Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Constantin, ...
Constantin, ... Email
Marţi, 19 Mai 2009 13:10

Constantin, războinicul care a scos creştinismul din catacombe

 

  

,, Chipul Crucii Tale pe cer văzîndu-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luînd, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mîinile Tale o a pus, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni“ ( Troparul Sărbătorii )

 

 

De la prigonire la religie mondială
 

     Joi, 21 mai a.c. credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Împăratul roman Constantin este una dintre cele mai marcante figuri ale istoriei. Puternic, inteligent şi un general desăvîrşit, el este totodată şi ,, păgînul“ prin care Dumnezeu a lucrat să-şi elibereze Biserica din catacombele în care a fost ţinută ani întregi. Suferinţele creştinilor în timpul împăraţilor romani constituie şi acum un temeinic obiect de studiu pentru cercetători iar arheologii au descoperit sute de rămăşiţe ale martirilor ucişi în timpul prigoanelor. Mormîntul unui martir constituia loc de pelerinaj pentru ceilalţi credincioşi. Constantin, luminat de Duhul Sfînt a fost cel care a pus capăt persecuţiilor şi a pus instituţia Bisericii la locul cuvenit-acela din care ea putea să-şi călăuzească credincioşii spre mîntuire fără nici o restricţie. Prin decret imperial religia lui Hristos devine religie de ,, stat“ iar idolatria şi cultul zeilor păgîni a fost îndepărtată. Biserica, atît cea Apuseană cît şi cea Răsăriteană îi datorează mult lui Constantin. Deşi viaţa lui nu a fost scutită de erori, el a fost trecut în rîndul sfinţilor datorită rolului său uriaş pe care şi l-a asumat în anul 313 d.Hr. cînd prin Edictul de la Mediolanum ( Milano) va aduce cultul creştin într-o sferă legală şi normală.

 

Împăratul Constantin a fost subiectul multor cronici
 

      Cronicarul vieţii celebrului împărat a fost istoricul şi scriitorul bisericesc Eusebiu din Cesareea, episcop şi mitropolit al Palestinei în timpul domniei lui Constantin. Lucrarea sa cu privire la faptele lui Constantin se intitulează în latina ,, Vita Constantini“ “ şi a fost scrisă între anii 336-339. Eusebiu a trăit pe viu persecuţiile împăraţilor păgîni asupra creştinilor dar a fost şi martorul ascensiunii Bisericii Creştine după convertirea lui Constantin. Eusebiu a introdus în carte şi multe scrisori, edicte şi legi, care s-au dovedit a fi preţioase pentru istorie. Cercetătorii consideră lucrarea lui Eusebiu ca ,, cea mai utilă sursă pentru studiul vieţii lui Constantin şi a creştinismului“. Mai există un studiu biografic despre viaţa lui Constantin care este total diferit de conţinutul lucrării lui Eusebiu, în care s-au trecut în mod intenţionat cu vederea erorile împăratului scoţîndu-se în evidenţă doar faptele bune. Studiul a fost scris tot în latină şi se numeşte ,, Origo Constantini Imperatoris“ ( Originea Împăratului Constantin ). ,, Numele autorului nu este cunoscut, iar data compunerii este incertă. Se concentrează aproape în întregime asupra carierei politice şi militare a lui Constantin avînd doar cîteva referiri la problemele culturale...Această istorie subliniază originea lui Constantin, menţionează locul naşterii şi oferă mai multe detalii şi o mai mare veridicitate decît cealaltă lucrare. Această istorie subliniază originea lui Constantin, menţionează locul naşterii şi oferă o serie de detalii interesante despre faptele sale sub domnia împăratului Diocleţian şi a cezarului Galerius, în Răsărit, în timp ce tatăl lui, Constantius, era Cezar sub domnia împăratului Maximinian în apus. Sînt menţionate circumstanţele preluării puterii de către Constantin în Britannia şi Gallia şi victoria asupra lui Maxentius din Italia în timpul anilor tulburi ai celei de a doua Tetrarhii, iar apoi sînt decrise pe larg luptele politice şi militare pentru supremaţie dintre Constantin şi Licinius, în Răsărit. Cronica se încheie cu comentarii critice despre împăraţii care au persecutat creştinismul, menţinînd o atitudine pozitivă faţă de Constantin“ ( Charles Matson Odahl, Constantin şi Imperiul Creştin ). Mai există o lucrare a lui Orosius ,, Şapte cărţi de istorie împotriva păgînilor“ ce tratează viaţa lui Constantin.

 

 

Fiul unui Caesar de origine modestă
 

      ,, Constantinus s-a născut în vechiul oraş Naissus , la aproape o sută de mile sud de Dunăre, în provincia romană cunoscută sub numele de Moesia Superior, astăzi oraşul Niş în Serbia. Cum imperiul pierduse teritoriile lui dacice de la nordul Dunării, regiunea vestică a Moesiei a fost reorganizată militar, ca provincie romană de frontieră, cunoscută sub numele de Dacia Ripensis, cam pe vremea cînd s-a născut viitorul împărat. Aflat de-a lungul unui drum militar şi aproape de confluenţa răurilor Nişava şi Morava, afluenţi ai Dunării, Naissus s-a aflat într-o regiune strategică din provinciile europene ale Imperiului Roman. ... Constantin se pare că s-a născut la Naissus la sfîrşitul lui februarie cca. 273, la mijlocul domniei împăratului militar Aurelian ( 270-275 ).Tatăl lui Constantin a fost un tînăr numit Flavius Constantius . Asemeni primului său fiu, Flavius Constantius s-a născut în regiunea răsăriteană a centurii imperiale de provincii situate la sud de Dunărea centrală, cunoscută ca Illyricum. Aceasta a asigurat Romei un număr mare dintre soldaţii ei cei mai buni, comandanţi de armate şi chiar împăraţi în vremurile tulburi de la sfîrşitul celui de-al III-lea veac. Guvernarea Imperiului nu mai era apanajul exclusiv al aristocraţiei. Bărbaţi de provenienţă chiar umilă, dar cu talent militar şi administrativ, puteau să se înalţe prin cariera militară, pînă la cele mai înalte poziţii din statul roman. Constantius a fost într-adevăr un asemenea om. Fusese deja membru al ,, Protectores“, unitatea pentru pregătirea ofiţerilor şi serviciul de pază al împăratului, în timpul campaniei victorioase a lui Aurelian pentru recucerirea teritoriilor din Siria de est ( 271-273 ). La scurt timp după aceea, a devenit ofiţer cu rang de ,, tribunus“ în armata romană şi în decursul a zece ani va urca pînă la poziţia de ,, praeses“, guvernator al importantei provincii Dalmatia, în zona vestică a provinciei Illyricum“ ( idem ). Cariera lui Constantius va urma o ascensiune interesantă astfel încît el va deveni Caesar, împărat de rang secund în apus, fiind obligat prin lege să-şi abandoneze soţia de origine modestă ( Elena-mama lui Constantin ) şi să se căsătorească cu fiica lui Augustus-împăratul senior. Se preocupă personal de educaţia fiului său Constantin apoi îl aduce lîngă el şi-l pregăteşte pentru ascensiunea la tron.

Ascensiune ajutată de sabie
 

      În momentul în care sănătatea lui Constantius s-a şubrezit , acesta i-a trimis fiului său Constantin simbolurile puterii imperiale şi i-a lăsat moştenire conducerea provinciilor din Apus. La 25 iulie 306 Constantin devine împărat şi aclamat de către foştii soldaţi ai tatălui său pe locul unde astăzi se află caedrala gotică Sf. Petru din York. Galerius, împărat principal şi vechi rival al tatălui lui Constantin s-a înfuriat atît de mult cînd a primit vestea încît l-a ucis pe mesager. A fost totuşi nevoit să accepte situaţia întrucît Constantin avea foarte mulţi adepţi în rîndul soldaţilor, mai ales în răsărit şi risca un război civil pe care avea cele mai mari şanse să-l piardă. Galerius,, i-a trimis un veşmînt de purpură lui Constantin astfel încît să vadă că l-a acceptat ca partener prin decizie proprie. Apoi l-a promovat pe Severus la rang de August şi l-a numit pe Constantin-Cezar, pentru a-l retrograda de pe poziţia a doua pe a patra în ierarhia imperială. Constantin a acceptat această decizie şi curînd a apărut pe monedele imperiale ca Flavius Valerius Constantinus Nobil Cezar. Se angajează într-o serie de campanii militare în care îi zdrobeşte pe franci în zona Rinului şi capturează două căpetenii ale acestora, Ascaricus şi Merogaisus, întrucît aceştia au făcut incursiuni în interiorul Imperiului roman prădînd şi ucigînd mulţi civili. Drept pedeapsă Constantin ordonă ca aceste două căpetenii şi cîţiva războinici să fie aruncaţi pradă fiarelor în amfiteatru în timpul festivităţilor de celebrare a instalării lui Constantin la Trier în iarna anului 306. Oraşul Trier este transformat dintr-o colonie militară într-o capitală imperială şi clădeşte construcţii impunătoare în multe centre imperiale. ,, Răspunsul agresiv la incursiunile barbarilor şi politica activă de construcţii din primele luni ale domniei lui i-au convins pe supuşi că împăratul lor era un moştenitor şi un succesor valoros al lui Constantius. Un panegirist păgîn de la Trier va comenta favorabil asemănările dintre tatăl şi fiul imperial spunînd ,, Căci în tine, Constantine, nu se vede doar chipul tatălui tău, dar şi temperamentul, curajul, judecata dreaptă şi înţelepciunea lui“. Eusebiu notează şi el că demnitatea cunoscută şi virtuţile lui Constantius se reflectau în persoana lui Constantin iar mai tîrziu a scris că venind la putere ,, a arătat tuturor că era o reluare prin propria persoană a vieţii şi domniei tatălui lui“ ( Charles Matson Odahl, ibid. ). Una din măsurile pe care le ia Constantin în provinciile conduse de el este aceea de a-şi atrage simpatia creştinilor. Emite ordine către funcţionarii din Imperiu să permită creştinilor să-şi practice credinţa lor fără teamă.

Geniul militar a lui Constantin
 

      După moartea împăratului principal Galerius au apărut disensiuni între foştii săi colaboratori din Colegiul Imperial pentru investire. Astfel, în decursul a 18 luni, Constantin şi Maxentius vor purta lupte pentru a obţine controlul asupra jumătăţii apusene a Imperiului Roman, iar Licinius ( cumnatul lui Constantin ) şi Maximin se vor lupta pentru supremaţie în partea răsăriteană. În anul 312 d.Hr. Constantin şi Maxentius se confruntă într-o campanie în Italia. Deşi Maxentius nu era prea iubit de supuşi el avea totuşi sprijinul unei părţi importante din armata imperială la care s-a mai adăugat şi Garda Pretoriană, alături de cavaleria din Roma şi forţele din Africa astfel încît dispunea de 100.000 de combatanţi. Amplasează multe trupe în oraşele fortificate din nordul Italiei. ,, La sfîrşitul primăverii lui 312, Constantin cobora cu armata spre Galia central-răsăriteană şi la sud de Vienne s-a întors spre est în Alpi spre teritoriul lui Maxentius. Forţele lui au trecut Alpii prin trecătoarea Mont Cenis şi au pătruns în Italia apărată de oraşul fortificat Segusium ( Susa ). În loc să întîrzie datorită asediului, împăratul a ordonat să fie aruncate torţe aprinse la poarta oraşului şi să se aşeze scări la baza zidurilor. Oamenii lui au atacat cu rapiditate şi datorită flăcărilor de la porţi şi a soldaţilor care se urcau pe zid, garnizoana şi populaţia oraşului s-au predat rapid. Constantin a cerut armatei lui să stingă focurile de la porţi şi să cruţe populaţia. Scopul lui era să elibereze, nu să ucidă poporul Italiei. Cea mai mare bază defensivă din regiunile nord-vestice ale peninsulei era augusta Taurinorum ( Torino ). Împăratul şi-a condus oamenii în cîmpie şi a organizat o mare bază militară în aşteptarea momentului în care aveau să se apropie de partea vestică a oraşului Torino. În centrul armatei duşmane se afla cavaleria cu armuri. Cu o ingeniozitate strălucită care amintea de Cezar , Constantin a desfăşurat liniile de luptă lăsînd cavaleria duşmană să pătrundă în mijlocul forţelor sale. Pe măsură ce armatele lui încercuiau trupele duşmanului, Constantin şi-a asmuţit călăreţii care au cuprins rapid extremele corpului rigid de clibanarii şi i-au lovit fără milă cu măciuci ţintuite cu fier. Mulţi dintre cavalerii înzăuaţi au fost aruncaţi de pe cai, ajungînd o aglomerare uriaşă de oameni şi armuri; alţii atîrnau neajutoraţi în scările lor în timp ce caii galopau dezorientaţi fără o ţintă precisă. Pedestraşii lui Constantin au înaintat apoi secerînd rîndurile duşmane. Soldaţii lui Maxentius care au supravieţuit au fugit în derută spre Torino. Cetăţenii priveau de pe metereze şi au închis porţile cele mari ale oraşului în faţa armatei în retragere. Soldaţii victorioşi ai lui Constantin i-au urmărit pe inamici pînă la Torino şi i-au măcelărit lîngă ziduri, în vreme ce orăşenii ovaţionau de pe metereze. Marea Porta Palatina, impresionanta poartă de nord-vest a oraşului Torino cu turnurile ei poligonale de 30 de metri înălţime, încă supravieţuieşte ca o amintire vie a acestei victorii constantiniene. Capturarea rapidă şi plină de clemenţă a cetăţii Susa şi victoria decisivă dar brutală de la Torino au convins oraşul Mediolanum ( Milano ) şi multe alte oraşe din cîmpia de nord să trimită delegaţi la Constantin pentru a-i oferi sprijin militar şi economic pentru campania sa. A fost primit călduros la Milano, iar armata lui s-a odihnit acolo în mijlocul verii lui 312“ ( ibid ). După ce l-a învins pe prefectul pretoriului Ruricius Pompeianus la Verona, Constantin va avea calea deschisă pentru o luptă directă cu Maxentius, rivalul său de moarte. În toamna lui 312 controla întreaga Italie Cisalpină, de la trecătorile din Alpii de Vest pînă la porturile din Adriatica şi din nordul alpin pînă la răul Pad.

Războiul zeilor
 

      Războiul dintre Constantin şi Maxentius a devenit şi unul dintre divinităţile la care se închinau cei doi rivali. ,, Maxentius a proclamat pe Marte, zeul-tovarăş al lui şi a invocat spiritul divin al Romei ca protector al cetăţii pe monedele bătute în provinciile lui-zeiţa roma era reprezentată într-un templu dîndu-i globul luminii pentru a-l guverna cu inscripţia CONSERV URB SUAE. Tiranul a fost acuzat că foloseşte ,, superstitioasa maleficia“ de către un orator păgîn, iar sursele păgîne şi creştine împreună menţionează că folosea orice ritual religios disponibil pentru a atrage ghinionul asupra lui Constantin. Maxentius cerceta auspiciile căutînd semne în organele animalelor sacrificate, citea oracolele sibiline pentru profeţii şi a cerut pax deorum prin ritualuri în temple. Constantin l-a proclamat şi el pe Marte ca patronul lui divin, dar l-a prezentat pe Sol ca tovarăşul lui special pe monedele puse în circulaţie în provinciile sale- acesta a fost reprezentat oferindu-i globul puterii universale cu inscripţia ,, Soli Invicto Comiti“. Documentele aceluiaşi orator care criticase practicile religioase ale duşmanului său menţionează că împăratul din Gallia respecta ,, divina praecepta“ iar sursele păgîne şi creştine deopotrivă spun că a cerut sfaturi de la ,, Raţiunea Divină“ şi de la ,, Dumnezeul Suprem“ pentru campania lui din Italia“ ( ibid. ). Cu paşi înceţi dar siguri Constantin îşi îndrepta privirea spre adevăratul Dumnezeu. De fapt prin ataşamentul faţă de cultul Soarelui Constantin se apropie de monoteism înţelegînd mult mai uşor credinţa într-un singur Dumnezeu. ,, Înainte de convertirea sa, Constantin era un credincios de cult solar şi vedea în sol Invictus temelia Imperiului său. ...Dar spre deosebire de Aurelian, pentru care Sol Invictus era zeul suprem, Constantin considera soarele drept simbolul cel mai desăvîrşit al lui Dumnezeu. Subordonarea Soarelui în faţa Dumnezeului Suprem a fost probabil prima consecinţă a convertirii sale la creştinism: dar ideea era deja exprimată de neoplatonicianul Porphyr“ ( Mircea Eliade, Istoria Credinţelor şi Ideilor Religioase ).

Revelaţia crucii
 

     Înainte de confruntarea directă cu Maxentius sursele istorice confirmă o revelaţie a lui Constantin. Lactanţiu vorbeşte despre faptul că Iisus i-a apărut în vis şi l-a avertizat să-şi pună semnul său pe scuturile de luptă ( ,, De mortibus persecutorum“ )în timp ce Eusebiu din Cezareea vorbeşte despre un semn apărut pe cer : ,, La nămiezi, cînd soarele începea să coboare, el a văzut cu proprii săi ochi semnul crucii strălucind de o lumină mai tare ca soarele în mijlocul cerului cu cuvintele: prin ea vei învinge. La această vedenie, el şi toţi soldaţii care erau împreună cu el au fost răvăşiţi de uimire...Constantin se întreba ce ar putea să fie această vedenie, cînd, în noaptea următoare, Hristos Dumnezeu i-a apărut în vis cu acelaşi semn care i se arătase pe cer şi i-a poruncit să facă steaguri de oaste după semnul pe care îl văzuse în cer, ca să se slujească de el în luptă ca de o armă a victoriei“ ( Vita Constantini ).

Bătălia decisivă de la Pons Miuvius
 

     ,, Inspirat de aceste revelaţii şi încurajat de talismanele creştine, împăratul şi armata lui s-au hotărît să pornească asupra Romei. Au trecut Apeninii la mijlocul lui octombrie, s-au îndreptat spre sud, spre capitală pe ,, Via Flaminia“ Constantin şi-a instalat tabăra într-o cîmpie la nord-vest de rîul Tibru, mai sus de Podul mulvian ( Pons Mulvius în latina clasică, Ponte Milvio în italiana modernă ). Maxentius tăiase podul în încercarea de a opri înaintarea lui Constantin. Maxentius a rămas în spatele Zidului aurelian şi spera să reziste asediului. A pretins că nu se teme de apropierea rivalului său şi a început sărbătorile în cinstea urcării lui pe tron în urmă cu şase ani. Cu toate acestea, nici poporul roman aflat între ziduri şi nici ,, Zeul Suprem“ din ceruri nu păreau doritori să răspundă favorabil strategiei lui. Auzind despre reuşitele lui Constantin în nord şi săturîndu-se de tiranul aflat în mijlocul lui, poporul Romei îl ironiza pe conducător în mijlocul circului cîntînd ,, Constantin nu poate fi învins“. Temîndu-se că supuşii lui nu-i vor rămîne credincioşi în timpul asediului, Maxentius a chemat mai mulţi senatori şi au consultat Cărţile Sibiline pentru a vedea care erau predicţiile. S-a descoperit un pasaj care spunea că ,, duşmanul poporului roman va pieri în acea zi“ .Interpretînd oracolul în favoarea lui, Maxentius s-a hotărît să-şi conducă forţele în afara zidurilor oraşului şi să-l înfrunte pe Constantin pe cîmpul de luptă“ ( Constantin şi Imperiul Creştin, Charles Matson Odahl, ibid. ). Aceasta a fost pieirea lui. Strategia de a-şi pune soldaţii faţă în faţă cu trupele lui Constantin s-a dovedit a fi sinucigaşă pentru el şi ai lui. Constantin era versat în luptă datorită deselor campanii militare iar soldaţii săi obişnuiţi mai mult cu lupta decît cu o viaţă normală erau necruţători. ,, Maxentius a poruncit să se construiască un pod de bărci acoperite cu scînduri pentru a traversa Tibrul lîngă arcele de cerc ale Podului mulvius. Uzurpatorul roman şi-a îndreptat apoi forţele peste podul plutitor şi le-a desfăşurat în rînduri lungi în faţa cîmpului de luptă, dar cu spatele la rîu. Constantin a observat mişcările duşmanului şi şi-a făcut la rîndul lui planul de luptă. Conducătorul galic a dus armata în afara cîmpului de luptă şi a răspîndit-o pe direcţia flancurilor armatei duşmane. A dat ordin cavaleriei să atace, iar aceasta a spart rîndurile cavaleriei lui Maxentius. Apoi, şi-a trimis pedestrimea împotriva celei inamice împingîndu-i înapoi spre Tibru, unde mulţi au fost măcelăriţi, iar alţii s-au înecat. Un timp, Garda Imperială călare şi Garda Pretoriană şi-au menţinut poziţiile în jurul lui Maxentius, dar atunci cînd Constantin şi-a îndreptat cavaleria direct spre ei au rupt rîndurile şi s-au retras spre rîu. Maxentius a fugit cu ei şi a încercat să treacă podul de bărci călare, dar împins de mulţimea soldaţilor care se retrăgeau în derută, a fost aruncat în apă şi s-a înecat . Trupul i-a fost găsit pe malul opus al Tibrului, iar capul i-a fost tăiat şi înfipt într-o suliţă pentru a fi purtat în procesiune triumfală a doua zi pentru a se demonstra poporului Romei că tiranul era mort iar oraşul liber“ ( Ibid. ).

Edictul de la Milano a eliberat creştinii
 

     Constantin intră triumfător în Roma, eliberează deţinuţii politici, preoţii şi episcopii creştini închişi de Maxentius şi este aclamat de mulţime care îl primeşte ca pe un om al providenţei divine. După victoria de la Podul Mulvian, Constantin promulgă în anul 313 Edictul de la Milano. ,, Edictul de la Milan a reprezentat o piatră de hotar pentru Istoria bisericii Creştine. El punea capăt persecuţiilor contra creştinilor începute în secolul I de împăratul Nero, oferind creştinismului libertate deplină de exprimare. Textul edictului ni s-a păstrat , graţie însemnărilor istoricilor Lactanţiu şi Eusebiu de Caesareea. În documentul respectiv, cei doi consemnatari spuneau, între altele: ,,...cumpănind lucrurile în chip salutar şi drept, am hotărît că voinţa noastră este că nu trebuie să oprim pe nimeni de a urma şi a alege respectarea sau ţinerea religiei creştine...că am dat creştinilor amintiţi putere liberă şi fără piedică de a-şi practica religia lor“ . Edictul mai prevedea restituirea, fără plată, a locaşurilor de cult ale creştinilor, confiscate în timpul persecuţiilor şi restituirea bunurilor de care fuseseră deposedate comunităţile creştine sau, în caz de imposibilitate, plătirea unei compensaţii din bugetul statului...clerul a fost scutit de obligaţiile personale faţă de funcţiile municipale şi a fost protejat faţă de eretici. Conform unei legi din 315, erau prevăzute pedepse aspre pentru evreii care i-ar fi persecutat pe foştii coreligionari trecuţi la creştinism. În anul 321, împăratul generalizează sărbătoarea duminicii ca zi de odihnă săptămînală. Trebuie subliniat aici că Sfîntul Constantin, nu instituie sărbătoarea duminicii, aşa cum insinuează adventiştii, pentru a-şi justifica practicarea sabatului, ci extinde sărbătorirea duminicii ca zi de repaos săptămînal în tot imperiul, întrucît ea se practica încă din perioada apostolică. Sfîntul Ignatie Teoforul, apologeţii Iustin Martirul şi Tertulian, Clement Alexandrinul şi sf. Petru al Alexandriei, care au trăit în sec. II-III, se referă în scrierile lor la practica sărbătoririi duminicii, în cinstea Învierii Mîntuitorului. Începînd cu anul 317 creştinii sînt admişi în funcţiile înalte din imperiu“ ( Istoria bisericească universală, Pr. Eugen Drăgoi, Ed. Historica, bucureşti 2001, p. 93-94 )

Constantinopol, prima capitală creştină
 

     Întrucît cumnatul său Licinius a început din nou să-i prigonească pe creştini, împăratul a pornit o campanie împotriva sa şi l-a învins rămînînd singurul conducător al Imperiului. În cinstea victoriei asupra lui Liciniu ridică o capitală creştină în răsărit, pe scheletul unei vechi colonii greceşti numită Byzantion, de altfel locul unde l-a asediat pe Liciniu în timpul campaniei din Răsărit; lîngă strîmtoarea Bosfor care leagă Marea Neagră şi Marea Marmara. ,, Zona oferea acces rapid la frontierele militare aflate în pericol de-a lungul Dunării din estul Europei sau către Eufrat în Orientul Mijlociu şi era un nod de căi comerciale şi de comunicaţie între oraşele mari din răsăritul imperiului. Se afla totodată plasată într-o regiune puternic creştinată şi nu avea prea multe temple şi tradiţii păgîne, ala cum se întîmpla în vechea Romă. Ceremonia dedicată oraşului Constantinopol a avut loc pe 11 mai 330-sărbătoarea creştină a martirului Sfîntul Mocius“( Constantin şi Imperiul creştin, ibid. ).

Păcatele Împăratului Constantin
 

     Domnia luminoasă a celui care eliberase creştinismul ajutat de pronia cerească a avut şi cîteva umbre. ,, A ucis pe fiul său Crispus învinuit pe nedrept de conspiraţie, şi-a înecat în baie a doua soţie Fausta, s-a botezat cu puţin timp înaintea morţii, după unii istorici de către episcopul semiarian Eusebiu de Nicomedia, iar după alţii mai sigur, de Papa Silvestru al Romei, păstrînd titlul ,, Pontifix maximus“ toată viaţa, căci era înconjurat de o nobilime şi un patriciat roman în majoritate păgîn şi numai aşa putea supraveghea orice acţiune păgînă împotriva creştinismului, grav ameninţat de cultele păgîne străine adoptate de mulţi romani şi de ,, barbarii“ ce înconjurau ameninţător Imperiul. Lipsurile lui Constantin cel Mare sînt însă multe. N-a aplicat în viaţa personală preceptele creştine; a fost tiran cu ai săi...“ ( Istoria bisericii Universale şi a Bisericii Româneşti de la origini pînă astăzi, Pr. Prof. dr. Ioan M. Bota, ED. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, p. 37 )

Elena, sfînta care a găsit crucea lui Isus
 

     ,, Mama lui Constantin era o frumoasă tînără numită Elena. s-a născut într-o familie de origine umilă la Drepanum, în nordul Bithyniei-Yahova din turcia de azi“ ( Constantin şi Imperiul Creştin); ,, Sfînta Elena a fost modestă, ajutătoare a săracilor, evlavioasă şi l-a influenţat pe fiul ei, Constantin, în bine. La 86 de ani face pelerinaj de la Roma la Ierusalim, află pe Golgota Crucea lui Iisus prin săpături şi zideşte biserica Sfîntului Mormînt, iar la Roma, Biserica Sfîntul Petru. E cu adevărat o sfîntă. Sfînta Elena, ajutată de Sf. episcop Macarie al Ierusalimului, descoperă în anul 337 adevărata cruce a Mîntuitorului, graţie vindecării unei doamne grav bolnave prin atingere cu Crucea lui Iisus, în prima duminică a lunii pline a lui martie“ ( Ioan M. Bota, ibid. ) . Elena a suferit mult din cauza greşelilor comise de fiul ei, mai ales uciderea lui Crispus, nepotul iubit foarte mult de dînsa. Şi-a asumat însă cu demnitate crucea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o şi s-a rugat îndeosebi pentru greşelile fiului. Elena era blîndă din fire iar acest aspect al caracterului şi l-a păstrat toată viaţa. O serie din lucrurile bune pe care le-a săvîrşit împăratul Constantin au avut loc la sfatul mamei sale. ,, Ea a luminat lumea romană de la Locurile Sfinte prin vizita ei şi a commemorat evenimente cheie din viaţa lui Christos prin construcţiile ei. Creşterea numărului pelerinajelor în Palestina şi popularitatea altarelor de acolo în antichitatea tîrzie au urmat faptelor ei“ . ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1477 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873043

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare