Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Shintoismul, Calea Zeilor
Shintoismul, Calea Zeilor Email
Marţi, 12 Mai 2009 09:26

 

    Shinto este religia naţională a Japoniei şi chiar şi în ziua de astăzi este recunoscută ca religie de stat deşi majoritatea japonezilor nu sînt adepţii unei singure religii ci încorporează în viaţa de zi cu zi caracteristici din ambele religii . Prin ambele religii se înţelege shintoismul şi budismul, recunoscute ca principale religii în Japonia, într-un proces de sincretism.

 

Japonia, leagănul cultului Shinto
 

    Leagănul acestei religii este Japonia sau Ţara Soarelui Răsare cum mai este numită. Cuvîntul ,,nippon“ sau ,,nihon“ se traduce literal ,,originea soarelui“. Denumirea oficială a Japoniei este ,,Nipponkoku“ iar potrivit unei legende, a fost creată de zeii care au înfipt o sabie în în ocean, la scoaterea ei formîndu-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici.  Există două izvoare principale pentru cunoaşterea shintoismului: Analele Kojiki ( 712 d. Hr. ) şi Nihongi ( 720 d. Hr. ). ,, Acestea cuprind o mitologie complexă, îmbinată cu o cosmologie concentrată asupra insulelor japoneze. Înainte de alcătuirea acestor monumente ale istoriografiei religioase japoneze au circulat legende, mituri şi povestiri care au păstrat miezul religiozităţii străvechi“ ( Istoria Religiilor, Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Dr. prof. Remus Rus, Ed. Institutului biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române-Bucureşti 1991, p. 278 ).

Nucleul Shinto
 

    Nucleul acestui cult este format din tradiţii locale care au fuzionat cu aportul adus de diferite populaţii ce au migrat în arhipelagul japonez provenite din insulele malaezo-polineziene, China meridională şi Coreea. Acestea şi-au adus cu ele propriile concepţii despre divinitate, diverse forme de cult şi viziuni cosmologice. ,, Aceste tradiţii, amalgamate şi adaptate cu timpul la noile valori ale unei societăţi care descoperea utilizarea metalelor, adopta cultivarea orezului şi devenea sedentară, au format nucleul experienţei religioase shinto. Din secolul al VII-lea d.Hr. influenţa culturii chineze mai sofisticate a devenit factorul determinant în dezvoltarea societăţii japoneze: teoriile taoiste, confuciene şi buddhiste s-au răspîndit şi, o dată cu reforma Taika din 645, au fost adoptate pentru a legitima o concepţie diferită asupra statului, modelat după tradiţia continentală şi avînd ca punct central figura împăratului“ ( Manual de istorie a religiilor, Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi ). În cadrul şintoismului ortodox însă, oficial, tronează ca figură centrală împăratul ca descendent al zeilor, devenind astfel un cult al familiei imperiale ce se detaşează total de vechile practici, rituri şi credinţe populare. De altfel şintoismul oficial nu face nici o remarcă la aceste credinţe ale populaţiei autohtone care de fapt au format nucleul shinto. ,, Şintoismul ortodox înseamnă şintoismul casei imperiale şi al sanctuarelor , iar ele sînt identice cu religia de stat sau naţională. Dincolo de contradicţia stipulării unei ortodoxii în lipsa unor scrieri şi dogme angajante, se deschide aici dintr-o dată o ruptură profundă între o bogăţie extraordinară de fenomene religioase pe de-o parte şi o concepere a şintoismului nu numai foarte îngustă, ci situată chiar în afara religiozităţii şi, culmea, pretextîndu-se chiar raportarea la tradiţie“ ( Mircea Eliade, Istoria Credinţelor şi ideilor religioase vol. IV ). Din această cauză nu se poate face o sinteză clară a doctrinei şinto ca în cazul altor religii ( iudaism, creştinism, islamism, budism, hinduism ) iar răspunsul la întrebarea: ,, ce înseamnă shinto?“ nu este simplu deloc şi îşi găseşte răspunsul doar făcînd o retrospectivă asupra trecutului istoric al Japoniei.

 

 

Mesianismul nipon
 

    Istoria mai apropiată a Japoniei ne demonstrează că de fapt shintoismul a fost ,, o credinţă religioasă sincretică“. Acest lucru a fost dovedit în urma demersurilor clasei politice japoneze de a despărţi budismul de şintoism prin decret de stat; acest lucru a sărit în ochi mai ales după ce Japonia a început să ducă o politică militaristă. ,, De la începutul deceniului al VIII-lea al secolului al XIX-lea pînă în 1945, răspunsul la întrebarea noastră era decis prin lege: căci şintoismul era acel cult de stat căruia i se nega orice componentă religioasă. Existenţa acestei componente religioase era demonstrată însă de rezistenţa preoţimii din unele sanctuare vechi, cu o tradiţie bogată. Dar propagarea şintoismului ca religie de stat a fost precedată de o măsură mult mai importantă pentru viaţa religioasă din Japonia decît abrogarea ei de mai tîrziu, adică decît separarea -tot prin ordin de stat- a budismului de şintoism. Ea face lumină în ceea ce trebuie să fi fost şintoismul înainte de epoca Meiji, şi anume o credinţă religioasă sincretică. Dar oare se mai putea recunoaşte, după un interval de peste 1000 de ani de strînsă coeziune religioasă, ce fusese iniţial şintoismul? Or, aici învăţaţii produseseră lucrări pregătitoare care, începînd de la sfîrşitul Evului Mediu, se ocupau, pe baze filosofice, de scrierile antichităţii. Şi cu toate că în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea definirea şintoismului mai stîrnea încă polemici şi certuri, s-au impus totuşi cei care considerau şintoismul drept esenţa gîndirii şi credinţei autohtone, spre deosebire de tot ce era străin: budism şi confucianism. Dar esenţa şintoismului se încorpora prin excelenţă tocmai în cele mai vechi monumente de scriere japoneză, în primul rînd în mitologie şi în istoria arhaică, aşa cum o relatează Kojiki, care nu spune nici o vorbă despre budism.
    Din mitologie şi idealizarea antichităţii a ieşit iarăşi în prim-plan ideea caracterului divin al împăratului, a mandatului său celest de domnie. Într-o epocă în care dinastia domnitoare ( tenno ) îşi pierduse total puterea şi orice semnificaţie, aceasta era şi o eminentă idee politică. Din idealizarea antichităţii şi din interpretarea miturilor, aşa cum au fost ele dezvoltate de aceşti savanţi, a rezultat şi idealizarea propriului popor, care trebuia să fie un popor ales ( N.R- un adevărat mesianism nipon ). Savanţii în cauză au început să răstălmăcească pînă şi o lipsă evidentă, transformînd-o într-o calitate şi valorificînd-o ca atare: faptul că propria lor tradiţie era lipsită de orice cod moral li s-a părut cel mai bun semn că poporul ales n-avea nevoie din capul locului de aşa ceva. În această doctrină dezvoltată în spatele uşilor închise de către savanţi, care era departe de a sesiza adevăratul conţinut al miturilor, trebuie să vedem rădăcinile directe ale şintoismului modern de stat. Doctrina care se concepea ca şintoism ignora două lucruri: ideile religioase ale poporului, care nu erau întipărite în scrierile vechi, şi evoluţia ideilor religioase autohtone sub influenţa unor religii sau sisteme filosofice străine“ ( Mircea Eliade, idem ). Această formă exagerată de idealizare naţională a dus şi la drama poporului japonez din timpul celui de-al doilea război mondial: deşi lupta fusese pierdută total fanaticii generali japonezi îşi dezinformau constant împăratul respingînd orice ultimatum, fapt ce a dus la bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki cu bomba atomică.

Mitologia shinto-divinităţile
 

    Panteonul şintoist şi cel japonez în general numără mii de zeităţi. Cea mai importantă rămîne ,, Ame yuzuru hi ame no sagiri kuni yuzuru tsuki huni no sagiri mikoto, adică ,, Stăpînul absolut, apărut înaintea celor şapte generaţii de zei“. ,, Numele lui arată teritoriile peste care stăpînea: cer, pămînt, soare, lună-toate învăluite în ceaţă. Din acest zeu apar divinităţile gemene: ,, Ame no mi-naka nushi no mikoto ( stăpînul sufletelor din mijlocul cerului) şi ,, Umashi-ashi-kabi no mikoto“ sau ,, Prinţul mai vîrstnic al vlăstarului trestiei de zahăr“ .Alţi doi zei gemeni sînt: ,, kuni no toko tachi no mikoto ( Pămîntul etern şi nemişcat ) şi ,, Toyo kuni mushi no mikoto ( Stăpînul pămîntului bogat ). Aceştia sînt urmaţi de generaţia zeilor ,, Uhiji no mikoto ( Pămîntul noroios, deci cultivabil) şi Suhiji no mikoto ( Pămîntul nisipos ). Abia în cea de-a şaptea generaţie de zei se nasc Izanagi no mikoto şi Izanami no mikoto. Izanagi şi Izanami dau naştere unei multitudini imense de zeităţi, zeităţile perechi înmulţindu-se la infinit“ ( Istoria religiilor, Alexandru stan, remus Rus, p. 279 ) . Se poate spune prin aceste zeităţi ancestrale japonezii venerează întreaga natură, astfel se distinge o altă componentă a şintoismului, cultul adus naturii. Acest lucru se mai poate observa prin venerarea unor entităţi ( duhuri ) numite ,,Kami“, mai ales în credinţa populară.

 

 

Kami, sfinţii şintoiştilor
 

    ,, Am putea defini cel mai bine religia japoneză ca o religie a veneraţiei pentru kami. Nu avem nici un echivalent pentru kami. Ca toate cuvintele japoneze, kami nu are nici gen, nici număr: poate fi o fiinţă divină feminină sau masculină, poate desemna un singular sau un plural; este utilizat pentru Dumnezeul unic creştin, dar şi pentru fiinţe pe care noi le-am considera duhuri: duhuri ale pădurii şi apei, duhuri ale casei, ca multe alte duhuri colective. Întrucît noţiunea este atît de complexă, nu poate fi circumscrisă mai exact. Putem să spunem mai exact cum nu este kami: naturile kami nu sînt nici omnisciente, nici omnipotente, nici benefice, nici malefice din principiu şi nici măcar omniprezente. Invocarea, chemarea divinităţii la începutul unei acţiuni religioase şi expedierea ei după încheierea ceremoniei constituie efectiv una dintre componentele esenţiale ale ritualului din sanctuarele zeilor: un semn cert că, în mod normal divinităţile nu sînt prezente. Shintai, ,, corpul zeu“, aşa cum este păstrat în fiecare sanctuar-oglindă, spadă, pieptene, piatră sau orice alt obiect- este considerat numai simbol al divinităţii sau sediu al ei, atunci cînd apare la ceremonie. Uneori i se înalţă însă divinităţii şi mici copaci, stîlpi, baghete sacrificiale sau alte obiecte cu poziţie verticală, ceea ce ne-ar putea determina să tragem concluzia că fiinţele kami coboară de fapt din cer. Dar vizitatorul unui sanctuar divin se poartă în aşa fel, ca şi cum divinitatea ar fi prezentă. El bate din palme ca să-i trezească atenţia şi se înclină apoi, plin de respect, în faţa ei“ ( Mircea Eliade, ibid. ). În popor s-a împămîntenit însă concepţia conform căreia un ,, kami“ este pentru omul simplu un salvator care nu diferă în mare parte de sfinţii creştini. Există un kami diferit pentru studenţii care susţin examene, altul pentru mamele care se află în preajma naşterii, un altul vindecă durerile de dinţi sau de ochi etc. Astfel în conştiinţa populară este implementată totuşi existenţa divinului. Japonezul de rînd crede într-o forţă supranaturală în ciuda şintoismului imperial, de stat. Cultul strămoşilor reprezintă un factor decisiv al credinţei populare: ,,...tot astfel de kami sînt strămoşii sau zeii strămoşeşti ai diverselor familii care au jucat un rol în Japonia antică şi în fine, aceiaşi kami sînt cei veneraţi pînă în zilele noastre în sanctuarele şintoiste propriu-zise“ ( ibid. ). În vremea samurailor cînd luptele între clanuri erau la ordinea zilei fiecare astfel de clan militar avea un strămoş zeificat care devenea între timp un ,, kami“ ce veghea asupra membrilor acestuia, mai ales în lupte.

Sanctuarele din crînguri
 

    Locaşurile de cult joacă un rol deosebit în şintoism ca în orice religie care vrea să se respecte. ,, Sanctuarul este considerat domiciliul divinităţii. Centrul sanctuarului conţine corpul zeu-shintai. În faţa lui se întind sala de sacrificiu şi sala de rugăciune, unde credinciosul din curte are posibilitatea de a venera divinitatea. O serie de alte clădiri pot completa acest complex: alături de mici sanctuare pentru divinităţi secundare, se află deseori o scenă de dans, o cămară, bucătăria pentru prepararea alimentelor artificiale, o cramă pentru vinul sacrificial, o trezorerie, biroul sanctuarului, iar în ultima vreme apare frecvent şi o clădire pentru desfăşurarea ceremoniei de nuntă conform ritualului şintoist: un aşezămînt absolut modern, apărut probabil ca o imitaţie a ceremonialului de nuntă creştin, care se bucură de o foarte mare apreciere. Întregul complex este înconjurat de un gard şi e amplasat de multe ori într-un crîng cu copaci bătrîni; încă din afara porţilor lui propriu-zise, caracteristicile ,, torii“ arată oricui că se apropie de un sanctuar şintoist. De altfel, nimeni nu ştie prea bine ce înseamnă aceste ,, torii“. Imediat după intrarea propriu-zisă, auzi şipotul unei mici fîntîni, iar căuşurile de lemn îţi arată că trebuie să-ţi speli aici gura şi mîinile, ca să intri în sanctuar ca un om curat“ ( ibid. ).În întreaga societate japoneză curăţenia corporală ocupă un loc primordial. Sanctuarele sînt prevăzute de asemenea de nişte alei cu lampioane de piatră. Atmosfera denotă frumuseţe şi armonie.

Clasa sacerdotală
 

    Ca şi în alte religii preotul ocupă un loc important în şintoism. Marele preot este însuşi Împăratul japoniei care se află pe prima treaptă a scării ierarhice. Fiecare templu are cîte un preot iar funcţia acestora este cea de mijlocitori între zei şi oameni. Viaţa acestora este caractzerizată printr-o viaţă extrem de echilibrată definită prin numeroase purificări şi asceză ce impune o abstinenţă în care se evită complet băuturile tari, muzica şi hrana care nu a fost purificată prin flacără. Iată ce se păstrează într-un text scris la templul din Ise: ,,Dacă sîntem curaţi cu mintea şi cu trupul, sufletul nostru se uneşte cu sufletul divin şi se realizează divinitatea în umanitate“ Acest text nu este prea departe de învăţătura creştină. În centrul vieţii preoţilor şintoişti se află rugăciunea.

Sărbătorile japonezilor
 

    Se împart în sărbători naţionale oficiale ( ,, Ganton“-Anul Nou-1 ianuarie; ,, Seijin-no-hi“-15 ianuarie-ziua adulţilor; ,, kenkoku kinebi-11 februarie-Întemeierea naţiunii; ,, Shunbun-no-hi“ ,21 martie-echinocţiul de primăvară-sărbătoare de origine budistă; ,, Tenno Tan-johbi“-29 aprilie, ziua de naştere a Împăratului; ,, kodomo-no-hi“-5 mai-ziua băieţilor; ,, keiro-no-hi“-15 septembrie-ziua vîrstnicilor; ,, Shunbun-no-hi, echinocţiul de toamnă-sărbătoare budistă, 23 septembrie; ,, Taiku-no-hi“, 10 octombrie-ziua sporturilor în care un loc predominant îl ocupă ,, summo“ şi artele marţiale japoneze, 10 octombrie; ,, Bunka-no-hi“-ziua culturii -3 noiembrie şi ,, kivro-kansha-no-hi“, ziua muncii-23 noiembrie ) şi neoficiale ( ,, Setsubun“-4 februarie-începutul primăverii; ,, Hina-matsuri“-sărbătoarea fetiţelor sau a păpuşilor-3 martie; 1 mai-ziua muncii ; ,, Tanaba“-sărbătoarea stelelor-7 iulie; ,, O-Bon“ sărbătoarea morţilor-15 august-origine budistă; Shischi-zo-san“ , sărbătoarea binecuvîntării copiilor, 15 noiembrie; Ajunul Crăciunului ,, Christmas Eve“ şi ,, Omisoka“-sfîrşitul anului 31 decembrie ). În ceea ce priveşte Crăciunul, care este o sărbătoare a creştinătăţii , se sărbătoreşte deoarece există în Japonia importante comunităţi de japonezi catolici şi chiar ortodocşi care au o ierarhie proprie formată chiar din episcopi japonezi. Japonezii ortodocşi au fost convertiţi în cea mai mare parte de către misionarii ruşi iar cei catolici de către misionarii trimişi de Vatican-iezuiţii. Iezuiţii au şi în ziua de astăzi numeroase misiuni în Japonia. Creştinii se bucură de multă toleranţă din partea şintoiştilor şi a budiştilor iar aceste religii coexistă în armonie pe teritoriul întregii Japonii chiar dacă în perioada mai îndepărtată din istoria Japoniei misionarii creştini erau crucificaţi din ordinul shogunilor japonezi.

Jertfele sînt mijloace de plată
 

    În şintoism jertfele s-au adus încă din vechime, au constat în animale şi chiar oameni, cu prilejul funeraliilor împărăteşti. Aceste sacrificii umane au continuat pînă în anul 300 d.Hr. Locul jertfelor a fost luat mai tîrziu de ofrandele de fructe, legume şi orez. Pregătirea pentru jertfă şi rugăciune se face în diferite moduri:,,Imi“-este propriu preoţilor şi constă în abstinenţă şi spălări; ,, Misogi“-aparţine laicilor şi se caracterizează prin abluţiuni cu apă sărată şi clătiri cu apă proaspătă. ,, Harai“-plata pentru o faptă rea este făcută către preotul unui sanctuar care rosteşte o formulă prin care penitentul este absolvit de fapta sa. În acest fel penitentul a plătit kami-lor pentru greşelile sale.

Cultul morţilor
 

    Toţi japonezii, indiferent de clasa socială sau rolul pe care îl ocupă în societate, au un lucru în comun: aversiunea pentru moarte. Pentru ei viaţa este preţuită ca un bun dat de zei iar ei trăiesc în armonie cu aceştia şi cu spiritele din natură. ,, Moartea este prin urmare o întrerupere a acestei comuniuni. De aceea, ritul funerar japonez a însemnat o debarasare a lumii de rămăşiţele pămînteşti ale omului aflate în putrefacţie şi, în consecinţă, acestea se depuneau în pămînt. După venirea budismului în Japonia, înhumarea a fost înlocuită cu incinerarea ca mijloc de a scăpa definitiv de rămăşiţele pămînteşti ale morţilor. Dar dacă trupul trebuia să dispară definitiv în acest fel, sufletele răposaţilor au avut şi au un colţişor deosebit în casa japonezului. Plecate undeva departe, acestea se reîntorc anual în noaptea de 13 iulie, după budiştii japonezi. Întrucît şintoiştii împărtăşesc aceleaşi sentimente delicate pe care le nutresc toţi oamenii în faţa morţii, ei îşi manifestă pe deplin regretul după cei trecuţi din viaţă. Astfel, văduvele îşi taie părul şi îl pun lîngă soţul mort, ca un semn de însoţire şi vot de fidelitate conjugală faţă de cel dispărut. În casă aşează o tăbliţă mortuară pentru sine, lîngă aceea a bărbatului, şi le păstrează în ,, casa sufletului“ . Participanţii la funeralii trimit daruri în bani familiei mortului, în semn de compasiune. În ziua de 15 august se slujeşte, de asemenea, în cinstea morţilor, ca şi la 13 iulie. Totuşi, trebuie precizat că manifestările mai complexe din cultul morţilor şintoist constituie o influenţă budistă“ ( Istoria religiilor, Alexandru Stan, ibid. ).

Tradiţia şamanică
 

    În credinţele populare ale japonezilor a fost implementată ideea conform căreia duhurile ,, kami“ se manifestau sub forme diferite, în vise sau în prezenţe misterioase şi ca monştri stranii întîlniţi în pădure. ,, Într-o vreme, în timpul ritului posedau trupul unei femei medium şi noaptea la lumina torţelor, ea dansa strîngînd în mînă oglinda sacră şi, rotindu-se pe loc, inspirată în mod divin, comunica voinţa zeului. Astăzi ,, miko“ este o tînără femeie din sanctuar care, reculeasă şi solemnă, execută dansul ,, kagura“ în timpul riturilor comunitare. În vechime era şamană. ...Vocaţia acestei şamane se producea prin alegere divină, prin vise iniţiatice şi printr-o posedare bruscă, neaşteptată şi violentă. Urma o perioadă de asceză dură sub îndrumarea unei maestre, de la care învăţa repertoriul de dansuri, de imnuri sacre, de litanii şi incantaţii ale tradiţiei“ ( Manual de istorie a religiilor, ibid. )

Rolul şintoismului în societatea japoneză
 

    ,, Shin-to“ sau ,, Calea zeilor“ s-a păstrat în Japonia în mod ancestral, din generaţie în generaţia şi a constat în ritualurile curţii împărăteşti pe de o parte şi nevoile oamenilor simpli pe de altă parte. Aceste două tendinţe au fost însă opuse: şintoismul curţii împărăteşti, de stat, nu împărătăşeşte credinţele populare ale oamenilor simpli existînd astfel o totală discrepanţă. ,, Divinităţile se prezintă ca nişte generaţii, derivînd dintr-un strămoş comun, Stăpînul cerului, al pămîntului şi al astrelor cufundate în ceaţa universului. Se pleacă deci de la un punct unde s-ar putea vorbi de monoteism, pentru ca să se imagineze-după modelul pămîntesc-şiruri de divinităţi, ajungîndu-se la perechea Izanagi şi Izanami, apoi la zeiţa soarelui, Amaterasu. Aceasta îşi trimite nepotul să domnească în insulele japoneze, insule care încep să caute şi ele o cale mai scurtă pentru mîntuire, prin acceptarea ca stăpîn a nepotului zeiţei Amaterasu. Locaşurile de cult sobre, slujitorii cultului cu gravitatea şi austeritatea lor au contribuit la conturarea unei spiritualităţi religioase japoneze autohtone, cu ideea de păcat şi expiere prin asceză, purificări sau răscumpărare. Dublat de budism, în special de budismul Zen, şintoismul a asigurat în Japonia, timp de multe veacuri, o austeritate armonioasă în rîndurile credincioşilor şi ale claselor de nobili războinici. S-au construit sanctuare şi temple, s-au deschis şcoli, s-a realizat un climat de încredere în persoana umană. Ca şi manifestările cultice obişnuite, dar într-un grad net superior, sărbătorile au entuziasmat pe credincioşi, i-au ridicat din planul obişnuit al vieţii către sferele înalte de trăire sufletească“ ( ibid. p. 286 ) . ( Ştefan Botoran )

Comments
Comentariu nou Cautare
Lebada  - Un loc special pe harta lumii   |15-05-2009 03:25:04
Venit din afara,oricit te-ai stradui sa patrunzi,dincolo de extreme iti dai
seama cit de complicata si uimitoare,de nepatruns ramane aceasta lume.O
simplitate care o asimilezi cu arta.Arta de a trai,de a muri,asa cum este
redata de o poezie japoneza,foarte sugestiv:curgi,curgi,curgi,suvoiul vietii
alearga necontenit.Mori,mori,mori,moartea biruie tot.Perfectiunea,scopul
fundamental al trairii lor,inseamna o viata corecta,cu multe fapte
bune,cinstindu-i pe stramosi si la care acced pe doua cai:Spiritualitatea cea
mai profunda privind traditia di tehnologia cea mai inalta privind
civilizatia.La baza sta principiul divin,paradoxal impus crestinilor prin
scripte biblice.Credinta in IUBIRE,care exclude conflictul religios,pentru
simpla consideratie ca toti oamenii sint frati si surori,provenind dintr-un Tata
Ceresc ,care asigura Lumina si o singura MAma-Pamantul care ofera indurare si
hrana. Cele doua credinte,cea traditionala Shinto si cea adoptata ,budismul,nu
se exclud,astfel casatoriile se fac in tenplul schinto,iar inmormantarilevisi
regasesc ceremonialul in templul budist.Credinta shinto,nu exclude celelalte
religii,iar tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant este invocat si
respectat(riul,muntele,marea,arul,plantele)Tot ce poate fi de folos omului poate
fi o divinitate.Nu exista constringeri dogmatice,nici iconografie,fiecare
viziteaza templul cind doreste,la orice ora din zi sau noapte.Divinitatea
primordiala este zeita Soare,considerind ca este sursa VIETII.Simbolurile
shintoismului vechi de peste 1300 de ani sint.SABIA,CoLIERUl SI OGLINDA.Sabia a
fost si a ramas simbolul artelor martiale,si asigura apararea
familiei,neamului,poporului= CONTINUITATEA NATIEI.Colierul se regaseste in
podoabele femeilor in forma boabelor de fasole.Oglinda aminteste de
stramosi,deoarece asemanarea celui care se priveste in oglinda aduce amintiri
despre bunici.Aceasta oglind simbol are legenda ei ca si sabia si se afla depusa
la sanctuarul KOtai.Despre aparitia vietii pe pamant in religia shinto se spune
ca nepotul Soarelui a zburat cu un vehicol ceresc pina pe muntele Takachino-no
aducind pe pamant cele doua principii ale vietii:binele si raul,pozitivul si
negativul,in deplin echilibru si armonie,creind astfel,eternitatea si
continitatea vesnica.Preotii poata aceleasi vesminte ca acum 13oo de ani,muzica
are aceleasi sunete vechi nemodificate.Totul este nemiscat,traditia
intacta,mijloacele identice,Nimeni nu inventeaza alte legi ritualice.Preotii nu
se roaga.Ei invoca divinitatea in relatia cu familia,o viata corecta,profund
morala,venerindu-i pe stramosi si facind mult bine celor din jur.Esewnta budista
cere laicilor sa isi pastreze caracterul integru,sa isi indeplineasca corect
obligatiile sociale,sa respecte sarbatorile sfinte.Esenta budismului este non
existenta,pe cind scopul final si secret al shintoismului este
prefectiunea.Miracolul japonez nu este,de fapt,decit un ritual executat cu
sfintenie,arta de a trai si arta de a muri.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1693 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866379

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare