Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Şi-a găsit liniştea în pictură
Şi-a găsit liniştea în pictură Email
Luni, 06 Iunie 2011 19:27

 

 

     Ilie Dummitrescu, cunoscut făgărăşenilor ca „Ghiocel“, a condus o secţie specială din Combinatul Chimic, a jucat la echipa de fotbal Chimia Făgăraş, a condus Consiliul Popular Făgăraş, iar acum stă în faţa şevaletului şi pictează

     Florenţa îţi dă liniştea culorilor vii, auriul difuz parcă te înconjoară alături de splendoarea verde a dealurilor Toscanei. Alături de pacea galeriilor de artă renumite în Europa, Florenţa este magnifică. Am revăzut-o recent în pictura unui făgărăşean care-i trona camera de lucru. Imaginea de ansamblu a capitalei Toscanei, dar şi cea a oraşului lui Puccini, Lucca, l-au frapat pe Ilie Dumitrescu. Şi nu i-au redat liniştea pînă cînd nu le-a imortalizat pe pînză. În detaliu, ajutîndu-se de culorile unei toamne calde şi prelungite, de şpaclul cu care a zdrelit pînza bine întinsă pe şevalet. Pictîndu-le, făgărăşeanul şi-a amintit de vremurile lui Dante, Leonardo, Michelangelo sau Machiavelli, dar şi de familia De Medici. Ilie Dumitrescu şi-a transformat locuinţa într-o expoziţie a culorilor şi a istoriei. Tablourile pictate de el şi deloc puţine la număr, înrămate cu mult bun gust şi aranjate într-o ordine perfectă te duc cu gîndul la o galerie de artă. A aşezat Florenţa, Cîrţişoara sau Felmerul, mestecenii, macii şi coşarul oltenesc pe acelaşi plan.

 Îmi spune că nu are studii în domeniul artei, că nu a urmat Belle Arte sau şcoli înalte de acest gen, dar că a avut mereu un imbold exagerat spre artă, că a avut încrederea că poate să redea în culori sentimente, trăiri şi locuri. Şi a reuşit. De la 35 de ani se aşează confortabil în faţa pînzei, doar în luna decembrie, şi unul cîte unul îşi concretizează proiectele. N-a expus niciodată, dar prima expoziţie pe care o va organiza va cuprinde toată munca sa pe care o va dedica unicului său nepot.

O viaţă-n pilde
 

     Vassily Kandinsky, un pictor rus, spunea: ,,Culoarea reprezintă claviatura, ochii sunt acordurile, sufletul este un pian cu multe corzi. Artistul este mîna care cîntă, atingînd o clapă, apoi alta, provocînd vibraţii ale sufletului“. Nu ştiu dacă Dumitrescu s-a influenţat din opera pictorului rus, dar în colecţia sa există şi un tablou cu pictură abstractă. A cuprins în el tot ceea ce l-a inspirat în viaţa sa, zodie, infinit, trecerea ireversibilă a timpului, norocul şi şansa, viaţa. Dacă adăugăm şi pasiunea lui pentru muzică, putem spune despre comparaţia făcută de Kandinsky între muzică şi pictură că este o realitate acceptată şi de artistul făgărăşean. Ilie Dumitrescu şi-a găsit liniştea în pictură şi în muzică. O spune cu un calm ieşit din comun care răzbate dincolo de puterea cuvintelor pe care le foloseşte. L-am ascultat la lansarea cărţii prietenului lui, Telu Popa, ,,Jurnalul unui păstrăvar". A vorbit frumos, profund, folosind o critică dulce ampretată de amintirile vremurilor trecute. Ilie Dumitrescu este un romantic, deşi întreaga viaţă a fost şeful unei secţii de producţie, a coordonat activitatea a mii de oameni şi apoi a unui oraş precum Făgăraşul. ,,Să iert mereu cum m-a învăţat scriptura şi să nu uit nicicînd că sîngele-i comun chiar şi atunci cînd e nociv precum cianura". Este motto-ul cel mai reprezentativ pentru făgărăşeanul Ilie Dumitrescu şi pe care-l foloseşte ori de cîte ori are prilejul.

Făgăraşul l-a încîntat
 

     Ilie Dumitrescu este făgărăşean prin adopţie. Localnicii îl cunosc după porecla de ,,Ghiocel". Născut şi crescut în capitală, a trăit vremurile în care Bucureştiul era cunoscut ca ,,Micul Paris". ,,M-am născut la Bucureşti şi am crescut acolo. Se vorbea de ,,Micul Paris“. Acesta era Kiselef-ul, Magherul. Despre periferie, despre mahalale, nimeni nu vorbea nimic. Acolo unde nu era canalizare, unde era sărăcie multă. Nu uit acele vremuri. Eram copil şi ştiu că mergeam la magazine şi ne întreba vînzătoarea al cui eşti. Şi primeam pe încredere produsele fără să plătim pe loc. Era lume multă necăjită. Era sărăcie. Ştiu că de Paşti primeam doar cîte un ouşor roşu. Dar oamenii erau altfel, era omenie. Trebuie să ştiţi că omenia este o artă. Apoi totul s-a dezvoltat, iar acum dăm iar înapoi. Am ajuns să cumpărăm tot, faţă de anii în care noi făceam, produceam tot. Acum găsim pe piaţă numai turcisme, grecisme, nimic autohton. Comportamentul oamenilor a fost scăpat de sub control" a declarat Ilie Dumitrescu. A ajuns la Făgăraş în 1964. Făgăraşul era un mic tîrg comparativ cu Bucureştiul. ,,Eram tînăr şi crud cînd am ajuns la Făgăraş. Am spus că nu voi rămîne în acest tîrg nici măcar o zi. Dar am ajuns să spun că n-aş mai pleca de aici. Mă consider făgărăşean, un om al locului" relatează Ilie Dumitrescu. A ajuns la Făgăraş pentru că iubea sportul. Echipa de fotbal ,,Chimia Făgăraş" care juca în Divizia B s-a completat cu încă un atacant, Ghicocel venit de la Bucureşti. Era pe atunci antrenor renumitul Gheorghe Albu. A jucat pînă în 1974 după care a devenit antrenor la echipa Armatei. În paralel cu această carieră sportivă s-a făcut remarcat şi la locul de muncă. A fost angajat la Combinatul Chimic Făgăraş, ani buni fiind prezent la Secţia IV, de armament, pe care a şi condus-o. Dar în privinţa carierei, Ilie Dumitrescu are mult mai multe de povestit.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Primul tablou proprietate a fost unul cumpărat
 

     Ilie Dumitrescu mai are un frate, mai mare decît el cu trei ani. Amîndoi sînt iubitori de artă şi au avut înclinaţie spre desen şi pictură. Ghiocel, mai mic fiind, îl avea pe fratele lui cel mai bun critic pentru deciziile şi activitatea lui, mai ales cea legată de artă. ,,De mici noi aveam înclinaţie pentru desen şi pictură. Eu eram mai bun decît fratele meu. Cînd am venit la Făgăraş, am făcut un drum pînă la Braşov şi am intrat într-o consignaţie. Mi-a plăcut foarte mult un tablou. Îmi cerea pe el 10 lei în banii de atunci şi n-am avut la mine acei bani. Nu-mi puteam lua ochii de la el, mi-l doream foarte mult. Atunci m-am întors la Făgăraş, mi-am luat banii şi am revenit la Braşov. Astfel mi-am cumpărat tabloul pe care-l văzusem“ a fost prima experienţă a lui Ilie Dumitrescu în materie de pictură. Cînd s-a lăsat de fotbal, s-a apucat de pictură. ,,I-am cerut fratelui meu părerea în privinţa faptului că vreau să pictez. Mi-a zis: Pictura nu e ceea ce crezi tu, stai în banca ta, mai bine“. Ştia el ce ştia. M-am convins cînd mama mea îmi spunea să-l determin pe fratele meu să nu mai cheltuiască banii pe vopsele“ a adăugat pictorul.

Coşarul oltenesc a fost norocul artistului
 

     Dar Ilie Dumitrescu a continuat să creadă în potenţialul său. Astfel a început să studieze, să călătorească, să viziteze galerii de artă. A luat la pas Europa, dar şi satele României. ,,Mi-au plăcut călătoriile, îmi place satul românesc şi natura. Am mers odată în Oltenia unde am văzut un sat din zonă. Am poposit la cineva în sat şi am băut vin într-un coşar. M-a frapat acel peisaj, mi-a rămas în minte multă vreme acel colţ pur românesc. După o vreme l-am pictat aşa cum l-am văzut şi simţit eu. Am apelat la fratele meu să-i cer părereea despre noua mea lucrare. Doar el era muza mea, criticul meu, într-un anume fel. Cînd a văzut tabloul, s-a şocat, şi m-a întrebat de unde îl am. Spunîndu-i că eu l-am făcut, a spus doar atît: ,,Asta da“. De atunci am început să pictez“ îşi aminteşte artistul.

Doar în luna decembrie stă în faţa şevaletului
 

     Unul după altul, tablourile prindeau contur şi treceau la înrămat. Cînd se apropia luna decembrie nu mai contau cheltuielile cu vopselele sau pînzele. Privind tablourile lui Ghiocel, te gîndeşti că a absolvit şcoli de artă sau a studiat în preajma unor pictori celebrii. ,,N-am pregătire în domeniu, n-am Belle Arte sau vreo şcoală de specialitate. Citind vieţile pictorilor, momentele în care ei au început să picteze, greutăţile lor, am concluzionat că aveam şi eu ceva similar, ceva comun cu ei. Această concluzie mi-a dat încredere. În orce faci trebuie să ai încredere, să ai crdinţă că vei reuşi. Apoi am colindat prin lume, am văzut oraşe, muzee, colecţii, galerii de artă. Şi acestea mi-au dat un imbold să continui" a mai spus Dumitrescu. Vorbind de artă, Ilie Dumitrescu este pentru mulţi o enigmă. ,,Pictez cu mare drag. Dar am o singură perioadă din an în care pot picta. Luna decembrie. Iubesc toate anotimpurile, dar nu pe toate le pot picta. Primăvara, explozia de culoare, este formidabilă, dar am consisderat că nu pot să surprind fenomenul în amploarea lui, şi n-am pictat primăvara. Iarna îmi place doar la începuturile ei. Topirea zăpezii, mizeria lăsată nu-mi mai place. Iar toamna este specială. Pictez toamnele, îmi dau cele mai frumoase momente şi material de lucru. Explozia de ruginiu, culoarea, este formidabil.“a mai spus Ghiocel.

Mestecenii ruseşti
 

     Lui Ilie Dumitrescu îi place să relateze cele mai impresionanate momente din viaţa lui. Chiar dacă poveştile n-au o ordine cronologică, expuse în stilul său apar speciale. Sînt adevărate incursiuni în timp.
    ,,Era la noi un medic stomatolog, Prunescu. Nu cred că l-aţi cunoscut. Îţi scotea măseaua în două secunde. Mi-a zis odată că are un tablou frumos şi dacă vreau să-l cumpăr. I l-am plătit. Am luat un tiner şi o vată şi am încercat să şterg semnătura. S-a dus imediat. De cum l-am văzut am zis că este rusesc, un peisaj foarte frumos, mesteceni. L-am dus acasă, era fenomenal. Şi acum îl mai am şi ţin la el. Cînd am vizitat Tretiacov-ul, am văzut mestecenii din tabloul cumpărat de la stomatologul Prunescu. Mi-am zis care va fi originalul, al meu sau cel de la Galeria din Tretiacov. Nici acum nu ştiu răspunsul. Nu pot să nu vă povestesc despre viaţa Făgăraşului în acei ani, dacă am pomenit de medicul Prunescu. Mulţi cred că îşi amintesc despre acele vremuri. Nu se pot uita, oricum. Viaţa Făgăraşului era diabolică. Era foarte frumos. Era Mexico, era salcia restaurantului, vioara. Se aduna acolo toată elita tîrgului. Medici, profesori, toţi. A fost frumos. Sînteţi mai tînără şi nu cred că aţi cunoscut acea atmosferă“ a mai spus artistul făgărăşean

Satul făgărăşean, subiect pentru pînzele lui
 

     Toţi pereţii apartamentului lui Ilie Dumitrescu sînt ,,tapetaţi“ cu picturile sale. Găsim aspecte din satul româneasc, natură, biserici, peisaje, toamna aurie, oraşe italiene, flori. Fiecare tablou îşi are povestea lui specială pe care Ilie Dumitrescu o spune cu mare plăcere atunci cînd i se iveşte prilejul. ,,Îmi place satul românesc. Am şi pictat aspecte din sate. Am surprins Cârţişoara, Felmerul Rotbavul. Locuind la bloc, parcă sînt rupt de viaţa românească. Îmi doresc să stau la casă şi caut împreună cu soţia o casă. M-am născut şi am crescut la casă. Mi-ar place zona Recea, am considerat-o mereu domească, nu are atîta ţigănie. Am fost legat, prin intermediul soţiei de Rotbav. Mi-a plăcut atăt de mult acel sat, atunci cînd erau saşii. Era medieval, era de poveste. Cînd au venit ţiganii totul s-a dus de rîpă. Îmi place Drăguşul cu oamenii lui harnici şi gospodari“ a spus artistul făgărăşean. .

Îi plac culorile calde
 

     ,,Liniştea am găsit-o în pictură. Îmi plac culorile calde, orange, crem. Culoarea coprinei este specială pentru mine. La fel culloarea acoperişului caselor. Sînt culori odihnitoare, inspiră tăcere. Îmi plac şi motivele naţionale. Chiar mi-am propus să pictez astfel de motive tradiţionale. Iubesc şi culorile reci, albastru, verdele şi chiar le folosesc. Dar în picturile mele predomină culorile calde. Îmi place muizca, orice gen de muzică. La muzica populară o prefer pe cea din Ardeal, este cea mi frumoasă şi ritmată. Prietenul meu, Telu Popa, iubeşte şi el muzica. Ne întîlnim foarte des şi ascultăm şi lăutărească şi serenade. Este foarte frumos. Dar nu-mi place rîca dintre oameni“ povesteşte Ilie Dumitrescu.

Încă nu a expus nicio lucrare
 

    Deşi pictează de la vîrsta de 35 de ani, şi are o colecţie impresionantă, n-a organizat nicio expoziţie cu lucrările sale. ,,N-am făcut nicio expoziţie cu picturile mele. S-a organizat, cu ani mulţi în urmă, o expoziţie la Făgăraş şi am dus şi eu un tablou. Mi s-a pierdut nici nu ştiu cine l-a luat. Mi-a zis criticul acelei expoziţii, să fac ceva mai în mişcare. Spunea că e reuşit tabloul, dar să fie mai în ton cu viaţa. I-am zis ce vrea macarale şi răsărit de soare?. Nu eram pentru aşa ceva“ mai spune artistul. Dumitrescu intenţionează să-şi expună tabourile într-o expoziţie la Casa de Cultură în viitorul apropiat. ,,Acea expoziţie vreau s-o dedic nepotului meu, George, pe care-l iubesc foarte mult. Nu are înclinaţie spre artă, dar este un copil special. De la 4 ani are calculator, învaţă foarte bine de cînd a intrat la şcoală. Acum este în clasa a VII-a la Şcoala Generală nr. 2“ a mai spus făgărăşeanul. Ilie Dunitrescu este un romantic înăscut. O dovedesc şi poeziile pe care le-a scris. A ajuns la numărul 20 dintre care una i-a dedicat-o nepotului favorit de ziua lui. A scris-o pe spatele tabloului în care este pictat micuţul. Nu ne-am putut despărţi de Ilie Dumitrescu pînă nu i-am smuls promisiunea organizării unei expoziţii. După ce răspunsul a fost ,,Da“ a adăugat că ,,ar fi şi un prilej să-şi revadă prietenii, colegii laolaltă. ,,În Făgăraş am prieteni mulţi, unii adevăraţi. Aş vrea să mă judece după cum sînt, după sufletul meu. Dar cred că mulţi mă judecă după sufletul lor. Mereu am fost presat de ideea ,,Ce zice lumea“ şi am impus familiei mele să se comporte ca atare. Cred că i-am terorizat în acest fel. Dar la o comandă, toată acea lume, fuge, nu mai ţine cont de ceea ce ai făcut sau cum eşti cu adevărat. Asta este viaţa, ăsta e omul de azi“ a încheiat artistul făgărşean. (Lucia Baki)

O viaţă la Nitramonia
 

     Nu se putea vorbi cu făgărăşeanul Ilie Dumitrescu fără să atingem un subiect vechi al Făgăraşului: Combinatul Chimic şi stadionul“. Ilie Dumitrescu vorbeşte mult despre industria chimică făgărăşeană. Are amintiri deosebite, la fel ca toţi cei care au muncit şi trăit în combinat. Compară ceea ce a fost combinatul pentru municipiu şi ceea ce a rămas din combinatul chimic nr. 1 în România. ,,Este o modă acum să treci de şapte ori prin şate locuri. Un om echilibrat detestă astfel de comportamente şi astfel de oameni. În anii de vîrf, 1970-1975, cînd industria era în vîrf, dezvoltarea la fel, oamenii erau mai pregătiţi, mai blajini, nu era atîta stres. La cei de la sate nu le puteai lua dragostea de pămînt, de animale. Orăşenii aveau distracţiile lor, drumeţii, pescuit, spectacole. Nu erau atîtea griji. Acum se promovează incompetenţa, nulităţile. Atunci şefii, inginerii şefi, erau pricepuţi, puteau porni singuri şase instalaţii. Urmărind cronologia numirilor în Combinat, şefii puşi de partide, am văzut că sînt doar nulităţi. Inginerii se confundau atunci cu viaţa Combinatului. Era cel mai mare din Europa. Se exportau foarte multe, alimente, armament, pulberea neagră. Aveam aparatură şi dotări performante în secţiile combinatului. La Dejani, la poligon, erau cele mai noi tehnologii, exista colaborare cu SUA. Aveam aparate care luau 2 milioane de imagini pe secundă. Săptămînal veneau la Combinat specialişti, cercetători din toată lumea. Ce era la Făgăraş era cu totul aparte, era strisct secret, de importanţă deosebită. Toţi eram ,,surdo-muţi“, nu aveam voie să spunem nimic, aşa erau condiţiile şi vremurile“ a relatat Dumitrescu.

Investiţii care au schimbat faţa tîrgului vechi
 

     ,,Tot scieţi în ziar despre stadion. Criminali au fost cei care l-au vîndut prima dată. Ce au făcut? Ce este acum? Era altfel în Făgăraş. Era lume bună, educată, curăţică. Centrul era select, la Casa de Cultură veneau teatre. Chiar dacă am avut oraşul pe mînă, n-am abuzat. Se vede locuiesc în acest apartament, iar pentru plăcerea mea şi a soţiei mai apelăm la grădina din faţa blocului. Cînd văd acum cum îi duce la DNA pe şefi, mă umflă rîsul. S-au făcut atunci peste un milion de apartamente, li se da cheia la casă la toţi. În Combinat se cîştigau bani frumoşi. Leul avea putere mare de cumpărare. Tocmai de aceea s-au realizat atîtea. Fotbalul era un fenomen în Făgăraş. Toate meciurile se jucau la ora 11.00 şi stadionul era plin. Duminica dimineaţa, toată strada Stadionului era plină de lume care se îndrepta spre stadion. Veneau şi de la ţară la meci. Era civilizaţie, nimeni nu urla, nu înjura. După meci mergeam toţi la renumitul Mexico, beam o bere şi plecam acasă. Fotbalul era atunci, ('64-'75) un fenomen care a acaparat tot Făgăraşul“ relatează Ilie Dumitrescu. .

Prim secretar pe fabrică şi apoi prim vicepreşedinte pe oraş
 

     ,,Demnitatea mea la locul de muncă, seriozitatea, importanţa locului de muncă, şef la secţia IV, armament, i-au determinat pe cei care conduceau să mă propună pentru anumite funcţii. Şapte ani am fost secretar de partid pe Combinat. Eram bidiganie mare. Au venit să mă ducă pe oraş. N-am vrut, dar directorul general Teodor Şuteu, un om deosebit, m-a sfătuit să accept pentru că dacă nu mă mazilesc cei mari. M-am internat în spital, doar ca să scap de propunere. Pînă la urmă am acceptat. M-au numit prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular. Mă ocupam cu sănătatea, cultura, şcoala, administrativ, tot. Dacă şti să apeşi pe butoane poţi să faci tot, să acoperi toate zonele. Cu omenie am făcut tot ce s-a realizat în acei ani. Mergeam dimineaţa la directorul general al Combinatului şi-l rugam să achite factura aia, să-mi dea maşină pentru transport, să mă ajute cu forţa de muncă, etc. Aşa se făcea atunci. În 1987 am acceptat acea funcţie. Aveam tot oraşul pe mînă. Vreau să spun că atunci erau angajaţi în Primărie 30 de aoameni care făceau tot. Acum sînt vreo 500 şi tot nu fac ce trebuie“ spune Dumitrescu

Investiţii majore
 

     ,,În acei ani s-au realizat multe investiţii. Digul de la Olt, unde urma să se facă ocolitoarea. Dacă mai era timp şoseaua de pe dig era construită. Podul de la Galaţi tot atunci s-a făcut. Iluminarea bulevardului cu lampadare tot atunci s-a făcut. Intrarea în oraş unde scrie FĂGĂRAŞ. Literele le-am făcut la secţia condusă de Telu Popa, la Placări, literele fiind din inox. Era simbolul oraşului, mai ales că secţia Placări era o noutate, dacă erau cinci în lume. Acum le-au vopsit, habar n-au că sînt din inox. Clădirea Cantinei săracilor de pe strada IC Drăguşanu atunci am făcut-o. Era funcţională şi acolo serveau masa săracii oraşului. Existau şi pe vremea aceea săraci şi cei care nu puteau munci. La Combinat munceau peste 10.000 de oameni, era o forfotă totală la transport. Erau multe maşini. I-am pus pe şoferi să le cureţe, să dea alt aspect transportului în comun. Mi-aduc aminte, atunci cînd m-au ales secretar de partid, erau 500 de oameni în sală. Doar doi nu m-au votat. Mulţi mi-au zis atunci, să fac ceva pentru sport. M-am ocupat de stadion şi de tribună. L-am trimis pe Cuţitei la Buzău de unde a adus proiectul. Era inginerul Ion Mândrea, un bun specialist, la Investiţii. I-am explicat ce vrem să facem, iar el a spus doar atît: ,,facem“ şi s-a făcut. În anii 1982-1983 am făcut tribuna. Am avut şi belele pentru aceste lucruri, dar ele au trecut, iar lucrurile bune au rămas şi se văd. S-au început lucrările la Piaţa Agroalimentară; s-au construit peste 700 de apartamente; Sînt multe de relatat, lucruri care se ştiu şi se văd. După '90 nu s-a mai făcut nimic, s-a dus de rîpă şi ce era“ a mai spus Dumitrescu.

Comments
Comentariu nou Cautare
Gandi de la Super  - Amintiri din copilarie   |08-06-2011 02:00:41
Nea Ghiocel a uitat sa ne spuna despre anii '80 cand scartaiam toti de foame
(mai putin ei) si de frig si ne uitam cate doua ore pe seara la telejurnalele
despre multiubitulsimultstimatul lor conducator.Ca dupa caderea lui Ceusescu sau
perindat multi saltimbanci pe la directia Combinatului,e adevarat,dar nici cu
sefi de secteie ca Florin Toma,sau leancu,sau Nistor sau...,ma opresc aici,nu ne
putem lauda.Va mai aduceti aminte nea Ghiocel ca,atunci la Revolutie,ati sarit
gardul din spate de la Primarie, impreuna cu nea Nicu Gheara?(alta scula pe
nascula).Si,apoi, va tinut jupanul Teo ascunsi pana a trecut valul,va mai
amintiti? Ehe! Ce e cas, caval-ul trece...! O bila alba pentru Tov. I
Dumitrescu; dupa Lovolutie a stat in banca lui,spre deosbire de alte Gli Animali
Parlanti care ne dau si azi lectii de democretie.
In rest,nea Ilie, va doresc
sa fiti cat mai aproape de muza inspiratiei si abia astept sa vad expozitia la
Casa de Cultura.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 732 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959660

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare