Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Fenomenul Piteşti
Fenomenul Piteşti Email
Luni, 16 Mai 2011 18:10

 

 

     În anul 1946, deşi aflaţi în minoritate, comuniştii români cu sprijinul Moscovei au reuşit să pună mîna pe putere în urma unor alegeri trucate. Urmînd indicaţiile Moscovei aceştia au instituit un regim dictatorial bazat pe teroare şi eliminarea fizică a tuturor adversarilor politici. Regele părăseşte ţara şi se instaurează un sistem monopartid, toate celelalte partide politice, mai ales cele istorice, sînt scoase în afara legii iar liderii lor eliminaţi. Istoria comunismului în România se împarte în două: Guvernarea prin oameni loiali Moscovei, printre care şi evrei şi venirea la putere a elitei naţionaliste din cadrul Partidului Comunist Român prin Gheorghe Gheorghiu Dej şi o anume distanţare faţă de Moscova. Bolşevismul a fost impus în România prin intermediul reprezentanţilor Moscovei.

 



Ana Pauker
 

     Ana Pauker a trăit între anii 1893-1960 şi a avut un rol politic important în sovietizarea ţării. Ana Pauker s-a născut într-o familie de evrei săraci din localitatea Codăeşti, jud. Vaslui. De tînără îmbrăţişează ideile de stînga devenind astfel o cunoscută activistă comunistă. Numele ei real a fost Hannah Rabinsohn. În anul 1922 a fost arestată împreună cu soţul ei, Marcel Pauker, din cauza apartenenţei la Partidul Comunist Român, interzis în perioada interbelică din cauza actelor anti-sociale la care se pretau membrii acestuia. Pe de altă parte opinia publică din ţară privea cu groază spre Rusia bolşevică şi nu dorea instaurarea acestui regim în România care era încadrată într-o democraţie de tip occidental. Plus de alta acest Partid Comunist nu era decît o secţie a Kominternului şi milita pentru desprinderea Basarabiei de România, aşadar avea un vădit caracter anti-naţional. După eliberare, Ana Pauker a plecat în exil în Elveţia, apoi în Franţa unde a devenit instructor al Kominternului şi s-a implicat în organizarea mişcării comuniste din Balcani. În anul 1935 se întoarce în România dar este judecată împreună cu alţi membri ai Partidului Comunist fiind condamnată la 10 ani închisoare. În luna mai a anului 1941 a fost trimisă în Uniunea Sovietică în schimbul unui cetăţean român arestat de autorităţile sovietice care au ocupat Basarabia. La Moscova ea a devenit liderul grupului de comunişti români exilaţi, numit grupul de la Moscova. În anul 1944 se reîntoarce odată cu armata sovietică şi se implică activ în instaurarea la putere a comuniştilor. Între anii 1947-1952 devine ministru de Externe semnînd în această calitate actul prin care România ceda Rusiei sovietice Insula Şerpilor. În urma luptelor pentru putere dintre facţiunile din interiorul Partidului Muncitoresc Român este acuzată de cosmopolitism şi deviere de dreapta, în anul 1952, de gruparea condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej. În anul 1953 i se fixează domiciliu obligatoriu. În ultimii ani de viaţă a lucrat ca traducător pentru Editura politică.

Petru Groza (1884-1958)
 

     Petru Groza a fost avocat de profesie, ocupînd ulterior funcţia de prim-ministru al guvernului procomunist instalat la putere sub presiunea Moscovei (1945-1952). Funcţia de şef al statului, pe care a exercitat-o între 1952-1958 era pur decorativă, deoarece Constituţia Republicii Populare Române din 1952 punea în prim plan Partidul Comunist ca unică forţă politică. Petru Groza a avut o evoluţie politică foarte controversată. Iniţial el s-a numărat printre fruntaşii Partidului Naţional Român din Transilvania fiind un participant activ la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia care a proclamat Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Începînd cu anul 1920 este membru al Partidului Poporului şi deputat în Parlament şi ministru în guvernele Averescu. În anul 1933 devine preşedinte al organizaţiei Frontul Plugarilor care a aderat la combinaţiile politice şi electorale inspirate de comunişti. După ce a fost eliberat din lagărul în care l-a internat regimul generalului Antonescu (august 1944), Groza colaborează strîns cu comuniştii, devenind un pion important în jocul lor de transformare a României în satelit docil Uniunii Sovietice. La propunerea comuniştilor ocupă funcţia de vicepreşedinte (1944-1945) în guvernele Sănătescu şi N. Rădescu, fiind apoi impus de Moscova regelui Mihai ca prim-ministru al României (martie 1945). Petru Groza nu a fost niciodată membru al P.C.R. ci doar un executant al directivelor acestuia. Moare în anul 1958 şi are parte de funeralii naţionale transmise în direct la radio deşi ateismul era la acea vreme declarat politică de stat.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954)
 

     Lucreţiu Pătrăşcanu a avut un rol important în aservirea sistemului judiciar noii puteri comuniste şi s-a implicat ca jurist în apărarea comuniştilor judecaţi pentru activitate ilegală. A fost totuşi un intelectual remarcant (filosof, jurist) devenind ministru al Justiţiei. A fost originar din Bacău şi s-a născut într-o familie de intelectuali. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti şi obţine doctoratul în Economie la Leipzig. Devine membru al Partidului Socialist încă din perioada studenţiei. Este redactor la editorialele comuniste ,,Socialismul“ şi ,,Dreptatea“. Publică sub diverse pseudonime o serie de articole în revistele de stînga şi participă la Congresele II, IV şi V ale P.C.R. ţinute în clandestinitate şi reprezintă partidul la Komintern în anii 1934-1935. În timpul regimului Antonescu va avea domiciliu forţat la Poiana Ţapului (1942-1943), situaţie privilegiată în raport cu ceilalţi comunişti întemniţaţi în lagărul de la Tîrgu Jiu. Aici scrie trei dintre operele sale: ,,Sub trei dictaturi“, ,,Problemele de bază ale României“, ,,Curente şi tendinţe în filosofia românească“ ) După ce cursul războiului devine favorabil U.R.S.S. este eliberat şi se implică în tratativele cu reprezentanţii Palatului pentru ieşirea României din alianţa cu Germania. Face parte din delegaţia României care semnează cu U.R.S.S. Convenţia de Armistiţiu (12 septembrie 1944) Primeşte funcţii în primele guverne de după 23 august fiind ministru fără portofoliu în primul guvern Sănătescu apoi ministru al Justiţiei în guvernele Rădescu şi Petru Groza. Este perceput ca rival de către Gheorghe Gheorghiu Dej care decide eliminarea lui cu acordul lui Stalin. Pretextul este fabricat prin răstălmăcirea discursului ţinut la Cluj în anul 1946 în faţa studenţilor aflaţi în grevă, cînd a spus ,,sînt comunist pentru că sînt român“ lăsînd să se înţeleagă că noile realităţi obligă orice român să devină comunist. La iniţiativa lui Dej i se atribuie cuvintele ,,înainte de a fi comunist, sînt român“ ceea ce putea susţine acuzaţia de naţionalism, foarte gravă în acea perioadă. Este arestat în anul 1948 şi executat în anul 1954 la Jilava. Este reabilitat la Plenara C.C. a P.C.R. din aprilie 1968 cînd presupusul său naţionalism convenea noii direcţii iniţiate de Nicolae Ceauşescu.

Securitatea şi represiunea comunistă
 

     După ascensiunea comuniştilor la putere se instaurează în ţară un val de teroare iniţiat de Marin Jianu, secretar general pe atunci al Ministerului de Interne, şi anchetatorul său şef Alexandru Nicolski, unul dintre criminalii regimului comunist care s-a stins din viaţă după 1990. Întrebat de Lucia Hossu Longin dacă îşi regretă faptele în cadrul serialului ,,Memorialul durerii“ el a spus fără să clipească ,,nu regret nimic“. Întrebat dacă crede în Dumnezeu el a spus: ,,Unde este Dumnezeu, pe lună? Acolo radiaţiile omoară tot“ Criminalii comunişti au fost trecuţi sub tăcere de regimul neo-comunist al lui Ion Iliescu. Marin Jianu împreună cu Nicolski primesc ordinul să însceneze un număr de procese de sabotaj şi spionaj cărora le cad pradă o serie de politicieni şi oameni de afaceri ce nu conveneau regimului comunist. Securitatea era împărţită din punct de vedere administrativ în 10 departamente numite ,,direcţii“ care acopereau întreaga ţară, fiecare regiune avea să dispună de birouri raionale, orăşeneşti şi comunale. Serviciul Special de Informaţii (S.S.I.) a lucrat în paralel cu direcţiile răspunzătoare în materie de contraspionaj şi investigare penală. Prin decretul de înfiinţare cu numărul 221 din 30 august 1948 rolul său era acela de ,,a apăra cuceririle democratice şi a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva complotului duşmanilor externi şi interni“. Conducerea superioară a securităţii era condusă de agenţi ai serviciilor de securitate sovietice. Activităţile lor erau supravegheate de consilieri ai Ministerului Sovietic al Securităţii Statului. Trăsătura specifică a oamenilor aleşi de Moscova pentru a conduce securitatea în România a fost violenţa. Pintilie Bodnarenko, un N.K.V.D-ist ucrainian care îşi schimbă numele în Gheorghe Pintilie devine şeful structurii rebotezate ,,Direcţia Generală a Securităţii Poporului“. În anul 1946 Pintilie duce la îndeplinire sentinţa de condamnare la moarte a fostului secretar general al P.C.R. Ştefan Fotiş. Pintilie îl ucide pe Fotiş zdrobindu-i ţeasta cu o bară de fier după care a dat instrucţiuni pentru uciderea mamei lui Fotiş care este înecată în rîul Criş cu pietre de moară legate în jurul gîtului. Nicolski devine primul ofiţer român ce a dobîndit notorietate în afara ţării prin acţiunile sale de o violenţă ieşită din comun. Într-o declaraţie făcută la Paris în ianuarie 1949, Adriana Georgescu Cosmovici, o femeie de 28 de ani arestată în Bucureşti în iulie 1945, pe motiv că ar fi aparţinut unei mişcări de rezistenţă, a relatat cum ,,anchetatorii poliţiei secrete comuniste“ au bătut-o în mod repetat cu un săculeţ de piele umplut cu nisip, cum au lovit-o cu capul de pereţi şi cum au pocnit-o în faţă şi în bărbie pînă cînd a rămas doar cu şase dinţi în maxilarul de jos. Ea a indicat numele a trei anchetatori care au ameninţat-o cu armele: Stroescu, Bulz şi Nicolski.

Experimentul Piteşti
 

     Genocidul comunist, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: ,,reeducarea" deţinutilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. ,,Reeducaţii" erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i ,,demaşte" dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. ,,Reeducătorii" îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, "reeducaţii" erau obligaţi să devină "reeducatorii" altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se ,,reeduce" din nou, până acceptau rolul de ,,reeducător"; dacă ei continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Elita intelectuală a vremii a fost încarcerată la închisoarea Piteşti pentru a fi exterminată. ,,Experimentul Piteşti" este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljenitîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca fiind ,,cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca ,,una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră".

Scene de coşmar
 

     La Piteşti a fost cea mai nenorocită formă de reeducare din închisorile comuniste unde studenţii erau supuşi unui proces diabolic de spălare de creier după care erau puşi să-i maltrateze pe ceilalţi deţinuţi. Cel mai dement s-a dovedit a fi Ţurcanu, care apoi a fost condamnat el însuşi la moarte de către comuniştii care s-au folosit în primă instanţă de el. În cartea lui Ioan Ianolide ,,Întoarcerea la Hristos“ este relatată o scenă greu de închipuit de către o minte normală, întreaga Taină a Întrupării Domnului a fost blasfemiată după un scenariu diavolesc pus la cale de Ţurcanu şi colaboratorii săi: ,,...Pe sală am văzut un inspector înconjurat de o gardă puternică. Priveau prin vizorul camerei cele ce se petreceau înăuntru. Pe un perete era spînzurat cu curele, de două cuie, un tînăr care fusese torturat împreună cu mine, dar refuzase orice colaborare cu ,,reeducarea“ Ţurcanu îl bătuse zi şi noapte. Îi spunea: ,,Ca pe H...mă-tii , mă banditule, am să te răstignesc, dar tu nu eşti Dumnezeu, ca ăla, ca să înviezi, învia-l-ar mama dracului de mincinos, că de la el se trag toate ororile săvîrşite de legionari...din ,,spirit de sacrificiu“ ca el, nu? ....Bă, nu te lăsăm pînă nu vei spune cu gura ta că Hristos a fost un şarlatan care a înşelat lumea! Şi nu numai atît, bă, va trebui să-ţi răstigneşti tu singur prietenii, ca să le scoţi pe Hristos din capetele alea verzi! S-a terminat cu jertfa! Aici vă facem oameni, bă, oameni, nu bandiţi, nu mistici! Acum Genu privea triumfător spre perete. Cu glas liniştit, a zis: Azi e Crăciunul. Bine....Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!...Hei, tu, ăla, dezbrăcarea! a ordonat el unui tînăr. Acela, tremurînd, s-a dezbrăcat şi erea tot trupul lui vînăt şi însîngerat. Tu eşti fecioara cea prea....a zis Genu. Aşează-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu pînă acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!....“

Patru ani de teroare
 

     Închisoarea Pitesti a fost locul în care s-a derulat ,,Fenomenul Piteşti“ în perioada anilor 1949-1952. Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor batăi şi torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” detinuţii politici, majoritatea studenţi, membri în grupări interzise de comunişti ca legionarii, ţărăniştii, liberalii sau membri sionişti ai comunităţii evreieşti din România. Esenţa metodei folosite la Piteşti este transformarea victimelor în călăi, tortura putând fi apreciată drept un simplu mijloc, nu un scop. Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor şi ideilor politice şi religioase a deţinutilor, şi în cele din urmă alterarea personalităţii până la punctul obedienţei absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sînt cuprinse între aproximativ 1000 şi 5000. Este considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortura din blocul de Est.

Începuturile
 

     Închisoarea a fost construită înaintea începerii experimentului — conform afirmaţiilor lui Eugen Magirescu, clădirea a fost începută spre sfârşitul anilor '30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, şi a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. Pentru o perioadă după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcţioneze ca arest pentru cei vinovaţi de infracţiuni minore. Primele stadii ale "reeducării" au avut loc la închisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Piteşti, şi cu intensitate mai redusă, la Gherla. Grupul de supraveghetori a fost format tot din detinuţi politici şi a fost condus de Eugen Ţurcanu, fost student la Universitatea din Iaşi şi fost membru al Gărzii de Fier, pentru scurt timp şi membru al PCR. Ţurcanu, probabil la ordinele comandantului Securităţii Alexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg), ale colonelului Czeller de la Direcţia Penitenciarelor şi sub directa supraveghere a ofiţerului politic Iticovici Marina a ales un grup unit format din „veterani” trecuţi prin reeducare, ca asistenţi pentru îndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste („ODCC”, poreclită de prizonieri în batjocura „Odecaca”) i-a inclus ca membri pe viitorul părinte al Bisericii Ortodoxe şi dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi evreul Petrica Fux. Primul val de deţinuţi de la Suceava care au trecut prin „iniţiere” a fost trimis la Piteşti, unde tratamentul iniţial uman a devenit subiectul unor restricţii din ce în ce mai severe — potrivit lui Magirescu, situaţia s-a deteriorat cu rapiditate în luna iunie.

Stadiile ,,reeducării"
 

     Procesul început după acea dată a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) şi tortură fizică. Detinuţii, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliţi să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialităţile dinaintea încarcerării. Gardienii i-au forţat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic şi istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare şi îndemnuri la demascare pentru diferite abateri reale sau inventate. Toate victimele experimentului au fost iniţial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizica a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viaţa personală a fiecăruia (acest proces fiind denumit "demascarea externă"). Deţinuţii erau obligaţi să dezvăluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente. Cu speranţa că vor putea evita torturile, mulţi deţinuţi au ,,recunoscut" păcate imaginare. A doua etapă, ,,demascarea internă", avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puţin brutal sau oarecum indulgent faţă de ei în detentie. Umilirea publică era de asemenea aplicată, de obicei în faza a treia (,,demascarea morală publică"). Deţinuţii erau siliţi să denunţe toate convingerile, ideile şi valorile personale. Trebuie menţionat faptul că deţinuţii credincioşi erau îmbrăcaţi ca Iisus Cristos, iar ceilalţi erau siliţi să-i insulte, erau forţaţi să blasfemeze simboluri religioase şi texte sfinte. Deţinuţii erau siliţi să accepte noţiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, groteşti. Au fost obligaţi să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanţe de comportament pervers. Conform relatărilor lui Dumitru Bacu: ,,Prin injectarea treptată de informaţii opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale şi adevărate în subconştientul victimei, prin alterarea şi deprecierea constantă a realităţii existente şi înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obţinut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victima încît aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens". Asta a dus la un ,,revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci". Pe lângă violenţa fizică, deţinuţii supuşi ,,reeducării" erau obligaţi să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să cureţe podeaua cu o cârpă ţinuta între dinţi). Prost hraniţi şi ţinuţi în condiţii degradante şi nesanitare, deţinuţii nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afară penitenciarului, şi erau forţaţi să-şi acopere ochii în rarele situaţii când ieşeau din celule. Tratamentul la care noii veniţi erau supuşi de către veteranii ,,reeducării" includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligaţi să manânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ţinute la spate, şi chiar siliţi să mănânce fecale sau băgaţi cu capul în găleţi cu urină. Închisoarea asigura şi o selecţie preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgşor şi altele, unde echipe de foşti deţinuţi urmau să continue experimentul. În penitenciarul Piteşti, au murit în urma torturilor la care au fost supuşi, între 100 şi 200 deţinuţi, fără a se cunoaşte deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morţii era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu ramâne dovezi posterităţii.

Sfârşitul şi urmările
 

     În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autorităţi. Membrii ODCC au fost judecaţi în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpaţi fiind condamnaţi la moarte, în urma unui proces cu uşile închise (Ţurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deţinuţi şi pentru abuzurile exercitate asupra altor 780. Dintre aceştia, au fost executaţi 16 condamnaţi, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deşi executat, moartea lui Eugen Turcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnaţi, 4 dintre ei au fost ulterior exterminaţi la închisoarea Jilava, în secţia specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împuşcându-se în cap, în cimitirul Bellu din Bucureşti. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecaţi în anul următor; toţi au primit sentinţe uşoare şi au fost puşi în libertate la scurt timp. În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenţilor Statelor Unite şi a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcţioneze tot ca închisoare pentru opozanţii regimului, care erau aduşi aici sub pretextul unor condamnări pentru infracţiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de N-V a închisorii. La conducerea închisorii s-au aflat : Stănescu Vasile (1944 - 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 - 1953); locotenent Savu Victor (1953 - 1954); capitan Mândres Petre (1954 - 1956); maior Ivaşcu Ştefan (1956 - 1958); maior Cârstoiu Sebastian (1958 - 1961); maior Toma Mihai (1961 - 1977). După 1989, abandonată şi parţial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcţii în 1991; mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în faţa intrării închisorii. ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
BOERIU MIRCEA  - Precizare   |17-05-2011 03:51:13
Bunicul meu, Boeriu Liviu (1926-1996), originar din satul Ohaba, comuna Sinca
Veche, a "petrecut" 2 ani in aceasta mizerabila puscarie a Pitestiului.
Din marturiile dansului pot spune ca a "scapat" relativ usor, comparativ
cu descrierile acelor tratamente. Sa ii fie tarana usoara lui si celorlalti
martiri ai neamului. Blestem calailor comunisti ai neamului romanesc!
Ciocan  - Mereu aducere aminte....   |19-02-2013 16:07:59
Cutremurator.....si in acelasi timp te simti atat de mic in fata acestor
martiri, crestini si in primul rand Romani cand vezi prin ce au trecut si cu
toate astea si-au pastrat demnitatea si credinta. Eu unul ma simt un neghiob un
nedemn de a purta numele de Roman...si cred ca mare parte ar trebui sa ne simtim
la fel in aceste vremuri cand tara pentru care acesti martiri au patimit se
scalda intr-o mocirla inimaginabila iar noi nu facem nimic. E trist ca prea
putini Romani stiu aceste lucruri si in general isi cunosc prea putin istoria si
adevaratii luptatori pentru crezul national. Mi-e jena cand vad ca tineretul
tarii e indobitocit prin diverse metode iar noi stam nepasatori sau suntem si
noi la randul nostru la fel de spalatii pe creier. Si ma intreb?....oare ce
meritam, ce pedeapsa ni se cuvine. Iar raspunsul il gasesc aici....cred ca nu
exista o pedeapsa mai mare decat aceea pe care o v-om primi in 'ziua judecatii'
cand acesti sfintii ne vor privi in ochi....iar noi, noi ce v-om face?....v-om
pleca capul in pamant macinati de rusine, ca n-am stiut sa ducem mai departe
lupta si jertfa lor. Aceasta o sa ne fie pedeapsa suprema! TRAIASCA LEGIUNEA SI
CAPITANUL!!!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1669 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866355

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare