Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje China, Imperiul civilizaţiei
China, Imperiul civilizaţiei Email
Marţi, 04 Mai 2010 12:30

 

 

     ,,Aici se găsesc piper, ghimbir şi scorţişoară, ierburi de leac şi nuci de India şi multe alte mirodenii, precum şi văluri din cele mai frumoase... Au mirodenii scumpe şi de multe soiuri. Şi creşte în insulele acestea din Marea Chinei piperul alb ca zăpada şi cel negru din belşug. Aur e foarte mult şi, de asemenea, alte lucruri de mare preţ...Se găsesc rubine bune şi nobile ca în nicio parte a lumii; şi se mai află aici safire, şi topaze, şi ametiste, şi alte pietre scumpe...Iar corăbiile, cînd merg acolo, aduc cîştig mare şi se căznesc pe drum“ (Marco Polo, Cartea Minunilor)



     Celălalt pol al experienţei umane, aşa cum o defineşte Simon Leys, China rămîne şi în ziua de azi un mister pentru restul lumii-unul dintre misterele care mai are încă mult de oferit deoarece toate celelalte mari civilizaţii cum ar fi Egiptul, Mesopotamia, America precolumbiană sînt fie apuse, fie prea absorbite de problemele supravieţuirii în condiţii extreme (culturile primitive), fie prea apropiate de noi (culturile islamice, India). China oferă încă un contrast atît de total, o originalitate atît de radicală şi de evidentă. Tradiţiile ei au rămas intacte cu toată insistenţa puterilor occidentale coloniale de a aduce modificări. Răscoala boxerilor a fost unul din punctele marcante ale rezistenţei poporului chinez de a-şi menţine civilizaţia nealterată. Nici revoluţia culturală comunistă n-a reuşit să-i distrugă valorile.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Scurt istoric
 

     Teritoriul actual al Republicii Populare Chineze a fost unul dintre primele leagăne ale umanităţii. Aici au apărut primele culturi încă din paleolitic (600.000 Î. Hr ) Omul din Pekin (Sinantrophus Pekinensis). Pe cursul mijlociu al Fluviului Galben ia fiinţă în sec. XI-Xviii î. Hr. statul Shang (Yin) care succede legendara dinastie Zhou (1066-256 î. Hr.). Acest stat se va destrăma cristalizîndu-se limba chineză. Această perioadă este marcată totodată de marii gînditori antici chinezi: Kong Zi (Confucius), Mozi şi Lao Zi. Procesul de unificare a Chinei va începe sub dinastia Qin şi va fi încheiat de suveranul Qinwang în anul 221 î. Hr. Acesta era şi un mare adept al artelor marţiale, el însuşi fiind un excelent practicant. În secolul III î. Hr. chinezii aveau o idee foarte vagă despre teritoriile situate la nord de Marea Cîmpie a Chinei şi de cotul fluviului Huang He. Tocmai din această direcţie a fost ameninţată timp de mai multe secole de primejdia cea mare a incursiunilor întreprinse de nomazii războinici. Pentru a se putea apăra mai eficient chinezii au început să construiască în sec. IV î. Hr. în zona premontană situată la vest de cotul fluviului Huang He Marele Zid Chinezesc. În sec. II-III î. Hr. ei au prelungit zidul spre est de Huang Hepînă la Golful Liaodun din Marea Galbenă, iar spre vest, de-a lungul graniţelor sudice ale deşertului Alashan. Acest monumental edificiu nu a reuşit întru totul să apere graniţele. Mode, unul dintre şefii hunilor, a pregătit o amplă incursiune militară care le-a pricinuit chinezilor pierderi destul de grele, înşişi împăraţii chinezi din dinastia Han au fost nevoiţi să încheie cu ei ,,tratate de pace şi rudenie“. În perioada 206-220 d. Hr. dinastia Han îşi întindea stăpînirea asupra Coreei, Manciuriei, Asiei Centrale şi Vietnamului. Se pun astfel bazele Imperiului chinez-pe baza confucianismului se creează mandarinatul. Drumul mătăsii facilitează contactul cu străinii (220-581 d. Hr.) ,,Pe aceste drumuri comerciale au pătruns în China influenţe-în domenii diferite de cultură şi civilizaţie-mai întîi din India, Iran şi lumea islamică, iar de la începutul secolului al XVI-lea, prin negustorii portughezi, spanioli şi olandezi-şi în special, spre sfîrşitul aceluiaşi secol, prin misionarii iezuiţi. Începînd din secolul al II-lea î. Hr. şi pînă în jurul anului 1800 China a dat lumii occidentale incomparabil mai mult decît a primi“ ( Ovidiu Drimba, Istoria civilizaţiei şi culturii). Între anii 960-1127 se consolidează dinastia Song de Nord pe baza unui învăţămînt şi a unei educaţii confucianiste a aparatului birocratic. Între anii 1271-1279 în China se instalează dinastia Yuan care este însă învinsă de mongolii lui Kubilai Han.

Marea Răscoală
 

     Creşterea puterii feudale a dus la intensificarea exploatării, ţăranii avînd o situaţie din ce în ce mai grea după cum notează un scriitor contemporan: ,, ...oamenii bogaţi care au moşii întinse îi silesc pe ţărani să lucreze cît mai mult, lovindu-i cu nuiele şi beţe de bambus...Astfel încît, proprietarul, sporindu-şi din ce în ce averile, dobîndeşte şi putere, iar ţăranul, trăind de azi pe mîine din recolta sa, ajunge în mizerie şi nu are nicio scăpare“. De foarte multe ori oamenii săraci se îndatorau la feudali şi ajungeau de cele mai multe ori în situaţia de a nu mai putea plăti. Erau puşi de nenumărate ori să-şi vîndă copiii sau să ajungă chiar ei sclavi. Sub conducerea lui Huan-Ciao s-a desfăşurat una dintre cele mai mari răscoale care i-a adus pe rebeli la putere timp de doi ani, dar nobilii chinezi, fiind speriaţi de amploarea pe care au luat-o evenimentele, s-au precipitat şi i-au chemat în ajutor pe nomazii din nord porecliţi ,,corbii negri“ care au înăbuşit răscoala. Răscoala a slăbit puterea statului feudal chinez-ajungîndu-se astfel la ocuparea mongolă. În urma deselor revolte populare mongolii au fost înlăturaţi şi a fost instaurată dinastia Ming, ce aduce o înflorire a ţării şi o renaştere a vechilor tradiţii chineze. Împăraţii din această dinastie au învăţat din greşelile trecutului şi au luat măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei maselor largi de oameni, în special a ţăranilor cărora le-au acordat unele scutiri de impozite. S-au dezvoltat în China meşteşugurile şi comerţul şi s-au creat ateliere manufacturiere pentru fabricarea vestitelor mătăsuri şi porţelanuri chineze. Despre acestea a vorbit spătarul Nicolae Milescu care a fost o vreme ambasadorul ţarului Rusiei în China: Se face destulă matase şi tot felul de haine de mătase, nu numai pentru toată China, ci şi pentru insulele japoneze şi filipinilor şi chiar pentru îndepărtatele ţări ale indienilor şi ale europenilor. Căci lucrurile de mătase de aici sînt mult mai ieftine...Zece haine costă aici cît una singură în Europa“

Răscoala Boxerilor (1899-1901)
 

     Concurenţa pe piaţa desfacerii între S.U.A şi celelalte puteri coloniale occidentale în China s-au mutat din plan comercial într-unul social. Fiecare dorea să domine şi să se impună. Occidentalii, odată cu monopolizarea comercială, doreau să-şi impună în China şi modul lor de viaţă. Creştinismul a devenit astfel un vîrf de lance. După venirea iezuiţilor vom asista la o abundenţă a misionarilor diferitelor facţiuni creştine. Iezuiţii, cunoscînd tradiţia japoneză cît şi pe cea chineză-fiind totodată nişte erudiţi-au lucrat ,, cu mănuşi“ Misionarii protestanţi s-au dovedit însă slab pregătiţi în ceea ce priveşte cultura şi istoria civilizaţiei făcînd gafe mari şi jignindu-i pe chinezi în mîndria lor naţională. Din cauza unui grup de protestanţi nemţi fanatici s-a declanşat o mişcare de rezistenţă numită ,, răscoala boxerilor“ Aceşti aşa-zişi misionari au pătruns într-un templu budist şi au profanat statuile lui Buddha. Au fost ucişi de chinezii furioşi şi totodată au dat curs unei situaţii conflictuale-chinezii care doreau să-şi menţină tradiţiile şi modul de viaţă nealterate s-au împărţit în mişcări secrete care au început să revolte masele. În spatele acestei mişcări se aflau şi renumiţi maeştri de arte marţiale. Îndemînarea lor în lupta corp la corp nu a fost îndeajuns în faţa armelor de foc şi a tunurilor forţelor coloniale occidentale care au trimis mai multe corpuri expediţionare. Americanii au sprijinit această ofensivă. La fel ca şi răscoala Taipingilor ( ( 1851-1864 ) această mişcare a ,,boxerilor“ va fi înăbuşită de către forţele occidentale.

Ultimii ani din istoria Chinei Imperiale
 

     Dacă autoritatea o deţinea împăratul manciurian din Beijing, puterea imperială era exercitată de mama sa mai vîrstnică, împărăteasa mamă Cixi (Tsu-hsi) care a încercat să menţină casa regală, decăzută din punct de vedere financiar şi moral, printr-o combinaţie de înţelegeri cu state străine, întîrzierea reformelor economice şi politice, asasinate şi reprimarea cu brutalitate a disidenţilor. În momentul morţii împărătesei Cixi care a survenit în anul 1908, Imperiul manciurian nu se mai bucura de loialitatea acelor chinezi care erau dornici să redobîndească prestigiul pierdut al naţiunii lor. Din numeroasele grupuri revoluţionare care au apărut în China de cînd aceasta a început să fie umilită de Occident în anii 1840, cel mai important s-a dovedit a fi mişcarea republicană condusă de Sun Yatsen. Sun, care şi-a făcut studiile în străinătate şi a devenit doctor în medicină. El dorea ca China să adopte principii progresiste occidentale, ca de exemplu democraţia, naţionalismul şi socialismul. Partidul pe care îl conducea şi-a formulat obiectivele sub forma unui program intitulat ,,cele trei principii ale poporului“. Totuşi, dat fiind că tradiţia politică chineză era atît de diferită, era puţin probabil ca populaţia Chinei să înţeleagă sau să interpreteze concepte precum democraţia şi guvernul reprezentativ în sensul occidental al acestora. Ideile occidentale au atras iniţial pentru că păreau să ofere chinezilor posibilitatea de a-şi redobîndi demnitatea şi forţa pierdute. Confruntat cu insurecţii şi revolte, fragilul guvern manciurian a recurs la serviciile unuia dintre generalii demişi, Yuan Shikai, care nu era însă un susţinător al curţii care îl umilise în trecut. Sub pretextul că organizează rezistenţa împotriva opoziţiei tot mai numeroase faţă de actualele autorităţi, a folosit noua investire de care dispunea pentru a-şi trăda superiorii, complotînd pentru înlăturarea lor de la putere. Yuan nu avea însă datele unui revoluţionar; el nu era animat decît de faptul că nu agrea republicanismul şi de dorinţa sa de răzbunare împotriva dinastiei manciuriene. El era oricînd dispus să înlăture dinastia de la putere, dar nu era de acord ca aceasta să fie înlocuită de o republică. Principalul său obiectiv era de a reinstaura imperiul şi de a se înscăuna împărat. Mult aşteptata revoluţie împotriva manciurienilor a izbucnit în octombrie 1911. Insurecţia militară de la Wuhan s-a dovedit peste puterile guvernului imperial în încercarea de a o stăvili; patru luni mai tîrziu dinastia manciuriană a abdicat oficial. Yuan Shikai a încheiat atunci o înţelegere cu Sun Yatsen, încercînd să-l păcălească pe liderul republican prin permisiunea de a-şi asuma prerogativele de preşedinte al republicii, care a înlocuit sistemul imperial. Yuan, făcînd uz de prerogativele sale prezidenţiale pentru a negocia împrumuturi străine, s-a prezentat lumii drept liderul care va aduce stabilitate în China.

Anii de început ai republicii (1912-1916)
 

     Republicanii conduşi de Sun Yatsen s-au dovedit neputincioşi în încercarea de a-l controla pe Yuan. Influenţa lor era limitată la zonele din sudul Chinei, chiar dacă sediul guvernului şi al administraţiei se afla în nord unde stăpînea yuan. Mai mult, în anumite privinţe republicanismul era prea sofisticat pentru a fi pe placul maselor de chinezi. Obiectivul era o mişcare care să reprezinte nevoile practice ale poporului, marea majoritate a populaţiei reprezentînd-o ţăranii. O astfel de mişcare avea să apară după 1919, dar revoluţia izbucnită la sfîrşitul anului 1911 a creat confuzie şi o stare de nesiguranţă. Cu puţin timp înainte să moară în 1916, Yuan s-a autoproclamat împărat, dar gestul său a fost unul simbolic. În scurta perioadă cît s-a aflat la putere nu a reuşit să rezolve niciuna dintre problemele politice sau economice esenţiale ale Chinei. Totuşi, în pofida politicii reacţionare a lui Yuan şi a încercărilor eşuate ale republicanilor de a redacta o constituţie valabilă, evenimentele care au urmat au demonstrat că China a început să se îndrepte timid spre ,,o revoluţie împotriva lumii pentru a se alătura lumii“. Ea a renunţat la sistemul său imperial tradiţional, experimantat prin intermediul principiului reprezentativităţii, i-a alungat pe străini şi a dat speranţe tuturor chinezilor care au anticipat redobîndirea vechii glorii prin metode moderne.

Seniorii războiului (1916-1927)
 

     Moartea lui Yuan a deschis calea unei epoci haotice denumită a ,,seniorilor războiului“ în timpul căreia guvernul central a avut doar o funcţie reprezentativă. Instabilitatea internă şi umilinţele la care Japonia a supus China, prin impunerea tratatului aşa numit al ,,Celor 21 de cereri“ au provocat un puternic val de naţionalism. Acesta a culminat în 1919 printr-o serie de demonstraţii împotriva străinilor cunoscute sub numele de ,,Mişcarea de la 4 mai“, luna mai fiind luna în care China a realizat că deşi i-a sprijinit pe Aliaţi în timpul primului război mondial, cererea sa de a-şi redobîndi teritoriile ocupate de Germania, respectiv provincia Shandong şi portul Qingdao a fost complet ignorată de prevederile Tratatului de la Versailles. Tot 1919 a fost anul în care o seamă de revoluţionari, sub imboldul Revoluţiei ruse din 1917, au aderat la marxism. Doi ani mai tîrziu, 20 dintre ei s-au întîlnit la Shanghai şi au înfiinţat Partidul Comunist Chinez (PCC ) care a fost în mare măsură rezultatul Cominternului-Internaţionala Comunistă înfiinţată de Moscova. În anul 1922 a avut loc o alianţă revoluţionară numită ,,Frontul Unit“ între PCC şi Gomindang, al cărui scop declarat era să salveze China atît de regimul ,,seniorilor războiului“ cît şi de cel al imperialiştilor străini.

Teroarea Albă
 

     În 1927, după ce alianţa dintre comunişti şi forţele naţionaliste şi-a atins obiectivul de a-i înfrînge pe seniorii războiului; Chiang Kai Shek, succesorul lui Sun la conducerea Gomindang, a declanşat o amplă represiune împotriva comuniştilor cunoscută sub numele de ,,Teroarea Albă“. Faptul că PCC a supravieţuit s-a datorat retragerii lui Mao Zedong în munţii din provincia Jiangxi. Aici, Mao a început să organizeze şi să antreneze membrii PCC în tactica războiului de gherilă ţărănesc. În 1934, comuniştii au rupt încercuirea şi au început ,,Marşul cel lung“ spre Yanan. În urma acestui drum de peste 6000 km. Mao Zedong a devenit liderul politic şi militar al PCC. Mao şi-a dedicat următorii zece ani înfiinţării Sovietului din Yanan. În această perioadă i-a înlăturat pe toţi posibilii săi rivali din PCC şi a adaptat învăţătura marxist-leninistă la specificul Chinei, punînd accentul pe revoluţia ţărănească.

Războiul chino-japonez
 

     Perioada din Yanan a coincis cu războiul chino-japonez (1937-1945). Acest conflict a început cu tentativa Japoniei de a-şi extinde controlul asupra Manciuriei, pe care a ocupat-o iniţial în 1931. Acest conflict a stimulat reînnoirea alianţei PCC-GMD, care s-a unit într-un front comun împotriva duşmanului. Totuşi, lupta lui Chiang Kai Shek împotriva japonezilor a fost un obiectiv secund în cadrul priorităţilor acestuia, principalul său obiectiv fiind distrugerea PCC. Acest lucru s-a materializat prin faptul că nu s-a opus cu toată forţa trupelor ocupante, atitudine total opusă deplinei angajări de care au dat dovadă comuniştii în lupta lor împotriva ocupanţilor din zona de nord a Chinei. Faptul că Mao a trezit sentimentul naţionalist al chinezilor împotriva forţelor japoneze i-a atras o mare simpatie din partea poporului. Atunci cînd S.U.A, după atacul japonez de la Pearl Harbor din 1941, a devenit un aliat al Chinei în războiul din Pacific, ea nu a apreciat corect situaţia politică din China şi a recunoscut în mod oficial şi a acordat sprijin guvernului Gomindang. Această acţiune a guvernului american a alimentat sentimentul profund antiamerican al lui Mao care nu era ce-i drept prea încîntat nici spre o orientare spre Stalin şi U.R.S.S. Adevărul este că Stalin nu a avut niciodată prea multă încredere în PCC ca forţă revoluţionară. El nu considera că acest partid este suficient de puternic pentru a supravieţui prin propriile-i forţe. Începînd din 1927 Stalin a cerut insistent PCC să menţină alianţa cu GMD, în pofida măsurilor represive luate de Chaing împotriva comuniştilor. Mao nu a uitat niciodată modul în care el şi PCC au fost trataţi de Comintern şi URSS.

Războiul civil
 

     După capitularea Japoniei din 1945, China a retrăit din nou războiul civil dintre Gomindang şi Partidul Comunist Chinez. Cursul evenimentelor avea însă să demonstreze că Chiang şi naţionaliştii pierduseră deja teren. Ei au deţinut puterea nominală timp de aproape un deceniu, dar acest lucru nu s-a prea simţit. Rezistenţa pe care ei au opus-o japonezilor a fost foarte timidă, guvernarea lor a fost caracterizată de corupţie şi nepotism, iar acum se dovedeau neputincioşi în confruntarea cu fenomenul inflaţiei. În pofida materialului militar pe care S.U.A continua să îl furnizeze, GMD a pierdut teren pe cîmpul de luptă. Sub conducerea lui Mao, politica Armatei Roşii de respect faţă de ţărani, care era la polul opus faţă de brutalitatea cu care GMD a rechiziţionat alimente şi a impus recrutarea obligatorie, a adus simpatia maselor de ţărani faţă de PCC. Hotărîrea lui Mao de ,,a cîştiga adeziunea poporului“ s-a dovedit a fi preludiul care a anticipat victoria PCC din 1949. După patru ani de lupte crîncene, Chiang Kai Shek a fost înfrînt. El s-a refugiat cu ajutorul americanilor în Taiwan lăsînd China la dispoziţia victoriosului Mao care în octombrie 1949 proclamă la Beijing Republica Populară Chineză.

1949-zilele noastre
 

     China se va dezvolta pe baza planurilor socialiste prin naţionalizarea întreprinderilor, reforma agrară şi strîngerea legăturilor cu URSS. Mao va lansa campania ,,celor o sută de flori“ în 1956, iar în 1960 ,,marele salt înainte“ constînd din colectivizarea agriculturii prin crearea comunelor populare, ceea ce a dus la un eşec economic de proporţii pentru întreaga ţară. Din 1960, URSS nu mai sprijină marile planuri industriale ale chinezilor şi îşi retrage toţi experţii din diferite domenii, lucru care duce la stagnarea întregii economii. China încearcă să se lanseze în alte domenii de activitate -în 1964 experimentează prima sa bombă atomică iar 6 ani mai tîrziu lansează primul satelit artificial în jurul pămîntului. China devine membră a Consiliului de Securitate pe lîngă ceilalţi membri. Mao Zedong, pentru a-şi consolida poziţia, trece la aplicarea ,,Marii Revoluţii Culturale Proletare“ (1966-1976)-un plan demenţial care a distrus o mare parte din trecutul şi tradiţia Chinei provocînd şi un haos socio-economic. După anul 1976 ce a marcat moartea lui Mao toate abuzurile care au dus la distrugerea de vieţi omeneşti şi de valori culturale au fost denunţate. În 1977, Hua Guofeng şi Deng Xiaoping au pus în aplicare un program economic de eficientizare, modernizare şi deschidere spre o viaţă mai bună. În 1978 China încheie un tratat de pace cu Japonia şi peste un an stabileşte relaţii diplomatice cu S.U.A care recunoaşte Taiwanul drept componentă a acesteia. În 1984 China şi Marea Britanie semnează o declaraţie comună prin care se prevede ca la 1 iulie 1997 China să-şi exercite din nou puterea legală asupra Hong-Kongului după deviza ,,un stat, două sisteme“. Se stabilesc din nou relaţii de cooperare cu URSS după vizita lui Gorbaciov la Beijing în anul 1989. Studenţii chinezi fac demonstraţii de stradă, cerînd liberalizarea sistemului, dar sînt înăbuşiţi de către guvern. În 1999 China îşi reia relaţiile diplomatice cu Vietnamul, iar în 1993 cu Coreea de Sud. În 1993 se aprobă o nouă Constituţie. În 1997 China primeşte din partea SUA clauza naţiunii celei mai favorizate. În noiembrie 1999 China şi Rusia au rezolvat diferendele de frontieră şi încheie în iulie 2001 un tratat de colaborare şi prietenie.

Cultura chineză
 

     În anul 1972 s-a descoperit în suburbia estică a oraşului Changsha din R.P. Chineză un mormînt ce avea o vechime de peste două mii de ani ce data din timpul dinastiei Han. Acolo se aflau numeroase obiecte intacte deosebit de valoroase dar ceea ce a uimit cel mai mult a fost corpul unei femei atît de bine conservat încît ţesuturile nu-şi pierduseră elasticitatea, iar chipul ei părea viu. Continuarea cercetărilor a arătat că situl arheologic descoperit este necropola familiei ducelui Li Chang din ducatul Dai, cancelarul principatului Changsha. În mormîntul nr. 1 îşi dormea somnul de mai bine de două mii de ani soţia sa, în mormîntul nr. 2 era chiar ducele iar în mormîntul nr. 3 se afla fiul acestuia. În acele morminte au fost descoperite obiecte din lac lucrate cu mare fineţe, documente cu caracter tehnic şi ştiinţific considerate pierdute: hărţi, tratate de astronomie şi medicină, materiale de autentică valoare în studierea realizărilor tehnico-ştiinţifice din antichitatea chineză. Au mai fost descoperite peste două mii de obiecte de ritual. Printre descoperirile arheologice de la Mawangdui se află şi numeroase referiri la mituri legate de unele cunoştinţe şi observaţii astronomice ale timpului. Praful de puşcă generator de forţe motrice a fost descoperit tot de chinezi prin cunoaşterea cărbunelui de lemn, sulfului şi salpetrului. În perioada dintre dinastiile Song şi Yuan a fost realizată un fel de săgeată acţionată cu praf de puşcă care, odată aprins, genera o forţă de reacţie care lansa săgeata asupra poziţiilor inamice. Tot în mormintele de la Changsha-suburbia Mawangdui au fost descoperite instrumente muzicale de sulfat, cu coarde şi instrumente de percuţie. S-au descoperit şi reţete secrete şi principii de medicină tradiţională. Numeroase desene descoperite aici conţin tehnici de gimnastică: exerciţii fizice daoyn. Vechii chinezi au înţeles acum mai bine de ani că organismul trebuie fortificat împotriva bolilor prin antrenament fizic. Au fost descoperite tratate despre agricultură, obţinerea băuturilor alcoolice prin fermentare, arta preparării dulciurilor, experienţa grădinăritului, brocartul şi tehnica ţesutului. Procedeele chimice erau de asemenea cunoscute vechilor chinezi precum şi bronzurile şi topirea metalelor, turnarea fontei, obţinerea oţelului, exploatarea aurului etc.

Medicina şi farmacia chineză
 

     Farmacologul Li Shen Cen (1518-1593) a studiat 1871 de substanţe dintre care 1074 erau vegetale, 443 animale şi 354 minerale. El a selectat 8161 de reţete şi a ajuns la aproape 16.000 de prescripţii medicale. Huang Ti, împăratul galben, a fost autorul unui tratat numit ,,Noi Tsing“ care nu era altceva decît o enciclopedie medico-farmaceutică sub forma unui dialog între acest împărat şi medicul său Ki Po. Produsele farmaceutice de origine animală aveau o mare trecere în farmacopeea chineză. Se credea că o parte sau alta a corpului unui animal ar trebui neapărat să vindece partea similară a corpului uman. Placenta, urina, crustele, sperma, laptele de femeie tînără au jucat un rol în credinţa vindecării. Sîngele de om supt dintr-o venă vie de pacient era considerat un remediu foarte eficient împotriva tuberculozei pulmonare. După cum rezultă din farmacia chineză un loc important ocupau medicamentele de origine minerală. Alchimia chineză a premers cu douăsprezece secole pe cea europeană. Preparatele pe bază de arsenic şi mercur au fost bine cunoscute în terapie, la fel ca şi alaunul, boraxul, hematita, sulful, sulfatul de zinc, aurul, argintul etc. Formele galenice erau cele cunoscute şi uzitate pînă astăzi: soluţii-mixturi, decocturi, coliruri, unguente, paste, prafuri, pilule, sucuri de plante etc. Farmacia chineză, parte integrantă a civilizaţiei chineze, a avut o înrîurire benefică asupra farmaciei ţărilor vecine şi apropiate, precum Japonia, Coreea, Vietnam, Indonezia, India, Persia, aşa cum farmacia greacă a influenţat pozitiv farmacia romană. ( Ştefan Botoran )

Locaţie
 

     China se află situată în estul Asiei, învecinată cu Marea Chinei de Est, Golful Coreea, Marea Galbenă şi Marea Chinei de Sud, între Coreea de Nord şi Vietnam. Are numeroşi vecini: Afghanistan, Bhutan, Myanmar (Burma), India, Kazahstan, Coreea de Nord, Kîrgîzstan, Laos, Mongolia, Nepal, Pakistan, Rusia în partea de nord-est, Tadjikistan, Vietnam, Hong-Kong şi Macao ca graniţe regionale.
     Chiar dacă o mare parte a Chinei este situat în zona climatică temperată, clima variază în funcţie de topografie.
     Din punct de vedere al formelor de relief principalele unităţi sînt: Marea Cîmpie Chineză; Cîmpia Songhua Jiang; Bazinul Roşu; M-Ţii Da Hinggan Ling; Xiao Hinggan Lin; Podişul Tibet; Podişul Kianglang; M-ţii Himalaya şi unităţile deşertice Taklamahan; Junggar Pendi; Deşertul Gobi; Deşertul Badain.
     Cele mai mari fluvii sînt: Huang He (Fluviul Galben) care se varsă în Marea Galbenă prin Golful Bohai; Changjiang (Fluviul Albastru)-se varsă în Marea Chinei de Est în dreptul oraşului Sanghai; Fluviul Mekong; Amur şi Fluviul Perlelor Zhujiang. Per total întreaga reţea hidrografică cuprinde peste 1500 de fluvii şi rîuri mari, mijlocii şi mici cu un uriaş potenţial hidroenergetic.
     În M-ţii Kunlun există şi o bogată reţea de lacuri.
     Flora este foarte variată-peste 7000 de specii de plante lemnoase (arbori lemnoşi şi arbori gingko), cathaya şi sequoia, diverse specii de flori rare, păduri de conifere, mesteacăn alb asiatis, pinul scoţian şi pinul coreean, conifere, chiparoşi, arbori cu frunze călătoare, arbori de bambus.
     Cel mai renumit animal sălbatic al Chinei este marele urs panda. Se mai găsesc maimuţa cu blană aurie, tigrul din nord-estul Chinei, delfinul de rîu chinezesc şi aligatorul chinezesc, specii de căprioară, o specie rară de urs alb. În China există peste 1000 de specii de păsări-printre cele mai rare se numără raţa mandarină, fazanul cu coroană albă, fazanul auriu, papagalul Derby, pasărea soarelui cu spatele galben şi cocorul cu coroană roşie.
     Deşi din punct de vedere oficial ţara este considerată de conducere ateistă în China sînt tolerate religiile. Printre religiile tradiţionale (daoism, budism) întîlnim şi diferite culte creştine.
     Economia Chinei a trecut de la un sistem centralizat şi planificat-închis faţă de pieţele externe la unul orientat spre economia de piaţă care are un sector privat în continuă creştere. Deşi veniturile pe cap de locuitor plasează China în zona mediană a ţărilor dezvoltate, China a fost în 2006 a doua economie după SUA.
     Denumirea oficială a ţării este Republica Populară Chineză iar cea convenţională China.
     Conform Constituţiei adoptate la 4 decembrie 1982-amendată în 1993-China este republică populară în care puterea executivă este exercitată de Consiliul de Stat numit de Congresul Naţional al Poporului iar cea legislativă de Congresul Naţional al Poporului. Preşedintele statului este ales pentru cel puţin două mandate de Congresul Naţional al Poporului. Sistemul este multipartitism chiar dacă scena politică a ţării este dominată de Partidul Comunist Chinez.
     Capitala ţării este la Beijing.
     China este împărţită din punct de vedere administrativ din 23 de provincii, 5 regiuni autonome şi 4 municipalităţi.
     Ziua naţională se sărbătoreşte pe data de 1 octombrie.
     Începînd din anul 2005 China şi India au început să stabilească principiile rezolvării problemelor de frontieră, a problemelor teritoriale, a proliferării nucleare. Problema Kashmirului a început să fie detensionată prin dialoguri recente-aceasta continuă să fie însă zona cea mai militarizată din lume aflată sub ocupaţie chineză, indiană şi pakistaneză. Disputele cu Taiwanul s-au concretizat în unele desfăşurări de forţă ale marinei militare chineze în largul coastelor taiwaneze. Sistemul produs de China ,,O singură ţară, două sisteme“ care a fost aplicat în Hong Kong, Macao etc. nu este agreat de Taiwan, care se consideră stat independent, nelegat teritorial de China. O altă problemă este cea a zecilor de mii de imigranţi ilegali nord-coreeni care fug din ţara lor din cauza foametei, mizeriei şi a persecuţiilor la care sînt supuşi. China şi Rusia au convenit în 2004 în privinţa demarcării graniţei comune dintre lung disputatele insule de la Amur şi Ussuri.
     China este atît ţară de tranzit cît şi sursă şi destinaţie pentru mulţi traficanţi de fiinţe umane. Există un trafic intern, estimat la 10.000-20.000 de persoane pe an. Bărbaţi, femei şi copii din ţările sărace învecinate sînt atraşi de traficanţi cu promisiuni de angajare legală, bine renumerată şi sfîrşesc în bordeluri sau lucrători pe piaţa neagră a muncii, privaţi de orice fel de drepturi şi libertate.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Monitorul de Făgăraş este singurul ziar fără influenţă politică

 

      În Ţara Făgăraşului mai mult decît în orice zonă a ţării, mass-media abundă. S-au scos ziare pe bandă rulantă, iar tv-urile sau radiourile se închid şi se deschid, îşi schimbă finanţatorul, unul după altul. Dacă lucrurile ar merge în linii normale, făgărăşenii ar trebui să fie cei mai bine informaţi români. Dar nu este aşa pentru că informaţiile care le sînt ,,servite” de această breaslă sînt greu credibile. Dacă am face o istorie a presei locale, lesne am constata că puţini ziarişti fac cinste acestei bresle. Şi asta pentru că majoritatea dintre ei s-au vîndut politicului pentru o brumă de bani sau mai grav pentru puţină atenţie din partea celor cu funcţii atunci cînd au fost măguliţi cu titulatura de ,,ziarişti”. Orice ziarist ar trebui să ştie că trăieşte zilnic între cei despre care scrie, doar că nu poate fi ca ei. Dacă am face comparaţie cu presa de la 1910 sau măcar cu cea interbelică, puţini sînt ziariştii de azi care ar putea ajunge la nivelul celor de atunci. Un singur exemplu am da, dr. Ioan Şenchea. Monitorul de Făgăraş, ziar editat după modelul ,,The Sun”, a rămas pînă astăzi, după 19 ani (17 octombrie 1998 ediţia cu numărul ZERO), în inimile cititorilor.(continuarea doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1828 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 728
Număr afişări conţinut : 3874373

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare