Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Harta închisorilor şi lagărelor comuniste
Harta închisorilor şi lagărelor comuniste Email
Luni, 30 Mai 2011 16:41

 

 

     Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democratiei populare". Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic.
     Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 au murit.

 Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detenţie din perioada comunistă ar putea fi clasificate în mai multe categorii, deşi majoritatea deţinuţilor a trecut prin cel puţin două dintre ele.

Tipuri de închisori
 

     Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula. Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale : Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti. Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei. Închisori de triaj şi tranzit : Jilava, Văcăreşti. Închisori de anchetă : Rahova, Malmaison, Uranus. Închisori pentru femei : Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni. Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj. Penitenciarele Spital : Târgu Ocna şi Văcăreşti.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Metode de tortură
 

     Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacară, lovituri cu un creion mai mare în testicole; bătăi cu saci de nisip. În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca“ prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în pozitia ,,pe vin“, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut. În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş, etc.
     O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată. Condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.).

Zarca Aiudului
 

- Izolarea . Deşi dispoziţiile din Codul penal comunist din 1948 (art. 28-44) interziceau, în genere, separaţiunea individuală, admiţînd-o numai pentru condamnaţii de drept comun şi numai pentru o perioadă de maximum 2 ani de la începerea executării pedepsei, în realitate condamnaţii din secţiile speciale erau trecuţi la izolatoare. Astfel de izolatoare se aflau la ,,zarca“ de la Aiud, ,,neagra“ la Sighet şi Jilava, ,,cazinca“ la Suceava, etc.. Aici deţinuţii executau pedepse într-o totală izolare, în condiţii de mizerie şi înfometare. Un fenomen caracteristic al penitenciarelor a fost cel al suprapopulării închisorilor. În cei mai mulţi ani ai detenţiei, condamnaţii politici au dormit pe jos, pe rogojini, în celule neîncalzite. Spre exemplu, legionarii nu aveau dreptul la perna şi aşternut. Majoritatea unităţilor penitenciare nu erau dotate cu încălzire centrală, temperatura coborând drastic în celule în timpul iernii. Alimentaţia şi asistenţa medicală erau deficitare. În general, alimentaţia era aceeaşi în întregul sistem penitenciar, cu deosebirea că la secţiile pentru detinuţii politici aceasta era foarte puţină. În privinţa asistenţei medicale, aceasta era deseori absentă. Detinuţii politici erau mai rar şi mai greu vizitaţi de medic. Internarea în staţionarul penitenciarului şi repartizarea medicamentelor erau supuse unor restricţii speciale. În unele cazuri, pentru a se obţine o asistenţă medicală mai bună, a fost nevoie să se recurgă la greva foamei. În multe cazuri de acest fel, detinuţii au fost alimentaţi artificial şi abuziv, împotriva voinţei lor sau au fost lăsaţi în cea mai cruntă mizerie, alături de tineta cu fecale, săptămâni întregi.

Monumente edificate pentru foştii deţinuţi politic
 

     În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă (1945-1989), România a devenit o ţară a crimei organizate, a camerelor de tortură, a temniţelor şi lagărelor de exterminare. In tot acest timp, un popor întreg a trăit în spaimă, în umilinţă, minciună şi delaţiune.
     Pentru a ascunde şi a şterge urmele Genocidului roşu, securitatea, miliţia şi justiţia comunistă au început încă din 1969, o vastă operaţiune de selectare şi distrugere a arhivelor proprii, precum şi de falsificare a unor date şi documente importante. Din numărul de deţinuţi politici, circa 15-20% au fost ucişi prin împuşcare sau exterminaţi în închisori ori lagare de munca forţată. Trupurile lor au fost aruncate în gropile comune sau în mormintele fără cruce, care sunt răspândite de la Timişoara până la Vladivostok.
Alte mii de cetăţeni români provenind din lumea ţăranilor înstăriţi, a intelectualilor ori a militanţilor partidelor istorice au fost ridicaţi în miez de noapte de la casele lor şi ucişi prin împuşcare pe marginile şanţurilor, în păduri sau au disparut fără urmă. Numele şi numărul tuturor acestor martiri nu se vor şti niciodată. În memoria şi spre cinstirea lor, Asociaţia Foştilor Detinuţi Politic din România (AFDPR), prin filialele sale, a început încă din 1991 să ridice monumentelecare vorr rămâne peste timp drept mărturie a ceea ce a însemnat comunismul. Unele din aceste monumente au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagăre ale morţii, cum sînt cele de la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Târgşor, Piteşti, Insula Mare a Brăilei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botoşani sau Bicaz.
     S-au edificat monumente şi în zonele în care a existat rezistenţă anticomunistă de amploare spre exemplu la Teregova, Caransebeş, Sâmbăta, Nucşoara, Meidanchioi, Chisindia, Răstolniţa, Ibăneşti, Mânzăleşti, Mesentea, Oraviţa, Vadu Roşca. În unele oraşe din ţară s-au ridicat alte monumente precum la Alba lulia, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Cugir, Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Reşita, Satu Mare, Târgovişte, Timişoara, dar şi peste graniţă la Paris şi Geneva.

Holocaustul roşu sau crimele în cifre
 

     Conform estimărilor făcute de Florin Mătrescu în cartea sa ,,Holocaustul roşu“ numărul persoanelor care au suferit în regimul comunist depăşeşte 3 milioane.
     Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 au fost deportaţi în lagărele din Nordul Ingheţat un număr de 300.000 de români basarabeni şi bucovineni. Între 1945 şi 1954, 500.000 de români basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi în lagăre. Între 1946 şi 1947, 200.000 - 350.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin. Victor Bârsan în cartea sa ,,Masacrul inocenţilor", editura Bucureşti, 1993, deosebeşte mai multe valuri de deportări. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, 300.000 de români deportaţi. Între 1944 şi 1948 , 250.000 de români deportaţi. Între 1946 şi 1947 , 300.000 de români morţi în urma fometei provocată de Stalin. La 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă; 11.324 familii deportate. Între 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan. Anton Ovseyenco în ,,The Time of Stalin: Potret of a Tirrany", N.Y. Harper and Row, 1981 estimează numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi Nordul Bucovinei la 1.500.000 de persoane. În ceea ce priveşte România, conform lui Florin Mătrescu, în cartea ,,Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional", grupurile masive de deportări şi crime au fost: ,,capitularea fără condiţii" de la 23 august 1944 a avut ca rezultat deportarea a 180.000 de soldaţi şi ofiţeri în lagărele gulagului sovietic (doar câteva mii s-au mai întors).
     Recent, în mlaştina râului Bălţi din Basarabia a fost descoperit un osuar românesc compus din 50.000 schelete de soldaţi români - din unitaţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii. (citat din Mihai Vicol, "Un "Katyn" românesc" - România Liberă Internaţional, nr.320/04.08.96). Ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime în rândul populaţiei civile, crime de proporţii încă necunoscute, oameni ucişi doar pentru a fi jefuiţi sau pentru a-şi apăra fiicele şi soţiile de violuri. Colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile - provocând 30.000 de victime. Deportările masive din perioada 1949 - 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de muncă sau închisori. Rezistenţa armată din munţi (1946 - 1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime. În cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni. Cifrele globale ale holocaustului roşu în România sînt diferite. Numărul total al deţinuţilor: 2.000.000 ( Filip Păunescu - ,,Cunoaşterea şi combaterea comunismului". 3.000.000 (Cicerone Ioaniţoiu). Numărul total al morţilor în regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu (revoluţie, Târgu-Mureş, mineriade, etc.) este greu de stabilit. Se descoperă mereu noi gropi comune pe lângă lagărele de muncă şi închisori. Cifra avansată de Florin Mătrescu este de 891.500 morţi în genocidul comunist comis între actualele graniţe ale României.

Marturii în oglindă din lagărul comunist
 

     Cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania ziarişti de la România Liberă şi de la Libertatea au realizat interviuri cu torţionarii pe de o parte, dar şi cu foştii deţinuţi politici.
     Un fost deţinut politic care a trăit pe pielea sa teroarea în Penitenciarul Giurgeni şi fostul şef al acestei puscării îşi povestesc, după 50 de ani, experienţele trăite în două tabere atît de diferite. De o parte este Alexandru Ioaniţescu, trecut astăzi de 80 de ani, fostul comandant de închisoare şi lagăr comunist. Cei care l-au cunoscut de dincolo de gratii şi-l amintesc ca pe o ,,brută şi o bestie ordinară", dar el spune că pur şi simplu, a muncit la viaţa sa ca un tip ,,sever şi corect". Recunoaste doar că subalternii ,,îi mai altoiau" pe detinuţi, dar puşcăriaşii închişi din raţiuni politice îşi meritau bătaia, pentru că ,,inecau orezul" şi astfel subminau economia. De partea cealaltă este Florea Dumitru, mutilat şi umilit în închisoare, bătranul de peste 73 de ani spune acum că l-a iertat deja pe torţionarul său, deşi rănile facute de bătăuşii lui Ioaniţescu şi mizeria cruntă din celulă i-au ruinat pentru totdeauna sănătatea. Torţionarul Ioaniţescu spune că nu există probe pentru judecarea lui, iar mărturiile celor care au fost închişi nu au sens. Victima lui, Dumitru, nu crede că judecata ar mai avea acum vreun sens.

Colonia de muncă Giurgeni
 

     Una dintre închisorile comuniste ale anilor '60 din Insula Mare a Brăilei a fost şi colonia de muncă de la Giurgeni, loc în care erau încarceraţi detinuţi contrarevolutionari. Conform ,,Dicţionarului penitenciarelor din România comunistă (1945-1967)", ,,reacţionarii" trăiau în condiţii inumane. ,,Aveau un regim de muncă forţată, fiind păziţi de cîini dresaţi să-i atace dacă se prăbuşeau la pămînt sau dacă încercau să se odihnească. Mîncarea era foarte proastă, iar setea - chinuitoare. Cei închişi erau nevoiţi să bea apă din Dunăre, iar în timpul lucrului - din bălţile de pe teren. Prezenţa şobolanilor în gropile care ţineau loc de closet sau în depozitele de alimente a contribuit la declanşarea unor epidemii: febră tifoidă şi leptospiroza". Una dintre cele mai grele activităţi era considerată munca la orezărie cînd deţinuţii erau obligaţi să stea tot timpul în apă, încovoiaţi, pentru a plivi orezul. La Giurgeni au fost încarceraţi numai deţinuţi politici între anii 1960-1962 cînd comandantul penitenciarului era Alexandru Ioaniţescu. Maiorul a căpătat experienţă la penitenciarele de la Cluj ca locţiitor de comandant, la Aiud (1956-1958), pe aceeaşi functie şi apoi a fost mutat la Giurgeni. Prin mîna lui au trecut mii de deţinuţi şi chiar elita epocii. Torţionarul şi l-a amintit pe poetul Radu Gyr. La Giurgeni a devenit stăpîn peste 1600 de deţinuţi politici. ,,Cum să nu le dau mancare? Păi, dacă eu vă spun că arătau ca luptatorii! In societate nu se mănca carne, dar la unitate se dădea de cinci ori pe săptămînă. Sigur, mai mult subproduse, căpăţîni, gheare, dar aveau în farfurie miros de carne. Odată, mi-a fost adus de la Jilava un lot. Erau prăpădiţi rău de tot. Bătuţi. Gălbejiţi. M-am dus la Lunca Dunării personal să-i primesc, venise un tren cu ei. M-am dus cu două camioane şi i-am încolonat cu gardă, să-i aducem la Giurgeni, era o distanţă de vreo 7-8 kilometri. Dom'le, erau atît de prăpădiţi, că o parte din ei au căzut pe drum. Apoi i-am scos la muncă şi unii au devenit nişte luptaăori, dom'le. Lucrau în soare. Aveau o forţă în ei!"relata în faţa ziariştilor torţionarul. Rezultatele muncii desfăşurate de ofiţerul Ioaniţescu la comanda penitenciarelor pe la care a trecut au rămas menţionate în arhive. Referatele Serviciului de Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor scot la lumină portretul unui călău mulţumit de sine: conform documentelor, Ioaniţescu îi lovea ,,în special pe deţinuţii cunoscuţi ca elemente înrăit-duşmănoase, preocupaţi de a sabota munca sau de a-i instiga pe ceilalţi deţinuţi la nesupunere". În urma unor reclamaţii ce vizau excesul de zel, Ioaniţescu este retrogradat din funcţie şi numit locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la lagărul de la Periprava. După aproape 50 de ani de la acele momente, pensionarul Alexandru Ioaniţescu neagă acuzaţiile, pe care le consideră simple răbunari ale unui alt ofiţer. ,, Vă spun sincer. Eu am fost sîrguincios. Am muncit. M-am străduit. Acum sînt bătrîn şi nu vreau decît să fiu lăsat în pace să-mi mănînc în linişte pensia". Încasează 2.500 de lei noi, adică de peste patru ori mai mult decît o pensie medie în România.

Torţionari cu pensii enorme
 

     Considerat de detinuţii care l-au cunoscut drept o ,,bestie ordinară", Ioaniţescu crede astazi că în tinereţe şi-a făcut doar treaba pentru care lua chenzina. Devotamentul său s-a văzut, spre exemplu, la Aiud, unde, în timpul unei greve a foamei, a dat ordin ca deţinuţii să fie hrăniţi cu forţa: printr-un tub vîrît pe gît, le-a fost turnată toata porţia de mîncare şi de apă. Într-un interviu acordat ziarului ,,România liberă" spunea: ,,Eram foarte sever, dar eram corect. Nu dur, sever. Aveam subalterni, dom'le... Ce însemna să umblu eu cu bîta printre ei? După legile de atunci, erau vinovaţi. Nu primeam neapărat ordine în scris să-i maltratăm pe deţinuţi, dar îţi cereau să aplici regimul la maximum. Să nu treci nimic cu vederea. Eu am lucrat după un principiu propriu. I-am separat: ţărani, muncitori, intelectuali şi militari. Pentru că intelectualii, ăştia mai deştepţi, îi cam exploatau pe ceilalţi. M-am purtat în aşa fel încît n-am ce să-mi reproşez“ relata mulţimit de el torţionarul. La fel ca şi el Gheorghe Crăciun, comandant de penitenciare, şeful Securităţii Braşov, considerat cel mai dur torţionar, s-a dus în mormînt cu mulţumirea că şi-a făcut doar datoria şi că foştii deţinuţi politic şi-au meritat soarta. Şi acesta a trăit la Cluj cu o pensie de zeci de milioaâne de lei vechi, iar nimeni nu l-a tras la răspundere pentru faptele sale.

Şi-a iertat călăul
 

     Florea Dumitru a fost condamnat în 1959 la opt ani de închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale cînd a fost pîrît de învăţătorul satului că recita o poezie care critica regimul. Era ofiţer, iar la recurs a primit patru ani. Florea este trecut de 73 de ani şi trăieşte în Caracal, într-un apartaemnt de două camere. Redă cu lux de amănunte, de parca le-ar fi trăit ieri, cifre, nume, locuri, feţe pe care le-a trăit în urmă cu cinci decenii. N-a uitat că numărul celulei în care a stat la Piteşti era 53, că un coleg deţinut era în clasa a XI-a şi locuia în Bucuresti, pe strada Sepcari nr. 2, etaj 2, apartament 2, că medicamentele de care avea nevoie un alt deţinut erau Carbaxim si Antideprin sau că porţia zilnică de pîine era de 250 de grame pentru cei care munceau, şi doar de 100 pentru cei bolnavi sau inapţi. Nici numele comandantului Coloniei de Munca Giurgeni, unde a stat patru luni, nu crede că i se va şterge vreodată din minte: ,,La Giurgeni era Ioaniţescu. Odată, a venit cînd ne scoteau la muncă, a luat o prajină mare şi a început să dea în stînga şi-n dreapta. "Fir-aţi voi să fiţi, vă omor pe toţi! Nenorociţilor, voi care subminaţi economia ţării!"a povestit fostul deţinut politic. Dumitru Florea are o pensie de 1000 de lei şi o indemnizaţie de 800 de lei acordată foştilor deţinuţi politici. Precum Florea Dumitru, toţi foştii deţinuţi politic au vii în memorie toate faptele şi momentele grele prin care au trecut în temniţele şi lagărele comuniste. Majoritatea dntre ei şi-au iertat călăii şi nu cer decît să nu-i mai vadă în funcţii de conducere, dacă legea lustraţiei a rămas tot nevotată. (Lucia Baki)

Legea cultelor dictată de Stalin
 

     ,,În august 1948 este promulgată ,,Legea pentru regimul general al cultelor“ Aceasta separa şcoala de Biserică. Nici o confesiune, congregaţie sau comunitate religioasă nu mai putea deschide sau întreţine instituţii de învăţămînt general. De asemeni se aduc restricţii severe privind activitatea în mănăstiri. Nu mai erau priviţi în monahism, indiferent de vîrstă, decît absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului. Ceilalţi erau primiţi numai la vîrsta de 55 de ani bărbaţii şi 50 femeile. Au fost desfiinţate foarte multe mănăstiri. Iată cîteva exemple ale evoluţiei fenomenului. În Arhiepiscopia Iaşilor, din 50 mănăstiri şi schituri nu a mai rămas nici una. Dacă în România anului 1958 mai erau consemnate 197 de mănăstiri şi schituri, în anul 1987 existau doar 103. În timp ce în anul 1951 se consemnează existenţa a 10.000 călugări, în anul 1963 numărul lor era de aproximativ 1000. Din perspectivă comunistă, monahismul românesc trebuia să întrupeze principiul apostolatului social. Călugării contemplativi au fost obligaţi să se transforme în muncitori pentru cauza noului regim social, în ciuda opoziţiei pe care au manifestat-o la începuturile regimului comunist“ ( Vasilică Militaru, Biserica din temniţă, idem. p.34 )

Moscova dicta totul
 

     ,,Trebuie remarcat faptul că tonul discursului acelor vremuri era dictat de la Moscova. După ce, în prima fază a revoluţiei bolşevice, au fost dărîmate bisericile şi mănăstirile din Rusia, decapitîndu-se toată ierarhia bisericească, Stalin va înţelege că este bine să se folosească de instituţia bisericească. În anul 1943, Stalin instalează în funcţia de patriarh al Bisericii ruse pe Serghie. Acesta va trasa de acum înainte politica bisericii în conformitate cu ideologia comunistă. Următorul patriarh, Alexei, va organiza la Moscova în anul 1948 o conferinţă eclesiastică, în cursul căreia a fost definită politica pe care aveau s-o urmeze noile democraţii populare. Aşa se explică faptul că, în primii ani ai regimului comunist, literatura ortodoxă română a preamărit biserica mamă a U.R.S.S“ (ibid. p.35) În noul context politic va fi instalat la Bucureşti noul patriarh Iustinian Marina care a colaborat cu statul comunist în vederea păstrării tezaurului spiritual.

Unitatea specială, NKVD
 

     În anul 1943 Stalin ordonă înfiinţarea unei unităţi speciale a N.K.V.D.care trebuia să identifice şi să urmărească pe toţi cei care ar fi colaborat cu germanii şi aliaţii lor. Unitatea numită ,,Smerş“ s-a constituit în România începînd din anul 1944 şi a fost sprijinită de secretarul la Ministerul de Interne Teohari Georgescu pe numele real Baruh Tescovici. Numele românesc va fi ,,Brigada Mobilă“ şi avea următoarele misiuni: să convingă populaţia că întregul aparat de stat al ramurilor burgheze este vinovat de dezastrul ţării şi trebuia neutralizat, iar în anumite cazuri chiar lichidat; partidele istorice deveneau automat agenturi ale spionajului fascist şi imperialist şi trebuiau desfiinţate; unitatea trebuia să lichideze elita intelectuală, economico-financiară şi politică a ţării, care urma să fie înlocuită cu noile cadre formate la Moscova; să contribuie la crearea în România a unei societăţi de tip sovietic; să constituie nucleul din care se va organiza noul serviciu de informaţii al României şi poliţia politică internă. ,,Brigada Mobilă a fost organizată de şeful I.N.U. pentru România, generalul A. Saharovski. Pe plan intern unitatea a fost coordonată de generalul Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), dar la vedere, şeful ei era colonelul Boris Grunberg, care şi-a schimbat numele în Alexandru Nikolski şi va deveni general şi unul dintre cei mai temuţi şefi ai procesului de distrugere al elitei româneşti. Trebuie remarcată preocuparea acestor oameni de a-şi schimba numele, de a se româniza pentru a-şi ascunde mai bine identitatea lor reală. Operaţiunea de arestare a purtat numele de cod de ,,Gayaneh“, denumire dată de Stalin şi încredinţată generalului Gheorghe Pintilie. Ea a început printr-un raport al Ministerului de Interne în care erau analizate: problema legionară, organizaţiile subversive, Biserica, sectele religioase, partidele politice, elementele din fostul P.N.Ţ. şi care concluziona necesitatea declanşării arestărilor“ (ibid. p.37) În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sînt arestaţi 15.000 de membri şi presupuşi susţinători ai Mişcării Legionare iar din centrele universitare din Iaşi, Bucureşti şi Cluj au fost arestaţi 1000 de studenţi. În 20 mai au fost arestaţi 3000 de ofiţeri ai armatei române, 2000 de membri ai P.N.Ţ. şi P.N.L....În 19 august 1948 comuniştii infiltraţi în Serviciul Special de Informaţii care se afla sub conducerea lui Gheorghe Pintilie şi Emil Bodnăraş au arestat aproximativ 1000 de ofiţeri S.S.I. La 1 decembrie este desfiinţată Biserica greco-catolică şi este arestată ierarhia ei. Arestările se făceau inopinant şi prin mijloace diverse. Părintele Iustin Pârvu povesteşte cum a fost ridicat în noaptea de 14 spre 15 mai din camera sa de preot slujitor la Seminarul din Roman şi transportat cu o dubă neagră. Părintele Zosim Oancea a fost arestat în noaptea de 7 spre 8 iulie din gara Copşa Mică iar în data de 10 iunie Părintele Arsenie Boca dădea declaraţii la Securitate. Motivele arestărilor erau multiple: Părintele Zosim Oancea era învinuit pentru ajutorarea unor familii de creştini deja arestaţi, folosind banii din editarea unui calendar creştin-ortodox. Părintele Iustin Pârvu a fost acuzat că se afla încris pe o listă de donatori şi susţinători ai celor aflaţi în închisoare. Preotul Gheorghe Chiriac, doctor în teologie şi filosofie, a fost pus sub acuzare pentru că a participat cu o sumă de bani la ajutorarea unui proaspăt ieşit din închisoare. Liviu Munteanu, protopop de Bistriţa şi rector al Institutului Teologic din Cluj a fost pus sub învinuire pentru ascultarea făcută faţă de episcopul de Cluj care l-a îndemnat să emită o circulară ce îndemna preoţii la catehizarea credincioşilor interzisă de Legea Cultelor. Părintele Arsenie Boca a fost arestat pentru că i-a ajutat cu alimente pe refugiaţii din munţi şi pe cei paraşutaţi care veneau din Germania să ajute rezistenţa românească. Părintele Ioan Iovan, ucenic al părintelui Arsenie Boca, a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea. El a fost duhovnicul maicilor de la mănăstirea Vladimireşti şi unul dintre cei mai insultaţi şi calomniaţi preoţi români. (Ştefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Romanita Fricosu  - monument al rezistzntei la Paris   |21-10-2012 06:03:29
Buna ziua,

Am observat ca ati mentionat prezenta unui monument al rezistentei
anti-comuniste la Paris...as vrea sa stiu daca se poate unde se afla acest
monument, sau unde pot gasi detalii despre el, fiindca pe internet nu imi
afiseaza nimic.
marin gheorghe  - INCHISOAREA VACARESTI   |20-04-2014 23:12:37
AS VREA SA CITESC ISTORICUL INCHISORII VACARESTI INCLUSIV NUMELE COMANDANTILOR
AL ACESTEI INCHISORII MULTUMESC
marin gheorghe   |13-05-2014 02:20:51
am rugat sa aflu numele comandantilor inchisorii vacaresti multumesc
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 734 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960239

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare