Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Tradiţia albinăritului
Tradiţia albinăritului Email
Luni, 13 Februarie 2012 20:01

 

  Tradiţia albinăritului în Ţara Făgăraşului    Apicultorii făgărăşeni organizează al treilea tîrg apicol în zilele de 18 - 19 februarie 2012 la Cercul Militar Făgăraş

     Albinăritul a fost o îndeletnicire foarte veche a românilor care vine din cele mai îndepărtate timpuri. Le-a fost favorabilă locuitorilor din bazinul carpato-dunărean atît clima, dar şi o floră diversificată. Primele referiri scrise despre relaţia strămoşilor noştri cu albinele ne sînt transmise de istoricul (şi comandant de oşti) Xenofon (420-355 î.Hr.) care afirma că ,,hrana geţilor consta în primul rînd din miere, legume, lapte

 şi preparate din lapte şi puţină carne". Şi naturalistul român Aellianus (sec III î.Hr.) menţionează despre exportul de miere în faguri pe care îl făceau strămoşii noştri.

 Pe timpul colonizării Daciei, albinăritul evoluează împrumutînd de la romani atît metodele de albinărit cît şi terminologia de origine latină, terminologie care s-a transmis pînă în zilele noastre. Despre albinăritul în Ţara Făgăraşului, primele informaţii scrise le găsim în ,,Urbăriile Ţării Făgăraşului" (1601-1680) şi în ,,Conscripţia urbarial?" din 1726.

     Cu patru secole în urmă erau înregistraţi la Făgăraş aproape 300 de stupi
- În anul 1632 în domeniul Făgăraş existau 299 stupi, în anul 1637 - 1522 familii de albine, iar în anul 1664 numărul lor crescuse la 1712;
- În anul 1640 stuparul cetăţii avea 110 familii de albine, în Făgăraş era un stupar cu 31 de familii, iar în Mîndra o persoană cu 30 de stupi;
- În anul 1640, din averile declarate ale preoţilor nu lipseau familiile de albine (Părău - 5, Netotul - 15, Hurez - 3 etc.);
- În perioada 2 februarie - 27 aprilie 1679, principele şi principesa (cu întreaga curte) au consumat cantităţi impresionante de alimente, după cum urmează: 35 vedre de miere, 6250 vedre de vin, 237 de vaci, 906 berbeci, 271 porci îngrăşaţi la ghindă, 6650 găini (fiind probabil primii promotori ai societăţii de consum de azi);
- În anul 1676, în luna iulie, în proviziile cetăţii erau înregistrate 19 vedre de miere, iar în noiembrie 33 vedre de miere curată;
- În anul 1678 căpitanul cetăţii Grigore Bethlen era remunerat, printre altele şi cu 3 vedre de miere (salariul anual se ridica la valoarea a 100 de boi);
- În anul 1726, aproape toate cele 33 de localităţi din domeniul Făgăraşului aveau stupi, astfel: Breaza - 39, Părău - 28, Perşani - 30, Şercăiţa - 49, Şinca Veche - 50, Comăna de Sus - 10, iar în localităţile Voila, Voivodenii Mari, Ludişor, Săvăstreni şi Săsciori nu erau înregistrate albine.
- În anul 1758, o măsură de miere (octalia) era echivalentă cu un car de lemne, iar un stup valora 30 de creiţari cît un miel cu blană creaţă, o blană de urs sau un porc slab.

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Prima carte de stupărit


     În Translivania de după anul 1758, albinăritul autohton a evoluat în paralel cu cel din Europa centrală. Astfel, prima carte românească de apicultură, ,,Economia stupilor" aparţinînd cărturarului transilvănean Ioan Piuariu-Molnar a fost publicată în anul 1785, în oraşul Caransebeş. Ioan Tomici fondează în anul 1784 prima şcoală de albinărit, iar crescătorul de albine bănăţean Vichentie Schelejan a prezentat la Congresul stuparilor din Germania şi Austria, ţinut la Salzburg (Austria) în anul 1872, gratia separatoare metalică concepută de el, împreună cu teascurile româneşti de ceară din Transilvania care datau încă din sec. XV. În această perioadă, ritmul de creştere al numărului de familii de albine a fost scăzut întrucît cei mai mulţi stupi erau adăpostiţi în coşniţe de nuiele, paie sau papură învelite în argilă, iar recoltarea mierii presupunea omorîrea albinelor. Odată cu introducerea generalizată (după 1938) a ramelor mobile, a diverselor tipuri de lăzi şi a centrifugii pentru extragerea mierii, numărul familiilor de albine a crescut considerabil. Ne întrebăm firesc, cum de au supravieţuit albinele masacrului la care au fost supuse de către oameni de-a lungul ultimelor trei milenii de cînd avem dovezi scrise despre ele? Probabil printr-un puternic instinct de roire transmis din generaţie în generaţie care astăzi a fost redus şi folosit cu pricepere de stupari iscusiţi.

Dascălul stuparilor făgărăşeni a fost din Lisa
 

     O personalitate marcantă a apiculturii făgărăşene din perioada interbelică a fost George Popa Liseanu (din Lisa) care a folosit pentru prima dată stupi sistematici, a organizat cursuri apicole, a editat un manual pentru stupari şi a avut o stupină model la Fîntîniţa Crăiesii unde desfăşura cursuri practice. În anul 1938, în Ţara Făgăraşului erau înregistrate 2500 de familii de albine, iar după cel de-al doilea război mondial (perioadă de regres), apicultura a cunoscut o dezvoltare deosebită care s-a materializat în creşterea şi modernizarea inventarului apicol, a familiilor de albine, a apicultorilor precum şi în începerea şi apoi generalizarea culesului pastoral.

Cercul Apicol Făgăraş este printre primele înfiinţate în România
 

     Un eveniment important în viaţa apicultorilor făgărăşeni l-a constituit înfiinţarea Cercului apicol din oraşul Făgăraş (imediat după înfiinţarea ACA, în anul 1957), care a permis instruirea tuturor iubitorilor de albine şi introducerea tehnologiilor de lucru noi promovate de Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Apicultură şi Sericicultură, instituţie care prin transformări succesive va deveni Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură de azi. A fost o perioadă extraordinară în dezvoltarea apiculturii, România ocupînd consecvent locurile 4-5 în lume înaintea multor state cu tradiţii privind producţia de miere şi numărul familiilor de albine. Prof. dr. ing. V. Harnaj a fost ales de patru ori preşedintele prestigioasei organizaţii APIMONDIA, contrar statutului care îi permitea ocuparea acestei funcţii cel mult două mandate. S-au şcolit foarte mulţi iubitori de albine din toate categoriile sociale - muncitori, ţărani, profesori, ingineri, avocaţi care în timp şi-au înmulţit inventarul apicol şi au început să cutreiere în pastoral zonele melifere ale ţării.

Pastorala este urmaşa transhumanţei
 

     Apicultorii făgărăşeni şi nu numai cutreieră ţara în pastoral şi folosesc rapiţa din Oltenia, primul salcîm la Dunăre, al doilea salcîm în Vâlcea sau Argeş, apoi la tei în Dobrogea, floarea-soarelui şi coriandru în Bărăgan sau Dobrogea şi mentă în Delta Dunării. Trebuie amintit şi culesul din zona montană la floarea de zmeură şi mure, la zburătoare sau la mierea de mană de brad. Pe vremuri, înaintaşii noştri mergeau cu oile în transhumanţă şi în timp au format comunităţi noi în zone extinse din ţară. Exemplificăm apariţia satelor Sâmbăta Nouă şi Făgăraşul Nou din judeţul Tulcea, localităţi denumite după cele făgărăşene şi care au fost înfiinţate de localnicii ajunşi prin acele locuri cu turmele de oi. Astăzi apicultorii făgărăşeni şi-au făcut cunoscuţi şi prieteni (uneori gazde) pe viaţă în localităţi în care nu visau să ajungă vreodată, ducînd cu ei în canicula Cîmpiei Române dorul pentru răcoarea munţilor şi a codrilor de brad.

Vechii apicultori ai Ţării Făgăraşului
 

     Cercul Apicol Făgăraş a fost condus, de-a lungul timpului, de personaşităţi ale Ţării Făgăraşului. Se cuvine să amintim pe profesorul Nica, profesorul Şipoş Ioan, avocatul Nica Horia, profesorul Poştoacă Bucur, economiştii Ţeţu Ioan şi Folia Ioan, dr. Paloşan Florin. Făcînd referire la familiile de stupari deosebiţi ai acelor vremuri care au transmis urmaşilor dragostea de albine şi au fost printre primii care au practicat stupăritul pastoral, amintim pe: Stroia cu ramificaţii în Dejani, Breaza, Netotu şi Sebeş; Simen Ioan în Breaza; Vulcan în Şinca Veche şi Vad; Barbu în Ileni; Ganea în Berivoi; prof. Oală şi avocatul Nica în Calbor; Stetcă N., Fronie C., Moldovan Gheorghe, Mitea Gheorghe şi Stanciu Ilie în Făgăraş; Toma Ioan în Şercaia, Zosim Ioan în Iaşi.

Făgărăşenii iubesc stupăritul
 

     În ultimii ani, cifra de şcolarizare a Cercului apicol s-a stabilizat la 28 de cursanţi şi sub conducerea pricepută a dr. Florin Paloşan se instruiesc în tainele vieţii albinelor tineri din toate localităţile Ţării Făgăraşului. Situaţia numerică a apicultorilor făgărăşeni o depăşeşte cu mult pe cea a apicultorilor din judeţ. Statistic vorbind din aproximativ 640 de apicultori ai organizaţiei judeţene, 430 sînt din zona noastră. Numărul apicultorilor făgărăşeni este în creştere an de an şi datorită încurajărilor date de programele de finanţare existente. Este vorba despre Măsurile 141 şi 112 care presupun acordarea de fonduri nerambursabile, îndeosebi pentru tinerii apicultori, ca variantă de depăşire a actualei crize economice.

Tîrgul apicol 2012 se organizează la Făgăraş
 

     În anii 2010-2011, în urma analizelor de specialitate făcute de laboratoarele de profil din Germania, mierii româneşti i s-a dat cea mai mare notă fiind considerată mierea cu cel mai înalt grad de puritate. Calitatea mierii produsă de apicultorii făgărăşeni e asigurată printre altele de firma SC Fileomera SRL (condusă de Solviu Ganea, nepot al familiei de stupari Stroie din Dejani) care achiziţionează, procesează şi exportă în Europa cea mai mare cantitate de miere produsă în judeţul nostru, dispunînd de încă 14 puncte de achiziţionare a mierii în ţară. Acestei firme i se datorează şi organizarea celui de-al treilea tîrg apicol din Făgăraş în zilele de 18 - 19 februarie la Cercul Militar Făgăraş, fiind primul din cele 20 de manifestări similare care au loc anul acesta în oraşe mari ca Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Brăila ş.a. În acest an au răspuns invitaţiei organizatorilor tîrgului 2012 un număr de 48 de firme din ţară şi străinătate care vor expune spre vînzare produse ale stupului, precum şi diverse utilaje apicole.

Albinele în pericol
 

     O realitate tristă a ultimilor ani este că în multe ţări ale lumii, regina sănătăţii, albina, e în pragul dispariţiei. Statele Unite importă anual pentru polenizare zecii de mii de albine din Asia, iar în ţări ca: Spania, Franţa, Anglia, Germania, Polonia numărul familiilor de albine a scăzut îngrijorător. CCD (Sindromul depopulării coloniilor de albine) şi-a făcut apariţia în iarna 2006-2007 în America de Nord, apicultorii raportînd dispariţia fără urmă a milioane de albine. A urmat Europa, în anul 200, 7 Italia a pierdut jumătate din efectivul de albine, iar în Franţa, în anul 2008, misteriosul sindrom a decimat între 15 - 95% din albine. În Spania jumătate din cei 2,3 mil. de stupi care asigurau 1/4 din producţia de miere din U.E au fost goliţi de albine. Sindromul ucigaş şi-a continuat opera în Germania, Elveţia şi Grecia fiind tot mai aproape de graniţele naturale ale ţării noastre. Cauzele sindromului sînt multiple, de la folosirea intensivă a pesticidelor în agricultură, introducerea pe scară largă a culturilor de plante modificate genetic, radiaţiile produse de sistemele de transmisiuni prin satelit, pînă la virusului israelian al paraliziei acute. Cei mai pesimişti cercetători afirmă că fără albine viaţa ar dispărea de pe planetă în 4 ani, deoarece 2/3 din hrana actuală o datorăm albinelor. Probabil că nu se va întîmpla aşa, istoria a demonstrat de multe ori că viaţa are puteri nebănuite în a se regenera. Dar, fără albine sigur viaţa nu va mai fi la fel. (Col. (r) Alexandru Mazilu)

Calităţile şi proprietăţile mierii
 

     Mierea conţine apă, glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, maltoza), proteine aminoacizi, substanţe minerale (calciu, cupru, magneziu, siliciu, fosfor, mangan etc), vitamine (B1, B2, B6, B5, K, C), grăunţe de polen, substanţe antibiotice etc. Mierea este un aliment uşor asimilabil, satisface rapid nevoia de energie a organismului, nu este iritantă pentru sistemul digestiv, este foarte bine tolarată de rinichi, reface repede organismul după efort, calmează sistemul nervos, are proprietăţi antiseptice, cicatrizante şi antibiotice, are proprietăţi conservante (se pot conserva în miere fructe, legume dar şi peşte, carne, ouă).
     Cea mai bogată in virtuţi vindecătoare este mierea polifloră. Fiecare tip de miere este insă indicat, cu precădere, pentru tratarea anumitor afecţiuni:
- Mierea de salcim – astenie, nevroze.
- Mierea de tei – bronşite, răceli, insomnii, nevroze.
- Mierea de mentă – afecţiuni gastrointestinale, indigestii, balonări.
- Mierea de levanţică – astm bronşic, emfizem pulmonar.
- Mierea de rozmarin – boli respiratorii.
- Mierea de cimbrişor – debilitate, boli pulmonare, astm.
- Mierea de castan – boli cardiovasculare, afecţiuni ale vaselor de sînge.
     Culoarea mierii variază în funcţie de compoziţie şi de florile din care s-a recoltat polenul şi nectarul. Astfel, ea trece de la galben pal la auriu spre roşcat şi chiar maroniu, în cazul mierii de mană şi de conifere.
     Este foarte important să cumpăraţi miere din sursă sigură, recoltată din zone nepoluate. Mierea se poate falsifica foarte uşor. Mierea falsificată nu se zahariseşte, spre deosebire de mierea naturală care, după un timp, suferă procesul de zaharisire. Mierea falsificată nu are miros şi gust aromat şi este fluidă. Consumul de miere este contraindicat celor care au alergie la polen, precum şi celor care au anumite afecţiuni pancreatice. In alimentaţia sugarilor nu se recomandă a se folosi decit sub supraveghere medicală.

Polenul
 

     Este recoltat şi preparat de către albine şi foloseşte la hrănirea puietului. Grăuncioarele de polen pot fi divers colorate, de la galben pînă la maroniu. După ce este recoltat, polenul se poate păstra 2 ani, apoi el îşi pierde valoarea terapeutică. Polenul este bogat in proteine, grăsimi, zaharuri, substanţe minerale, pigmenţi şi fermenţi. De asemenea în compoziţia lui sunt prezente vitaminele: A, B, E, P, unii hormoni, antioxidanţi, enzime antibiotice. Avind o valoare nutritivă mare, polenul este folosit ca accelerator al creşterii, de aceea se administreză numai la indicaţia medicului.
     Polenul se poate administra sub formă de granule, de pulbere obţinută prin măcinarea granulelor, sau pastă, numită şi pastură, care este cea mai activă din punct de vedere al virtuţilor terapeutice. Pastura se păstrează în frigider, pentru că altfel îşi pierde proprietăţile.
     Polenul este indicat in anemii, stari de slabire si epuizare, oboseala. Ca stimulent, ca factor de crestere, adjuvant in boli cardiovasculare.
     Administrarea lui este containdicata in alergii, afectiuni psihice, in obezitate, diabet si boli endocrine.

Propolisul
 

     Este o substanţă cleioasă, parfumată, pe care albinele o adună din mugurii unor plante – plop, castan, cireş – o prelucrează, adăugindu-i secreţii proprii şi-i măresc astfel însuşirile antibacteriene.
     Propolisul conţine uleiuri vegetale, minerale (fier, cupru, zinc, mangan) şi multe răşini vegetale, care-i dau un miros specific.
     Este o substanţă antiseptică şi antibiotică. Se consumă ca atare, cantitatea echivalentă unui bob de mazăre pe zi, în afecţiuni pulmonare şi pentru intărirea sistemului imunitar.
     Tinctura de propolis preparată în proporţia: 20 g la 100 ml alcool – se foloseşte în aplicaţii externe, pentru badijonarea rănilor greu vindecabile, a gingiilor afectate de paradontoza a aftelor şi eczemelor.
     Propolisul are efect anesteziant în cazul durerilor dentare.

Lăptişorul de matcă
 

     Este un produs care se foloseşte la hrănirea larvelor de albine. Lăptişorul de matcă este secretat de albinele lucrătoare şi cu el este hrănită şi matca stupului. Este foarte bogat in proteine şi aminoacizi: arginina, leucina şi tirizina, mai ales. De asemenea, conţine substanţe antibiotice, minerale şi vitamine, precum şi hormoni feminini, glucide şi lipide.
     Are rol de intărire şi stimulare a creşterii, este antibiotic şi folosit ca adjuvant în tratamentul anticanceros.
     Cu lăptişorul de matcă se tratează stările de oboseală şi slăbire, întîrzierile de creştere, boli ale ficatului şi ale inimii, sterilitatea feminină şi frigiditatea, infecţiuni virale, reumatism, cancer, afecţiuni dermatologice. Este indicat în hipertiroida, în toate dereglările glandelor endocrine, în diabet, alergii, afecţiuni psihice.

Veninul de albine
 

     In Evul Mediu se trata guta cu venin de albine. Cu venin de albine s-a tratat in sec. XIX-lea reumatismul, afecţiunile nervoase, unele dermatite. Veninul de albine are proprietăţi antibiotice, insecticidele, anticoagulante şi produce modificări circulatorii locale sau generale. In scop terapeutic veninul de albine se foloseşte fie direct prin înţepătura de albină, fie prin extrase purificate, aplicate de către medic. Este foarte important să se ştie că unele persoane fac alergie sau chiar şoc anafilactic la administrarea de venin de albine. Se cunosc cazuri pentru care o înţepătura de albine a fost fatală. Veninul este contraindicat şi în diabet, graviditate, insuficienţă cardiacă. De aceea, acest tip de tratament se va aplica sub strictă observaţie şi supraveghere a unui medic specialist. Veninul de albine are acţiune bactericidă, antitumorală, anticoagulantă, cardiostimulatoare, protectoare impotriva iradierii radioactive. Din aceste motive, veninul de albine se foloseşte în cazul reumatismului, al migrenelor şi nevralgiilor, al afecţiunilor cardiovasculare.

Comments
Comentariu nou Cautare
Sorin Sturzu   |19-02-2012 16:29:45
Un articol foarte frumos,sincere felicitari.Au fost mai multi apicultori,din
pacate numele Sturzu Rudolf nu este mentionat.Dupa cate imi amintesc tatal meu a
fost foarte angajat in asociatia apicultorilor.

Cu respect,S.Sturzu
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 764 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959679

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare