Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Eroii nu mor niciodată
Eroii nu mor niciodată Email
Marţi, 02 Iunie 2009 09:42

     ,,Părinţii şi bunicii voştri au cunoscut ororile celei mai sîngeroase conflagraţii din istoria omenirii. Astăzi mai sînt foarte puţini cei care îşi mai aduc aminte de al doilea război mondial din propria experienţă. Şi poate e mai bine pentru că orice război înseamnă moarte şi suferinţă pe care orice om le suportă fără voia lui, înseamnă o dramă care nu pote fi uitată niciodată. Fără sacrificiul celor care au luptat, pămîntul nostru strămoşesc ar fi fost stăpînit acum de alţii, şi noi nu am fi fost o naţiune liberă şi independentă. Sîngele multor tineri care au luptat atunci îngraşă acum glia strămoşească şi e datoria noastră este să nu îi uităm. Din păcate, cei care au supravieţuit conflagraţiei sînt ignoraţi de cei care conduc acum ţara. Au pensii de 200 de lei pentru că au lucrat în agricultură şi mai primesc doar 200 de lei drept venit de veteran de război“. Acestea sînt cîteva din cuvintele pe le-a spus Gheorghe Ovesea, preşedintele Asociaţiei veteranilor de război din Hîrseni, oamenilor adunaţi la comemorarea care a avut loc joi, 28 mai, în faţa monumentului eroilor din Hîrseni.

Zeci de oameni de toate vîrstele au ţinut să onoreze memoria hîrsenenilor căzuţi pe cîmpurile de luptă, dar şi pe puţinii supravieţuitori şi pe văduvele de război. După slujba de pomenire, copiii de la şcoala generală din comună au prezentat un spectacol , iar primarul Andrei Comanici şi veteranii de război au vorbit despre importanţa sacrificiului pe care l-au făcut cei care au luptat în al doilea Război Mondial. În Hîrseni au mai rămas în viaţă doar şapte veterani de război şi 15 văduve ale veteranilor, iar în comună numărul supravieţiutorilor se ridică la 25.

A scăpat dintre tancurile ruseşti
 

     Iosif Juncu are acum 86 de ani şi este secretarul Asociaţiei veteranilor din război din Hîrseni. Războiul a fost botezul prin care a trecut din adolescenţă la maturitate. A luptat şi contra ruşilor şi a Germaniei naziste, iar moartea i-a trecut de cîteva ori pe lîngă urechi. ,,Am fost încorporat la 20 februarie 1942, cu un an mai repede decît trebuia pentru că aveau nevoie de carne de tun, la Regimentul 3 grăniceri de la Sibiu. În primă fază am fost trimişi la Cîmpina să păzim sondele şi rafinăria de acolo. În 1 aprilie 1944, am fost înlocuiţi cu un regiment de vînători de munte, venit distrus de pe front. Am fost trimişi pe poziţie pe Prut pentru a ţine piept ruşilor, în preajma Hotinului. După 2 luni de lupte, în care ruşii au încercat inclusiv să ne omoare căpitanul printr-o acţiune de noapte, am fost mutaţi să apărăm amplasamentul de la podul Ilioaiei. Eu eram comandant de grupă şi radiotelefonist, prim observator, iar misiunea mea era să fiu în faţa liniilor şi să transmit tot ce mişcă inamicul, ce rezistenţă au, cîte arme automate. La podul Ilioaiei se duceau lupte grele. Ne bombarda artileria rusească şi avioanele aruncau peste noi grenadele cu corfa. Eu aveam o poziţie înaintată, legătura telefonică mi-a fost tăiată şi aşteptam să vină noi ordine. S-a înserat însă şi nu am primit noi ordine, iar prin cucuruz am văzut că vin tancurile ca nişte tigrii. Tot la 200 de metri era un tanc şi trăgeau cu mitralierele în tot ce mişca şi ce nu mişca. Împreună cu alţi patru inşi am nimerit între două tancuri, neobservaţi, ascunşi într-o viroagă. Toată armata rusească ne înconjurase şi s-a oprit la o şosea din spatele nostru pentru că s-au temut că păşunea era minată. Atunci ne-am hotărît să ne despărţim şi să încercăm să ne strecurăm printre tancuri şi să ne întîlnim în vîrful unui deal. Am mers cu frica în sîn vreo 7 kilometrii printr-o pădure mutilată de artilerie, cu copaci rupţi, cu căruţe abandonate, cai şi soldaţi morţi, striviţi sub bombe. Cînd am ajuns la compania noastră, care era după deal, comandantul s-a mirat că ne-am retras şi ne-a acuzat de dezertare pentru că nu credea că tancurile ruseşti au străpuns frontul. La scurt timp, tancurile au ajuns în vîrful dealului şi au început să mitralieze satul unde era compania. Ne-am retras în dezordine, pînă la Iaşi. A venit apoi momentul 23 august, şi în debandada aia, împreună cu cîţiva camarazi, cu o căruţă, am fugit spre Buzău încercînd să ajungem acasă. După mai multe aventuri cu nemţii, care se retrăgeau şi ei haotic, am reuşit să ajungem la Sibiu. Apoi am plecat să luptăm cu nemţii“ povesteşte Isif Juncu.

Au cucerit Germania şi au venit pe jos acasă
 

     ,,După ce ne-am prezentat la unitate, ne-au reorganizat, au completat efectivele cu recruţi şi ne-au trimis spre direcţia Turda că intrau ungurii în Ardeal şi trebuia să îi respingem. Recruţii erau nepregătiţi, nu mai aveam armament greu pentru că a rămas la ruşi sau s-a pierdut. Eu aveam singurul brand de 60 dar era mic, pe lîngă cele de 80 sau 120 şi nu aveam nici artilerie. Plîngeau recruţii în faţa nemţilor care erau bine instruiţi, cu experienţă şi bine înarmaţi. Majoritatea aveau puşti cu lunetă şi nu se jucau cu noi. Te trezeai cu un glonţ în cap şi nici nu ştiai de unde. Dar au fost intercalate forţele ruseşti cu cele româneşti, am cucerit Ungaria şi apoi, după o iarnă grea în care am trecut munţii Tatra, am ajuns la 60 de kilometri de Berlin. Comandanţii au hotărît că noi nu sintem destul de buni să intrăm în capitala Germaniei naziste şi doar ruşii şi americanii au intrat, l-au cucerit şi au făcut pe acolo parade. După încetarea războiului ne-am lovit de tot felul de aberaţii. Am început să face instrucţie, dar din aia dură, de răcani, de parcă atunci ne înrolaseră. Ne tot minţeau că plecăm acasă ba cu ttrenul, ba cu vaporul, ba cu avionul, dar erau poveşti. Eram dispuşi să mergem şi cu un bou vagon, nu vroiam clasa I dar trenurile mergeau aproape lipite una de alta, sub controlul ruşilor care demontaseră toate fabricile din Germania şi le duceau la ei acasă. Pînă la urmă, la 1 iunie 1945 ne-au spus că plecăm, ne-am împărţit foarte strict pe unităţi şi am început să mărşăluim spre casă. Mergeam mai ales noaptea, pentru că ziua era prea cald. Cînd se dădea popas de odihnă, pur şi simplu te opreai pe marginea şoselei, îţi puneai o patură şi dormeai. În plus, cînd treceam prin localităţi mai răsărite, trebuia să defilăm în ritmul fanfarei militare. Oamenii de acolo, fie că erau cehi sau unguri, erau foarte calzi cu noi, ne priveau ca pe nişte eroi şi erau în stare să ne dea şi ultima bucată de pîine. Am ajuns în Oradea după o lună de la plecare din Germania. După lăsarea la vatră m-am întors acasă, m-am însurat şi m-am angajat la UPRUC“ îşi aminteşte Iosif Juncu.

,,Ce căutaţi pe front, copiii mei? “
 

     Gheorghe Ovesea a luptat mai puţin în prima linie decît consăteanul său şi poate de aceea a fost mai impresionat de ororile razboiului. ,,Eu am fost recrutat direct din gimnaziu şi trimis la şcoala de ofiţeri de la Radna. Am făcut instrucţie chiar în timpul şcolii , în timpul orelor de curs. Fără prea multă pregătire, am avut de apărat un amplasament situat pe linia unei şosele de atacul armatei ungare, am reuşit să îi oprim, dar am primit ordine să ne retragem pentru că nu aveam armament greu ca să păstrăm poziţia. Apoi au venit ruşii în zonă. Era o armată imensă, curgeau o noapte întreagă trupele printr-un sat. Şi aveau armament care băga spaima în duşmani. Apăruse celebra Katiuşa, care era o armă infernală cu 6 ţevi. Am putut vedea pe viu ce putere de distrugere avea şi de la ce distanţă. În mintea mea de atunci nu îmi puteam imagina că cineva putea bombarda cu atîta precizie de la o distanţă mare. Odată, comandantul meu a dat prin telefon coordonatele unei armate ungare care era mobilizată într-un pîlc de mesteceni. Cu o precizie uimitoare ruşii au început să macine zona cu katiuşa. Doamne ce prăpăd puteau să facă. Fiecare metru pătrat era răscolit. După ce ofensiva a încetat am fost trimişi în recunoaştere. Erau imagini de coşmar. Tot pămîntul era răscolit, plin de sînge şi de cadavre. Civilii furaseră deja bocancii unor ostaşi. Pe unul dintre maghiari l-am găsit tocat mărunt, desculţ, cu mîna pe o raniţă unde avea o pîîne ostăşescă muşcată. Mirosea oribil. Am găsit la el o carte poştală pe care nu a mai apucat să o trimită şi nici nu a mai fost trimisă vreodată. Şi acolo şi în alte locuri şi-au lăsat sîngele maghiari, nemţi români şi ruşi. Îngropaţi la grămadă, fără să le mai ştie cineva numele, au îngrăşat cu sîngele şi tinereţea lor pămîntul. Peste ei a crescut iarbă şi acum zici că locurile acele au fost aşa de cînd lumea. Nu doresc nimănui să mai vadă imaginile alea nici măcar duşmanilor şi celor care acum nu dau doi bani pe noi. Şi în gară la Arad din cauza bombardamentelor nemţeşti şi ruseşti era un iad. Şine de cale ferată contorsionate, vagoane din care au mai rămas doar tampoanele, toate geamurile clădirii gării care era o frumuseţe, spulberate. Moarte şi dezastru peste tot. Noi doar eram nişte copii ieşiţi de pe băncile şcolii. Nu am să îl uit niciodată pe un căpitan rus, mare cît un munte, care ne-a dus la un moment dat cu un camion. Ne strîngea pe cîte trei în braţe la pieptul mare şi ne spunea: Ce căutaţi voi, aici, copii mei? “ povesteşte Gheorghe Ovesea.

Jefuitorii de cadavre
 

     În cel de-al doilea război mondial, românii au avut ca duşmani şi aliaţi, pe rînd, atît pe ruşi cît şi pe germani. Cei doi veterani din Hîrseni au încercat să caracterizeze fiecare aliat în parte. De departe, cei mai valoroşi au fost nemţii. ,,Încă din şcoală, cînd eram la Sibiu mă impresiona ţinuta lor şi disciplina perfectă. Apoi am văzut şi ce înseamnă un ofiţer german şi cît de bine erau educaţi. Nici nu se comparau cu ruşii, care şi în calitate de aliaţi, erau tot sălbatici, violau, furau. Majoritatea soldaţilor ruşi erau nişte ţărani luaţi direct de la plug, necivilizaţi. Mulţi dintre ei aveau mîinile pline de ceasuri furate de pe cadavre“ spune Gheorghe Ovesea.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1469 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873021

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare