Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Dacii şi Zalmolxis
Dacii şi Zalmolxis Email
Marţi, 24 August 2010 16:36

 

 

     ,,Neamul tracilor este, dupã cel al Inzilor, cel mai numeros din lume. Dacã ar avea un singur cîrmuitor sau dacã Tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de neînvins şi, dupã socotinţa mea, cu mult mai puternic decît toate neamurile“ ( Herodot )

     Dacã un popor nu-şi cunoaşte trecutul,acela este piedut. Cunoscînd istoria ţãrii sale orice persoanã trebuiesã se simtã împlinitã. Tocmai de aceea Monitorul de Fãgãraş îşi propune sã aducã în faţa cititorilor sãi istoria României de la începuturi pînã la zi. Istoria este o ştiinţã pragmaticã care are o eficienţã matematicã. Este ştiinţa care ne vorbeşte despre trecut, prezent şi ne învaţã totodatã sã stabilim viitorul omenirii. Istoria ne spune cine sîntem, de unde ne tragem şi ce perspective avem.

 



Strãmoşii românilor
 

     Strãmoşii noştri direcţi sînt geto-dacii care fãceau parte din marea familie a nemurilor indo-europene-tracii. Pentru noi stãpînirea romanã nu a fost o fericire aşa cum se laudã reprezentanţii iluminismului prin Şcoala Ardeleanã. A însemnat o amestecare a genezei noastre cu neamuri de slabã calitate aduse din ,,ex toto orbe romano“. De fapt concluzia cronicarului cã ,,de la Rîm ne tragem“ este falsã şi neavenitã. Prin cucerirea Daciei de cãtre romani s-a format o anomalie istoricã pe care o tragem şi acum. Românii nu mai au vitejia dacilor de tip samurai şi nici demnitatea acestora-cauzã directã a contopirii fermentului dacic cu alte seminţii aduse aici de romani. Laşitatea, corupţia, lucruri care ne caracterizeazã în general nu erau apanajul dacilor. Cucerirea romanã a însemnat un genocid uman şi moral care acum este pus la rang de mîndrie naţionalã-acest aspect a stricat de fapt tot specificul caracteristic al românilor-acela de strãmoşi direcţi ai dacilor. Romanii îi numeau pe strãmoşii noştri direcţi daci iar grecii le spuneau geţi-de cãtre Hecateu din Milet, Herodot, Sofocle, Tucidide, Strabon. Sînt menţionaţi în izvoare încã din secolul VI î. Hr. ca un popor ce locuia teritoriul dintre Dunãrea de Jos, Marea Neagrã şi Munţii Haemus-Balcani. Primele ştiri istorice despre geto-daci ni le dã ,,pãrintele istoriei“ Herodot care a trãit în secolul V î.Hr. Acesta relateazã expediţia lui Darius împotriva sciţilor nord-pontici amintind şi trecerea regelui persan prin Dobrogea unde întîmpinã rezistenţa geţilor ,,cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“. Geţii sînt învinşi şi vor fi obligaţi sã-i însoţeascã pe perşi în expediţie. Dupã acest episod Herodot nu ne mai furnizeazã nicio ştire despre geţi. În Dobrogea anului 514 î.Hr. exista o uniune de triburi. Astfel de uniuni tribale existau pe tot teritoriul actual al României. În secolul al V-lea ştirile despre strãmoşii noştri lipsesc aproape cu totul. Tot ceea ce ştim despre ei este cã plãteau tribut regelui tracilor odrysi.

 

 

Tracii
 

     Geto-dacii erau unul dintre neamurile trace cãreia istoria îi datoreazã multe. Cercetãtorul Iosif Constantin Drãgan spunea despre aceştia: ,,Neamul tracilor are o structurã biologicã specificã. El a început sã se diferenţieze de restul neamurilor în mileniul al doilea. O sumedenie de triburi înrudite, cu trãsãturi comune, se mişcau în marele spaţiu tracic, luînd numele zonei geografice preferate. În aceastã epocã mobilitatea populaţiei era mult mai mare decît azi, ceea ce l-a fãcut pe Nicolae Iorga sã spunã, la un moment dat, cã Tracii sînt un popor în mişcare, fãrã hotar. Structura biologicã a tracilor este specificã rasei albe, de talie mijlocie. Înfãţişarea lor nu era prea diferitã de cea a tracilor de azi, cu ochii cãprui, cu pãrul castaniu, în proporţie potrivitã cu cei ce au ochi albaştri şi pãr tizianesc, dupã cum se pretind Moţii, ca descendenţi direcţi şi nealteraţi ai Dacilor. ...Neamul tracilor avea o staturã impunãtoare, era voios, puternic, iubea dansul, cîntecul şi petrecerile“ ( Iosif Constantin Drãgan, ,,Noi, tracii“ ) Tot marele cercetãtor a afirmat cã centrul spaţiului tracic l-a constituit Carpaţii şi Valea Dunãrii: ,,Bazinul dunãrean alcãtuia centrul acestui spaţiu, cuprins între cele douã catene ale Munţilor Haemus şi Carpaţi. Depresiunea alcãtuitã de curbura Carpaţilor şi Munţilor Apuseni a constituit leagãnul neamului tracilor“.

 

 

 

Stãpînirea macedoneanã
 

     În anul 339 geţii din Dobrogea se opun trecerii scitului Ateas. Conducãtorul geţilor a rãmas anonim. Victoria lui Filip al II-lea asupra acestuia aduce Dobrogea sub stãpînirea macedoneanã. În anul 335 Alexandru Macedon porneşte la rãzboi împotriva unui trib tracic sud-dunãrean care refuza sã-i recunoascã autoritatea şi întreprinde o expediţie de o singurã zi la nord de fluviu împotriva geţilor din Oltenia şi Muntenia cucerind şi o cetate de-a lor.

Dromichaites
 

     Pe la sfîrşitul secolului al IV-lea î. Hr. în cîmpia munteanã îşi fãcea prezenţa o puternicã unitate de triburi geto-dace condusã de celebrul Dromichaites avînd centrul strategic în zona rîului Ordessos (Argeş). Dromichaites îşi exercita autoritatea asupra unui teritoriu mult mai vast cuprinzînd şi cîteva puncte de pe malul drept al Dunãrii-în Dobrogea. În intenţia de a ocupa teritoriile nord-dunãrene Lisimach, regele macedonean, îl trimite pe fiul sãu Agatocle împotriva lui Dromichaites. Cãpetenia getã învinge şi îl ia prizonier pe prinţ. Dupã cîţiva ani, Dromichaites, dorind sã stabileascã relaţii paşnice cu Lisimah, îi elibereazã fiul. Departe de a preţui acest gest, regele Traciei ia personal comanda unei noi expediţii împotriva geto-dacilor argeşeni. Dromichaites îl înfrînge şi pe Lisimah luîndu-l prizonier. Acesta este dus la centrul politic şi administrativ al regelui geto-dac care se afla la Helis-cetate a cãrei locaţie nu se mai cunoaşte. Cînd luptãtorii geţi cer uciderea lui Lisimah, Dromichaites dã dovadã de înţelepciune şi se împotriveşte, arãtîndu-le cã numai eliberarea prizonierului poate aduce o pace trainicã. Pãrerea lui Dromicchaites se impune şi Lisimah este eliberat în schimbul unei pãci avantajoase pentru geto-daci care recîştigã cetãţile din dreapta Dunãrii.

 

 

Zalmodegikos
 

     O inscripţie greceascã de la mijlocul secolului al III-lea î.Hr. menţioneazã o cãpetenie getã care se numea Zalmodegikos şi care îşi fãcea apãsãtor simţitã autoritatea asupra cetãţii Histria de la care ia ostatici.

Rhemaxos
 

     În anul 180 î. Hr. Histria este nevoitã sã cearã protecţia unei alte cãpetenii tribale numitã Rhemaxos pentru a respinge cetele cãpeteniei trace Zoltes ce ameninţau oraşul.

Oroles
 

     Tot în aceeaşi perioadã avem informaţii despre o altã cãpetenie geto-dacã, pe nume Oroles în Transilvania care în fruntea luptãtorilor sãi se împotriveşte cu succes bastarnilor stabiliţi în Moldova şi încercau sã treacã munţii.

Rubobostes
 

     Un izvor latin ne spune cã sub domnia lui Rubobostes s-a produs o creştere a puterii dacilor din regiunea intracarpaticã. În acest fenomen trebuie sã vedem începuturile strãmutãrii centrului puterii geto-dace din cîmpia munteanã în Transilvania, proces care se va desãvîrşi prin formarea statului lui Burebista.

Izvoare
 

     O serie de izvoare scrise ne oferã ştiri despre strãmoşii noştri. Herodot scrie: ,,Înainte de a ajunge la Istru (N.R-denumirea datã unei pãrţi a Dunãrii de cãtre greci) Darius birui mai întîi pe geţi care se cred nemuritori. Cãci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei care ocupã ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apollonia şi Mesembria-pe nume sciarmiazi şi nipseeni-s-au predat lui Darius fãrã luptã. Geţii însã, fiindcã s-au purtat nechibzuit, au fost îndatã înrobiţi, mãcar cã ei sînt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“. Strabon face şi el referire la daco-geţi: ,,A existat o altã împãrţire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: cãci pe unii îi denumesc autorii daci, iar pe alţii geţi. Geţii sînt cei care se întind spre Pont şi spre Rãsãrit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusã, spre Germania şi spre izvoarele Istrului. Prin ţara lor curge rîul Marisos (N.R- este vorba de Mureş), care se varsã în Dunãre. Pe acesta îşi fãceau romanii aprovizionãrile pentru rãzboi. Ei numeau Danubius partea superioarã a fluviului şi cea dinspre cataracte. Ţinuturile de aici se aflã, în cea mai mare parte, în stãpînirea dacilor. Partea inferioarã a fluviului, pînã la Pyretus, de-a lungul cãreia trãiesc geţii, ei o numesc Istru. Dacii au aceeaşi limbã ca şi geţii. Aceştia sînt mai bine cunoscuţi de eleni, deoarece se mutã des de pe o parte pe alta a Istrului şi totodatã mulţumitã faptului cã s-au amestecat cu tracii şi cu misii“ (Strabon VII) Istoricul Diodorus Siculus vorbeşte despre Dromichaites: ,,Tracii, care îl fãcuserã prizonier pe fiul regelui, pe Agatocles, l-au trimis cu daruri înapoi la tatãl sãu, pregãtindu-şi astfel o scãpare împotriva întîmplãrilor neprevãzute ale soartei. În acelaşi timp, ei nãdãjduiau sã-şi recapete prin aceastã binefacere pãmîntul pe care îl ocupase Lisimah. Armata lui Lisimah era chinuitã de foamete. Prietenii îl sfãtuiau pe rege sã scape cum va putea şi sã-şi mutre gîndul cã oastea lui l-ar putea salva...Dromichaites, regele tracilor, dupã ce primi cu multã prietenie pe Lisimah, numindu-l şi tatã, îl conduse împreunã cu copiii sãi într-o cetate numitã Helis. Ajungînd oastea lui Lisimah în puterea tracilor, aceştia se strînserã la un loc, alergînd în numãr mare, şi strigarã sã le fie dat pe mînã regele prizonier, ca sã-l pedepseascã. Cãci-spuneau ei-poporul, care luase parte la primejdiile rãzboiului, trebuie sã aibã dreptul de a chibzui asupra felului cum sã fie trataţi cei prinşi. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui şi-i lãmuri pe oşteni cã este sã-l cruţe pe bãrbatul acesta. Dacã l-ar omorî pe Lisimah, spunea el, alţi regi au sã-i ia domnia şi se prea poate ca regii aceştia sã fie mult mai de temut decît înaintaşul lor. Dar cruţîndu-l pe Lisimah, acesta-cum se şi cuvine-are sã se arate recunoscãtor tracilor, care i-au dãruit viaţa. Iar locurile întãrite, aflate mai înainte vreme în stãpînirea tracilor, şi le vor dobîndi înapoi fãrã nici o primejdie. Cu încuviinţarea mulţimii, Dromichaites cãutã printre prizonieri pe prietenii lui Lisimahg...şi-i aduse în faţa regelui prizonier. Sãvîrşi apoi jertfa (N.R- nu ştim dacã este vorba de o jertfã umanã sau de alt ritual) şi-l pofti pe Lisimah la ospãţ. ...Lisimah spuse regelui cã nu ştie ce rãzboi poartã, dar cã pe viitor va fi prietenul şi aliatul tracilor; iar cît despre recunoştinţa datoratã, nu va rãmîne vreodatã mai prejos decît binefãcãtorii sãi. Dromichaites primi cu un simţãmînt de prietenie spusele lui Lisimah. El capãtã înapoi de la acesta toate întãriturile ocupate de oamenii lui Lisimah. Apoi îi puse pe cap o diademã şi-i îngãdui sã se întoarcã acasã“

 

 

Burebista, regele care i-a unificat pe daci
 

     Uneşte toate triburile geto-dace printr-o campanie de forţã şi dã naştere unui stat unitar şi puternic. Strabon îl caracterizeazã astfel: ,,Ajuns în fruntea neamului sãu care era istovit de rãzboaie dese, getul Burebista l-a înãlţat atît de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţã de porunci, încît în cîţiva ani a fãurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungînd sã fie temut chiar şi de romani“. Dacã fermentul dacic nu ar fi fost stricat de cucerirea romanã am fi fost astãzi cel puţin la valoarea ruşilor-unul dintre cele mai puternice seminţii a slavilor. Conform afirmaţiilor aceluiaşi istoric, Burebista întreţinea o armatã de 200.000 de oameni. Istoricul Ion Bulei susţine însã cã cifra este exageratã. Statul dac a devenit sub Burebista o forţã de temut în spaţiul dintre Dunãrea de Mijloc, Marea Neagrã şi Balcani. O inscripţie greceascã din Dionysopolis îl considera pe Burebista ,,cel dintîi şi cel mai mare dintre regii din Tracia“ Urcã pe tron în jurul anului 82 î.Hr. Într-un rãstimp relativ scurt el reuşeşte ajutat fiind şi de marele preot Deceneu sã uneascã toate triburile daco-getice, dinãuntrul şi dinafara Carpaţilor, fãurind un stat puternic. Aceastã acţiune a fost încununatã de succes deoarece unitatea politicã era expresia unitãţii etnice şi lingvistice fundamentale a neamului geto-dac, precum şi a unitãţii sale de civilizaţie. Procesul de unificare a triburilor geto-dace a fost fãcut şi sub impresia unor pericole fundamentale: dinspre apus triburile celtice din Slovacia actualã ameninţau sã coboare pe Dunãre şi pe Tisa spre Transilvania iar dinspre sud se apropia tot mai mult primejdia romanã care stãpînea o mare parte din peninsula Balcanicã. În anii 72-71 î. Hr. o armatã romanã calcã pentru prima datã în Dobrogea. Burebista îi zdrobeşte pe celţii din Pannonia şi îşi impune autoritatea asupra coloniilor greceşti de pe litoralul nordic şi apusean al Mãrii Negre, de la gurile Bugului la golful Burgas. În anul 44 î.Hr Cezar este asasinat de cãtre nepotul sãu Brutus la data de 15 martie care este cunoscutã în istorie sub denumirea de Idele lui Martie. În aceeaşi perioadã Burebista este victima unui complot pus la cale de o parte a aristocraţiei geto-dace nemulţumitã de întãrirea puterii centrale. Dupã moartea marelui conducãtor vasta lui stãpînire se destramã iar o serie de regiuni se desprind de statul centralizat. Acest stat se mai menţine în Transilvania actualã iar pe tronul lui se succed o serie de regi, cei mai importanţi fiind Deceneu, Comosicus, Coryllus-Scorilo, Duras şi Diurpaneus Decebal.

Civilizaţia geto-dacã
 

     În secolele I î.Hr-I d. Hr. Dacia cunoaşte o mare înflorire a culturii materiale şi spirituale. Remarcabil de unitarã pe întreg teritoriul locuit de daco-geţi, civilizaţia dacicã îşi gãseşte expresia cea mai înaltã, clasicã, în aşezãrile şi cetãţile din munţii Orãştiei. Aici se creeazã un puternic sistem de fortificaţii, cele mai importante fiind cetãţile de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Bãniţa care aveau drept scop apãrarea capitalei care era la Sarmisegetuza-Grãdiştea Muncelului. Cetãţi asemãnãtoare au mai fost descoperite la Cãpîlna (valea Sebeşului), la Piatra Craivii. Cultura materialã din perioada statului dac se caracterizeazã printr-o înflorire fãrã precedent a metalurgiei fierului-Latene. Au fost descoperite în munţii Orãştiei brãzdare, cuţite de plug, sape, obiecte de uz practic şi arme. Vasele de lut ars sînt nelipsite din inventarul unei gospodãrii-oale, strãchini, ulcioare, ceşti-opaiţe. Ceramica pictatã cu motive geometrice era nelipsitã în arsenalul casnic. Munţii Orãştiei reprezintã un centru puternic al civilizaţiei geto-dace.

Religia
 

     Deşi unii istorici susţin cã dacii erau politeişti aceastã teorie cade. Exista un singur zeu suprem care era cunoscut sub numele de Zalmoxis. Chiar dacã izvoarele îl mai amintesc pe Gebeleizis-un zeu al luminii şi pe Bendis care era zeiţa lunii şi a pãdurii, Zalmoxis era zeitatea supremã. Putem vorbi fãrã sã exagerãm despre o monogamier a geto-dacilor pe scheletul cãreia s-a putut forma ulterior creştinismul.

Zalmoxis, zeul dacilor
 

     Herodot îl numea Salmoxis. ,,Imaginea canonicã a lui Zalmoxis, care revine constant în sursele literare, e cea de sclav (doulos, uneori oiketes) şi, mai rar, de ,,slujitor“ (therapon), dar şi de discipol (mathetes, gnorimos) al lui Pitagora. Dupã ce deprinde doctrina stãpînului sãu, el se reîntoarce la geţi-sursele fac uneori aluzie la eliberarea sa, unele chiar la o fugã-pentru a le transmite doctrina pitagoricianã. Cum era de aşteptat, caracterul învãţãturii pe care o profeseazã se schimbã de la o epocã la alta, în funcţie de interesele autorilor care-l menţioneazã. La Herodot e vorba de doctrina nemuririi (N.R-apropiere remarcabicã de creştinism; unii vorbesc despre Zalmoxe ca despre un Iisus), dezvãluitã în timpul ospeţelor cu concetãţenii de vazã; în epoca elenisticã, în calitate de legislator şi profet, Zalmoxis e asociat regalitãţii şi divinizat pentru serviciile sale (sursele lui Diodor, Strabon, Iamblichos, în care Poseidionis pare sã fi jucat un rol important); mai tîrziu imortalizarea e raportatã explicit la suflet (Clement din Alexandria, neoplatonicianul Iamblichos, lexicoanele bizantine), cunoştinţele sale devin universale (Antonios Diogenes-Porfir, Chiril din Alexandria), ajungînd sã fie socotit în rîndul ,,oamenilor divini“ (neoplatonicianul Hermias) sau cunoscãtor al tuturor misterelor lui Pitagora (Planudes )“ (Zamolxis, de la Herodot la Mircea Eliade, Dan Dana) Francmasoneria românã împãrtãşeşte aceastã teorie prin cartea remarcabilului om de culturã Olimpian Ungherea ,,Misterele Templului Masonic“. Olimpian Ungherea vorbeşte despre Zalmoxis ca despre unul dintre cei mai iniţiaţi oameni ai omenirii alãturi de Moise, Pitagora şi Iisus. Platon fãcea şi el referire la Zalmoxis: ,,Aşa stau lucrurile, Charmides, şi cu descîntecul nostru. L-am învãţat cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se zice cã au şi darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arãta cã medicii greci spun, pe bunã dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum; numai cã Zalmoxis, adãuga el, regele nostru, care este zeu, mai spune cã aşa cum nu trebuie sã încerci a vindeca ochii fãrã sã vindeci capul nici capul fãrã trup, la fel nici trupul fãrã de suflet, iar tocmai aceasta e pricina pentru care cele mai multe boli rãmîn nevindecate de medicii greci, faptul cã ei nu ţin seama de întregul a cãrui îngrijire ar trebui s-o întreprindã şi cã, dacã acesta nu se simte bine, este cu neputinţã ca partea sã se simtã bine. Cãci, spunea el, toate se trag din suflet, atît cele rele cît şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revãrsîndu-se din suflet aşa cum se rãsfrîng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sã-i dãm îngrijire, dacã vrem ca deopotrivã capul cît şi restul sufletului s-o ducã bine. Iar sufletul, spunea el, tinere, se îngrijeşte cu anumite descîntece (N.R-era vorba de rugãciuni) care sînt, la rîndul lor, spusele şi gîndurile frumoase“.

Scrisul şi ştiinţa la daci
 

     Conform descoperirilor arheologice de la Sarmisegetuza şi Ocniţa (jud. Vîlcea) s-a dovedit cã dacii cunoşteau scrisul folosind la început alfabetul elen iar mai tîrziu pe cel latin. Vestigiile de scriere cele mai remarcabile sînt o inscripţie greceascã pe pereţii unui chip de la Ocniţa şi o inscripţie în limba dacicã dar cu litere latine de pe un vas de cult descoperit la Sarmisegetuza; aceasta din urmã constã din douã ştampile: ,,Decebalus“ şi ,,Per Scorilo“. În limba dacicã ,,per“ înseamnã fiu. Traducerea ar fi ,,Decebal, fiul lui Scorilo“ Ar putea fi totuşi vorba şi de limba latinã pe care dacii o vorbeau fluent. Atît izvoarele scrise cît şi descoperirile arheologice atestã existenţa la daci a unor cunoştinţe de botanicã, medicinã şi atrsonomie. Ni s-au pãstrat numele dacice ale unor plante medicinale, iar în mai multe aşezãri s-au gãsit instrumente muzicale.

Aristocraţia şi sclavia
 

     Era împãrţitã în tarabostes sau pileati care formau aristocraţia şi comati care era pãtura exploatatã-oamenii simpli. Sclavia exista dar în forme destul de reduse. Statul dac era un instrument al nobilimii formînd o aristocraţie cu un profund caracter militar-preoţimea juca un rol foarte însemnat. Statul la început nu avea un aparat administrativ foarte bine pus la punct şi din aceastã cauzã au fost pãstrate vechile forme de organizare şi de conducere: cãpeteniile tribale şi magistraţii cetãţilor de la Pontul Euxin (Marea Neagrã) Apartenenţa la statul lui Burebista a unor triburi periferice sau a oraşelor de pe litoralul pontic trebuie sã ne-o închipuim constînd în plata unui tribut, renunţarea la o politicã diferitã de aceea a regelui şi obligaţia de a-i furniza oşteni în vreme de rãzboi. Va urma. ( Stefan Botoran )

România
 

Patria noastrã este situatã în Europa de Sud-Est cu ieşire la Marea Neagrã, între Bulgaria şi Ucraina. u Suprafaţa totalã este de 238.391 Km. pãtraţi şi se învecineazã cu Bulgaria, Ungaria, Moldova care ne-a aparţinut şi a fost furatã de ruşi, Serbia şi Ucraina actualã. Lungimea de frontierã numãrã 2508 km. u Clima României este de tip continental moderat umed
Relieful este variat: glaciar în munţii Rodnei, Bucegi, Fãgãraş, Retezat, Parîng; forme carstice şi endorcarstice-Peştera Urşilor, Scãrişoara, Focu Viu şi exorcastice-în Munţii Apuseni, Banatului, Retezat Godeanu, Bucegi, Rarãu etc, forme vulcanice. Gruparea reliefului României se dispune asfel: în centru se aflã Depresiunea Colinarã a Transilvaniei şi cununa Carpaţilor Româneşti iar celelalte unitãţi de relief cu altitudini mai mici sînt dispuse asemenea unui amfiteatru: Subcarpaţii, Câmpia Românã, spre margini urmeazã cele douã podişţuri exterioare: Podişul Moldovei şi Podişul Dobrogei la care se adaugã Delta Dunãrii.
Principala arterã hidrograficã a României este fluviul Dunãrea care prezintã o lungime de 2860 km, fiind al doilea din Europa dupã Volga. De la izvor la vãrsare strãbate zece state: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad. Înainte de vãrsarea în Marea Neagrã se desparte în trei braţe: Chilia, Sulina şi Sfîntul Gheorghe, formînd un sector de deltã numit Delta Dunãrii. Rîurile interioare se caracterizeazã prin dispunere radiarã în centru şi circularã pe margini. Cele mai importante sînt: Siret, Prut, Olt, Jiu, Mureş, Argeş, Someş, Tisa, Jiu etc. toate vãrsîndu-se direct sau indirect în Dunãre. u Vegetaţia naturalã este formatã în principal din pãşuni cu aspect de stepã, în zonele depresionare din Moldova şi Valahia, cu ierburi înalte, cu rãdãcini adînci în sectoarele mai umede, şi ierburi scunde, cu rãdãcini superficiale, în zonele uscate. Lanţul carpatic este acoperit cu pãduri de foioase la altitudini joase şi cu conifere la altitudini ce depãşlesc 1070-1220 m. Pajiştile montane ocupã zonele superioare ale munţilor.
Animalele sãlbatice inclusiv caprele negre, cãprioarele carpatine, lupii, iepurii de cîmp, jderii, urşii bruni, lincşii, mistreţii şi vulpile s-au adãpostit în zonele împãdurite şi puţin populate ale Carpaţilor. Pãsãrile de apã abundã în Delta Dunãrii iar sturionii abundã în cursul inferior al Dunãrii. Crapul, plãtica şi ştiuca trãiesc în lacuri, iar cleanul, mreana şi pãstrãvul în rîuri şi pîraie.
Resursele naturale sînt formate din petrol, cherestea, gaze naturale, cãrbune, zãcãmînt de fier, sare, teren arabil, hidroenergie.
În românia trãiesc alãturi de români unguri, rromi, ucrainieni, nemţi, ruşi, turci şi alte populaţii.
Limba oficialã este româna; se mai vorbesc ungara şi germana de grupurile etnice.
Principalele probleme cu care se confruntã ţara sînt sãrãcia, corupţia la nivel înalt începînd chiar de la instituţia prezidenţialã şi încurajarea birocraţiei care continuã sistematic sã punã piedici majore sistemului de afaceri.
Denumirea convenţionalã a ţãrii este România cu capitala la Bucureşti fiind împãrţitã în 41 de judeţe şi un municipiu.
Ziua naţionalã se sãrbãtoreşte în fiecare an la 1 Decembrie.
Sistemul legislativ este de drept civil.
România şi Ucraina îşi disputã administrarea Insulei Serpilor şi graniţa de la Marea Neagrã. România se opune unei redeschideri a unui canal de navigaţie de la Delta Dunãrii prin Ucraina spre Marea Neagrã. Este totodatã punct de tranzit pentru heroina din Asia de Sud-Vest şi al cocainei din America Latinã cu destinaţia Europa de Vest.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1481 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873052

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare