Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Basarabia, mereu pierdutã cu uşurinţã
Basarabia, mereu pierdutã cu uşurinţã Email
Marţi, 29 Iunie 2010 13:40

 

 

  70 de ani de la cedarea fãrã luptã a Basarabiei    Pactul Ribbentrop-Molotov, începutul sfîrşitului    Regele Carol şi Consiliu de Coroanã au tratat problema superficial    România a refuzat în 1992 unirea cu Republica Moldova

     În data de 28 iunie s-au împlinit 70 de ani de cînd România a cedat necondiţionat Basarabia URSS-ului. Vãzut iniţial ca un act inevitabil, consecinţã a pactului Ribbentrop-Molotov, renunţarea României la acest strãvechi pãmînt românesc se relevã peste timp ca un act de trãdare şi o incapacitate de a gestiona corect o situaţie politicã internaţionalã. România de altfel a primit Basarabia de-a lungul istoriei fãrã a face mari eforturi şi de fiecare datã a pierdut-o cu uşurinţã. Eterna ameninţare a Rusiei a fãcut ca dupã 52 de ani, în 1992, România sã fie din nou şovãitoare şi sã nu facã paşii necesari unirii cu Republica Moldova. În tot acest timp, românii din Basarabia au reuşit chiar şi sub ocupaţie sovieticã, sub colectivizare forţatã, sub comunism şi rusificare, sã îşi pãstreze identitatea naţionalã şi sã spere cã salvarea lor vine de peste Prut. Interesele a doi dictatori, Hitler şi Stalin, au schimbat, se pare irevocabil, destinul acestei bucãţi a României Mari şi au aruncat-o în sfera de infuenţã sovieticã.

Pãmînt românesc încã de la începuturi
 

     Încã din antichitate, teritoriul dintre Nistru şi Carpaţii Moldovei era locuit de daci, în regatele lui Burebista şi a lui Decebal. Ulterior, regiunea sudicã moldoveanã de la Marea Neagrã a aparţinut Imperiului Roman, partea de nord rãmînînd în acest timp dacilor liberi. Situatã pe o rutã strategicã între Asia şi Europa, Moldova a fost deseori prãdatã sau invadatã temporar pe parcursul istoriei antice şi medievale de diverse populaţii sau popoare migratoare, printre care se s-au numãrat goţii (germanici), hunii (mongolici), bulgarii asiatici turcofoni (deveniţi ulterior slavofoni), ruşii kieveni, maghiarii (ungro-finici), pecenegii şi cumanii (turcofoni) şi tãtarii. Odatã aceştia trecuţi, asimilaţi sau aşezaţi, autohtonii moldoveni reuşesc sã ridice în Evul Mediu Mijlociu între Prut şi Nistru mai multe cetãţi române: Onutu, Hotin, Soroca, Orhei, Hansca şi Tighina, citate în cronicile Cavalerilor Teutonici ca fiind cnezate vasale ale Haliciului şi ale Voliniei. În Evul Mediu dezvoltat, odatã cu apariţia ţãrilor române, Basarabia şi partea dintre Prut şi Nistru a Ţãrii Moldovei constituiau jumãtatea de rãsãrit a voevodatului Moldovei. În secolul al XVI-lea, Principatul Moldova a fost obligat sã accepte suzeranitatea Imperiului Otoman. Abia ulterior, în secolul XIX, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, Basarabia a intrat (în mod fraudulos faţã de tratatele atunci în vigoare) sub stãpînire ruseascã.
     Dezvoltarea economicã a guberniei Basarabia sub adminstraţia ruseascã, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne şi vite spre portul Odesa şi în paralel cu un proces de rusificare intensã a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de populaţie ne-rusã din imperiul ţarist rus. Este semnificativã proporţia covârşitoare a românilor în 1817 în Moldova de rãsãrit: 86%. În acest cadru au fost construite cãile ferate şi zonele urbane noi din Chişinãu şi Bãlţi, care au devenit oraşe preponderent ruseşti în mijlocul autohtonilor moldoveni de origine românã.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

S-a unit cu România
 

     Pentru a îndepãrta Rusia de la gurile Dunãrii, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din 1856, i-au restituit României trei judeţe din sudul Basarabiei : Cahul, Bolgrad şi Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Ţãrii Româneşti sub domnia unicã a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului naţional român, care cuprindea atunci şi sudul Basarabiei. Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România sã cedeze Rusiei sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei şi a recunoaşterii, de jure, a independenţei României faţã de Imperiul Otoman. Lucrul acesta a adîncit resentimentele româneşti faţã de politica Rusiei în raport cu integritatea României. Dupã Revoluţia Rusã, Basarabia şi-a proclamat independenţa sub numele de Republica Democraticã Moldoveneascã în ianuarie 1918, iar la 9 aprilie s-a unit cu Regatul României.

Pactul care a împãrţit Europa
 

     Revenirea Basarabiei în componenţa României nu a fost însã de lungã duratã deoarece se afla în aria de interes a doi oameni, Hitler şi Stalin, care au marcat adînc secolul XX. În contextul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, în data de 23 august 1939 s-a încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler. Oficial a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovieticã şi Germania nazistã. Germania vroia ca al Treilea Reich sã-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadãri a Poloniei, petrecutã, de altfel, cu o sãptãmânã mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de altã parte, Uniunea Sovieticã voia sã cîştige timp, sã previnã temporar o invazie germanã, întrucît Armata Roşie avea prea puţini ofiţeri superiori, dupã executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareşalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar. Partea secretã a pactului a prevãzut împãrţirea unor sfere de influenţã, atît Rusia cît şi Germania alegîndu-se cu ţãri întregi. Referitor la Europa de sud-est, partea sovieticã şi-a arãtat clar interesul pentru Basarabia, partea germanã declarîndu-şi totalul dezinteres faţã de acest teritoriu.

Ultimatum primit cu resemnare
 

     În acest context, pe data de 26 iunie 1940, prima notã ultimativã a URSS adresatã României, solicitã imperativ ,,rezolvarea imediatã a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice“, dar cererile ,,guvernului URSS cãtre guvernul regal al României“ cuprind, de fapt, douã puncte: ,, Sã înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia“ şi ,,Sã transmitã Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivite cu harta alãturatã“. În data de 27 iunie 1940, respectînd termenul cerut de nota ultimativã, Guvernul României remite un rãspuns în care se aratã ,,gata sã procedeze…la discuţiunea amicalã şi de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la guvernul sovietic“. În aceeaşi zi, guvernul sovietic revine cu o a doua notã, în care someazã guvernul României sã restituie Basarabia şi nordul Bucovinei în termen de patru zile (deci pînã la încheierea zilei de 1 iulie), stipulînd cã pentru 28 iunie, deci a doua zi, oraşele Cernãuţi, Chişinãu şi Cetatea Albã sã fie deja ocupate de trupele sovietice. Era deci clar cã acestea erau concentrate pe un dispozitiv ofensiv, chiar la graniţele României. Culmea, sovieticii aşteptau rãspuns din partea autoritãţilor româneşti pînã la aceeaşi datã. Rãspunsul român remis la data cerutã, deci a doua zi, a acceptat predarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, deşi se plînge de termenul scurt, referindu-se şi la ploile şi inundaţiile care au stricat cãile de comunicaţie.

Abandonatã cu nepãsare
 

     Cabinetul Ministrului de Externe, la data aceea Constantin Argetoianu, în redactarea notelor de rãspuns româneşti a recurs la o formulã ce s-a vrut abilã: Guvernul român ,,se vede silit sã primeascã condiţiile de evacuare“, evitînd vreo recunoaştere, fie a apartenenţei istorice, fie a dreptului Rusiei sau URSS asupra Basarabiei. Istoricii români au început sã afirme dupã 1989 tot mai des cã în ciuda aparenţelor, Basarabia a fost abandonatã cu nepãsare şi cinism de la cel mai înalt nivel, deoarece anumite personalitãţi politice de vîrf fuseserã demult prinse în jocul unor interese regionale care, odatã întreţinute cu inconştienţã sau, mai grav, interesat, conduceau cu necesitate la un astfel de deznodãmânt. Printre acestea, activitatea diplomaticã a lui Nicolae Titulescu s-a înscris ca unul dintre cei mai nefaşti factori care au dus, în final, la înstrãinarea acestor teritorii. Deasupra ei însã, politica şi atitudinea Regelui Carol al II-lea, de indiferenţã, înclinare spre compromis şi concesie faţã de pierderile teritoriale din 1940, atâta vreme cât cedãrile nu îi ameninţau poziţia, începe sã fie tot mai bine documentatã.
Examinarea unor surse de informare (arhive publicate, memorialişti, istorici), în contextul evoluţiei situaţiei politice internaţionale şi a poziţiilor succesive pe care s-a repliat statul român.

Generalul care a înclinat balanţa
 

     Regele Carol al II-lea a aruncat întreaga responsabilitate a pierderii Basarabiei şi Nordului Bucovinei pe umerii Consiliului de Coroanã. Si asta pentru cã la Consiliul din seara zilei de 27 iunie 1940, generalul Florea Ţenescu şi premierul Gheorghe Tãtãrãscu au fãcut expuneri sumbre asupra situaţiei politico-militare a României, care au influenţat într-o mãsurã covîrşitoare votul ce a urmat. Istoricului Gh. Buzatu remarcã faptul cã ,, datele prezentate de generalii Ţenescu şi Ilcuş au fost «uluitoare», decisive în a întãri convingerea cã România nu putea sã reziste unei agresiuni din partea URSS, combinatã eventual cu atacurile Ungariei şi Bulgariei. Astfel, la aviaţie raportul între România şi URSS era de 0 la 5, iar în ce priveşte forţele de infanterie: România dispunea de 40 de divizii, comparativ cu 141 divizii (URSS, Ungaria şi Bulgaria laolaltã)! Totul trebuia sã conducã (şi a condus!) la întãrirea concluziei celor prezenţi cã România nu avea altã cale de urmat decît acceptarea pretenţiilor teritoriale ale Kremlinului“.

România se putea bate pentru Bucovina
 

     Aflat în posesia unor date indubitabile, istoricul Gh. Buzatu contrazice ferm prezentarea catastrofistã a situaţiei, la care s-a raliat şi primul ministru, Gheorghe Tãtãrãscu: ,,Cifrele avansate au fost, desigur, exagerate. Mai întâi cã nu cunoaştem existenţa nici unui plan de acţiune comunã a celor trei state în cazul în care România ar fi respins notele ultimative ale Moscovei. În al doilea rînd, generalul Ţenescu, evaluînd separat forţele sovietice, a identifica cã de fapt în raport cu efectivele Armatei Roşii, România dispunea pentru apãrarea zonei de nord-est de cel puţin 20 mari unitãţi tactice (îndeosebi divizii de infanterie şi de cavalerie), ceea ce ne îngãduie sã consemnãm cã supremaţia sovieticã depãşea sensibil raportul de 2/1. Putem conchide, aşadar, cã în vara anului 1940, în cazul în care s-ar fi ajuns la o confruntare militarã între România şi URSS pentru Basarabia şi Nordul Bucovinei, disproporţia de forţe între cei doi eventuali beligeranţi s-ar fi dovedit importantã, dar nu zdrobitoare“. În aceste condiţii, rãmîne sã pluteascã o mare întrebare privind cauza pentru care şi-a permis generalul Ţenescu sã dezinformeze Consiliul de Coroanã. Explicaţia cea mai plauzibilã este a unui complot. Sau, probabil cã în unele cercuri de la Palat era deja acceptatã cedarea Basarabiei.

Se ştia despre intenţiile sovieticilor
 

     Cercetãrile istoricului Gheorghe Buzatu eliminã şi teza ,,luãrii prin surprindere“ a clasei politice româneşti de atunci, de preparativele unui atac sovietic. Faptul cã pe agenda diplomaţiei sovietice exista o problemã a Basarabiei, ar fi trebuit sã alarmeze statul român încã din 1937, cînd într-un ziar oficios din 13 iulie, Jurnal de Moscou, scria cã pactele sugerate de ministrul de externe polonez Beck, ,,vor face foarte grea menţinerea amînãrii problemei Basarabiei“. În acelaşi timp, în pavilonul sovietic al Expoziţiei de la Paris figurau douã mari hãrţi ale Rusiei în care Basarabia era desemnatã în mod echivoc ca un teritoriu care nu fãcea parte precis nici din România, nici din Uniunea Sovieticã. În iunie 1938 conducãtorii ţãrii ar fi trebuit sã fie pe deplin edificaţi de intenţiile sovieticilor, care nu mai acceptau, în notele diplomatice româneşti expresii referitoare la Basarabia ca: ,,teritoriu românesc“, ,,malul românesc al Nistrului“ ş.a., şi sã accelereze înzestrarea armatei în ansamblu, întãrind apãrarea teritoriului dintre Prut şi Nistru. Un an mai târziu, existenţa şi semnificaţia protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov ajunseserã la cunoştinţa cercurile conducãtoare româneşti doar dupã câteva zile încheierea lui, pe 23 august 1939. Au existat, în continuare o sumedenie de indicaţii clare cã URSS pregãtea un atac în Basarabia chiar în primele zile de la încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, dupã invazia Polonei rãsãritene de cãtre armatele sovietice, care a început pe 17 septembrie 1939.

Bucovina pierdutã ,,la pachet“
 

     Deoarece România s-a lãsat uşor ,,convinsã“ în data de 2 august 1940, Uniunea Sovieticã a proclamat pe teritoriul Est-Moldovei româneşti, Republica Sovieticã Socialistã Moldoveneascã, care cuprindea cea mai mare parte a fostei gubernii Basarabia, dar şi un teritoriu din Podolia, în stînga Nistrului. Herţa, Bucovina de Nord şi Bugeacul au fost încorporate în RSS Ucraineanã, unde s-au petrecut nenumãrate ucideri in masã asupra românilor şi moldovenilor. În iunie 1941 România, aliatã cu Germania, dupã începutul rãzboiului împotriva URSS, a reocupat nu numai teritoriile cedate un an mai devreme, ci şi Podolia ucraineanã între Nistru şi Bug, devenitã zonã militarã de ocupaţie germano-românã. În martie 1944 trupele sovietice intrã din nou în Basarabia de nord (Hotin, Soroca, Bãlţi) iar la 24 august 1944, ele ocupã Basarabia de sud. La 2 august 1940, Uniunea Sovieticã a proclamat pe teritoriul Est-Moldovei româneşti, Republica Sovieticã Socialistã Moldoveneascã, care cuprindea cea mai mare parte a fostei gubernii Basarabia, dar şi un teritoriu din Podolia, în stînga Nistrului. Herţa, Bucovina de Nord şi Bugeacul au fost încorporate în RSS Ucraineanã, unde s-au petrecut nenumãrate ucideri in masã asupra românilor şi moldovenilor.

Foamea i-a fãcut pe basarabeni sã se mãnînce între ei
 

     Sovietizarea şi comunizarea Basarabiei este reluatã imediat dupã intrarea Armatei Roşii în provincie în martie 1944. Capitala a fost fixatã temporar la Soroca, unde îşi fac loc de reşedinţã organele de stat şi de partid ale RSSM, evacuate în interiorul Rusiei la începutul rãzboiului. Dupã 23 august 1944, autoritãţile Moldovei sovietice se stabilesc, de data aceasta pe urmãtoarele aproape 5 decenii, la Chişinãu. Naţionalizarea industriei şi colectivizarea agriculturii dupã modelul sovietic clasic sunt continuate în plinã forţã. Cea mai importantã sarcinã era cea a colectivizãrii, întrucît majoritatea populaţiei era ruralã, ataşatã proprietãţii private şi nu dorea sã intre în colhozuri. Iniţial puterea sovieticã a adoptat strategii mai mult sau mai puţin paşnice, prin diferite înlesniri, şantaj sau presiuni. Acestea însã nu au avut sorţi de izbândã şi în iarna anului 1946/1947 puterea sovieticã a declanşat o foamete în masã cu scopul terorizãrii populaţiei recalcitrante. În total, dupã estimãrile fãcute de istoricul Mihai Gribincea pe baza documentelor de arhivã, numãrul victimelor foametei din anii 1946-1947 se ridicã la cel puţin 216 000 persoane. Pentru prima datã în istoria provinciei au fost înregistrate cazuri de canibalism. Istoriografia sovieticã a susţinut cã de vinã pentru foamete erau condiţiile climaterice, seceta care a bîntuit cele mai productive zone agricole din URSS, inclusiv Moldova. Responsabilitatea factorului administrativ, al puterii sovietice în ansamblu, a fost recunoscutã într-un tratat de istorie abia în plinã Perestroikã, în 1988.Este adevãrat cã una dintre cauzele foametei a fost seceta care a afectat RSSM în 1946 (ca de altfel şi cea mai mare parte a URSS şi a Europei), dar responsabilitatea pierderilor umane aparţine, aşa cum aratã în mod concludent documentele de arhivã, dar şi mãrturiile supravieţuitorilor, autoritãţilor sovietice. În primul rînd, numãrul mare de victime a fost determinat de excesul de zel al conducãtorilor RSSM, care şi-au propus realizarea cu orice preţ a planului de livrare a cerealelor cãtre Moscova. În condiţiile în care producţia de cereale în 1946 a fost mult sub media anilor anteriori, volumul planului de cereale trebuia micşorat, aşa cum se pare cã a acceptat sã facã conducerea de la Moscova în urma scrisorilor primite de la cetãţenii de rînd. În realitate, autoritãţile republicane în frunte cu prim-secretarul Nicolae Salogor, moldovean din Ucraina, au considerat apelurile la micşorarea planului drept îndemnuri anti-partinice şi antisovietice.

Colectivizaţi prin foame
 

     În ianuarie 1947, Moscova a alocat Moldovei pentru urmãtoarele 6 luni aproximativ 29 mii tone de produse alimentare, dar noul primsecretar al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova, moldovean transnistrean, Nicolae Coval, nu considera necesar salvarea vieţilor omeneşti. Drept dovadã este faptul cã în perioada foametei din cei doi ani, 1946 şi 1947, au fost înregistrate 389 000 cazuri de distrofie, dintre care 240 000 numai în perioada februarie-martie 1947. În condiţiile în care existau ordine directe de la Moscova de a ajuta populaţia, este foarte straniu cum autoritãţile locale puteau sã sfideze directivele de la centru – şi asta în plinã epocã stalinistã. Prin urmare, se poate presupune o complicitate a Chişinãului şi Moscovei în înfometarea oamenilor, autoritãţile centrale jucînd, „de ochii lumii”, rolul de salvator, în timp ce puterea localã trebuia inevitabil sã-şi asume rolul de „ţap ispãşitor”.
Se poate afirma, în egalã mãsurã, cã foametea din anii 1946 şi 1947 a constituit un instrument pentru puterea comunistã de a grãbi ritmul colectivizãrii agriculturii. Astfel, cei care intrau imediat în colhoz, erau ajutaţi cu produse alimentare, iar cei care refuzau – erau lãsaţi sã moarã de foame. Cu toate acestea, foametea nu a determinat schimbarea radicalã a atitudinii populaţiei locale faţã de puterea sovieticã. A fost nevoie de organizarea unei operaţiuni de deportare în masã de o amploare mult mai mare decât cea din iunie 1941, pentru a înfrînge spiritul de rezistenţã al ţãranilor faţã de procesul de colectivizare al agriculturii.

Culturã la negru
 

     Românii din RSS Moldoveneascã, deşi majoritari, au devenit ţinta partidului comunist. S-a încercat o rusofonizare cu forţa şi pornind de la aşa-zisa defascizare, mii de autori, zeci de mii de titluri, au fost eliminaţi/eliminate din biblioteci şi din conştiinţa românilor. S-au publicat o serie de broşuri care conţineau liste cu cãrţi urmând a fi scoase din circulaţie (din biblioteci, anticariate, librãrii). Pe baza acestora, în doar câţiva ani, literatura românã a devenit de nerecunoscut. Printre primele cãrţi cenzurate în România postbelicã au fost cele dedicate Basarabiei, Unirii românilor, Transnistriei. Au fost interzise toate volumele de istorie a românilor şi toate studiile, hãrţile, manualele de geografie care conţineau hotarele româneşti cuprinzînd Basarabia şi Bucovina de Nord. Orice afirmaţie, orice aluzie la Basarabia putea leza interesele Uniunii Sovietice. Deşi era ruptã de Rommânia, Basarabia a continuat sã fie conectatã la ea. Anii ‘70 s–au înscris în istoria RSSM drept ani de ascensiune în culturã. Procesul de numire în functie de raspundere a bãştinaşilor, început la sfîrşitul anilor ‘60 şi promoţiile de studenţi, care pe parcursul studiilor au adus, din Moscova, Kiev, Cernãuţi, Odesa şi alte oraşe ale URSS, mii de volume de carte în limba românã (opere de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Constantin si Dinu Jurescu, Nicolae Balcesu, Adrian Paunescu, Gheorghe Cosbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu şi alţii), dar şi discuri cu artişti ca Mondial, Savoy, Sincron, Coral, Dan Spataru, Margareta Pâslaru, Constantin Drãghici sau Irina Loghin, au întreţinut, pe lîngã mulţi alţi factori spiritul de identitate naţionalã.

Unire refuzatã
 

     În data de 27 august 1989 URSS s-a destrãmat în mod ofical şi Basarabia şi-a declarat independenţa, sub denumirea de Republica Moldova, demvenind stat membu ONU. Imediat dupã proclamarea independenţei, au apãrut concomitent o mişcare a româno-moldovenilor majoritari, care sprijineau reunificarea Republicii Moldova cu România şi mişcãri potrivnice care sprijineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despãrţirea unor teritorii (Transnistria, Gãgãuzia) de Moldova. Cele din urmã forţele secesioniste au proclamat unilateral independenţa teritoriilor respective. În 1992, Republica Moldova a încercat sã-şi stabileascã suveranitatea prin forţa armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicatã de ruşi, prin armata 14-a a Rusiei. În martie 1994, un referendum a prezentat ca rezultat, cã marea majoritate a votanţilor preferã independenţa, deşi este considerat cã ar fi fost falsificat de cãtre pro-ruşi, în defavoarea unei reuniri a Republicii Moldova cu România. Nici România nu a avut o poziţie fermã în acest sens, trãdînd Basarabia pentru a doua oarã. Sub conducerea lui Ion Iliescu, un preşedinte neo comunist care încã avea ochii aţintiţi spre Moscova şi nu a dorit sã rişte o mutare decuisivã în 1992 s-a ratat un moment care putea deveni istoric. Preşedintele Republicii Moldova , Mircea Snegur a fãcut în februarie 1992 o vizitã la Bucuresti unde a avut mai mulote discuţii cu preşedintele ţãrii. Conform lui Dan Marţian, membru în guvernul Iliescu, în aceste discuţii s-a abordat şi tema Uniri :,,- Preşedintele Ion Iliescu: Cine o sa faca unirea va intra in istorie. – pauzã… – Preşedintele Mircea Snegur: Hai s-o facem noi domnule preşedinte… – pauzã… pauzã lungã fãrã rãspuns…“.

Cel mai sãrac stat european
 

     Republica Moldova cuprinde actualmente douã treimi din fosta Basarabie ruseascã, şi Transnistria, un teritoriu în stânga Nistrului, parte a Podoliei istorice. Transnistria este locuitã în majoritate de moldoveni (40% dupã recensãmântul din 1989 şi 31.9% dupã cel din 2004), şi în proporţii relativ egale de ruşi şi ucraineni. Acest teritoriu (transnistrian) este o rãmãşiţã a RSSA Moldoveneşti din perioada interbelicã. În 1990, odatã cu izbucnirea conflictului din Transnistria, autoritãţile de la Chişinãu au pierdut controlul acestei regiuni, care şi-a autoproclamat independenţa cu numele de Republica Moldoveneascã Nistreanã, şi are în administrare în dreapta Nistrului oraşul Tighina şi încã câteva localitãţi. Deşi se bucurã de o climã favorabilã şi de un pãmînt fertil, Republica Moldova este astãzi cel mai sãrac stat european, cu un PIB anual pe cap de locuitor de numai 2000€. Dupã 1990, Moldova a intrat într-un puternic declin economic, din care nu şi-a revenit decât în anii 2000. Ponderea cea mai importantã în economie o deţine sectorul agricol. Principalele produse moldoveneşti sunt fructele, legumele, vinul şi tutunul. Moldova importã petrol, cãrbune şi gaze naturale, în principal din Rusia.
     Ca parte a liberalizãrii ambiţioase a economiei de la începutul anilor '90, Moldova a introdus o monedã de schimb convertibilã, a liberalizat preţurile, a încetat acordarea de credite preferenţiale pentru firmele şi companiile de stat, a început procesul de privatizare, a eliminat controalele pentru exporturi şi a îngheţat dobânzile. Economia a revenit la o creştere pozitivã de 2.1% în 2000, 6.1% în 2001, 6.7% în 2002, 6.2% în 2003, 7.3% în 2004, 7.9% în 2005, 3.1% în 2006, 7.3% în 2007 şi 7.5% (est.) în 2008.
Pe de altã parte o mare parte a populaţiei a fost nevoitã sã plece peste hotare în cãutare de noi surse financiare. În prezent, mai mult de jumãtate de milion din populaţia aptã de muncã lucreazã în strãinãtate. Banii transferaţi în ţarã de aceasta parte a populaţiei constituie cea mai importantã sursã a PIB-ului (cca. 1.7 miliarde dolari legal). În aprilie 2007, în scopul eliminãrii activitãţilor ilegale, s-a aprobat amnistierea fiscalã completã pentru activitãţile economice efectuate înainte de 1 ianuarie 2007, legalizarea capitalului ilegal contra 5% din sumã şi anularea impozitului pe venit.

Comments
Comentariu nou Cautare
Anonim   |11-09-2010 16:50:21
romanii vostrii au fost tradatori, deaceea moldovenii din moldova nu au
incredere in voi si nici nu doresc unire
ana  - ...   |09-02-2014 15:08:25
Cit despre cedarea Basarabiei ...inteleg decizia României , au primit un
ultimatum , ori ocupau rușii toată țara, ori cedau Basarabia. Decit să-ti
pierzi tot corpul ,mai bine iti tai o mână. A fost o decizie dură,dar
necesară.In caz contrar, si România ar fi fost in prezent un crater rusesc si
s-ar fi dus poprul român pe apa simbetei.Destul cit sint basarabenii de
mutilați...nu mai trebuie sa fie toti.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1697 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866391

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare