Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Italia-crepusculul colonialismului
Italia-crepusculul colonialismului Imprimare Email
Marţi, 20 Aprilie 2010 00:00

 

 

,,Pentru fascism, totul este în stat şi nimic uman, nimic spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului. În acest sens, fascismul este totalitar. În afara statului, nu există nici indivizi, nici grupuri-partide politice, asociaţii, sindicate, clase. De aceea fascismul se opune socialismului, care accentuează mişcările politice ale luptei de clasă şi ignoră unitatea statului care fundamentează clasele sociale pe o singură realitate economică şi morală. Şi, într-o manieră omoloagă, fascismul se opune sindicalismului...“ (Benito Mussolini, ,, Fascismul“ 1934 -articol scris pentru Enciclopedia italiană).

Italia colonială-nostalgia vechii Rome
 

     Italia este ţara pe teritoriul căreia s-au perindat mai multe civilizaţii. Etruscii vor lăsa cea mai mare amprentă după care Roma va deveni stăpîna întregii peninsule şi mai apoi a lumii antice. Rolul pe care Italia l-a avut în civilizaţia omenirii este hotărîtor în mersul întregii istorii europene. Statele moderne ale Europei de astăzi s-au format pe ruinele Imperiului Roman. Legislaţia vechilor romani a influenţat sistemele juridice ale democraţiilor europene pînă în zilele noastre.Tacticile militare ale armatei romane sînt studiate pînă în zilele noastre de experţii militari. Imperiul colonial italian a constituit o reminiscenţă a visurilor nostalgice ale celor care tînjeau după gloria măreţei Rome antice. Pe urmele lui Caesar, Mussolini n-a uitat niciodată că Roma cucerise cîndva toată lumea cunoscută. Fasciile formate din topoare şi nuiele erau simbolul Partidului Fascist şi sloganul mîndru al Imperiului Roman. SPQR (Senatus Populusque Romanus, ,, Senatul şi Poporul Roman“ ) a devenit motto-ul propriei sale guvernări. Colonialismul italian este privit ca un ultim venit în ,,îmbulzeala europeană pentru Africa“. Motivele reale care au stat la baza hotărîrii clasei politice italiene de a se implica în expansionismul italian-dincolo de amintirea gloriei apuse a ,,cetăţii eterne“- au fost de ordin economic. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea ţara se baza pe o predominanţă covîrşitoare a agriculturii care reprezenta principalul domeniu de selectare a forţei de muncă. Sectorul industrial era foarte slab reprezentat, gradul de urbanizare era în scădere, iar situaţia administraţiei publice era de-a dreptul jalnică după cum relatează documentele din epocă. ,,O sursă majoră de instabilitate şi conflicte sociale era puternica discrepanţă dintre nordul şi sudul Italiei, nordul fiind marcat profund de experienţa unificării politice şi administrative realizate de Napoleon, iar sudul de tradiţia relativ desuetă a guvernării Bourbonilor. Toate aceste caracteristici au făcut ca procesul de consolidare a statului şi naţiunii să fie deosebit de laborios şi au subliniat în mod dramatic influenţele sociale, economice, culturale din interiorul Italiei, care au generat o societate profund dezechilibrată“ (Irma Taddia, Italia-ultimul Imperiu). Rata crescîndă a şomajului a provocat cunoscutul val de emigrare ale unei importante părţi ce constituia forţa de muncă spre Americi şi Australia. Politicienii italieni de la sfîrşitul secolului al XIX-lea au început să întrevadă în expansiunea colonială o soluţie viabilă pentru criza socio-economică prin care trecea ţara.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Eritreea-prima cucerire
 

     Eritreea a fost primul teritoriu african care avea să fie ocupat de Italia şi se întinde de-a lungul coastei Mării Roşii, zonă denumită ,,Mareb Mellash“ sau „tărîmul de dincolo de rîul Mareb“ sau ,,medri bahri“ adică ,,pămîntul de la mare“. Acest mic teritoriu reprezenta o varietate de limbi, religii şi practici economice: fermieri creştini, vorbitori de graiuri semitice, în regiunile muntoase, musulmani semi-nomazi, vorbitori de limbi Kushitice în cîmpiile răsăritene, vorbitori de limbi semitice şi agricultori care vorbeau dialecte nilo-sahariene în cîmpiile apusene. În anul 1869 Italia recurge la cumpărarea micului port Assab care se afla situat pe ţărmul Mării Roşii printr-un intermediar numit Giuseppe Sapeto, un fost preot şi misionar lazarist. Spre a evita diferendele diplomatice cu Marea Britanie şi Franţa, vînzarea s-a produs formal pe numele Companiei Maritime Rubattino, sub pretextul că acesta avea nevoie de un depozit de combustibil şi marfă. Abia în 1882 guvernul italian va putea prelua oficial portul Assab stabilind aici o prezenţă administrativă redusă. Aşadar paşii extinderii coloniale au fost destul de timizi la început. Italia se va bucura mai departe de sprijinul Marii Britanii care nu dorea prezenţa unei forţe de temut cum era Franţa în Cornul African. Prefera o prezenţă colonială slabă acolo astfel că Roma va fi autorizată de Londra să ocupe şi portul Massawa aflat pînă atunci sub control egiptean. Între 1885-1889 s-a înregistrat o extindere lentă a prezenţei italiene către interiorul Eritreei: procesul a întîmpinat o rezistenţă redusă şi s-a desfăşurat în principal prin negocieri cu localnicii. Singura opoziţie demnă de luat în seamă a venit din partea Etiopiei care trecea printr-un amplu proces de edificare a statului. În anul 1887 trupele lui Ras Alula care a fost numit de împăratul Yohannes IV ca administrator militar şi administrativ al regiunii i-au administrat o înfrîngere ruşinoasă armatei italiene, lucru ce a început europenilor să le dea de gîndit.

Eritreea-entitate politică distinctă
 

     La data de 1 ianuarie 1890, Italia a declarat oficial întemeierea unei colonii la Marea Roşie numită Eritreea, cuvînt preluat din denumirea grecească a Mării Roşii. În primii ani a fost stabilită o administraţie cu sediul la Massawa condusă de către militari de carieră. Împotriva indigenilor a fost adoptată o politică foarte represivă-multe căpetenii locale fiind întemniţate şi executate. Cele mai bune terenuri arabile le-au fost confiscate indigenilor, fapt ce a dus la revolte cum a fost aceea a lui Bahta Hagos, o căpetenie din regiunea Akkala Guzay. Această revoltă, combinată cu o strategie proastă a italienilor faţă de Etiopia, au dus la încă o bătălie faimoasă care a făcut armata italiană de rîs. Pe data de 1 martie 1896 Italia este înfrîntă de armata etiopeană condusă de Menelik II. Ca urmare a acestui eveniment militar Italia va renunţa pentru o perioadă la planurile de expansiune în Etiopia. Într-un alt plan strategic Etiopia va recunoaşte oficial existenţa Eritreei ca entitate politică distinctă.

Politica colonială italiană în Eritreea
 

     La început liderii locali au fost reduşi la tăcere prin arestări, asasinate şi exil. Această politică va fi schimbată cu una de cooptare a elitelor locale bazată pe un sistem de conducători numiţi şi plătiţi de guvernul italian şi a căror legitimitate nu mai era dată de supuşii lor ci de administraţia colonială. Un alt mijloc important de cooptare a indigenilor în sistemul colonial a devenit armata. A avut loc o angajare masivă de soldaţi coloniali din rîndul populaţiei indigene denumiţi ascarii. În ciuda eşecurilor militare cu care s-au confruntat italienii Mussolini considera Etiopia drept o parte din sfera de influenţă ,,legitimă“ a Italiei în regiune. Masive pregătiri militare au fost demarate pentru cucerirea Etiopiei-Eritreea servind ca centru logistic. Într-o altă ordine de idei populaţia italiană a crescut foarte mult aici pe scară demografică. Dacă în anul 1934 aici trăiau 4500 de italieni, în anul 1939 aceştia au ajuns la 75.000. Totodată a avut loc şi un proces rapid de urbanizare generînd o largă diviziune a muncii între sectoarele urban şi rural. În anii '30 din ce în ce mai mulţi localnici au fost cooptaţi în aparatul birocratic colonial, ca funcţionari, translatori, operatori de telefon şi telegraf, şoferi şi servitori în gospodăriile italiene. O altă trăsătură semnificativă a politicii coloniale implementate la sfîrşitul anilor '30 în Eritreea a fost introducerea barierelor rasiale destinate să apere aşa-numitul ,,prestigiu rasial“. Potrivit acestei politici spaţiile urbane trebuiau să fie strict împărţite în conformitate cu principii segregaţioniste, iar relaţiile sexuale între cetăţenii indigeni şi populaţia indigenă erau interzise.

Somalia, ţinta europenilor
 

     Somalia a intrat în atenţia Europei după inaugurarea Canalului Suez în anul 1869. Societatea somaleză era împărţită în comunităţi nomade în regiunile inospitaliere unde mobilitatea de mişcare era esenţială, cultivatori în regiunile care ofereau un sol fertil udat de ploi şi irigat de-a lungul rîurilor Jubba şi Shabeele. Un alt model de organizare socială şi economică a fost oferit de oraşele-state de pe coastă, desfăşurate de-a lungul ţărmului Oceanului Indian, în regiunea Benadir, unde erau porturile Warsheikh, Muqdusiho ( Mogadishu ), Marka etc. O perioadă liderii Omani ai Zanzibarului au impus o relativă suveranitate asupra regiunii Benadir. Mai tîrziu procesul de formare a statului etiopean sub împăratul Menelik II a dus la o spectaculoasă expansiune spre sud care a cuprins regiunea Ogaden-teritoriu locuit în întregime de o populaţie somaleză. După deschiderea Canalului Suez egiptenii au început să fie şi ei interesaţi de Somalia în care au văzut o bază din care puteau pătrunde în Etiopia. În sec. al XIX-lea europenii încep şi ei să fie interesaţi de Somalia. În anul 1859 francezii obţin portul Obock, iar britanicii care deţineau o bază la Aden, pe malul opus al Mării Roşii, au început să privească spre coasta somaleză şi în 1882 au cucerit portul Zeila de la egipteni. Italia începe să-şi facă şi ea prezenţa întîrziată aici după ce în anul 1886 Germania, Franţa şi Marea Britanie au delimitat limitele jurisdicţiei teritoriale ale sultanului din Zanzibar asupra coastei Swahili. Italia a căutat să obţină concesiuni teritoriale şi protectoare asupra coastei somaleze din partea sultanului din Zanzibar prin Vincenzo Filonardi, consulul italian din Zanzibar. În anul 1889 autorităţile locale sînt convinse de Filonardi să-şi pună semnătura pe tratatele prin care se recunoştea protectoratul italian în schimbul unor compensaţii băneşti. Pe 12 august 1892 se stipulează un acord între Gerard Portal, reprezentantul britanic în Zanzibar şi Pierre Cottoni, consulul italian în funcţie, prin care se garanta Italiei concesiunea asupra coastei Benadir contra sumei de 200.000 rupii pentru concesionarea drepturilor vamale şi subsidii anuale plătite sultanului local. Influenţa autorităţilor coloniale a fost restrînsă de răscoala lui Muhammad Abdilleh, reprezentantul frăţiei musulmane Salihiyya care a declanşat un jihad islamic împotriva englezilor, italienilor şi etiopienilor-care a cuprins şi o parte a Somaliei. În octombrie 1905 populaţia Bimal s-a răzvrătit ca urmare a politicii italiene anti-sclavie care le punea în pericol acestora situaţia economică întrucît reprezentanţii elitei se ocupau de păstorit în timp ce lucrările agricole intrau în sarcina sclavilor acestora. Somalia va fi încorporată în structura administrativă a Africii Orientale Italiene (AOI).

Invazia Libiei
 

     În anul 1911 guvernul italian a început să disloce trupe pentru a ocupa Tripoli. În Italia s-a dus o masivă campanie fascistă care intoxica masele că libienii îi vor primi pe italieni cu braţele deschise ca pe nişte eliberatori de sub opresiunea otomană. Libienii însă au creat un front comun împotriva politicii coloniale cu ofiţerii mişcării Junii Turci. În prima fază a conflictului italienii vor ocupa cîteva centre urbane de pe litoral precum Tripoli, Tobruk, Derna, Homs şi Benghazi. Armata italiană a fost atrasă în numeroase ambuscade şi a suferit pierderi grele. Ascensiunea la putere a lui Mussolini în anul 1922 a marcat debutul unei politici externe mult mai agresive. Contra-ofensiva fasciştilor italieni a fost dură şi marcată de teroare îndreptată asupra capilor rezistenţei şi a familiilor lor, atacuri cu gaze toxice, bombardamente puternice de aviaţie, înfiinţarea lagărelor de concentrare şi deportarea unor comunităţi întregi. Principalul lider Omar-el -Mukhtar urmărit fără cruţare ani în şir a fost capturat şi executat în anul 1931. La încheierea operaţiunilor militare fascismul a lansat o politică de ,,colonizare demografică“ destinată să dezvolte agricultura şi în acelaşi timp să asigure posibilităţi de investiţie pentru şomerii italieni. Implicarea Italiei în cel de-al doilea război mondial ca forţă a Axei a dus la colapsul dominaţiei coloniale de pretutindeni. Pe data de 23 ianuarie 1943 Tripoli este ocupat de către forţele britanice-rezistenţa libiană din care făceau parte 14 000 de libieni exilaţi în Egipt a jucat un rol important în această acţiune.

Mussolini şi Etiopia
 

     ,,În vara lui 1935, pregătirile pentru invazie erau finalizate (N.R-invazia Etiopiei). Pe lîngă proviziile militare, Mussolini reuşise să-şi asigure şi acceptul formal al francezilor, în privinţa planurilor sale privind Etiopia, sub forma unui , desistement“. Bazîndu-se şi pe lipsa de unitate şi ambiguitate ce caracteriza comunitatea internaţională, Italia a lansat o ofensivă împotriva Etiopiei, pe 2 octombrie 1935, fără a emite, în prealabil, vreo declaraţie oficială de război“ (Irma Taddia, idem). Pe 5 mai 1936 italienii pătrund în capitala Adis-Abeba şi declară războiul cîştigat după o rezistenţă acerbă din partea etiopienilor. Împăratul detronat Haile Selassie a apelat de două ori la Liga Naţiunilor, în 1936 şi 1938, cerînd ajutor împotriva agresiunii italiene, dar solicitările sale au fost primite cu apatie şi indiferenţă. Acesta a fost un prim exemplu al nepăsării care a avut loc şi în cazul ocupării Cehoslovaciei şi Austriei de către Germania şi ulterior invazia Poloniei-nepăsare pe care democraţiile europene aveau s-o regrete curînd. Bombardierele folosite de aviaţia italiană au îngenucheat într-o mare măsură defensiva etiopienilor. Mussolini a folosit inclusiv gaze toxice-arme neconvenţionale pentru a-i învinge pe etiopieni. Cu toate acestea teritoriul proaspăt cucerit nu a fost stabilizat cum se aşteptau oficialii italieni. Rezistenţa poporului etiopean a continuat pe toată durata prezenţei italiene în Etiopia. Cucerirea italiană aici a fost efemeră şi de scurtă durată. Numeroşi istorici etiopieni din zilele noastre au ajuns pînă acolo încît au respins noţiunea de ,,dominaţie colonială“ italiană asupra Etiopiei. Ei au preferat conceptul de ocupaţie militară. Represiunile sîngeroase pornite împotriva populaţiei etiopiene au îndepărtat elitele etiopiene şi de alte naţionalităţi. După încercarea de asasinare a mareşalului fascist Graziani (19 februarie 1938) administraţia italiană recurge la represalii groaznice îndreptate împotriva populaţiei civile indigene. Timp de trei zile poliţia italiană, civilii italieni şi miliţiile fasciste au avut mînă liberă în prigonirea etiopienilor oriunde îi întîlneau. Mii de oameni au fost asasinaţi în Adis Abeba. Biserica Etiopiană a fost supusă unei politici sistematice de represiune. Intelectualii, studenţii şi chiar barzii locali au fost urmăriţi şi persecutaţi. Mussolini visa să-şi impună viziunea fascistă şi în coloniile italiene din Africa. Africa Orientală Italiană se preconiza a fi locuită de milioane de colonişti italieni în viitorul apropiat. Fasciştii italieni s-au implicat în dezvoltarea urbană şi cea a infrastructurii. După cucerirea Etiopiei italienii au investit uriaşe resurse pentru transformarea Etiopiei într-un stat modern, occidentalizat. Mussolini şi-a acordat un statut semidivin.

Sfîrşitul monarhiei
 

     Mussolini ia decizia de a se implica în cel de-al doilea război mondial de partea Germaniei şi a Japoniei. Acest act va duce la prăbuşirea sa şi a visului ,,măreţ“ pe care îl vedea în viziunea sa megalomană, acela de a readuce Italia la gloria vechii Rome. A fost trezit din acest ,,vis mistic“ la 25 februarie 1941 cînd trupele aliate au ocupat Muqadishu. La 5 mai 1941 împăratul Haile Selassie îşi recăpăta tronul. La data de 11 iunie trupele regale britanice au ocupat Assab şi pe 11 noiembrie cădea ultimul bastion italian-oraşul Gondar. La jumătatea lunii februarie a anului 1943 trupele germane şi italiene au fost alungate din Libia. Italia a devenit singura putere colonială care nu a dirijat trecerea coloniilor sale prin procesul de decolonizare determinînd probleme durabile în timp care au măcinat aceste teritorii. Italia, ca urmare a înfrîngerii sale militare, n-a fost capabilă să-şi îndeplinească rolul colonial, spre a fi o punte către independenţă a fostelor sale teritorii. Şi, din cauza politicii sale constante de a frîna dezvoltarea unor elite educate în spirit occidental, Italia n-a putut nici să negocieze tranziţia cu ele. Din această cauză populaţia din perimetrul Cornului African a trecut prin suferinţe mari produse de repetate crize politice, războaie, foamete şi instabilitate. Dacă în anul 1940 Italia se alătură Germaniei luptînd împotriva U.R.S.S., în anul 1943 ea declară război Germaniei. În nordul Italiei are loc o revoltă ce duce la eliberarea acesteia. Anul 1945 aduce sfîrşitul dictaturii fasciste culminînd cu moartea lui Benito Mussolini. Un an mai tîrziu Italia se declară republică iar monarhia este abolită. ( Ştefan Botoran )

Caracteristici
 

- Italia se află în sudul Europei şi se extinde ca peninsulă în Marea Mediterană, la sud-est de Franţa şi se învecinează cu Austria, Franţa, Vatican, San Marino, Slovenia şi Elveţia. Italia este alcătuită dintr-o parte continentală (versantul sudic al lanţului alpin şi Cîmpia Padului în Nord ) şi una peninsulară care este reprezentată prin Munţii Apenini, zone deluroase şi cîmpii litorale la care se mai adaugă un ansamblu de insule.
- Italia dispune de o bogată reţea hidrografică reprezentată prin Pad care face deltă comună cu rîul Adige. Pe teritoriul Italiei există lacuri cu origini vulcanice şi glaciare. Flora montană se găseşte peste altitudinea de 1980 m în Alpi şi peste 2290 m în Apenini. În cea mai înaltă zonă cu păduri se găsesc conifere. Pe versantele montane inferioare cresc fagi, stejari şi castani. În cîmpia Po abundă plopii şi sălciile. În peninsulă şi pe insulele mai mari predomină vegetaţia mediteraneană: stejarul de stîncă, arborele de plută, ienupărul, murul, laurul, mirtul şi palmierul pitic. În Alpi trăiesc capre de munte, ibex şi ciute, iar în Apenini urşi, capre de munte şi vidre. Corbii şi rîndunelele sînt păsări tipice ţării. În apele înconjurătoare există numeroase specii marine.
- Tipul de guvernămînt este Republica, capitala este la Roma iar diviziunea administrativă se împarte în 15 regiuni şi 5 zone autonome.
- Sistemul legislativ se bazează pe sistemul de drept civil inspirat din dreptul roman.
- Predomină creştinismul romano-catolic (90 %).
- Economia este dezvoltată.
- Din grupurile etnice fac parte italieni şi mici comunităţi de germani, francezi, sloveni, albanezi, greci, români.
- Limba oficială este italiana. Se mai vorbesc germana, franceza şi slovena. Italia este şi o poartă pentru pătrunderea în Europa a narcoticelor din Asia de Sud-Vest şi din America Latină.
- Reţelele de crimă organizată execută operaţiuni de spălare a banilor şi de contrabandă.

Benito Mussolini
 

- Benito Mussolini a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat. Folosindu-şi carisma, controlul total al mediei şi intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea război mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o ţintă a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la căderea şi moartea sa.
- Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, şi mai apoi preşedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salo), Benito Mussolini a încercat să redea Italiei gloria Romei Antice şi strălucirea Renaşterii Italiene.
- Economic, pe plan intern, a reuşit să reducă sensibil şomajul şi să îmbunătăţească serviciile prestate de Căile Ferate Italiene, să organizeze Poliţia Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei din Sicilia şi sudul Italiei.
- A invadat Etiopia în 1935 şi a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco
- În 1920 a interzis organizaţiile catolice ale tineretului italian, iar în 1929, a îmbunătăţit relaţiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929 care recunoştea suveranitatea Papalităţii asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat în Italia.
- Născut la Dovia, în Italia, în 29 iulie 1883, ca fiu al unei învăţătoare de ţară şi al unui fierar. Este trimis la Faenza, la un liceu al Călugărilor Silezieni, dar este exmatriculat, dar termină un liceu public din Forli.
U Pleqacă în Elveţia, dar aici intră în conflict cu autorităţile pentru vagabondaj.
- În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu.
- În 1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, dar intră în conflict cu autorităţile locale pentru poziţia sa public revanşardă faţă de pretenţile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul oraşului Trent şi este expulzat.
-. După reîntoarcerea în Italia, editează un ziar socialist în Forlí, şi, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti!", considerat la vremea respectivă cel mai important ziar socialist din Italia.
- La declanşarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis cu conducătorii Partidului Socialist Italian pentru poziţia sa deschis şi vehement exprimată de intrare a Italiei în război împotriva Germaniei. La 25 noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.
- Înfinţează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia
- S-a încris ca voluntar în armată, devenind caporal, precum Adolf Hitler. În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până în februarie 1917 când a fost rănit şi apoi demobilizat.
- La 23 martie 1919 fondează la Milano primul grup politic de orientare fascistă. Atrage veteranii de război, italienilor bogaţi, proprietari de companii şi terenuri.
- În octombrie 1922, Mussolini organizează „Marşul asupra Romei" cînd , regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru pentru a evita un război civil. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-şi titlul de "Il Duce" şi impunând în Italia cultul propriei personalităţi.
- În 1935 şi 1936, având ca bază de operaţii militare Somalia, forţele militare italiene invadează (la 3 octombrie 1935) şi cuceresc cu uşurinţă Etiopia, ţară paşnică, practic lipsită de forţe armate. Urmînd restul rămas necucerit al Somaliei, cât şi teritoriile pe care se găsesc astăzi Djibouti şi Eritreea.
- În 1936, când Războiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând naţiunea spaniolă în două, Hitler şi Mussolini hotăresc să-l sprijine pe liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco.
- Trupele fasciste italiene invadează sudul Franţei, iar cîteva zile mai târziu, Franţa capitulează.
- Trupele italiene au avut parte doar de dezastre: în Africa de Nord, în Grecia şi, la sfârşitul războiului, chiar în Italia.
- Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe bună dreptate, de toate dezastrele militare italiene
- Mussolini a fost arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemnează drept prim-ministru pe mareşalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliaţilor.
- Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny şi pus în fruntea unui stat-marionetă în nordul Italiei, aşa-numita Republică de la Salo.
- În primăvara lui 1945 Mussolini, împreună cu amanta sa, Claretta Petacci, fuge în Elveţia. Partizanii italieni comunişti îi recunosc şi îi capturează la Dongo, lângă lacul Como, şi, fără nici o judecată, doar invocând motivul vag „pentru crime împotriva poporului italian” îi execută prin împuşcare. Cadavrele lor sînt aduse la Milano şi atârnate cu capul în jos, agăţate de călcâie de o bară de acoperiş, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fascişti
- În 1958-1957, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat şi înmormântat lângă Predappio.
 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 806 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3959704

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare