Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Guvernele postcomuniste
Guvernele postcomuniste Email
Luni, 19 Septembrie 2011 17:58

 

 

     La cîrma României postcomuniste s-au perindat vreo nouă guverne dacă ne luăm după premierii desemnaţi de preşedinţii ţării. Dacă luăm în calcul perioadele în care au guvernat România anumite cabinete, putem spune că după decembrie 1989 au condus ţara vreo 15 guverne. Primele două au fost conduse de Petre Roman, despre care se spune că avea funcţie în marile loje masonice. A urmat pentru puţin timp la cîrma guvernului Teodor Stolojan, după care Nicolae Văcăroiu ,,spoiţi“ şi ei în rîndul masoneriei. Victor Ciorbea a fost al patrulea premier desemnat de partidele de dreapta unite într-o convenţie, CDR. Demisionar fiind a fost înlocuit cu Radu Vasile. Se spune despre el că a trecut imediat la religia romano-catolică. În perioada lui, mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, fiind primul papă care vizitează o ţară ortodoxă. Se spune că masoneria în rîndurile căreia a intrat Vasile a ajutat la realizarea acestei vizite istorice. Finalul mandatului CDR l-a găsit în fruntea guvernului pe independentul Mugur Isărescu,

 cunoscut în lojele masonice. A urmat mandatul PSD cu Ion Iliescu preşedinte care l-a desemnat premier pe Adrian Năstase, membru în Marea Lojă Masonică din ţară. Din 2004, guvernul a căzut în mîna altei alianţe, DA, şi a prim ministrului Călin Popescu Tăriceanu, mason şi el. Ruperea alianţei n-a schimbat premierul ci doar miniştrii. În 2008 Emil Boc preia conducerea guvernului numit de noul preşedinte, Traian Băsescu, care a suferit vreo patru remanieri. Din cei nouă premieri postcomunişti, cinci dintre ei au fost masoni, conform documentelor. Mulţi dintre români nu-şi mai amintesc componenţa fiecărui guvern instalat în fruntea ţării. Monitorul de Făgăraş prezintă în serial toate guvernele României şi numele miniştrilor. Lesne se poate vedea că în decursul timpului, persoanele care au ocupat funcţii de miniştri s-au perindat pe la mai toate partidele politice, dar şi în fruntea diferitelor ministere. Îi găsim şi acum în funcţii publice cheie, la cîrma ministerelor sau a partidelor politice. O altă curiozitate se referă la faptul că partidele care au guvernat ţara au dat întotdeauna mîna cu UDMR pentru a putea guverna. Această minoritate s-a aflt în fiecare guvern postcomunist. În cei 20 de ani de democraţie, România a înregistrat un declin continuu. Marea privatizare demarată încă de la CDR a distrus marile intreprinderi din ţară încurajîndu-se consumul. Despre privatizare şi declinul economic al României produs de guvernele postcomuniste, în ediţiile viitoare.

Guvernul Radu Vasile

 

 

     Guvernul Radu Vasile a condus România în perioada 17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999. Acest guvern a avut 317 voturi din partea Parlamentului şi 124 împotrivă. Radu Vasile a stat în fruntea guvernului pînă la 13 decembrie 1999, cînd şi-a dat demisia, interimar fiind numit Alexandru Athanasiu (13 - 22 decembrie 1999). La Apărare a fost instalat Victor Babiuc (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). La Justiţie Valeriu Stoica (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul de interne Gavril Dejeu (17 aprilie 1998 - 21 ianuarie 1999), Constantin Dudu Ionescu (21 ianuarie - 22 decembrie 1999). La 21 ianuarie 1999 în urma demisiei ministrului de interne Gavril Dejeu, funcţia este preluată de Constantin Dudu Ionescu, acesta asigurînd totodată şi relaţiile Guvernului cu Parlamentul. Ministrul afacerilor externe Andrei Gabriel Pleşu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul finanţelor Daniel Dăianu (17 aprilie - 23 septembrie 1998), Decebal Traian Remeş (23 septembrie 1998 - 22 decembrie 1999). La 23 septembrie 1998, Daniel Dăianu este revocat din funcţie. În aceeaşi zi, preşedintele Emil Constantinescu îl numeşte în funcţia de ministru al finanţelor pe Decebal Traian Remeş. Ministrul muncii şi protecţiei sociale Alexandru Athanasiu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul privatizării Sorin Dimitriu (17 aprilie 1998 - 19 octombrie 1998). La 19 octombrie 1998, Sorin Dimitriu îşi depune demisia la Secretariatul General al Guvernului cînd preşedintele Emil Constantinescu dispune ca, până la desemnarea noului ministru, interimatul la conducerea ministerului să fie asigurat de premierul Radu Vasile. Ministrul industriei şi comerţului Radu Berceanu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul agriculturii si alimentaţiei
     Dinu Gavrilescu (17 aprilie - 2 decembrie 1998), Ioan Avram Mureşan (2 decembrie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul transporturilor Traian Băsescu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului Nicolae Noica (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul comunicaţiilor Sorin Pantiş (17 aprilie 1998 - 16 decembrie 1998). Conform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desfiinţat. Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului Romică Tomescu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul educaţiei naţionale
     Andrei Marga (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul sănătăţii Francisc Baranyi (17 aprilie - 24 iunie 1998), ad-int. Valeriu Stoica ( 24 iunie - 10 iulie 1998), Hajdu Gabor (10 iulie 1998 - 22 decembrie 1999). La 24 iunie 1998, prin decret prezidenţial, preşedintele Emil Constantinescu îl revocă din funcţia de ministru al sănătăţii pe Francisc Baranyi. Valeriu Stoica, ministrul justiţiei, este desemnat ministru interimar al sănătăţii. La 10 iulie 1998, noul ministru al sănătăţii, Hajdu Gabor (UDMR) depune, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Emil Constantinescu, juramântul de credintă. Ministrul reformei, preşedintele Consiliului pentru Reformă Ioan Avram Mureşan (17 aprilie - 2 decembrie 1998), Victor Babiuc (2 decembrie 1998 - 16 decembrie 1998). Conform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desfiinţat. Ministrul turismului Sorin Frunzăverde (17 aprilie 1998 - 16 decembrie 1998). Conform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desfiinţat. Ministrul cercetării şi tehnologiei Horia Ene (17 aprilie - 30 octombrie 1998) ad-int. Valeriu Stoica (30 octombrie 1998 - 17 decembrie 1998). La 30 octombrie 1998, prin Decretul nr. 367, publicat în Monitorul Oficial nr. 417 din 11 mai 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu aprobă cererea de demisie din funcţie a ministrului cercetării şi tehnologiei, Horia Ene, revocarea sa din funcţie şi desemnarea unui ministru interimar: Valeriu Stoica, ministrul justiţiei. Ministrul culturii
     Ion Caramitru (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul tineretului şi sportului Crin Antonescu (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministrul pentru relaţiile cu Parlamentul Alexandru Sassu (17 aprilie 1998 - 16 decembrie 1998). Conform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desfiinţat. Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru integrare europeană
Alexandru Herlea (17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999). Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţi naţionale Gyorgy Tokay (17 aprilie 1998 - 27 ianuarie 1999), Peter Eckstein Kovacs (27 ianuarie - 22 decembrie 1999).

Guvernul Isărescu

 

 

     La 16 decembrie 1999, Mugur Isărescu este desemnat în funcţia de prim-ministru al României şi este însărcinat ca pînă pe 20 decembrie să propună miniştrii ce vor face parte din noul Cabinet. Acesta a depus jurămîntul la 22 decembrie 1999 în faţa preşedintelui României, Emil Constantinescu. Prim-ministru Mugur Isărescu rămîne în fruntea guvernului vreme de un an, de la 22 decembrie 1999 pînă la 28 decembrie 2000. Ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economico - Financiară Mircea Ciumara (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministru de stat, ministrul afacerilor externe Petre Roman (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministru de stat, ministrul justiţiei Valeriu Stoica (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministru de stat, ministrul sănătăţii Hajdu Gabor (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministru de interne Constantin Dudu Ionescu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul apărării naţionale Victor Babiuc (22 decembrie 1999 - 13 martie 2000), Sorin Frunzăverde (13 martie - 28 decembrie 2000). Preşedintele Emil Constantinescu aprobă demisia din funcţie a ministrului Victor Babiuc după ce a cerut demisia ca urmare a plecării lui din Partidul Democrat. Ministru de finanţe Decebal Traian Remeş (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul muncii şi protecţiei sociale Smaranda Dobrescu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul industriei şi comerţului Radu-Mircea Berceanu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul agriculturii şi alimentaţiei Ioan Avram Mureşan (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul transporturilor Traian Băsescu (22 decembrie 1999 - 26 iunie 2000), Anca Boagiu (27 iunie - 28 decembrie 2000). La 26 iunie, Traian Băsescu, demisionează din funcţia de ministru al transporturilor pentru a prelua mandatul de primar general al Capitalei, în urma câştigării alegerilor din 18 iunie 2000. Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului Nicolae Ştefan Noica (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului Romică Tomescu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul educaţiei naţionale Andrei Marga (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul culturii Ion Caramitru (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul tineretului şi sportului Crin Antonescu (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministrul funcţiei publice Vlad Roşca (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Ministru delegat pe lângă primul ministru, pentru minorităţi naţionale Peter Eckstein-Kovacs (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000). Secretar general al Guvernului Radu Stroe (22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000)

Guvernul Năstase

 

 

     Alegerile din decembrie 2000 l-au desemnat preşedinte al României pe Ion Iliescu, PSD. Acesta l-a desemnat pe Adrian Năstase pentru funcţia de premier al României la data de 20 decembrie, iar pe 28 decembrie 2000, noul guvern primeşte votul de învestitură din partea Parlamentului cu 314 voturi ,,pentru“ şi 145 ,,împotrivă“. Noii miniştri depun apoi jurămîntul în faţa preşedintelui. Acest guvern condus de Adrian Năstase a stat la cîrma ţării pînă la 21 decembrie 2004, iar pînă la 28 decembrie 2004 premier interimar a fost numit Eugen Bejenariu. Ministrul de interne (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul administraţiei şi internelor, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministru de stat pe probleme sociale, ministrul administratiei şi internelor) Ioan Rus (28 decembrie 2000 - 15 iunie 2004), Marian-Florian Săniuţă (15 iunie - 28 decembrie 2004). Ministrul industriei şi resurselor (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul economiei şi comerţului, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministru de stat pe probleme economice, ministrul economiei şi comerţului) Dan-Ioan Popescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministru delegat pentru comerţ Eugen Dijmărescu (19 iunie 2003 - 11 octombrie 2004), Vasile Radu (11 octombrie - 28 decembrie 2004). Ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile apărării naţionale, integrării europene şi justiţiei Ioan Talpeş (11 martie - 28 decembrie 2004).
     Ministrul afacerilor externe Mircea-Dan Geoană (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul integrării europene Hildegard-Carola Puwak (28 decembrie 2000 - 20 octombrie 2003), ad-int. Vasile Puşcaş (20 octombrie - 27 noiembrie 2003), Alexandru Farcaş (27 noiembrie 2003 - 28 decembrie 2004).
     Ministru delegat, negociator-şef la Uniunea Europeană Vasile Puşcaş (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul finanţelor publice Mihai-Nicolae Tănăsescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul justiţiei Rodica-Mihaela Stănoiu (28 decembrie 2000 - 10 martie 2004), Cristian Diaconescu (10 martie - 28 decembrie 2004). Ministrul apărării naţionale Ioan-Mircea Paşcu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul muncii şi solidaritţii sociale (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei) Marian Sârbu (28 decembrie 2000 - 19 iun. 2003), Elena Dumitru (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004), Dan-Mircea Popescu (14 iulie - 28 decembrie 2004). Ministru delegat pentru relaţia cu partenerii sociali Marian Sârbu (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004), Bogdan Niculescu-Duvăz (14 iulie - 28 decembrie 2004). Ministrul apelor şi protecţiei mediului (Ministerul a fost desfiinţat la 19 iunie 2003, apoi a fost reînfiinţat la 11 martie 2004 sub denumirea de Ministerul mediului şi gospodăririi apelor) Aurel-Constantin Ilie (28 decembrie 2000 - 17 ianuarie 2002), Petru Lificiu (17 ianuarie 2002 - 19 iunie 2003), Speranţa-Maria Ianculescu (11 martie - 28 decembrie 2004). Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale) Ilie Sârbu (28 decembrie 2000 - 14 iulie 2004), Petre Daea (14 iulie - 28 decembrie 2004). Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului) Miron-Tudor Mitrea (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul turismului Matei-Agathon Dan (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministrul educaţiei şi cercetării (în perioada 19 iunie 2003 - 11 martie 2004 a purtat denumirea de Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului)
     Ecaterina Andronescu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003), Alexandru Athanasiu (19 iun. 2003 - 28 decembrie 2004). Ministru delegat pentru activitatea de cercetare Serban-Constantin Valeca (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministrul sănătăţii şi familiei (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul sănătăţii) Daniela Bartoş (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003), Mircea Beuran (19 iunie - 20 octombrie 2003), ad-int. Ionel Blănculescu (20 octombrie - 27 noiembrie 2003), Ovidiu Brânzan (27 noiembrie 2003 - 28 decembrie 2004). Ministrul culturii şi cultelor Răzvan-Emil Theodorescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004). Ministrul pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie Silvia Ciornei (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministrul tineretului şi sportului Georgiu Gingăraş (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministrul administraţiei publice (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministru delegat pentru administraţia publică) Octav Cozmânca (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003), Gabriel Oprea (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004), Gheorghe Emacu (14 iulie - 28 decembrie 2004). Ministrul informaţiilor publice Vasile Dâncu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei Dan Nica (28 decembrie 2000 - 14 iulie 2004), Adriana Ticău (14 iulie - 28 decembrie 2004).
     Ministru pentru coordonarea Secretariatului general al Guvernului Petru Şerban Mihăilescu (28 decembrie 2000 - 20 octombrie 2003), Eugen Bejinariu (20 octombrie 2003 - 28 decembrie 2004). Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul) Acsinte Gaşpar (28 decembrie 2000 - 8 iunie 2004), Şerban Nicolae (8 iunie - 28 decembrie 2004). Ministru delegat al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului
     Ovidiu-Tiberiu Muşetescu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de control Ionel Blănculescu (19 iunie 2003 - 28 decembrie 2004). Ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar
     Victor Ponta (11 martie - 28 decembrie 2004).

Guvernul Tăriceanu

 

 

     Guvernul Tăriceanu a guvernat România în perioada 29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008. La alegerile din decembrie 2004, preşedinte al României a fost ales Traian Băsescu de la Alianţa Dreptate şi Adevăr. Acesta l-a desemnat ca prim ministru al României pe Călin Popescu Tîriceanu. Componenţa cabinetului a fost anunţaă de Tăriceanu la 26 decembrie 2004 şi era formată din 24 de membri. Noul guvern primeşte votul de învestitură din partea Parlamentului la 28 decembrie 2004 prin 265 voturi ,,pentru“ şi 200 ,,împotrivă“. Voturile au provenit de la partidele aflate în Alianţa DA, Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Democrat (PD)), UDMR, Partidului Umanist din România (PUR) (care ulterior a devenit Partid Conservator) şi Minorităţilor Naţionale (altele decât cea maghiară). La Ministerul economiei a fost numit Adriean Videanu, PD, 29 decembrie 2004 - 20 martie 2005, Gheorghe Seculici, PD, 20 martie 2005 - 22 august 2005, Gheorghe Pogea, PD, 22 august 2005 - 12 iunie 2006. Ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii George Copos, PUR, 29 decembrie 2004 - 1 iunie 2006, Bogdan Paşcu, PUR, 4 iulie 2006 - 4 decembrie 2006. Ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul culturii, învăţământului şi integrării europene Béla Markó, UDMR, 29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008. Ministrul justiţiei Monica Macovei, independent, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul finanţelor publice Ionut Popescu, PNL, 29 decembrie 2004 - 22 august 2005, Sebastian Vlădescu, PNL, 22 august 2005 - 5 aprilie 2007. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei Gheorghe Barbu, PD, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu, PNL, 29 decembrie 2004 - 12 martie 2007, Călin Popescu Tăriceanu, (interimar), PNL, 21 martie 2007 - 5 aprilie 2007. Ministrul integrării europene Ene Dinga, PD, 29 decembrie 2004 - 22 august 2005, Anca Boagiu, PD, 22 august 2005 - 5 aprilie 2007. Ministrul administraţiei şi internelor Vasile Blaga, PD, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul economiei şi comerţului Ioan-Codrut Sereş, PUR, 29 decembrie 2004 - 4 decembrie 2006, Varujan Vosganian, PNL, 12 decembrie 2006 - 5 aprilie 2007. Ministrul apărării naţionale Teodor Athanasiu, PNL, 29 decembrie 2004 - 25 octombrie 2006, Sorin Frunzaverde, PD, 25 octombrie 2006 - 5 aprilie 2007. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului Gheorghe Dobre, PD, 29 decembrie 2004 - 13 iunie 2006, Radu Mircea Berceanu, PD, 13 iunie 2006 - 5 aprilie 2007. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale Gheorghe Flutur, PNL, 29 decembrie 2004 - 23 noiembrie 2006, Dan Motreanu, PNL, 6 decembrie 2006 - 5 aprilie 2007. Ministrul educaţiei şi cercetării Mircea Miclea, PD, 29 decembrie 2004 - 10 noiembrie 2005, Mihail Hardău, PD, 10 noiembrie 2005 - 5 aprilie 2007. Ministrul culturii şi cultelor Mona Muscă, PNL, 29 decembrie 2004 - 22 august 2005, Adrian Iorgulescu, PNL, 22 august 2005 - 22 decembrie 2008 Ministrul sănătăţii publice Mircea Cinteză, PNL, 29 decembrie 2004 - 22 august 2005, Eugen Nicolaescu, PNL, 22 august 2005 - 22 decembrie 2008. Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei Zsolt Nagy, UDMR, 29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor Sulfina Barbu, PD, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul Bogdan Olteanu, NL, 29 decembrie 2004 - 19 martie 2006, Mihai Alexandru Voicu, PNL, 23 mai 2006 - 22 decembrie 2008. Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Mihai Alexandru Voicu, PNL, 29 decembrie 2004 - 23 mai 2006, Radu Stroe, PNL, 23 mai 2006 - 5 aprilie 2007. Ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar Cristian David, PNL, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului László Borbély, UDMR, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul delegat pentru comerţ Iuliu Winkler, UDMR, 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Ministrul delegat pentru coordonarea activităţilor de control Sorin Vicol, PUR, 29 decembrie 2004 - 21 ianuarie 2005.

Remanierea Guvernului
 

     În martie 2007 a avut loc remanierea Guvernului Tăriceanu din cauza neînţelegerilor din Alianţa DA, mai precis dintre liberali şi democraţi. Democraţii au ieşit de la guvernare, iar PNL şi-a atras UDMR de partea sa dîndu-i patru ministere şi astfel a constituit noul guvern care a fost validat în data de 3 aprilie 2007 în plenul reunit al Parlamentului cu 302 voturi ,,pentru“ şi 27,, împotrivă“. Noii miniştri au depus juramântul de credinţă în faţa preşedintelui României la data de 5 aprilie 2007. Ministru culturii, înăţămîntului şi integrării europene Béla Markó, UDMR, 5 aprilie - 3 iulie 2007. Ministrul afacerilor externe Adrian Cioroianu, PNL, 5 aprilie 2007 – 11 aprilie 2008, Lazăr Comănescu, independent, 14 aprilie 2008 – 22 decembrie 2008. Ministrul economiei şi finanţelor Varujan Vosganian, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul justiţiei Tudor Chiuariu, PNL, 5 aprilie - 10 decembrie 2007, Teodor Meleşcanu (interimar), PNL, 15 ianuarie - 29 februarie 2008, Cătălin Marian Predoiu, independent, 29 februarie 2008 – 22 decembrie 2008. Ministrul internelor şi reformei administrative Cristian David, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul apărării Teodor Meleşcanu, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul transporturilor Ludovic Orban, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului Cristian Adomniţei, PNL, 5 aprilie 2007 - 6 octombrie 2008, Anton Anton, PNL, 6 octombrie 2008 – 22 decembrie 2008. Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse Paul Păcuraru, PNL, 5 aprilie 2007 – 23 septembrie 2008, Mariana Câmpeanu, PNL, 25 septembrie 2008 – 22 decembrie 2008. Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale Ovidiu Silaghi, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale Decebal Traian Remeş, PNL, 5 aprilie – 11 octombrie 2007, Dacian Cioloş, PNL, 11 octombrie 2007 – 22 decembrie 2008. Ministrul sănătăţii publice Eugen Nicolaescu, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor Laszlo Borbely, UDMR, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile Attila Korodi, UDMR, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul culturii şi cultelor Adrian Iorgulescu, PNL, 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei Zsolt Nagy, UDMR, 5 aprilie - 30 iulie 2007, Iuliu Winkler, UDMR, 7 august - 1 decembrie 2007, Károly Borbély, UDMR, 13 decembrie 2007 - 22 decembrie 2008.
     Prima decizie a noului guvern a fost cota unică de impozitare pe venit şi pe profit, de 16%, prin ordonanţă de urgenţă. La 24 septembrie 2007, a venit şi prma moţiune de cenzură împotriva guvernului Tăriceanu, cea depusă de PSD intitulată ,,1000 de zile de haos - Sfârşitul guvernării de dreapta“. Cu 220 de voturi pentru moţiunea nu a trecut, lipsind 12 voturi.

Şapte constituţii în 150 de ani
 

     Constituţiile sînt o creaţie modernă. Prima constituţie a fost adoptată de către americani în anul 1787. Constituţia este legea fundamentală a unui stat care stabileşte principiile funcţionării acestuia, atribuţiile principalelor insituţii, precum şi drepturile şi libertăţiile cetăţeneşti. In statele române, în perioada medievală a funcţionat judecata după obiceiul pămîntului sau judecata făcută de domnitor. În timpul domniilor fanariote au început să fie traduse culegeri de legi din limba greacă, însă acestea nu erau adaptate la realităţiile cotidiene. După înlăturarea stăpînirii fanariote a început o amplă operă de modernizare iniţiată de către Rusia, care a avut beneficii şi în domeniul legislativ, fiind adoptat primul document cu valoare de constituţie şi anume Regulamentele Organice-1831-1832. În fiecare provincie românescă, comisii mixte de boieri împreună cu rprezentanţi ai ruşilor au elaborat acest document. Alte documente care sînt considerate de către istorici drept constituţie vor fii documentul Convenţia de la Paris din 1858 şi Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1864. Însă prima constituţie oficială va fi adoptată odată cu venirea lui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866. Aceasta era inspirată după modelul belgian, fiind considerată una dintre cele mai moderne constituţii ale Europei din acea vreme. România la acel moment se afla sub suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 Mari Puteri, însă adoptarea acestui document a însemnat un act de independenţă, mai ales faţă de Imperiul Otoman. Documentul stipula o serie de prevederi care arătau caracterul suveran al statului român. Era stipulat şi principiul reprezentativităţii. Este mult mai modern documentul decît cele adoptate anterior, însă existau şi limitări mpuse de conservatorii care nu doreau rezolvarea problemei reformei electorale. În continuare exista votul cenzitar, adică în funcţie de avere, ceea ce limita numărul alegătorilor. Electoratul era împărţit în trei colegii pentru Senat şi patru pentru Adunarea Deputaţilor. Suma necesară pentru alegerea în Senat (censul) era de 800 de galbeni, astfel că majoritari erau moşierii. Pentru primele două colegii ale Adunării Deputaţilor censul era ridicat, însă al treilea era dominat de orăşenii cu venituri mai mici, iar în al patrulea existau reprezentanţi ai tuturor ce plăteau impozite cît de mici şi formau colegiul ţărănimii. Aici votul se exprima prin delegaţi. Existau şi excepţii, puteau vota cei care aveau profesiunii liberale, ofiţerii în retragere, profesorii şi pensionarii statului. Ţărănimea care era o populaţie majoritară, de aproximativ 80 %, nu avea drept direct de vot, fiind excluse şi femeile, care nu aveau în niciun fel acest drept. În 1884 se reduc colegiile din Senat de la 3 la 2, iar în Adunarea Deputaţilor de la 4 la 3. Nu s-a ajuns la o creştere semnificativă a numărului de alegători. După încheierea primului război moondial şi realizarea Marii Uniri, era necesară adoptarea unei noi constituţii care să fie în concordanţă cu noile realităţi politice, economice şi sociale. Astfel s-a ajuns la adoptarea unei noi constituţii în anul 1923.

Constituţia lui Carol al II-lea
 

     Principiul suveranităţii naţionale era consfinţit, statul român era unitar şi indivizibil. A fost una dintre cele mai democratice constituţii adoptate şi a avut un rol decisiv în dezvoltarea României în perioada interbelică. .O altă constituţie adoptă în perioada interbelică a fost cea din 1938. În anul 1930, Carol al II lea a venit la conducerea României, şi încetul cu încetul s-a ajuns la declinul vieţii politice democratice şi Constituţia din 1923 nu mai era pe placul acestuia, care avea un regim politic autoritar. Astfel juristul Istrate Micescu a elaborat o nouă constituţie în care erau încălcate toate drepturile fundamentale ale unui stat democratic. Partidele politice erau scoase în afara legii, singura formaţiune politică acceptată fiind Frontul Renaşterii Naţionale. Puterile regale erau sporite, iar rolul parlamentului era decorativ. Cele mai multe modificări au fost aduse legii electorale, care creştea vîrsta celor care votau pentru Adunarea Deputaţilor de la 30 la 40 de ani şi numai celor care ştiau carte. Acorda dreptul de vot şi femeilor pentru prima oară, însă acestea nu puteau candida. Astfel s-a ajuns la o scădere a numărului de alegători. După 23 august 1944 s-a revenit parţial la prevederile constituţiei din 1923, însă datorită ocupării României de către Armata Roşie s-a juns la instaurarea unui regim totalitar. Regele a mai guvernat pînă în 1947, cînd a fost silit să abdice.

Constituţiile comuniste
 

     S-a instaurat Republica Populară Română, iar conducător a ajuns Gheorghe Gheorghiu Dej. În 1948 a fost adoptată o nouă constituţie care legitima noul regim politic instaurat prin fraudă şi impus de Moscova. Noutăţile erau legate de schimbarea formei de guvernămînt şi a numelui oficial al ţării, precum şi introducerea unor noi concepte de tipul ,,popular, suveran, independent”. Era un paradox acest lucru deoarece România era ocupată de Armata Roşie, -retragerea acesteia avînd loc abia în 1956. Erau garantate principalele drepturi cetăţeneşti, proclamarea egalităţii în faţa legii, dreptul la vot tuturor cetăţenilor de la vîrsta de 18 ani, iar cel de a fi ales la 23 de ani. Se acordau drepturi depline femeilor. Însă existau o serie de restricţii pe plan politic. Nu aveau drept de vot unele categorii sociale care erau considerate duşmani ai noului regim politic. Această constituţie a fost destul de rapid schimbată, fiind adoptată o nouă constituţie în anul1952. Principiul suveranităţii era înlocuit cu formule standard în care muncitorii şi ţărănimea erau aliaţi, dar rolul cel mai important îl aveau muncitorii. Constituţia menţionează sistemul planificat al economiei, formele de proprietate, monopolul statului asupra comerţului, rolul conducător al PMR. Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965, a fost adoptată o nouă constituţie, în care este schimbat şi numele în Republica Socialistă România. Suveranitatea poporului era exercitată prin intermediul Marii Adunări Naţionale, un simulacru de parlament, ai cărei membrii erau aleşi prin vot universal, direct şi secret. Nu mai sînt impuse restricţii. Sînt prevăzute libertatea presei, cuvîntului, demonstraţiile, întrunirile, însă erau utilizate pentru noua orînduire şi nu pentru a-şi spune părerea. După 1989, după înlăturarea regimului comunist a fost elaborată o nouă constituţie în 1991, care a fost supusă unui referendum. Constituţia a fost modificată în 2003. În aproximativ 150 de ani, au existat 7 constituţii care au stat la baza organizării sistemului politic şi instituţional al României.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 736 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3962297

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare