş. Erau toţi îmbrăcaţi româneşte şi cei mai bătrîni purtau plete (păr lung retezat). Cel mai guraliv în conferinţă era învăţătorul Branişte din Beclean, care era mult admirat de colegii lui şi care a ţinut şi o predică în biserica română gr.-or. din Făgăraş, despre care multă vreme poporul credincios a tot amintit, lăudîndu-l.“ se titrează în Monografia semnată de pr. Aron. DIrectorul şcolii Radu Negru, Ioan Dima Petraşcu, a ţinut să înfiinţeze în locul acestor conferinţe, Reuniunea învăţătorilor din Ţara Oltului, prin anii 1870-1874. A făcut şi statutul unei astfel de reuniuni dîndu-i titulatura de ,,Gheorghe Lazăr din ţinutul Făgăraşului“. Ulterior, prin 1881, învăţătorii au votat în adunările generale ale şcolii confesionale gr.-or. statutele reuniunei învăţătorilor români gr.-or. din Ţara Oltului numindu-l preşedinte pe Vicenţiu Grama, vicepreşedinte pe Gheorghe Modorcea şi Nicolae Aron, notar. Erau adevărate sărbători pentru învăţători aceste adunări tractuale care erau programate în diferite localităţi, Făgăraş, Beclean, Cuciulata, Agnita, Cohalm, Cincul-mare, Caţa, Galaţi, Stena. Dascălii mergeau spre locaţiile adunărilor cîntînd şi cu multă voie bună. ,,Preşedintele Iuliu Dan, protopop, vicepreşedintele districtual Ioan Capătă, învăţător vestit în Veneţia-inferioară la şcoala capitală şi apoi învăţător în comuna natală Şona, secretariul districtual şi tractual Ioan Berescu şi preşedintele tractului Făgăraş, Nicolae Aron, preot în Galaţi, trebuiau să-şi tocmească trăsură cu cai buni, ca să poată ajunge în pace la locul de întrunire. Protopopul Dan îşi avea trăsura proprie, cu doi cai negri, sprinteni ca doi smei. De aceea în multe cazuri pleca mai tîrziu la adunarea învăţătorească şi pierdea drumul, mai ales că servitorul ungur nu cunoştea drumurile. Aşa a păţit-o la adunarea districtuală din 30 şi 31 noemvrie 1896 din Stena (lîngă Cohalm), cînd căluşeii îl duse în timp de iarnă pe dealul Felmerului, la Lovnic, şi de aici prin păduri atacat de lupi, abia a putut ajunge la Stena, numai în seara zilei din urmă a adunării districtuale, cînd peste 100 de învăţători din protopresbiteratele Făgăraş, Agnita şi Cihalm, veseli la masa de banchet, l-a clamat: ,,Trăiască învingătorul viforului, zăpezei şi al lupilor de pe dealurile şi pădurile ardelene!“ stă scris în monografia preotului Aron. Învăţătorii mergeau la astfel de adunări cu căruţele. Spre aducere aminte a acelor vremi vom publica numele învăţătorilor din zonă: Gheorghe Cantor, Ioan Stoica, Mateiu Mateiu, Iacob Oană (Cuciulata, Părău, Veneţia), David Chiujdea, Petru Macedon, Dumitru Bărbat, Lazăr Sbârneciu, Lazăr Comşa (Şinca Nouă, Perşani, Toderiţa, Şercăiţa, Mândra), Trandafir Dragomir, Ioan Haşu, Ioan Ciungara, Chirion Adămoiu, Galation Bica (Breaza, Sâmbăta), Bucur Gălbincea, George Taflan, Nicolae Ludu (Voievodeni, Beclean), Traian Cerbu din Şercăiţa. Toate aceste adunări indiferent unde erau organizate, la sat sau la centru, Făgăraş, se încheiau cu mari ospeţe, dansuri, cîntece şi mese întinse. Astfel de reuniuni s-au organizat pînă în 1898 cînd consistoriul arhidiecezan gr.-or. a introdus din nou conferinţele învăţătoreşti care se organizau doar la Făgăraş, Agnita şi Galaţi.

Învăţătorii greco-catolici îşi aveau adunările propri
 

     Şi învăţătorii români gr.-catolici s-au organizat din anul 1895 cînd vicarul Basiliu Raţiu, prof la Blaj a înfiinţat aşa numita ,,Reuniune a învăţătorilor români gr.-cat. din vicariatul Făgăraşului“. Pînă atunci erau obligaţi să participe la reuniunile învăţătoreşti comitatenze, ale stautului. Astfel de adunări nu le erau însă pe plac şi preferau să adere la reuniunile colegilor lor gr.- or. Avem ca exemple pe dascălii grăniţăreşti Nicolae Albani (n.r. a compus chiar şi statutele Reuniunei învăţătorilor români Gheorghe Lazăr", Dănilă Gabor, Gheorghe Dobrin, Traian Pop. Odată înfiinţată această reuniune, l-a avut ca preşedinte de onoare pe Basiliu Raţiu, iar ca preşedinte ales pe Ioan Pop de la Şinca Veche, secretar Eustachie Crişan tot din Şinca Veche. Zece ani au condus reuniunea cei doi, iar la pensionarea lui Pop, locul i-a fost luat de Octavian Pop din Vad, iar secretar Ioan Cociş din Săsciori. Reuniunea se ocupa de ,,luminarea învăţătorilor pe terenul metodic-pedagogic, ajutorarea văduvelor de dascăli şi a orfanilor, înfiinţarea de internate pentru copiii învăţătorilor. Şi-a organizat o bibliotecă proprie, cu 400 de volume obţinute din donaţii. Primul bibliotecar, 1895-1910, a fost Andreiu Stroia, învăţător din Făgăraş, urmîndu-i George Comănaru. Ca şi casieri au fost Vincenţiu Farkas din Ileni, Dionisie Stănuleţ din Cincul-mare, Gruia Novac din Şercaia. Ajunsese averea reuniunei de 18.519,55 coroane din cotizaţii, iar fondul orfelinatului era de 1595 coroane. Fiecare învăţător membru plătea o cotizaţie de 4 coroane pe an, taxă stabilită prin statut plătibilă în două rate, primăvara şi toamna.

Conferinţele preoţeşti
 

     În acele vremi, cel mai important rol în societate îl aveau biserica şi preoţii. La oprimele şcoli înfiinţate, directorii erau numiţi din rîndul preoţilor, iar dascălii erau remuneraţi de societate. Preoţii coordonaţi de mitropolie şi protopopiate organizau şi ei consfătuiri în care analizau pe lîngă problemele legate de religie şi cele ale comunităţii. Conferinţele preoţeşti s-au organizat începînd cu anul 1900, cînd biserica ortodoxă era condusă de mitropolitul Ioan Meţianu. Prima conferinţă a avut loc în Făgăraş la 26 martie 1900 ţinută de protopopul Iuliu Dan şi la care au vorbit preoţii Aron, Clonţa şi Grama. După 1905, protopopul Nicolae Borzea a organizat în fiecare an conferinţe în faţa oamenilor şi a preoţilor. De pildă la Galaţi s-a ţinut întrunirea la 27 octombrie 1911 la şcoala confesională edificată lîngă biserică. Atunci parohul George Solca a vorbit despre furatul fetelor, un obicei stîngaci al gălăţenilor cu scopul de a stopa acest obicei. Conferinţa s-a încheiat cu o masă comună la care orchestra gălăţenilor formată din 24 de ţărani fruntaşi a cîntat în faţa audienţei. Spre seară a fost ţinută piesă de teatru cu elevii şcolii în sala birtului comunal pe care a organizat-o preotul Nicoale Aron, învăţătorul Traian Păcală şi la care a asistat şi protopopul Nicolae Borzea. Şi Biserica română gr.-catolică organiza astfel de conferinţe în vicariate care se numeau sinoade şi care se ţineau numai la Făgăraş.

Reuniunea femeilor române gr.-or. din Făgăraş şi jur
 

     Femeile Făgăraşului vechi erau deosebit de active în viaţa oraşului, remarcîndu-se în mai toate domeniile de activitate. S-au implicat în şcoli, în viaţa culturală şi artistică, în acţiuni caritabile. Una dintre acţiunile lor, de după anul 1925, s-a referit la monumentele şi cimitirul eroilor. Prin anul 1876, Consistoriul din Sibiu dăduse poruncă să se strîngă fonduri la bisericile din mitropolie. Protopopul de atunci, Petru Popescu a dat curs poruncii şi a anunţat membrii comitetului parohial gr.-or. din Făgăraş. S-a dat şi exemplu modul în care s-a pierdut fondul şcolii Radu Negru care s-a desfiinţat după patru ani de activitate. Soţia proptopopului, Anastasia Popescu, o femeie activă şi intreprinzătoare, a fost prima care s-a oferit să strîngă finduri la biserică. A făcut o listă cu toate doamnele din Făgăraş şi Galaţi, cu domnii cu putere financiară şi l-a trimis pe cantorul bisericii, Ioniţă Rohan, să străngă bani de la cei înscrişi pe listă. Fiecare persoană vizată a donat 2-3 fileri, astfel că pînă seara cantorul a adunat vreo 60 de foleri. Acţiunea Anastasiei Popescu a fost un început în formarea unor reuniuni ale femeilor române unite şi neunite din Făgăraş. Odată strînşi banii, soţia protopopului le-a adunat pe toate doamnele din Făgăraş la şcoala gr.-or. din Uliţa Grecilor (n.r. strada IC Drăguşanu de azi) pentru a stabili ce vor face cu fondul strîns de 60 fl. A fost prima reuniune a femeilor din Făgăraş indiferent de religie. Laolaltă au decis să întemeieze un fond al reuniunii femeilor române din Făgăraş şi jur. Membrele fondatoare să contribuie cu 20 fileri, iar cele ordinare cu 10 fileri, iar cotizaţia anuală să fie de 2 fl. Femeile au mai decis să organizeze petreceri cu tombolă, să doneze haine, să organizeze spectacole, iar banii obţinuţi să fie folosiţi la susţinerea şcolilor din Făgăraş, iar cu timpul să înfiinţeze o şcoală de fete în Făgăraş. Prima reuniune oficială a avut loc la 26 martie 1876 la care pe lîngă femeile române au participat protopopul Petru Popescu, vicecăpitanul Ion Codru Drăguşanu şi perceptorul Nicolae Cip. S-au evidenţiat Anastasia Popescu, Zinca Roman, Luiza Grămoiu, Ana Chişerean, care folosind puterea exemplului, a donat fiecare la fond cîte 20 de fileri. În 1876 s-a constituit ,,Reuniunea femeilor române gr.-or. din Făgăraş şi jur“ care a ales ca preşedintă pe Anastasia Popescu, vicepreşedintă pe Zinca Roman, casieră pe Maria Etveş şi secretar pe Ioan Turcea. S-a stabilit statutul reuniunii ca la 1 martie 1878 să fie aprobat sub numărul 8105 de ministrul ţării. Organizaţia avea scopul precis de a ajuta şcoala confesională gr.-or. din Făgăraş şi a plăti personalul acesteia. Activitatea şi fondurile reuniunii se anunţau în biserică şi în publicaţia ,,Telegraful Român“ din Sibiu. Valoarea minimă a fndului era stabilită la 5000 de fileri şi era ţinut la banca Furnica unde şi Reuniunea avea două acţiuni. Din acest fond se acordau şi împrumuturi. Împrumurile erau de nivelul a 50-500 de fileri. De pildă la nivelul anului 1912 fondul reuniunii era de 16.643 coroane şi 70 de fileri. Funcţia de preşedinte a reuniunii a fost deţinută pe rînd de Anastasia Popescu (1876-1887), Maria Aiser (1887-1892), Maria Dan (1892-1905), Eugenia Turcu (1905-1906), Ana Popa-Radu din 1906 şi apoi Maria Teodor Popescu. Vicepreşedinte au fost: Zinca Roman, soţie de avocat, Maria Etveş, soţie de timar, Ana Ciora, soţie de timar, Ana Motoc, soţie de avocat, Eugenia Turcu, soţie de avocat, Ana Popa Radu, soţie de asesor comitatenz. Casiere au fost Maria Etveş, Elena Toma, soţia lui Nocolae Toma, proprietar, Maria Florea, soţie de asesor, Elena Belle, soţie de vicecomite, Ana Motoc, soţie de avocat. Secretarii Reuniunii au fost Ioan Turcea, notar de tribunal, Ioan Turcu, notar, Aldulea Meţian, asesor, Nicolae Aron, capelan Galaţi, Mateiu Bârsan, căpitan Beclean, Ioan Berescu, învăţător, Mateiu Jiga, director la Furnica. Din Consiliul de conducere al reuniunii amintim pe Ioan Codru Drăguşanu- vicecomite, Petru Popescu- protopop, Nicolae Cip- perceptore, Nicolae Toma- proprietar, Mateiu Bârsan- căpitan, Constantin Pop-notar, Iuliu Dan- protopop, Ioan Turcu-avocat, Nicolae Aron- paroh Galaţi, George Boeriu-proprietar, Ioan Peia- comerciant, Nicolae Clonţia- paroh Beclean, Ioan Şenchea- avocat, Nicolae Borzea- protopop.

Reuniunea femeilor române gr.-catolice din Făgăraş şi jur
 

     Această organizaţie s-a înfiinţat cu scopul de a ajuta şcoala confesională greco-catolică. La data de 10 ianuarie 1877 reuniunea avea deja acordul ministrului şi se înregistra oficial sub numărul 747. În decurs de şase ani fondul reuniunii a ajuns la 14.397, 67 coroane care erau depuşi tot la banca Furnica. Prima preşedintă a fost Zinca Roman, 1876-1904, soţie de avocat. După moartea ei i-a urmat Elis Popp Păcurar, soţie de medic, 1905-1913. Vicepreşedinte au fost Ecaterina Negrea, soţie de perceptor, 1876-1889, Elisabeta Popp Păcurar, soţie de protomedic, 1889-1904, Luiza Făgărăşan, soţie de prim-pretore, 1904- 1910, apoi Maria Cernea, soţie de judecător. Casieră a fost Ana Chişerean, soţie de preot, 1876-1906, Lucreţia Micu, soţie de avocat, 1906-1913, Veturia Pandrea, soţie de avocat. Ca secretari au fost aleşi Ioan Ganea, Dumitru Chişerean, Ioan Cîntea, Andreiu Stroia. În consiliul de conducere au fost desemnaţi Ioan Roman-avocat, Alexandru Micu- vicar, St. Pop- protomedic, Basiliu Raţiu-vicar, Dumitru Chişerean-preot, Iacob Macaveiu-vicar, Andreiu Micu-avocat, Nicolae Şerban-deputat şi avocat, Titu Perţea-medic, Iacob Popa-vicar.

,,Progresul“, societate de diletanţi
 

     Preotul Nicolae Eron descrie foarte frumos în Monografia sa cum a luat naştere societatea de diletanţi români ,,Progresul“. ,,La Făgăraş încă pe la anul 1876 înainte şi apoi pe la anii 1879,1880,1881, în urma resbelului oriental al Rusiei aliată cu România contra Turciei, cînd poeţii români scriau poezii eroice, naratorii povestiri, iar artiştii piese teatrale, un grup de actori sub directorul Ionescu mai întîi, apoi sub a lui Petculescu, au fermecat publicul cu mai multe reprezentaţii teatrale. După ce artiştii s' au depărtat cu totul, tineretul din Făgăraş, partea inteligentă, a început să-i imiteze, făcînd dese pregătiri cu piese teatrale mai uşoare, mai ales din cele ale lui Vasile Alecsandri“. Abia la 24 iulie 1885 sub numărul 39504 sînt semnate actele de înfiinţare a societăţii ,,Progresul“ de către ministru de la Budapesta, statutele fiind întocmite de avocatul Ioan Roman ca preşedinte şi Nicolae Aron ca notar. A funcţionat la Progresul un cor în care au activat Vicenţiu Grama, George Borzea, Alexandru Pocol, Ioan Dejenariu, Dănilă Grămoiu, Ioan Raţiu, Damaschin Poparad, Ioan Popoviciu, Ioan Grama şi Costi Toma. Alţii au format o trupă de teatru care făceau repetiţii, la început, la şcoala de pe Uliţa Grecilor: Augustin Cepeş, Alexandru Cepes, Ştefan Necşa, Nicolae Ludu, Nicolae Aron, Ioan Broşiu, Adolf Făgărăşean, George Bârsan, Clement Grama. Diletanţii au încîntat Făgăraşul cu activitatea lor artistică, astfel că avocatul Ioan Roman i-a invitat să facă repetiţiile în casa sa, unde funcţiona şi banca Furnica. Au susţinut financiar societatea Progresul oamenii de vază ai Făgăraşului precum Ioan Şenchea, Octavian Vasu, Ioan Turcu, Nicolae Cosgarea, Ioan Roman, Ştefan Pop. În timp teatrul Progresul era arhicăutat de făgărăşeni, iar sala de la Hotel Palas unde se prezentau piesele era întotdeauna plină pînă la refuz. Conform statutului, societatea Progresul avea scopul ,,lăţirea culturei prin reprezentaţiuni teatrale, desvoltarea gustului estetic şi a simţămintelor nobile şi morale, cultivarea muzicii vocale şi instrumentale“. Fiecare membru fondator a contribuit cu 20 coroane, ordinarii cu cîte 2 coroane şi ajutătorii cu mai puţin de 2 coroane. Societatea de diletanţi Progresul a avut în funcţia de preşedinte pe avocatul Ioan Roman (1884-1885), Basiliu Raţiu, 1889-1895, Dr, Ioan Şenchea: 1895-1897-1905-1910, dr. Ioan Turcu 1897-1900, Iacob Macaveiu 1900-1905, avocatul Octavian Vasu, 1911, av. Liviu Pandrea, 1912, av. Dănilă Vasu, 1913. Casierii de la Progresul au fost Ioan Dejenariu, Nicolae Cosgarea şi Costi Toma, 1913. Secretari au fost Nicolae Aron, Ioan Berescu, Mateiu Jiga, Ilie. Debău. Vicepreşedinţii societăţii au fost dr. Titu Perţea, Mateiu Jiga, Nicolae Aron şi Alexandru Belle. Membri activi la Progresul au fost Elena Jiga, Letiţia Popa-Radu, Irina Silaghi, Mariţi Cernea, Ioan Berescu, Mateiu Jiga, Aurel Pinţea, Cornel Rusu, Emil Popp, Costi Toma care era sufletul coriştilor, Ilie Stoichiţă, Iuliu Cîrje, Traian Păcală.

Reuniunea muzicanţilor făgărăşeni
 

     Făgăraşul vechi ştia să se distreze şi folosea talentul nativ al ţiganilor de a cînta la instrumente şi vocal. În renumitele retaurante care mărgineau Piaţa Mare a Făgăraşului în serile lungi de iarnă sau pe terasele frumos amenjate în timpul verii, aceştia erau sufletul ambientului. Talentul muzicanţilor făgărăşenei, Rusu sau Dodos a ajuns peste graniţe, în Ungaria, Belgia în timp ce la Sibiu sau Braşov ei susţineau concerte pe scenele cele mai mari. Făgăraşul avea două tipuri de ţigănii. Era ţigănia de sus, în capul oraşului spre Braşov şi ţigănia de jos, spre Sibiu. Ca şi acum, era naţia care se înmulţea cel mai repede. La nivelul anului 1913 de exmplu, ţigănia de de jos număra cam 100 de suflete. Toţi erau aparţinători ai bisericii greco catolice româneşti şi aveau un simţ religios deosebit. Dacă nativ erau buni şi talentaţi muzicanţi, în viaţa de zi cu zi se ocupau de potcoave, cultivau ceapa pe pămîntul luat în arendă, făceau cisme, sobe, zideau case. Nu se ocupau, ca în ziua de azi, cu hoţiile sau cu valorificarea fierului vechi furat. Localnicii nu aveau teamă de ei sub aspectul furturilor. Ţiganii interbelici îşi ştiau locul în societate şi erau respectuoşi. Înainte de 1900 se organizau în echipe de 2-3 persoane şi cîntau pe la nunţi, petreceri, clăci iar seara prin cîrciumele din oraş. Prima societate a muzicanţilor făgărăşeni a luat fiinţă oficial la 1848 şi era condusă de un anume George Dodos. Trupa lui Dodos avea 12 muzicanţi toţi dotaţi cu instrumente de aramă care au fost instruiţi de un neamţ Huber. Era un fel de fanfară muzicală care putea interpreta la instrumente orice cîntec, fie el militar, popular, cafe concert, etc. La 1870, menţionează Nicolae Aron în monografia sa, a funcţionat trupa muzicală condusă de Pepi Libiceanu care a avut tot 12 instrumentişti. Avea şase instrumente din aramă şi şase violine. Pepi Libicean învăţase să cînte la instrumente de la un sas din Sibiu, Gruber. Acesta şi-a organizat şi condus trupa muzicală după modelul celei de la Sibiu avînd trîmbiţe şi violine. După un deceniu, la 1880, s-a ridicat un alt muzicant iscusit, Ioan Rusu, care şi-a format o fanfară din 16 membri. El şi-a şcolit trupa numai la violine chiar în casa sa, învăţîndu-i să foloseacă notele muzicale. ,,Tînărul Rusu de 24 de ani, m-a surprins şi pe mine odată cînd prînzeam la Gazneroaia, în strada Hurezului, vis-a-vis de biserica reformată, cu capela sa într-o zi de Maiu 1881, storcîndu-mi lacrimi de bucurie cu cîntecele sale duioase româneşti. Şi cum amicul meu profesorul George Moian din Braşov, mi-a trimis un braţ de note, pe cari ca învăţător în Făgăraş, le-am dat capel-maistrului Ioan Rusu, făcînd de pe aceste note o frumoasă serenadă unei domnişoare Hareti Popescu, viitoarea soţie a preotului Nicolae Cloţia din Beclean“. Ioan Rusu prinsese notele de la Ioan Ţântea, un muzicat profesionist, după care a urmat Conservatorul din Budapesta. Revenit la Făgăraş şi-a format propria trupă muzicală pentru care a şi compus diferite piese, de pildă valsuri. În casa sa avea un clavir şi instrumente muzicale şi o serie de cîntece puse pe note. Ioan Rusu a fost şi mentorul şi instructorul formaţiei orchestrale din comuna Galaţi care avea 24 de membri, dar şi a viştenilor. Lui Ioan Rusu i s-a dus vestea de bun instructor şi instrumentist şi a fost invitat la Braşov, să cînte la Hotel Transilvania. La 22 iulie 1912 se stinge din viaţă şi este înmormîntat în cimitirul din Făgăraş ortodox de către preoţii Nicolae Aron şi Vicenţiu Grama, fiind un bun creştin ortodox. ,,Ioan Rusu, cînta cu violinaa, cu flauta, şi cu fluerul, doine dulci româneşti pe cari le ascultau cu deosebită plăcere şi străinii.“ Pe crucea sa din cimitir, sora sa Sofia a scris: ,,Dormi în pace Bard al Făgăraşului“. I-a urmat la cîrma trupei de muzicanţi Friţi Dodos, dar acesta nu se mai ridica la nivelul lui Ioan Rusu. Familia Dodos a avut mulţi copii, toţi talentaţi muzicanţi. George Dodos, fiul, a fost un renumit fligelhornist. ,,A fost sergent maior în România, învăţînd feciorii de român de la cătănie cu 240 lei plată la lună“ scrie pr. Aron. A compus capela pompierilor din Făgăraş sub comanda lui Iacob Nathana. Muzicantul deţinea în Făgăraş un magazin unde îşi vindea sobele şi ploatenele confecţionate de el şi care erau la mare căutare. Buni muzicanţi mai erau Ioan Dodos, violon-primaş, Friţi Dodos, violon-celo, Dolfi Dodos, violă, Iulius Dodos, violonist, Valeriu Dodos, cimbulist. Friţi Dodos a studiat ţambalul la Sîngiorgiu şi la Budapesta. Pe lîngă familia de renumiţi muzicanţi Dodos, mai erau la căutare Ioan Miluţ şi fiul său, Ioan, dar şi Ioan Mândrean la violină. Muzicanţii din Făgăraş erau renumiţi în ţară şi în afara graniţelor. De sărbători muzica lor se asculta în biserici şi pe promenadă. Erau invitaţi şi în străinătate, în Ungaria, Belgia. De pildă în Belgia erau plătiţi cu 105 franci la zi. Va urma. (Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
anemari   |25-03-2012 02:43:34
esti supr buna sa fi tot timpu asa
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 774 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959594

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare