Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Scandinavia, ţinutul vikingilor
Scandinavia, ţinutul vikingilor Email
Marţi, 23 Martie 2010 17:58

 

     Scandinavia a reprezentat un intrus în colonialismul european iar posesiunile ţărilor scandinave au rămas mici şi nesemnificative ca importanţă istorică. Această parte a Europei nu s-a putut compara cu marile puteri coloniale care şi-au clădit vaste imperii comerciale. Cu toate acestea Scandinavia şi-a adus propria contribuţie în plan european, mai ales în ceea ce priveşte exploatarea ţinuturilor nordice iar într-o altă ordine de idei experienţa colonială a naţiunilor scandinave face parte dintr-un şablon mai larg şi în acelaşi timp constituie un element exotic în istoria Scandinaviei.



Începuturile
 

     La jumătatea secolului al XVII-lea, la aproape două secole după ce descoperirile spaniole şi portugheze au deschis europenilor lumea de peste mări, scandinavii au început să manifeste la rîndul lor o preocupare pentru achiziţionarea propriilor posesiuni coloniale. Scandinavii n-au fost conduşi de dorinţa de a face noi descoperiri aşa cum au făcut strămoşii lor vikingi ci doreau să scoată cît mai mult profit din comerţul colonial. Prevala tot mai mult în perioada modernă doctrina economică a mercantilismului potrivit căreia statul trebuia să-şi fie sieşi suficient şi să aibă o balanţă comercială pozitivă. Pentru a îndeplini aceste scopuri într-o economie globală tot mai competitivă posesiunea de colonii peste mări devenea vitală.

Suedia şi Danemarca- baza expansiunii scandinave
 

     Scandinavia din această perioadă a fost dominată de două mari formaţiuni statale şi politice: regatul Suediei, care includea şi Finlanda, şi monarhia duală Danemarca-Norvegia, condusă de casa regală daneză de Oldenborg. Suedia ocupa în acea perioadă partea nordică şi estică a peninsulei scandinave şi înconjura Golful Botnic datorită dominaţiei directe asupra Finlandei-pînă la Golful Finic. Accesul Suediei la rutele internaţionale era limitat-singura cale de acces o constituia o zonă îngustă din jurul gurii de vărsare a rîului Gota, pe coasta vestică a peninsulei Scandinave unde a apărut oraşul Gothenburg-un important centru comercial. Toate corăbiile suedeze erau nevoite să treacă prin strîmtoarea Sound dintre Zeelanda şi Scania care era controlată pînă în 1658 de către marina daneză. La început Suedia n-a putut avea o experienţă a comerţului la distanţe lungi prin intermediul vaselor transoceanice dar a reuşit în cele din urmă să-şi construiască o economie bazată în principal pe comerţul cu Europa Răsăriteană peste Marea Baltică. Situaţia a început însă să se schimbe la jumătatea secolului al XVII-lea-perioadă în care Suedia după o serie de victorii militare împotriva Danemarciei şi a Germaniei a intrat în posesia fostelor provincii daneze din peninsula scandinavică. Strîmtoarea Sound va deveni în urma noii situaţii geo-politice o cale maritimă deschisă tuturor ţărilor. Dobîndirea centrului comercial Bremen din nord-vestul Germaniei a permis accesul direct al suedezilor la rutele internaţionale de comerţ. Acum achiziţia de colonii va deveni o posibilitate reală pentru guvernul suedez. Celălalt mare stat scandinav, Danemarca-Norvegia, cuprindea teritoriile actuale ale Danemarciei şi Norvegiei, plus ducatele Schleswig şi Holstein. Danezii aveau însă un avantaj spre deosebire de suedezi: atît ei cît şi norvegienii au avut acces liber la o linie de coastă deschisă ce se întindea de la Capul Nord la Elba. Datorită curentului cald al Golfului, în multe porturi naturale, de-a lungul litoralului, circulaţia nu era stînjenită de gheţuri, pentru cea mai mare parte a anului, în vreme ce apele interioare daneze şi Marea Baltică erau adesea îngheţate în timpul lunilor de iarnă, paralizînd astfel navigaţia suedeză pe perioade mari de timp. Danemarca şi Norvegia aveau astfel condiţii naturale favorabile navigaţiei pe distanţe lungi iar acest avantaj le-a dat posibilitatea să-şi formeze o îndelungată tradiţie navală încă din perioada vikingilor. În perioada Evului Mediu Danemarca şi Norvegia au fost regate separate dar în anul 1380 acestea s-au unit sub sceptrul unui rege danez. Uniunea a durat pînă în anul 1814 cînd harta Europei a suferit modificări politice în urma războaielor napoleoniene astfel încît Norvegia a fost nevoită să încheie o nouă uniune cu Suedia. În anul 1905 Norvegia şi-a dobîndit independenţa încheind un ciclu de peste 500 de ani de dominaţie străină.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Scurt istoric
 

     În momentul în care Norvegia a semnat tratatul de alianţă cu Danemarca, automat îndepărtatele sale posesiuni din Atlanticul de Nord şi-au urmat patria mamă devenind parte integrală din imperiul regelui danez. Printre aceste posesiuni se numărau insulele Feroe, Islanda şi Groenlanda care în epoca vikingilor au fost colonizate de emigranţi norvegieni. Cînd Norvegia a părăsit uniunea cu Danemarca coloniile nord-atlantice au rămas sub suveranitate daneză. Şi în ziua de astăzi fac parte din comunitatea daneză cu excepţia Islandei. Islanda a tăiat definitiv legăturile cu Danemarca în timpul celui de-al doilea război mondial cînd insula a fost ocupată de britanici (1944 ) în timp ce Danemarca a intrat sub ocupaţie germană devenind republică independentă. Insulele Feroe au primit statutul oficial de ţinut danez în 1821 şi au devenit astfel parte integrantă a Danemarciei. Din acest motiv, insulele au fost incluse în constituţia democratică daneză din 1849. Prin ocuparea insulelor Feroe şi a Islandei de către britanici-această separare de patria-mamă a durat 5 ani- s-a dezvoltat o mişcare separatistă puternică printre locuitorii insulei, fapt ce a dus în anul 1948 la introducerea unui acord de guvernare internă ce garanta populaţiei din Feroe autonomia extinsă în cadrul constituţiei daneze. Şi în prezent insulele Feroe şi-au menţinut acest statut în interiorul comuniunii nord-atlantice daneze. Colonizarea nordică a Groenlandei a fost însă mult mai dificilă datorită climatului neospitalier şi distanţelor lungi. După o scurtă perioadă de înflorire în timpul vikingilor cînd coloniştii au ajuns pînă în Newfoundland, coloniile norvegiene din Groenlanda au cunoscut un puternic declin dispărînd pentru cîteva secole lăsînd Arctica în mîinile populaţiei inuite locale. La începutul secolului al VIII-lea însă coloniştii şi misionarii danezi şi norvegieni s-au reîntors în Groenlanda unde au întemeiat o serie de aşezări pe coasta de vest. Tot în acea perioadă s-a constituit o rută comercială regulată între Groenlanda şi ţara-mamă cu sprijinul guvernului de la Copenhaga. În anul 1917, S.U.A au recunoscut oficial suveranitatea daneză asupra Groenlandei, ca parte a unui tratat prin care insulele daneze din Indiile de Vest erau cedate S.U.A. Suveranitatea daneză asupra insulei a slăbit totuşi temporar-în timpul celui de-al doilea război mondial, Groenlanda a găzduit mai multe baze militare. În anul 1945 guvernul liber al Danemarciei a confirmat un tratat semnat încă din anul 1941 între guvernul american şi ambasadorul danez la Washington-Danemarca a permis stabilirea de baze americane în Groenlanda în schimb ce S.U.A recunoşteau suveranitatea daneză asupra insulei. În urma constituţiei daneze din anul 1953 Groenlandei i-a fost schimbat statutul de colonie alături de insulele Feroe-ele devenind parte integrantă a comuniunii daneze. Începînd din anul 1979 Groenlanda a primit un statut de independenţă legislativă destul de extins-ea a putut decide să nu se alăture U.E. Dar totuşi economia acestei insule este dependentă în mare parte de subvenţiile anuale ale Danemarciei şi de veniturile provenite de la bazele militare americane care au rămas active în regiune pînă în zilele noastre.

Suedezii ating America
 

     Un afacerist olandez pe nume Peter Minuit care a fost o figură proeminentă în colonia olandeză Noua Olandă, deosebit de experimentat în schimburile comerciale cu băştinaşii, intră în conflict de interese cu colaboratorii săi olandezi. Abilul afacerist se apropie de guvernul suedez şi îl atrage în înfiinţarea unui post comercial suedez la vărsarea fluviului Delaware, post ce ar fi putut răpi monopolul comerţului cu blănuri din mîna olandezilor. În anul 1637 Minuit a părăsit Suedia-luna noiembrie-şi ajunge în America în luna martie a anului 1638. Rapid înfiinţează un post comercial pe care îl numeşte Fort Christina, după numele suveranei suedeze. Se întrevedea Noua Suedie- o colonie suedeză pe continentul nord-american. Visul a ţinut doar 17 ani întrucît în anul 1655 Peter Stuyvesant-guvernatorul Noii Olande vecine ocupă colonia suedeză, lipsită de apărare anexînd-o posesiunilor olandeze. Nici Noua Olandă nu s-a putut bucura de această cucerire întrucît a fost ocupată de britanici devenind parte a Imperiului colonial britanic în timp ce New-Amsterdam va deveni New-York. Cu toate acestea prezenţa suedeză în regiune s-a dovedit a fi una destul de durabilă. Zona a fost multă vreme considerată a fi una suedeză din punct de vedere cultural. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea peste 1200 de persoane cunoşteau încă limba suedeză iar preoţii suedezi trimişi din Suedia au continuat mult timp să slujească aici în şase congregaţii suedeze pînă cînd S.U.A şi-au declarat independenţa. În anul 1789 conducătorii Bisericii Suedeze au ajuns la concluzia că nu mai are rost să trimită alţi preoţi în America astfel încît descendenţii coloniştilor din Noua Suedie s-au integrat în cele din urmă pe deplin în comunitatea largă a vorbitorilor de limbă engleză.

Africa de Vest
 

     După Războiul de 30 de ani, Pacea din Westfalia (1648) conferea Suediei controlul asupra regiunii Bremen-Verden şi implicit liberul acces la rutele internaţionale. Louis de Geer, un industriaş de succes de origine olandeză, naturalizat cetăţean suedez; a echipat în decembrie 1648 două corăbii şi le-a trimis cu ruta exactă Africa de Vest pentru a întemeia aici un post comercial suedez permanent în numele reginei Suediei. Expediţia s-a bucurat de un real succes şi în anul 1650 reprezentantul lui Louis de Geer ( N.R- este vorba despre Henrik Carlof ) a reuşit să încheie un acord oficial cu suveranul local din Fetu ce stipula cumpărarea unei fîşii de pămînt de către partea suedeză ce va purta numele de Cape Coast şi totodată li se permitea suedezilor să întemeieze un post comercial. După ce au reuşit să întemeieze mai multe astfel de posturi comerciale de-a lungul coastei suedezii au fost nevoiţi să renunţe la ele ca urmare a raidurilor militare venite din partea britanicilor şi ale olandezilor care se luptau mai ales între ei în cadrul războaielor navale ce aveau un vădit interes comercial.

Saint Bethelemy
 

     A fost cea mai durabilă posesiune de peste mări a Suediei; se află în Indiile de Vest Franceze, lîngă Guadeloupe. În anul 1784 regele Suediei aflat într-o vizită la Paris a semnat un tratat potrivit căruia Franţa ceda insula nelocuită statului suedez în schimbul unor privilegii comerciale cu Gothenburg. După ce un vas suedez a acostat pe mica insulă un an mai tîrziu construind aici primele case, mai tîrziu avea să prindă viaţă oraşul port Gustavia-numele i-a fost pus în onoarea suveranului suedez Gustav III. De-a lungul timpului aşezarea avea să devină un important centru comercial. Va atinge apogeul în timpul războaielor revoluţionare şi napoleoniene, timp în care a servit ca port liber neutru pentru părţile combatante. În anul 1813 epopeea oraşului Saint Bethelemy va lua sfîrşit. Lovitura vine tot de la englezi care au redeschis porturile din Caraibe vaselor americane. În urma acestei decizii portul va deveni inutil iar rolul său cheie ca port de tranzit a luat sfîrşit. În jurul anului 1800 o serie de uragane vor distruge în întregime ceea ce a mai rămas din fostul avanpost comercial. În anul 1878 guvernul suedez va decide să returneze insula Franţei, proprietarul iniţial. Ambiţiile coloniale ale Suediei se vor încheia aici.

Încercări daneze
 

     Regele danez Christian IV ( 1588-1648 ) privind la uriaşele profituri din negoţul oriental ce se acumulau în capitale comerciale precum Amsterdam şi Londra începe să se îmbete cu apă rece fiind absolut convins că se va putea bucura şi el de acelaşi succes. Pentru a nu se lovi de interesele britanice şi olandeze, edificat şi de faptul că pasajul de nord-est spre Rusia nu era o soluţie viabilă, guvernul olandez a decis să descopere dacă exista o alternativă prin nord-vest, pe la nordul continentului american. În acest sens va fi organizată o expediţie în 1618-1619 sub comanda navigatorului norvegian Jens Munk care comanda o fregată, un vas mai mic şi un echipaj de 64 de oameni. În anul 1619 expediţia părăseşte Copenhaga şi se îndreaptă spre Golf Hudson pentru a-i explora interiorul şi în speranţa găsirii unui drum care să ducă spre Asia. Misiunea s-a încheiat tragic în urma a celor două ierni cumplite petrecute de echipaj acolo-în climatul vitreg al Arcticii. Aproape tot echipajul a fost decimat în afară de Jens Munk şi de alţi doi supravieţuitori care au reuşit după eforturi eroice să repună în funcţiune micul vas pentru o călătorie transatlantică. Fregata a fost abandonată. În vara anului 1621 ei reuşesc să atingă coasta norvegiană în urma unei călătorii extenuante peste Atlantic.

Aventura indiană
 

     Aventurierul olandez Marcekis de Boshouwer care a petrecut mulţi ani în India reuşeşte să-l păcălească pe regele danez Christian IV dîndu-se drept trimis al rajahului din Ceylon şi prezentîndu-i naivului monarh un aşa zis tratat oficial între Ceylon şi Danemarca prin care danezilor să li se recunoască monopolul pe doisprezece ani asupra tuturor schimburilor comerciale europene cu Ceylonul şi să li se permită înfiinţarea unor posturi comerciale europene. O flotă daneză ajunge în Ceylon dar aici spre stupoarea lor vor afla că au fost traşi pe sfoară-rajahul nu avea habar despre nici un tratat şi întreaga expediţie risca să eşueze. Amiralul danez a avut însă o sclipire de moment şi a încheiat un tratat cu un prinţ local-nayakul de Tanjore. În numele regelui amiralul Ove Giedde a cumpărat de la acesta o fîşie litorală pe coasta sud-estică a subcontinentului indian cu dreptul de a construi un fort pe care l-a denumit Dansborg. Acesta s-a dovedit a fi piatra de temelie a coloniei daneze Tranquebar care pînă la acea dată era doar un mic sat de pescari . Aşezarea era însă bine situată pentru a exploata conflictele dintre negustorii portughezi şi olandezi din regiune. În următoarele decenii Tranquebar va deveni un centru comercial strategic bine protejat de tunurile de la Fort Dansborg. Corăbii încărcate cu produse orientale făceau curse regulate spre Copenhaga. Capul de pod danez din India rezistă în timp ceea ce va aduce apogeul comerţului oriental danez. În anul 1755 fortăreaţa daneză de la Tranquebar va fi suplimentată de o alta în Bengal-o mică aşezare numită Serampore, aproape de Calcutta britanică. În anul 1756 vor fi adăugate posesiunilor daneze insule noi fiind rebotezate Insulele Frederik în cinstea regelui Danemarciei. Copenhaga va deveni un oraş al lumii în care locuia o elită bogată şi cosmopolită. Misionarii danezi au reuşit să publice chiar şi o biblie în limba tamilă-prima biblie care a fost vreodată tipărită pe subcontinentul indian. Această frumoasă aventură daneză va lua sfîrşit din cauza războaielor napoleoniene. Britanicii vor acţiona preventiv de teamă ca flota daneză să nu cadă în mîinile lui Napoleon. În anul 1807 o forţă expediţionară britanică va ataca Copenhaga-guvernul de aici va preda atacatorului propria flotă dar în acelaşi timp a intrat în război cu Marea Britanie. Această situaţie va dura pînă în anul 1814. Bazele menţinerii navigaţiei olandeze pe distanţe lungi vor fi erodate iar într-o altă ordine de idei posesiunile daneze din India vor fi ocupate de britanici. Guvernul danez îşi va pierde cu timpul interesul pentru fostele posesiuni pe care le-a vîndut Companiei engleze a Indiilor de Vest în anul 1845 cu excepţia insulelor Nicobare pe care britanicii nu le-au vrut; într-un final acestea vor fi cedate gratis englezilor (1868). Acesta a fost sfîrşitul acţiunilor coloniale daneze în India.

Comerţul cu sclavi
 

     În anul 1661 Compania daneză a Africii a reuşit să înfiinţeze un modest post pe coasta Guineii dar reprezentanţii guvernului de la Copenhaga au reuşit să obţină doar în anul 1694 permisiunea de a înfiinţa aici un post într-un fort pentru sclavi care va purta numele de Cristianborg. Prezenţa daneză aici era destul de şubredă şi depindea de jocurile politice dintre triburile africane şi agenţii marilor puteri europene implicate profund în negoţul cu sclavi. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea însă danezii au reuşit să-şi sporească puternic sfera de influenţă şi să pună bazele altor patru forturi, pe coastă, la vest de gura fluviului Volta. În urma Revoluţiei Franceze care punea un accent puternic pe drepturile omului opinia publică europeană a început să se manifeste din ce în ce mai puternic împotriva comerţului cu sclavi astfel încît Danemarca va promulga o lege (1803) prin care se interzicea comerţul cu sclavi. Din acest motiv forturile din Africa vor intra în declin pentru a fi transferate în anul 1850 britanicilor în urma unei plăţi simbolice. În afară de cîteva nume de locuri daneze în Ghana, acţiunile daneze din Africa de Vest nu au lăsat nicio urmă.

Cele trei insule tropicale
 

     Singurele colonii daneze autentice au fost trei mici insule tropicale: Saint Thomas, Saint John şi Saint Croix aflate în Caraibe, la est de Puerto Rico. Aici s-au stabilit în limita posibilităţilor şi emigranţi danezi. Cele trei insule au fost pentru o perioadă proprietatea Companiei daneze a Indiilor de Vest dar în anul 1755, după falimentul acestei Companii ele au devenit oficial proprietatea statului danez. Economia acestor insule era bazată pe producţia de trestie de zahăr-munca era făcută de sclavi aduşi din Africa de Vest. Interzicerea comerţului cu sclavi a dat naştere în anul 1803 unei lipse acute de forţă de muncă la care s-a mai adăugat şi războiul cu Marea Britanie (1807-1814) care a redus capacitatea maritimă a Danemarciei declanşînd o creştere mult prea mare a costurilor de transport. Introducerea sfeclei de zahăr pe pieţele europene au lovit puternic în economia trestiei de zahăr fapt ce a provocat declinul fostelor fabrici de zahăr de pe aceste insule şi implicit regresul populaţiei. Pe data de 31 martie 1917 cele trei insule vor fi cedate S.U.A printr-o ceremonie militară pentru suma de 25 milioane de dolari.

Expansiunea scandinavă, o aventură
 

     Ţările Scandinave au fost prinse între pretenţiile unor mari puteri europene cum ar fi Marea Britanie în dorinţa lor de a se afirma în imperialismul european. Scandinavii au avut doar libertatea de acţiune pe care marile puteri le-au permis-o; ei fiind doar nişte pioni-singura lor armă a fost neutralitatea cu care nu a putut împăca pe toată lumea. Apogeul ţărilor scandinave în plan colonial a depins de conflictele dintre Marea Britanie şi Franţa; Marea Britanie şi Olanda. Aceste mari puteri s-au confruntat într-o perioadă de-a lungul şi de-a latul globului. După încheierea războaielor napoleoniene şi redesenarea hartei Europei au fost restabilite condiţii mai paşnice. Aventura colonială a statelor scandinave era condamnată la pieire.

Danemarca
 

     Se află situată în nordul Europei, cu ieşire la Marea Baltică şi Marea Nordului, în peninsula din nordul Germaniei, are şi o parte insulară-două insule principale-Sjaelland şi Fyn. Se învecinează cu Germania. Ţara are un climat temperat, blînd, care se datorează, în mare parte, prezenţei constante a vînturilor de vest şi faptului că ţara este înconjurată de ape. Din punct de vedere al formelor de relief, Danemarca este formată din numeroase insule şi fiorduri. Teritoriul Danemarciei este dominat de o cîmpie joasă sub 160 m altitudine. Reţeaua hidrografică este formată din rîuri puţine şi scurte cu debite scăzute. Speciile de animale şi plante sînt specifice Europei Centrale: ferigi, flori, ciuperci şi muşchi. Trăiesc aici puţine animale sălbatice dar păsările sînt numeroase la fel ca peştii şi insectele. Alături de daneză predomină engleza ca a doua limbă vorbită. Economia daneză se bazează pe o agricultură de înalt nivel şi o industrie mică şi corporatistă performantă, prin măsuri evoluate de protecţie socială, prin standarde de viaţă de prim rang, cu o monedă stabilă şi o inflaţie joasă. În anul 1973 a aderat la Comunitatea Europeană, lucru care a mărit pieţele de desfacere ale ţării. Denumirea oficială a ţării este Regatul Danemarciei iar cea convenţională Danemarca. Tipul de guvernămînt este Monarhia Constituţională. Capitala se află la Copenhaga. Din punct de vedere administrativ ţara este împărţită în 14 districte. Ziua naţională este sărbătorită la 5 iunie care este de fapt ziua Constituţiei din 1849 nedeclarată oficial. Sistemul legislativ se bazează pe sistemul juridic civil. Danemarca are dispute internaţionale cu Islanda legate de zonele de pescuit din Insulele Feroe. Islanda, Irlanda şi Marea Britanie nu acceptă revendicarea daneză la o platformă continentală din jurul Insulelor Feroe dincolo de 200 de mile marine. Insulele Feroe continuă să studieze propunerile pentru independenţă.

Suedia
 

     Se află situată în nordul Europei, se învecinează cu Golful Bothnia, Marea Baltică şi unul dintre cele două braţe ale Mării Nordului-Kattegat, între Finlanda şi Norvegia. Clima este temperată în sud şi subarctică în nord. Din punct de vedere al formelor de relief coastele suedeze sînt în marea lor majoritate o zonă de cîmpie îmbrăcînd diferite forme în funcţie de latitudine. Suedia dispune de o reţea hidrografică bogată reprezentată prin rîuri scurte cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat. Teritoriul Suediei este traversat de la nord la sud de următoarele rîuri: Trone, Kalix, Lule, Skellefte, Ume, Angerman, Lusine-toate fiind tributare Golfului Botnic. Zona centrală a Suediei este străbătută de rîul Dal. Pe teritoriul Suediei întîlnim numeroase lacuri-cele mai semnificative fiind: Wanern; Torne-Trask, Lule, Stor Afvan, Stor Uman etc. Din punct de vedere al florei vegetaţia variază de la tipul alpin arctic în nord şi în zonele montane superioare la păduri de conifere în zonele centrale şi la arbori foioşi în sud. Cocoşul negru, cocoşul de pădure, raţa, potîrnichea, lebăda şi multe alte specii de păsări abundă. Peştii şi insectele sînt numeroase. Religia predominantă este creştinismul luteran-87 %. Economia este destul de dezvoltată-standardul de viaţă fiind unul ridicat. Forţa de muncă este foarte bine pregătită. Resursele de bază ale economiei sînt cheresteaua, hidroenergia şi zăcămintele de fier. Suedeza este limba vorbită. Ţara deţine o infrastructură bine pusă la punct cu şosele, porturi, terminale şi 255 de aeroporturi. Capitala este la Stockholm iar din punct de vedere al tipului de guvernămînt este o monarhie constituţională conform Constituţiei din 1 ianuarie 1975. Ţara este împărţită în 21 de comitate. Ziua naţională se sărbătoreşte pe data de 6 iunie; sistemul legislativ se bazează pe dreptul civil influenţat de legea cutumă. Nu are dispute internaţionale.

Norvegia
 

     Se află situată în nordul Europei cu ţărmuri la Oceanul Atlantic de Nord şi Marea Nordului. Se învecinează cu Finlanda, Suedia şi Rusia. Norvegia are o climă blîndă. Relieful este dominat de Alpii Scandinaviei care au o lungime de peste 1200 Km. şi care se prelungesc pînă în Scoţia şi Arhipelagul Svalbard. Foarte rar trec de 2000 m. Reţeaua hidrografică este formată din rîuri mici paralele între ele; care coboară în trepte. Aici se află cel mai adînc lac din Europa-Hornindalsvatnet ce măsoară 514 m. În zona sud-estică, mai precis în jurul fiordurilor vegetaţia este alcătuită din conifere-molid, brad şi pin. La nivelele inferioare se întîlnesc frecvent arbori foioşi precum stejarul, frasinul, ulmul şi arţarul. Printre animalele sălbatice se numără elanul, ciuta, căprioara roşie, viezurele, vulpea, linxul şi vidra. Speciile de păsări sînt numeroase şi includ şi păsări de vînătoare precum cocoşul pădurii şi cocoşul negru. În rîuri abundă crapul, somonul şi păstrăvul. Limba vorbită este norvegiana cu dialectele sale: bokmal, nynsork, sami. Religia predominantă este Biserica Norvegiei. Economia este bine dezvoltată şi diversificată. Ocupă locul 4 la gaze naturale şi locul 2 la petrol în Europa. Norvegia deţine de asemenea 10 % din flota petrolieră a lumii. Agricultura este o altă ramură importantă a economiei şi se axează pe creşterea animalelor: bovine şi ovine. Capitala ţării este Oslo. Norvegia este monarhie constituţională conform Constituţiei din 17 mai 1814. Din punct de vedere administrativ ţara se împarte în 19 districte. Ziua naţională se sărbătoreşte pe data de 17 mai. Norvegia are dispute internaţionale cu Rusia revendicînd o suprafaţă din Antarctica şi delimitarea maritimă din Marea Barents. ( Ştefan Botoran )

Hans Christian Andersen
 

- S-a născut la 2 aprilie 1805, la Odense, Danemarca şi s-a stins din viaţă la 70 de ani, la 4 august 1875, la Copenhaga).
- a fost scriitor şi poet danez, celebru pentru basmele sale.
- Există teoria că Andersen a fost fiul nelegitim al regelui şi este susţinută şi de faptul că regele danez a manifestat un interes personal pentru tânărul Andersen şi a plătit pentru educaţia lui.
-A manifestat un interes special, încă din copilărie, pentru literatură. Memora integral piesele lui Shakespeare şi le recita folosindu-şi păpuşile de lemn drept actori.
- După mostea tatălui său, pentru a se întreţine lucra ca şi ucenic atât pentru un ţesător, cât şi pentru un croitor. Mai târziu el a lucrat într-o fabrică de ţigări unde colegii îl umileau spunând că este fată.
- La vârsta de paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca şi actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să intre la Teatrul Regal Danez.
- Jonas Collins a început să fie interesat de el şi l-a trimis pe Andersen la Şcoala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Încă înainte de a fi admis la Şcoala secundară el reuşise deja să publice prima poveste „Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”
- În 1822, Andersen a studiat atât la Slagelse, cât şi la şcoala din Elsinor, până în 1827. El a afimat mai târziu că aceşti ani au fost cea mai întunecată şi mai amară parte a vieţii sale. El a locuit în casa profesorului său, fiind abuzat cu scopul de a-i „forma caracterul”, şi a fost îndepărtat de colegii lui de şcoală, fiind mult mai în vârstă decât majoritatea dintre ei, casnic şi neatrăgător. Ba mai mult, el era dislexic, o cauză aproape sigură pentru dificultăţile sale de învăţare. Mai târziu el a învăţat să vorbească aproape fluent limbile engleză, daneză şi germană, precum şi limbile scandinave.
- În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 şi 1829”
- În 1833 a primit o bursă de călătorie din partea regelui prin Europa cînd a scris „Agnete şi tritonul”, iar în octombrie 1834 la Roma a scris primul roman „Improvizatorul”,
- Începînd cu anul 1835 Andersen a publicat primele fascicole de poveşti şi încă două romane. Faima şi popularitatea poveştilor au crescut constant în Europa, dar foarte tîrziu în Danemarca.
- În 1851 el a publicat cu mare fast în Suedia, un volum cu schiţe de călătorie.
- În iunie 1847 Andersen a făcut prima sa vizită în Anglia şi s-a bucurat de un succes social triumfal în timpul verii. Contesa de Blessington l-a invitat la petrecerile sale unde se puteau întâlni intelectualii şi oamenii faimoşi. La o astfel de petrecere l-a întâlnit pentru prima dată pe Charles Dickens. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, deoarece Dickens era pe atunci cel mai mare scriitor englez în viaţă.
- La 4 august 1875 Andersen a căzut din pat şi a fost grav rănit. Corpul său a fost îngropat la Assistents Kirkegard în zona Norrebro, Copenhaga.
-În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naştere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internaţională a Opera: Prinţesa şi mazărea, 1835, Degeţica –1835, Cutia cu iască –1835, Mica sirenă – 1836, Hainele cele noi ale împăratului –1837, Lebedele – 1838, Soldăţelul de plumb – 1838, Turma de porci – 1841,
Ole-Lukoie – 1841, Bradul – 1844, Privighetoarea – 1844, Răţuşca cea urâtă - 1844, Clopotul – 1845, Pantofiorii cei roşii – 1845, Crăiasa Zăpezilor – 1845, Fetiţa cu chibriturile – 1848, Este foarte adevarat! - 1852

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 722 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960211

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare