Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Adevărata poveste a Crăciunului
Adevărata poveste a Crăciunului Email
Marţi, 21 Decembrie 2010 14:05

 

De la orgii la religie şi comerţ

     Cu secole înainte de naşterea lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi geroase de iarnă, europenii sărbătoreau întoarcerea luminii şi renaşterea naturii care urma să se întîmple o dată cu venirea mult aşteptatei primăveri. În ţările nordice aceste sărbători erau cunoscute sub numele de Yule. În 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă conform calendarului păgîn, taţii împreună cu fiii aduceau din pădure cel mai mare buştean pe care îl puteau găsi şi îi dădeau foc. Fiecare scînteie se credea că reprezintă un porc, o pisică sau alt animal care se va naşte în primăvară. De asemenea o mare atenţie se dădea plantelor perene care rămîneau verzi de-a lungul întregului an, dovedind că viaţa era totuşi prezentă în această perioadă întunecată şi rece. Pe parcursul celor 12 zile cît trebuia să stea aprins buşteanul, ospăţurile (adesea de-a dreptul sălbatice) se ţineau unul după altul. De fapt era singura perioadă din an cînd carnea era prezentă din abundenţă, deoarece atunci se sacrificau majoritatea animalelor din bătătură pentru a-i ajuta pe oameni să depăşească iarna aspră care bătea la uşă. Fiind un timp în care demonii şi spiritele bîntuiau nestingherite pe afară, se părea că statul în casă reprezintă cea mai înţeleaptă soluţie de urmat. La peste 1500 de km distanţă, în Roma, iarna părea mai puţin grea, dar festivalurile lunii decembrie erau chiar mai elaborate. Cu data de întîi la romani începeau Saturnaliile, o sărbătoare extrem de populară - un timp de distracţie, băutură şi orgii - care se termina cu sacrificii umane. Numită după zeul Saturn, care însemna „belşug” , aceasta era practic un pretext pentru a întoarce pe dos toate ierarhiile sociale. Ziua de 25 decembrie reprezenta partea centrală a sărbătorii, fiind indicată în calendarele romane drept ziua naşterii Soarelui, deoarece de atunci zilele urmau să crească în durată. Iulius Cezar, împărat al Romei , a fost cel care a instituit de asemenea Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. Printre clasele superioare ale Romei manifestaţiile erau semnificativ mai sobre. Mulţi romani influenţi îl celebrau pe Mithra, zeul persan al luminii, al cărui nume înseamnă Soarele nebiruit. Acesta s-a născut potrivit legendei dintr-o stîncă în ziua de 25 decembrie, cînd păstorii din ţinut au venit să i se închine. De fapt cultul lui Mithra era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea şi aşa cum va remarca mai tîrziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea.Întregul sezon celebrat de romani se numea Dies Natalis Invicti Solis, adică Ziua de Naştere a Soarelui Neînvins.

Originile creştine împletite cu cele păgîne
 

     În timp ce romanii păgîni îl venerau pe Zeul Soare, o nouă religie îşi făcea loc prin imperiu. La început creştinii nu sărbătoreau naşterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentînd partea esenţială a noii religii. Ba chiar a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi părinţi ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgîn de a celebra zile de naştere, cînd, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din perspectiva bisericii. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgînismului.Totuşi pînă în secolul patru problema naşterii a devenit greu de ignorat. Unii oameni nu ştiau cum să şi-l imagineze pe Iisus, începînd să creadă deja că era doar o emanaţie pur spirituală a lui Dumnezeu. Aşadar decizia de a-i sărbători naşterea, însemna că acesta a avut şi o formă umană palpabilă. Cum Evangheliile nu dau niciun detaliu despre data naşterii lui Iisus, aceasta a rămas un mister. Totuşi pasaje clare sugerează că nu a fost în decembrie. Păstorii din apropierea Betleemului care ,,trăiau sub cerul liber” şi se îngrijeau de turmele lor în timpul nopţii, nu prea aveau ce să caute pe afară în toiul iernii, cînd se înregistrau cele mai scăzute temperaturi. Pentru acceptarea datei de 25 decembrie propusă prima dată de Sextus Julius Africanus în anul 221 există două explicaţii larg răspîndite. Creştinii secolului al III-lea credeau că facerea lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie. Prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărîndu-se 9 luni se obţinea data de 25 decembrie. Cealaltă explicaţie a fost că la această dată, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau date de naştere ale zeilor păgîni mai sus enumeraţi. Biserica ştia că nu putea scoate în afara legii tradiţiile păgîne cu privire la Crăciun aşa că s-a hotărît să le adopte, punînd data naşterii lui Iisus în acelaşi timp cu cea a zeilor păgîni. Astfel, pentru a îmbina cultura anticreştină cu cea creştină şi spre a-i converti pe oameni la creştinism, ziua de naştere a Zeului Soare (Sun God) a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu (Son of God). Pînă în anul 350, cînd Papa Iulius I a declarat sărbătoarea oficială a naşterii lui Isus pe 25 decembrie, creştinii au ignorat data calculată de Sextus Julius Africanus şi au început să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, cînd era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară. Tot atunci grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin, aşa cum se mai celebrează în unele locuri şi în zilele noastre.

America şi-a inventat propriul Cărciun şi apoi l-a dat cadou
 

     Pînă în evul mediu creştinismul a înlocuit mare parte din religiile bătrînei Europe. În fiecare an, pe 25 decembrie credincioşii erau chemaţi în marile catedrale pentru a celebra aşa numita Christ’s Mass (Liturghia lui Hristos), care mai apoi a devenit Christmas (Crăciunul). Totuşi pe stradă şi în casele oamenilor, acesta părea mai degrabă a fi un carnaval decît o sărbătoare religioasă. Dacă cineva ar ajunge în Europa evului mediu în timpului Crăciunului, ar crede mai degrabă că a nimerit în timpul Halloween-ului sau în Ajunul Anului Nou. Casele şi străzile erau pline de oameni aflaţi sub influenţa licorilor bahice şi de cupluri angajate în cele mai neortodoxe activităţi. Situaţia a devenit atît de gravă încît pînă în secolul al XVII-lea sărbătoarea a fost scoasă în Anglia în afara legii. O reformă religioasă a fost începută în curînd de către puritanul Oliver Cromwell, care spunea că biserica trebuie să rămînă pură faţă de păgînism. Fără prea mare succes însă. Cînd mulţi dintre protestanţi au scăpat de persecuţiile bisericii catolice şi s-au refugiat în coloniile din Lumea Nouă, interesul pentru sărbătorile vesele de Crăciun a fost reaprins. În primii ani, nici continentul american nu dădea prea mare importanţă acestei sărbători. După proclamarea independenţei, pe 25 decembrie 1879, membrii congresului Statelor Unite se aflau cu toţi la ,,serviciu". Populaţia ţării a continuat să lucreze în ziua de Crăciun şi în următorii 67 de ani. Dar pe măsură ce secolul al XIX-lea se pregătea să apună, Crăciunul va deveni extrem de răspîndit, fără a fi însă nicio sărbătoare prea veselă, dar nici cu specific prea religios. America va inventa propriul ei Crăciun şi în acest proces îl va reinventa pentru întreaga lume. Pentru că iniţial a debutat cu stîngul, clasele superioare şi-au propus să schimbe modul în care era percepută sărbătoarea. Irving Washington era la acea vreme cel mai bine vîndut scriitor american şi în 1819 s-a folosit de experienţa sa pentru a scrie o serie de poveşti extrem de populare despre Crăciun. În aceste istorisiri clasele superioare primeau bucuroase în casele lor oameni nevoiaşi pe care îi ospătau cu toate bunătăţile. Între timp, în Europa, Charles Dickens a ,,atacat" problema Crăciunului scriind în doar şase săptămîni A Christmas Carol (Un colind de Crăciun). Povestea avarului Scrooge avea să schimbe complet percepţia despre această sărbătoare, aducînd familia şi actele de caritate în prim-plan. Prin această istorisire, oamenii au ajuns să asocieze Crăciunul cu peisajele feerice de iarnă, cu mesele pline de bunătăţi şi cu o atmosferă caldă şi veselă de familie.

Moşul multinaţional
 

     Colindele au fost cîntate în Europa cu mii de ani în urmă, dar pe atunci nu aveau nicio legătură cu tradiţia de Crăciun din zilele noastre. Termenul carol (colindă) este derivat din franţuzescul carole, care reprezenta un dans în cerc acompaniat de cîntăreţi la diferite instrumente muzicale. Iniţial, colindele erau urări pentru fertilitate, rodire şi belşug, avînd o funcţie mai degrabă rituală. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfîrşitul său (toamna, la culegerea recoltei). Elementul creştin s-a suprapus cu adevărat peste colinde abia în Evul Mediu, sub influenţa bisericii. Majoritatea se refereau la Fecioara Maria, la copilul nou-născut sau la sfinţii care erau sărbătoriţi în perioada imediat următoare Crăciunului. De asemenea, acestea reproduceau numeroase relatări biblice cu privire la scena nativităţii. În această perioadă a început obiceiul mersului cu colindatul din uşă în uşă pentru a vesti naşterea lui Mesia, colindătorii primind în schimb mere, nuci sau colaci. La noi în ţară colindatul are o veche tradiţie şi a rămas într-o oarecare măsură nealterat de trecerea timpului, mai ales în zonele rurale. Tot la noi s-au păstrat şi alte tradiţii precum mersul cu Viflaimul, cu Pluguşorul sau cu Steaua. Aceasta din urmă evoca momentul în care la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua călăuzitoare a Magilor. Pînă în secolul al XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adînc înrădăcinată. Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credincioşilor pe de o parte de darul făcut lumii de Dumnezeu: un Mîntuitor care avea să spele omenirea de păcate, iar pe de altă parte de cadourile oferite de către Magi noului-născut. Şi uite-aşa anii au trecut şi procesul oferirii de cadouri care venea din partea ,,crailor" de la Răsărit a evoluat în frenezia cumpărăturilor pe care o vedem în zilele noastre. Ce pretext mai bun putea să existe pentru acest lucru decît Moş Crăciun? Conceptul bătrînelului simpatic care oferă cadouri are o lungă istorie în spate la care au contribuit diverse culturi. În Scandinavia, predecesorul moşului a fost Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta era descris ca un om înalt cu barbă mare şi despre care se spunea că obişnuia să călătorească pe cer în timpul solstiţiului de iarnă, hotărînd cine va muri şi cine va prospera în anul următor. În ajunul sărbătorii Yule, copiii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora.

Caricatură cu statut de icoană
 

     La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decît 200 de ani mai tîrziu. Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungînd în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi publicată în întreaga lume. Mai puţin clar era cum arăta acest Moş Crăciun. La început venea în tot felul de forme şi dimensiuni: uneori arăta ca un vrăjitor păgîn, alteori lua înfăţişarea unui gnom prietenos. O imagine relativ familiară a Moşului a fost creată în anul 1863 de Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului Harper's Illustrated Weekly, care l-a prezentat pe Moş Crăciun într-o tunică roşie îmblănită cu o centură lată de piele. Nast este şi cel care a promovat în 1885 ideea că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Problema a apărut în 1925, cînd s-a descoperit că nu existau reni la Polul Nord, aşa că reşedinţa moşului a fost mutată în Laponia. Imaginea arhicunoscută de astăzi a lui Moş Crăciun, cu o burtă durdulie, un costum roşu şi o atitudine tolerantă a fost creată într-o campanie publicitară din 1931 pentru Coca-Cola. Pînă în 1940, Moş Crăciun a devenit o imagine de nelipsit pentru toţi producătorii de bunuri de consum. Era un tip care putea vinde orice şi oricui cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar care făcea să pară că respectiva persoană nu a cumpărat de fapt nimic. Doar era un cadou. Întreprinzătorii s-au prins în curînd că un un Moş în carne şi oase putea creşte şi mai mult vînzările, astfel că în curînd acesta şi-a făcut loc în marile centre comerciale ale lumii. Odată cu debutul lunii decembrie un freamăt, la început abia imperceptibil, cuprinde parcă întreaga lume. Afară este deja frig, poate chiar ninge. Colindele de Crăciun sunt primul semn. În marile lanţuri de magazine şi în malluri, acestea încep să răsune din ce în ce mai devreme, inducîndu-i cumpărătorului ideea că sărbătoarea bate deja la uşă. Luminiţele de Crăciun, fotografiile cu Moş Crăciun sau raioanele cu produse tematice, toate la un loc aduc ,,Spiritul Crăciunului", un concept care a fost meticulos creat de marketingul inteligent din ultimele decenii şi care inevitabil pune stăpînire peste întreaga populaţie. (A.B.)

Comments
Comentariu nou Cautare
angela  - complimente   |16-01-2011 22:53:27
complimente pt realizarea textului! interesant! Ce bine ca exista Mos Craciun!
Mitologie romaneasca  - Cine este Mos Craciun la daci   |29-01-2011 18:50:28
Mos Craciun este zeul focului la daci.
Numele de craciun vine de la cracina,
craciu, partea de trunchi de la ramificare care are lemn ce arde lent. Acesta
portiune se punea in foc pentru a tine focul viu peste noapte.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1513 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873086

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare