Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Moldova
Moldova Email
Marţi, 18 Ianuarie 2011 18:38

 

 

... după epopeea lui Ştefan cel Mare

 

     Serialul titrat în Monitorul de Făgăraş despre Istoria României aşa cum nu s-a învăţaz în şcoli continuă în această ediţie cu istoria Moldovei de după Ştefan cel Mare. Vor fi prezentate domniile fiilor, nepoţiilor şi strănepoţilor marelui domnitor pînă la Movileşti. Acest episod va acoperi o perioadă de un secol în care Moldova a rămas la porţile Imperiului Otoman aflat în continuă dezvoltare şi ale Poloniei.

,,Şi singur Bogdan cu capul său au lovit cu suliţa în poarta Liovului, care lucru şi astăzi se cunoaşte semnul şi nici leşii nu tăgăduiesc de aceasta, ci încă ei mai tare mărturisesc că au fost adevărat aşa“ ( Letopiseţul Ţării Moldovei pînă la Aron Vodă )



Bogdan cel orb şi grozav
 

     Fiul lui Ştefan cel Mare, deşi nu avea simţul politic şi nici statura impunătoare a tatălui său moştenea ceva din curajul acestuia după cum ne informează doctorul Matei Muriano cu un an înainte de moartea lui Ştefan: Fiul...calcă pe urmele tatălui; modest ca o fată şi puternic, e amic al curajului şi al oamenilor curajoşi. Are vreo 25 de ani“. Nu era însă prea atrăgător pentru că îşi pierduse în luptă un ochi drept pentru care cronicarul îşi intitulează capitolul dedicat lui: ,,De domnia lui Bogdan Vodă cel orb şi grozav“ Cronicarul se referea la înfăţişare şi nicidecum la fire. Succesorul lui Ştefan cel Mare este cunoscut în istoriografia română cu numele de Bogdan III. Bogdan dorea să se căsătorească cu Elisabeta, sora lui Alexandru, regele Poloniei. În acest sens restituie polonezilor Pocuţia dar deşi craiul îi mulţumi pentru dar amînă răspunsul cererii în căsătorie al domnitorului moldovean întrucît mama Elisabetei se opunea din cauza deosebirii de confesiune. Nici Elisabeta nu era prea încîntată cunoscînd înfăţişarea lui Bogdan care era, după cum spunea cronica ,,grozav la faţă şi orb de un ochi“ După moartea mamei Elisabetei, acea catolică ferventă, Bogdan obţine de la regele Poloniei un contract de căsătorie la data de 17 februarie 1506. Polonii nu respectă contractul iar Bogdan le dă un răspuns aprig: intră în Pocuţia, ocupă cetăţile, prădează ţinuturile înconjurătoare şi se întoarce netulburat în ţara lui. În anul 1509 Bogdan trimite la Roma Papei Iuliu al II-lea contractul de căsătorie din 1506 pentru ca ,,vicarul lui Hristos“ să-l oblige pe noul rege al Poloniei, Sigismund, să respecte cuvîntul dat. Cu toată intervenţia papei nu se ajunge la rezultatul scontat, iar Bogdan atacă din nou Polonia. În anul 1509 armata acestuia trece Nistrul şi atacă fără succes Cameniţa şi Haliciul apoi pradă regiunile înconjurătoare ajungînd pînă la cetatea Liovului. Chiar dacă nu a cucerit oraşul a băgat groaza în locuitorii acestuia. După întoarcerea în ţară face greşeala de a da drumul oştenilor la casele lor bazîndu-se pe faptul că polonezii nu l-au urmărit. Deşi greoi, aceştia strîng o oaste destul de importantă şi atacă Moldova. Cum Bogdan slobozise oastea nu avea cine să le stea în faţă. Au fost arse localităţile Cernăuţi, Dorohoi, Botoşani şi Ştefăneşti. Creştinii catolici au trecut prin ascuţişul sabiei chiar şi femeile împreună cu copiii lor. Cronicarii polonezi au fost ei înşişi consternaţi de această faptă. La 23 ianuarie 1510 se încheie un tratat de pace mediat de regele Vladislav al Ungariei. În urma acestuia Bogdan renunţă la contractul de căsătorie dar chestiunea stăpînirii Pocuţiei rămîne nesoluţionată pînă la moartea lui Bogdan. În anul 1510 tătarii năvălesc în Moldova de două ori. Prima dată Beti Ghirei, fiul hanului, este ucis de o săgeată a luptătorilor moldoveni şi îşi pierde viaţa. A doua oară tătarii care veneau din Lituania unde au prădat Wilna au intrat în Moldova în număr de 6000 de războinici prinzîndu-l din nou pe Bogdan fără oaste, au ars tîrgurile Iaşi, Dorohoi şi Ştefăneşti. O altă expediţie reuşită a tătarilor are loc în anul 1513. Cu toate că Bogdan era un om curajos timpurile de glorie ale lui Ştefan au apus.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Familia lui Bogdan
 

     Prima soţie a fost Nastasia şi a murit în anul 1512 fiind înmormîntată la mănăstirea Dorovăţ. Cea de-a doua soţie a fost domniţa Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rău. Ştefăniţă a fost fiul nelegitim al lui Bogdan iar mama sa se numea Stana. Bogdan a avut totuşi mai mulţi copii tot cu Stana: Ioan, Petraşcu, Petru care a murit în anul 1527 şi trei fete-Maria şi două ce purtau numele Ana. Într-un document din anul 1515 mai apare un fiu-Ilie alături de Ştefan şi Petru. Tot fii nelegitimi ai lui Bogdan au fost Alexandru Lăpuşneanu făcut cu o anume Anastasia decedată în anul 1558 şi Alexandru Cornea care a avut o scurtă domnie dinaintea celei de-a doua domnii a lui Petru Rareş. Bogdan a murit la Huşi la data de 20 aprilie 1517 fiind înmormîntat la mănăstirea Putna.

Ştefăniţă, nepotul lui Ştefan cel Mare
 

     Ştefăniţăavea nouă sau unsprezece ani la moartea tatălui său aşa că treburile ţării au fost preluate de divanul boieresc în frunte cu Arbore, portarul cetăţii Suceava. În anul 1517 acesta încheie o alianţă cu Polonia. Conform tratatului Ştefăniţă era obligat să participe cu oaste la o eventuală expediţie împotriva turcilor iar în caz de pericol Ştefăniţă să se poată refugia în Polonia. În anul 1518 tătarii năvălesc în Moldova în frunte cu căpetenia lor-Albu şi sînt întîmpinaţi în apropierea Prutului de o oaste condusă de vornicul Petrea Carabăţ. Conform cronicii moldovenii i-au nimicit pe tătari ,,tăindu-i şi săgetîndu-i pînă la Nistru...numai sultanul cu puţini au scăpat, aceia încă fără cai şi arme“. Ştefăniţă se îndepărtează însă de Polonia jignit fiind de faptul că regele polon refuzase să i-o dea în căsătorie pe o fiică de-a sa. Boierii polonofili părăsesc ţara. În martie 1523 postelnicul Cozma Şarpe, fruntaşul opoziţiei trece şi el Nistrul în Polonia. Ştefăniţă se răzbună pe bătrînul boier Arbore care era însă nevinovat. este ucis împreună cu cei cei doi fii ai săi Toader şi Nichita. O parte din sfetnicii lui Ştefăniţă se răscoală dar oastea domnească birui iar răzvrătiţii sînt scurtaţi de cap. În anul 1524, cu doi ani înainte de dezastrul ungurilor de la Mohacs, Ştefăniţă surprinde la satul Tărăsăuţi, pe Prut, o ceată de turci care se întorceau cu pradă din Polonia şi o zdrobeşte total. În anul 1526 Ştefăniţă întreprinde o expediţie în Ţara Românească pentru a se răzbuna pe Neagoe Basarab care îi promise că îi va da de soţie pe una dintre fiicele sale pe care va voi el s-o aleagă. N-a mai avut de unde alege întrucît cea mai frumoasă dintre ele, domniţa Ruxandra, devine soţia lui Radu de la Afumaţi. După acest eveniment are totuşi loc nunta cu Stana, fata cea mare a lui Neagoe. După această nuntă intră în Moldova şi Radu pentru a-şi lua înapoi paguba produsă de ,,cumnatul său“ ca să nu-şi strice blazonul pătat. Ştefăniţă va mai prăda la rîndu-i încă o dată Ţara Românească trecînd ,,pe unde i-a plăcut“ după cuvintele cronicarului Macarie. Întors în Moldova Ştefăniţă va muri răpus de boală în cetatea Hotinului. Acest lucru se întîmpla la data de 14 ianuarie 1526. Conform Letopiseţului lui Grigore Ureche ar fi fost otrăvit de soţia sa Stana care s-a întors în Ţara Românească după moartea ,,iubitului soţ“. A mai trăit patru ani şi a fost înmormîntată la mănăstirea Curtea de Argeş.

Ştefăniţă a fost înmormîntat la Putna
 

     Ştefăniţă-vodă a fost înmormîntat în incinta mănăstirii Putna alături de tatăl şi genialul său bunic. Ştefăniţă i-a moştenit se pare cel mai mult firea lui Ştefan cel Mare după cum spune cronica: ,,Acest Ştefan Vodă întru tot semăna cu firea moşu-său lui Ştefan Vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndea şi lucrul său îl ştia purta, măcar că era tînăr de zile; amintrelea era un om mînios şi pre lesne vărsa sînge“ Unicul fiu al lui Ştefăniţă a fost nelegitim, nimeni altul decît viteazul Ioan Vodă cel cumplit care deşi a domnit puţin va scrie la rîndul său o altă pagină eroică a istoriei noastre.

Petru Rareş
 

     A fost fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare iar pe mama sa o chema Maria conform pomelnicului de la mănăstirea Bistriţa şi era de loc din Hârlău. Opinia istoricilor este împărţită în legătură cu acest personaj: conform unor ipoteze ar fi fost trimis chezaş la turci de tatăl său, alţii susţin că ar fi stat în Polonia dar Constantin Giurescu susţine că tradiţia consemnată de cronicarul Neculce în ,,O samă de cuvinte“ este cea mai aproape de adevăr: Petru a fost negustor de peşte sau măjar de unde şi porecla de Petru Majă. Este ales domn de către marii boieri la Hârlău la data de 20 ianuarie 1527. A domnit în două rînduri: 1527-1538; 1541-1546 ) fiind unul din ultimii domnitori care au încercat să se opună turcilor. La începutul domniei a încheiat un tratat de alianţă cu Polonia (1527) şi o convenţie comercială. Nici cu Ungaria legăturile nu au fost proaste reuşind să păstreze feudele transilvănene pe care le-a deţinut tatăl său. În anul 1530 ocupă Pocuţia care fusese pus gaj de regele Cazimir IV pentru un împrumut nereturnat acordat de Ştefan cel Mare dar oştile moldovene au suferit însă o grea înfrîngere la Obretyn (1531). Relaţiile cu poarta se răcesc datorită intervenţiei în Transilvania împotriva lui Aloisio Gritti care era favoritul sultanului. Pentru a contracara un iminent atac turcesc, Petru încheie în anul 1535 un tratat de vasalitate cu Ferdinand de Habsburg care a devenit şi regele Ungariei. Sprijinul promis nu mai vine şi Petru se vede fără aliaţi împotriva turcilor. În anul 1538 Suleiman Magnificul invadează Moldova. Adună totuşi o oaste destul de mare pentru Moldova la acea vreme ce număra 60.000 de oşteni însă turcii aveau 150.000 de combatanţi la care se mai numărau şi cei 50.000 de tătari şi opoziţia unei părţi a boierilor care considerau lupta pierdută dinainte. Lupta nu a mai avut loc pentru că domnitorul s-a refugiat în cetatea Ciceului la data de 14 septembrie. Suleiman instalează în locul lui Petru ca domn pe Ştefan Lăcustă dublînd tributul anual la 30.000 de galbeni. Petru îşi recapătă tronul în anul 1541 contra unei mari sume de bani plătită turcilor. A doua domnie este paşnică şi fără incidente militare, Petru Rareş dovedindu-se a fi cuminte de această dată pentru că Imperiul Otoman a atins apogeul în acea perioadă. Moare în anul 1546 şi este înmormîntat la mănăstirea Pobrata, ctitoria sa.

Urmaşii lui Petru renumiţi pentru desfrîu
 

     Iliaş trece la mahomedanism pîngărind numele domnitorilor moldoveni. Iată ce ne spune Constantin Giurescu despre acest fapt fără precedent în istoria noastră: ,,Trăit la Constantinopol, ca zălog al tatălui său, cîştigat de luxul şi strălucirea de acolo, înconjurat şi ca domn al Moldovei de prieteni şi ţiitoare turceşti, avînd, în sfîrşit, exemplul unei rude după mamă, rudă care, turcindu-se, ajunsese la o situaţie strălucită la Constantinopol, nenorocitul îşi închipui că va însemna şi el mai mult părăsind credinţa părinţilor şi îmbrăţişînd-o pe aceea a suzeranilor săi. Pleacă deci la 1 mai 1551 din ţară, după ce, în cursul lunii precedente, pusese un impozit extraordinar pe mănăstiri, obligîndu-le să dea, unele cîte 100 zloţi ungureşti, altele numai 40. Boierilor le-a zis că se duce la Poartă să uşureze haraciul ţării şi al săracilor dar nu s-a mai întors. Îmbrăţişînd legea lui Allah şi schimbîndu-şi numele-îi spuneau acum Mohamet-el căpătă paşalîcul Silistrei; aici a stat doi ani. Apoi, pîrît de duşmani, a fost mazilit la Brusa, în Asia Mică şi de aici la Alep, unde a murit la începutul lunii ianuarie 1562 ,,de inimă rea“, zic ai noştri, poate însă şi ,,otrăvit“ dacă e să credem un raport francez din Constantinopol. Numele lui a fost ras în inscripţia de la Proscomidie a bisericii domneşti din Tîrgul Frumos, ctitoria părintelui său, precum şi în Evangheliarul de la Voroneţ, scris în această vreme“ titra Giurăscu. Fratele său Ştefan a venit la tron la data de 11 iunie 1551. Încearcă să se apropie de Ferdinand pentru a obţine un subsidiu pentru plata unei oşti de mercenari şi stăpînirea Ciceiului şi a Cetăţii de Baltă. Neobţinînd ceea ce dorea intră alături de turci în Ardeal prădînd în secuime şi apus. Nu ajunge la luptă cu trupele generarilor lui Ferdinand şi se întoarse în Moldova. Vrînd să facă uitată fapta fratelui său cade într-o altă extremă şi persecută celelalte confesiuni, în special pe armeni care au părăsit ţara. Un alt apanaj al său era desfrîul dînd adesea iama în nevestele boierilor. Familiile boiereşti, lovite continuu în onoarea lor s-au hotărît să riposteze. S-a făcut un complot cu sprijinul unuia dintre generalii lui Rudolf, este vorba despre Castoldo. În noaptea de 1 septembrie 1552 pe cînd domnitorul se odihnea în cortul său din tabăra de la Ţuţora de pe malul Prutului, oamenii generalului împărătesc împreună cu alţi conjuraţi dintre boieri năvălesc în cortul lui şi îl ucid cu sînge rece. Trupul său a fost dus şi înmormîntat în mănăstirea Pobrata.

Alexandru Lăpuşneanu
 

     ,,Felul în care au înfăţişat cei mai mulţi dintre istorici pe Alexandru Lăpuşneanu este inexact, exagerat, în unele privinţe, incomplet în altele. Atmosfera creată de povestirea cronicii lui Grigore Ureche şi Simion Dascălul, pe de o parte, de nuvela lui Negruzzi, pe de altă parte, i-a fost cu totul defavorabilă: acest domn ajunsese prototipul stăpînitorului crud, tăind cu o plăcere sadică boierii, aproape egalul lui Vlad Ţepeş, celălalt nedreptăţit al istoriei. Cîţi nu repetă şi astăzi: ,,capul lui Moţoc cerem“, fără să ştie că, în ce priveşte acest episod, povestirea talentatului Negruzzi e inventată pe de-antregul şi că, în realitate, celebrul vornic a pierit la Liov de mîna călăului polon, iar nu sfîşiat de mulţimea înfuriată a tîrgoveţilor din Iaşi. Cercetarea obiectivă a mărturiilor contemporane arată că Lăpuşneanu, dacă a tăiat un număr de boieri- ceva mai mulţi decît Rareş, n-a făcut-o fără motiv; ea ne mai arată însă şi deosebita atenţie pe care a dat-o vieţii economice a ţării şi numărul însemnat de lăcaşuri bisericeşti pe care le-a ridicat, fiind în privinţa aceasta demnul urmaş al lui Petru Rareş şi Ştefan cel Mare“ spune istoricul Constantin Giurescu. Înainte de domnie Alexandru purta numele de Petrea Stolnicul, fost pribeag în Moldova, venit în ţară cu ajutor polon unde găseşte pe un alt candidat la domnie pe nume Joldea susţinut de Elena, văduva lui Petru Rareş. Lăpuşneanu îl prinde pe Joldea la satul Şipote, îl însemnează la nas şi îl trimite la mănăstire. Aceste evenimente aveau loc în anul 1552. Apriga Elena plăteşte cu viaţa amestecul în această chestiune dar domniţa Ruxandra, fiica lui Petru Rareş, devine soţia noului domnitor. Instalat la Suceava, Lăpuşneanu depune jurămînt faţă de poloni fiindu-le astfel recunoscător. Relaţiile cu turcii au fost de asemenea cordiale, le-a plătit tribut şi a stat în banca sa. În chestiunea ardeleană el a fost favorabil dinastiei Zapolya. Cu sprijin turcesc reia Ciceiul şi Cetatea de Baltă. După un periplu la domnie al aventurierului Iacob Heraclid Despotul care a fost menţionat de istorie cu numele de Despot Vodă, ucis în cele din urmă de hatmanul Tomşa Lăpuşneanu reuşeşte să ia domnia din nou nu însă fără emoţii. Boierii răsculaţi împotriva lui Despot îl proclamă domn pe Tomşa dar Poarta îl confirmă pe Lăpuşneanu. La 11 decembrie 1563 oastea lui Lăpuşneanu este respinsă de Tomşa. Vin însă noi ordine de la Constantinopol pentru beglerbegul Rumeliei şi către tătari să ajute la înlăturarea lui Tomşa. Acesta se retrage în Polonia împreună cu vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarul Spangioc. Au fost însă condamnaţi la moarte pentru uciderea lui Dimitrie Wiszniewiecki care a vrut să preia tronul Moldovei în timp ce Despot era asediat la Suceava. La începutul celei de-a doua domnii Lăpuşneanu taie vreo cîţiva boieri vicleni-numărul acestora fiind exagerat de cronicile polone şi de Grigore Ureche, raporturile cu Ardealul nu au mai fost nici ele ca înainte ţinîndu-se cont de faptul că în timpul asediului cetăţii Sucevei Tomşa a fost ajutat de Ioan Sigismund care i-a trimis un detaşament de mercenari. Lăpuşneanu a fost un mare ctitor de biserici şi a dat o atenţie deosebită vieţii economice. Se stinge din viaţă în anul 1568 fiind chinuit de o cumplită boală de ochi. Se călugăreşte pe patul de moarte cu numele de Pahomie.

Ioan Vodă cel Cumplit
 

     Fiu nelegitim al lui Ştefăniţă şi strănepot al lui Ştefan cel Mare, i se mai spunea armeanul fiindcă mama sa a fost armeancă. Era de o staură înaltă avînd o forţă herculeană, în bătălia de la Cahul a tras singur un tun după el. Era iubit de soldaţi, dar boierii şi clerul nu l-au înţeles şi nu l-au sprijinit fiind înfăţişat în cronica ţării în chip exagerat ca un ,,călcător de lege“ şi un tiran. A umblat în tinereţe prin Polonia, Crimeea, la curtea împăratului german, Constantinopol, Rhodos unde a făcut negoţ cu pietre scumpe şi a strîns o sumă considerabilă reuşind să pună mîna pe tronul Moldovei. Domnia sa a fost scurtă (1572-1574 ) în aprilie 1574 Ioan îl învinge la Jilişte pe pretendentul la tronul ţării Petru venit cu oaste turcească după care asedie Brăila, Chilia şi Cetatea Albă. Mai are loc o luptă în Bugeac. Tighina este cucerită şi arsă. Ioan îşi aşează tabăra la Huşi. În lupta de la Cahul Ioan mai că birui dar a fost trădat de boierii ticăloşi care au trecut de partea turcilor. După ce a respins două atacuri ale turcilor Ioan Vodă îşi aşeză tabăra la Roşcani pe vîrful unui deal. După ce a respins consecutiv toate atacurile turcilor Ioan a hotărît să se predea-oastea sa era măcinată de foame şi sete. A avut un sfîrşit nemeritat pentru eroismul său: i s-a tăiat capul iar trupul său a fost legat de cozile a două cămile şi rupt în două.

Dinastia movileştilor
 

     ,,La sfîrşitul secolului XVI accede la tron un neam de mari boieri, coborîtori pe linie maternă din Bogdăneşti, Movileştii. Ei vor da Moldovei şi Munteniei şapte domnitori şi vor prezenta un moment interesant în istoria noastră, atît pe plan politic cît şi pe plan cultural, din cauza influenţei apusene ce o aduc prin strînsele lor legături cu marea aristocraţie poloneză“ spune istoricul Neagu Djuvara. ,,Astfel, o fiică a lui Ieremia Vodă Movilă, căsătorită cu un mare nobil polonez, va fi bunica regelui Michal Wisniowiecki; iar o alta, căsătorită cu un Potocki, tot un nume cu rezonanţă în Polonia, va fi strămoaşa regelui Stanislaw Leszczynski, a cărui fiică, Maria, va deveni soţia regelui Franţei Ludovic al XV-lea-astfel că în sîngele lui Ludovic al XVI-lea, decapitat în 1792, curgea o picătură de sînge movilesc! Dar, mai cu seamă, un fiu al lui Simion Movilă domn în Muntenia în 1601, Petre, va deveni unul dintre personajele cheie în dezvoltarea modernă a Rusiei. Crescut în şcoli iezuite, dar rămas credincios ortodoxiei, el va ajunge mitropolit al Kievului, pe vremea aceea sub stăpînire poloneză, şi va juca un rol esenţial în reformarea Bisericii ruse, precum şi în afirmarea doctrinei ortodoxe pretutindeni, prin a sa ,,Mărturisire ortodoxă“. Atît de slăvit i-a fost numele după moarte, încît trei oraşe din Ucraina şi Rusia poartă azi încă numele de Moghilev căci porecla Movilă s-a pronunţat uneori Moghilă“ ( Neagu Djuvara, O scurtă istorie prezentată celor tineri ) ( Ştefan Botoran )

Mănăstirea Putna

- Mănăstirea Putna este un lăcaş monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti.
- Se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei.
- A fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase. u Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
- Zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificatiile au fost terminate în 1481. Biserica fiind devastată de oştile lui Timus Hmelnitki, lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ştefan (1653-1658) în 1654 şi terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662.
- A fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, cînd s-a refăcut acoperişul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, şi, mai recent, în perioada 1961-1975.
- Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471.
- Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti.
- .Paraclisul cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739.
- Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481.
- Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră
- La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentatia interioara

Cetatea Albă
 

- Cetatea Albă este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astazi (regiunea Odesa).
- În timpul lui Burebista, cetatea se numea "Tyras" şi ţinea de regatul dacic al lui Burebista.
- Cetatea s-a aflat sub suveranitatea moldovenilor între 1359 si 1484, când Ştefan cel Mare a pierdut cetatea, aceasta fiind cucerită de turci.
- Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 si 1940.
- Populaţia românească în oraş este de 2% (2001).
- În secolul al XIV-lea cetatea, numită acum Mavrokastron (cetatea neagră), este cucerită de tătari care o denumesc Turla. În 1315 Genovezii stabilesc aici o escală şi un contoar comercial, renovând cetatea, pe care o numesc Montecastro sau Moncastro, în greceste "Asprokastron" (Cetatea Alba).
- Cetatea este mărita şi refacută în 1407 sub Alexandru cel Bun şi în 1440 sub Ştefan al II-lea.
Îu Alexandru Voda în 1451, Ştefan cel Mare în 1481 refac şi măresc la rândul lor cetatea.
- Turcii cuceresc oraşul în 1484, îl denumesc Ak-Kerman (Cetatea Alba) şi îl stăpînesc până la 1812 când este luat în stăpânire de Imperiul Rus.
- În 1917 prima Republica a Moldovei îşi proclama independenţa în hotarele provinciei Basarabia, incluzînd Cetatea Alba.
- În 1918, Republica Moldova unindu-se cu România, oraşul trece în componenta Regatului României.
- În 1940, oraşul este ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august şi 1 decembrie oraşul este reşedinţa Regiunii Ismail. Românii din oraş sînt deportaţi în Kazahstan.
- În 1941, după intrarea României în Al doilea război mondial, oraşul redevine românesc. Evreii din oraş sînt deportaţi în Transnistria.
- În 1944 trece din nou în componenţa Uniunii Sovietice. Clericii, şi o parte din credincioşii pravoslavnici din oraş sînt deportati în Siberia
- În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, oraşul devine parte a Ucrainei independente.

Cetatea de Scaun a Sucevei
 

- Se află la marginea de est a oraşului Suceava, la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei.
- Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârsitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificatii medievale cuprindea asezări fortificate în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pamânt sau având şanţuri adânci.
- Cetatea a fost construită la sfârsitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, a fost fortificata în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare sşi distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitraşcu Cantacuzino.
- În prezent, Cetatea Sucevei se afla în ruine.
- În anul 1388, domnitorul Petru I Muşat (1375-1391) a mutat capitala Principatului Moldovei din oraşul Siret în oraşul Suceava.
- Este menţionată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanţie de restituire a banilor provincia Pocuţia.
- Petru Muşat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reşedinţă voievodală.
- Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est si de vest aveau 40 m, iar cele de sud si de nord 36 m). În exterior, la fiecare colţ al cetăţii, dar şi pe mijlocul fiecarei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m.
- Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatra nefasonată, între pietre aflându-se umplutura de piatră legata cu mortar, în care s-a mai pus piatra şi cărămida sfarâmata.
- Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetăţii construind la sud un zid paralel cu zidul cetăţii, cu scopul de a proteja intrarea în cetate.
- Domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova şi a întărit cetăţile existente.
- A construit un zid de incintă care a înconjurat fortul muşatin, asemenea unui inel.
- În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oştile turceşti, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată, iar în anul 1485 a fost din nou asediată de armatele otomane, apoi în perioada 26 septembrie - 19 octombrie 1497 de oştile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reuşit să ducă la predarea cetatii.
- Urmaşii lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504-1517) şi Ştefăniţă Vodă (1517-1527) au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetăţii, la zidul de incinta şi în interiorul fortului.
- La sfârşitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reşedinţa domnitorilor Aron Voda (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi Ieremia Movila (1595-1606)
- În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militara în Moldova, iar la 16 mai, apărătorii Cetăţii Sucevei îi deschid porţile şi se predau fără lupta.
- Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) întreprinde lucrări de restaurare a Cetatii Suceava
- Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, iar în anul 1673 se instalează o garnizoana polonă, cu acordul voievodului Ştefan Petriceicu

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1516 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873095

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare