Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Buruienile Făgăraşului
Buruienile Făgăraşului

 

     Periferia Făgăraşului nu este de loc în atenţia edilului şef al municipiului. Cartierul Combinat este plin de gunoaie, zona Meltea n-are canalizare şi nici străzi, în cartierul Creangă există uliţe cu praf ca la sate, asfaltul fiind doar în promisiunile electorale, zona Gării este plină de gropi, Parcul 1 Mai este invadat de bălării din care nici nu se mai văd aleile. Numai anul trecut primarul Făgăraşului a avut la dispoziţie peste 500 de miliarde de lei, buget pe care l-a cheltuit dintr-un condei. Dar banii n-au ajuns şi la zonele mai sus amintite unde convieţuiesc cetăţenii plătitori de taxe şi impozite. S-au dus pe lucrări cu comandă politică, de bună seamă venite din partidul din care el face parte. Dacă în centrul municipiului se pune o panseluţă şi o bordură, ar fi corect şi moral şi la periferie să se aşeze măcar un centimetru de astfalt sau un container pentru gunoaie. Se spune că un om gospodar se vede după aspectul pe care-l are ograda în care locuieşte. Am întrebat nişte făgărăşeni ce notă ar merita primarul ales în 2008. N-au stat pe gînduri deloc şi au spus că edilul şef este corigent. Le-am replicat că în şcoală a fost corigent, dar eu mă refer la prestaţia lui în calitate de primar plătit din banii oamenilor. ,,Este acelaşi lucru, nici atunci n-a fost bun, iar acum ne-a dezamăgit total. Pune borduri în fiecare an în acelaşi loc, iar pe unde ar trebui să pună, nici nu se uită. Am încercat să-l opresc într-o zi pe stradă să-i spun unul din of-urile mele de cetăţean, dar a întors capul în altă parte. Înainte de a fi primar, era tot un zîmbet, acum a uitat de noi. Pe semne că aşa-i impune partidul lui de dreapta sau cei şapte ani de acasă“ au spus oamenii. Făgărăşenii la fel ca toţi românii ştiu să se plîngă. Şi o fac cît pot de bine, dar atît. Se plîng părinţii elevilor, se plîng pacienţii din spitale, se plîng şomerii, se plîng ţăranii, toată lumea se plînge. Nu mi-a venit să cred cînd am aflat că o învăţătoare a primit ca dar de sfîrşit de an de la elevii ei un laptop, iar alta bijuterii din aur. Cu uimire am aflat că părinţii unor elevi de clasa a IV-a le-a organizat puştilor banchet la finele anului şcolar. Am constatat cu stupoare că absolvenţii de liceu merg la examenul de bacalaureat cu limuzinele, asta în condiţiile în care făgărăşenii se plîng de sărăcie. Nu e de mirare că lucrurile nu decurg normal pentru că nici oamenii care le fac nu gîndesc normal. Am auzit recent pe un post de televiziune cum un liberal se lăuda de mama focului cît este el de deştept şi de citit. Îşi critica cu înverşunare adversarii politici şi le da sfaturi în privinţa corectitudinii. Tocmai el care şi-a faultat mereu colegii de partid şi partenerii de afaceri. Tocmai el care este campion în dosare penale. Un condamnat penal care s-a strecurat tot în sînul PNL şi care este prietenul celui mai sus amintit explica opiniei publice,de la acelaşi microfon cu primul, cum ştie el de bine să atragă fonduri europene. Deşi condamnat este liber să decidă. Liber aşa cum poreclitului ,,Superman“ i-a fost dată posibilitatea de a jefui în continuare pensionarii din Făgăraş escaladînd blocurile. Precum ei, sînt şi alţii care fac şi desfac destine ale unui oraş, municipiu, judeţ şi stat. (Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,România este colonia puterilor străine”
 

     Nu mai încape îndoială că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar factorii responsabili nu fac nimic pentru a redresa ţara din punct de vedere economic, politic şi administrativ. Zilnic sîntem martori la tot felul de legi care se abat drastic de la normalitate şi de la bunul simţ. Au fost adoptate acte normative de către Parlament şi de Guvern care contravin bunului mers al ţării, dar care apără interesele politicienilor, grupurilor de persoane aflate în funcţii înalte, companiilor de tot felul şi puterilor străine. Aşa cum arată astăzi România, putem spune fără să greşim, că România a ajuns, în an centenar, o colonie străină. Unirea realizată prin mari sacrificii în 1918 de străbunicii noştri, astăzi este pe cale să fie dezmembrată la ordinul marilor puteri aplicat de persoane aflate în conducerea ţării. (continuare doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 686 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 769
Număr afişări conţinut : 4236457

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare