Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje România în timpul lui Nicolae Ceauşescu
România în timpul lui Nicolae Ceauşescu Email
Luni, 20 Iunie 2011 18:13

 

 ...Continuare din ediţia trecută

     Ceauşescu şi-a dat seama în anul 1968 că exploatarea sentimentelor naţionale îi pot mări credibilitatea în rîndul românilor şi îi va putea conferi avantaje pe plan extern. În Marea Adunare de la 21 august 1968 din Bucureşti Ceauşescu condamnă invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia. România a refuzat să participe la această invazie. Acest moment a marcat definitiv cariera lui Ceauşescu şi i-a trezit pofta pentru excesele cultului personalităţii. A fost un moment de cotitură în politica Partidului Comunist Român şi i-a entuziasmat pe mulţi intelectuali şi scriitori să devină membri de partid. Prin denunţarea invaziei Ceauşescu şi România vor cîştiga respectul lumii occidentale. Încep astfel vizitele lui Ceauşescu la Londra, apoi Nixon vine în vizită oficială la Bucureşti, iar vestul spera că o ruptură mare se va produce în blocul comunist din spatele ,,Cortinei de Fier“. Inteligent şi abil, Ceauşescu a speculat acest moment şi a reuşit să inducă în eroare întregul Occident şi S.U.A. ,,Sfidarea Uniunii Sovietice de către Ceauşescu pare cu atît mai remarcabilă, dacă ar fi să dăm crezare spuselor serviciilor de informaţii militare române, D.I.M.S.M., potrivit cărora la întîlnirea şefilor de state membre ale Tratatului de la Varşovia ce a avut loc în luna iulie în Crimeea, la care Ceauşescu şi Dubcek nu au fost invitaţi, s-a luat hotărîrea de invadare a României, precum şi a Cehoslovaciei, la 22 august. Invazia a fost preîntîmpinată doar în urma unor convorbiri delicate de rezolvare a crizei purtate între Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev. Seriozitatea cu care a fost privită de către Ceauşescu ameninţarea cu o invazie din partea ţărilor Pactului de la Varşovia poate fi evaluată din două decizii: anunţarea de către el, la 21 august, a constituirii Gărzilor Patriotice, o miliţie muncitorească, în rîndurile căreia au fost mobilizaţi toţi adulţii, bărbaţi şi femei, pe de o parte, şi ordinul său secret dat în acelaşi timp, cu privire la elaborarea planului în cadrul Direcţiei XI (Direcţia Tehnică) a Consiliului Securităţii Statului, aceasta fiind încheiată în 1970. esenţa planului, denumit codificat ,,Rovine-IS-70“ era, ca în cazul unei invazii, C.S.S. să organizeze rezistenţa armată la nivel naţional, antrenînd în aceasta întreaga populaţie. Dacă rezistenţa eşua, Ceauşescu urma să fugă într-o ţară străină. De-a lungul anilor, planul a fost permanent modificat, în special atunci cînd Ceauşescu a fost informat de D.I.E. (Direcţia Informaţii Externe) despre complotul sovietic, cu nume de cod ,,Dnestr“ (Nistru), pentru înlocuirea lui cu un conducător mai agreat de Moscova...Puţini ar fi putut prezice că, după trei ani de la triumful său din 1968, Ceauşescu îşi va dezvălui tendinţele autocrate, intolerante care mai tîrziu vor deveni dominante“ (Istoria României, România sub regimul comunist, Decembrie 1947-Decembrie 1989, Denis Deletant).

Neostalinism şi degenerare
 

     Vizita în China şi Coreea de Nord din anul 1971 i-a stîrnit lui Ceauşescu admiraţia pentru revoluţia culturală şi pentru spectacolele grandioase dedicate cultului personalităţii. Adularea regizată a lui Mao şi a lui Kim Ir Sen meticulos coregrafiate i-a aprins lui Ceauşescu imaginaţia. La întoarcerea în ţară a cerut acelaşi lucru. Unele teze propuse de Ceauşescu prezentate la o şedinţă a Comitetului Executiv al P.C.R. din 6 iulie 1971 i-a adus la disperare pe majoritatea intelectualilor. Se cerea ,,creşterea continuă a rolului conducător al partidului în toate domeniile activităţii politico-educative“ şi sublinierea ,,marilor realizări ale poporului român-constructor al socialismului“, îmbunătăţirea ,,formelor de învăţămînt politico-ideologic al membrilor şi cadrelor de partid“, ,,un control mai riguros...pentru a evita publicarea operelor literare care nu sînt la nivelul cerinţelor activităţii politico-ideologice a partidului, a cărţilor care promovează idei şi concepţii dăunătoare intereselor construcţiei socialiste“. În repertoriul teatrelor, operelor şi teatrelor de varietăţi trebuia să se pună accentul ,,pe promovarea producţiilor naţionale cu un caracter militant revoluţionar“. Comunitatea artistică din România a fost scandalizată de această ,,mini-revoluţie culturală“ şi a format un front comun împotriva acestor enormităţi. Zaharia Stancu şi Eugen Jebeleanu se vor alătura unui număr mare de colegi mai tineri printre care Augustin Buzura, Adrian Păunescu, D.R. Popescu şi Marin Sorescu proorocind sfîrşitul literaturii române. Leonid Dimov şi Dumitru Ţepeneag care se aflau la Paris au insistat într-o emisiune difuzată de Radio Europa Liberă asupra necesităţii libertăţii de creaţie în literatură. Nicolae Breban aflat în Germania a demisionat din funcţia de redactor şef al ,,României Literare“ şi a atacat propunerile într-un interviu acordat ziarului ,,Le Monde“. În aprilie 1977 Paul Goma a fost arestat şi eliberat la scurt timp după care i s-a permis să părăsească România împreună cu soţia şi copilul. Noua ideologie promovată de partid era protocronismul ale cărei trăsături principale erau promovarea unor perspective naţionaliste asupra trecutului şi negarea influenţelor externe în cultura românească. Decizia lui Maurer de a demisiona din funcţia de prim-ministru în martie 1974 invocînd leziuni suferite în urma unui accident de automobil a adîncit degenerarea politicii partidului în România. La 28 martie 1974 Ceauşescu va fi ales în funcţia nou creată de preşedinte al Republicii. Acest lucru a dat o lovitură zdrobitoare tuturor celor care şi-ar fi dorit să îl ţină în frîu pe conducătorul partidului.

 

 

 

 

Declinul economic
 

     Politica economică a lui Ceauşescu a fost caracterizată de obsesia pentru industrializare şi opoziţia totală faţă de orice formă de proprietate privată. Reformele iniţiate în blocul răsăritean de Mihail Gorbaciov în anul 1985 l-au iritat foarte mult pe Ceauşescu. A intervenit în mod constant în problemele economice continuînd tipicele ,,vizite de lucru“ în fabrici unde dădea ,,indicaţii preţioase“ care erau consemnate de activiştii de partid şi aplicate în mod conştiincios. Ajustările continue ale politicii şi practicii economice i-a năucit pe conducătorii de întreprinderi şi pe muncitori, avînd prin creşterea ineficienţei un efect opus celui dorit. Ceauşescu îşi îndreaptă privirea spre Occident pentru împrumuturi dar solvabilitatea ţării a fost evaluată pe baza unor estimări supraoptimiste cu privire la capacitatea ei de a plăti datoriile prin exporturi întrucît acestea s-au dovedit a fi de slabă calitate. Industria grea a devenit o mare consumatoare de energie pentru că uzinele erau conduse ineficient. La mijlocul anilor '70 Ceauşescu a extins capacitatea României de rafinare a petrolului peste producţia internă de petrol iar din 1976 este nevoit să importe ţiţei. Cînd preţul petrolului a crescut pe piaţa internaţională în 1978 România a fost prinsă pe picior greşit şi s-a confruntat cu un deficit major. Această problemă a fost agravată de revoluţia din Iran, principalul furnizor de petrol al României care a stopat livrările. Cutremurul catastrofal din 1977 şi inundaţiile au dat şi ele o gravă lovitură economiei. În decembrie 1982 Ceauşescu a declarat că va plăti datoriile externe pînă în anul 1990. La începutul anului n1982 a fost introdusă în oraşe şi la sate raţionalizarea pîinii, a făinii, a zahărului şi a laptelui. Cozile pe kilometri întregi făceau deliciul ştirilor de la posturile de radio şi televiziune din Occident. A început să se raţionalizeze şi benzina pentru proprietarii de maşini. În iarna anului 1983 aceste restricţii au fost sporite prin întreruperea alimentării cu electricitate şi la reducerea presiunii gazelor în timpul zilei. Au avut loc şi convulsii sociale precum greva minerilor din 1977 şi mişcarea muncitorilor de la Braşov care au ieşit în stradă în anul 1987. Începînd cu anul 1987 căderea regimului era previzibilă. Oamenii ajunşi la disperare nu mai cunoşteau frica. Ceauşescu era înjurat zilnic mai ales în Bucureşti în metrouri, pe străzi. Oamenii nu se mai sfiau nici de miliţie şi nici de securitatea comunistă.

Sportul
 

     Indicaţiile preţioase nu au lipsit nici în domeniul sportului. Campionatul de fotbal era total controlat, blaturile erau la ordinea zilei, Dinamo,echipa miliţiei, trebuia să cîştige tot, Victoria Bucureşti, echipa securităţii, era menţinută cu forţa în primul eşalon ca şi F.C. Olt, o echipă obscură din Scorniceşti, leagănul de baştină al lui Ceauşescu. Deşi sportivii români munceau în condiţii improprii rezultatele au fost frumoase în ciuda nivelului scăzut de trai din ţară. Gimnastica a făcut legendă. Nadia Comaneci a dat peste cap aparatele la Jocurile Olimpice de la Montreal. Sportivii erau flancaţi de securişti cînd ieşeau afară să reprezinte România, mai ales în Occident. Cea mai mare performanţă reuşită de o echipă de fotbal din Estul comunist a fost cîştigarea Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League de către Steaua în anul 1986. În anul 1988 Steaua se va califica iarăşi în finală fiind învinsă de A.C. Milan, echipa legendarilor Gulit, Van Basten şi Rykard. În anii '80 securitatea supraveghea activitatea mişcării de Meditaţie Transcedentală din România. Deşi au fost încurajaţi la început, membrii acestei mişcări au fost scoşi în afara legii şi mişcarea interzisă. Ceauşescu s-a folosit de acest lucru pentru a denigra şi artele marţiale care pătrunseseră cu ani buni înainte în România deşi nu aveau nimic în comun cu mişcarea yoghină, nici istoric şi nici practic. Singura artă marţială care a fost recunoscută oficial de către organele de partid a fost Judo-ul. Aspectul tradiţional al acestui sport a fost stricat de ,,Daciada“ Au fost scoase saluturile tradiţionale japoneze şi înlocuiote cu banalul ,,Bună-ziua“. Stilurile de Karate au fost interzise. Sportivii se antrenau pe ascuns în condiţii improprii pînă în anul 1990. Toate celelalte ţări comuniste din jurul României (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Uniunea Sovietică ) aveau federaţii de specialitate în domeniul artelor marţiale şi erau sprijinite de ministerele sportului din ţările respective. Ceauşescu suferea de aceeaşi boală maladivă ca Mao Zedong care a scos pentru un timp Kung Fu în afara legii în timpul Revoluţiei culturale deoarece se temea să nu fie asasinat. Se temea de practicanţii de arte marţiale dar sfîrşitul i-a venit de la tovarăşii de drum din jurul lui.

Cultul personalităţii
 

     După succesul din anul 1968 cînd a condamnat intrarea trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, fapt ce i-a adus simpatia Occidentului, şi o anumită detensionare a vieţii românilor în plan social, Nicolae Ceauşescu nu a continuat reformele a;a cum era de aşteptat. Acest lucru a demonstrat că nu urmărea democratizarea ţării ci doar păcălirea eventualilor oponenţi pentru a-şi întări imaginea în plan extern. După vizita pe care a avut-o în China şi Coreea de Nord, întors acasă a început să-i imite pe Mao Zedong şi celălalt omolog nord-coreean care au impus un cult al personalităţii demn de vechile dinastii orientale. Nicolae Ceauşescu a preluat de la aceştia cultul personalităţii la o scară largă. În timp această paranoia a dus la îndepărtarea elitelor şi înlocuirea lor cu o armată de linguşitori care îi aprobau şi cele mai absurde fantasmagorii, una dintre acestea fiind politica de sistematizare.

Sistematizarea
 

     ,,Din miile de indicaţii date de Nicolae Ceauşescu poporului român, nici una nu a fost devorată cu mai mult zel de presa internaţională decît chemarea sa că ,,trebuie să reducem radical numărul de sate, de circa 13.000 în prezent, la 5000, cel mult 6000“, formulată în cuvîntarea sa la cea de-a IV-a Conferinţă a preşedinţilor consiliilor populare din 3-4 martie 1988. Intenţia sa a fost luată drept bună de către mijloacele de informare occidentale, ca un plan de demolare fizică a unui număr de 7-8.000 de sate. Apărut într-un moment cînd conservarea mediului şi grija pentru acesta fuseseră promovate în capul listei preocupărilor politice occidentale, planul lui Ceauşescu a avut efectul unor unde de şoc asupra capitalelor europene şi în America de Nord. Lipsa de respect a lui Ceauşescu pentru moştenirea arhitectonică a României a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice occidentale prin materiale care s-au strecurat peste hotare la începutul anilor '80. Acestea evocau ştergerea de pe faţa pămîntului a centrului Bucureştilor pentru a face loc unui nou complex administrativ de proporţii ciclopice. Piesa de bază a acestui proiect era un palat prezidenţial, al cărui nume iniţial ,,Casa Poporului“ a căpătat rezonanţe orwelliene, dat fiind că 40.000 de cetăţeni nefericiţi au fost daţi afară cu forţa din casele lor pentru a face loc construcţiei. În timp ce lucrările înaintau, palatul a fost rebotezat ,,Casa Republicii“, întrucît în jurul său urmau să fie concentrate ministerele şi alte instituţii publice, unele dintre ele funcţionînd în edificii construite în secolul al XIX-lea. Stimulentul acestei acţiuni de sistematizare a fost cutremurul din martie 1977. Ceauşescu a fost zguduit de prăbuşirea cîtorva clădiri din centrul Bucureştilor şi a cerut urbaniştilor săi să caute o zonă în oraş, rezistentă la cutremure, unde să poată fi ridicat noul centru administrativ. În concepţia lui Ceauşescu, acest centru era nucleul unei vaste acţiuni de sistematizare, reprezentativă pentru realizările sale politice în general. ,,Caut o reprezentare simbolică a celor două decenii de lumină pe care le-am parcurs; am nevoie de ceva măreţ, ceva foarte măreţ, care să reflecte ceea ce am realizat“, se afirmă că ar fi declarat el. Dacă centralizarea era o caracteristică a domniei lui Ceauşescu, este de înţeles că instrumentele puterii sale trebuiau să fie concentrate într-o singură zonă: în apropierea Casei Poporului urma să fie construită casa Ştiinţei şi a Tehnoligiei, o găselniţă a pseudocalificatei ,,savante de renume mondial“ Elena, Ministerul de Interne, Arhivele Statului şi Biblioteca Naţională. Datorită apropierii de centrul istoric al oraşului şi a amplasării într-o zonă mai înaltă, cartierele Uranus, Antim şi Rahova au fost alese ca loc pe care urma să se ridice centrul administrativ. Trebuie remarcat că acestea constituiau zonele cele mai vechi ale oraşului, cu o mare concentrare de monumente istorice, în primul rînd mănăstiri şi biserici, unele din acestea mai vechi de 300 de ani. Zonele rezidenţiale ale acestor cartiere aveau unele dintre cele mai elegante clădiri ale capitalei, de la case familiale de unu pînă la două etaje, cu grădini mari, pînă la clădiri cu trei sau patru etaje, proiectate de arhitecţi de renume, precum Ion Mincu şi Horia Creangă“ (Istoria României, România sub regimul comunist, Decembrie 1947-Decembrie 1989, Denis Deletant).

Casa Poporului
 

     Arhitectul care a cîştigat concursul pentru proiectul ,,Casei Poporului“ a fost Anca Petrescu. Avea 25 de ani şi abia părăsise băncile Institutului de Arhitectură. Petrescu a fost cea care a conceput a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, înaltă de 86 de metri, cu faţade lungi de 276 metri şi o suprafaţă de 6,3 hectare. Faţada principală trebuia să privească spre un bulevard drept, larg, triumfal, flancat de blocuri masive, cu apartamente pentru favoriţii regimului, care depăşea lungimea bulevardului parizian Champs-Elysees. Proiectul viza distrugerea totală a întregului cartier Uranus şi a unor părţi din cartierele Rahova şi Antim. Nicolae Ceauşescu şi soţia lui vizitau şantierul în fiecare sîmbătă dimineaţa şi arătau o consideraţie mai mare muncitorilor decît arhitecţilor. El strîngea mîna meşterilor şi vorbea neprotocolar cu maiştrii. Cum proiectul se extindea mereu a fost necesară dărîmarea altor mii de locuinţe şi pînă ca opinia internaţională să se dezmeticească şi să protesteze cîteva biserici au fost puse la pămînt cu buldozerele. Au fost demolate între anii 1984-1986 şase biserici,iar alte cîteva au fost mutate. Biserica ,,Mihai Vodă“ şi clopotniţa acesteia construite în secolul al XVI-lea au fost mutate 225 de metri mai departe.

Protestul intelesctualilor
 

     În data de 14 decembrie 1984 a fost trimisă o scrisoare Secţiei de Presă şi Propagandă a Comitetului Central al P.C.R. cerînd oprirea demolării Mănăstirii Văcăreşti. Scrisoarea a fost semnată de profesorul Grigore Ionescu, arhitect, Răzvan Theodorescu, istoric de artă şi profesorul Dinu Giurescu, istoric al civilizaţiei româneşti. Aceeaşi scrisoare a fost trimisă o lună mai tîrziu iar semnatarilor se adaugă alte nume de rezonanţă ale culturii româneşti precum profesorul Dionisie Pippidi şi dr. Radu Popa, istoricul de artă dr. Vasile Drăguţ şi a arhitectului dr. Aurelian Trişcu. La 22 octombrie 1985 urmează o a treia scrisoare semnată de G. Ionescu, D. Giurescu, R. Theodorescu, V. Drăguţ şi dr. Virgil Cândea, conducătorul Asociaţiei ,,România“, un organism de propagandă în rîndurile emigraţiei. Totul a fost însă în zadar. Alte monumente istorice dărîmate au fost Spitalul Brâncovenesc construit în secolul al XIX-lea şi casa lui Nicolae Iorga (1871-1940), situată pe Bulevardul Ilie Pintilie nr.6. Demolarea a avut loc la 2 iulie 1986. Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga, a trimis o scrisoare de protest unor importante reviste culturale precum ,,România Literară“, ,,Luceafărul“şi ,,Contemporanul“ dar care nu a fost publicată. Scrisoarea este încredinţată istoricului Denis Deletant şi transmisă prin acesta lui Vlad Georgescu, directorul secţiei române a postului ,,Europa Liberă“. Ea a fost difuzată în anul 1986. Mulţi români îşi doreau să plece peste graniţă pentru a avea libertate. Dintre aceştia prea puţini au şi reuşit. Refugiaţii români, în cea mai mare parte de etnie maghiară, care fugeau în Ungaria ţineau capul de afiş al ştirilor internaţionale. Fuga cunoscutei gimnaste Nadiei Comăneci a făcut deliciul presei internaţionale iar gestul celor doi ciobani români care au trecut cu o turmă de 300 de oi în Ungaria a devenit simbolic. Potrivit cifrelor oficiale ungare numărul refugiaţilor din România se ridica la 24.000.

,,Prietenul Gorbaciov“
 

     Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al PCUS (1985-1991) şi conducător al Uniunii Sovietice (1988-1991) a pus în aplicare o politică de reformare economică şi socială a societăţii sovietice numită ,,perestroika“ ce a dus la un proces treptat de liberalizare. Gorbaciov a eliberat un număr mare de dizidenţi politici printre care şi fizicianul Andrei Saharov în timp ce poporul sovietic a fost informat pentru prima oară cu privire la amploarea crimelor împotriva umanităţii comise de regimul stalinist. Gorbaciov a retras trupele sovietice din Afganistan după zece ani de intervenţie militară şi datorită faptului că a refuzat să recurgă la forţă împotriva mişcărilor de desprindere de Uniunea Sovietică a statelor satelit a fost netezită calea către liberalizarea şi emanciparea Europei de Est. În august 1990 a negociat o înţelegere cu cancelarul german Helmut Kohl care a permis unificarea Germaniei şi rămînerea acesteia în NATO. În anul 1990 primeşte Premiul Nobel pentru pace. Deşi pe plan extern se bucură de o largă simpatie el a fost discreditat pe plan intern iar în urma tentativei eşuate de lovitură de stat pusă la cale de conservatorii comunişti care îl va aduce în prim plan pe Boris Elţin, va demisiona. În ceea ce priveşte relaţiile cu România, Gorbnaciov era iritat de criticile aduse de Ceauşescu în privinţa politicii sale de liberalizare acuzînd totodată politica de ,,stalinism demodat“ a acestuia. Dictatorul român cade astfel în dizgraţia Moscovei care îi va grăbi în cele din urmă sfîrşitul.

Ultimul dictator comunist
 

     Datorită politicii lui Gorbaciov coroborată cu acţiunile Papei Ioan Paul al II-lea, nimeni altul decît polonezul Karol Woytila, în Europa începe să bată vîntul schimbării aşa cum suna în piesa celebrei formaţii ,,Scorpions“ numită ,,Wind of change“ devenită un hit al libertăţii. Regimurile comuniste din Europa centrală şi cea de Est cad pe rînd. Ceauşescu se vede singur, izolat pe plan extern, iar în ţară hulit de popor. La 1 decembrie 1989 Ceauşescu era ultimul conducător comunist din Europa de Est. Două grave erori i-au grăbit sfîrşitul. Pe de o parte el a crezut că se poate opune reformelor dictate de la Moscova, iar în al doilea rînd s-a bazat pe iubirea din partea românilor. În memoriile sale Gorbaciov scria despre încăpăţînarea lui Ceauşescu de a se adapta noilor reforme propuse de Moscova: ,,La întîlnirea noastră finală între patru ochi i-am comunicat lui Ceauşescu hotărîrile celei de-a XIX-a conferinţe a partidului. I-am arătat cum, începînd din 1989, pregăteam trecerea tuturor întreprinderilor pe o contabilitate economică şi am menţionat relaţiile dintre naţionalităţi. Ceauşescu mi-a mulţumit pentru prezentarea sinceră şi a declarat, citîndu-l pe Lenin, că socialismul în diferitele ţări trebuie construit conform condiţiilor naţionale şi că el se va ţine de această regulă. Atunci m-am convins definitiv că el, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii. Chiar şi primii paşi pe acest drum ar ridica problema desprinderii de regim şi a propriei sale poziţii. Cred că a înţeles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atîta încăpăţînare să ia cunoştinţă de realităţi“ (Mihail Gorbaciov, Memorii, Editura Nemira, 1994). Întîlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a avut loc pe data de 4 decembrie 1989 la Moscova. Ceauşescu nu a vrut să ţină cont de faptul că toţi liderii ţărilor comuniste din Europa de Est erau cei agreaţi de sovietici la acel moment.

Cabinetul 2
 

     O mare parte a gafelor făcute de Ceauşescu s-au datorat soţiei sale, Elena, care nu numai că a încurajat planurile sale absurde, dar intervenea personal în atribuţii care o depăşeau. Un exemplu elocvent este memoriul făcut de practicanţii de arte marţiale către Ceauşescu cu sprijinul tacit al lui Valentin Ceauşescu care era el însuşi practicant de Karate şi deţinea 3 Dan în stilul Goju-Ryu. Ceauşescu ar fi fost de acord să facă o concesie în acest sens şi să recunoască oficial această ramură sportivă ţinînd cont că Judo-ul făcea parte tot din categoria artelor marţiale japoneze şi adusese ţării multe medalii în plan internaţional mărind prestigiul României pe plan sportiv. Trebuie menţionat că ăgărăşeanul Mircea Frăţică a ajuns campion european. Nicu Vlad, un alt făgărăşean, a fost un alt nume de marcă al judo-ului românesc. Toate planurile însă s-au împotmolit la cabinetul 2 unde Elena ,,academician de renume mondial“ dirija mai abitir decît soţul ei.

Telefonul de la Viena
 

     Grigore Cartianu surprinde în cartea sa ,,Sfîrşitul Ceauşeştilor“ evenimente importante ale sfîrşitului domniei ,,celui mai iubit fiu al poporului“ precum şi ultimele ore din viaţa soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. ,,Iunie 1989. Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României de la Viena, sună precipitat la Bucureşti. La al treilea apel aude, în sfîrşit, vocea fratelui său mai mic, Nicolae, preşedintele Republicii Socialiste România. ,,Nicule, e ceva urgent. Şi deosebit de important. Vin la Bucureşti să discutăm“. Nicolae Ceauşescu nu mai are răbdare. El e mai repezit din fire, iar vocea gîtuită a lui Marin îi sporeşte curiozitatea. ,,Spune ce ai de spus!“ tună dictatorul. ,,Nu pot. Vorbim acasă“, insistă fratele mai mare. Şi ia primul avion spre Bucureşti. Nouăsprezece ani mai tîrziu, Mihaela Ceauşescu Moraru, fiica lui Marin Ceauşescu, publică o carte în care este redată discuţia din iunie 1989. ,,Tata a poposit aproape un ceas întreg pe la fratele său, fiind primit la început chiar cu cordialitate. Fie din cauză că era totuşi fratele mai mare, fie că avea ea, tanti Lenuţa, o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă...Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa mama lui tata la necaz, dar aşa, mai mult în glumă, luîndu-l peste picior: de ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu, ţara de la urgie?“ Tata l-a abordat cu diplomaţie şi pe departe (nu stătuse degeaba la Viena 17 ani) pe unchiul Nicolae: că de, uite ce scriu ziarele occidentale, uite ce informaţii am de la ,,oamenii mei“ (Să fi făcut oare tata spionaj! Bravo lui, că doar l-a făcut în favoarea ţării şi a neamului!)...Că situaţia este dificilă şi se agravează încontinuu...pînă ce i-a spus verde în faţă: ,,Nu mai e scăpare, Nicule, că şi-au băgat coada şi ruşii, şi americanii! Fiecare are oameni aici, care mai mult complotează, doar ştii şi tu, dar n-au găsit încă prilejul, însă nu vor pierde ocazia...Şi aşa mai departe, culminînd cu replica ce l-a enervat nespus pe Nicolae, încît a uitat şi de respectul datorat fratelui mai mare, şi de faptul că pereţii au ochi şi urechi: ,,Nu le face jocul, Nicule! Nu le da apă la moară, că va fi vai şi-amar de noi şi de ţara asta! Salvează-te! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină! Ar fi avut tata, probabil, multe de spus, că era şi deştept, şi deţinea informaţii precise, dar torentul de vorbe, urlate concomitent pe două voci, l-a descumpănit la început, apoi l-a dezamăgit şi în cele din urmă l-a convins că nu mai e nimic de făcut ca să se salveze, din contră, s-a dus la Viena, la postul său, cu convingerea că soarta trebuie înfruntată“ (Sfîrşitul Ceauşeştilor, Să mori împuşcat ca un cîine, Grigore Cartianu, Bucureşti, Editura Adevărul Holding, p. 21-22 ). Cartea Mihaelei Ceauşescu Moraru se intitulează ,,Nu regret, nu mă jelesc, nu strig“ şi a apărut în anul 2008. Agenţia Economică a României unde activa Marin Ceauşescu procura valuta de care regimul avea nevoie. La trei zile după ce Nicolae Ceauşescu va fi executat fratele său, Marin Ceauşescu, este găsit spînzurat în subsolul Ambasadei României de la Viena. Era în vîrstă de 73 de ani.

Ultimele luni
 

     ,,Ultimele luni ale regimului au venit ca un tăvălug peste ,,dinozaurii roşii“, care ţineau cu dinţii de putere. La Varşovia, alegerile libere au adus Poloniei guvernul condus de Tadeusz Mazowiecki, primul cabinet necomunist de după război. La Praga ,,Revoluţia de catifea“ l-a spulberat pe Gustav Husak, propulsînd în prim-plan un disident anticomunist: Vaclav Havel. În Germania de Est, Erich Honecker era schimbat de sovietici cu Egon Krenz. Cel mai puternic semnal a venit la 9 noiembrie, cînd a căzut Zidul Berlinului. O zi mai tîrziu, la Sofia, Todor Jivkov a fost înlocuit de un gorbaciovist, Petăr Mladenov, în urma unei lovituri de palat. Toate acestea se adăugau situaţiei din Ungaria, unde Janos Kadar fusese forţat să demisioneze din fruntea Partidului Comunist Ungar încă din 1988, fiind înlocuit cu Karoly Grosz. Perestroika şi glasnostul lui Gorbaciov scoteau Europa de Est din îngheţul stalinist. O singură redută rămînea încremenită: Republica Socialistă România. O ţară cu o dictatură megalomană, de tip medieval. Un popor condamnat parcă pe vecie să îndure foamea, frigul, frica şi mai ales umilinţele impuse de o conducere despotică. Douăzeci şi trei de milioane de români încolonaţi să-l aplaude pe Genialul Conducător, pe Marele Cîrmaci, pe cel mai iubit fiu al poporului. Şi, desigur, pe ,,academiciana de renume mondial“ care-i era soţie. Ceauşescu nu a băgat de seamă schimbările politice din jurul României. A încercat să reziste de unul singur, invocînd principii precum ,,neamestecul în treburile interne“ şi ,,dreptul fiecărui popor de a-şi decide singur destinul“. Geniul din Carpaţi“ credea că poate supravieţui valului de schimbări chiar dacă ,,axa Honecker-Ceauşescu-Jivkov“ aşa cum o visa el ca pe un front de rezistenţă anti-Gorbaciov, nu mai era posibilă“ spune Grigore Cartianu în ,,Sfîrşitul Ceauşeştilor“. Ceauşescu nu a înţeles ceea ce i-a spus printre cuvinte ,,marele prieten de la Răsărit“ în timpul ultimei convorbiri pecetluindu-şi astfel destinul. Va urma.  ( Ştefan Botoran )

Palatul Parlamentului
 

Palatul Parlamentului din Bucureşti, cunoscut înainte de revoluţie sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane.
Conform Cărţi de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se numeşte Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud.
Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia aşezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.
Cladirea are o suprafaţă desfăşurata de 330.000 m˛, înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Cladiri Administrative", pe locul 2 în lume după cladirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 mł ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.
Arhitect şef a fost aleasă Anca Peterscu după un concurs care a durat 4 ani
În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro
Dimensiunile clădirii: lungime - 270 metri, lăţime - 245 metri, înălţime - 86 metri (peste cota 0), adâncime 92 metri (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol - 66.000 m.p.
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit: 1.000.000 mł de marmură, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de oţel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 mł de esenţe de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 mł de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 m˛ de covoar, 3.500 m˛ de piele.
La construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.
Clădirea are aproximativ 1000 încaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sala de concerte.

Comments
Comentariu nou Cautare
Gioooooooo  - :|   |10-12-2012 12:21:02
Tareeeeee
Laura  - Corectare   |09-03-2016 02:51:07
Proletcultism, s a manifestat proletcultismul..nu orice ar trebui sa scrie
acolo, imi este si greu sa citesc. Putin inainte de partea cu numirea lui
Ceausescu presed.inte la 28 mar 1974
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 736 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960241

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare