Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Rãzboi întru Cuvînt
Rãzboi întru Cuvînt Email
Marţi, 27 Iulie 2010 13:02

 

 

Eroismul evreilor pentru pãstrarea legii

     Cãrţile care cuprind epoca eroicã a poporului evreu sînt: Tobit, Iudita, Estera şi Cãrţile Macabeilor. Cele trei cãrţi (Tobit, Iudita şi Estera) sînt fictive dupã pãrerea unor cercetãtori ;i doar cãrţile macabeilor sînt istorice. Cartea lui Tobit prezintã o istorie de familie, cea a Iuditei este istoria scãpãrii unei cetãţi de o expediţie de pedeapsã, iar Cartea Esterei cuprinde istoria scãpãrii unui popor întreg de exterminare. Totuşi cãrţile pãstreazã un fundal comun, acela privind spiritualitatea şi tradiţia pentru care se expuneau evreii într-o perioadã în care trãirea Legii în viaţa de zi cu zi echivala cu riscarea vieţii.



Cartea lui Tobit
 

     Într-o peşterã de la Qumran au fost descoperite patru manuscrise arameene şi unul ebraic al cãrţii. Mai existã alte patru variante: trei greceşti reprezentate prin Codicele Vatican (B), Codicele Alexandrin (A), Codicele Sinaitic (alef) şi cea veche latinã ,,Vetus Latina“ (L). Ultima este, conform opiniei cercetãtorilor, cea mai aproape de originalul semitic. Canonicitatea cãrţii a fost recunoscutã în Apus de Canonul 36 al Conciliului III din Cartagina (371) şi de o scrisoare a Papei Inocenţiu I din data de 20 februarie 405 adresatã episcopului de Toulouse. Biserica Rãsãriteanã a recunoscut-o drept canonicã la Sinodul Trullan însã în unele ediţii ale Bibliei a fost categorisitã drept apocrifã. Este o povestire popularã cu scop didactic, sapienţial (spiritual, de evlavie) dar şi cu conţinut dogmatic. Cartea se structureazã pe evenimentele prin care au trecut în timpul exilului douã familii evreieşti foarte evlavioase care locuiau pe un teritoriu care cuprinde pãrţi din Iranul şi Irakul actual.

Povestea familiei
 

     Tobit era un evreu stabilit la Ninive, capitala Asiriei, aflat în captivitatea babilonicã împreunã cu mai multe familii de evrei în timpul regelui Salmanasar al V-lea (726-722 î.Hr.). Salmanasar V a asediat Samaria, iar fiul sãu Sargon al II-lea a cucerit-o transformînd-o în provincia asirianã Samarina. Evlaviosul Tobit orbeşte în urma unei întîmplãri stupide care spune cã gãinaţul unei vrãbii îi cade în ochi producîndu-i albeaţã. Deşi a mers pe la diferiţi doctori bãtrînul Tobit orbeşte complet. Patru ani Tobit rãmîne orb resemnîndu-se în rugãciune la fel ca şi dreptul Iov. Dupã acest interval Dumnezeu îl trimite pe îngerul Rafael care îi vindecã vederea. Dreptul Tobit îşi trimite fiul într-o cãlãtorie spre Media ca sã recupereze o datorie. Acesta este însoţit de tovarãşul sãu de drum Azaria care în cele din urmã se dovedeşte a fi îngerul Rafael. În Ecbatana Mediei, Tobie se cãsãtoreşte cu Sarra, fiica lui Raguel, o rudenie apropiatã a familiei sale. Cãsãtorindu-se cu Sarra, Tobie o izbãveşte de demonul care-i primejduia cãsnicia. Tobie se întoarce la tatãl sãu bogat, iar cartea se încheie într-o atmosferã de pace şi încredere în Dumnezeu: ,,Eu, Tobit, în toate zilele vieţii mele am umblat pe cãile adevãrului şi ale dreptãţii şi le-am fãcut multe binefaceri fraţilor mei şi celor din neamul meu care au venit dupã mine, ca robi, în ţara Asirienilor, la Ninive“ (Tob. 1:3). În Cartea lui Tobit se spune cã dreptul Tobit a murit la vîrsta de 112 ani fiind îngropat cu cinste la Ninive. Urmaşii sãi au trãit sã vadã cãderea Ninivei din anul 612 î Hr. cînd cetatea a fost distrusã de mezi şi babilonieni sub comanda lui Cinaxar şi a lui Nabopolosar (626-605 î.Hr.), la treizeci şi opt de ani dupã moartea dreptului Tobit, decedat probabil în timpul domniei lui Asurbanipal (669-627 î.Hr.)

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Teorii lansate împortriva istoricitãţii cãrţii
 

     Cei care neagã istoricitatea cãrţii aduc argumente istorice destul de solide: nerespectarea distanţelor de timp- bãtrînul Tobit a apucat încã sciziunea de dupã Solomon din 931 conform Tobit 1,4: ,,Cînd trãiam eu în ţara mea, în pãmîntul lui Israel, fiind încã tînãr, toatã seminţia lui Neftali, strãbunul meu, s-a despãrţit de casa lui David şi de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru jertfele lor; acolo fusese zidit templul în care locuieşte Cel Preaînalt şi Sfinţit pentru toate neamurile viitoare“ ; a fost deportat dupã aceea cu tribul lui Neftali în 734 (Tobit 1, 10 ): ,,Şi cînd am fost dus în robie la Ninive, toţi fraţii mei şi toţi cei de un neam cu mine au mîncat din mîncãrurile acelora“, iar fiul sãu Tobia moare dupã distrugerea Ninivei din 612 (Tobit 14,15): ,,Dar înainte de a muri a auzit el de pieirea Ninivei, pe care a cucerit-o Nabucodonosor şi Ahaşveroş, şi s-a bucurat înainte de moartea sa pentru Ninive“. Dacã ar fi sã ne luãm dupã text viaţa tatãlui şi a fiului luate împreunã acoperã cel puţin 319 ani. Nu se respectã succesiunea evenimentelor: Senacherib (704-681) este prezentat ca urmaşul direct al lui Salmanassar V (726-722) omiţîndu-l pe Sargon II (721-705)conform Tobit 1,15: ,,Iar dacã a murit Salmanasar, s-a fãcut rege în locul lui fiul sãu, Sanherib; cãile Mediei s-au închis, şi eu nu m-am mai putut duce în Media“ ; nerespectarea distanţelor şi a altitudinilor geografice-Ecbatana este prezentatã ca fiind la şes dar în realitate se aflã la o altitudine de 2000 m pe cînd Ragheşul este reprezentat ca fiind situat între dealuri dar în realitate se aflã la şes. Ragheş şi Ecbatana sînt conform cãrţii la douã zile de mers una dupã alta, realitatea este însã alta: cele douã localitãţi se aflã la o distanţã de 300 Km.

Importanţa cãrţii
 

    Cartea este importantã datoritã mesajului profetic pe care îl transmite: reprezentarea lui Tobit ca prototip al evreului exemplar. El practicã în mod deosebit şi cu riscuri faptele milosteniei trupeşti, înmormîntîndu-i pe evreii executaţi şi lãsaţi în stradã. Îşi sfãtuieşte fiul şi nora sã-l slujeascã pe Dumnezeu şi sã facã cele plãcute înaintea Lui practicînd elemosina-iubirea lui Dumnezeu prin practicarea iubirii faţã de aproapele. Cartea demonstreazã anticipat afirmaţia sfîntului Pavel prin care celor care îl iubesc pe Dumnezeu toate li se coordoneazã înspre bine: ,,Şi ştim cã Dumnezeu toate le lucreazã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sînt chemaţi dupã voia Lui“ (Romani 8, 28) Cartea îmbogãţeşte doctrina despre îngeri şi mai aduce ceva în plus: afirmaţia cã soţia îi este destinatã omului spre veşnicie. Cartea este şi un tratat de Moralã în acelaşi timp. Chiar dacã scribul care a scris cartea încurcã perioadele istorice şi locurile geografice este posibil ca Tobit sã fie personaj istoric. Scopul celor care au scris Cartea Sfîntã a fost mai întîi mesajul transmis posteritãţii, celelalte date îi interesau mai puţin.

Iudita cea şireatã
 

    Textul ebraic al cãrţii Iuditei s-a pierdut, data scrierii fiind stabilitã cu aproximaţie în primii ani ai secolului al II-lea î.Hr. Chiar dacã textul conţine o serie de neconcordanţe istorice (Nabucodonosor este reprezentat ca fiind regele Asiriei cu reşedinţa la Ninive-lucru incorect întrucît Nabucodonosor II care a domnit între anii 605-562 î.Hr a fost regele Babilonului) prezintã una dintre paginile istorice ale luptei naţionale a evreilor.

Povestea Iuditei
 

     Iudita a fost vãduva lui Manase şi fiica lui Merari din cetatea Betulia şi a trãit în timpul domniei lui Nabucodonosor II. Acesta îl trimite pe unul dintre cei mai buni generali ai sãi-Olofern sã pedepseascã o serie de popoare vasale care refuzau sã i se alãture în rãzboiul cu Arfaxad, regele mezilor. Olofern ajunge la graniţa Israelului în fruntea unei armate puternice şi începe sã asedieze puternica cetate a Betuliei. Bun strateg, Olofern ocupã mai întîi izvoarele de apã care alimentau cetatea. Lipsa apei i-a determinat pe locuitorii cetãţii sã capituleze. Folosindu-şi frumuseţea fizicã şi darul de a vorbi Iudita pãtrunde în tabãra inamicului. Olofern se odihnea în acel moment în patul sãu într-un baldachin de purpurã şi aur, smaralde şi pietre scumpe. ,,Atunci Olofern a zis: Îndrzneşte,femeie, şi nu te teme în inima ta, fiindcã eu niciodatã nu i-am fãcut rãu cuiva care a ales sã-i slujeascã lui Nabucodonosor, regele întregului pãmînt...Cuvintele ei au plãcut lui Olofern şi tuturor slujitorilor lui; ei s-au minunat de înţelepciunea ei şi au zis: O astfel de femeie frumoasã la chip şi înţeleaptã în cuvînt nu se mai aflã pe marginile pãmîntului. Aşa cã Olofern i-a zis: Bine a fãcut Dumnezeu cã te-a trimis înaintea poporului, pentru ca-n mîinile noastre sã fie puterea, iar în ale celor care l-au dispreţuit pe stãpînul meu, pieirea. Într-adevãr, tu eşti frumoasã la chip şi iscusitã în cuvînt; dacã vei face precum ai zis, Dumnezeul tãu va fi Dumnezeul meu şi tu vei locui în casa regelui Nabucodonosor şi faimoasã vei fi în toatã lumea“ (Iudita 11, 1-23). Iudita rãmîne trei zile în tabãra caldeilor şi participã la o petrecere: ,,În cea de-a patra zi, Olofern a fãcut un ospãţ, dar numai pentru slujitorii sãi, fãrã sã pofteascã pe nimeni dintre dregãtori. Şi i-a zis eunucul Bagoas, care era mai mare peste toate bunurile sale: Du-te şi o înduplecã pe femeia evreicã, aceea care e la tine, sã vinã şi sã mãnînce şi sã bea cu noi; cã ne-ar crãpa obrazul de ruşine dacã am lãsa o astfel de femeie sã plece fãrã sã o fi avut; cã dacã nu ne-o vom apropia, ea îşi va rîde de noi“ (Iudita 12, 10-12) Olofern bea pînã aţipeşte în timp ce evreica îi taie capul cu o sabie. Moartea comandantului într-o campanie militarã însemna în antichitate un adevãrat dezastru. Babilonieinii rãmaşi fãrã comandantul lor au fost învinşi şi risipiţi. Iudita capãtã ca trofeu de rãzboi cortul lui Olofern cu toate bunurile sale iar evreii jefuiesc tabãra duşmanã. Urmeazã apoi o petrecere în faţa templului lui Solomon dupã care Iudita se întoarce acasã în cetatea Betulia. Dupã toate probabilitãţile este vorba de Betel-,,Casa lui Dumnezeu“ situat la nord de Ierusalim. A rãmas în casa lui Manase, soţul ei care s-a stins din viaţa în vremea secerişului din cauza unei insolaţii. Iudita se stinge din viaţã la vîrsta de 105 ani şi este îngropatã în peştera soţului ei Manase. S-a ţinut doliu naţional timp de şapte zile în cinstea ei.

Estera cea frumoasã
 

     Deşi unii cercetãtori cum ar fi de pildã Pfeiffer au considerat cã întreaga carte este o ficţiune alţi comentatori sînt de acord cu cercetãtorul H. Rowley cã autorul ,,pare sã fi avut acces la unele surse bune de informaţii despre viaţa în Persia şi cã nucleul acestei povestiri ar putea fi mai vechi decît cartea“ (Growth of the Old Testament). Regele Ahaşveroş este identificat de obicei cu Xerxe (486-465 î. Hr.) deşi alţi oameni de ştiinţã l-au identificat cu Artaxerxe II (404-359 î. Hr.). Dacã el este Xerxe atunci avem o explicaţie a breşei dintre anul al treilea în 1:3 şi anul al şaptelea în 2:16, întrucît între 483-480 el a plãnuit invazia dezastruoasã a Greciei. Herodot spune cã numele soţiei lui Xerxe a fost Amestris dar nu ştim de la istoricii seculari dacã Xerxe a avut mai multe soţii.

Povestea Esterei
 

     Estera a fost fiica lui Abihail şi nepoata lui Mardoheu. Numele evreiesc al ei era Hadasa, echivalentul cuvîntului persan ,,stara“ adicã ,,stea“ Era foarte frumoasã, lucru care va atrage atenţia experimentatului eunuc Hegai pãzitorul haremului regal. Acesta o va pregãti pe Estera în vederea întîlnirii cu regele care-şi alungase regina din pricina nesupunerii. Conform legilor persane regina Vasti trebuia alungatã pentru a nu fi pildã de nesupunere şi pentru alţii din Imperiu. Într-un complex de împrejurãri pe fondul alungãrii lui Vasti-una din soţiile lui Xerxe -Estera va deveni soţia regelui şi reginã a Imperiului persan. Sfetnicul Aman plãnuia în secret un holocaust antic împotriva evreilor. Estera îşi riscã viaţa pentru a dejuca acest plan diabolic şi îl ajutã pe rege sã-l descopere pe Aman care va fi condamnat la moarte prin spînzurare: ,,Şi anume a poruncit sã scrie scrisori în numele lui Ahaşveroş împãratul, pe care le-a pecetluit cu inelul împãrãtesc, şi le-a trimis cu soli cãlãri...În care scrisori împãratul îngãduia iudeilor din orişicare cetate sã se adune şi sã-şi apere viaţa lor, sã nimiceascã, sã omoare şi sã prãpãdeascã oastea oricãrui popor şi a oricãrui ţinut care ar da nãvalã la ei...“ (Estera 8, 10-11)

Sãrbãtoarea Purim
 

     Aceastã sãrbãtoare din calendarul evreiesc celebreazã evenimentul salvãrii poporului evreu din planul pus la cale de Aman. ,,Iudeii rînduirã şi statornicirã pentru ei şi pentru urmaşii lor şi pentru toţi cei care vor trece la credinţa lor, sã prãznuiascã fãrã ştirbire aceste douã zile în fiecare an, dupã pravila hotãrîtã şi la vremea lor. Şi aceste douã zile aveau sã fie pomenite şi prãznuite în neam de neam, în toate familiile, în toate ţinuturile şi oraşele, încît prãznuirea acestor zile de Purim sã nu se curme din mijlocul iudeilor şi pomenirea lor sã nu piarã din neamul lor“ (Estera 9, 27-28)

Mişcarea de revoluţie a Macabeilor
 

     Numele de ,,macabeu“ vine de la forma greacã a poreclei lui Iuda ben Mattathias, cel mai mare dintre fraţii macabei, nume care a ajuns sã desemneze întreaga familie a acestuia. Etimologia acestui cuvînt este destul de obscurã. Conform istoricului Josephus Flavius (37-100 d. Hr.) acest nume s-ar fi tradus prin ,,ciocãnar“ sau ,,exterminator“ pornind de la faptul cã Macabeii au condus rãscoala iudeilor împotriva stãpînirii strãine.

Contextul istoric
 

     Palestina a fost în mod repetat teatrul unor puternice lupte pentru supremaţie între urmaşii seleucizi şi urmaşii din casa Ptolemeilor care erau urmaşii lui Alexandru Macedon (336-323 î. Hr.) ca rezultat, în Iuda s-au nãscut douã grupãri: una pro-sirianã şi alta pro-egipteanã. Aceste douã grupãri au avut o puternicã influenţã asupra politicii interne a statului evreu. Între cele douã grupãri au avut loc numeroase conflicte, mai cu seamã ele fiind iscate de aşa-numiţii evrei liberali care doreau sã promoveze standardele lumii greceşti. Aceste conflicte au atras intervenţia forţatã a Siriei. Regele Seleucid Antiohus al IV-lea (175-164 î.Hr.) numit şi Epiphanes, cel mai mic dintre fiii lui Antiochus III şi al soţiei acestuia Laodice l-a succedat pe fratele sãu Seleucos IV în anul 175 î.Hr. Pînã în anul 170 î.Hr. a domnit cu nepotul sãu Antioh, fiul cel mai tînãr al lui Seleucos IV, însã acesta a fost ucis de cãtre Andronicus. Acelaşi Andronicus a pus la cale complotul împotriva marelui arhiereu Onia III care a fost destituit pe nedrept şi executat. În timpul domniei lui Antiohus IV au existat numeroase intrigi între Iason şi Menelau pentru ocuparea funcţiei de arhiereu. Datoritã purtãrii lor nepotrivite Antiohus a vizitat Ierusalimul în anul 169 î.Hr. insistînd sã intre în Sfînta Sfintelor-loc unde intra numai marele preot o singurã datã pe an-şi a luat de la Templu vase de aur şi de argint comiţînd în ochii evreilor un adevãrat sacrilegiu. Presiunea exercitatã de Egipt l-a convins asupra necesitãţii de a eleniza Palestina. Mãsurile luate împotriva vechii religii au avut ca rezultat încetarea jertfelor la Templu şi ridicarea unui altar grec în locul celui vechi în ziua de 25 decembrie 167 î.Hr. Revolta condusã de Hassmon şi cei cinci fii ai sãi a dus la reconsacrarea Templului trei ani mai tîrziu. Regele Antiohus IV, un lider nebun şi rãzbunãtor, a dezlãnţuit o persecuţie acerbã împotriva poporului evreu, lucru ce a determinat reacţii opuse: unii au cedat iar alţii au preferat sã moarã eroic. În nebunia sa Antiohus a subestimat capacitatea de luptãtori redutabili a evreilor care s-au mobilizat sub conducerea preotului Matatia împreunã cu cei cinci fii ai sãi: ,,În zilele acelea i-a ridicat Matatia, fiul lui Ioan, fiul lui Simeon, preot din fiii lui Ioiarib, din Ierusalim, şi s-a aşezat la Modein. El avea cinci fii: Ioan, poreclit Gaddi, Simon, care se numea Tasi, Iuda, care se numea Macabeul, Eleazar, care se numea şi Avaran, Ionatan, care se numea şi Apfus. Vãzînd blasfemiile care se fãceau în Iuda şi în Ierusalim, el a zis: Vai mie! Oare eu m-am nãscut pentru a vedea prãbuşirea poporului meu şi prãbuşirea sfintei cetãţi şi sã rãmîn acolo în timp ce ea a fost datã în mîinile vrãjmaşilor, iar templul, în mîinile strãinilor?“ (1 Mac. 2,1-7) Ţinutul Modein se afla la aproximativ 30 de km de Ierusalim. În acest ţinut, plin de revoltã, preotul Matatia a ucis un evreu care venise sã aducã jertfã la altarul regelui Antiohus şi un ofiţer sirian însãrcinat sã supravegheze aceastã acţiune. Dupã acest eveniment Matatia i-a chemat pe toţi credincioşii evrei sã-l urmeze pe el şi pe cei cinci fii ai sãi.

Iuda Macabeul-mort în 161 î.Hr.
 

     Al treilea fiu al preotului Matatia, poreclit ,,Macabeul“ iar acest nume s-a extins asupra întregii sale familii. La începutul revoltei clanul Macabeilor a fost înconjurat de o grupare a zeloţilor numitã Hasidim sau Asidei care se mulţumeau sã-i terorizeze pe apostaţii din rîndurile evreilor şi sã le distrugã altarele greceşti obligîndu-i sã respecte Legea. Dupã moartea lui Matatia fiul sãu Iuda devine un lider remarcabil dupã modelul Judecãtorului Ghedeon obţinînd victorii strãlucite asupra forţelor siriene care erau superioare numeric. În aceastã perioadã regele Antiohus IV era ocupat cu rãzboaiele cu parţii în timp ce regentul sãu Lisias a fost înfrînt frecvent de Iuda Macabeul care îi impune sã facã pace şi sã anuleze în anul 165 î.Hr. decretele defavorabile evreilor emise de regele Antiohus IV. Într-o atmosferã solemnã Iuda s-a îndreptat spre Ierusalim unde Templul a fost curãţat cu solemnitate iar închinarea înaintea lui Dumnezeu a fost restabilitã. Succesul obţinut de macabei a dus la persecutarea nemiloasã a evreilor minoritari din oraşele cu populaţie mixtã. Iuda împreunã cu fraţii sãi lanseazã o campanie în Transiordania şi Galileea. La moartea regelui Antiohus IV Epiphanes în anul 164 î.Hr. Iuda încearcã sã încercuiascã Akra, fortãreaţã sirianã din Ierusalim, simbol al suzeranitãţii Seleucizilor. Este prins în cursã dar datoritã izbucnirii unor tulburãri politice în Siria el profitã de o diversiune fiind salvat. Cînd Demetrios I Soter a reuşit sã urce pe tron a numit în slujba de arhiereu pe nemernicul Alchimos care este pedepsit exemplar de Iuda Macabeul. Împotriva evreilor este chematã o mare armatã sirianã sub comanda generalului Nicanor. Sirienii sînt înfrînţi însã la Adasa iar Nicanor moare în luptã. La scurt timp însã armata israelianã este învinsã la Eleasa în apropierea mãgurei azotului iar Iuda Macabeul moare în luptã-161 î.Hr.

Ionatan Macabeul (161-143 î.Hr.)
 

      Fratele lui Iuda preia mişcarea de rezistenţã luptînd în munţi. Unul dintre pretendenţii rivali la tronul seleucid pe nume Alexandru Balas îl numeşte pe Ionatan în funcţia de mare preot în anul 153 î.Hr. şi guvernator militar şi civil în anul 150 d.Hr. Ionatan a încercat sã profite din plin de slãbiciunea Seleucizilor dar este ucis mişeleşte de Trifon, un pretins aliat în anul 143 î.Hr. Osemintele sale au fost luate de fratele sãu Simon şi îngropate la Modein, cetatea strãmoşilor sãi.

Simon Macabeul ( 143- 135 î. Hr. )
 

     A fost ultimul supravieţuitor dintre fiii lui Matatia. În anul 170, înainte de moartea fraţilor sãi, reuşeşte sã stabileascã un acord diplomatic cu regele antiohian Demetrios II prin care acesta renunţa la suzeranitatea asupra Israelului. Simon a fost ales arhiereu ca şi fratele sãu Ionatan. Sirienii au fost alungaţi din Akra, graniţele Iudeii au fost lãrgite în mai multe locuri în detrimentul vecinilor ei şi a început o perioadã de pace şi prosperitate relativã. Simon a fost ucis în cele din urmã la Ierihon de ginerele sãu Ptolemeu, fiul lui Abub care îi scrie regelui sirian sã-i trimitã oşti în ajutor în vederea preluãrii întregii ţãri. O datã cu perioada Macabeilor se terminã Vechiul Testament. Se pregãteşte venirea celui mai mare lider spiritual al omenirii: Iisus Hristos din Nazaretul Galileii, nãscut în Betleemul din Iudeea. ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1471 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873024

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare