Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Geneza si crestinarea românilor
Geneza si crestinarea românilor Email
Marţi, 28 Septembrie 2010 11:28

 

 

     Poporul român s-a format treptat prin simbioza populatiei autohtone cu colonistii romani adusi în Dacia si asimilarea popoarelor migratoare ce au venit aici dupã retragerea aurelianã. Odatã cu acest proces se cristalizeazã si o limbã proprie pe scheletul limbii latine ce se vorbea în Dacia-limba românã. Bineînteles cã vorbim despre o latinã popularã. Limba românã este cea mai frumoasã si cursivã limbã romanicã. Nãvãlirea popoarelor barbare în asa zisa lume civilizatã romanã s-a produs pe fondul crizei interne pe care o traversa Roma si slãbirea armatei. Acest lucru a fãcut sã cadã si granitele ce protejeau imperiul de cealaltã lume.



Vandalii
 

     Dupã ce armata si administratia romanã au pãrãsit provincia Dacia aici au început sã vinã popoarele migratoare. În partea de apus, mai precis în Banat si Crisana s-au stabilit vandalii dupã cum ne confirmã istoricul Iordanes. ,,Vandalii pe vremea aceea trãiau acolo unde sînt astãzi gepizii, anume lîngã rîurile Marisia, Miliare, Gilpil si Grisia, aceasta din urmã fiind mai spre miazãnoapte decît toate celelalte. Vandalii aveau pe atunci la rãsãrit pe goti, la apus pe marcomani, la miazãnoapte pe hermundoli si la miazãzi Istrul, care se mai cheamã si Danubius“ . Marisia este numele antic al Muresului iar Grisia e actualul Cris. Vandalii ocupau aceastã regiune.

Gotii s-au retras în Carpati
 

     Locuiau în partea Ardealului si a Munteniei. Acest lucru ni-l aratã tot izvoarele antice. Eutropius spune: ,,Traian a supus Dacia si a fãcut o provincie romanã din acele teritorii de peste Dunãre pe care astãzi le ocupã taifalii, victoalii si thervingii“. Prin thervingi se întelegeau vizigotii-gotii de apus sau ,,gotii cei buni“ cum mai erau numiti. Eutropius a furnizat aceste stiri sub împãratul Valens, între anii 367-378. Ammianus Marcellinus scria prin 390 cã împãratul Valens a dus trei ani consecutiv ( 367-369 ) expeditii militare împotriva gotilor. ,,În primul an, a trecut Dunãrea pe la castelul Daphne, situat pe malul stîng al ei, în regiunea Oltenitei; n-a putut da însã peste dusman, deoarece se retrãsese în munti. Al doilea an n-a fost chip sã treacã Dunãrea din cauza inundatiilor si a trebuit sã stea pînã în toamnã în castru, lîngã un sat în care erau colonizati carpi (vicus Carporum). În anul al treilea, a trecut fluviul pe la Noviodunum (Isaccea), a bãtut pe Atanaric, cãpetenia thervingilor, si l-a fugãrit. Asadar, gotii locuiau în Muntenia; în prima expeditie a armatelor imperiale, din 367, ei se retrag în munti, adicã în Carpati“ (Constantin Giurescu-Istoria românilor).

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Gepizii au fost alungasi de goti
 

     Locuiau în nordul Daciei, mai precis în Carpatii Slovaciei de astãzi. Istoricul Constantin Giurescu spune despre ei: ,,...porniserã de la gura Vistulei, de lîngã marea Balticã, si voiserã sã pãtrundã, încã de pe la jumãtatea secolului al III-lea, pe timpul lui Filip Arabul si al lui Decius, în Dacia, care era pe atunci provincie romanã. Nu izbutiserã, deoarece fuseserã respinsi de legionari. O a doua încercare, mai tîrzie, se pare pe la 262, are acelasi rezultat. De data aceasta, lupta se dãduse cu gotii, care vroiau si ei sã cuprindã Dacia si care îi silesc pe gepizi sã se retragã spre locuintele lor din miazãnoapte. Aici au rãmas pînã la plecarea vandalilor, în 336“. Aceste triburi migratoare erau germanice-ele dupã ce s-au asezat aici au conlocuit pasnic cu populatia autohtonã. S-au descoperit obiecte germanice în diferite localitãti din tara noastrã.

În neamurilor germanice luptau si femeile
 

     O caracterizare a neamurilor germanice o face istoricul Constantin Giurescu. ,,Gotii si, în general, neamurile germanice, erau blonzi, cu ochii albastri sau de culoare deschisã si cu pãrul roscat sau bãlai. Înalti, puternici, ei au fãcut la primele ciocniri cu romanii, pe vremea lui Marius, o impresie grozavã asupra acestora. Luptau aproape goi, femeile luau si ele adeseori parte la rãzboi. În pãdurea teutoburgicã din sudul Germaniei, ei au distrus o întreagã armatã romanã, comandatã de Varus. Pe urmã însã, romanii s-au obisnuit cu acesti dusmani si au repurtat multe biruinte asupra lor. De la o vreme, germanii au început sã intre ca soldati în armata romanã. Pe la 268-270, numãrul acestora era apreciabil, iar la 323 majoritatea armatei lui Licinius era alcãtuitã din goti. În secolul al IV-lea, o parte din goti se crestineazã, îmbrãtisînd însã erezia lui Arie. Biblia e tradusã în limba goticã de cãtre Ulfila, episcopul lor, care a predicat în pãrtile noastre“

Sarmatii, de partea lui Decebal
 

     Scriitorul antic Orosius spune cã fiul împãratului Constantin (Constantin II) a trecut podul de la Celei si i-a învins pe goti într-o regiune ocupatã de roxolani ,,în însusi pãmîntul barbar, adicã în regiunea sarmatilor“. ,,Primele mentiuni istorice despre sarmati ni-i aratã, în secolul al V-lea î.Hr. la rãsãrit de Don. În a doua jumãtate a secolului al III-lea î.Hr. ei ocupã tinutul dintre acest fluviu si Nipru. Înaintarea cãtre apus, spre Dacia, are loc abia cãtre sfîrsitul primului secol înainte de Hristos. În secolul I înainte de Hristos gãsim pe iazygi, un neam sarmat, ocupînd pusta ungarã si avînd relatii cu dacii. În aceeasi vreme, un alt neam sarmat, roxolanii, se afla la rãsãritul Daciei, între Prut si Nistru, unele triburi întinzîndu-se probabil si prin cîmpia munteanã. Pe la anul 69 d. Hr. roxolanii trec Dunãrea în Imperiul roman, dar sînt respinsi. În timpul rãzboaielor dintre Traian si Decebal, sarmatii sînt de partea acestuia din urmã. Ei luptã cãlare, fãrã scuturi, îmbrãcati însã în zale de fier din cap pînã în picioare si cu niste spade uriase, pe care le mînuiesc cu amîndouã bratele. Înfãtisarea lor în rãzboi trebuie sã fi fost impresionantã. Columna Traianã ne aratã în cîteva rînduri pe acesti barbari atacînd trupele romane. Dupã cucerirea Daciei de cãtre Traian, cele douã neamuri sarmate mai importante, iazygii si roxolanii, si-au pãstrat locuintele lor, uneori fãcînd si incursiuni în noua provincie romanã, ca de pildã pe vremea lui Hadrian. Dupã pãrãsirea Daciei, ei continuã sã domine în aceleasi pãrti, adicã la rãsãrit în Moldova dintre Prut si Nistru, iar la apus în pusta ungarã. Se pare cã si cîmpia munteanã, mai ales în partea de rãsãrit a ei, a fost sub aceeasi dominatie. Asa ne putem explica denumirea de ,,regiunea sarmatilor“, care i se dã de cãtre scriitorul Orosius, în timpul lui Constantin cel Mare. Sarmatii erau iranieni, adicã de aceeasi origine ca si scitii si, mai tîrziu, alanii. Ei reprezintã la marginile Daciei si în cîmpia munteanã un element politic dominator, asa cum fuseserã, cu secole mai înainte, rudele lor, scitii. Nu se poate vorbi de o asezare a lor în numãr mare în tinuturile noastre, nici de o vechime considerabilã. Pãreri ca acelea care vãd în numele capitalei dacice Sarmisegetuza o amintire a sarmatilor n-au nici un temei istoric“ ( Constantin Giurescu-Istoria românilor ).

Hunii, definiti prin cruzime si barbarie
 

     Invadeazã fosta provincie Dacia în anul 375 si obligã alte neamuri germanice stabilite aici sã pãrãseascã asezãrile pe care le locuiau sau sã plece pur si simplu definitiv. Scriitorul roman Ammianus Marcellinus oferã un portret al acestui neam. ,,Hunii întrec în cruzime si barbarie tot ce si-ar putea închipui cineva mai barbar si mai sãlbatic. Corpul lor grãmãdit, cu mîinile foarte mari si capul peste mãsurã de gros, le dã o înfãtisare monstruoasã. Se nutresc fãrã a întrebuinta nici pregãtire, nici foc, cu rãdãcini de plante sãlbatice si cu carne frãgezitã între coapsele lor si spatele cailor. Nu mînuiesc plugul niciodatã; nu locuiesc în case, nici în colibe, cãci orice încãpere de zid le pare un mormînt si ei nu se cred în sigurantã sub acoperis. Totdeauna rãtãcind, schimbînd vesnic locuintele lor, ei sînt deprinsi din copilãrie cu toate suferintele: frigul, foamea si setea. Turmele îi urmeazã în aceste rãtãciri, tîrînd carele în care sînt închise familiile. Acolo torc femeile si cos hainele bãrbatilor, acolo dau nastere copiilor si-i cresc pînã ajung mari. Cãlãrind ca bãrbatii sau într-o parte, dupã chipul femeilor, ei tin pe cai adunãrile lor, cumpãrã si vînd, beau si mãnîncã, ba chiar si dorm înclinati pe gîtul animalelor. Hunii sînt nestatornici, fãrã credintã, miscãtori dupã toate vînturile, rãpiti cu totul de furia momentului. Ei stiu tot atît de putin, ca si animalele, ce este cuviincios si ce nu. Limba lor este întunecatã, încurcatã si plinã de metafore. Cît despre religie,ei par a nu avea nici una sau, cel putin, nu practicã nici un cult; patima lor cea mai mare este aurul“. Dupã Giurescu ei ,,apartineau popoarelor altaice, numite astfel fiindcã se întindeau-rãmãsite de-ale lor sînt si astãzi-în jurul Muntilor Altai, din nordul Chinei. Învãtatii au împãrtit aceste neamuri altaice în trei mari ramuri dupã limba pe care o vorbesc: ramura turcã, ramura mongolã si ramura tunguzã. Nu se stie cãreia din aceste ramuri apartineau hunii. Înfãtisarea lor se asemãna însã cu aceea a mongolilor: pometii obrajilor iesiti în afarã, ochii oblici, pielea de culoare gãlbuie....Îndeletnicirile lor esentiale sînt pãstoritul si cresterea vitelor; de aceea ei preferau, pentru asezãrile lor, cîmpia sau stepa, unde turmele numeroase gãsesc mai usor hrana. Nu este o întîmplare deci cã acesti nãvãlitori au ales, pentru a se stabili, cîmpia Dunãrei si a Tisei, numitã si pusta panonicã“ Dupã moartea lui Attila, conducãtorul lor, statul hunilor se destramã din cauza certurilor pentru tron a urmasilor sãi iar în anul 454 sînt înfrînti de gepizi în bãtãlia de lîngã rîul Netao-un afluent nordic al Savei. Elac, fiul cel mare al lui Attila este ucis în luptã. În urma acestei bãtãlii gepizii vor ajunge stãpînii Daciei. Hunii se împrãstie în diferite pãrti. Unii se aseazã în Moesia, altii la sud de Vidin si pe malul stîng al Dunãrii-Oltenia vesticã unde s-au gãsit douã cazane de sacrificiu hunice datînd din sec. V. La Pietroasa s-a descoperit un important tezaur provenit de la huni.

Avarii si slavii
 

     În anul 558, avarii aliati cu longobarzii îi zdrobesc pe gepizi, care vor avea soarta hunilor. Ei se vor topi încet în mijlocul altor ramuri si dispãrînd de pe scena istoriei. Longobarzii pãrãsesc tinuturile nord-dunãrene în anul 568 si se vor îndrepta spre nordul Italiei. Aici vor întemeia un stat al lor destul de puternic. Avarii îsi stabilesc centrul în Panonia. În anii 619 si 629 vor asedia Constantinopolul împreunã cu slavii dar sînt înfrînti. Puterea avarilor se întindea pînã în Muntii Apuseni în timp ce restul spatiului românesc era ocupat de slavi. ,,Slavii au jucat în tinuturile dunãrene rolul pe care l-au jucat în Occident neamurile germanice, francii si burgunzii în Franta, longobarzii în Italia, viziogotii si suebii în Spania. Astfel spus, au exercitat în acest spatiu o influentã mult mai mare decît valurile germanice sau turanice. Originile lor sînt putin cunoscute. Nu se poate preciza cu exactitate momentul cînd ajung în spatiul românesc. Dar, dupã 517-518, de la bazele lor din zonele pontico-nord-danubiene, ei încep sã atace frontiera dunãreanã a Imperiului Bizantin. La mijlocul secolului 6, se instaleazã în regiunile extracarpatice, iar un secol mai tîrziu, în Transilvania. La mijlocul secolului 6, se instaleazã în regiunile extracarpatice...de unde se întorc încãrcati de prãzi si prizonieri. Profitã de tulburãrile provocate de rebeliunea armatei bizantine la Dunãre (care va duce la proclamarea centurionului Focas ca împãrat) si, în 602, trec în masã spre Balcani, degajînd în mare mãsurã spatiul românesc“ (Ion Bulei, O istorie a românilor). În timpul expeditiei bizantine împotriva avarilor condusã de generalul Commentiolus se constatã si primul cuvînt în limba românã. În timp ce ostasii înaintau se face noapte. Pe drum cade bagajul unui soldat de pe spatele animalului de povarã iar camarazii sãi îl atentioneazã în limba maternã: ,,Torna, torna fratre“ ,,Fratre“ se aseamãnã izbitor cu ,,frate“.

Formarea limbii române si a poporului român
 

     Românii sînt atestati de izvoarele scrise la începutul Evului Mediu si localizati pe teritoriul fostei provincii romane Dacia. Baza formãrii poporului român a constituit-o continuitatea daco-romanã. ,,Initial, limba românã a avut un aspect unitar în teritoriile unde ea s-a format, adicã în Dacia si Moesia, iar mai tîrziu au apãrut dialectele cunoscute pînã astãzi: daco-român (nordul Dunãrii), aromân, meglenoromân si istroromân (toate în sudul fluviului). Cele mai vechi cuvinte slave pãtrunse în limba românã sînt de caracter sud-slav, adicã bulgar si cã ele n-au mai suferit anumite prefaceri caracteristice numai cuvintelor mostenite din limba latinã. Deci limba în care s-au produs aceste transformãri nu mai poate fi socotitã latinã si cum cele mai vechi influente bulgare nu sînt anterioare secolului al IX-lea rezultã cã limba latinã a evoluat pînã la stadiul de românã comunã si cã acest proces s-a încheiat în secolul al VIII-lea. Fenomenul analog, de separare a limbilor romanice apusene se dateazã cam în acelasi timp, adicã pe durata secolelor VII-VIII. Influentele slave, asadar, nu s-au exercitat asupra limbii latine populare ci asupra limbii române si ele nici n-au reusit sã-i modifice sensibil structura gramaticalã care a rãmas în esentã latinã. Aceste influente i-au îmbogãtit lexicul si au determinat anumite modificãri de ordin fonetic. Cum elementele slave s-au grefat pe o structurã preexistentã, ele nu au avut decît un rol secundar în raport cu elementele de bazã dacic si roman. Se poate conchide, deci, cã procesul de formare a poporului român si a limbii române s-a desfãsurat de-a lungul unei considerabile perioade de timp pe teritoriul de astãzi al României în douã etape principale: mai întîi romanizarea dacilor si apoi transformarea treptatã a latinei vorbite într-o limbã romanicã, româna comunã, ea însãsi în parte diferitã de înfãtisarea limbii române din evul mediu“ (Istoria anticã si medie a României, manual pentru clasa a VIII-a, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti 1987).

Românii în izvoarele medievale
 

     Sîntem numiti vlahi în cele mai vechi izvoare medievale. Acest termen apare în limba slavilor de sud sub forma de ,,vlah“ iar în limba slavilor de rãsãrit sub forma ,,voloh“ Acest lucru demonstreazã cã ambele ramuri ale slavilor au cunoscut populatia de aici în mod direct si nemijlocit. Maghiarii utilizau cuvîntul ,,olah“ inruditã cu ,,olasz“ prin care îi denumeau pe italieni. Termenul ,,român“ este influentat de latinescul ,,romanus“. Prima atestare a elementului romanic la nord de Dunãre, în izvoarele medievale, o gãsim la începutul secolului al VII-lea. Un tratat militar bizantin numit ,,Strategikon“ vorbea de populatia de aici numind-o cu termenul de ,,romani“. În secolul al X-lea împãratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul se opreste asupra românilor în tratatul ,,Despre administrarea imperiului“ spunînd despre ei cã ,,acestia se mai numesc si romani pentru cã au venit din Roma, si poartã acest nume pînã în ziua de astãzi“. Vasile al II-lea Macedoneanul, un alt împãrat bizantin, îi numeste pe români ,,valahi“ într-o scrisoare din anul 980. În secolul al XI-lea se înmultesc relatãrile despre români. Geograful persan Gardizi vorbeste în ,,Podoaba istoriilor“ despre români cã locuiesc între Dunãre si ,,un munte mare“ Este vorba în mod cert de Carpati. Ioan Kynamos-istoric bizantin-scrie despre români: ,,se zice cã sînt veniti demult din Italia“. Românii sînt mentionati în cronicile si diplomele bizantine în timpul celui de-al doilea Imperiu româno-bulgar, în corespondenta dintre Ionitã cel Frumos (1196-1207) si papã unde originea latinã a românilor constituie o idee centralã. Alte informatii se mai gãsesc în cronica notarului anonim al regelui Ungariei Bela al III-lea ,,Gesta Hungarorum“ care oferã detalii amãnuntite despre formatiunile prestatale ale românilor. Chiar si cronicile rusesti vorbesc despre români. O astfel de cronicã ruseascã veche este ,,Povestea anilor care au trecut“. Chiar si ,,Cîntecul nibelungilor“ care dateazã în jurul anului 1200 vorbeste despre români sau ,,Cîntecul lui Roland“ Studiul acestor izvoare scrise demonstreazã faptul cã începînd cu sec. IX-X românii încep sã aibe primele organizatii politice proprii.

Crestinismul la daco-romani
 

     Dupã întemeierea propriu-zisã a Bisericii crestine care a avut loc conform Scripturii Sfinte în ziua Cincizecimii-la Rusalii-ucenicii lui Iisus Hristos au început sã predice în întreaga lume (evident este vorba de lumea cunoscutã de ei pe atunci) învãtãtura nouã. Apostolul Pavel împreunã cu o seamã de ucenici ai sãi propovãduiesc cuvîntul Evangheliei în Peninsula Balcanicã: Macedonia, Grecia, Illyricum. Acest lucru se întelege chiar din epistolele sale. În anul 58 d.Hr. el scria romanilor: ,,Am plinit propovãduirea Evangheliei lui Hristos pînã în Illyricum“ (Romani 15,19). Prin anii 65-66 d.Hr. a petrecut o iarnã întreagã în Nicopole, în Epir, în nordul Greciei de unde îl cheamã si pe ucenicul sãu Tit-apostolul Cretei. În toamna anului 66 îl informeazã pe Timotei, un alt ucenic al sãu care era episcop în Efes cã Tit predica în Dalmatia. Conform Traditiei Biserica din Sirmium, Mitrovita de astãzi din actuala Serbie, a fost întemeiatã de Epenet si Andronic pe care Pavel îi aminteste în epistola sa cãtre romani: ,,Spuneti sãnãtate lui Epenet, prea iubitului meu, care a fost cel dintîi rod al Asiei pentru Hristos“ (Romani 16,5). ,,Din toate acestea, se desprinde constatarea cã regiunile sud-dunãrene, învecinate cu Dacia, locuite de o populatie traco-moesicã romanizatã, au fost evanghelizate direct de Sf. Apostol Pavel si de ucenicii lui, cu alte cuvinte, crestinismul sud-dunãrean este de origine apostolicã. La fel s-au petrecut lucrurile si în teritoriile dintre Dunãre si Marea Neagrã (Dacia Ponticã, Dobrogea de azi), unde învãtãtura crestinã a fost adusã tot de un apostol al Mîntuitorului. Cîteva incursiuni vor contura si mai pregnant conditiile în care s-a putut desfãsura activitatea de evanghelizare aici. Teritoriul respectiv a fost înlocuit din timpuri îndepãrtate de geti, peste care, prin secolul IV î.Hr. s-au asezat grupuri însemnate de sciti, populatie nomadã venitã din teritoriile nord-pontice. Acestia au reusit sã creeze chiar mici state, în frunte cu cîte un rege. Cu timpul, scitii au fost asimilati de populatia localã, lucru pe care-l desprindem din versurile poetului Ovidiu, exilat la Tomis între anii 8î.Hr-17 d.Hr. ,,Iatã-s în a getilor tarã. Ei bine, sã mor printre dînsii!“. Amintirea prezentei scitilor aici a rãmas în numele de Scythia Minor, pe care-l va purta întreg teritoriul dintre Dunãre si mare dupã anul 279, desi mai corectã ar fi fost denumirea de Dacia Ponticã.

Grecii si crestinarea
 

     Începînd cu secolul VII î.Hr., numerosi greci din Asia Micã si din Grecia propriu-zisã încep o mare actiune de emigrare. Grupuri întregi se asazã pe tãrmurile de apus ale Mãrii Negre, întemeind o serie de orase, care erau, în acelasi timp, cetãti si antrepozite comerciale. Între acestea se numãrau Olbia si Tyras (azi în Ucraina), Histria (azi Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), toate în Dobrogea de azi, apoi Bizone (Cavarna), Dionysopolis (Balcic), si Odessos (Varna), azi în Bulgaria. Cu timpul, colonistii greci întemeiazã antrepozite comerciale si chiar orase în interiorul teritoriului getic (de pildã orasul Axiopolis, lîngã Cernavodã de azi). Ei erau negustori si fãceau comert mai ales cu vecinii lor directi, getii. În orasele întemeiate de ei, grecii aduc forme de organizare si cultura locurilor din care plecaserã. Prin anii 72-71-61 î.Hr. teritoriul dintre Dunãre si Mare (Dacia Ponticã) ajunge sub stãpînirea romanã, apoi este cucerit de Burebista, rãmînînd în aceastã situatie pînã dupã moartea sa (44 î.Hr.). Dupã anul 28 î.Hr., cetãtile grecesti de pe tãrmul apusean al Pontului Euxin au acceptat protectoratul roman, iar în anul 46 d.Hr. întreg teritoriul dintre Dunãre si Mare a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior. În anul 297, în timpul împãratului Diocletian, este transformatã în provincie aparte, sub numele de Scythia Minor. Integrarea acestui teritoriu, inclusiv a oraselor amintite, în cultura si formele de viatã grecesti si apoi romane a oferit conditii propice pentru rãspîndirea învãtãturii crestine““ (Pr. prof. dr. Mircea Pãcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române)

Sfîntul Andrei, evenghelizatorul romînilor
 

     Hipolit Romanul, scriitor din sec. al III-lea-ucis în timpul persecutiei lui Diocletian (249-251), scria în lucrarea ,,Despre apostoli“urmãtoarele. ,,Andrei a vestit scitilor si tracilor“ . Conform unei traditii reluatã ulterior de cãtre Eusebiu din Cezareea (265-339 ) pe care tot acesta a preluat-o din ,,Comentariile lui Origen“ la Cartea Facerii-Sf. Apostol Andrei a predicat în Scitia. ,,Numerosi istorici români si strãini au ajuns la concluzia cã Scitia de care scria episcopul Eusebiu este teritoriul dintre Dunãre si Marea Neagrã, apartinînd pe atunci de provincia Moesia Inferior. De fapt, locuitorii traco-geto-daci din acest teritoriu erau cunoscuti sub numele de sciti. Însusi poetul Ovidiu se plîngea în ,,tristele“ si ,,Ponticele“ sale cã a fost exilat la Tomis ,,printre sciti“ (tot el scria cã se gãseste ,,în a getilor tarã“. Geograful grec Strabon (58î.Hr-21 d.Hr.) în ,,Geografia“ sa, mentiona acest teritoriu sub denumirea de ,,Scitia“. Din Epistola cãtre Coloseni (3,11) reiese cã si ,,scitii“ ar fi putut auzi cuvîntul lui Dumnezeu. Nu trebuie sã trecem cu vederea nici faptul cã în acest timp tãrmul apusean al Pontului Euxin, împînzit de acele vechi colonii grecesti pe care le-am mentionat mai sus, era un teren potrivit pentru desfãsurarea unei activitãti misionare. Traditia cã Sfîntul Apostol Andrei a predicat la Sciti a fost preluatã mai tîrziu si de alti scriitori bisericesti sau de anumite izvoare istorice, cum a fost ,,Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane“ din care aflãm cã Apostolul Andrei a hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos pe Amplias. O altã traditie, consemnatã de Epifanie Monahul (sec. VIII), relata cã acest apostol a predicat în mai multe cetãti din Asia Micã, apoi în Moesia, pînã la Odessos, unde a hirotonit ca episcop pe Apion. Mult mai tîrziu, istoricul bizantin Nichifor Calist (sec XIV) scria în ,,Istoria Bisericeascã“ cã Sfîntul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia, Bitinia) în ,,pustiurile scitice“ , care puteau sã fie ori în Scythia Maior (în nordul Mãrii Negre) ori mai degrabã în Syithia Minor de mai tîrziu. De aici a traversat Tracia, Macedonia, Tesalia, ajungînd în orasul Patras din Grecia, unde a murit ca martir, fiind rãstignit pe o cruce în formã de X. În sprijinul evanghelizãrii Daciei Pontice de cãtre apostolul Andrei vin si unele colinde si creatii folclorice dobrogene si din stînga Prutului (de pildã balada Sf. Andrei), precum si unele toponimice (Pestera Sf. Andrei- în comuna Ion Corvin, în sudul Dobrogei, Pîrîiasul Sf. Andrei, Apa Sfîntului s.a). Existã deci o serie de mãrturii istorice, precum si unele folclorice-toponimice, care dovedesc cã o parte a teritoriului României a fost evanghelizat de unul dintre ucenicii Mîntuitorului, si anume de Sf. apostol Andrei. Cercetãri recente, bazate pe un calendar (sinaxar) got din secolul IV si pe douã Martirologii apusene (ale lui Adon si Usuard) din secolul IX , au pus la luminã faptul cã în teritoriul danubiano-pontic a predicat si Sfîntul Apostol Filip, originar, ca si Andrei, din satul Iersa Betsaida, din nordul Tãrii Sfinte. Martirologiul lui Adon, de pildã, preciza cã Sf. Apostol Filip ,,a convertit la credinta în Hristos aproape întreaga Scitie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi“ dupã care s-a întors în Asia Micã, unde si-a continuat propovãduirea pînã la moarte“.

Alti misionari
 

     Alti misionari care au activat în actualul teritoriu al României au fost Audias din Mesopotamia care a predicat în ,,Gotia“-pe tãrmul stîng al Dunãrii, Sava Gotul care a primit moarte de martir-înecat împreunã cu alti credinciosi în rîul Buzãu la 12 aprilie 372 (în timpul prigoanei pornite de Atanaric împotriva crestinilor din regatul sãu); Niceta martirul care a predicat în aceleasi regiuni ca si Sava si Ulfila care i-a încrestinat pe goti dar sub forma ereziei ariene. Acesta a fost misionarul prin excelentã al geto-dacilor. ,,Misionarul despre care stim cã a luptat mai mult pentru rãspîndirea cuvîntului Evangheliei printre strãmosii nostri a fost Niceta, episcopul orasului Remesiana din Dacia Meditterranea. A trãit în secolul al IV-lea si la începutul celui de-al V-lea. La 367 îl întîlnim ca episcop în orasul mai sus amintit, la 414 era încã în viatã. Om învãtat, autor al mai multor scrieri religiose, bun prieten cu sfîntul Paulinus de Nola (Italia), care îl numeste ,,învãtãtor si tatã“ al sãu (,,magister et pater“), misionar încercat si pasionat, Niceta de Remesiana a convertit la crestinism pe daco-romanii de pe ambele maluri ale Dunãrii, pe goti si bessi. El predicã si scrie în limba latinã timp de aproape o jumãtate de veac si poate fi, pe drept cuvînt, socotit ca apostolul nostru national. Cu atît mai mult cu cît prin nastere el era daco-roman“. (Stefan Botoran)

Comments
Comentariu nou Cautare
Moldovan  - Offf offf   |10-09-2017 23:54:09
De cuvantul RUMAN(devenit ROMAN) am auzit si cred ca e logic ca inseamna omul
raurilor, nume zamislit de insasi vorbitorii de limba rumana acum mii de ani,
deci ca noi ne-am trage ca entitate si limba de la Roma e cea mai crasa
minciuna. Sa ne trezim frati romani. Iar Romanii tot de la rau isi trag numele,
raul Ruma ( "raul mama" la etrusci, trece prin Roma) deci istoria si
formarea limbilor nu incepe odata cu Roma si romeu anii sau grecii. De romana
onomatopeica veche de peste 10.000 de ani poate si mai mult ati auzit? Omul
vorbea in vechime, nu era mut, nu era surd iar primel cuvinte imita sunetul din
natura. Deci Deci raul poate face RRUU, SURSURA nu? Calul face trop galopand, de
aici deriva si cuvantul romanesc trup - cu sens de energie vitala. Nu am luat
cuvinte de la romani unguri, slavi in masura in care limba nu mai e a nostra ci
luata in totalitate de la altii ( dupa Academia Romana) LIMBA ROMANA sa format
ea din ea insasi. Lingura = lin + gura, Ursu =urca+ sus, Rasare - RA+SARE,
Maslina = mesteca +lin, Noroc = nor+foc, cea mai pura limba romana in cateva
cuvine cu etimon slav sau latin. serios? Asa prostanaci au fost stramosii nostri
ca au nimerit ei asa bine alipirea acestor cuvinte auzind la altii cuvinte
asemanatoare, mai sa fie, oare? Sau au creat aceste cuvinte cu mare intelepciune
sacerdotii acestor meleaguri in vremuri atat de vechi cand nu existau barbarii
de romani de la Roma, ci erau frati cu noi. S-au rupt de neamurile getice cu
vreo 7000 de ani in urma, de atunci ne inrudim cu ei. Nu de acum 2000 de ani. Au
migrat de aici, nu s-au nascut in Italia. Limba romana e cea mai completa, e o
limba de avertizare, practica, plina de cuvinte metafoa, cuvinte imagine. Sa-i
acordam respectul cuvenit. O merita stramosii nostrii de acum mii si mii de ani.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1469 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873020

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare