Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Japonia. Imperiul Soarelui Răsare
Japonia. Imperiul Soarelui Răsare Email
Marţi, 11 Mai 2010 11:05

 

,,Numeroase voci, vibrînd înlăuntrul urechii, dar sursa lor primordială trebuie să se cheme sunetul cel fără de voce“ ( Takuan )

  

     Asistăm cu uimire în zilele noastre la ,,miracolul japonez“.  O ţară care după cel de-al doilea război mondial a fost aproape rasă de pe faţa pămîntului este astăzi o adevărată forţă economică de care se ţine cont. Japonia nu a uitat niciodată mutilarea la care a supus-o America şi aliaţii. Hiroshima este încă o rană deschisă în inimile japonezilor. Ce a făcut Japonia? A luat de la ei tot ce s-a putut lua apoi i-a întrecut. Cu toată puterea economică,  S.U.A nu au avut niciodată şi nu vor avea ce are Japonia: Codul Bushido implementat de sute de ani în conştiinţa niponă. Acest cod transcende barierele marţiale ale Evului Mediu fiind regăsit în viaţa japonezilor la locul de muncă, acasă-în familie, implementat în politică, sport, cultură etc. Japonia a oferit lumii frumuseţe şi unicitate.

 

Imperiul zeilor

 

     Încă din cele mai străvechi timpuri omenirea a încercat să afle ce se ascunde dincolo de aparenţele acestei lumi vizibile, percepute cu ochiul liber. Forţele invizibile i-au înspăimîntat pe pămînteni dintotdeauna. Astfel că ei au încercat să îmblînzească aceste forţe prin diferite ritualuri care s-au materializat în cele din urmă în religii luînd forma unui cult. La fel s-a întîmplat şi cu vechii japonezi-încercarea acestora de a îmblînzi spiritele numite ,,kami“ s-a concretizat într-o religie a naturii: cultul Shinto care are baze ancestrale-spiritele strămoşilor sînt cinstite. Acestea cu timpul au devenit zeităţi-,,kami“ astfel că fiecare familie sau clan va beneficia de protecţia acestora. Zeităţile diferă în funcţie de originea şi îndeletnicirea unui clan. Credinţele primitive exprimate în întreg arhipelagul stau la originea străvechii civilizaţii japoneze. La japonezi bunăvoinţa forţelor invizibile era cîştigată prin ofrande sau rituri magice. Peisajul Japoniei este presărat cu uriaşe porticuri roşii denumite ,,torii“ care înlesnesc conform credinţei locuitorilor pătrunderea în lumea supranaturală a zeilor kami. Acestea sînt nişte praguri simbolice. Un exemplu elocvent îl constituie golful de la Miyajima.

 

 

Miturile creaţiei

 

     La baza culturii japoneze stau două antologii de istorii: kojiki-istorisiri din timpul străvechi şi nihon shoki care păstrează analele oficiale ale Japoniei de-a lungul istoriei. Aceste istorisiri relatează mituri şi legende despre naşterea lumii, separarea cerului şi a pămîntului. Conform acestor povestiri la originea cerului şi a pămîntului trei divinităţi au dat naştere la şapte generaţii de zei. Ultimul cuplu a fost Izanagi şi Izanami. Misiunea lor era consolidarea şi fertilizarea pămîntului examinînd totul de pe ,,podul plutitor al cerurilor“.  De aici ei au creat apele, insulele şi au avut o serie de urmaşi. Nu erau tocmai nemuritori aceşti zei întrucît frumoasa Izanami a murit iar Izanagi cuprins de durere a coborît în infern pentru a-şi recăpăta soţia. Se pare că acesteia i-a priit lumea subpămînteană pentru că a refuzat să plece de aici. Izanagi se întoarce furios pe pămînt unde se dezbracă de toate hainele, se purifică în apă şi le dă naştere lui Amaterasu-zeiţa soarelui şi a luminii; Isukiyomi-regina nopţii-Luna-un fel de Bendis cum era la geto-daci, şi în cele din urmă lui Susanoo-stăpînul Mărilor-omologul lui Poseidon din mitologia greacă. Dacă luăm bine seama aproape toate legendele care şi-au adus aportul la istoria culturii şi a civilizaţiei omenirii au un punct comun. Să luăm spre exemplu povestirea biblică a potopului care se regăseşte într-o serie de culturi şi religii. ( Ex. Epopeea lui Ghilgameş) Se spune că într-o zi Amaterasu s-a speriat de o imensă gălăgie şi s-a refugiat într-o peşteră astupînd intrarea cu o piatră enormă. Zeii s-au strîns la sfat pentru a hotărî cum să o înduplece pe Amaterasu să iasă din peşteră. Zeiţa Rîsului Ama no Uzume a pus pe jos coliere din pietre preţioase şi o oglindă în faţa intrării în peşteră; a intrat în transă datorită ritmului dansului şi a început să se dezbrace de toate hainele bătînd ritmic cu piciorul şi mişcîndu-se lasciv şi euforic. Zeii au izbucnit în rîs,  iar Amaterasu a ieşit din peşteră să vadă ce se petrece-zeul Forţei a închis repede la loc peştera şi astfel Lumina a revenit în lume.

 

 

Epoca Jomon (11000 î. Hr.-300 î. Hr.)

 

     Din această perioadă datează primele semne ale unei civilizaţii pe pămîntul nipon-urcioare funerare şi vase mari din lut ocru decorate cu sfori împletite. Acestea sînt opera primelor triburi care au populat insulele Ryukyu şi Hokkaido. În straturile adînci ale pămîntului au fost descoperite obiecte de piatră tăiate şi şlefuite, vase de lut de diferite forme şi cu motive care mergeau pînă la schiţarea figurii umane. În perioada Jomon au fost stabilite şase subdiviziuni care urmăresc evoluţia diferitelor populaţii care se deplasau fiind mereu supuse erupţiilor vulcanice şi cutremurelor de pămînt. Aceste subdiviziuni periodice evidenţiază existenţa a două tipuri de populaţii. Primul tip se referă la o populaţie venită dinspre Siberia prin sahalin care s-a stabilit în regiunile nord-estice iar cel de-al doilea în sud, venită dinspre China şi Coreea. În urma studierii harponului, a vîrfurilor de săgeţi; bijuteriilor în formă de colţi; urmele lăsate de ritualuri ale jertfelor i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că primul tip stă la originea tribului Ainu. Aceasta era o populaţie ce trăia în nord aproape de Siberia şi care avea ca animal totemic (simbol aproape religios) ursul. Vînătorii şi pescarii ce aparţineau populaţiei Ainu corespund următorului profil: nas mare, pomeţi ascuţiţi, piele deschisă, barbă şi păr negru, des. Veşmintele lor erau împodobite cu motive geometrice bicolore: albastru, închis şi alb. 

 

Epoca Yayoi (300 î. Hr.-300 d. Hr.)

 

     În timpul acestei perioade cel de-al doilea tip de populaţie ocupă Japonia şi devine sedentară cultivînd orezul, folosind unelte din lemn şi fier şi realizînd primele ţesături. Morţii sînt înhumaţi în recipiente comode fiind înconjuraţi de obiecte familiare conform obiceiului din China. Au fost descoperite obiecte din bronz, oglinzi, arme, brăţări, clopote denumite ,,dotaku“ împodobite cu motive geometrice şi reprezentări umane sau animale. Cu timpul apar aici primele forme statale numite ,,kuni“ în felul cnezatelor şi voievodatelor de pe teritoriul României actuale. Ca şi cele ale lui Litovoi, Glad sau Menumorut aceste state erau mici. Conducerea o deţinea un lider care avea în acelaşi timp atribuţii civile şi religioase-şaman. Între aceste sate-Stat apar şi primele conflicte care provoacă deplasări de populaţie spre nord, în regiunea Kinai, care va deveni ulterior Yamato-denumirea Japoniei ca şi entitate culturală. Primul izvor scris care atestă poporul japonez este un text ce se numeşte ,,Hanshu“ care evocă istoria dinastiei Han din China. Acest izvor menţionează o ţară numită ,,Wa“ situată în marea orientală, care aducea dovezi în sprijinul existenţei unor clanuri organizate sub autoritatea unui împărat mitologic numit Jinmu. Dinastia imperială care îşi are originea într-un clan ce a fost mai avansat probabil decît celelalte îl revendică ca strămoş pe Ninigi, nepotul zeiţei soarelui. Se corelează astfel începuturile mitice ale Japoniei.

 

 

Epoca tumulilor

 

     Începînd cu secolul al III-lea al erei noastre cei mai marcanţi membri ai diverselor clanuri încep să-şi ridice monumente funerare care aveau forma unor tumuli. Aceste vestigii erau denumite ,,Kofun“ iar în interiorul lor erau depuse diferite obiecte de valoare: oglinzi din bronz, bijuterii de jad, săbii de fier. Sarcofagele de piatră sau de pămînt ars erau decorate cu diverse picturi în ocru roşu, albastru sau alb, înconjurate de sculpturi (Haniwa) ce reprezentau aspecte din viaţa cotidiană-colibe, personaje şi animale care aveau rolul de a-l însoţi pe defunct în lumea de dincolo. Exista o percepţie a vieţii dincolo de moarte, a nemuririi sufletului. Credinţa în nemurirea sufletului este comună în majoritatea religiilor. Sculpturile ,,haniwa“ constituie primele sculpturi ale Japoniei.

 

Shintoismul

 

     Shinto în traducere înseamnă Calea Zeilor şi începînd din secolul al III-lea apar primele forme ale unui cult legat de cultura orezului, este vorba de cultul shinto primitiv. Cultul shintoist a fost lipsit de ritual şi nu avea temple în faza incipientă fiind doar o sinteză a diferitelor mituri ale oamenilor ce trăiau constant o viaţă rurală în legătură cu natura. Relaţia omului cu lumea înconjurătoare se manifesta prin credinţa în zeităţile care o patronau. Aşa a luat fiinţă religia naţională a japonezilo-shintoismul.. Poporul japonez şi-a exprimat identitatea de-a lungul secolelor prin prisma acestei religii a naturii. Fără a-şi pierde identitatea japonezii au asimilat în timp şi alte influenţe spirituale sau intelectuale. Stihiile naturii (taifunuri, erupţii vulcanice, forţa apei, stîncile solitare şi bine înfipte în pămînt) i-au făcut conştienţi pe aceşti oameni atît de apropiaţi de natură de energiile interne pe care le posedă lumea în care trăiesc. Omul este parte integrantă a cosmosului şi trebuie să-şi adapteze viaţa după principiile sale. Plantele, copacii, pietrele şi animalele aveau puteri benefice sau malefice fiind venerate de japonezi. Un întreg popor de zei se ascundeau în floră şi faună-născocit de imaginaţia oamenilor care se temeau de ele şi le marcau prezenţa nevăzută prin frînghii groase de care erau agăţate diferite dorinţe şi rugăciuni. Spre exemplu la Nara, cerbii şi căprioarele sînt sacre fiind venerate de către oameni. La Fushimi există unul dintre cele mai mari temple shintoiste-acesta este consacrat vulpii Inari. Un alt exemplu elocvent îl reprezintă Nachi unde este venerată cascada.

 

Cultul zeilor

 

     Începînd din sec. VII-VIII divinităţile shinto fac obiectul unor culturi, ofrande şi ceremonii ce se desfăşurau în sanctuare şi temple. Arhitectura acestor case ale zeilor era concepută în armonie cu natura. Porţile numite torii semnalează şi în ziua de azi intrarea în temple. Unele din aceste temple sînt aşezate în inima pădurii fiind marcate de alei. Se pot vedea şi construcţii mai modeste ce-i drept din lemn pe cîmpuri, la poalele dealurilor sau la margine de drumuri care sînt dedicate unor kami (zei) locali sau spirite ale locului. Se perpetuează din vechime sărbători legate de riturile agrare numite matsuri. În fiecare casă există cîte un altar shinto ce permite venerarea spiritelor strămoşilor sau a vreunui anumit kami familial prin ofrande, fructe şi beţişoare parfumate. Viaţa cotidiană se desfăşoară pentru japonezul de rînd în paralel cu cea nevăzută care este în mentalitatea sa la fel de reală. Evenimentele importante sînt asociate unui ritual shinto în care oficiază preoţii. Preoţii shinto care slujesc în temple îndeplinesc o funcţie mai mult rituală decît sacră. Ei devin prin cultul pe care-l îndeplinesc mesagerii care fac legătura între oameni şi zei. Ei execută riturile de purificare cu apă, sare şi orez.

 

Buddhismul

 

     În anul 522 d. Hr. nişte emisari ai imperiului coreean din Packche i-au adus împăratului Japoniei o statuie din bronz aurit reprezentîndu-l pe Buddha precum şi textele sacre. Shintoismul era deja puternic înrădăcinat în structurile societăţii japoneze. Formă de prozelitism sau pur şi simplu un cadou? Buddhismul va acapara o parte deloc de neglijat a japonezilor, aspect care va da curs la conflicte violente între cei de credinţe diferite. În anul de graţie 592 prinţul Shotoku va impune cu forţa buddhismul drept religie de stat. Shotoku a trăit între anii 574-622 şi a fost un adevărat erudit influenţat de umanismul chinezesc şi textele sacre ale buddhismului. Memoria sa este cinstită la templul Horyu din Nara pînă în zilele noastre. Tot lui i se atribuie şi prima constituţie japoneză ( 604 ) redactată în limba chineză care a devenit mijlocul de exprimare a clasei aristocratice cultivate la fel cum greaca şi latina se vorbea la curţile regilor din Europa. ,,Armonia este bunul cel mai de preţ“ suna unul din textele atribuite prinţului Shotoku sau un altul făcea referire la fragilitatea minţii umane: ,,Toţi sîntem rînd pe rînd înţelepţi şi nebuni; este un cerc fără sfîrşit“ În secolul al VI-lea buddhismul-originar din India-pătrunde în Japonia prin China şi Coreea, ţări în care circulau numeroşi călugări. După o perioadă de conflicte se produce un sincretism între cele două religii. Shintoismul-punte către strămoşi şi forţele invizibile ale pămîntului-prezidează toate evenimentele vieţii personale sau oficiale iar buddhismul defineşte respectarea riturilor: invocaţii şi disciplină interioară ce pot face posibilă accederea la iluminare sau ,,starea lui Buddha“.  Primul mare templu buddhist Hokoji a fost ridicat la Asuka, aproape de Nara, oraşul care a fost capitală în secolul al VII-lea şi a dat totodată numele acestei perioade istorice din istoria Japoniei.

 

Panteonul buddhist

 

     Cuprinde un număr mare de Buddha, Boddhisattva-divinităţi care pe Calea Iluminării au devenit asistenţii lui Buddha. De fapt japonezii au adaptat buddhismul la tradiţiile lor şintoiste întrucît la origine această religie nu se bazează pe forţa divină-respinge existenţa unui zeu personal sau principiu absolut. Pe cea mai înaltă treaptă se află Amida, cel mai celebru dintre Buddha. El este protectorul neamului omenesc, pe care îl întîmpină în Paradisul de la apus. Este reprezentat în spatele munţilor cu capul descoperit şi îmbrăcat în stil indian; el ia cerul şi pămîntul drept martori că nu va intra în Nirvana atîta vreme cît îi va mai rămîne un singur om de salvat.  Dainichi Nyorai este cinstit de sectele ezoterice care se dedicau studiului aprofundat al doctrinei. Fugen Bosatsu este divinitatea înţelegerii şi a compasiunii; lui i se mai atribuie şi darul de a prelungi viaţa. Este reprezentat în iconografia buddhistă purtat de elefanţi; poate avea peste zece braţe. Kanon Bosatsu este cel mai venerat Bodhisattva din Japonia pentru că le vine în ajutor oamenilor. A fost unul dintre cei doi însoţitori ai lui Amida. Se regăseşte sub şapte înfăţişări: Senju Kanon; Nyoirin Kanon; Juichinren Kanon; Sho Kanon cel milostiv; Bato Kanon-este reprezentat cu cap de cal alergînd mereu în cele patru zări pentru a le veni în ajutor celor năpăstuiţi şi pentru a alunga demonii; Jundei Kanon şi Fukukensaku Kanon-divinitatea lumii aparenţelor. Miroku Bosatsu este viitorul Buddha care va coborî pe pămînt după cinci mii şase sute şaptezeci de ani de la intrarea lui Buddha în Nirvana. El este acela care a revelat secretul doctrinei Mahayana. Într-un mod special este venerat şi Jizo Bosatsu care este Bodhisattva cel care intervine în toate împrejurările pentru a salva fiinţele umane avînd atribuţia şi de protector al copiilor. Este mereu reprezentat sub forma unui tînăr frumos îmbrăcat în veşminte strălucitoare. Mai sînt şi mesagerii celor mai de seamă cinci Buddha numiţi ,,myoo“: Fudo Myoo, manifestare a lui Dainichi Nyorai-este înconjurat de flăcări ce simbolizează puterea sa şi este înfăţişat ţinînd într-o mînă o sabie iar în cealalată o frînghie pentru a-i prinde pe cei ce au încălcat legile lui Buddha. Daitoku Myoo este cea mai înfricoşătoare manifestare a lui Amida-înconjurat şi el de flăcări. În mitologia buddhistă el are meritul de a-l fi învins pe Enma Hoo, regele Infernului. Enma Hoo este totodată şi judecătorul suprem dar nu-i judecă decît pe bărbaţi; în schimb sora sa are sarcina de a hotărî soarta femeilor. Enma Hoo este asistat de numeroşi demoni ( oni ) care sînt capabili să ia tot felul de forme şi să se amestece printre pămînteni dar nu sînt cu adevărat periculoşi.

 

Inventatorul scrierii japoneze

 

     Este călugărul Kukai-cunoscut mai tîrziu sub numele de Kobo Daishi. Acesta a călătorit în China la începutul secolului al IX-lea cu scopul de a-şi însuşi învăţătura ,,Cuvîntului Adevărat“.  După o anumită perioadă s-a întors în Japonia purtînd după el obiecte sacre şi totodată cunoştinţe aprofundate pe care le-a transmis mai departe. În anul 816 d. Hr. a întemeiat pe muntele Koya, la sud de Kyoto, templul Kongobu care avea să devină centrul sectei Shingon care se ocupa cu studiul cuvintelor secrete (mantra), al simbolismului gesturilor (mudra) şi al reprezentărilor simbolice ale lumii (mandala). Mandala este o reprezentare care se baza pe o anumită cifră şi era formată din pătrate sau cercuri-în fiecare dintre acestea era înscris numele unei divinităţi pe care doar iniţiaţii îl puteau descifra. Pornind de la scrierea ezoterică derivată din limba sanscrită Kukai a inventat caracterele Kana-semne silabice. Aceste semne se află la originea scrierii japoneze. El a alcătuit un poem în care fiecare semn nu apărea decît o singură dată, conferind formei poetice noţiunea de nestatornicie a lumii vizibile proprie buddhismului. Fiind un erudit, Kukai a scris numeroase tratate. Cele mai importante sînt ,,Zece ipostaze ale gîndirii“ şi ,,Universul cunoaşterii“.  Conform acestui tratat ,,lumea concretă-experimentată de fiinţa umană aici şi acum-constituie realitatea supremă, pe care negreşit trebuie să ne străduim să o înţelegem“.

 

Capitala politică şi religioasă

 

     Conform credinţei shinto moartea nu este decît o întinare-acest lucru a schimbat obiceiul curţii care a început să-şi schimbe reşedinţa ori de cîte ori murea împăratul. Succesorul acestuia era obligat conform tradiţiei shintoiste să construiască un alt palat odată cu inaugurarea noii sale domnii undeva într-un loc mai pur. În anul 710 curtea imperială s-a instalat la Nara care a devenit pentru o vreme capitala politică şi religioasă a Japoniei-aici s-a adunat toată elita compusă dintre cei mai importanţi nobili, preoţi şi călugări. În anul 794 împăratul Kanmu a decis să părăsească Nara şi să edifice o nouă capitală pentru a scăpa de influenţa călugărilor care au început să influenţeze viaţa politică de la curte. A ales Heyankyo-actualul oraş Kyoto care a devenit ,,capitala păcii şi a liniştii“.  Pînă în anul 1185 stilul de viaţă şi cultura în acest oraş au fost rafinate. Perioada numită Heian este considerată ca fiind epoca de aur a civilizaţiei japoneze. Arta de la curte va lua un mare avînt fiind influenţată în mare parte de tabieturile şi hoby-urile nobilimii japoneze-vînatul, trasul cu arcul, concursurile de poezie şi caligrafie, jocurile cu mingea (kemari-precursorul asiatic al fotbalului), lecţiile de muzică admirarea florilor etc. În secolul al XV-lea arta de la curte a inspirat strălucita renaştere din epoca Momoyama care a constituit pînă în secolul al XVIII-lea apogeul cultural al nobilimii.

 

Calea Războinicilor

 

     În jurul anului 900 d. Hr. guvernul central a fost incapabil să instaureze ordinea şi să remedieze problemele sociale cu care se confrunta Japonia acelor timpuri precum  foametea. Oamenii nu se simţeau în siguranţă; securitatea dădea mult de gîndit. Proprietarii bogaţi din provincie încep să întreţină armate personale pentru a-şi apăra domeniile organizînd grupuri de războinici pe care îi înarmează. Luptele pentru posesia pămîntului şi a diferitelor domenii aduc implicit şi creşterea importanţei războinicilor care se vor constitui într-o castă demnă de invidiat-,,bushi“ adică samurai-războinici. Acest nou aspect va împărţi Japonia în patru clase distincte: războinicii, ţăranii, meşteşugarii şi negustorii. Samuraii erau supuşi în mod direct nobilimii şi îi datorau credinţă totală seniorului în slujba căruia se afla. Acesta se numea ,,daymio“ Ei erau obligaţi să respecte o etică numită bushido. Acesta era un cod al onoarei care avea drept scop reglarea comportamentului războinicului în timpul luptelor conform onoarei. Samuraii îşi cultivau în mod constant curajul şi stăpînirea de sine. Tot acest cod etic avea rolul de a controla atît relaţiile între membrii aceluiaşi grup sau de aceeaşi obîrşie, cît şi subordonarea lor unui singur stăpîn. Viaţa lor se întemeia pe un simţ profund al sobrietăţii şi al cumpătării. În luptă ei trebuiau să dea dovadă de solidaritate, onoare şi curaj dus pînă la eroism. Viaţa lor aparţinea stăpînului pe care-l slujeau şi aveau datoria să-l răzbune cînd acesta cădea în luptă sau era asasinat. Cel mai celebru exemplu de abnegaţie totală a samurailor capabili să-şi dea viaţa pentru stăpînul lor este ,,Legenda celor patruzeci şi şapte de Ronin“ care datează din anul 1703. Influenţa castei războinicilor creşte atît de mult încît împăratul Sutoku a fost nevoit în cele din urmă să le ceară protecţia. Un număr mare de bushi a fost recrutat şi menţinut sub arme în sec. al XIII-lea cînd mongolii au încercat în două rînduri (1274 şi 1281) să invadeze insula Honshu fiind susţinuţi de armata chineză şi cea coreeană. Tehnica strălucită a samurailor în mînuirea sabiei corelată cu taifunul-furtună devastatoare care a distrus în ultima expediţie flota mongolă; numit de către japonezi ,,vîntul divin“ a făcut ca aceste încercări să eşueze.

 

Calea sabiei şi calea arcului

 

     În spiritul bushido samuraii considerau armele folosite în luptă ca fiind elementul de transmitere a spiritului lor asupra actelor pe care le înfăptuiau. Ei s-au străduit să le perfecţioneze şi să le împodobească astfel încît frumuseţea lor exterioară să fie pe măsura faptelor de vitejie. Sabia constituia pentru fiecare samurai un obiect sacru a cărui lamă simboliza sufletul pur al războinicului. Scoaterea lamei din teacă cu un gest lent era în sine un limbaj tăcut cu multe semnificaţii. Samuraii purtau o sabie lungă (katana) şi una scurtă (wakasashi) cu care îşi făceau şi sepuku sau harakiri pentru a-şi salva demnitatea în caz de nevoie-înfrîngere, umilinţă etc. Katana şi wakasashi împreună erau numite daisho ,,mare şi mică“ evocînd noţiunile de demnitate şi de putere proprii castei lor. Războinicii au conceput şi o filosofie corespunzînd folosirii arcului: kyudo, ,,Calea arcului“.  Samuraii s-au inspirat din arcul mongol dar i-au mărit dimensiunile pentru a crea o armă originală. Mînuirea unui arc atît de mare necesita atît echilibrul întregului corp cît şi o profundă concentrare. ,,Calea arcului“ este un exerciţiu spiritual deoarece propune atingerea unui nivel la care omul şi ţinta se contopesc.

 

Bătălia de la Sarashino

 

     Structura societăţii japoneze era bazată pe clanurile formate din cele mai importante familii de nobili (Minamoto, Taira, Ashikaga), cu tot cu vasali, războinici şi servitori. Luptele şi încăierările între clanuri erau la ordinea zilei. În secolul al XVI-lea un amplu război va pune faţă în faţă armatele generalilor Nobunaga şi Ieyasu pe de o parte şi armata seniorului din Kai-Takeda Katsuyori. Obiectivul era acela de a-şi asigura controlul efectiv al ţării. Conflictul s-a încheiat cu bătălia de la Sarashino-armata lui Takeda katsuyori a fost nimicită. Bătălia a fost însă inegală: în anul 1549 iezuiţii au venit în Japonia pentru a converti ţara. Vapoarele portugheze  la bordul cărora au ajuns în arhipelag transportau puşti; iezuiţii, diplomaţi abili, le-au folosit pe post de cadouri destinate acelora care se converteau la religia creştină. Nobunaga şi Ieyasu au acceptat tîrgul. Pe cîmpul de luptă ei au făcut pentru prima dată uz de armele de foc disimulate în spatele unor palisade de lemn. Clanul Takeda lupta tradiţional, călare-războinicii s-au năpustit spre barierele care scuipau foc. Puţini au fost cei care au supravieţuit. În anul 1582 clanul a dispărut. Învingătorii îşi vor atribui titlul de shogun-general suprem care va prelua toate afacerile guvernului, în timp ce împăratul îşi păstra un rol simbolic; cum îl are şi astăzi de fapt-el simbolizează unitatea naţională şi spirituală a japonezilor.

 

Sekihara

 

     În urma acestei bătălii va lua sfîrşit şi războiul dintre clanuri. Această luptă a avut loc în anul 1600. Învingătorului Ieyasu i s-a conferit de către împărat titlul de shogun. Acesta era conducătorul clanului Tokugawa. Supravieţuitorii rivali ai clanului Toyotomi s-au refugiat în fortăreaţa Osaka. În anul 1615 Ieyasu i-a înconjurat şi i-a învins. El nu a supravieţuit decît un an acestei lupte. Ieyasu îşi instalează sediul guvernului militar la Edo-actualul Tokyo.

 

Ninja

 

     Erau asasini folosiţi de unii conducători pentru a-şi elimina adversarii politici. Foloseau arme neconvenţionale (shuriken-steluţe, frînghii, cuţite) şi erau pregătiţi pentru un război neconvenţional-de gherilă. Acţionau mai ales noaptea fiind foarte bine antrenaţi-se căţărau cu uşurinţă în copaci şi pe ziduri; se furişau noaptea prin acoperşuri de unde strecurau prin diferite tehnici otravă în gura victimelor care dormeau. Erau experţi în lupta cu mîinile goale; foloseau bastonul etc. Scopul lor nu era nobleţea luptei în sine cum era la samurai ci anihilarea victimelor cu orice preţ. Erau izolaţi de societate iar samuraii îi considerau inferiori.

 

Artele marţiale

 

     Puţinii samurai din clanul Takeda care au supravieţuit în urma luptei s-au retras în locuri izolate şi au început să predea o formă de jujutsu care se învăţa din generaţie în generaţie. Aceştia şi-au luat discipoli pe care i-au pregătit. Deşi era o disciplină de familie, acest stil de luptă cu mînile libere s-a perpetuat pînă în ziua de astăzi. În timpurile moderne Jigoro Kano va scoate toate loviturile periculoase din Jujutsu dezvoltînd un nou stil de luptă pur sportiv care se baza mai mult pe sănătate: Judo sau ,,Calea supleţii“ În anul 1871 insula Okinawa este anexată Japoniei. Regele Ryukyu este detronat în 1879 şi este adus în Japonia unde i se va oferi o înaltă poziţie în administraţie şi o pensie corespunzătoare. Împăratul Japoniei este proclamat unic stăpînitor al Okinawei încheindu-se astfel domnia clanului Satsuma care a durat 259 de ani. Okinawa este împărţită oficial în anul 1895 în 47 de prefecturi japoneze. administraţia japoneză trimite ajutoare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale oamenilor. Este labsat un cuprinzător program de educare şi de învăţămînt în limba japoneză. Ţara se industrializează şi se modernizează multe obiective. Japonezii întîlnesc aici un stil de luptă practicat din vechime de locuitorii Okinawei denumit ,,Okinawa Te“ mîna din Okinawa-îmbinaţie între un stil de luptă cu pumnii numit Tode şi diverse stiluri de Kung-Fu aduse de negustorii chinezi care veneau aici în scopuri comerciale. Mulţi maeştri chinezi veneau în Okinawa pentru a-şi prezenta stilul de luptă. La rîndul lor, maeştrii din Okinawa se duceau în China pentru perfecţionare. Japonezii vor numi această disciplină străveche Karate. În anul 1905 karate devine în mod oficial prin maestrul Itosu parte integrantă a procesului de învăţămînt în şcolile din Okinawa. În anul 1921 maestrul Funakoshi Gichin aduce Karate-ul okinawan în Japonia. El a fost astfel un deschizător de drumuri; după el mulţi maeştri din Okinawa vor veni în Japonia pentru a-şi întemeia propriile stiluri. În anul 1945 are loc bătălia hotărîtoare pentru Okinawa în care au căzut 17000 de soldaţi americani şi 75000 de soldaţi japonezi. După victorie americanii au avut controlul insulelor Ryukyu din 23 iunie 1945 pînă în 15 mai 1972 construind o puternică bază militară în Naha. Mulţi soldaţi americani vor lua lecţii de karate de la maeştrii din Okinawa-astfel Karate-ul se va răspîndi în întreaga lume ca disciplină sportivă.

 

Calea Zenului

 

     Zenu-ul este o şcoală de comportament şi de gîndire care vizează detaşarea şi totodată conştientizarea celor mai simple acte ale vieţii. Provenit din China, s-a propagat în Japonia în secolul al XIII-lea şi s-a dezvoltat în mănăstiri, dar şi pe drumurile ţării datorită călugărilor rătăcitori şi poeţilor. A inspirat şi multe forme artistice: ceremonia ceaiului, amenajarea grădinilor şi caligrafia. Zen-ul a fost introdus în China în secolul al VI-lea de către Bodhidarma (Daruma Daishi) care era originar din India. Acest Bodhidarma este părintele artelor marţiale. El a pus bazele unor exerciţii corporale cu scopul de a-i căli pe călugării care-l însoţeau. Tot el a propovăduit paradoxul, contradicţia, întrebările fără răspuns şi incoerenţa aparentă care sînt tot atîtea şocuri ce provoacă iluminarea. Detaşarea propovăduită de disciplina Zen se asemănă într-o anumită direcţie cu filosofia antică a stoicilor. Zen-ul se vrea o cale ce conduce la Iluminare prin concentrarea asupra celor mai mărunte aspecte ale vieţii cotidiene; astfel călugării Zen mătură curtea mănăstirii şi se dedică muncilor celor mai umile.

 

Cartierul Yoshiwara

 

     Era situat la periferia oraşului Edo şi mai era cunoscut şi sub denumirea de ,,casele verzi“ datorită amplasamentului printre mlaştini şi bambuşi, situat în cursul inferior al fluviului Sumida. În acest cartier trăiau renumitele curtezane de rang înalt (oiran), tinerele lor urmaşe (maiko) şi damele de companie (geisha).  Acestora li se alăturau actori şi pictori celebri, scriitori şi editori printre care şi renumitul Tsutaya care imprima cele mai rafinate stampe din acea vreme. Aici se practica şi arta picturii-,,ukio e“ Cartierul era strict supravegheat de cei aflaţi la putere întrucît aici se adunau şi artişti cu idei novatoare-revoluţionare care erau consideraţi subversivi şi periculoşi pentru puterea politică. Cartierul era controlat de bărbaţi înarmaţi puşi în slujba puterii politice şi a cenzorilor care verificau stampele, picturile şi cărţile în vederea eliminării oricărei lucrări subversive. Printre artiştii luaţi în colimator de către puterea politică se numărau Hokusai cunoscut pentru lipsa de respect faţă de persoanele influente şi Hiroshige care îşi schiţa caricaturile la colţ de stradă şi prefera compania călugărilor.

 

Influenţa occidentală

 

     În secolul al XVIII-lea unii artişti şi literaţi obişnuiau să se ducă la nagasaki, oraş situat în preajma micii insule Deshima, unde se stabilise o colonie olandeză-singura prezenţă europeană tolerată de autorităţile shogun-ale după recluziunea Japoniei faţă de străini în anul 1638. Olandezii şi-au asumat aici un fel de ambasadă a culturii occidentale difuzînd lucrările lui Copernic, Mabroise Pare şi Daguerre precum şi gravuri ce reproduceau picturi italiene. Olandezii le-au împărtăşit japonezilor şi cunoştinţele lor din domeniul botanicii, al anatomiei etc. Sosirea ,,vaselor negre“ americane ale amiralului Perry în anul 1853 a înlesnit japonezilor accesul la lumea modernă-trenul, tramvaiul, vaporul cu aburi, maşina de cusut care care a provocat abandonarea kimonoului în viaţa de zi cu zi în favoarea ve,mintelor cusute şi a costumelor europene. Sosirea primelor ziare a constituit cea mai mare revoluţie care a dus la desfiinţarea cenzurii-rîsul şi umorul puteau fi practicate liber; fotografia a adus o schimbare fundamentală îmbogăţind cultura japoneză. Arta japoneză contemporană se va afirma o dată cu cinematografia.

 

Imperialismul Japoniei

 

     La sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX Japonia a devenit suficient de puternică în regiune ca să înfrîngă China şi Rusia. Ocupă Coreea, Taiwanul şi sudul insulei Sahalin. Între 1931-1932 ocupă Manciuria iar în anul 1937 lansează o invazie de mare anvergură în China. În anul 1941 guvernul japonez face greşeala de a ordona atacarea S.U.A prin raidul de la Pearl Harbour, eveniment ce duce la intrarea americanilor în război. Luptele din Pacific corelate cu atacurile nucleare de la Hiroshima şi nagasaki-evenimente criticate de umanitate pînă în ziua de astăzi întrucît au dus la victime colaterale din partea civililor nevinovaţi-au dus în cele din urmă la capitularea Japoniei care a avut loc oficial la bordul cuirasatului Missouri pe data de 2 septembrie 1945. Comunicatul din partea oficialilor japonezi arăta astfel: ,,Acţionînd din ordinul şi în numele împăratului, noi, guvernul japonez şi Statul major general imperial japonez, prin prezentul act primim condiţiile Declaraţiei publicate la 26 iulie la Potsdam...Prin prezentul, noi recunoaştem capitularea necondiţionată, în faţa puterilor aliate, a Statului major imperial japonez, a tuturor forţelor militare japoneze şi a tuturor forţelor militare de sub control japonez, indiferent unde s-ar afla ele“ După înfrîngerea suferită în cel de-al doilea război mondial Japonia s-a refăcut devenind una din marile puteri economice ale lumii-fapt cunoscut sub numele de ,,miracolul japonez“ şi un aliat de nădejde al S.U.A. În timp ce împăratul reprezintă simbolul unităţii naţionale, puterea reală este deţinută de cercurile politice, de birocraţi şi de marii afacerişti. ( Ştefan Botoran ) 

 

Caracterizare generală

 

-Japonia este situată în estul Asiei fiind alcătuită dintr-un lanţ insular dintre Oceanul Pacific de Nord şi Marea Japoniei-Marea de Est, la est de Peninsula Coreea. Nu are vecini pe uscat.

u Din punct de vedere climatic ţara se află sub influenţa musonului asiatic care aduce o mare cantitate de precipitaţii pe teritoriul ţării. Se găsesc aici două tipuri climatice: cel siberian şi tipul climatic din zona sudică a Pacificului. Întreaga climă este influenţată de prezenţa Curentului Japoniei ( Kuroshio ), un curent cald care vine din sudul Pacificului care oferă un climat mai blînd şi mai temperat întîlnit şi în alte părţi. Un curent rece ( Oyashio ) acţionează în nordul Japoniei. Locul în care aceşti doi curenţi se întîlnesc este foarte propice pescuitului.

- Umiditatea este ridicată pe parcursul întregului an, cu toamne calzi şi însorite, şi ierni calde cu excepţia părţilor de nord şi de vest unde ninsorile şi zăpada sînt abundente.

-  Insula Hokkaido se confruntă cu ierni lungi şi friguroase în timp ce restul ţării beneficiază de o climă subtropicală. Începînd cu luna mai îşi fac apariţia taifunurile-acest sezon este caracterizat de furtuni, ploi şi vînturi puternice care lovesc insulele.

-  Principalele unităţi de relief sînt: cîmpia Kushiro (sudul şi estul insulei Hokkaido); cîmpia Kanto şi Osaka. Regiunile montane oferă un peisaj pitoresc prin culmile Kiso, Hida, Akaishi, Kanto şi vîrfurile Uradake ( 3026 m ) şi Yanigatake (3120 m). În insula Shikoku se află numeroase conuri vulcanice. r

-  Reţeaua hidrografică este formată din rîuri scurte. Cele mai importante rîuri sînt: Shimano, Tone şi Kitagami care nu depăşesc 250 km dar care constituie o mare sursă energetică. În insule întîlnim lacuri de mari dimensiuni care au origine vulcanică şi tectonică.

-  Flora este reprezentată de păduri de conifere ( brad, molid ), păduri de arbori ( stejar, arţar, tei, mesteacăn, frasin, ulm ,şi nuc ), chiparos, pin umbrelă, brad hemlock, tisă, pin alb, arbori de bambus. În depresiuni se găsesc trestia de zahăr şi citrice.

-  Fauna este alcătuită din aproape 140 de specii de animale. Întîlnim în această parte a lumii o specie autohtonă de maimuţă ce poartă numele de macacul japonez care poate fi întîlnită cu precădere în partea de nord a ţării. De asemenea nu fac excepţie nici carnivorele: ursul brun, hermina, nurca, ratonul, vulpea, lupul, morsa şi foca. În Japonia trăiesc peste 250 de specii de păsări şi 8 specii de reptile. Apele Japoniei sînt bogate în crabi şi creveţi. Curentul Japoniei aduce numeroase grupuri migratoare de peşti. Speciile de insecte se găsesc într-un număr mare-cărăbuşul japonez este una dintre ele.

-  Ţara nu este scutită de calamităţi naturale-vulcani, taifunuri, tsunami şi cutremure.

-  Grupurile etnice sînt formate din japonezi (99 %) şi 1% alte grupuri precum coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi etc.

-  Din punct de vedere religios predomină cultul şinto şi budismul în proporţie de 84 %. Sfera celorlalte religii ocupă 16 %.  Creştinismul are o pondere de 0,7%

-  Limba vorbită este japoneza.

-  Codul Bushido a implantat principiile corectitudinii şi ale onoarei în întreaga viaţă cotidiană a japonezilor. Economia nu a făcut nici ea excepţie. Etica profesională este foarte solidă fiind ajutată de o înaltă tehnologie. Segmentul de apărare este foarte redus-doar 1% din PIB-guvernul japonez este orientat foarte atent spre latura socială investind imens mai ales în educaţie. După S.U.A tehnologia Japoniei este considerată a doua în lume chiar dacă în multe ramuri ramuri o depăşeşte. O caracteristică cu specific naţional a economiei este faptul că producătorii, furnizorii şi distribuitorii lucrează împreună în grupuri numite ,, keiretsu“.

-  O mare parte a populaţiei are garantată angajarea pe viaţă. Sectorul agricol chiar dacă este mic beneficiază de subvenţii importante.

-  Japonia deţine una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume realizînd 15 % din pescuitul de pe glob.

-  Moneda naţională este Yenul.

-  Japonia deţine o infrastructură excelentă alcătuită din şosele, drumuri, porturi, terminale şi 177 de aeroporturi.

-  Ţara nu are o denumire oficială ci doar pur convenţională: Japonia.

-  Tipul de guvernămînt este caracterizat printr-o monarhie constituţională axată pe principiul parlamentarismului. Puterea executivă este exercitată de un cabinet condus de primul ministru iar cea legislativă de un parlament bicameral ( Camera Consilierilor şi Camera deputaţilor ). Multipartitismul caracterizează viaţa politică.

-  Capitala ţării este la Tokyo care în vechime se numea Edo iar ţara este împărţită în 47 de prefecturi.

-  Ziua naţională se sărbătoreşte la 23 decembrie, aniversarea împăratului Akihito.

-  Sistemul legislativ este modelat după sistemul civil occidental cu o puternică influenţă anglo-americană.

-  Nu este clarificată încă problema insulelor Etorofu, Kunashiri, Shitokan şi Habomai care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în anul 1945 şi sînt administrate în prezent de Rusia. Acesta este şi motivul pentru care după cel de-al doilea război mondial Japonia nu a semnat un tratat de pace cu Rusia încheind doar formal ostilităţile.

-  Japonia îşi dispută cu Coreea de Sud insulele Liancourt Rocks care poartă denumirea Dokdo în varianta coreeană şi Takeshima în cea japoneză. China şi Taiwanul revendică la rîndul lor insulele nelocuite Senkakushoto. Japonia a declarat o porţiune din Marea Chinei de est zonă economică exclusivă pentru a derula prospecţiuni pentru petrol şi gaze naturale.

Comments
Comentariu nou Cautare
ioana  - excelent   |17-05-2010 18:59:12
complimente!un articol excelent!
kathy   |25-09-2010 07:32:54
fffffff interesant felicitari
Silvia   |04-01-2011 10:41:07
Felicitari. Un articol deosebit din care afli multe despre un tinut indepartat,
dar atat de frumos si misterios.
xcd  - xcd   |22-01-2016 22:34:57
Koreea se scrie cu k.in afara de asta este excelent
Graur   |23-01-2016 22:37:42
In limba Romana se scrie cu "C",punct.Ca doreste cate unul sa fie
interesant,asta-i alta poveste...;de pilda emisiunea acaeea de la un post tv.
"AgriKultura". Ce fac unii (nu e vorba de tine) cu limba romana iti vine
sa te iei cu mainile de kap sau de kur!!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1713 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866401

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare