Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Ţiganii, poporul fără ţară
Ţiganii, poporul fără ţară Email
Marţi, 26 Mai 2009 12:20

 

     Într-un document din 1388, cînd Ţara Făgăraşului era condusă de Mircea cel Bătrîn, se specifică faptul că boierul Costea stapînea satele Viştea de Jos, Viştea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort. Aceasta este prima atestare documentară a rromilor din Transilvania, o etnie cu origini misteriose şi controversate, cu un mod de viaţa caracterizat de unii drept ,,boem“ , un popor care pe teritoriul României a stat sute de ani în robie.

Poporul din căruţe
 

     Pentru popoarele sedentare, pentru cei care deţinerea pamîntului este o valoare centrală a culturii lor, este foarte important să ştie de unde vin şi ce pamînt au stăpînit la origini. Studiind o comunitate de rromi din Ungaria, cercetătorul Michael Stewart, profesor la Oxford, a constatat că nu întîlneşte asemenea preocupări. ,,Spre deosebire de alte populaţii aflate, cum se spune, în Diasporă, care se agaţă de ideea unui loc unde ar putea fi, odată, ,,acasa“, romii au fost un popor nomad fară un teritoriu la care să viseze, fară un teritoriu originar pe care să- l reclame.

Ce îi face atît de speciali este faptul că ei se împacă destul de bine cu această idee. Acelaşi lucru nu poate fi spus despre aceia care studiază despre romi. Este un lucru destul de curios faptul că, observatorii neromi au fost interesaţi, cel puţin începînd cu secolul al XVIII- lea, în cea mai mare măsură de originea ,,obscură“ a romilor“ spune Stewart într-un studiu publicat în anul 1997. Pentru popoarele de sedentari, pamîntul şi clădirile sînt bunurile cele mai importante în care investesc şi pe care vor să le lase generaţiei viitoare. Nomazii rromi nu pot vedea valoarea acestor bunuri din raţionamentul că ,,nu le poţi lua cu tine“. Ei preferau să investească în căruţe, aur, cirezi mari de vite, lucruri care pentru un sedentar sînt ,,bani risipiţi“.

S-a crezut că ţiganii provin din Egipt
 

     Încă de la început, rromii nu s-au arătat interesaţi de istoria reală a lor şi pe cale orală şi-au transmis din generaţie în generaţie tot felul de poveşti despre originea etniei, unele de-a dreptul fantastice. Astfel, s-a crezut în mod eronat că rromii ar fi venit din Egipt sau din aceea zonă, fapt pentru care în ţările europene li s-a spus aţigani ori ţigani . Este şi cazul Balcanilor, a Ţării Româneşti şi a Moldovei. În Transilvania, rromii au fost numiţi chiar faraoni sau egipteni. Prima dată cînd într-un mod ştinţific s-a dedus cine sînt vechii rromi şi care este de fapt originea lor a fost abia în secolul XVIII, cînd maghiarul Wali Istvan şi-a dat seama că limba rromani este de origine indiană. Wali Istvan, fiind student la teologie, în Olanda, a remarcat o asemănare izbitoare între limba vorbită de colegii lui indieni şi cea vorbită de rromii din Ungaria.

Atraşi de bogăţia Imperiului Persan
 

     Cercetătorul englez Donald Kenrick consideră ca plecarea rromilor din India s-a produs în secolul III d.Hr., cînd şahul Ardashir (224-241 d.Hr.) cucereşte şi transformă nordul Indiei într-o colonie a Persiei (Iranul de astăzi). În aceste condiţii, strămutarea vechilor rromi s-a produs treptat şi într-un mod paşnic, bogăţia Imperiului Persan atrăgînd tot felul de lume acolo. Printre noii sosiţi se aflau şi numeroşi muzicanţi, cunoscuţi pentru talentul lor. Ce s-a întamplat după plecarea strămoşilor rromilor din India nu s-a putut stabili cu precizie. Existau, cu siguranţă, mai multe grupuri de rromi înrudite între ele şi care practicau meşteşuguri comune. Plecarea unor grupuri de proto-rromi către Persia, şi de aici mai departe, nu s-a produs simultan, fiindcă erau foarte mulţi. Trecerea lor a fost una lentă, petrecută în decurs de cîteva sute de ani, deoarece resursele grupurilor de rromi erau limitate, iar deplasarea se producea în funcţie de locurile unde animalele puteau găsi hrană şi unde produsele meşteşugăreşti confecţionate de ei se puteau vinde. Este un fapt bine ştiut că ţiganii din Ţara Românească erau cei mai buni meşteri în prelucrarea fierului, dar şi în celelalte meşteşuguri medievale, lucru deprins în Imperiul Persan şi în Imperiul Bizantin. Migrarea vechilor rromi s-a realizat progresiv şi nu a cauzat o creştere mare de populaţie în locurile unde au ajuns, fapt care ar fi fost imediat consemnat de istoricii arabi sau bizantini.

,,Ţigan“ era sinonim cu rob
 

     În Ţările Româneşti rromii au ajuns în calitate de robi. O problemă deosebit de importantă şi încă pe nedeplin elucidată o reprezintă originea acestei robii, pentru întreaga populaţie rromă. Desigur, existau sclavi în Evul Mediu timpuriu pe întreg cuprinsul Europei, precum şi în Asia, dar aceştia erau în principal, prizonieri de război, care nu aveau posibilitatea să se răscumpere. În Ţările Române, situaţia era diferită. Dacă erai ,,ţigan“ erai automat rob. Deoarece foarte rar se întampla ca un ,,ţigan“ să nu fie şi rob, în documentele vremii cele două cuvinte au devenit sinonime. Unii istorici susţin că românii ar fi moştenit instituţia robiei şi pe robii rromi de la vecinii lor din Răsarit, tătarii. Aceştia obişnuiau, într-adevăr, să-şi transforme prizonierii de război în robi. Totuşi la venirea lor în Ţările Române, rromii aveau statut de oameni liberi deoerece dacă ar fi fost robi în Bulgaria, stăpînii lor nu i-ar fi lasat să plece în număr aşa de mare. În Evul Mediu, toţi rromii care veneau în ţară deveneau automat robi ai domnului, dar în a doua jumatate a secolului XIV şi la început de secol XV, cînd autoritatea domnească era încă slabă, boierii puteau uşor înrobi micile grupuri de nomazi paşnici aşezaţi pe moşiile lor. Un element important care să confirme ipoteza libertăţii iniţiale a rromilor ar fi o serie de libertăţi acordate de stăpînii robilor, între care cele mai importante ar fi libertatea de mişcare în ţară.

Nomazi legaţi de glie
 

     Pînă la abolirea sclaviei, în secolul al XIX- lea, noi grupe de sclavi au fost aduse de Imperiul Otoman. Viorel Achim, într-un volumul ,,Ţiganii în istoria României“ face o catalogare a tuturor tipurilor de sclavi care existau, în funcţie de tipul de proprietar, profesie, felul de tribut pe care romii trebuiau să îl plătească stapînilor lor şi în funcţie de sedentarismul sau nomadismul lor. Robii ţigani nomazi trăiau în locuri fixe iarna, iar vara călătoreau pe aceleaşi drumuri, vizitînd aceleaşi locuri în fiecare an, avînd un permis de la proprietarul lor. Din punctul de vedere al nomazilor, aceste permise ofereau chiar şi protecţie. Dacă cineva le făcea lor rău intra în conflict şi cu puternicului lor proprietar. Fără asemenea documente ei ar fi fost priviţi ca sclavi fugiţi, iar aceasta era privită ca o crimă. Acesta era un sistem bine controlat, si în zile determinate ale anului ei trebuiau să plătească tribut proprietarului lor.

Şi-au păstrat limba şi tradiţiile
 

     În Evul Mediu nimeni nu era egal faţă de altcineva. Fiecare grup, în concordanţă cu clasa, religia, limba, descendenţa, chiar şi din acelaşi imperiu sau provincie, avea statutul său, era guvernat de un set de legi diferit şi cădea sub jurisdicţia unor judecători diferiţi. Din cauza acestor statute diferite, căsătoriile între grupuri erau foarte limitate şi astfel diferitele culturi cu seturile lor de norme şi valori, activităţile economice tipice, limbile, s-au menţinut peste secole. Mai tîrziu, ca parte a politicii de asimilare a romilor, membrii diferitelor grupuri au fost obligaţi să se căsătorească între ei. Un exemplu al unei astfel de politici a fost legea proclamata în 1783 de Joseph al II-lea, Împaratul Imperiului Austriac, care organiza viaţa rromilor din Transilvania în detaliu. Ei erau obligaţi la asimilare totală cu cei din jur: nu aveau voie să vorbească în propria limbă, sau să îmbrace portul tradiţional, li se interzicea căsătoria în cadrul etniei, nu erau lăsaţi să dreseze cai, iar numărul lăutarilor a trebuit redus cît de mult posibil. Copiii lor au fost nevoiţi să meargă la şcoală, fiind sub responsabilitatea preotului local. Moşierul trebuia să le acorde terenuri mici de pămînt astfel încît aceştia să fie implicaţi în agricultură. Oricine îşi abandona casa sau locul de muncă era tratat ca vagabond şi era adus înapoi pe locul unde era înregistrat. Implementarea acestei legi depindea de condiţiile locale şi de aceea difereau foarte mult de la o provincie la alta.

,,Ţigăniile“ erau moştenite
 

     Toţi robii rromi ai unui stăpîn formau ,,ţigănia“ acestuia şi locuiau, în principal, la marginea satelor de români sau în sate integral rrome. O ,,ţigănie“ varia ca dimensiune după numărul de robi deţinuţi şi putea fi mărită dacă stăpînul cumpăra sau dacă moştenea de la familie mai multi robi. Existau trei mari “ţigănii”, denumite după stăpînii în a căror proprietate se aflau. Cea mai mare era ,,ţigănia domnească”, formată din robi care aparţineau domnitorului ţării şi soţiei acestuia. Toţi rromii din ţară care nu aveau un stăpîn aparţineau domnului, la fel şi cei care veneau din alte ţări şi care deveneau automat robi ai acestuia. A doua ,,ţigănie” era ,,ţigănia mănăstirească” sau călugărească şi îi cuprindea pe robii rromi care aparţineau mănăstirilor, bisericilor, schiturilor şi oricărui alt aşezămînt bisericesc. ,,Ţigănia boierească” cuprindea pe robii aflaţi în proprietatea boierilor. Termenul de ,,ţigănie” desemnează şi astăzi concentraţii mai mari de populaţie rromă în anumite sate sau cartiere din oraşe.

De la aurari la lingurari
 

     Rromii domneşti, adică toţi robii din ţară care nu aparţineau mănăstirilor sau boierilor, aveau denumiri specifice, in funcţie de meserii. Aurarii sau ,,rudarii“ erau cei mai numeroşi dintre robii domneşti şi plăteau domnului o anumită cantitate de aur scoasă din rîurile ce străbat Moldova şi Ţara Românească. Procedeul de lucru îl constituia spălarea nisipului şi pietrişului adus de ape din munţi. Ei sînt atestaţi pentru prima dată în anul 1620 în Ţara Românească. Alături de aceştia mai erau băieşii transilvani, care se deosebeau de primii prin aceea că scoteau aurul din pietrele munţilor, din locurile numite băi, avînd un anumit procedeu pentru curăţirea lui. După dispariţia acestei ocupaţii, datorită epuizării resurselor de nisip aurifer, rromii aurari au început să prelucreze lemnul, confecţionînd vase, în special linguri, blide şi albii, primind astfel denumirea de lingurari. Ei depindeau în continuare de domn şi obişnuiau să se aşeze prin locurile împădurite, cu copaci buni, din care işi lucrau obiectele casnice. O parte dintre ei, cam din secolul al XIX-lea, au început să facă şi căramizi primind denumirea de cărămidari.

Meserii ţigăneşti
 

     ,,Lăeşii“ erau de meserie fierari. Ei erau în acele vremuri meşterii cei mai iscusiti în prelucrarea fierului. Vechile scrieri relatau că aceştia erau chemaţi adesea de către domn şi boieri pentru a făuri unelte şi arme. Căldararii prelucrau arama şi confecţionau căldări, vase de bucătarie, cazane pentru ţuică. Pieptănarii confecţionau din oase piepteni. Zlătarii sau inelarii confecţionau inele şi alte bijuterii din aur şi din argint. Ursarii au venit din sudul Dunării şi se îndeletniceau cu purtarea prin sate şi mahalalele tîrgurilor a urşilor îmblînziţi unde îi jucau tot anul. Erau nomazi şi locuiau in corturi. Tot ursarii se mai îndeletniceau şi cu creşterea catîrilor şi cu confecţionarea ciururilor şi a altor obiecte mărunte din metal. Spoitorii se ocupau cu cositoritul căldărilor făcute de căldărari. Geambaşii aveau ca ocupaţie vanzarea şi cumpărarea cailor sau chiar şi furtul acestora. Lăutarii cîntau la curţile boierilor şi în crîşmele din sate şi oraşe. Clopotarii confecţionau clopote pentru biserici şi tot ei le şi trageau. Florăresele şi lustrangii de ghete erau meseriaşi rromi ce aveau să apară mai tîrziu. O categorie marginală de robi rromi o reprezentau netoţii, care duceau un mod de viaţă sălbatic şi excelau în hoţii.

Abolirea sclaviei, un chin pentru ţigani
 

     Sub influenţa mişcării internaţionale de abolire a sclaviei şi în ciuda rezistenţei dîrze opuse de nobilime, la mijlocul secolului al XIX-lea grupuri de sclavi, incluzînd grupuri de rromi, au fost eliberate în Valahia şi în Moldova. Aceste măsuri au avut ca obiectiv obligaţia ca romii sa fie legati de satele în care urmau să lucreze în agricultură pe aceleaşi baze ca şi alţi ţărani: o parte din recoltă trebuia dată proprietarului de pămînt. Mulţi rromi au refuzat însă loturile de pămînt ce li se acordaseră în aceste condiţii neavantajoase şi au ales să îşi menţină profesiile lor. Într-un mod ironic, abolirea sclaviei însemna pentru rromi o agravare a exploatării lor. Mulţi dintre ei s-au mutat la marginea oraşelor sau satelor şi ca rezultat în fiecare sat s-au aşezat cei care prelucrează metale precum şi alţi meşteşugari, unde populaţia din agricultură avea nevoie de deprinderile lor. Unele grupuri nomade şi-au continuat stilul de viaţă itinerant. Primăvara veneau din călătoriile lor de iarnă în satele de care aparţineau în mod oficial, îşi plăteau taxele şi apoi călătoreau în toată ţara pînă iarna urmatoare. În timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi la începutul celui de-al XX-lea, abolirea sclaviei a iscat un puternic val migrator spre alte părţi ale Europei şi spre America.

Holocaustul ţigănesc
 

     Perioada dintre cele două războaie mondiale se caracterizează pe de o parte printr-o mai mare asimilare a rromilor şi pe de altă parte prin apariţia unei mişcări proprii de emancipare a acestora prin înfiinţarea de diferite organizaţii. După instalarea dictaturii regale şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial, aceste organizaţii au fost dizolvate. Tot în această perioadă, progresul industrial a făcut ca multe din bunurile lor manufacturiere să devină demodate şi non-competitive. Artizanatul lor era în declin iar unele meserii au dispărut pur şi simplu. Apariţia naţionalismului exacerbat şi în Romînia a dus la rasism şi pentru că sclavia nu mai era acceptabilă s-a trecut la epurare etnică şi genocid total. În această perioadă s-au scos la iveală justificări ,,ştiinţifice“ ale inferiorităţii unor grupuri etnice, uşurînd în acest fel drumul politicilor promovate de guvernul condus de Antonescu, împotriva rromilor. În anul 1942 , aproximativ 25. 000 de rromi au fost deportaţi în Transnistria unde au fost lăsaţi pe bancurile rîului Bug, fără a avea unde să muncească şi fără suficiente mijloace de subzistenţă. Selecţia celor deportaţi s-a bazat pe stilul de viaţă, nomadism, timpul petrecut în închisoare, lipsa mijloacelor de subzistenţă sau a unei ocupaţii permanente. Aproximativ jumătate dintre rromii duşi în Transnistria au murit acolo.

Comunismul a pus rromii la muncă
 

     Sub regimul comunist, toţi cetăţenii României erau toretic egali în faţa legii. Astfel comuniştii nu le-a recunoscut rromilor statutul de minoritate etnică şi ca o consecinţă nu li s-a acordat o educatie în limba lor natală şi nu s-a ţinut cont de specificul lor cultural. Datorită politicii de industraializare masivă, fiecare rrom avea un loc de muncă, un salariu, îngrijire medicală gratuită, un număr de zile de concediu şi dreptul la pensie. Mulţi rromi au lucrat ca muncitori necalificaţi în uzine mari, sau în cooperativele agricole de producţie. Odată cu închiderea marilor uzine şi cu retrocedarea terenurilor cooperativelor către proprietarii originari, majoritatea rromilor şi-au pierdut slujbele. Mulţi dintre ei şi-au reluat modul de viaţă tradiţional şi chiar s-au întors la nomadism. Rromii au fost primii care au plecat masiv din România după căderea comunismului şi prin cerşit sau alte activităţi ilegale au reuşit să adune averi fabuloase. Şi totodată să atragă României o imagine nemeritată în Europa şi în lume.

Bursa Ţigănească
 

     În Evul Mediu robii ţigani contribuiau la starea financiară a stăpînilor, vînzarea lor fiind de multe ori cea mai la îndemînă modalitate de a stinge o datorie sau de a se răscumpăra din sclavia turcească sau tătărească. Ţiganii robi sînt vînduţi şi sînt dăruiţi la cununie, ca zestre, daţi pomană la mănăstire pentru a li se face stăpînilor slujbe de pomenire, schimbaţi pe animale sau pentru ,,nădragi de postav” cum glăsuiesc documentele vremii. Adesea robii ţigani erau schimbaţi în natură. Viaţa unui ,,ţigan“ este echivalată de două mănăstiri la ,,100 vedre de vin“, cantitate probabil suficientă sfinţilor părinţi ce avuseseră o recoltă proastă de struguri şi poate că le lipsea vinul de împărtăşanie. Tot cam pe la începutul secolului al XVII-lea, o ţigancă este înlocuită prin schimb cu un cal bun, echivalentul a 4000 de aspri. Nu au lipsit nici schimburile pe boi sau vaci. În evoluţia preţului mediu al robilor ţigani se înregistrează o creştere semnificativă începînd cu sfîrşitul secolului al XVI-lea, iar cantitatea de grame argint pe care cumpărătorii trebuiau să o plătească pentru un sclav creşte de la 366 grame în 1593 la 1299 grame în 1653. Perioada de creştere corespunde războiului din vremea lui Mihai Viteazu şi luptelor pentru domnie şi robiri ale turcilor şi tătarilor. Oamenii părăsesc satele generînd o acută lipsă a mîinii de lucru, uneltele de muncă se pierd, avînd ca rezultat scăderea producţiei şi a productivităţii muncii.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1319 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3871758

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare