Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Enigmele dacilor
Enigmele dacilor Email
Marţi, 07 Septembrie 2010 13:44

 

 

     ,,Trecînd Istrul peste acest pod şi ducînd rãzboiul mai degrabã cu chibzuinţã decît cu avînt nemãsurat, Traian, o datã cu trecerea timpului şi nu fãrã greutãţi, îi învinse pe daci...Cît despre Decebal, atunci cînd reşedinţa sa regalã şi întregul ţinut peste care domnea au fost cucerite, cînd el însuşi s-a vãzut în primejdie de a fi prins, s-a sinucis, iar capul sãu a fost dus la Roma. Şi astfel Dacia a ajuns sub stãpînire romanã şi Traian a colonizat mai multe oraşe“ (Cassius Dio-Istoria romanã)

     Istoricul Dio Cassius îl descrie pe Decebal în istoria sa ca ,,foarte priceput la planurile de rãzboi şi iscusit în înfãptuirea lor, ştiind sã aleagã prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptãtor şi se pricepea sã foloseascã izbînda, dar şi sã iasã cu bine dintr-o înfrîngere. Din aceastã pricinã, multã vreme a fost un duşman de temut pentru romani“. Aceste lucruri le-au simţit romanii pe propria lor piele.

 Dacii, în general şi în special Decebal, au fost adversari foarte incomozi pentru romani. Dezastrul romanilor de pe Valea Oltului unde Decebal i-a aşteptat în trecãtoarea de la Turnu Roşu cãsãpindu-i-generalul roman Cornelius Fuscus este ucis în luptã şi Drapelul Legiunii a V-a a fost capturat, seamãnã foarte mult cu catastrofa suferitã de romani în pãdurile Germaniei în care Legiunea a XIX-a şi a XX-a au fost mãcelãrite împreunã cu personalul auxiliar. Armatele romane au întîmpinat o rezistenţã îndîrjitã din partea dacilor, iar acest lucru se vede în scenele de pe Columnã şi numele celor 4000 de soldaţi romani înscrise pe altarul de la Adamclisi. Primul rãzboi daco-roman se încheie nedecis. Rãzboiul se încheie cu o pace vremelnicã, ambele tabere fiind epuizate. În cel de-al doilea rãzboi împotriva dacilor romanii dupã numeroase sacrificii şi pierderi de vieţi omeneşti reuşesc sã cucereascã fortificaţiile geto-dacice din Munţii Orãştiei ajungînd într-un final la Sarmisegetuza. Se ştie cã Decebal a apucat sã fugã pe cãi dosnice împreunã cu o ceatã de cãlãreţi numai de ei ştiute pentru a crea noi focare de acţiune dar este înconjurat de duşmani şi îşi curmã zilele pentru a-şi menţine intactã demnitatea de rãzboinic. Acest fapt îl vom consemna la legendarii rãzboinici din Japonia feudalã, samuraii. Istoria militarã consemneazã puncte comune la rãzboinicii din întreaga lume: respectul faţã de adversar, loialitatea faţã de superiori şi faţã de ţarã pînã la sacrificiu şi demnitatea-obligatorie la orice luptãtor care se respectã. Anul 1965 aduce o descoperire remarcabilã fãcutã de cãtre un profesor american de la Universitatea din Honolulu ( Hawaii ) pe nume Michael P. Speidel. Cercetãtorul american a descoperit în satul Gramnani, din apropierea anticului Philippi ( N.R-anticul Philippi se aflã în Macedonia, de acea locaţie se leagã vestita bãtãlie de la Philippi unde Octavian Caesar şi Marcus Antonius au învins armatele lui Gaius Cassius Longinus şi Marcus Iunius Brutus. Cassius şi Brutus au conspirat la asasinarea lui Caesar în 44 î.Hr. dupã care au ridicat o armatã pentru a lupta în numele Republicii. Dupã înfrîngere, Cassius şi Brutus s-au sinucis. Bãtãlia a avut loc în anul 42 î.Hr. În anul 29, Octavian, fiul nepoatei de sorã a lui Caesar, a devenit primul împãrat roman, iar în 27 Senatul i-a acordat titlul de Augustus sau majestate imperialã, un monument funerar de mari proporţii, ce conţinea un basorelief şi o inscripţie. Erau sculptaţi un cãlãreţ în galop care urmãrea un luptãtor ce avea pe cap o cãciulã ţuguiatã-la fel cu portul dacilor. Scutul luptãtorului dac aflat la pãmînt era cãzut lîngã el. În inscripţia de pe monument se consemna în limba latinã cã militarul roman pe al cãrui mormînt se înãlţa monumentul, fusese ridicat la gradul de decurion de împãratul Traian pentru cã el era cel care l-a capturat pe Decebal-unul dintre cei mai incomozi adversari. Monumentul a fost ridicat în jurul anului 120 de Tiberius Maximus care ţinea neapãrat sã aducã elogii faptei eroice prin care s-a evidenţiat soldatul roman. Inscripţia mai aduce un amãnunt important pentru istorie: capul lui Decebal a fost dus la Ranisstorum.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Pãrerea istoricilor
 

     Istoricul Ion I.Russu afirmã în legãturã cu descoperirea de la Philippi: ,,Sînt douã amãnunte de valoare excepţionalã, localã şi, totodatã, general-istoricã, pe care epitaful lui Claudius Maximus ni le dã: decapitarea lui Decebal şi aducerea capului la Ranisstorum, localitate necunoscutã pînã acum decît numai sub formã cripticã, şi mai puţin realã: Sturum, situatã în nordul sau nord-estul Daciei ocupate de romani şi menţionatã de geograful din Ravenna, în sec. VI d.Hr. (toponimic semnificativ ce impune discuţii mai ample). Cele douã ştiri: decapitarea regelui şi localitatea dacicã unde se afla cartierul general roman în noua ţarã, constituie informaţii cu profunde implicaţii în studiul istoriei daco-geţilor şi a Daciei carpatice, în cursul desfãşurãrii campaniilor romane, care, în istoriografia şi literatura romanã au avut ecoul unei grandioase epopei...,,Citind“ Columna lui Traian, constatãm-dupã ocuparea de cãtre romani a Sarmisegetuzei Regia-cã în urmãrirea regelui dac spre nordul (sau eventual estul) ţãrii, coloanele romane trec Mureşul pe malul drept, cãtre o cetate a dacilor ( posibil la Piatra Craivii, jud. Alba), identicã cu Apulum, evacuatã de aceştia. Înaintarea romanã a continuat probabil pe malul drept al Mureşului spre nord, apoi pe valea Târnavei spre est, ori, simultan, pe Arieş şi Someş. Pe Columnã este reprezentat un violent atac al dacilor asupra unui castru roman, apãrat cu îndîrjire de auxiliari. Dintr-o poziţie bine adãpostitã, Decebal observã cu încordare desfãşurarea ofensivei, dupã al cãrei eşec dacii fug în derutã...În momentele prãbuşirii totale, momente de panicã-resturile armatelor geto-dace, adunate într-un codru ascultã ultimul cuvînt al regelui Decebal: libertate de acţiune...Fuga regelui cu suita sa, urmãritã, în galopul cailor, de cavaleria auxiliarã romanã, se încheie prin încercuirea fugarilor în adîncurile unui codru. Cîţiva cãlãreţi din suita regalã sînt ucişi, iar regele, neputînd sã scape din încercuire, mai apucã sã-şi curme firul zilelor cu sabia scurtã şi curbã, cîteva clipe înainte de a fi capturat de viu. Decebal, cãzut la pãmînt lîngã un copac, îşi reteazã beregata, în timp ce cîţiva cãlãreţi romani se nãpustesc asupra lui cu lãncile ca sã-l loveascã (N.R-era un fel de întrecere între ei care sã-l prindã primul pe marele rege dac sau care sã se laude cu cinstea cã a înfipt primul suliţa în luptãtorul deja muribund care era în agonie). Aplecîndu-se de pe calul în galop, unul dintre ei întinde mîna dreaptã gata sã prindã pe suveran. În fruntea acestor urmãritori nãvalnici se afla, desigur, detaşamentul ...condus de Tiberius Maximus. Nu este o laudã, cum considerã M.P. Speidel, ci o realitate. Tiberius l-a prins pe regele dacilor dar, în epitaful sãu, nu precizeazã dacã acesta mai era viu sau nu. Rezultã cã Decebal a fost capturat în momentul agoniei sale...Desigur, scena de pe lespedea-epitaf este pasibilã şi de alte interpretãri. Reprezintã ea chiar sfîrşitul lui Decebal (opinia lui Speidel )? Cel doborît nu este cumva (cum ar putrea sã indice forma cãciulii cu vîrful înainte) un duşman din Parthia, unde Maximus a fãcut acte de bravurã fiind distins cu decoraţii şi prime? Textul inscripţiei este însã în favoarea primei supoziţii“. Profesorul Dumitru Tudor trage urmãtoarele concluzii: ,,O impresionantã scenã de pe Columna lui Traian a imortalizat, în marmurã, ultimele momente din viaţa regelui-erou. De fapt, acelaşi lucru îl putem vedea pe tabloul sculptat pe piatra funerarã a lui Maximus, unde, de asemenea, Decebal se sinucide, mai înainte ca lãudãrosul cãlãraş roman sã-l poatã împiedica de la acest gest. Deci, în nici un caz, Decebal nu a ajuns viu în mîinile romanilor, ci i s-a retezat capul dupã aceea“. Romanii aveau obiceiul ca sã le taie capul şi mîna dreaptã marilor duşmani ai imperiului cãzuţi în luptã. Nu este sigur cã Ranisstorum ar fi fost o cetate sau un tîrg important din Dacia. Este ştiut faptul cã Traian care a fost mai întîi un militar de profesie îşi muta comandamentul în funcţie de nevoile strategice. În acest caz Ranisstorum putea fi un modest sat dacic.

Capul lui Decebal
 

     Un calendar sinoptic pãstrat fragmentar pe o lespede de marmurã descoperit în portul Ostia de la gurile Tibrului consemna: ,,în anul 106 capul lui Decebal a fost aruncat pe scãrile Gemoniei“ Este vorba despre o locaţie din Roma-capitala Imperiului-unde erau expuse cadavrele duşmanilor poporului roman. Radu Vulpe, un alt erudit dintre istoricii români, a spus dupã ce a vãzut piatra funerarã a lui Claudius Maximus expusã la Muzeul arheologic din Cavalla: ,,El înregistreazã mãrturia directã şi palpabilã a însuşi ostaşului roman care a participat la eroicul sfîrşit al ultimului şi marelui rege al strãmoşilor noştri daci. Epitaful lui Maximus este considerat un document preţios şi din punct de vedere lingvistic, deoarece el permite sã surprindem unele particularitãţi provinciale, dunãrene, anunţînd transformãrile de mai tîrziu ale limbii latine, în curs de a deveni, pe aceste meleaguri, românã“. În continuare, profesorul Vulpe aratã cã este foarte interesant cum a fost scris numele împãratului Traian, sub forma ,,Troianus“ respectiva pronunţie, cu ,,o“ în loc de ,,a“ dovedeşte schimbarea vocalicã similarã a elementelor latine din limba românã. O schimbare similarã e atestatã de cuvintele Olt respectiv ,,Alutus“, ,,Oltina“-,,Altinum“; Someş-,,Samus“ ( Paul Ştefãnescu, Enigme ale istoriei Române) Istoricul Ştefan Grecianu aflîndu-se în drum spre Sarmisegetuza a spus cînd s-a oprit în oraşul Deva: ,,Cetate vestitã şi tare, despre care se pretinde cã ar fi de foarte mare vechime. Ea s-ar fi numit sub daci Decidava ( Dacopolis ) şi avea şi închisoare de prizonieri de rãzboaie. Aici ar fi luat Traian capul regelui Decebal al Daciei şi tot aici ar fi el chiar îngropat“. În volumul ,,Columna Traianã“ publicat în anul 1910 profesorul Teohari Antonescu afirma: Tradiţia, care foarte arareori înşealã, îşi aminteşte ca în vis de un popor al dacilor, clãditor şi alcãtuitor de cetãţi şi drumuri, un popor care a stãpînit peste plaiurile frumoase ale Daciei. Aşa, dupã tradiţie, Decebal, învins, s-ar fi retras din Sarmisegetuza sub zidurile Orlei, pe care el însuşi a zidit-o“ La Deva tradiţia vorbeşte despre ,,împãratul Decebal care ar fi durat pe piscul singuratic din preajma Mureşului cetate de piatrã“ ale cãrei urme se regãsesc la temeliile actualei cetãţi. Aici regele şi-ar fi ridicat singur viaţa şi tot aici ar fi fost îngropat conform tradiţiei. În concluzie, conform cercetãtorilor istoricilor noştri s-ar dezleagã misterul scenei derulatã în tabãra de la Ranisstorum unde i-a fost adus lui Traian capul legendarului Decebal: evenimentul aducerii capului regelui dac s-ar fi derulat la Deva. Nu este însã sigur nici acest lucru. Ranisstorum rãmîne încã o enigmã asupra locaţiei sigure unde Traian a primit capul lui Decebal. ,,Dealul pe care se aflã ruinele cetãţii Deva a fãcut obiectul a numeroase investigaţii, care au dus la descoperirea vestigiilor unor civilizaţii strãvechi, precum şi elemente care atestã cã aici a fost o aşezare dacicã. Prezenţa pe culmea aceasta a unei fortificaţii dacice, cu ziduri din piatrã, a fost identificatã de arheologi în momentul cînd au constatat cã, în zidurile cetãţii feudale, s-au utilizat ca elemente de construcţie blocuri de piatrã care au aparţinut bastionului dac. Avînd în vedere cã au fost gãsite şi obiecte de facturã romanã, alãturi de cãrãmizi ştampilate din primele secole ale erei noastre, istoricii considerã cã pe locul unde a existat anterior o cetate dacicã, datoritã poziţiei strategice, mai tîrziu romanii au construit un post militar avansat de observaţie“ (Paul Ştefãnescu, Enigme ale Istoriei Române)

Comoara lui Decebal şi Bicilis-blestemul neamului românesc
 

     ,,Cînd a vãzut Decebal cã scaunul lui de domnie şi toatã ţara sînt în mîinile duşmanului, cã el însuşi este în primejdie sã fie luat prizonier, îşi curmã zilele. Capul sãu fu dus la Roma. În felul acesta, Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti. Furã descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub rîul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Cãci Decebal abãtuse rîul cu ajutorul unor prizonieri şi sãpase acolo o groapã. Pusese în ea o mulţime de piese de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase- mai ales dintre cele care suportau umezeala-aşezase peste ele pietre, iar dupã aceea aduse rîul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal puse în siguranţã, în nişte peşteri, veşminte şi alte lucruri la fel. Dupã ce fãcu toate acestea, îi mãcelãri, ca sã nu dea nimic de faţã. Dar Bicilis, un tovarãş al sãu care cunoştea cele întîmplate, fu luat prizonier şi dãdu în vileag toate acestea“ scrie Dio Cassius în ,,Istoria romanã“. Cu Bicilis, acest Iuda dac, începe blestemul neamului nostru. Fantoma lui Bicilis a fost prezentã în întreaga noastrã istorie: cozile de topor, vînzãtorii de neam şi de ţarã care au ajuns sã lupte împotriva propriului neam: cînd a fost asasinat Mihai Viteazul mercenarii care trebuiau sã-l apere n-au mişcat un deget iar cãpitanii sãi nu s-au aflat lîngã el; Vlad Ţepeş a fost prins prin trãdare; Mircea cel Bãtrîn nu a putut fructifica victoria de la Rovine deoarece a fost trãdat şi a trebuit sã se refugieze pentru o scurtã perioadã de timp în Transilvania; Ioan Vodã a fost trãdat de boieri; Horia, Cloşca şi Crişan au cãzut prin trãdare: comuniştii au înlesnit drumul NKVD-ului pentru a prelua administraţia României de dupã rãzboi. Partizanii anticomunişti au fost vînduţi chiar de cãtre consãtenii lor pe-un pahar de rachiu. Bicilis nu ne dã nici acum pace: poporul român este jefuit de o gaşcã de gangsteri care şi-au spus iniţial: ,,Dreptate-Adevãr“ Sã nu uitãm cã flota comercialã a României care a fost una dintre cele mai mari flote din lume a fost vîndutã pe nimic de o gaşcã din care a fãcut parte şi ,,primul bişniţar“ al ţãrii. Toate mãsurile de precauţie pe care le-a luat Decebal de a pãstra secretul în privinţa locului unde a fost ascuns tezaurul au fost zadarnice din cauza trãdãrii acestui Bicilis. O serie de documente confirmã cele spuse de Dio Cassius. Criton care a fost medicul personal al lui Traian consemneazã în ,,Geticile“: ,,dupã ce a cucerit-o ( N.R-este vorba de Dacia ) pentru prima oarã şi l-a învins pe Decebal, conducãtorul geţilor ( N.R-Criton fãcea referire la ţara dacilor cu numele de Geţia ) puternicul Traian a adus romanilor cinci milioane de lire de aur, o cantitate dublã de argint, în afarã de cupe şi lucruri scumpe, depãşind orice preţuire, apoi turme şi arme şi peste cinci sute de mii de bãrbaţi cît se poate de potriviţi pentru luptã, împreunã cu armele lor“ Informaţia lui Criton s-a pãstrat în scrierea lui Ioannes Lydus, un scriitor antic din secolul VI d.Hr. Columna lui Traian este un document foarte preţios în acest sens: la scena nr. CXXXVIII apare un grup de animale de povarã care duc pe spinãrile lor samare pline cu felurite vase, fapt care ne poartã cu gîndul cã acestea reprezintã transportarea tezaurului dac. Un alt eveniment vine în sprijinul afirmaţiilor celor doi istorici: dupã anul 106 a avut loc un program foarte vast de construcţii monumentale. Acest lucru nu are o explicaţie logicã: istoria a consemnat cã înaintea urcãrii lui Traian pe tron cei de dinaintea lui au lãsat vistieria secãtuitã iar redresarea situaţiei financiare nu poate fi pusã decît pe seama comorilor capturate de la daci. Tot Dio Cassius mai menţioneazã: ,,Dupã întoarcerea la Roma...Traian dãdu spectacole timp de o sutã douãzeci şi trei de zile, în cursul cãrora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sãlbatice“ La aceste serbãri au mai luptat zece mii de gladiatori conform documentelor epocii. Numeroşi daci au fost duşi la Roma şi transformaţi în gladiatori. O mare parte dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în arenele romane. Dio Cassius mai spune: ,,Traian construieşte drumuri de piatrã prin mlaştinile pompeiene, cu clãdiri pe margini şi cu poduri mãreţe. Topeşte toatã moneda deterioratã. Întemeiazã biblioteci şi ridicã în for o columnã foarte mare, atît pentru a-i sluji de mormînt, ca şi o dovadã de mãreţie a lucrãrilor din for“

Importanţa tezaurului dac
 

     Bogãţia acestuia explicã intenţia lui Decebal de a-l ascunse pentru cã se baza pe aceastã avere în vederea continuãrii campaniei militare împotriva romanilor. Atunci cînd a pãrãsit Sarmisegetuza avea în minte acest plan. Motivul fugii sale se aflã în intenţia de a rãmîne în viaţã şi a construi o altã armatã cu ajutorul tezaurului ascuns pentru a rezista în faţa invadatorilor romani. S-a pus problema îngropãrii tezaurului în apa Siretului dar acest lucru iese din calcul întrucît valea acestui rîu era ocupatã în întregime de trupele romane. Aici îşi avea castrul Legiunea IV Flavia Felix. Se vehiculeazã douã teorii: o posibilã locaţie ar fi cursul superior al Jiului unde accesul purtãtorilor comorii era protejat de garnizoana din cetatea Bãniţa (Dealul Bolii), iar altã variantã ar putea viza eventual bazinul superior al Cugirului şi Rîul Mic, ambele cu deversare spre Valea Mureşului.

Soarele de andezit de la Sarmisegetuza
 

     La fel ca şi celelalte civilizaţii ale omenirii (Mesopotamia, Egipt, Persia, China ) şi strãmoşii noştri daci dispuneau de un sistem calendaristic foarte precis. Un asemenea sistem a fost descoperit în urma cercetãtorilor de la Sarmisegetuza. Acolo a ieşit la ivealã un sanctuar magnific care a fost cercetat de-a lungul timpului de numeroşi savanţi români şi strãini care au emis diferite ipoteze privind adevãrata sa destinaţie. Dintre aceştia îi amintim pe Vasile Pârvan, P.P. Panaitescu, D.M. Teodorescu, C. Daicoviciu, G. Charaire, G. Horedt, A. Popa, Şt. Bobancu, C. Samoilã, E. Poenaru. Aceştia au vorbit despre ipoteza unui templu-calendar şi au calculat anul dacic pe baza indicaţiilor date de aliniamentele şi dispunerea acestora în structura calendarului. ,,Ca urmare a acestor cercetãri a reieşit cã anul dacic avea performanţe extraordinare privind apropierea de anul tropic, a cãrui valoare este de 365,242198 zile în vreme ce calendarul iulian este de 365,25 zile, iar cel gregorian de 365,2425 de zile. Calendarul dacic avea 365,242197 zile, fiind extraordinar de apropiat de anul tropic. ....În scrierile sale Strabon vorbeşte de muntele Cogaionon ,,muntele sfînt“ al geto-dacilor, locul unde ar fi locuit Zalmoxe, ucenic al lui Pitagora, iniţiat în Egipt în misterele numerelor şi ale astronomiei, cel care era în mãsurã, ca nimeni altul, sã prevesteascã, dupã umbletul stelelor, voinţa zeilor şi sã tãlmãceascã destinul oamenilor. Întors acasã, la dacii sãi, Zalmoxe ,,mai întîi s-ar fi fãcut preotul zeului cel mai slãvit la ei, iar dupã aceea el însuşi ar fi fost adorat ca zeu“. Retras întru meditaţie pe muntele Cogaionon, semãnînd înţelepciune şi ştiinţã, despre pãmînt şi despre viaţã, Zalmoxe a devenit povãţuitorul şi ocîrmuitorul dacilor....Acolo, pe ,,muntele sfînt“ s-a întemeiat cetatea dacicã Sarmisegetuza“ ( Paul Ştefãnescu idem) Marele sanctuar de la Sarmisegetuza este mai mult decît un simplu calendar: el cuprinde multe semnificaţii privitoare la curgerea timpului, unitatea macrocosmosului şi microcosmosului-legile Înaltei magii precum şi la esenţa existenţei omului. Se pare cã preoţii daci aveau îndeletniciri asemãnãtoare cu magii care au venit la pruncul Iisus sã-i aducã daruri ghidîndu-se dupã o stea. Marele sanctuar de la Sarmisigetuza nu îşi gãseşte echivalent decît în Marea Piramidã din Egipt şi Templul Cerului din Beijing. ,,În spaţiul denumit de istorici ,,incinta sacrã“ se gãseşte un pavaj de andezit, imaginînd un soare cu zece raze. Este vorba de o aşezare rotundã, compusã din zece dale mari, dispuse în formã de sector de cerc şi grupate în jurul unui disc central. Este, desigur, tot un sanctuar. E poate un simbol al soarelui cu binefãcãtoarele-i raze de luminã dãtãtoare de viaţã. De aceea, arheologii l-au numit ,,soarele de piatrã“ ...,,Soarele de andezit“ este constituit dintr-un disc de piatrã cu diametrul de circa 7 m, pe a cãrui suprafaţã este trasat un cerc cu diametrul de 1,46 m. de la care pornesc raze închipuind simbolic soarele. Pe aceeaşi piatrã, se mai aflã însemnat un alt cerc mai mare, cu diametrul de aproximativ 6,10 m pe care se aflã marcajele unor piese din marmurã în formã de ,,T“ ,,Soarele de andezit“ are o prelungire formatã din 16 blocuri de piatrã, sugerînd un ac indicator al direcţiei Nordului astronomic. Existenţa materializatã în piatrã a meridianului locului prin Soarele de andezit subliniazã faptul cã aceastã construcţie nu este altceva decît o uriaşã busolã care aratã de mii de ani ,,Polul ceresc“ despre care pomeneşte Iordanes“ ( Paul Ştefãnescu ibid. ) Acest lucru dovedeşte cã la Sarmisegetuza exista un observator astronomic care atestã cunoştinţe solide de astronomie ale geto-dacilor. Precizia orientãrii pe direcţia Nord o depãşeşte pe cea a piramidelor egiptene. ,,Soarele de andezit“ este unicat în lume iar prin acest obiect dacii prin sacerdoţii lor au putut sã stabileascã succesiunea exactã a anotimpurilor precum şi alte fenomene. Civilizaţia geto-dacã concureazã cu cele ale altor mari popoare ale omenirii. Din pãcate nu este singura distrusã de romani care au cunoscut doar cultul rãzboiului aducînd omenirii de pînã la ei doar regrese. Va urma. ( Ştefan Botoran )

Capitala Daciei
 

     Sarmizegetusa Regia situatã în satul Grãdiştea Muncelului, judeţul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Toponimul Sarmizegetusa a apãrut în inscripţiile antice şi la autorii antici (pânã în sec. al VII-lea) şi în alte variante (cu inscripţionare în elinã şi latinã): Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica), Sarmazege. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost pãstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacã şi latinã. Atât Constantin Daicoviciu în lucrarea Ulpia Traiana, cât şi Liviu Mãrghitan în Civilizaţia geto-dacilor prezintã teoria profesorului Ioan I. Russu care spune cã numele este compus din douã elemente de bazã: zermi (stâncã, înãlţime) şi zeget (palisadã, cetate), din indoeuropeanul gegh- „creangã, stîlp (pt. palisadã)”, terminându-se cu un determinativ şi având înţelesul de „Cetatea de pe stâncã”, „Cetatea înaltã”, „Cetate de palisade (construitã) pe înãlţime (sau stâncã)”. Deoarece Sarmizegetusa iniţial nu era o fortificaţie militarã, ci o locaţie religioasã şi civilã, etimologia trebuie luatã în considerare cu anumite rezerve. Se poate ca numele sã fi arãtat chiar sacralitatea acelui loc, sau faptul cã era o cetate regeascã, la origine.
     O altã teorie spune cã numele ar însemna: „aşezarea sarmaţilor şi a geţilor” de la termenii: sarmis et getusa din latinã. Vasile Pârvan a respins aceastã ipotezã, arãtând cã sarmaţii au început sã pãtrundã în teritoriul getic abia dupã epoca lui Traian şi cã numele capitalei era mult mai vechi. Pârvan a propus citirea Sarmiz-egetusa în sensul „Egetusa a lui Sarmos” sau „Zarmos”, arãtând cã Zarmos/Zermos a fost un nume tracic cunoscut şi citat de cercetãtorul austriac (de etnie cehã) Wilhelm Tomaschek, în lucrarea standard Vechii traci. Opinia lui Pârvan a fost împãrtãşitã de savantul bulgar tracolog Dimitãr Decev, care a adus în discuţie, comparativ, numele de persoane din Lycia (Licia) Zermounsis, Ro-zarmas, Ia-zarmas, Troko-zarmas şi varianta tracã bazatã pe Zermos, Xermo-sígestos sau Zermo-sígestos.
Tomaschek propusese în acea lucrare din sec. al XIX-lea citirea Zermi-zegétousa, prima parte comparând-o cu harmyá din sanscritã „vatrã; cãmin; familie” şi cu cuvântul armenesc zarm(i) „familia suboles”, sensul final presupus de Tomaschek fiind „casa naţiunii (getice)”.

Incinta sacrã de la Sarmisegetuza
 

     Cetatea de pe Dealul Grãdiştei este cea mai mare dintre fortificaţiile dacice. Aflatã pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înãlţime, fortãreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orãştiei, şi cuprindea şase citadele.
     Fortãreaţa, un patrulater alcãtuit din blocuri masive de piatrã (murus dacicus), a fost construitã pe cinci terase, pe o suprafaţã de aproximativ 30.000 mp. Sarmisegetuza conţinea de asemenea o zonã sacrã. Printre cele mai importante şi mari sanctuare circulare dacice se aflã şi Calendarul Circular.
Zidul cetãţii avea 3 m grosime şi o înãlţime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizãrii construcţiei lui. Deoarece zidul care îngrãdeşte o suprafaţã de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectã marginile înãlţimii, cetatea are o configuraţie mai neobişnuitã, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se aflã, pe o suprafaţã de 3 km, o întinsã aşezare civilã, în care se observã foarte multe locuinţe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apã. La 100 de metri spre est, în dreptul porţii cetãţii, din acelaşi punct cardinal, se aflã sanctuarele, care au forme şi mãrimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasã, care fusese legatã de poarta amintitã anterior printr-un drum pavat. Nu se ştie dacã erau şapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilitãţilor şi nu se poate aprecia dacã era un singur sanctuar mare sau douã mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sînt doar douã. Se remarcã şi pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, gãsite la Grãdiştea Muncelului sînt de forme şi dimensiuni diferite. Ies în evidenţã un vas cu o inscripţie cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, nişte blocuri de calcar cu litere greceşti şi monedele din aur cu înscrisul „KOSON”. Civilii locuiau pe lângã fortãreaţã, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacicã avea apã în rezidenţele lor, adusã prin ţevi ceramice. Inventarul arheologic gãsit la sit dovedeşte cã societatea Dacicã avea un standard înalt de viaţã.
     Capitala Daciei a atins apogeul sub Decebal, regele dac înfrânt de Imperiul Roman in timpul domniei de împãratul Traian. Dupã înfrângerea dacilor, cuceritorii au stabilit o garnizoanã militarã acolo şi au început sã dãrâme cetatea. Noua capitalã romanã, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost construitã la o distanţã de 40 km de Sarmizegetusa Regia. Împãratul Hadrian, voia ca noua capitalã construitã de Traian sã fie perceputã ca o continuatoare a celei dacice, de aceea i-a şi adãugat numele de Sarmizegetusa. Astãzi, pe locul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa se aflã comuna Sarmizegetusa.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 784 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959690

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare