Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Escrocii şi imperiile lor
Escrocii şi imperiile lor

 

     Eram într-o zi în apropierea platformei chimice Nitramonia. M-a socat imaginea ce mi se înfãtisa. Grupuri de locuitori ai cartierului, de toate vîrstele, împînzeau strada. Stãteau degeaba, zgomotoşi, dar linistiti totuşi, în felul lor, si poate chiar multumiti de statutul pe care îl au de peste douã decenii. Aveau si un scop. Îi pãzeau pe cei care intraserã pe platformã sã fure. Dupã o vreme, intrusii ieseau cu ,,bagajele“ agonisite pentru a fi valorificate. Astfel îsi cîstigã existenta cei din cartier. Din cînd în cînd mai sînt goniti de oamenii legii sau de paznicii platformei. Dar nu din cauza acestor indivizi s-a ruinat combinatul chimic din municipiu. Se spune cã pestele de la cap se împute. Combinatul de la Fãgãras la fel ca mai toate întreprinderile similare din tarã, vreo 1.200 la numãr, s-au ruinat din cauza celor din conducerea statului, ministri, directori ai Autoritãtilor statului si sefi înscãunati în toate structurile din teritoriu. Acestia n-au mai fost pînditi si goniti de nimeni, nici de oamenii legii, nici de paznici. Mînã în mînã, timp de douã decenii, s-au înfruptat din averea agonisitã de români. Concluzia: ei si-au construit imperii, iar statul a fãcut datorii. Prin 1997, Nitramonia înregistra datorii de 1.000 de miliarde de lei. Erau numite datorii istorice. Directorimea, supravegheatã îndeaproape de APAPS sau AVAS, cum se numea atunci, a acoperit gaura schimbînd sefimea cu acei indivizi care le puteau face jocurile. Cînd furtisagurile erau prea pe fatã s-a trecut la privatizare. S-au perindat tot soiul de ,,investitori“ care mai de care mai penali. Firme de apartament inexistente prin SUA, dar super lãudate de oficialii români, au preluat, pe mai nimic, platforma chimicã. Desi n-au plãtit statului pretul cerut, s-au instalat frumos, au divizat totul, au creat haos si au vîndut mai departe. Suveica a functionat ca la carte, iar tot ceea ce a mai rãmas din Combinatul Chimic nr. 1 în România a ajuns în ograda unor escroci. Mînã în mînã cu sefii comunitãtii locale, dar si cu incompetenta functionarilor publici din primãrie, au sters si datoria Nitramoniei cãtre municipalitate. Acei escroci sînt acum mari patroni, lideri politici care vor sã acceadã în Parlament, Consiliul Judetean si Consiliul Local. Comunitatea a tãcut, s-a lãsat manipulatã, condusã si înselatã. Nu doar la Fãgãras s-a întîmplat asa. România a fost, timp de douã decenii, o vacã bunã de muls pentru escroci. România are o datorie externã de peste 90 de miliarde de euro si alte miliarde ca datorie publicã internã. Asta în conditiile în care, în 1989, nu avea nicio datorie si în plus avea creante de peste 9 miliarde de dolari si investitii de amploare în diverse tãri de pe mapamond. Conducãtorii tãrii derulati în mandatele de dupã decembrie 1989 n-au recuperat nimic din acele creante, pe unele le-au sters emitînd acte normative sau au redus lista acestora pur si simplu. Vã mai amintiti numele ministrilor care s-au perindat prin guvernele postdecembriste? Îi vedeti acum pe la toate partidele politice fãcîndu-si imagine la posturile TV private. Se regãsesc si în TOP 300 cu averi de miliarde de euro. Toate în detrimentul unei Românii bogate, de acum sãrãcite si datoare.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1390 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3874555

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare