Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Cãrţile de învãţãturã
Cãrţile de învãţãturã Email
Marţi, 20 Iulie 2010 13:11

 

 

     Printre faptele istorice ale patriarhilor, profeţilor şi conducãtorilor politici ai poporului evreu Biblia cuprinde şi poeme care fac parte din patrimoniul cultural şi literar al omenirii. Aceste scrieri reprezintã un punct de reper al literaturii antice fiind integrate în Istoria literaturii universale. Acestea sînt scrieri morale, didactice şi sapienţiale, adevãrate tratate de înţelepciune. Prin modul de abordare, problemele tratate şi valoarea literarã, ele sînt şi astãzi universal valabile pentru omul contemporan.



Cartea lui Iov
 

     Cartea lui Iov este plinã de învãţãturã şi chiar dacã existenţa personajului este pusã la îndoialã de numeroşi exegeţi ai Bibliei, cartea are o mare importanţã literarã dar şi pentru tezaurul filosofic al omenirii. Cartea lui Iov vorbeşte despre rãbdare, încredere şi lupta continuã cu vicisitudinile vieţii. Cei care au scris cartea s-au inspirat dintr-o bogatã experienţã de viaţã a generaţiilor care au fost înaintea lor.

Personalitatea lui Iov
 

     Nu ştim cu precizie dacã Iov a fost un personaj istoric sau dacã este un simbol al celui care luptã cu viaţa şi se încrede în pronia divinã în ciuda celor mai grele suferinţe care s-au abãtut asupra lui. Iov poate fi şi un personaj real, dar şi un simbol al omului drept. Este foarte posibil ca legendele evreieşti, creştine şi musulmane cu privire la dreptul Iov sã aibã rãdãcini adînci într-o formã prebiblicã a întîmplãrii. Chiar şi localizarea ţãrii ,,Uţ“ unde a trãit Iov este incertã. Tendinţa modernã este sã fie consideratã undeva pe graniţa Edomului, întrucît anumite indicaţii din carte sînt considerate edomite; dar tradiţiile care plaseazã întîmplarea în Hauran (Basan) sînt mult mai probabile. Nu avem o altã informaţie credibilã despre Iov în afarã de cartea care îi poartã numele şi referirile în treacãt din Ezech 14,14-20. ,,Dacã s-ar afla acolo cei trei bãrbaţi: Noe, Daniel şi Iov, apoi aceştia prin dreptatea lor, şi-ar scãpa numai viaţa lor, zice Domnul Dumnezeu...“. Apostolul Iacob, vãr cu Iisus, a amintit şi el despre Iov: ,,Iatã, noi fericim pe cei ce au rãbdat: aţi auzit despre rãbdarea lui Iov şi aţi vãzut sfîrşitul hãrãzit lui de Domnul; cã mult-milostiv este Domnul şi îndurãtor“ (Iacob 5,11). Dacã îl identificãm pe Daniel din Ezechiel 14,14 nu cu Daniel (Dniyyel) din vremea Exilului, ci cu personajul menţionat în inscripţiile ugaritice, putem stabili cu destul de multã certitudine odatã foarte veche pentru toate cele trei nume menţionate la Ezechiel. Dacã nu acceptãm aceastã sugestie nu vom avea nicio indicaţie cu privire la acest nume. Iov a fost o personalitate cu o poziţie socialã înaltã dar cartea evitã furnizarea unor detalii precise cu privire la localizarea sa istoricã.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
 

Pariul lui Dumnezeu
 

    Conform legendei, Dumnezeu atît de mult îl iubea pe Iov încît avea încredere nelimitatã cã acesta nu-l va dezamãgi niciodatã. Dumnezeu chiar pune rãmãşag cu Diavolul cã Iov nu se va îndepãrta niciodatã de El prin oricîte încercãri ar trece. ,,Şi Domnul a zis cãtre Satan: De unde vii? Iar Satan a rãspuns Domnului şi a zis: Am dat tîrcoale pe pãmînt şi m-am plimbat în sus şi în jos. Şi Domnul a zis cãtre Satan: Ai luat tu seama la robul meu Iov? Cã nu este nici unul ca el pe pãmînt, fãrã prihanã şi drept şi temãtor de Dumnezeu şi care sã se fereascã de ce este rãu. El se ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întãrîtat pe nedrept împotriva lui ca sã-l prãpãdesc. Dar Satan a rãspuns Domnului şi a zis: Cojoc pentru cojoc! Cã tot ce are omul dã pentru viaţa lui. Dar ia îndinde-ţi mîna şi atinge-te de osul şi de carnea lui! Sã vedem dacã nu te va blestema în faţã! Şi Domnul a zis cãtre Satan: Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu leprã, din tãlpile picioarelor pînã în creştetul capului. Şi a luat Iov un ciob ca sã se scarpine şi şedea pe gunoi, afarã din oraş. Atunci nevasta lui a zis cãtre el: Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamã pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a rãspuns: Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacã am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele? Şi în toate acestea, Iov n-a pãcãtuit deloc cu buzele sale“ (Iov 2, 2-10)

Catastrofele
 

     Iov este supus unei serii de catastrofe şi drame familiale. Îşi pierde animalele şi servitorii; copiii sãi mor cu toţii pentru ca într-un final chiar el sã cadã grav bolnav. Credinţa lui neclintitã îi aduce critici din partea femeii, care l-a sfãtuit sã-şi întoarcã faţa de la Dumnezeu şi sã îşi punã capãt vieţii. Prietenii lui Iov dau dovadã de solidaritate cu el încercînd fiecare sã explice suferinţele lui Iov: Elifaz aruncã vina asupra lui Iov spunînd cã Dumnezeu nu îi lasã pe cei drepţi sã sufere; Bildad încearcã sã extragã o lecţie din experienţa suferinţei, iar Ţofar îi aminteşte lui Iov cã viaţa este un mister şi cãutarea explicaţiei este zadarnicã. Dialogul dintre Iov şi prietenii sãi cuprinde o întreagã filosofie a vieţii. Elihu îl sfãtuieşte pe Iov sã îşi aminteascã de puterea lui Dumnezeu. Iov nu poate fi alinat de sfaturile prietenilor şi se întoarce cãtre Dumnezeu care i se aratã într-o furtunã primind astfel un rãspuns indirect cu privire la suferinţele lui. Prezenţa lui Dumnezeu demonstreazã încrederea pe care o avea în Iov. Povestea lui Iov ne aratã cã nu întotdeauna existã legãturã între fapte şi consecinţele lor morale: uneori suiferinţele sînt consecinţele faptelor noastre, dar existã şi situaţii în care Dumnezeu încearcã credinţa omului dupã cum vrea sã arate legenda lui Iov. Într-un final fericit Iov îşi recapãtã sãnãtatea şi bogãţia.

Ritualuri de doliu
 

     În carte gãsim şi ritualurile tradiţionale de doliu specifice la vechii evrei. Sfîşierea hainelor reprezenta distrugerea spiritelor malefice care se adãposteau în ele iar raderea capului simboliza sacrificiul uman. Acoperirea cu cenuşã are drept scop deghizarea în faţa mortului rãzbunãtor şi o înmormîntare simbolicã.

Importanţa cãrţii lui Iov
 

     Cartea reprezintã una dintre cele mai importante povestiri ale literaturii universale-textul prezintã cititorului durerea personajului şi îl obligã pe acesta sã se identifice cu Iov. Din punct de vedere lingvistic dialogurile şi discursurile din Cartea lui Iov sînt similare poeticii din psalmi. Mulţi cercetãtori susţin cã povestea biblicã a lui Iov în varianta actualã este o mai veche poveste folcloricã care a fost îmbogãţitã şi manipulatã frecvent între sec V-III î.Hr. Cartea pune în actualitate problema suferinţei celor nevinovaţi şi încearcã sã-i dea un rãspuns teologic: Dumnezeu îi pune la încercare pe cei dragi lui.

Iov-subiect de teatru
 

    Povestea lui Iov este asimilatã de literaturã astfel încît în teatrul german din secolul XVI a fost accentuat elementul didactic al povestirii-dialogul dintre Dumnezeu şi Satan, lauda lui Iov pentru Dumnezeu şi recuperarea miraculoasã a celor pierdute. În piesa ,,Candide“ a lui Voltaire, personajul principal trece prin aceeaşi suferinţã ca şi Iov, dîndu-i filosofului ocazia de a critica aspru teoria lui Leibniz cã lumea actualã este cea mai bunã dintre toate. În anii 1920, Joseph Roth prelucreazã din nou povestea lui Iov. Plîngerile lui Iov au fost studiate de un profesor evreu care a vãzut în acest personaj calea spre existenţialism.

Satana, ostil lui Dumnezeu
 

     Demonii sînt frecvenţi în întreaga Istorie a religiilor fiind asimilaţi spiritelor malefice. Totuşi Diavolul este cel mai bine configurat în doctrina creştinã. Numele prinţului rãului vine din ebraicul ,,satan“ şi grecescul ,,satanos“ cuvînt ce înseamnã ,,adversar“. În primele douã capitole din Iov citim cã ,,Satana“ a fost prezent înaintea lui Dumnezeu printre ,,fiii lui Dumnezeu“. Se spune uneori cã în asemenea pasaje Satana nu este considerat în esenţã rãu ci doar ca unul din oştirea cereascã. Deşi nu avem o doctrinã completã în acest sens activitãţile lui Satan sînt duşmãnoase vizavi de Iov. Cu toate cã referinţele Vechiului Testament despre Satana sînt puţine el este în permanenţã angajat în activitãţi ostile oamenilor. El l-a fãcut pe David sã facã numãrãtoarea poporului (1. Cronici 21, 1: ,,Atunci s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David sã facã numãrãtoarea israeliţilor“); el stã la dreapta lui Iosua marele preot acuzîndu-l ceea ce a fãcut ca Dumnezeu sã-l mustre (Zaharia 3,1: ,,Şi mi-a arãtat pe Iosua, marele preot, stînd înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stînd la dreapta lui ca sã-l învinuiascã...“) Psalmistul considerã cã este o calamitate ca Satana sã stea la dreapta cuiva (Psalm 109:6: ,,Ridicã împotrivã-i un om rãu şi un pîrîş sã stea de-a dreapta lui!“ Cuvîntul pîrîş este sinonimul Satanei. Ioan spune cã Satana ,,pãcãtuieşte de la început“ (1 Ioan 3,8) iar referinţele Vechiului Testament cu privire la el dovedesc acest lucru. Cele mai multe informaţii cu privire la lucrarea diavolului ne parvin din Noul Testament unde mai apar şi alte expresii precum ,,stãpînitorul lumii acesteia“ (Ioan 14,30) sau ,,domnul puterii vãzduhului“ (Efeseni 2,2) Este întotdeauna zugrãvit ca duşmanul lui Dumnezeu şi al omului. Pretutindeni în Noul Testament se poate observa un conflict uriaş care existã între forţele lui Dumnezeu şi forţele rãului conduse de Satana. Petru subliniazã ferocitatea acestei confruntãri spunînd cã ,,potrivnicul vostru, diavolul, dã tîrcoale ca un leu care rãcneşte şi cautã pe cine sã înghitã“ (1 Petru 5,8) Pavel vorbeşte despre şiretenia celui rãu: ,,Satana se preface într-un înger de luminã“ (2 Corinteni 11,14) Totuşi Satana îşi poate exercita puterea numai în limitele stabilite de Dumnezeu. Mãrturia Noului Testament despre Satana este cea mai precisã cu privire la forţele malefice: Satana este o realitate malignã, întotdeauna ostilã lui Dumnezeu şi oamenilor lui Dumnezeu. Dar el a fost deja înfrînt prin viaţa, moartea şi învierea lui Hristos, şi aceastã înfrîngere va deveni evidentã şi definitivã la sfîrşitul veacului conform doctrinei creştine.

Hajj (hagialâc), uciderea rãului
 

     Pelerinajul la Mecca este unul dintre cei cinci piloni ai islamului şi datoria fiecãrui musulman. Parte a ritualului Hajj este uciderea simbolicã a diavolului, în care pelerinii aruncã pietre cãtre stîlpii care îl reprezintã pe diavol. Se petrec foarte multe accidente soldate cu rãni grave şi pierderi de vieţi omeneşti în cadrul acestui ritual. La sfîrşit numeroşi pelerini îşi taie pãrul pentru a simboliza începutul unei noi vieţi, lipsitã de pãcat.

Psalmii
 

     În psalmi este oglindit idealul pietãţii religioase şi al comuniunii cu Dumnezeu, al pãrerii de rãu pentru pãcatul comis şi al cãutãrii dupã perfecţiune, al umblãrii neînfricate în întuneric cu ajutorul luminii pe care o dã credinţa, al ascultãrii de poruncile lui Dumnezeu care fac viaţa frumoasã, al reverenţei faţã de cuvîntul lui Dumnezeu; al umilinţei sub nuiaua care pedepseşte, al încrederii cînd rãul triumfã şi rãutatea prosperã, al liniştii în mijlocul furtunii. Poeţii evrei au fost inspiraţi sã ia aceste semnificaţii şi experienţe spirituale fãcînd din ele teme ale cîntecelor lor. Dacã la vechii evrei psalmii au fost poeme cu scopul de a fi cîntate şi a produce relaxare sufleteascã în religia creştinã ei fac parte din doctrinã şi sînt folosiţi ca ajutor în necazurile vieţii. Ei produc armonie în sufletele oamenilor şi îmbogãţesc totodatã literatura universalã. În ebraicã ,,tehillîm“ înseamnã ,,cîntãri de laudã“. Psalmii sînt universali şi aparţin atît credincioşilor evrei cît şi neevrei. Psalmii îi leagã puternic pe creştini şi evrei.

Formarea Psalmilor
 

     Cercetãtorii Bibliei descriu în mod obişnuit cartea Psalmilor ca fiind ,,cartea cîntãrii a celui de-al doilea Templu“. Totuşi acest tip de literaturã nu se limiteazã numai la psalmii din Vechiul Testament ci poate fi gãsit în diverse perioade ale istoriei evreilor: în timpul Exodului, în timpul cuceririi Canaanului sub conducerea lui Iosua, cîntarea Anei-mama profetului Samuel-dintr-o perioadã foarte apropiatã celei a judecãtorilor. Literatura profeticã din perioada pre-exilicã conţine de asemenea exemple ale compunerii de psalmi (Osea, Isaia, ieremia etc.). Din perioada post exilicã ne parvin pasaje din Ezra şi Neemia. Aşadar psalmii ca şi gen literar nu constituie un fenomen izolat. Acelaşi tip de poezie a fost gãsit la babilonieni şi la locuitorii Ugaritului aşa cum ne informeazã tãbliţele de la Ras Shamra. Psalmii din Vechiul Testament formeazã o colecţie de poeme care sînt tipice unei forme literare pe care evreii împreunã cu alte culturi au folosit-o din perioada Exodului şi pînã în perioada post-exilicã sau perioada celui de-al doilea Templu. Dacã punem la socotealã şi psalmii necanonici constatãm cã aceastã formã literarã a continuat sã existe printre iudei multã vreme şi în era creştinã.

Autorii psalmilor
 

     Şaptezeci şi trei de psalmi îi sînt atribuiţi lui David. Alţi autori numiţi în titlurile psalmilor sînt Asaf (50; 73-83), fiii lui Core (42-49; 84-85, 87-88), Solomon (72, 127) şi Henan (88), Etan (89), ambii ezrahiţi şi Moise (90) deseori s-a susţinut cã David nu a scris toţi cei 73 de psalmi, în mod special datoritã faptului cã, în gîndirea popularã, psalmistul David nu se aseamãnã deloc cu rãzboinicul David din cãrţile lui Samuel şi ale Regilor. Se poate susţine de asemenea cã specificaţia ,,le dawid“ care înseamnã ,,al lui David“ nu trebuie consideratã ca un indiciu cã david ar fi scris psalmul respectiv, ci numai un indiciu cã anumiţi psalmi au fost folosiţi într-un ritual pentru rege, în cazul de faţã pentru David. Din cãrţile regilor avem totuşi informaţii certe cã David a fost un bun muzician şi un poet desãvîrşit. Noul Testament atestã de asemenea cã David a fost autorul unora dintre psalmi. Locul proeminent pe care-l ocupã regele în psalmi i-a convins pe cercetãtorii contemporani ai Bibliei cã perioada clasicã de compunere a psalmilor a fost perioada monarhiei, adicã perioada de la David şi pînã la începutul Exilului.

Clasificarea psalmilor
 

     H.Gunkel împarte psalmii pe diferite categorii: situaţiile de închinare din care au izvorît aceşti psalmi-servicii divine şi evenimente din istoria naţiunii sau din viaţa autorului; gîndurile şi modurile pe care diferiţi psalmi le împãrtãşesc în comun. Acest cercetãtor a gãsit urmãtoarele tipuri principale: imnuri de laudã, mulţumiri personale, plîngeri ale unor comunitãţi şi plîngeri personale. Au existat şi anumite categorii mai mici cum ar fi Liturghii de intrare, binecuvîntãri şi blesteme, Psalmi de înţelepciune, Psalmi împãrãteşti. Aceastã clasificare fãcutã de Gunkel a fost utilizatã pe scarã largã. Esenţa vieţii religioase a psalmiştilor a fost cunoaşterea lui Dumnezeu ca Dumnezeu al istoriei care îndreaptã totul spre o ţintã finalã pe care şi-a propus-o s-o atingã.

Psalmii şi Biserica
 

     Pe lîngã calitãţile religioase şi devoţionale ale psalmilor mai existã doi factori care au determinat biserica creştinã sã facã din Psalmi cartea ei de rugãciune: 1. Psalmii au ocupat un loc extrem de important în viaţa şi învãţãtura lui Iisus Hristos-cel care a pus bazele doctrinei creştine. Psalmii au constituit cartea de rugãciuni folositã de Iisus în serviciul din sinagogã şi cartea de cîntãri folositã de El la praznicele din templu. El s-a folosit de aceastã carte în timp ce-i învãţa pe oameni, cînd a fost ispitit şi tot din ea a cîntat ,,Hallel“ dupã Cina cea de tainã, a citat din ea cînd se afla pe cruce şi a murit cu ea pe buze. 2. În plus, de la început, cartea Psalmilor a fost atît o carte de cîntãri precum şi o carte de rugãciuni pentru Biserica creştinã. Cîteva din marile imnuri de laude ale Bisericii au fost modelate dupã Osalmi. Psalmii au fost o inspiraţie pentru apostoli în vremurile de prigoanã şi au fost folosiţi pentru a prezenta cele mai profunde concepţii cu privire la Dumnezeu şi Iisus Hristos. Biserica creştinã foloseşte Psalmii în toate activitãţile. În mãnãstirile ortodoxe Psalmii au un rol bine determinat în cele şapte laude ale zilei. Chiar şi pentru creştinii de rînd cartea Psalmilor constituie o biblie în miniaturã. Psaltirea nu lipseşte din casele niciunui credincios.

Cãrţile sapienţiale de înţelepciune
 

     ,,Cartea Proverbelor“ face parte din Ketubim şi este o carte sapienţialã. Forma ebraicã este ,,Mişle Şãlomo“, în greceşte se numeşte ,,paroimiai“ în româneşte ,,Paremii“ sau Cartea Proverbelor. Cartea a fost atribuitã lui Solomon conform concepţiei rabinice cã Moise a scris Legea, David Psalmii şi tot ce este literaturã sapienţialã a fost scrisã de Solomon. Timpul în care a fost scrisã se întinde din vremea lui Solomon pînã în perioada post-exilicã. Subiectele tratate sînt: invitare la cîştigarea înţelepciunii, roadele precum şi elogiul înţelepciunii; reguli de comportament; datoriile faţã de societate; maxime, înţelepciunea divinã, micimea omului, sfaturi pentru conducãtori, elogiul femeii virtuoase.

Cîntarea cîntãrilor, carte a nunţii


    
O altã carte care a fost atribuitã lui Solomon doar pentru a i se întãri autoritatea este ,,Cîntarea cîntãrilor“. Rabinul Aqiba de la începutul sec.II spunea despre aceastã carte. ,,Toate scrierile sînt sfinte, dar Cîntarea cîntãrilor este de douã ori sfîntã“. Deşi are un sens erotic scriitorii bisericeşti din perioada primarã vãd o alegorie a unirii dintre Iisus şi Bisericã-mireasa lui. În exegeza iudaicã se înţelege prin logodnic pe Yahwe iar prin logodnicã poporul evreu. Aceastã alegorie a fost preluatã şi de creştini. Din punct de vedere al interpretãrii literare cartea este un poem care descrie caracterul sublim al iubirii umane create de Dumnezeu care este iubirea însãşi. Dupã toate probabilitãţile autorul a fost un scrib, un înţelept evreu cult şi un gînditor profund care a dorit sã ofere tinerilor o lucrare neconformistã cu rigiditatea legii în scopul unei mai bune educãri spirituale a lor pentru cãsãtorie.

Ecleziastul sau deşertãciunea omeneascã
 

     Ecleziastul este o carte care ridicã aceleaşi probleme ca şi Cartea lui Iov. Perioada compunerii este datatã între 320-190 î.Hr. Ambientul cultural în care a luat naştere cartea este cel ebraic dar autorul a fost şi un bun cunoscãtor al filosofiei greceşti precum şi a celei elenistice. Tema cãrţii o constituie demonstrarea şi recunoaşterea zãdãrniciei eforturilor umane în faţa inexorabilitãţii legilor divine care guverneazã universul. Cartea Ecleziasticului este o sintezã a acestei literaturi şi un inventar al unei moşteniri spirituale. Cartea a fost compusã la Ierusalim în limba ebraicã în jurul anilor 190-180 î.Hr. şi tradusã în greacã la Alexandria în timpul domniei unuia dintre urmaşii lui Alexandru cel Mare, diadohul Ptolemeu VII Evergetul-în anul 132 î.Hr. Mesajul cãrţii se rezumã în cuvintele capitolului 14, versetul 1: ,,fericit este omul care nu a pãcãtuit cu cuvîntul şi care nu e tulburat de regretul faptelor sale“ Deşi ,,Cartea Înţelepciunii“ este atribuitã lui Solomon Origene, Sfîntul Ieronim şi Fericitul Augustin au afirmat cã indicarea lui Solomon drept autor al cãrţii este fictivã în scopul de a mãri prestigiul ei. Autorul rãmîne necunoscut dar logica istoricã îl plaseazã în persoana unui evreu care a trãit în Alexandria Egiptului. De-a lungul vremii au fost propuşi ca autori Filon, arhiereul Onia III asasinat în anul 178 î.Hr., filosoful Aristobul de la mijlocul sec. II î.Hr. ; traducãtorul Ecleziasticului; Apollo cel amintit în Faptele Apostolilor. Ca datã a compunerii s-a propus sec. II-III î. Hr. Cartea Înţelepciunii este ultima din seria cãrţilor sapienţiale şi este cea mai apropiatã de mentalitatea Noului Testament. Este consideratã o încununare a înţelepciunii naţiunii evreieşti. Temele principale ale cãrţii sînt calea înţelepciunii opusã cãii necredincioşilor; înţelepciunea adevãratã şi înfãptuirile înţelepciunii în cursul istoriei. ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1490 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873063

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare